Ioan Ramurean Si Milan Sesam

Înfiinţarea „Mişcării ecumenice”. Scurt istoric al activităţii ei *

1. Lâifiiiâţarea mişcării ecumenice

Mişcarea ecumenică (Le mouvement oecumenique), care din 1948 a irimit denumirea de Conciliu! Ecumenic al Bisericilor (Conseil Oecu-aenique des Eglises -¦ The World Comicii of Churches), este de origi-e engleză şi americană şi îşi are rădăcinile în lumea anglicană şi pro-sstantă, din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Ea a fost preceda-Î de un număr de organizaţii anglicane şi protestante care militau penu apropierea şi colaborarea Bisericilor, îndeosebi pentru înlăturarea ăzboaielor dintre popoare. Primul război mondial (1914-1913) a pro-ocat omenirii şi mai ales popoarelor Europei suferinţe nemaicunoscute i istorie, îneâtân faţa Bisericilor creştine s-a pus problema colaborării i unirii lor, cel puţin pe teren practic, pentru înlăturarea războiului şi indecării relelor sociale.

Dintre organizaţiile interereştine premergătoare Mişcării Ecumeni-e, care au militat pentru înfăptuirea colaborării şi unirii Bisericilor în-r-o organizaţie mondială, la loc de frunte se situează următoarele aso-iaţii:

1. Asociaţia Bisericilor anglicană şi ortodoxă-răsăriteană (The mglican and Eastern Orthodox Churches Association), înfiinţată în 864, care, datorită ministrului anglican H. J. Fynes-Cliton, a devenit) 1906 Unirea Bisericilor Anglicană şi Ortodoxă de Răsărit (Anglican nd Eastern Orthodox Churches Union). Ea a fuzionat în 1913 cu Aso-iaţia Bisericilor de Răsărit (The Eastern Churches Association), în care LI activat teologi englezi, americani, ruşi, greci ş.a.

* Capitol redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu.

2. Consiliul misionar internaţional (International Missionar

Council) care a ţinut prima conferinţă internaţională a misiunilor î

1910 la Edimburg în Scoţia şi din care s-a dezvoltat mişcarea ecumen: că. Acest Consiliu a ţinut a doua conferinţă la Oxford în 1923, apoi a' tele, sub conducerea lui John Mott (1865-1955), metodist american <

J. H. Oldham, la Madras (1928); apoi: la Witby – Canada, în 1947^ 1

Willingen în 1952 şi în Ghana în 1958; iar din 19(31 a fuzionat cu Cor siliul Ecumenic al Bisericilor, cu ocazia celei de-a III-a Adunări Gene rale de la New-Delhy – India, ţinută între 18 noiembrie şi 6 decerr brie 1961.

3. Asociaţia mondială pentru promovarea picii internaţionale -\par intre naţiuni – prin Biserici (The World Alliance for promoiing intei naţional Friendship among the Nations through the Churches), înfiir ţaţă la 2 august 1914 la Constanz, în Elveţia. Preşedinte al Alianţei fost ales primatul Bisericii Anglicane, iar Vicepreşedinte, din 1920, ' m tropolitul primat Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române. Aceast asociaţie a ţinut mai multe conferinţe internaţionale, după cum urme; ză: Geneva – 1920, Copenhaga – 1922, Novisad – 1923 şi 1925, S naia – 1924, Atena – 1926, Sofia – 1927, Praga – 1928, Cambridg'e -

1931, Bucureşti – 1933, Chambry sur Montreux – 1935, Râmnici

Vâlcea – 1936, Farris Bad, Narvik (Norvegia) în 1938.

