Ioan Ramurean Si Milan Sesam

Prima temă a fost discutată de prima subcomisie între 1-6 iulie 1974 în localitatea Gonia din insula Creta.

A doua temă s-a discutat de subcomisia a doua, între 9-14 iulie 1974, la Râmnicu-Vâlcea în România.

A treia temă s-a discutat de subcomisia a treia, între 8-12 iulie 1974, la Garden City, în New-York – S. U. A. S-a scos în relief că învăţătura despre Sfânta Euharistie angajează ambele Biserici într-o relaţie eclesiologicâ ce poate pune la dispoziţie o bază pentru reconcilierea şi unirea lor ultimă („Biserica Ortodoxă Română”, XCII (1974), nr. 5-6, p. 623-629).

Cele trei subcomisii şi-au continuat lucrul între 7-11 iulie 1975, după cum urmează: prima, la Truro-Cornwall (Anglia), iar a doua şi a treia la Londra (Anglia). S-au discutat pe larg următoarele teme: ievelaţia, Canonul biblic, Tradiţia, Apofaticul şi catafaticul – via n.? -; ativa et positiva – în cunoaşterea lui Dumnezeu, Distincţia dintre senţa divină şi energiile divine („Biserica Ortodoxă Română” XCIII 1975), nr. 5-6, p. 602-607).

În viitor rămâne să se vadă în ce măsură Comuniunea Anglicană loate aplica în toate Bisericile anglicane din lume hotărârile luate de Bi-erica Angliei. În anglicanism fiecare Biserică anglicană locală e suve-ană în sinodul ei general sau în adunările tripartite, compuse din piscopi, clerici şi laici, să aprobe sau să respingă deciziile dogmatice, jltice şi canonice, luate de Biserica anglicană-mamă.

Există o uniune interbisericească anglicană, numită Conferinţa de i Lambeth, care funcţionează din 1867, dar aceasta nu poate impune otărârile ei tuturor Bisericilor Comunităţii anglicane dacă sinodul fie-ărei Biserici nu le aprobă, sau ia hotărâri contrare hotărârilor Biserieii-îame de Canterbury. Aşa s-a întâmplat în Biserica episcopaliană din tatele Unite (Minneapolis), care, din septembrie 1976, a introdus ad-literea femeilor la hirotonie şi au reintrodus adaosul „filioque” în rezul Sfintei Liturghii, ca şi Biserica Anglicană din Canada („Episkep-s”, 1977, nr. 165, 1 avril, p. 4).

În conferinţa de la Moscova, dintre 26 iulie – 3 august 1976, an-icanii au reafirmat hotărârea ca adaosul „Filioque” să nu mai fie in-us în Crez, deoarece formula originară a Simbolului nieeo-constantino-) litan nu a avut acest adaos. În afară de „Filioque” s-a realizat un ord între ortodocşi şi anglicani şi asupra altor probleme fundamen-le, după cum urmează: a) S-a evidenţiat punctul de vedere ortodox în ceea ce priveşte noaşterea lui Dumnezeu, în sensul că există deosebire între esenţa fiinţa lui Dumnezeu, inaccesibile naturii umane şi energiile Sale nesate, în care El este prezent şi prin care noi îl putem cunoaşte.

B) S-a realizat un consens cu privire la inspiraţia şi autoritatea intei Scripturi, ca şi în relaţia Scriptură-Tradiţie.

C) Atât anglicanii cât şi ortodocşii au fost de acord că infailibilitatea este proprietatea vreunei instituţii sau persoane în Biserică, ci aparie întregii Biserici, căci „Biserica Dumnezeului celui viu este stâlpul temelia adevărului” (I Tim., 3, 15).

Comisia teologică mixtă pentru dialogul dintre anglicani şi orto-cşi s-a întrunit la Cambridge, în Marea Britanie, între 25 iulie -¦ august 1977. Cele trei subcomisiuni create au tratat problemele ur-: toare: (1) Biserica şi Bisericile; (2) Comuniunea Sfinţilor şi cinstirea xicii Domnului; (3) Euharistia şi sacerdoţiul, arătându-se punctele în ¦e s-a ajuns la un acord, precum şi cele la care nu s-a ajuns.

