Ioan PÂnzaru

Olanda

În Olanda şi Belgia neerlandofonă există o singură organizaţie de acreditare, NVAO (Organizaţia Olandezo-Flamandă de Acreditare). Asigurarea calităţii priveşte în special programele noi. Pentru a fi acreditate, acestea sunt evaluate într-un cadru care se referă la:

• 
  scopurile şi obiectivele programului de studii;
  
• 
  conţinutul şi structura lui;
  
• 
  implicarea personalului;
  
• 
  baza materială;
  
• 
  sistemul intern de asigurare a calităţii;
  
• 
  rezultatele obţinute.
  

Pe lîngă acestea, se urmăresc aspecte speciale ale calităţii, cum ar fi sistemul de predare (de exemplu dacă se foloseşte Problem-Based Learning), internaţionalizarea în termeni de cadre didactice şi studenţi, relaţiile cu lumea profesională, elemente de excelenţă.

Polonia

În Polonia există două regimuri ale acreditării, unul de stat, care este obligatoriu, şi unul supus autorităţii Conferinţei rectorilor, care este facultativ. În acesta din urmă, o precondiţie a declanşării procesului de acreditare este existenţa unui sistem intern de management al calităţii. Se face menţiune specială despre colectarea şi analiza evaluărilor studenţilor asupra procesului de predare.

Portugalia

Universităţile portugheze sunt evaluate de CNAVES (Consiliul Naţional pentru Evaluarea Învăţămîntului Superior), o dată la 5 ani. Fiecare program de studiu trebuie să elaboreze un raport de autoevaluare (Relatório de Auto-Avaliação). Acesta cuprinde date generale referitoare la program şi la resurse, informaţii evaluative obţinute de la studenţi şi de la alumni, precum şi un comentariu referitor la relevanţa programului, adecvarea lui, resursele şi procesele implicate⁷⁰. Modelul portughez este inspirat din acela olandez.

Aşa cum subliniază Pile şi Teixeira⁷¹, iau naştere două perspective diferite, aceea a ministerului care este cantitativă, urmărind indicatorii, măsurile, comaparţiile, controlul şi ierarhizările, şi perspectiva universităţilor, care sînt preocupate de natura educativă a procesului, de ameliorarea lui şi de identificarea propriilor limite. Guvernul doreşte ca universităţile să înmatriculeze cît mai mulţi studenţi, care să termine studiile în proporţie cît mai mare, în timp cît mai scurt, cu costuri cît mai mici. Universităţile doresc să existe o bună atmosferă de studiu, să se predea cunoştinţe de nivel cît mai înalt, şi să existe o legătură între predare şi cercetare. Studenţii, pe de altă parte, doresc să aibă mai multe opţiuni şi să aibă timp pentru dezvoltarea personală. Angajatorii doresc o standardizare a capacităţilor absolvenţilor la un nivel cît mai înalt. În această dinamică, se instituie un proces de sporire a calităţii pe baza ciclurilor de evaluare de 5 ani.

Slovacia

Universităţile slovace procedează la o autoevaluare în fiecare an. Evaluarea externă se face de către Comisia de Acreditare la fiecare 6 ani. Propunerile Comisiei sunt înaintate ministerului. Universităţile care au programe de nivel foarte bun la licenţă, master şi doctorat pot primi apelativul de „universităţi de cercetare”.

Slovenia

Asigurarea calităţii, prin autoevaluare, este responsabilitatea universităţilor, care primesc asistenţă în acest sens de la Comisia Naţională de Evaluare a Învăţămîntului Superior. Instituţiile au comisii de calitate, care pregătesc rapoarte de autoevaluare anuale, discutate în Senat şi publicate. Comisia sintetizează aceste rapoarte într-un raport naţional. Evaluările studenţilor au fost introduse la Universitatea din Ljubljana încă din 1996. Evaluările externe sunt decise de universităţi, şi au loc după reguli şi criterii publicate în octombrie 2004 de către Comisie. Universităţilor li se cere să-şi compare programele cu cel puţin 3 programe din ţări străine europene, şi să demonstreze că sunt compatibile cu funcţionarea în Aria Europeană a Învăţămîntului Superior. De asemenea, se urmăreşte aplicarea îmbunătăţirilor propuse în rapoartele de calitate.

În 1996 s-a creat Asociaţia Slovenă pentru Predarea în Învăţămîntul Superior⁷², care se preocupă şi de asigurarea calităţii în predare-învăţare.

Spania

Pentru crearea unui program de studii la nivel licenţă, universităţile spaniole dispun de un set de îndrumări redactate de guvern şi căruia trebuie să i se conformeze. La nivelele superioare există numai indicaţiile generale din legislaţia pertinentă. Deschiderea programului este autorizată de guvernul regional, după o evaluare prealabilă, şi înaintată Consiliului pentru Coordonarea Universităţilor. Consiliul validează autorizarea, după care înaintează propunerea guvernului naţional, care o confirmă şi publică decizia în Jurnalul Oficial.

În ce priveşte programele de studii existente, universităţile lansează o autoevaluare a fiecăruia, folosind criteriile, standardele şi indicatorii aprobaţi de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Evaluarea Calităţii şi Acreditare (ANECA), cu avizul Consiliului pentru Coordonarea Universităţilor (CCU). După evaluarea externă, ANECA trimite raportul de acreditare universităţii, CCU, guvernului regional şi ministerului. Dacă raportul menţionează deficienţe, acestea trebuie remediate cu sprijinul guvernului regional, iar programul va fi supus unei noi acreditări. Dacă raportul este favorabil, programul este acreditat pentru 6 ani. În cazul defavorabil, universitatea nu va mai putea şcolariza un program de studii de acelaşi fel în următorii 6 ani.

Prin lege, universităţile sunt obligate să pregătească şi să aplice Planuri de calitate.

Suedia

În Suedia, conform legii, cadrele didactice şi studenţii au datoria să facă „eforturi pentru calitate în instituţiile de învăţămînt superior”.

Începînd din 2001, 300 de experţi au participat la un proiect naţional, care a evaluat pînă în 2003 circa 700 de programe din toate ciclurile, folosind şi comparaţii internaţionale⁷³. Evaluarea cursurilor, cu participarea studenţilor, este acum obligatorie în universităţi. La fiecare 6 ani se derulează un exerciţiu de evaluare externă, pentru fiecare program de studii, cuprinzînd o autoanaliză, o vizită a unei comisii a Agenţiei Naţionale pentru Învăţămîntul Superior (eventual cu participare internaţională) şi un raport publicat. Programele de studii care nu corespund pot pierde dreptul de a conferi diplome recunoscute, dacă nu remediază deficienţele constatate în termen de 1 an. Aplicarea îmbunătăţirilor este considerată esenţială şi primeşte accentul principal.