Înainte de constituirea propriu-zisă a mişcării ecumenice (1910-1920), Patriarhia de Constantinopol s-a preocupat de relaţiile Ortodoxi cu Catolicismul şi Protestantismul. Astfel, patriarhul Ioachim III (181 -1884; 1901-1912), printr-o Enciclică sinodală din anul 1902, cere Bisericilor ortodoxe părerea asupra unirii cu cele două mari confesiu: creştine, punând problema căutării „unor puncte de întâlnire şi conta cu ele”. Primind răspunsuri favorabile, patriarhul scotea în relief, îi tr-o altă enciclică din 1904, că, păstrând cele ce r, e sunt proprii, se cx vine să privim şi la cele ale altora, să ne rugăm fin tot sufletul penti unirea tuturor fără să ne descurajăm în faţa greutăţilor şi fără să soci tim lucrul ca imposibil. Să deschidem drum pentru lucrul unirii tuti ror, plăcut lui Dumnezeu, tratând cu înţelepciune ţi blândeţe pe cei de părţiţi, care cred în Sfânta Treime, se însemnează cu numele Domnul] Iisus Hristos şi speră să fie mântuiţi prin harul Iţi Dumnezeu.

După primul război mondial (1914-1918), mitropolitul DoroţejL_ Brussa, locţiitor al patriarhului ecumenic, în şedinţa Sfântului Sinf din 10 ianuarie 1919 a acceptat propunerea Bisericii anglicane, a Bis ricii vechi-catolice şi a Bisericii armeano-gregorieţe, pentru colaborai1 şi unirea Bisericilor.

În Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Biseric lui Hristos de pretutindeni, din ianuarie 1920, el adresă un apel turor Bisericilor creştine din lume, în care afirnia că diferenţele cJJ rhatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea apropierii şi borării Bisericilor unele cu altele, până se va putea ajunge la unirea deplină.

Mişcarea ecumenică, care din 1948 s-a organizat în. Consiliul menic al Bisericilor, îşi are originea în trei mişcări paralele, al 35 – Istoria Bisericească Universală Voi. II vor comun este Conferinţa misionară mondială de la Edimburg –: oţia din 1910, despre care am amintit.

Cele. Trei mişcări iniţiale care au creat mişcarea ecumenică, in-ituită apoi în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, sunt: Viaţă şi acţiune Aâe and Work), Credinţă şi organizare (Faith and Order) şi Mişcare isionară.

— Gruparea Viaţă şi Acţiune (Life and Work) a ţinut prima ei Conrinţă interconfesională între 19-30 august 1925 Ia Stockholm, în Suea. La ea au participat 680 de delegaţi din 37 de ţări, reprezentând 31

: confesiuni. Dintre Bisericile ortodoxe au participat: Patriarhia Ecuenică, Patriarhiile: Alexandriei, în frunte cu patriarhul Fotie (1900-

125), Ierusalimului, Serbiei, României, Arhiepiscopia insulei Cipru, serica Greciei şi a Bulgariei.

Patriarhia română a fost reprezentată de o delegaţie condusă de itropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.

Conferinţa a fost pregătită foarte minuţios de calvinistul american c. Farland şi de Nathan Soderblom, arhiepiscopul Uppsalei (f 1931)

Suedia, istoric al religiilor, cel mai mare animator al creştinismului actic, care susţinea că pentru a se ajunge la unirea Bisericilor creşâe este necesară mai întâi strânsa lor colaborare pe teren practic.

La 12 ani după Conferinţa de la Stockholm, gruparea Viaţă şi Ac-ine a ţinut între 12-16 iulie 1937, la Oxford, a doua Conferinţă ge-rală prezidată de G. Bell, episcop anglican de Chiechester. Au parti-Dat 435 de delegaţi din 45 de ţări, reprezentând 120 de confesiuni din me. Biserica Ortodoxă Română a trimis o delegaţie în frunte cu ar-Tiandritul Iuliu Scriban. În această conferinţă s-au temperat excesele biologice ale mişcării ecumenice şi s-a dat importanţă ideii de Bisericăci această Mişcare trebuie să acorde un loc central problemelor şi eshatologiei.