S-a luat apoi în discuţie problema hirotoniei femeilor, pe care Bi-icile ortodoxe o resping. Anglicanii au răspuns că această problemă fi discutată într-o Conferinţă viitoare, la care va participa totalitatea scopatului Comunităţii anglicane, care va lua o hotărâre în această vinţă. La 11 noiembrie 1992 s-a luat deja hotărârea de a se accepta 3tonia femeilor. De asemenea, se va discuta la această Conferinţă şi blema lui Filioque, ţinându-se seama de acordul realizat la Conferinţa la Moscova din 26 iulie – 3 august 1976, dintre Biserica anglicană şi Biserica rusă, după care Filioque nu are loc în Simbolul de credinţă („Service Orthodoxe de Presse et d'Information”, n-os 11-16 şi 21, p. 3; „Biserica Ortodoxă Română”, XCIV (1976), nr. 7-8, p. 664-673). Problema hirotoniei femeii şi a adaosului filioque, existent în Cartea comună de rugăciune a Bisericii anglicane, a fost discutată şi în sesiunea ţinută la Mânăstirea Penteli, lângă Atena, între 12-19 iunie 1978, de către Comisiunea mixtă anglicano-ortodoxă. Delegaţii Bisericilor Ortodoxe s-au pronunţat contra hirotoniei femeilor sub orice formă, ăvând în vedere că Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor n-au hirotonit nici o femeie, în timp ce delegaţii anglicani s-au pronunţat pentru admiterea femeii ia hirotonie.

În final, s-a hotărât ca discuţiile să continue pentru a se stabili rolul femeii în Biserică după Sfânta Scriptură („Biserica Ortodoxă Română” XCVI (1978), nr. 9-10, p. 916-920).

Comisia mixtă anglicano-ortodoxă s-a întrunit pentru continuarea dialogului teologic la Lladaff-Cardiff, în Anglia, între 14-21 iulie 1980. S-au discutat în trei subcomisii subiectele următoare: (1) Biserica şi Bisericile; (2) Comuniunea sfinţilor şi repausaţii noştri; (3) Doctrina Sfintei Treimi.

O altă sesiune a dialogului ortodoxo-anglican a avut loc între 12-19 iulie 1982 la Canterbury, în Anglia, în cadrul căreia s-au discutat temele: (1) Misterul Bisericii; (2) Participarea la harul Sfintei Treimi; (3) Cultul creştin şi menţinerea credinţei creştine.

Între 12-19 septembrie 1983, s-a ţinut laOdessa, în U. R. S. S., întrunirea generală a Comisiei mixte de dialog între Biserica ortodoxă şi Bisericile Comunităţii anglicane. S-au discutat următoarele teme

— Primatul în Biserică.; – Filioque; – Rugăciune şi sfinţenie

— Cinstirea Sfintelor icoane; – Ascetismul contemporan; – Cultul familial.

Merită de reţinut faptul că s-a vorbit despre întâietatea onorifică a Scaunelor primatiale şi s-a respins primatul papal de jurisdicţie.

S-a precizat, de asemenea, că ambele părţi au fost de acord cu ho-iărârea luată în conferniţa de la Moscova, dintre 26 iulie – 3 august 1976, pentru înlăturarea adaosului Filioque din versiunea occidentală a Crezului niceo-constantinopolitan, decizie aprobată sub formă de recomandare de Conferinţa Comunităţii anglicane de la – Lambeth din 1978.

În întrunirea de la Bellinter, lângă Dublin, în Irlanda, care s-a ţinut între 13-20 august 1984, Comisia ortodoxo-anglicană a reluat tematica sesiunilor anterioare, analizând acordurile la care s-a ajuns într-un larg spirit de înţelegere.

Declaraţia finală pune în relief acordul la care s-a ajuns referitor la marile teme abordate până în prezent: Misterul Bisericii, Credinţa m Sfânta Treime, Rugăciunea, Sfinţenia, Cultul şi Tradiţia.

