Istoria imperiului bizantin
Yüklə 2,08 Mb.
|
|
1) Bãtãlia de la Pankaleia este acelasi lucru cu cea din Amorium; 2) Interventia georgienilor la Basilica Therma (979); 3) David curopalatul îsi cedeazã statele sale în 991. 136 N. Adontz, op. cit., Byzantion, XIII (1938), p. 143-164. ir Vezi trad. lat. a lui P. Peeters, An. Boli., t. 36-37. 492
pp»"" "*""* Ciocnirea fu crâncenã. Phokas fu biruit (iunie 978). Fiind el însusi rãnit, abia putu scãpa din învãlmãsealã. El îsi conduse însã trupele în retragere, dincolo de Sangarios. Phokas nu-si pierdu totusi curajul. Se retrase în pãrtile Caucazului, pentru a obtine ajutoare de la puternicul curopalates David al Iberici. Tornikios, general de origine armeanã, care se retrãsese cãlugãr în la-vra Sf. Athanasie la Athos, e scos din retragerea sa si trimis în Iberia, dupã ajutor. Theophano si Basilios pa-rakoimomenos se gândirã cã doar David curopalatul din Iberia i-ar putea ajuta. Tornikios e trimis cu scrisori. El comandã corpul de cavalerie de 10.000 de georgieni oferiti de curopalatul David1'31 si contribui la succesul campaniei138. Cu acest ajutor139 si cu trupele sale refãcute, Bardas Phokas se întoarce, în primãvara anului 979, cãtre Apus. A doua mare luptã se dãdu la Basilika Therma, 138 V. Paulus Peeters, Un colophon georgien de Thomik le moine, An. Boli., t. 50 (1932), p. 358-371. 139 Paulus Peeters, Vie des SS.Jean et Euthyme, An. Boli., 36-37 (1917-1919), Thornicius, ad Lauram magni Athanasii pervenit (p. 19). Fatã de rebeliunea lui Skleros, reges autem cum regina (ma-tre), intra urbem condusi in summo discrimine et angustia er-ant. Dum igitur in ista sunt condicione, ita secum cogitarunt: „Praeter Davidem curopalatem, neminem habemus vis nobis opemferat"(p. 20). Dar fiindcã Skleros pãzea toate drumurile, nu se putea trimite sol. Atunci se gândesc la Tornikios si trimit la dânsul un ceiJoco'-Tosopoc, cu scrisori si-1 cheamã la Constantinopol, rugându-1 a merge la David cu scrisorile lor pentru ajutor. 493
Trupele lui Phokas începuserã a da înapoi si acesta, în disperare de cauzã, se aruncã în galopul calului asupra lui Skleros, care, la rândul sãu, observând miscarea, porni împotrivã. O clipã, bãtãlia se opreste în fata acestei lupte homerice. Skleros, cu o loviturã de sabie, taie urechea dreaptã si frâul calului lui Bar-das; acesta îl izbeste în cap cu o strasnicã loviturã, cu mãnunchiul sãu de arme grele si Skleros se rostogoleste în nesimtire de pe cal. Crezându-1 mort, ai sãi îsi pierd curajul. Cavalerii georgieni îi fugãresc aprig, armata rebelului fiind în cea mai mare parte decimatã141. Venindu-si în fire, dupã ce fusese ridicat de ai sãi, Bardas Skleros îsi cautã scãparea, însotit de ai sãi si de vreo 300 de cãlãreti, dincolo de Eufrat, în Martyropo-lis, cetate acum arabã. Cu prada luatã de la dânsul, Tornikios, covârsit cu liberalitãti de basileus, construi vestita mãnãstire Iviron, de la Athos142. 140 V. N. Adontz, Tornik le moine, Byzantion, XIII (1938), p. 143-164. 141 Vezi detaliile luptei homerice la Cedrenus II, p. 431-432, care o situeazã la Pancalia (confuzie). 142 Paulus Peeters, Un colophon Georgien de Thornik le moine, An. Boli, L (1932), p. 358-371. loan Tornikios, învingãtorul lui Bardas Skleros la 979. Un memorial al acestui personaj se citeste pe o foaie de pergament ce face parte din ms. grec nr. 62 al Bibi. Sinodale din Moscova, scris pe douã coloane. loan Thornik, donatorului manuscrisului la mãnãstirea Iberilor din Athos, unde a petrecut el, în calitate de cãlugãr. Memorialul lui Thornik dintr-un alt manuscris, Codex nr. 9 de la Iviron, cuprinde date si mai pretioase, în ora criticã a revoltei 494