— A doua grupare a mişcării ecumenice, Credinţă şi Organizare aith and Order), urmăreşte apropierea şi unirea Bisericilor pe teren gmatic, care de fapt rămâne cel mai important scop de realizat. Grurea Credinţă şi Organizare a ţinut prima ei conferinţă între 3 şi 31 gust 1927 la Lausanne, în Elveţia, având ca preşedinte pe John R.

) tt (1865 – f 1955). Au participat 400 de delegaţi reprezentând 100

Biserici, culte şi comunităţi creştine: anglicane, vechi-catolice, pro-tante şi ortodoxe. Din partea Bisericilor ortodoxe au trimis delegaţi: triarhia Ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Sârbă, Patri-lia Română şi Bisericile: Greacă, a insulei Cipru, Bulgară, Polonă şi Georgiei. Patriarhia Română a fost reprezentată printr-o delegaţie îdusă de mitropolitul Nectarie al Bucovinei. Între marile personali-i ale timpului care au participat la Conferinţa de la Lausanne au fost 'logii ruşi: Protoiereul profesor Sergiu Bulgakov (f 1944) şi Nic. Seniev.

Discuţiile s-au axat pe următoarele probleme: Biserica, Mărturisii de credinţă, Tainele şi Ierarhia, asupra cărora delegaţiile au expus, mod irenic, punctele de vedere ale Bisericii proprii.

A doua Conferinţă a grupării Credinţă şi Organizare s-a ţinut în-

3 şi 18 august 1937 la Edimburg, în Scoţia, sub preşedinţia arhiepiscopului William Temple de York, apoi de Canterbury. Au particip 400 de reprezentanţi din partea diferitelor Biserici creştine din lume.

Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, care se afla la Oxford, la doua conferinţă a grupării Viaţă şi Acţiune, din 12-26 iulie 1937, n-putut participa la a doua conferinţă a grupării Credinţă şi Organiza din 3-18 august 1937 de la Edimburg.

Conferinţa de la Edimburg a discutat următoarele învăţături do ni atice: Despre har; Despre Biserică şi Cuvântul lui Dumnezeu; De pre Taine şi Preoţie; Despre unitatea Bisericii în viaţă şi cult.

În mesajul Conferinţei, Bisericile participante mărturisesc „o ur tate a inimilor şi a duhului”, exprimându-şi speranţa că „o înţelege mai adâncă ne va conduce către o înţelegere comună a adevărului, cum este el în Iisus Hristos”.

Papa Pius al X-lea (1922-1939) a interzis participarea Biseric romano-catolice la Conferinţa creştinismului practic Viaţă şi Acţiw din august 1925 de la Stockholm.

Doi ani şi jumătate mai târziu, prin enciclica „Mortalium animos promulgată la 6 ianuarie 1928, papa Pius XI socotea greşită acţiuni mişcării ecumenice şi a interzis catolicilor, clerici şi credincioşi, ori fel de participare la lucrările ei. Clericii şi credincoşii Bisericii roman catolice n-au participat la niciunul dintre congresele ei (Geneva 1920, Stockholm – 1925, Lausanne – 1927, Oxford – 1937, Edimbu – 1937), nici la alte manifestări ecumenice locale.

La conferinţele mişcării ecumenice de la Oxford şi Edimburg 1937 s-a propus fuzionarea celor două grupări ale sale, creştinism practic Viaţă şi acţiune şi creştinismul dogmatic Credinţă şi Organiz re, într-o singură organizaţie intercreştină mondială, sub denumir de Consiliul Ecumenic sau Mondial al Bisericilor (Conseil Oecumeniq des Eglises – The World Council of Churches).

În vederea întocmirii statutului noii organizări, s-a format „Con tetul celor 14”, care s-a întrunit între 9 şi 23 mai 1938 în Conferinţa la Utrecht, în Olanda, la care au fost convocate Bisericile participan la mişcarea ecumenică şi s-a întocmit „Constituţia Consiliului Ecum nic al Bisericilor”, stabilind „baza” sau „platforma” lui doctrinară, stabilit ca gruparea Credinţă şi Organizare să-şi păstreze totuşi oareca autonomie, având în continuare un comitet propriu.