S-a semnalat totodată că mai rămân numeroase alte probleme care trebuiesc studiate în lumina Sfintei Scripturi şi a Tradiţiei, ca de exemplu: hirotonia femeilor; problema intercomuniunii „in sacris”; raportul dintre credinţă şi comuniunea sacramentală şi altele. 37 – Istoria Bisericească Universală Voi. II

O piedică serioasă în calea realizării intercomuniunii dintre cele două Biserici este faptul că Biserica Angliei a încheiat acorduri de inter-comuniune cu Biserica luterană a Suediei încă din 1922, cu Biserica metodistă şi cu Biserica prezbiteriană din Statele Unite ale Americii Biserici care nu posedă succesiunea apostolică şi ierarhia harică.

Dialogul continuă totuşi, încât la întrunirile viitoare se vor lămuri multe puncte de credinţă asupra cărora nu s-a putut realiza un acord. Căci Domnul Hristos voieşte ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21), iar după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cuvântul adevărului” (I Tim. 2, 4).

5. Dialogul Bisericii ortodoxe cu Bisericile protestante

Legăturile Bisericii ortodoxe cu Protestantismul datează din secolul a] XVI-lea, când Filip Melanchton, prietenul şi colaboratorul lui Luther, a trimis în 1559 patriarhului Ioasaf al II-lea (1555-1565) mărturisirea de credinţă a Bisericii luterane – Confessio Augustana, tradusă în limba greacă.

Aceste relaţii au continuat apoi prin corespondenţa teologilor luterani din Tiibingen cu patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea (.1.572-1579; [580-1584; 1587-1595).

În decursul istoriei, colaborarea dintre Bisericile ortodoxe şi Bise-icile protestante s-a manfiestat în repetate momente istorice şi s-a men-inut până azi.

După primul război mondial (1914-1918), colaborarea dintre Bise-icile ortodoxe şi Bisericile protestante s-a manifestat îndeosebi în carul mişcării ecumenice, majoritatea Bisericilor ortodoxe participând ctiv la congresele ţinute de gruparea creştinismului practic Viaţă şi cţiune (Life and Work), primul întrunit între 19-30 august 1925 la tockholm, în Suedia, iar al doilea, la Oxford, între 12-24 iulie 1937, recum şi la congresele ţinute de gruparea Credinţă şi Organizare (Faith îd Order), primul ţinut la Lausanne, în Elveţia între 3-21 august 1927, r al doilea la Edimburg, în Scoţia, între 3-18 august 1937.

— După cel de al doilea război mondial (1939-1945), relaţiile Biseri-lor ortodoxe cu Bisericile protestante s-au lărgit.

Bisericile ortodoxe au participat apoi la toate Adunările generale e Consiliului Ecumenic al Bisericilor, după cum urmează: I.

— Am-=rdam (Olanda), 22 august – 5 septembrie 1948; II.

— Evanston (Sta-le Unite), 15-31 august 1954; III.

— New-Delhi (India), 18 noiem-ie – 6 decembrie 1961; IV.

— Uppsala (Suedia), 4-20 iulie 1968; – Nairobi (Kenya), 23 noiembrie – 10 decembrie 1975; VI.

— Van-uver (Canada), 24 iulie – 10 august 1983; VIL – Canberra (Austra-), decembrie 1990 – ianuarie 1991.

În afara de participarea Bisericilor ortodoxe la adunările generale ' Consiliului Ecumenic al Bisericilor, există şi unele convorbiri bi-erale între unele Biserici ortodoxe şi protestanţi. Astfel teologii Bise-ii ortodoxe ruse s-au întâlnit cu teologii luterani germani în confe-ţele de la Arnoldsheim, numite aşa după localitatea în care s-au runit pentru întâia oară, până în prezent în număr de patru.

În prima conferinţă de la Arnoldsheim, care a avut loc în 1959, s-a discutat de ambele părţi referatele intitulate: Tradiţia şi îndreptare prin credinţă. S-a scos, cu acest prilej, în evidenţă, că Tradiţia are mare însemnătate pentru ambele Biserici, având, ca şi Sfânta Scriptur acelaşi izvor, încât contrastul dintre principiul ortodox Sfânta Scriptin şi Sfânta Tradiţie, izvoare ale revelaţiei divine, şi cel protestant So] Scriptura poate fi redus.

