Ioan lăCĂTUŞU



Yüklə 1.86 Mb.
səhifə8/23
tarix17.08.2018
ölçüsü1.86 Mb.
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   23



Sursa: Tabelul a fost întocmit după datele cuprinse în lucrarea “Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2002”, editată de Direcţia de Statistică Covasna.
Tabelul nr. 2

Gruparea localităţilor judeţului Harghita după numărul de români declaraţi la recensământul din 2002 (date preliminare)

Nr. locuitori

Nr. localităţi


Observaţii

Până la 50 locuitori

28

Atid, Avrămeşti, Brădeşti, Ciucsângoirgiu, Căpâlniţa, Ciumani, Cârţa, Corund, Dăneşti, Dealu, Dârjiu, Feliceni, Lueta, Lunca de Jos, Lupeni, Mărtiniş, Mereşti, Mugeni, Ocland, Păuleni Ciuc, Remetea, Sândominic, Sânmartin, Simoneşti, Tuşnad, Ulieş, Vărşag, Zetea

Între 51-100 locuitori

10

Ditrău, Joseni, Lăzarea, Lunca de Sus, Praid, Sâncrăieni, Sânsimion, Secuieni, Suseni, Vlăhiţa

Între 101-500

6

Băile Tuşnad, Cristuru Secuiesc, Frumoasa, Plăieşii de Jos, Săcel, Siculeni

Între 501-1000

2

Borsec, Mihăileni

Între 1001-2000

4

Corbu, Subcetate, Odorheiu Secuiesc, Voşlobeni

Între 2001-5000

5

Bilbor, Gălăuţaş, Gheorghieni, Sărmaş, Tulgheş

Între 5001-10000

2

Bălan, Miercurea Ciuc

Peste 10000

1

Topliţa


Sursa: Tabelul a fost întocmit după datele cuprinse în lucrarea “Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2002”, editată de Direcţia de Statistică Harghita.

Analizând repartiţia etnică în teritoriu la recensământul din 2002, în judeţele Covasna şi Harghita, se pot pune în evidenţă următoarele zonări etnice: Grupa I – cuprinde localităţile în care maghiarii sunt majoritari; Grupa a II-a – cuprinde localităţile cu populaţie mixtă, în care ponderea românilor este aproximativ egală cu a maghiarilor; Grupa a III-a – cuprinde localităţile cu o covârşitoare majoritate românească, dar cu mici comunităţi maghiare; Grupa a IV-a – cuprinde localităţile fără nici un maghiar; Grupa a V-a – cuprinde localităţile fără nici un român.

Dacă judecăm etniile în raport cu adevăratul lor suport care este comunitatea, prezenta cercetare ne duce la concluzia tristă că suportul comunitar al populaţiei româneşti din zonă slăbeşte, nu se întăreşte. În aceste condiţii, propunem ca politicile sociale să reflecte situaţia comunităţilor caracterizate prin fenomenul “minimului demografic”, fiindcă numai aşa se poate garanta prezervarea identităţii la acest nivel. Politicile macrosociale sunt cu totul ineficiente în faţa unor astfel de situaţii (Bădescu, Ilie, 2002).

Această configuraţie etnică a reţelei de localităţi din judeţele Covasna şi Harghita constituie un argument convingător pentru necesitatea elaborării unor măsuri de stopare a procesului de asimilare şi de prezervare şi afirmare a identităţii româneşti. În actualul sistem, odată cu sporirea autonomiei locale (care în cazul celor două judeţe, are evidente conotaţii etnice), micile comunităţi româneşti nu dispun de pârghiile concrete pentru a-şi apăra, numai prin forţe proprii, interesele şi valorile identitare.


2. Continuarea înregistrării unui spor natural superior al populaţiei româneşti faţă de populaţia de etnie maghiară.

Unul din “punctele tari” ale românilor din cele două judeţe l-a reprezentat sporul natural superior faţă de populaţia de etnie maghiară. În acest sens sunt elocvente datele referitoare la numărul românilor din judeţele Covasna şi Harghita, în perioada 1699-2002.