Izbucnind la 1 septembrie 1939 cel de al doilea război mond (1939-1945), activitatea mişcării ecumenice se reduce simţitor. In tii pul războiului şi după război Consiliul Mondial al Bisericilor, înfiin' la Utrecht în 1938, dar funcţionând formal din 1944, a activat pent uşurarea şi vindecarea grelelor suferinţe provocate de război: ajutoi rea prizonierilor, a refugiaţilor, a reconstrucţiei ş.a.

La adunarea de la Geneva din 1946 s-a format „Consiliul Ecun nic al Bisericilor” având cinci preşedinţi, iar dr. W. A. Visser't Hooft una dintre marile personalităţi ale ecumenismului mondial – a-fost a secretar general.

Constituirea definitivă a Consiliului Ecumenic al Bisericilor făcut la prima adunare generală a mişcării ecumenice de la Amsterda

Olanda, în prima ei şedinţă din 22 august 1948. La Amsterdam, noua anizaţie şi-a stabilit următoarea bază doctrinară: Consiliul Ecumeal Bisericilor este o asociaţie frăţească de Biserici, care primesc pe nnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor.

La prima adunare generală de la Amsterdam au participat 351 de; gaţi din partea a 147 de Biserici din 44 de ţări.

Împărţirile administrative pe care şi le-a format Consiliul Ecumeal Bisericilor în urma Conferinţelor de la Oxford şi Edimburg, din 7, dar mai ales în 1948, la Amsterdam, cuprind: afaceri internaţio-Î, finanţe, reconstrucţie şi ajutor internaţional, serviciul creştin in-laţional al informaţiilor şi presei ş.a.

2. Adunările generale ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor

— Prima Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor a Amsterdam, din 22 august-5 septembrie 1948, a avut ca temă cen-2: Planul lui Dumnezeu şi situaţia prezentă a omului, şi a fost stu-ă în patru secţii, după cum urmează: 1. Biserica ecumenică şi planul Dumnezeu; 2. Planul lui Dumnezeu şi mărturia Bisericii; 3. Biseri-i societatea; 4. Biserica şi societatea internaţională. Concepţia despre rică – eclesiologia – a fost la această primă Adunare generală pro-na principală, fiind privită sub dublul ei aspect, instituţional şi du-licesc, adică -¦ după teologul protestant K. Barth ¦- sub incidenţa îimentului (Ereignis) „întâlnirii” omului cu Iisus Hristos. Pi'oblemele eshatologice şi internaţionale au fost cercetate de cei mulţi prin prisma pragmatismului, care situează împărăţia lui Dum-u aici pe pământ, iar de alţii, mai puţini, prin prisma, eshatologiei, ndu-le deasupra realizărilor omeneşti. Şi unii şi alţii au condamnat îotărâre războiul, cerând înlăturarea lui cu desăvârşire din relaţiile „naţionale.

La adunarea generală de la Amsterdam din 1948, participarea orto-i a fost mai slabă. Majoritatea Bisericilor ortodoxe întrunite în Con-tţa de la Moscova, din 8-18 iulie 1948, au hotărât să comunice Con-lui Ecumenic al Bisericilor că nu pot participa la prima adunare rală, deoarece programul actual al mişcării ecumenice a început să ienteze după unele vederi social-politice străine spiritului Ortodoxiei. Prin Enciclica din 31 ianuarie 1952, patriarhul ecumenic Atenago-[recomandă colaborarea Bisericilor ortodoxe cu Consiliul Ecumenic isericilor, argumentând că „acţiunea apropierii şi a colaborării tuconfesiunilor şi organizaţiilor creştine este o necesitate şi o dato-fântă, decurgând din însuşi specificul şi misiunea lor”. Patru ani mai târziu, după adunarea de la Amsterdam, în Confemişcării ecumenice de la Lund – Suedia, din 15-28 august 1952, a avut un caracter dogmatic, s-a realizat integrarea grupării Creşi Organizare – cu unele transformări – în organizaţia Consili-Mondial al Bisericilor. S-a păstrat o oarecare autonomie acestei ari şi i s-a fixat statutul.