A doua conferinţă Arnoldsheim s-a ţinut la Zagorsk, lângă Moscov. În 1963, cu tema generală Lucrarea Sfântului Duh, prezentată în trt referate, după cum urmează: 1) Lucrarea mântuitoare şi sfinţitoare lui Dumnezeu în cultul divin şi sacramente; 2) Probleme fundamental ale cercetării teologice de la sfârşitul secolului XIX; 3) însemnătate teologică şi bisericească a Sinoadelor ecumenice şi locale ale Biser: cii vechi.

A treia conferinţă Arnoldsheim s-a ţinut la Hochst, în 1963, cu tem Reconcilierea sub aspect biblio-exegetic şi dogmatic, în care s-a de monstrat importanţa justificării în Hristos, importanţa Tainei Botezulu recunoscută de ambele Biserici, şi s-a accentuat că prin unitatea euhî ristică se poate ajunge la unitatea Bisericii.

A patra conferinţă Arnoldsheim s-a ţinut la Leningrad, în 196! Având ca temă generală Botezul şi slujirea celui botezat în lume, expus în şase teme, susţinute de 2-3 referenţi ortodocşi şi luterani. Pârtie panţii la discuţii au pus în lumină că Botezul este actul naşterii din no al creştinului, prin care intră ca făptură nouă în relaţia de împăcar cu Dumnezeu şi duce o luptă continuă contra păcatului.

' La Turku, în Finlanda, a avut loc, între 25 februarie şi 1 mai tie 1971, conferinţa Euharistie şi ecumenism, la care au participat îr tr-un cadru lărgit teologi ortodocşi, luterani, reformaţi şi romano-catc lici, organizată de Institutul ecumenic nordic luteran din Sigtuna (Sue dia), în care s-a discutat doctrina şi practica ortodoxă şi luterană euharistiei şi contribuţia ei la realizarea intercomuniunii („Biserica Oi todoxă Română”, LXXXIX (1971), nr. 3-4, p. 262-264).

Pentru pregătirea dialogului oficial cu Bisericile Protestante, Com: sia interortodoxă a ţinut – la invitaţia făcută de Federaţia Luteran Mondială – consfătuiri la: Sigtuna, în Suedia, între 4 şi 9 septerr brie 1978; la mânăstirea luterană de la Amelungshorn din R. F. Gei mania, între 15-21 septembrie 1979; şi la Skalholt, în Islanda, într 6-13 septembrie 1980; iar teologii luterani la Chambesy-Geneva î 1978 şi în Creta în 1980.

Între 28 august – 4 septembrie 1981 a fost inaugurat la Helsink în Finlanda, printr-o întrunire comună a celor două comisii, ortodoxă i luterană, începutul dialogului teologic oficial între cele două grupuri d Biserici, din secolul al XVI-lea până în prezent. Remarcăm că este pen tru prima dată în istorie când delegaţiile panortodoxe şi panluteran s-au întrunit pentru dialogul teologic, având ca scop final realizarea ce muniunii depline între cele două familii de Biserici.

Lucrările s-au concentrat asupra temelor:

1. Evaluarea dialogului dintre Patriarhia Ecumenică şi teologii din

Tubingen, în secolul al XVI-lea, precum şi rezultatele dialogurilor bi laterale dintre Bisericile ortodoxe şi Luteranism.

2. Importanţa Sinodului II ecumenic şi a Simbolului niceo-constantinopolitan în viaţa Bisericii.

3. Participarea la ministerul Bisericii.

După discuţiile teologice avute, îndeosebi cu privire la dogma de la Calcedon, 451, ambele comisii au propus un număr de cinci teme care să fie discutate într-o nouă întâlnire.

Comisia teologică mixtă ortodoxo-luterană s-a întrunit în a doua sesiune la Limassol, în Cipru, între 23-29 mai 1983. În declaraţia finală s-a afirmat că participarea creştinildr la misterul Bisericii se face prin „iluminare, sau theosis, sau justificare”.