în legãturã cu miscarea lui Skleros se aflã, poate, si demisia patriarhului Antonios Studitul, petrecutã în 980, prin urmare îndatã dupã înãbusirea acestei miscãri, pe care el o va fi ajutat. Locul sãu este luat, abia în 984, de Nicolaos Chrysoberges. 2. Evenimentele din Italia. Luptele cu arabii sicilieni si Otto al II-lea împrejurãrile grele în care se zbãtea imperiul în timpul revoltei lui Skleros încurajarã incursiunile ara- lui Bardas Skleros (977-978), fostul strateg bizantin, devenit cãlugãr în Lavra Sf. Athanasie, la rugãmintile regentei Theopha-no, iese din retragerea sa, si obtinând de la curopalatul David din Iberia un ajutor militar, a cãrui comandã o ia, 10.000 de cãlãreti georgieni, îl bate pe Skleros, si-1 urmãreste pânã sub Ma-iafariqîn. S-a întors apoi la Athos, pentru a-si sfârsi viata în contemplatie, nu însã în tãcere si uitare, împãratii a cãror coroanã a salva t-o îl covârsesc de liberalitãti, care servirã la fondarea lavrei iberilor (Iviron). Paulus Peeters, Un colopon georgien de Thornik le moine, în An. Boli., t. L (1932) p. 358-371. 143 Basilios fãcu o interventie pe lângã emirul de Bagdad, Adud-ad-Daulah pentru a nu-1 sprijini pe rebel (Dolger, Regesten, I, nr. 763, p. 98). 495
între 978 si 981, Abul-Kassim, emirul din Sicilia, îsi reia expeditiile asupra Italiei bizantine. O primejdie si mai mare se abãtu, în aceeasi vreme, asupra themelor bizantine ale Italiei. Ambitiosul Otto II al Germaniei nãzuia acum, ca si tatãl sãu mai înainte, sã-si întindã stãpânirea asupra întregii Italii si sã sfãrâme apoi, pentru a-si asigura aceastã stãpânire, puterea arabilor din Sicilia. Bizantul nu ar fi putut acum sã-i opunã o rezistentã serioasã, în 981, el pãtrunde cu ostile sale în Roma, unde-si restabileste autoritatea, asezîndu-1 în Scaunul pontifical pe Benedict VII, izgonit mai înainte de partida adversã, în toamna acestui an, el se coborî în posesiunile bizantine, unde garnizoanele slãbite nu-i puteau opune decât o micã rezistentã. Bari, capitala acestor posesiuni, cãzu în mâinile sale. La începutul anului 982, Matera si Tarentul furã de asemenea ocupate. Dupã ce cuceri astfel mai toatã Apulia, Otto se ciocni cu bandele emirului din Sicilia, care, dupã obicei, odatã cu primãvara, se nãpustiserã asupra tãrmurilor Calabriei. O mare bãtãlie se dãdu la Stilom, mai jos de Cotron (Capo di Colonna); ea sfârsi cu biruinta lui Otto, emirul însusi cãzând în crâncena încãierare. 496
Otto, descurajat, pãrãsi de îndatã tinuturile în care intrase cu atâta falã1371, retrãgându-se spre nord. Astfel, posesiunile bizantine, scãpate de garnizoanele de ocupatie, se întoarserã din nou, fãrã luptã, în mâinile vechilor posesori145. 144 V. L.M. Hartmann, Gesch. Italiens im Mittelalter, IV, Gotha, 1915, p. 81-85. 143 G. Schlumberger, Recits de Byzance et des Croisades, I-ere serie, Paris, 1923, p. 31-42. „La Bataille de Stilo en l'an 982. L'empereur Otton II d'Ale-magne contre l'emir de Sicile Abu'l Kassem, le «Bulcassin» des chroniqueurs". A pornit din Tarent, unde stãtuse mult, pentru a-1 întâlni pe emir, care înainta pe coastã. Drum greu, îngust, prins între muntii prãpãstiosi si mare, târât de torentele care coboarã din munti. La Rossano, o lasã pe împãrãteasã în paza episcopului Dietrich de Metz (ea îl însotise în aceastã campanie) si porneste cu armata înainte. La Stilo, Capo di Collonna, mai jos de Cotron, atinge avangarda lui Abul Kassem. Douã chelandia bizantine îl însoteau pe mare, luate cu mare pret de dânsul de la Tarent. Ele i-au adus probabil stirea cã arabii, îngroziti de marea oaste germanã, s-au întors din drum. împãratul aleargã cu floarea ostirii. La 13 497