Totodată s-a prelucrat problema eclesiologică, axată pe trei teme Biserică, cult şi inter comuniune.

Problemele eshatologice au fost integrate în hristologie.

Conferinţa de la Lund scoate în relief că dialogul ecumenic se p te realiza nu pe calea netezirii greutăţilor, adică prin ignorarea lor, ci dimpotrivă, pe calea aprofundării specificului fiecărei Biserici, pentru a se cunoaşte adevărurile fundamentale ale învăţăturii creştine şi măsura în care ele au fost păstrate de Biserici, spre a se putea ajunge la o adevărată unire, care nu poate fi decât o „communio în sacris”.

În 1954 a luat fiinţă Institutul ecumenic de la Bossey, în Elveţia în care Bisericile ortodoxe, în frunte cu Patriarhia Ecumenică, îşi at reprezentanţii lor care participă la diferite dialoguri dintre Ortodoxie şi Protestantism.

Din 1949, Biserica romano-catolică, cu aprobarea papei Pius al XII-lea (1939-1958), a adoptat o atitudine mai binevoitoare faţă de mişcarea ecumenică. Sacra Congregaţie a Sfântului Oficiu al Scaunului Romei a dat la 20 decembrie 1949 noi directive de orientare pentru participarea episcopilor, clericilor şi credincioşilor catolici la unele întruniri lucrări ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor prin: Instrucţiunea „Ec-clesia Catholicayy din 20 decembrie 1949, dată de Sfântul Oficiu episcopilor şi clericilor cu privire la mişcarea ecumenică. Li se permite acum catolicilor, cu anumite rezerve, să participe la adunările locale şi intercreş-tine ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

În 1952, Biserica romano-catolică a înfiinţat Conferinţa internaţională catolică pentru problemele catolice, iar la 5 iunie 1980, papa Ioan XXIII, printr-un motu proprio: „Super Dei nutu”, a creat Secretariatul pentru unitatea creştinilor, pus sub preşedinţia cardinalului Augustin Bea.

La Conferinţa Credinţă şi Organizare dintre 15-28 august 195S ţinută la Lund în Suedia, au participat şi observatori romano-catolici.

— A doua Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor creştine, întrunită între 15-31 august 1954 la Evanston în Statele Uni te, a avut ca temă principală: Hristos – singura speranţă a lumiii, ur mată de şase teme secundare, după cum urmează: unitatea Bisericii evanghelizarea; chestiuni sociale şi rasiale; treburi interconfesionale relaţii între grupările omeneşti; laicii creştini.

Au fost reprezentate 163 de Biserici. La această adunare Biseric; romano-catolică a trimis şi ea observatorii ei.

După tema principală s-a discutat tema Unitatea noastră în Hristo: şi împărţirea noastră în Biserici. Cele trei părţi ale referatului (- Uni tatea noastră în Hristos; – Împărţirea noastră ca Biserici; – Un program de acţiune dictat de credinţă) au fost foarte aspru criticate de ortodocşi, întrucât în partea finală Bisericile sunt asimilate cu un om pă cătos, dar mântuit.

— A treia Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilo s-a ţinut între 18 noiembrie-6 decembrie 1961, la New-Delhi în India având ca temă: Iisus Hristos – lumina lumii. La deschiderea adunări numărul Bisericilor membre era de 175, dar în şedinţa a doua, din 2(noiembrie 1961, au mai fost primite ca membre încă 23 de Biserici, în-; re ele şi Bisericile ortodoxe din Rusia, România, Bulgaria şi Polonia. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegaţie condusă le I. P. S. Mitropolit Iustin al Moldovei şi Sucevei.

Au participat, de asemenea, şi observatori din partea Bisericii ro-nano-catolice.