A treia sesiune pentru dialogul teologic dintre Biserica ortodoxă şi Federaţia Luterană Mondială a avut loc între 23-31 mai 1985 la Al-[entown (S. U. A.). Membrii celor două comisii au discutat tema princi-3ală: Revelaţia divină.

Există trei puncte de credinţă şi două de cult din învăţătura şi prac-; ica luterană şi învăţătura şi practica Bisericii Ortodoxe, asupra cărora: ele două Biserici au fost şi sunt de acord, prin care se deosebesc de nvăţătura Bisericii romano-eatolice, şi anume: primatul papal, infaili-nlitatea papală, purgatoriul, indulgenţele, refuzul Bisericii catolice de a mpărtăşi pe laici din potirul Sfintei Euharistii. Dialogul multilateral continuă.

Biserica Ortodoxă Română întreţine relaţii frăţeşti cu Bisericile 'rotestante din ţară şi străinătate.

Relaţiile de frăţietate şi prietenie întreţinute de Biserica Ortodoxă tomână cu Bisericile Protestante din ţara noastră, începând din 1949, u creat o bază temeinică pentru relaţiile de prietenie şi colaborare cu Sisericile protestante din ţările Europei şi celelalte continente.

Începând din 27-28 martie 1964, s-au ţinut până în prezent câte trei Dnferinţe teologice interconfesionale pe. Fiecare an la Institutele teolo-ice universitare din Bucureşti, Sibiu şi Cluj-Napoca, în cadrul ecu-îenismului local.

Între teologii ortodocşi români şi teologii din Federaţia Luterană fondială a avut loc la Sibiu, în 30 septembrie 1970, o întâlnire în ve-srea deschiderii unei serii de convorbiri şi studii bilaterale pentru pre-ătirea în viitor a unui dialog teologic între Ortodoxie şi Luteranism Biserica Ortodoxă Română”, LXXXVIII (1970), nr. 7-8, p. 163-165). În timpul vizitei făcute între 7-20 octombrie 1970 în R. F. Ger-ania, fostul patriarh Justinian (1948-1977) a declarat la 12 octom-'ie 1970, la Miinchen, în reşedinţa episcopului german Hermann ietzfelbinger, preşedintele Bisericii Luterane din Germania, că Bise-: a Ortodoxă Română, pe baza experienţei câştigate din contactele cu ¦otestanţii din ţară, e pregătită pentru un dialog cu Bisericile pro-stafâte din celelalte ţări şi mai ales cu luteranii germani.

Primul dialog teologic bilateral între Biserica Ortodoxă Română şi serica Evanghelică din Germania a avut loc între 19-23 noiembrie 1979 la Goslar, în Germania, având ca temă generală: Sjânta Scriptură, Tradiţia şi Mărturisirea.

Al doilea dialog teologic bilateral între Biserica Ortodoxă Româna şi Biserica evanghelică din Germania a avut loc la Iaşi, între 23-26 octombrie 1980, având ca temă generală: Sfintele Taine ale Bisericii, h Confessio Augustana şi în Mărturisirile de credinţă ortodoxe din seco lele XVI şi XVII. In referatele prezentate s-a remarcat că există înci probleme deschise între cele două Biserici, referitoare la numărul Sfin telor Taine şi la interpretarea formulelor „ex opere operato” şi „e: opere operantisf>, precum şi în ceea ce priveşte interpretarea caracte rului de jertfă al Sfintei Euharistii.

Tezele comune formulate de cele două comisii marchează un pro greş în înţelegerea Sfintelor Taine ca mijloace obiective care împartă şese în mod real harul nevăzut al Sfântului Duh credincioşilor care 1 primesc în Biserică, întrucât ele sunt instituite de Iisus Hristos.

A treia sesiune a dialogului bilateral dintre Biserica Ortodoxă Ro mână şi Biserica Evanghelică din Germania a avut loc la Hiilhorst Westfalen, în Germania, în 1982, cu tema: Taina Pocăinţei şi Mărturi sirii în credinţa şi viaţa Bisericii şi însemnătatea ei pentru unirea ţ sfinţirea credincioşilor.