NICOLAE BÃNESCU împãratul german fãcea pregãtiri pentru o nouã mare expeditie împotriva Siciliei. Dar la 7 decembrie iulie îi ajunse pe arabi. O luptã aprigã se dãdu, emirul pieri cu o grupã de nobili arabi în jurul sãu. Ceilalti se risipesc, prin munti. Otto fãcu imprudenta sã-i urmãreascã pe unii, însotit numai de o micã suitã. La un moment dat arabii se aruncã din toate pãrtile asuprã-i. înconjurat, nu-i mai rãmase altã scãpare decât sã se arunce în mare, unde una din corãbiile ce asistase la luptã se arãta în fatã. Porni în goanã pe plajã. Arabii în galop dupã el. Calul sãu obosit, refuza a mai merge. Un evreu credincios din Apulia, sau Calabria, ce-1 însotea (Kalonymus), descãleca si-i oferã calul zicând: „Ia calul meu, dacã voi muri aici, dã pâine copilului meu !" Era momentul suprem, arabii îl ajungeau. Se aruncã în valuri. Dar corabia trecu înainte. Se întoarse. Evreul îl astepta, arabii nestiind cu cine aveau a face, plecaserã. Dar deodatã altã grupã apare, nãpustindu-se dupã dânsul, în drum, ei îl ucid pe evreu, împãratul se aruncã din nou în valuri, a doua corabie trecea. Cãpitanul, impresionat de acest fugar care tãia valurile pentru a se mântui, opreste, îl trage în corabie. Dar primejdia era tot atât de mare pentru dânsul. Era în mâna bizantinilor, pe care-i atacase neloial. Un ofiter slav, care servise mai înainte sub Otto, îl recunoaste. El îi suflã sã nu se descopere. Spune bizantinilor cã e un ofiter mare al lui Otto si cã vor avea o rãscumpãrare bunã dacã îl duc la Rossano, unde se aflã tezaurul german. Ofiterul se lasã convins, înainte de Rossano, Xolunta, slavul merge sub cuvânt sã trateze rãscumpãrarea. Dã de stire la tãrm, episcopul vine cu câtiva ofiteri cu o corabie, se urcã, vorbeste cu împãratul, la un moment dat acesta se aruncã în valuri si o ia înot spre tãrm. O luptã se dã pe bord, între ai sãi si greci, reveniti din surpriza lor. Otto era bun înotãtor, mai multe corãbii porniserã de la tãrm, el izbuteste a atinge malul. Recunoscãtor cãpitanului, care-1 salvase, voi sã-i plãteascã, dar acesta nu primi nimic, si o luã în larg. Astfel scãpã din aceastã extraordinarã aventurã împãratul german. 498
3. Luptele cu arabii din Siria. Conspiratia sefilor militari. Cãderea lui Basiliosparakimomenos Am vãzut slãbiciunea necontenitã a Califatului de Bagdad, în Siria, autoritatea sa fusese în vremea din urmã înlocuitã de noii stãpâni ai Egiptului, califii fatimiti. Un fapt însemnat se întâmplase, în Siria, în epoca în care fiii lui Romanos al II-lea ajungeau singuri în fruntea imperiului: Hamdanidul1381 Saad, fiul vestitului Saif-ad-Daulah, care rãtãcise atâta vreme, despuiat de mostenirea tatãlui sãu, izbuti a intra în sfârsit biruitor în Alep (martie 976), dupã un asediu de patru luni. încurajat de greutãtile în care se zbãtea imperiul, în luptã cu Bardas Skleros, emirul încetã plata tributului si provocã astfel ciin nou ostilitãtile cu bizantinii. Dupã înãbusirea rãscoalei lui Skleros, Bardas Phokas porni, deci, în fruntea trupelor din Asia, asupra lui Saad. O luptã avu loc sub zidurile Alepului si emirul fu nevoit sã semneze un tratat, îndatorindu-se a plãti tributul. Alte lupte, asupra cãrora izvoarele bizantine tac, se purtarã în aceeasi vreme, între garnizoanele bizantine din orasele de coastã ale Feniciei si trupele