Din totalul de 198 de Biserici membre, numai 170 de Biserici, din 65 le ţări, au trimis delegaţi, consilieri şi reprezentanţi la adunarea de la Jew-Delhi.

La a IlI-a adunare generală de la New-Delhi s-au luat următoarele otărâri principale:

1. Integrarea „Consiliului Internaţional al Misiunilor” în Consiliul cumenic al Bisericilor, care s-a făcut în şedinţa din 19 noiembrie 1961.

2. Formularea „bazei” doctrinare cu un caracter trinitar. Astfel s-a trgit „baza” de la Amsterdam – 1948, care cerea „acceptarea lui ristos ca Dumnezeu şi Mântuitor”, la acceptarea celor trei Persoane e Sfintei Treimi, după cum urmează: Consiliul Ecumenic al Bisericir este o asociaţie frăţească de Biserici, care mărturisesc pe Domnul sus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, după Scriptură, şi se străduiesc răspundă împreună la chemarea lor comună pentru slava singurului umnezeu – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

3. Primirea de noi Biserici, în număr de 23, printre care patru Birici ortodoxe, anume din: fosta U. R. S. S., România, Bulgaria şi Polonia, serica ortodoxă sârbă va intra în Consiliul Ecumenic al Bisericilor în luarie 1965.

4. Precizarea eclesiologiei creştine în ceea ce are ea comun pentru raţătura ortodoxă şi cea protestantă.

5. Modificarea structurii organizatorice a Consiliului Ecumenic al sericilor.

În general, atât în adunarea de la Amsterdam din 1948, cât şi în cea la New-Delhi, din 1961, s-a scos în evidenţă că: Consiliul Ecumenic

Bisericilor nu este şi nu va trebui niciodată să devină o supra-Biseriadică nu este Una Sancta, despre care vorbesc mărturisirile de creiţă, ci el are doar menirea să ajute Bisericile spre a-şi găsi unitatea în Hristos.

Numărul membrilor comitetului central a fost ridicat de la 90, cât în 1954 la Evanston, la 100, şi are 5 preşedinţi activi.

— A patra Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor ţinut între 4-20 iulie 1968 la Uppsala, în Suedia, având ca temă ¦erală un verset din Apocalipsă, 21, 5-6: „Iată Eu înnoiesc toate”.

Luat parte peste 2.000 de reprezentanţi, dar numai 730 erau dele-i cu drept de vot, în numele celor 232 de Biserici membre din pes-30 de ţări.

Delegaţia Patriarhiei Române a fost condusă de I. P. S. Mitropolit; în al Moldovei şi Sucevei, mai târziu Patriarhul Bisericii Ortodoxe lâne (19 iunie 1977 – f 31 iulie 1986).

Din partea Bisericii romano-catolice au participat 15 delegaţi-ob-ratori, iar dintre ei 9 teologi romano-catolici au fost primiţi ca delegaţi alături de cei 135 de membri ai Comisiei pentru Credinţă şi Or nizare, putând participa la discuţii, însă fără să aibă drept de vot.

Incepând cu ziua de 4 iulie s-au studiat în şase secţii următoai teme principale: Sfintui Duh şi catolicitatea Bisericii; înnoirea rnis nii; Dezvoltarea economică şi socială; Dreptatea şi pacea în aface: internaţionale; Cultul adus lui Dumnezeu într-o epocă seculariza Către un nou stil de viaţă.

La sfârşit, în ziua de 20 iulie, adunarea a publicat un mesaj în tru puncte, care rezumă toate discuţiile şi lucrăriie ei.

„încrezători în puterea de înnoire a lui Dumnezeu, adunarea de Uppsala face apel la unirea tuturor creştinilor ca să anticipăm împr na împărăţia lui Dumnezeu, făcând văzut de pe acum ceva din cele va înnoi Dumnezeu.

1. Toţi oamenii au devenit vecini unii faţă de alţii, împărţiţi, îr de deosebirile şi încordările dintre noi. Nu ştim totuşi cum să trî împreună. Dar Dumnezeu înnoieşte toate. Hristos vrea ca Biserica să prefigureze o comunitate omenească înnoită.