A patra sesiune de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Bise rica Evanghelică din Germania a avut loc la Techirghiol, între 6-1 mai 1985, numită şi Goslar IV, având ca temă principală: Mântuirea v Hristos şi vindecarea lumii. Tema a fost dezvoltată prin trei subtem şi anume: a) Credinţă şi iubire în dobândirea mântuirii; b) Mântuire ca împăcare; c) Mântuirea ca o nouă creaţie a lumii.

6. Dialogul teologic dintre Biserica ortodoxă şi Bisericile reformate

Contactele şi vizitele reciproce dintre ierarhii şi teologii Biseric ortodoxe cu căpeteniile şi teologii Bisericilor reformate (Calviniste) di lume au creat climatul şi condiţiile favorabile pentru iniţierea di^alogi; lui teologic bilateral ortodoxo-reformat.

Începutul acestui dialog s-a făcut la prima conferinţă de la Debreţii în Ungaria, în 1972.

Dialogul a continuat în a doua conferinţă.

— Debreţin II – car s-a ţinut la Leningrad, în U. R. S. S., în 1975.

La conferinţa Alianţei Mondiale Reformate, înfiinţată între an 1866-1867, care cuprinde Bisericile reformate congregaţionaliste i presbiteraniene din lume – 150 de Biserici autocefale, cu 70 milioan de credincioşi – ţinută la Princeton, Statele Unite, între 24-30 k lie 1979, preşedintele ei, James J. McCord, s-a întâlnit cu Sanctitatea S Patriarhul ecumenic Dimitrie I (ales la 16 iulie 1972), care i-a declari că Biserica ortodoxă este da acord să înceapă un dialog teologic oficii cu Bisericile reformate din lume. „Există între noi, i-a declarat San< titatea Sa, puncte de divergenţă asupra unor puncte de credinţă şi orgî nizare, dar există totuşi enorm de multe puncte comune” („Episkepsis: 1 septembrie 1979).

A urmat după aceasta a treia sesiune a dialogului ortodoxo-reformat (calvin), care s-a ţinut la Budapesta, între 10-15 septembrie 1979. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Prof. N. Chiţescu şi Pr. prof. Const. Galeriu de la Institutul teologic universitar din Bucureşti. Tema principală a acestei sesiuni a fost: Complementaritatea valorilor spirituale şi a responsabilităţilor sociale, potrivit dogmei de la Calcedon (451). S-a subliniat în discuţii că întruparea Domnului Hristos, formulată de dogma de la Calcedon, nu este numai idee sau doctrină, ci înainte de toate „un eveniment care a avut loc într-un timp concret, care are totuşi valoare veşnică”.

A patra sesiune a dialogului ortodoxo-reformat a avut loc în 1983, având ca temă principală: înţelegerea Tradiţiei în Biserica ortodoxă şi reformată şi responsabilitatea lor pentru societatea de astăzi. În această sesiune teologii ortodocşi au afirmat că „numai Sfânta Tradiţie a Bisericii este izvorul autentic pentru o înţelegere corectă a Sfintei Scripturi”, în timp ce teologii reformaţi au susţinut că „Sfânta Scriptură se explică prin ea însăşi, iar autoritatea ei rezidă în însăşi mărturia Sfintei Scripturi”.

A cincea sesiune a dialogului bilateral ortodoxo-reformat a avut loc ntre 31 august – 4 septembrie 1987 la Budapesta, în Ungaria, cunoscută iub denumirea de Debreţin V. Au participat, pe lângă delegaţiile Bise-icilor rusă şi maghiară, şi reprezentanţii următoarelor Biserici orto-ioxe: bulgară, sârbă, română, cehă, poloneză şi finlandeză, precum şi eprezentanţii următoarelor Biserici reformate: din Elveţia, Anglia, Austria, cele două Germanii, Polonia, România, S. U. A. şi Canada.