arabe africane. Izvoarele arabe si siriene au înregistrat aceste încãierãri, care dominã anii 981-986. Bardas Phokas se întoarce iarãsi la Alep, în 983, pentru a-1 proteja de astã datã pe vasalul imperiului împotriva egiptenilor care-1 atacaserã si, poate, pentru a-1 face sã-si respecte tratatul. Bardas cucereste apoi îndatã Homs (vechea Emessa) din mâinile arabilor 499 NICOLAE BANESCU dusmani. Pe la mijlocul anului 985, domesticul se întoarse iarãsi cu puternicele sale armate la Alep, pentru a pedepsi perfidia emirului, care nu se tinea de obligatiunile tratatului, în vreme ce Phokas asedia Apa-meia, Saad devasta tinuturile de frontierã, nimicind în aceastã incursiune vestita mãnãstire a Sfântului Sime-on Stilitul, de lângã Alep. Trupele egiptene cuceresc, la rândul lor, Balanea, situatã pe tãrmul Mãrii Medite-rane, de unde amenintã celelalte cetãti bizantine de pe coastã. în fata acestei primejdii, împãratul îl trimite pe magistrul Leon Melissenos cu ordinul de a recuceri Balanea. în momentul acesta, la Constantinopol se urzea un complot împotriva împãratului. Faimosul parakimo-menos1391, atotputernic de atâtia ani, vedea scãpându-i din mânã conducerea imperiului. Basilios, acum un tânãr destul de matur, întelegea sã domneascã. Fãrã a mai consulta pe nimeni, el lua mãsurile pe care le credea necesare. sefii militari de frunte, Bardas Phokas si Leon Melissenos, împãrtãseau nemultumirea eunucului, fiind redusi la un rol prea sters în conducerea treburilor publice. Astfel se urzeste un complot între dânsii si parakimomenos. împãratul îl descoperã însã la timp si vestitul Basilios eunucul îsi pierde atunci locul, fiind trimis în exil, despuiat de imensele sale averi. Melissenos fu obligat sã meargã în expeditia pentru recucerirea cetãtii Balanea, care fu smulsã iarãsi din mâinile Fatimitilor; Bardas Phokas pierdu comanda trupelor Asiei, rãmânând cu titlul de duce al Antiochiei. Scãpat de tutela supãrãtoare a eunucului, Basilios II îsi schimbã cu totul modul de viatã. Istoricii insistã asu- 500
4. Primul rãzboi cu bulgarii Teribila revoltã a lui Bardas Skleros, care sleise atâtia ani fortele imperiului, provocã o mare miscare în Bulgaria. Dupã ce îi zdrobise pe rusii lui Sviatoslav, Tzimiskes anexase la imperiu toatã partea de rãsãrit a Bulgariei, cuprinsã între Dunãre si Balcani. Fiii tarului Petru fuseserã adusi ca trofee ale biruitorului, dezbrãcati de titlul lor regal si retinuti ca simpli demnitari la Curtea bizantinã. Dar în 976, îndatã dupã moartea lui Tzimiskes, bulgarii profitarã de luptele pe care le ducea împãratul în Asia si se ridicarã pentru a scutura jugul bizantin. Boris II cu familia lui e pomenit de Ce-drenus, dar si fratele sãu Roman era atunci cu dânsul, spune Iahya. Pentru cã nu mai exista vreun descendent al familiei regale bulgare, ei îsi aleg o nouã dinastie în fiii unui sef national din boierimea bulgarã, foarte puternic, Nicolae, care avusese titlul de cornel. învãtatii bulgari, si cu ei Jirecek, crezuserã cã încã înainte de 976 un stat occidental se rupsese din Bulgaria lui Simeon1401, sub acel comes si cã asupra acestei Bulgarii occidentale nu se întinsese actiunea rãzboinicã a lui Tzimiskes - neatârnarea se pãstrase aici neatinsã, fatã de catastrofa ce lovise partea de rãsãrit a 146 D. N. Anastasijevic, L'hypothese de la Bulgarie occidentale, în „Premier recueil dedie â la memoire de Th. Uspenskij", Paris, 1930, p. 20 si urm., colectia „Orient et Byzance", IV, a lui Gabriel Millet. 501
NÎCOLAE BÃNESCU stãpânirii bulgare. Se socotea un fapt stabilit cã lungul si crâncenul rãzboi purtat de Basilios II cu bulgarii îsi are începutul în regatul acesta neatârnat al Bulgariei occidentale. Dar Anastasijevic a dovedit inexistenta acestei Bulgarii occidentale. Profitând de greutãtile în care se afla noul împãrat, în urma revoltei lui Bardas Skleros, fiii comitelui se ridicarã, cãutând sã-si întindã puterea în paguba imperiului. Nicolae lãsase patru fii: David, Moise, Aaron si Sa-muel. Scriitorii bizantini îi numesc de obicei "fiii comitelui", Kou.rrTOTto'uXoi. Dintre acestia, David luã mai întâi domnia si el pieri dupã câtiva ani, ucis de niste vlahi chervangii147 între Castoria si Prespa, la locul numit „Stejarii Frumosi" (TOCI; Xeyo|xevac; KaA,6c<; Apuc;). Moise muri în timpul asediului orasului Serres, la începutul campaniei; Aaron fu ucis de Samuel, pentru simpatiile sale grecesti, ceva mai târziu, în anul 980, Samuel se afla în fruntea regatului bulgar occidental. 1/17 Cãci acesta e sensul expresiei lui Kedr., BÃcc^oi oSÎTOci (V. Bogrea, Sur Ies BÃâ%oi oSîrai de Cedrenus, „Bulletin de l'Institut pour l'etude de l'Europe sud-orientale", 7 (1920), p. 50-53). învãtatii în genere au luat aceastã expresie cu sensul de „\1aques nomadei, „des passants valaques". La notion est iden-tique â celle de kjelator des documents serbes medievales, expli-quees par Jirecek en opposition avec la notion de voinik (Staat u. Gesellschaft im mittelalterl. Serbien, I, 70). Ces deux termes obscurs s'eclairent mutuellement: kjelator est Pequivalent rou-main du terme de 65iTTit. Bogrea signale Ies BXctxov âoTpâie-UTOi du diplome d'Andronic Paleol. (1324) publie par Lambros, Neoq 'EXA,T)vo^v., XII, p. 38 si urm.; ils ne seraient donc que Ies kjela-tori des documents Serbes, Ies Vlaques qui faisaient le service de transport, „conducteurs de caravanes", et c'est en ce sens que nous devons entendre le terme de Cedrenus. 502
Actiunea lui Samuel se îndreaptã împotriva provinciilor de la miazãzi ale imperiului, pãtrunzând, prin Thessalia, pânã în tema Helladei. Cãtre 986, în fruntea unei puternice armate, el nãvãleste în Macedonia si Thessalia, cucerind mai multe cetãti; între care Larissa, de unde ridicã moastele Sfântului Achilles, episcopul ce participase la Sinodul de la Niceea1411. Populatia fu strãmutatã în Bulgaria. De aici îsi luã Samuel de sotie o frumoasã bizantinã. tarul bulgar coborî dupã aceea pânã la Istmul de Corint, amenintând Peloponesul. Aceastã mare primejdie îl fãcu pe împãrat sã se hotãrascã sã întreprindã prima sa campanie împotriva bulgarilor, preludiul marilor si cruntelor rãzboaie care vor nimici cu totul statul bulgar. 503
NÎCOIAE BÃNESCU Cei doi printi legitimi ai Bulgariei scãpaserã din Constantinopol, încercând, în acea vreme tulbure, sã recâstige tronul pãrintelui lor. Adontz crede cã însusi împãratul le-a dat drumul, pentru a-i opune fiilor comitelui. Boris pieri pe drum, fiind ucis de un bulgar care-1 luase drept grec, dupã hainele ce le purta. Roman ajunse în Bulgaria, obtinând de la Samuel comanda cetãtii Scoplje (Skopje). în anul 986, Basilios II îsi adunã, prin urmare, o armatã puternicã, a cãrei comandã o luã el însusi, hotãrât fiind sã dea o loviturã definitivã dusmanului, pe care nu-1 credea atât de puternic. Pentru a-1 sili sã se retragã din posesiunile sale, Basilios ia drumul care ducea, pe la nord-vest, în inima statului bulgar al lui Samuel, pe cursul Hebrului (Mãrita). tinta sa pare sã fi fost Triaditza. Dupã ce trecu prin Poarta lui Traian, defileul care ducea cãtre Triaditza, împãratul