Să intrăm într-o adevărată comunitate cu oameni de alte rase, c se sociale, vârstă, convingeri religioase sau politice.

2. Descoperirile ştiinţifice şi măsurile revoluţionare aduc omen noi posibilităţi de existenţă. Omul rătăceşte pentru că nu ştie cine ei

Biblia ne descoperă că omul este pentru Dumnezeu iconomul crea

Sale şi că în Hristos apare „omul nou”. Dumnezeu înnoieşte toate.

3. Prăpastia din ce în ce mai mare dintre bogaţi şi săraci, împe cheată cu rasismul şi cursa înarmărilor, creează mari primejdii pen omenire. De aceea oamenii de orice fel de convingeri trebuie să con creze pentru a asigura drepturile omului într-o comunitate mondi dreaptă.

Trebuie să activăm pentru dezarmare şi pentru stabilirea u: acorduri comerciale nediscriminatorii.

4. Consiliul Ecumenic al Bisericilor împreună cu partenerii lui gionali, naţionali şi locali se străduiesc să creeze o comunitate frăţe că universală. Căci Dumnezeu înnoieşte toate. Mişcarea Ecumenică t buie să devină mai îndrăzneaţă şi mai reprezentativă.

Noi afirmăm din nou alianţa noastră spre a ne susţine şi îndre unii pe alţii. Vrem să căutăm mai cu hotărâre unirea Bisericilor no tre şi o comunitate mai adâncă cu Bisericile care nu sunt încă în con nitatea noastră”.

— A cincea Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Biserici s-a ţinut la Nairobi în Kenya, între 23 noiembrie-10 decembrie 19 având ca temă: Iisus Hristos liberează şi uneşte. Au fost de faţă 2i de participanţi, reprezentând delegaţi ai Bisericilor, observatori, cor lieri, invitaţi de onoare, membrii personalului de conducere şi admir trativ al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi reprezentanţi ai pre: Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegaţie alcăti din 12 persoane, având în frunte pe I. P. S. Mitropolit Iustin al Moldo şi Sucevei. Au participat, de asemenea, reprezentanţii diferitelor cu din România.

Iderându-se că tema generală a adunării are deosebită impor-Ltru viaţa Bisericilor creştine din lumea actuală, s-a hoătârt ca ă fie dezbătută în cadrul a şase secţii, după cum urmează: ărturisirea lui Hristos astăzi; agentele unităţii; căutarea comunităţii. Sarcina comună a oamenilor de diferite îdinţe, culturi şi ideologii; ucaţia în vederea liberării şi a comunităţii; ructurile nedreptăţii şi luptele pentru libertate; zvoltarea omului. Ambiguităţile puterii, tehnologiei şi calităţii; ţii.

Ele şase teme, fără îndoială cea mai importantă este tema discu-cţia a doua, cu privire la unitatea Bisericii, care a fost definită Userica Una trebuie privită ca o comunitate conciliară de Bise-ele însele unite în mod autentic. În această comunitate con-care Biserică locală posedă în comuniune cu altele plenitudi-cităţii şi mărturiseşte aceeaşi credinţă apostolică; ea recu-: i că celelalte Biserici fac parte din aceeaşi Biserică a lui Hris-inspiraţia lor provine de la acelaşi Duh Sfânt. Ele sunt legate rin acelaşi Botez şi aceeaşi Euharistie…„ (vezi: „Episkepsis”, r. 143 din 15 martie, p. 8).

Aţii Bisericilor ortodoxe – între ei fiind şi delegaţii Bisericii Române – au combătut temeinic intenţia şi pretenţia unora, >rotestanţi şi anglicani, de a transforma Consiliul Ecumenic al într-o suprastructură eclezial-universală sau într-un sinod al tuturor Bisericilor şi denominaţiunilor creştine, argumen-iscopii celorlalte Biserici de tip protestant nu au primit harul) uh prin succesiune apostolică.