Din partea Bisericii Ortodoxe Române au participat doi delegaţi: >r. Prof. Nic. Necula, de la Institutul teologic universitar din Bucureşti, i Pr. prof. Dumitru Abrudan, prorectorul Institutului teologic univer-itar din Sibiu.

Dialogul a avut ca temă principală: înţelegerea trinitară a relaţiei intre natură şi har: creaţie şi mântuire, care a fost discutată în patru ibteme şi anume: (1) Sfânta Treime în creaţie, cu referire specială la icrarea Sfântului Duh şi problemele create de introducerea lui Filioque;) Relaţia dintre natură şi har – creaţie şi mântuire. Problemele teo-giei naturale a tendinţelor gnostice şi neo-gnostice; (3) Creaţia şi eativitatea umană. O teologie a muncii cu accent deosebit pe proble-ele ecologice; (4) Responsabilitatea Bisericii pentru pace – Şalom acea) lumii şi a creaţiei.

Dialogul ortodoxo-reformat pentru lucrarea de cunoaştere şi apro-ere a celor două familii de Biserici continuă.

Bisericile Vechi-Orientale

P. Verghese, Koptische Christentum, Stuttgart, 1974; Idem, Die Syrische Kir-¦n în Indien, Stuttgart, 1974; A. Chalaby, Ies Coptes d'Egyptes, Roma, 1973; P. icaglia, Histoire de l'Bglise Copte, Beyrouth, 1973; H. C. Perumalil and E. R. nbye, Christianity în India, Allepey, 1972; B. Spuler, Gegenwartslage der Ost-chen în ihrer nationalen und staatlichen Umwelt, Frankfurt am Main, 1968; Idem, Koptische Kirche und die Armenische Kirahe, Handbuch dei Orientalistik, Leyden und Koln, 1961; M. Roncaglia, Histoire de l'Eglise copte, t. IV (Histoire l'Eglise en Orient), Beyrouth, 1973; A. Arvanitis, KoT. Xiy. – r) 'Exxliaâa, Atena, 196i. Chauleur, Histoire des Coptes d'Egypte, Paris, 1960; R. Strothmann, Die Koptis Kirche în cler Neuzeit, Leipzig, 1932; G. Mojoli, La Chiesa în Etiopia. Note e cordi di un nunzio, Roma, 1973, 318 p.; Fr. Heyer, Die Kirche Acthiopiens. L Bestandsauinahme Berlin, 1971, 358 p.; J. Navakatesh Thomas, Die Syrisch-Orthoa Kirche der Siidindischen Thomas-Christen, Geschichte ¦- Kirchenverlassung, Le Wurzburg, 1967; M. Ormanian, The Church oi Armenia, London, 1965? Rene Gra set, Histoire de lArmenie, Paris, 1974; Idem, L'Eglise armenienne, son histoire, doctrine, son regime, sa discipline, sa liturgie, sa litterature, son present, 2-e Atelias (Liban), 1954; H. Pastermadjan, Histoire de 1'Armenie, Paris, 1964; B. S Ier, Die Armenische Kirche, în Handbuch der Orientalistik, I. VIII, 2. Leyden-Kc 1961.