Tabelul nr. 3 Numărul credincioşilor români din judeţele Covasna şi Harghita în perioada 1699-2002




  1. Total judeţ Covasna





1699

1733

1750

1760

1805

1850

1857

2 818

5 468

4 360

9 433

7 053

17 628

19 972


1869


1890

1900

1910

1930

1992

2002

20 764


22022

23 332

25 756

31 431

50 857

50029



  1. Total judeţ Harghita





1733

1750

1760

1835

1850

1857

1869

1880

2942

4749

6457

4395

14161

15745

17669

18274




1890

1900

1910

1930

1992

2002

18710

20087

21015

26300

45911

43793


Sursa: Conscripţiile din anii 1699,1733,1750,1760-1762,1835; Rotariu, 1996, Varga, 1998, Anuarele Direcţiilor judeţene de Statistică Covasna şi Harghita, 2002

În legătură cu numărul românilor din cele două judeţe, în intervalul 1699-2002, se impun câteva precizări: cifrele din perioada 1699-1850, consemnate în conscripţiile confesionale trebuie luate cu rezervă, având în vedere diferenţa foarte mare dintre anul 1805 şi 1850 (anul primului recensământ oficial); datele reprezintă credincioşii ortodocşi şi greco-catolici, ele fiind mult mai apropiate de ceea ce a însemnat comunităţile tradiţionale româneşti din zonă; pe fiecare localitate în parte, informaţiile statistice trebuie coroborate cu tipul aşezării (monoetnice sau etnic mixte).

Din datele prezentate se poate observa faptul că, între 1850-1992, populaţia judeţului Covasna s-a dublat, crescând de la 114.000 la 223.000. Componenta românească a populaţiei a cunoscut o dinamică mai accentuată decât cea maghiară, respectiv de 3,38 ori faţă de 1,85 ori. Creşterea cea mai importantă a populaţiei s-a înregistrat în mediul urban (6,14 ori faţă de 1,7 ori în mediul rural). Pe etnii, în oraşe, populaţia românească a crescut de 11,4 ori faţă de 5,46 ori cea maghiară. Şi în mediul rural, românii au crescut numeric în perioada la care ne referim de 1,78 ori faţă de maghiari, a căror creştere a fost de doar 1,09 ori.

În judeţul Harghita, în aceeaşi perioadă s-au înregistrat valori foarte apropiate, atât în ceea ce priveşte populaţia totală (în urban şi rural), cât şi cele două etnii principale. Între 1850-1992, populaţia judeţului Harghita s-a dublat, crescând de la 163.184 la 348.335 locuitori. Urmărind modificarea ponderii populaţiei româneşti şi maghiare a celor două judeţe, se observă că, în timp ce în judeţul Harghita populaţia de etnie română din mediul rural a rămas aproximativ la aceeaşi pondere, în judeţul Covasna aceasta a crescut de la 14,2 % la 21,6 % (Lăcătuşu, 2002).

Din cercetarea mişcării migratorii şi a celei naturale a populaţiei celor două judeţe, se observă că la “sporul natural” al comunităţilor monoetnice româneşti se adaugă sporul migratoriu al oraşelor din zonă datorat ariilor învecinate şi nicidecum migraţiilor de lungă distanţă. Astfel teoria “românizării ţinuturilor secuieşti” este şi falsă şi politiceşte riscantă, fiindcă readuce în actualitate o viziune medievală care raportează teritorii întregi la un aşa-zis drept istoric unguresc în Transilvania (Lăcătuşu, 2002).

În schimb datele statistice demonstrează cu prisosinţă faptul că, în zonă au existat două strategii etnoidentitare diferite. Astfel, în localităţile etnic mixte românii au recurs pentru prezervarea lor ca etnie la pârghia “sporului natural”, pe când creşterea populaţională la comunităţile maghiare a provenit mai ales din asimilarea etnică a altor etnii (români, evrei, armeni, ţigani).

Pentru români, important este ca şi în condiţiile prezente, când populaţia întregii ţări are o tendinţă de scădere - atât unui spor natural relativ mai scăzut, cât şi unui spor migratoriu extern ridicat - să păstreze acelaşi comportament demografic, iar în localităţile etnic mixte să asigure menţinerea unui “minim demografic”, fiindcă numai aşa se poate garanta prezervarea identităţii la acest nivel.
3. Asigurarea unor strategii de dezvoltare economico - socială a zonei care să asigure o fizionomie multietnică şi pluriconfesională.

Într-o comunicare prezentată la un simpozion dedicat convieţuirii intreetnice din „Secuime”, manifestare organizată de Fundaţia Pro Europa, în octombrie 2002, la Sfântu Gheorghe, Kolumban Gabor a prezentat teza conform căreia liderii UDMR se află în faţa următoarei alternative: ori acceptă şi promovează strategiile de dezvoltare economică a zonei, care inevitabil vor conduce la un aflux de populaţie şi la modificarea actualei structuri etnice a populaţiei, ori nu dezvoltă economic cele două judeţe, pentru a rămâne cu actuala structură etnică a populaţiei neschimbată (Forumul Intercultural,...2002).