tãbãrî cu oastea la locul numit Stoponion (Stiponje). Apoi, dupã câte ne spune Leo Diaconus, martorul acestui eveniment, împãratul asedie Triaditza, dar n-o putu cuceri. Lipsit de provizii, fu silit sã ridice asediul si, în drumul prin munti, cãtre Constantinopol, fu atacat de Samuel, iar armata sa fu în bunã parte nimicitã (august 986). Cu multã greutate, împãratul, cu resturile armatei sale, ajunse la Philippopolis148. Astfel, întâia expeditie a lui Basilios II fu nenorocoasã. Dupã unii învãtati, Bulgaria occidentalã, cu resedinta la Ohrida, se constituise cu mult înainte de 976, printr-o revoltã a comitelui Nicolae sau a fiilor sãi contra tarilor legitimi ai Bulgariei, 1 V. însã versiunea lui Cedrenos cu rebeliunea lui Mellissenos. 504
ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN urmasi ai lui Simeon, care stãpâneau la Preslavul cel Mare. Aceastã Bulgarie ochrideanã s-ar fi mentinut în urmã alãturi de cea danubianã; Sviatoslav (în 969) si Tzimiskes (în 971) n-au cucerit decât Bulgaria danubianã; cealaltã a continuat însã mai departe. Teorie expusã întâia oarã de istoricul bulgar Drinov în douã articole, reunite apoi în operele lui, publicate de Zlatarski, I, Sofia, 1909. Nici un izvor nu ne confirmã existenta a douã state bulgare, unul în Moesia de Jos, sub dinastia legitimã si altul în Macedonia, sub dinastia nouã a lui Nicolae Cornitele. Bulgaria fiilor lui Nicolae nu s-a constituit decât dupã moartea lui Tzimiskes (976), în urma revoltei bulgarilor contra stãpânirii bizantine. * La moartea lui Petru (969), fiii unui anume comite Nicolae încercaserã sã punã mâna pe tronul bulgar (fiii lui Petru se aflau la Constantinopol). Ei se revoltarã contra guvernului central din Preslav. Dar nu reusesc, cãci Nikephoros Phokas trimise din Constantinopol pe fiii lui Petru si ei intrarã în Preslav149. Mai departe nu se spune ce s-a ales de acesti patru comitopouli. Nici alte izvoare nu spun nimic de existenta Bulgariei occidentale. Presbyter Diocleas si Iahja de Antiochia concordã cu izvoarele bizantine. Jirecek adoptã ipoteza lui Drinov (Bulgaria Occidentalã), dar crede cã n-a putut fi creatã în 963, cum sustine Drinov, bazân-du-se pe Cedrenus (care relateazã tratatul lui Petru cu Bizantul la 963 si învãtatul bulgar crede cã aceste fapte sunt gresit raportate la 963, în realitate fiind vorba de tratatul din 968-969). Jirecek socoate cã Bulgaria Occidentalã a fost creatã în 969-971 si cã ea se aflã în legãturã cu cucerirea rusã în Bulgaria în acea epocã si cu capturarea lui Boris II. Pãrtile occidentale, neocupate de Sviatoslav, s-au constituit, zice el, în Imperiul bulgar indepen- 1 V. Cedrenus, II 347, si urm. 505 NICOLAE BANESCU dent si si-au dat o dinastie nouã. Apoi a revenit la teoria lui Dri-nov si pretinde cã Bulgaria occidentalã s-a nãscut printr-o sciziune în 969, putin înainte de rãzboiul lui Sviatoslav, în momentul revoltei fiilor lui Nicolae contra lui Boris II, care era absent (de care vorbeste Cedrenus, II, 347). Boris, înlãturându-i cu ajutorul lui Phokas pe comitopoli, acestia au smuls atunci de sub autoritatea lui Boris partea occidentalã a imperiului sãu si au domnit acolo ca tari independenti. * Cornitele se chema Nicolae si nu Sisman, cum a crezut Dri-nov si cum s-a acceptat, în genere, de la el încoace. Ne-o aratã adãugirile la Cronica lui Skylitzes, care se aflã într-un manuscris din Viena™. Acest manuscris, necunoscut mai înainte, cuprinde o serie de adnotãri marginale fãcute de episcopul Mihail de Devol. Yüklə 2,08 Mb. Dostları ilə paylaş:
|