În limba română: Pr. prof Dumitru Radu, Inaugurarea dialogului tec gic oiicial între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Vechi-Orientale, în „Biserica Or doxă Română”, CIV (1986), nr. 1, p. 46-51; Pr. asist. Liviu Sireza, Taina Mirungt în Biserica Ortodoxă şi în Bisericile Vechi-Orientale, în „Ortodoxia”, XXIX (19! Nr. 2, p. 62-83; Pr. asist. N. Necula, Doctrina şi viaţa religioasă a Bisericii Co reilectate în textele ei liturgice (rugăciuni şi imne), teză de doctorat, în „Oi doxia”, XXVIII (1976), nr. 3-4, p. 473-609. Vezi alte studii în diferite limbi această lucrare. I. Pulpea (I. Rămureanu), Posibilitatea întoarcerii Bisericilor mo lizite Ia Ortodoxie… În „Ortodoxia”, III (1951), nr. 4, p. 586-636; Prof. N. Chiţes Ortodoxia şi Bisericile răsăritene mai mici, ibidem, XIII (1961), nr. 4, p. 483-5 Teodor M. Popescu, Condiţiile istorice ale tor măr ii vechilor Biserici orientale, „Ortodoxia”, XVII (1965), nr. 1, p. 28-43; Pr. D. Stăniloae, Posibilitatea reconci: ii dogmatice între Biserica Ortodoxă şi vechile Biserici orientale, ibidem, X (1965), nr. 1, p. 5-43; Pr. prof. Milan Şesan, Despre Bisericile orientale necal doniene, în „Mitropolia Ardealului”, XIV (1969); nr. 7-8, p. 480-498; Pr. pi Alex. Ciurea, Relaţiile Ortodoxiei cu Bisericile Orientale, în „Mitropolia Moldo şi Sucevei”, LIII (1967), nr. 3-4, p. 235-244; Pr. prof. Ene Branişte, Biserica moi lizită coptă, în „Glasul Bisericii”, XVI (1967), nr. 9-10, p. 942-966; Pr. Mih Colotelo, Biserica Coptă. Caracteristicile organizării ei, în „Studii teologice”, (1961), nr. 5-6, p. 321-348; Pr. Prof. Liviu Stan, O nouă Patriarhie: Biserica Etiopia, ibidem, XII (1960), nr. 1, p. 34-73; Idem, A IV-a Conferinţă panortodc (Geneva-Chambesy, 8-16 iunie 1968), în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXX (1968), nr. 7-8, p. 871-881; Cezar Vasiliu, Biserica Monofizită Iacobită a Sir în „Ortodoxia”, XVII (1965), nr. 1, p. 132-148; Idem, Biserica creştinilor ton din Malabar, în „Studii teologice”, XVir (1965), nr. 5-6, p. 345-368; Idem, Bi r! Ca nestoriană, în „Ortodoxia”, XVIII (1966), nr. 1, p. 70-98; Doctorand C. Stă'i let, Biserica creştină din Malabar între anii 1500-1900, în „Biserica Ortodoxă mână”, XC (1972), nr. 11-12, p. 1278-1286; Idem, Biserica Siro-Iacobită din Ma bar, de la anul 1900 până în prezent, în „Ortodoxia”, XXV (1973), nr. 1, p. 55-6 Mihai Rădulescu, Aspectul naţional în evoluţia Bisericii Armene, în „Biserica Or doxă Română”, XCII (1974), nr. 3-4, p. 447-451; Ierom. Epifanie Norocel, Bi: rica Armeană, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLI (1965), nr. 7-8, p. 37' 390; Ioan Vasile Leb, Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu Bisericile necalcedoniene, vederea pregătirii dialogului teologic, în „Studii teologice”, XXXIV (1982), nr. 5-p. 423-438; Diac. Asist. Ion Bria, Discuţii teologice între teologi ortodocşi romi. Şi teologi necalcedonieni, în „Ortodoxia”, XXII (1970), nr. 2, p. 204-225; N. C tescu, A treia sesiune de convorbiri neoficiale între ortodocşi şi necalcedonieni, „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXVIII (1970), nr. 7-8, p. 683-687; Ioan Karmi Vechile Biserici anticalcedoniene şi baza reuniunii lor cu Biserica Ortodoxă Ca lică, în limba greacă, Atena, 1965; Idem, Problema unirii Bisericii Etiopiene cu Ortodoxă, în limba neo-greacă, Atena, 1959; Pr. prof. D. Stăniloae, Perspectivi dialogului cu Bisericile Vechi-Orientale. Lucrările Comisiei interortodoxe de Addis-Abeba, 18-28 august 1971, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXIX (197 nr. 9-10, p. 978-991; Idem, Acţiuni şi poziţii noi în eforturile de apropiere îm Bisericile Ortodoxe şi Bisericile Vechi-Orientale, în „Ortodoxia”, XXIX (1972), 1, p. 113-119; N. Necula, Intâlnirea subcomitetelor pentru dialogul teologic dint Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi Bisericile Ortodoxe orientale, în „Ortodoxii XXV (1973), nr. 4, p. 631-634.

Dialogul cu Biserica romano-catolică