Puşi în faţa acestei alternative, liderii populaţiei maghiare numeric majoritare din judeţele Covasna şi Harghita caută şi alte soluţii bazate în principal pe stăpânirea celor mai importante resurse economice şi extinderea controlului accentuat asupra principalelor segmente ale vieţii economico-sociale. Se conturează, în acest mod, riscul ca secţiuni importante ale vieţii economico-sociale din arealul la care ne referim să fie deconectate, treptat, de la fluxurile economice şi de decizie naţionale, realizându-se o separaţie de facto (în primul rând de natură economică) a regiunii, cu efecte nocive asupra dezvoltării unitare a teritoriului şi, respectiv, asupra climatului de egalitate între cetăţeni (Info Eurocarpatica nr.2/2002).



Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie prevederile Legii nr.1/2000 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră către fostele composesorate, a căror aplicare a condus la reînvierea unor privilegii istorice asupra urmaşilor fostelor comunităţi secuieşti, în detrimentul populaţiei româneşti din zonă, prin statuarea, la începutul mileniului trei, a unei inacceptabile inegalităţi, oferind astfel o bază economică puternică adâncirii discrepanţelor şi discriminărilor etnice (Lăcătuşu, 2002) .

Singurele semnale trase asupra gravelor consecinţe, pe termen lung, ale aplicării acestei legi au fost cele ale societăţii civile româneşti, care din păcate nu au fost luate în seamă de clasa politică românească. S-a ajuns astfel ca “acest pas înainte uriaş, din perspectiva autodeterminării maghiarimii din Transilvania”, dar care din perspectivă românească reprezintă “întoarcerea roatei istoriei cu peste 80 de ani în urmă”, să devină nouă şi durabilă criză de adâncire a inechităţilor şi discriminărilor pentru românii din estul Transilvaniei. Deputatul Kelemen Hunor are dreptate atunci când afirmă:Am spus cu mai multe ocazii - şi nu vom obosi să o repetăm - că în legătură cu proprietatea publică se poate vorbi de o a doua ocupare de ţară (a doua descălecare) în Ardeal, dat fiind că o suprafaţă de aproape un milion de hectare a fost retrocedată în proprietate maghiară. Aceasta este o avere uriaşă, o avere de mai multe miliarde de dolari - şi cu aceasta se pot obţine bune rezultate economice în următorii ani şi decenii” ( Groza, 2002).

Dar şi aprecierile publicistului harghitean Mihai Groza, referitoare la această problemă, îndeamnă la reflecţie şi la necesare corecţii. “Sentimentul de insatisfacţie e generat însă de faptul că politicienii români nu realizează nici azi că au comis un gest istoric. Pozitiv sau negativ - asta tot istoria va hotărî. Păcatul e însă că “retrocedarea” nu s-a ridicat la înălţimea ideii politice, rămânând la nivelul derizoriu al tranzacţiei politice. Dovadă stă tocmai realitatea că acest gest nici măcar n-a fost observat de Europa. Dacă ar fi fost prezentat în adevăratele sale dimensiuni - ca gest suprem de reconciliere româno-maghiară - optica Europei asupra ţării noastre ar fi trebuit să fie alta. E greu de priceput de ce un gest de căpătâi care trebuia făcut vizibil în toată lumea a fost lăsat la discreţia unui politician mediocru precum Vasile Lupu, care n-a ştiut să extragă din el decât o efemeră notorietate personală de “luptător împotriva structurilor postcomuniste(Groza, 2002).

În paralel cu “finalizarea şi încheierea amplului proces de soluţionare a problemelor proprietăţii”, liderii UDMR acţionează pentru favorizarea (la nivel local) a penetrării capitalului ungar (sau a unor firme din alte ţări europene aparţinând unor etnici maghiari) în sectoare economice de interes din Transilvania şi sprijinirea unor organizaţii profesionale constituite pe criteriu etnic în vederea dezvoltării economice a zonelor compact maghiare. Asociaţii precum, ASIMCOV din judeţul Covasna, sau Asociaţia Micilor Întreprinzători Maghiari din judeţul Harghita, sunt asociaţii cu un caracter etnic maghiar, unde românii nu sunt acceptaţi, fiind astfel “eligibile” pentru diverse facilităţi acordate de Budapesta (Popescu Login, 2003).


Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   23


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə