Istoria imperiului bizantin

La Strumita, mitropolitul Bulgariei, David, îi iesi înainte cu scrisori de la vãduva lui Vladislav, care declara cã renuntã la drepturile sale asupra Bulgariei. Trecând apoi prin Scopje, Stypion, Basilios intrã biruitor în resedinta puternicilor tari bulgari, Achrida. Acolo i se înfãtisã tânãra vãduvã cu toti copiii si nepotii sãi, supunându-se împãratului. Acesta o primi cu cinste, fãgãduindu-i a o lua la Constantinopol, unde avea sã obtinã rangul de patrikia zoste la curtea bizantinã1521. O multime de alti nobili bulgari alergarã aici, pentru a se supune cuceritorului. Acesta îi primi cu

177 Ibidem, p. 467.

534
bunãvointã, dându-le ranguri nobiliare. La Deabolis (Devol) i se aduse Ibatzes, unul din aprigii luptãtori, care singur nu voise a depune armele si fusese prins si orbit de generalul Daphnomeles.

Trecând de aici la Castoria, primind pretutindeni închinarea celor din urmã cãpetenii bulgare, împãratul se îndreptã cãtre miazãzi, strãbãtu Thessalia, locul atâtor nãvãliri prãdalnice ale bulgarilor, aclamat de populatiile mântuite de lunga nenorocire, oprindu-se la Atena, pentru a aduce multumiri Panaghiei Atheniotis-sa, Fecioarei adorate în Parthenon. împãratul dãrui Mitropoliei din Atena multe si bogate odoare si porunci sã se restaureze bisericile cãzute în ruine.

G. Schlumberger, Recits de Byzance et des croisades Iere serie, Paris 1924, p. 58 si urm.: L'empereurBasileIIã Athenes.

împãratul se îndreptã cãtre Sud, trecu frontiera Thessaliei, ajunse în Athena. El voia sã sãrbãtoreascã triumful sãu pe vechea Akropole, fãcând acest pelerinaj la vatra elenismului.

Vizita împãratului era o mare cinste pentru Athena, lãsatã de mult în istorie. Acest om aspru de rãzboi, care ura stiinta si eruditia, zice Gregorovius, avea totusi constiinta cã prin nimicirea monarhiei bulgare, el decisese victoria lumii grecesti asupra celei slave. Astfel amintirea gloriei nemuritoare a Athenei trebuia sã trezeascã în inima eroului o veneratie mare pentru patria luptãtorilor de la Marathon si Salamina.

De aici el se îndreptã în sfârsit spre Capitala sa, un-de-si fãcu intrarea, triumfal, în primele sãptãmâni ale anului 1019, aducând în alaiul sãu strãlucit pe vãduva lui Vladislav, Mãria, cu fiii si fiicele sale, pe toti printii si printesele statului strivit, dupã uriasele lupte purtate timp de trei decenii. Una din fiicele lui loan Vladislav,

535

NICOLAE BANESCU

Caterina, mãritatã cu Isaac Comnenos, va ajunge pe tronul împãrãtesc al biruitorilor sãi178.

Astfel se încheie acest rãzboi crâncen, care puse capãt puternicei monarhii a tarului Samuel, si care dãdu lui Basilios II supranumele cu care a trecut în posteritate, acela de „Bulgaroctonul".

Ultima campanie a lui Basilios II contra bulgarilor îndatã ce aflã de pieirea lui loan Vladislav, ucis la asediul cetãtii Dyrrachion de comandantul bizantin Niketas Pegonites, împãratul iese din Constantinopol. Ajungând la Adrianupolis, îl întâmpinã fratele si fiul vestitului Krakras, predându-i faimoasa fortãreatã Pernik si alte 35, pe care îi primi cu cinste, înãltându-1 pe Krakras la rangul de patrikios. Veni apoi la Mosynopolis. Acolo se prezentarã soli din Pelagonia, Morovisdos si Lipenion, predând împãratului orasele. Pornind de acolo, sosi la Serres, unde veni si Krakras cu sefii celor 35 de castele predate, fiind bine primiti. Se supuse de asemenea Dragomuzos, oferind Strumitza si vãzându-se cinstit cu rangul de patrikios, aducând cu dânsul si pe patriciul loan de Chadia, liberat din închisoare (cãci fusese prins de Samuel si stãtuse închis 22 de ani), îndatã ce se apropie de Strumitza împãratul, veni arhiepiscopul Bulgariei David, cu scrisorile Mãriei, sotia lui loan Vladislav, promitând a ceda Bulgaria, dacã va obtine împlinirea dorintelor sale. Veni în întâmpinarea lui si Bogdan, seful castelelor din interior si e cinstit si acesta cu rangul de patrikios. De acolo merge la Skopje si lãsân-du-1 ca strategos autokrator în oras pe David, patriciul Areianites se întoarce pe la Stypion si Prosakon în aclamatiile poporului. Luând-o apoi spre dreapta ajunse la Ahrida, îsi aseazã lagãrul, tot poporul primindu-1 cu aclamatii. Orasul e asezat pe o înãltime, lângã un lac foarte mare, de unde îsi ia izvorul fluviul Dri-nos, mergând cãtre nord, apoi întorcându-se spre Apus si vãrsân-

™ Schlumberger si altii o socotesc fiica lui Samuel, dar e mai probabil cã a fost fiica lui loan Vladislav (v. art. lui Lascaris): Sceau de Radomir Aaron, BSI, III, 1931 (404-412). Aaron fu ridicat de Isac Comnenul în 1057 la rangul de proedros.

536
du-se în Marea Ionicã (eig TO loviov), la castelul Ilissos, metropolã fiind întregii Bulgarii, în care s-au construit palatele regilor bulgari si se aduna tezaurul lor. Deschizându-le, împãratul gãsi multi bani si coroane bãtute cu mãrgãritare si haine tesute cu aur si 100 centenarii de aur, pe care toate le cheltui în platã la soldatii sãi, lãsându-1 pe Eustathios Daphnomeles cu o puternicã garnizoanã. Iesi apoi în lagãr si o primi pe vãduva lui loan Vladi-slav, cu cei trei fii si sase fiice ale sale, prezentându-i si pe fiul natural al lui Samuel si douã fiice ale lui Radomir, fiul lui Samuel, si cinci fii, dintre care unul orbit de loan, când îl ucise pe Radomir, fiul lui Samuel, cu sotia lui si pe Vladimir, ginerele lui. Erau si alti trei fii, nãscuti din loan, dar fugiserã în muntele Tmoron. împãratul o primi cu bunãvointã si dãdu ordin sã o pãzeascã, împreunã cu ceilalti. Se prezentarã împãratului si alti megistani ai bulgarilor, Nestoritzes, Zaritzes si Dobromir cel Tânãr, fiecare cu trupele sale, si furã primiti binevoitor si cinstiti. Atunci si Prusia-nos cu cei doi frati ai sãi, copii ai lui Vladislav, fugiti în Târnovo, unde fuseserã înconjurati, trimit la împãrat, cerând garantii pentru a se supune si ei. împãratul dãdu un rãspuns plin de filantropie. Merse apoi la Prespa, construind în drumul sãu douã castele; de la Prespa, vine la Diabolis unde-i primeste cu vorbe mângâietoare pe Prusian si fratii sãi, cinstindu-1 magistros, iar pe frati patricii. Acolo fu adus si Ivat (Ibatzes), orbitrs>. Atunci si Nikolitzas, de atâtea ori capturat si eliberat, veni noaptea ca sã se supunã împãratului. Acesta însã nu vroi sã-1 vadã, ci-1 trimise la Thessalo-nic poruncind sã fie închis. Rândui apoi cum crezu mai bine în privinta oraselor Dyrrachion, Koloneia si Drynupolis, si punând gãrzi în theme si strategi, dând voie ca din prinsii romani câti vor sã rãmânã în tarã, iar care nu sã-1 urmeze, veni la Castoria ((ptiXocKaq Toîq i5e(j,aoi iccci OTpatityo'bc, eTucifiaaq...). Acolo i se aduserã douã din fiicele lui Samuel, care, vãzând-o pe Mãria, sotia lui loan, stând lângã împãrat, se aruncarã asupra ei ca s-o omoare. Dar împãratul le potoleste mânia, promitând sã le cinsteascã si sã le covârseascã de bogãtie, iar pe Mãria, cinstind-o cu demnitatea de tcoatr], o trimite în captivitate, împreunã cu copiii. Xiphias distruge castele ev Zeppioic; mi tco SCOCKCO. Si merge împãratul la castelul Stayoik;, unde veni Elemãgos, archon de

1 Cedr. II, 467-470.

537

I
Belograd, în haine umile, cu colegii sãi. De acolo pornind, veni la Athena. La Zetunion, vãzând oasele bulgarilor cãzuti acolo, când magistros Nikephoros Uranos îl bãtuse pe Samuel, se minunã. si admirã zidul ridicat de Rupen la Thermopile, pentru a-i opri pe bulgari. Fiind în Atena, aduse în sanctuarul Maicii Domnului multumiri pentru victoria sa si împodobind templul cu mãrete si strãlucite daruri, se întoarse la Constantinopol. si prin marele portic al Portii de Aur intrã triumfal, împodobit cu coroanã de aur, precedat de Mãria, vãduva lui Vladislav, de fiicele lui Samuel, si de ceilalti bulgari. Era indictia a Il-a, anul 6527. si astfel, cu trofee si biruintã, intrând în Marea Bisericã si înãltând cântece de multumire, merse în palat.

Dupã supunerea Bulgariei, trec la dânsul si croatii, cu sefii lor, doi frati. Numai comandantul de Sirmium, fratele lui Neston-gos, Sermon, nu voi sã se supunã. Constantin Diogenes, comandantul din pãrtile vecine, e trimis sol la dânsul. Diogenes îl suprimã si e pus sã conducã tinutul, în locul sãu.

Dupã supunerea definitivã a întregii Bulgarii (cel din urmã sef adus la ascultare fu Sermon, castelanul faimoasei cetãti Sirmium, pe Sava, ucis de Constantin Diogenes), împãratul reorganiza aceastã tarã, multumindu-se a ocupa cetãtile principale cu garnizoane bizantine si a pune în fruntea administratiei guvernatori cu titlul de „duci" sau „catepano". Vechile obiceiuri ale statului bulgar nu se rãsturnarã prin urmare si, afarã de ocupatia militarã, nu se inova nimic, impozitele de exemplu, se percepurã în naturã ca pe vremea tarului Samuel. Basi-lios II dovedi în aceastã privintã nu mare simt politic. El lãsã Bisericii bulgare forma sa nationalã180.

180 în myiAXvov din mai 1020 cãtre loan arhiepiscopul de Ohrida: ei yâp if\q x&puq eyicpaTEÎq Lyev6^e$a, cc/l^â toc TOdJtrtq 5i.Kaioc âTcapâoTtaota 5ie/ripfioa|j.Lv. Cf. Dolger, Regesten, I. Teii, nr. 806—807, p. 104. [I. Snegarov, Istorija na Ohridskata arhiepiskopija, ed. II, voi. I, Sofia, 1995, p. 52-631.

538
Numai patriarhatul fu înlocuit cu arhiepiscopatul de Achrida. Trei novelle ale împãratului prescriau întinderea arhiepiscopatului, asa cum fusese pe vremea tarului Petru. Jurisdictia sa se întindea si asupra „Vlahilor din toatã Bulgaria". Numai Mitropolitul de Drstor rãmânea supus Patriarhiei de Constantinopol.

B. Granic, Kirchenrechtliche Glossen zu den vom Kaiser Basilios II. dem autokepbalen Erzbistum von Achrida verliehenen Privilegien, „Byzantion" XII, 1937, p. 395-415.

Basilios II dãdu 3 edicte de privilegii pentru arhiepiscopatul de Achrida, din care numai al doilea e datat (mai 1020). N-au ajuns la noi în original, ci numai în documentul de confirmare a privilegiilor, dat de Mihail VIII Paleologul în august 1282.

Motivele acordãrii acestor privilegii au fost politice mai ales. La asta a contribuit poate si momentul politic religios (n-a vrut sã mãreascã sfera de influentã a patriarhului de Constantinopol).

îndemnul pentru acordarea privilegiilor i-a venit de la arhiepiscopul de Achrida, loan.

întinderea teritorialã a arhiepiscopatului de Achrida (=Ohrida) era mult mai mare decât a lustinianei Prima. Structura etnicã: mai ales slavã, cu o împletire de resturi ale populatiei romanice (numitã aci P^oc^oi) si ale elementelor grecesti din orase mai cu seamã. De-a lungul Vardarului apar si asezãri turcesti (oi rcepi TOV pkxp86cpetov ToupKoi).

Situatia de drept a arhiepiscopatului autocefal de Ohrida nu e determinatã mai de aproape, si nici raporturile cu celelalte regiuni autocefale. Basilios o presupune cunoscutã, cãci întãreste numai situatia ce o avuse sub Samuel. Era o organizare bisericeascã independentã, alãturi de celelalte organizatii independente, deci pus alãturi de patriarhii de Roma, Constantinopol, Alexandria, Anthiochia, Ierusalim, de arhiepiscopul de Cipru (p. 103). Cãpetenia acestei organizãri poartã titlul de ãp%iEKiaKonoq, dieceza sa: ocpxieTuaKOTiT]. în novellele împãratului lustinian, episcopii de Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiochia si Ierusalim au titlul complet de âpxvercioKortoc; tcod JiaTpmpxriq. Jurisdictia nu e cuprinsã în edict, dar prin analogie cu vechile auto-

539

NICO1AE BÃNESCU

cefale diecese trebuie sã admitem cã aveau consacrarea episco-pilor sufragani, precum si supravegherea.

Constitutia si organizarea se deosebesc de ale celorlalte prin lipsa categoriei de mijloc a episcopilor, aceea a mitropolitilor, care în organizarea patriarhatului erau a doua instantã în domeniul administrativ si al judecãtii bisericesti.

Dispozitii pentru imunitatea clericilor, se întind la ETtipeia, oÎKou,68iov.

Regleazã situatia materialã a arhiepiscopului, îi dã dreptul de a ridica darea KCIVOVIKOV de la episcopii sufragani si de la toti vlahii si turcii din arhiepiscopat.

Boierii îsi pãstrarã privilegiile. Multi dintre ei furã primiti în nobilimea imperiului, fiind atrasi astfel în serviciul sãu.

11. Expeditia în Armenia si Georgia (1020-1022). Noi anexiuni la imperiu

îndatã ce sfârseste cu bulgarii, Basilios II porneste în expeditie în regiunile Caucazului, unde stãpânirea sa începuse a fi serios amenintatã. Regele din Georgia (ãp%cov if\c, 'Apaayicc<;, îi zic bizantinii), Giorgi sau Keorki I, uzurpase posesiunile mostenite de împãrat în acele pãrti prin testamentul lui David. El atrãsese în aceastã revoltã pe Sempad (Sembat, Smpad), regele Armeniei si nãvãlea adesea peste frontierele imperiului, jefuind. Basilios se hotãrî a-i aduce la ascultare pe rebeli si, în fruntea unei puternice armate, porni, cãtre sfârsitul anului 1020, prin întinsele theme ale Asiei. Urcând cursul superior al Eufratului, el ajunse la puternica cetate Karin (Erzerum de azi), care se afla atunci în mâinile bizantinilor, împãratul trimise de aici emisari adversarului sãu, invitându-1 la supunere, în urma rãspunsului negativ ce-1 primi, înainta mai de-

540

W

*

parte, în inima tãrii, devastând tinuturile. Pe marginile lacului Balagatsis, o parte a trupelor sale se ciocni cu ariergardele armatei georgiene, împãratul se aruncã în urmãrirea dusmanului, care fuge necontenit din fata lui. Detasamentele trimise în toate pãrtile pustiesc tinuturile fertile ale tãrii, împãratul ierneazã la Trape-zunt, unde primeste propuneri de pace. Patriaihul Armeniei, Bedros I, îi aduce scrisori de supunere din partea regelui Sembat (începutul lui 1022), aflat în luptã cu propriul sãu frate si amenintat pe deasupra de turcii selgiucizi, care acum îsi fac întâia oarã aparitia în pãrti ale Armeniei pe care aveau sã le pustiascã apoi de atâtea ori; regele armean se hotãrî a ceda dupã moarte statele sale imperiului, asigurânclu-si astfel protectia care-i era acum foarte necesarã, împãratul primi aceste propuneri, rãsplãtindu-1 pe rege cu titlul de magistral.

Un alt puternic sef armean, Senakherim, suveranul din Vaspuracan (BaaTtpaKccvia), hãrtuit de luptele intestine ce sfâsiau Armenia, amenintat de sefii arabi din apropiere si speriat mai cu seamã de aparitia turcilor selgiuciti, se hotãrî de asemenea de a-si ceda regatul împãratului bizantin, care-i dãdu în schimb titlul de kuropalates si provincia Sebasteia (Siwas), unde se strãmutã cu toatã familia sa, cu sefii, rãzboinicii si o parte însemnatã a supusilor sãi. tinutul sãu fu anexat la imperiu, cetãtile ocupate de garnizoanele împãratului182. Regele Georgiei rezistã însã si, în timp ce schimbã ambasade cu împãratul, arãtându-se gata a se retrage din domeniile ce fuseserã cedate de David, el

Dolger, Regesten, I. Teii, nr. 813 (p. 105). : în 1021/1022, cf. Dolger, Regesten, I. Teii, nr. 809 (p. 104).

541

NICOLAE BANESCU

cãuta numai sã câstige timp pentru a-1 birui pe împãrat. O rãscoalã se produse atunci în spatele împãratului si regele georgian nu era strãin de ea. Cei doi generali lãsati în Asia Micã, vestitul Nikephoros Xiphias si Nikephoros Phokas, fiul lui Bardas, se înteleserã pentru a ridica împreunã armele împotriva lui Basi-lios. Dar Phokas fu ucis de Xiphias, la o întrevedere ce o avurã si acesta însusi e prins, fãrã multã greutate, de cãtre Theophylaktos Dalassenos, trimis de împãrat împotriva rãsculatilor, în amintirea marilor servicii ce i le adusese în rãzboaiele cu bulgarii, împãratul îi lãsã viata si Xiphias fu silit numai a se retrage într-o mãnãstire.

în sfârsit, în septembrie 1022, Basilios zdrobi, într-o mare luptã, armatele lui Giorgi si acesta fu silit a cere pacea. El pãrãsea în mâinile bizantinilor toate cetãtile si teritoriile care fãcuserã parte din mostenirea marelui curopalates David, precum si o parte chiar din propria sa stãpânire.

Astfel se încheie aceastã expeditie care împinse hotarele imperiului dincolo de Eufrat. Ea fu cea din urmã biruintã strãlucitã din lunga si zbuciumata carierã militarã a lui Basilios II.

Z. Avalichvili, La succesion du cumpãtate David d'Iberie, dy-naste de Tao, „Byzantion", 8, 1933, p. 177-202.

Istoria curopalatului David din Tao (t 1000) e cunoscutã prin interventia sa viguroasã pentru a salva tronul lui Basilios II, amenintat de rãscoala lui Bardas Skleros (978-979). Contingentele trimise de el au decis, se pare, în a doua bãtãlie de la Pancalia, victoria imperialilor. David, om de stat întelept, obtinu în schimb anume compensatii teritoriale ce i s-au dat cu titlu viager numai. El a lãsat la moartea sa toate posesiunile lui Basilios II si acesta

542
venea în persoanã acolo, ca sã-si ia mostenirea în primire. Un nou statut teritorial a fost fixat la aceastã frontierã a statului bizantin si violarea lui de regele abkhazo-georgian Giorgi I a adus rãzboiul din 1021, care a întins hotarele imperiului pânã în valea fluviului Kour.

în pragul secolului al Xl-lea, un curent se desemna în politica caucazianã, la hotarele Imperiului bizantin, curent plin de viitor si destul de puternic pentru a tine piept si imperiului si, mai târziu, turcilor. El tindea a reuni într-un mãnunchi diferitele tinuturi georgiene, un fel de tendintã pancaucazianã. Aceastã miscare din care va iesi monarhia abkhazo-georgianã, singura formatie politicã autohtonã durabilã în Caucaz, se leagã de persoana si activitatea curopalatului David din Tao. Pentru a vedea clar în certurile bizantino-iberiene din vremea lui Basilios II, trebuie deci sã tinem seamã de aceste douã tendinte contradictorii si profunde, care se izbeau în Caucaz, anume absorbirea treptatã a principatelor si regatelor armene de cãtre Imperiul grec si formarea regatului Georgiei, nucleu al unui vast stat caucazian.

Coborâtor în linie directã din curopalatul Asot (f 826), David fãcea parte din acea familie a B agratizilor georgieni ale cãrei ramuri exercitau, sub vaga si depãrtata suveranitate bizantinã, un fel de condominium pe teritoriile Ciorokului de mijloc (Tcho-rokh) si cursului superior al fluviului Kour (Kura).

La începuturile lor în aceastã regiune muntoasã, ei o gãsirã aproape pustie, devastatã de rãzboaie si invazii. Coloni georgieni fugind de regimul arab, repopularã aceste tinuturi. Ei se gruparã în jurul familiei domnitoare, instalate cu Asot curopalatul la Arta-nandj, în Clardjeth. Se formã o traditie dinasticã pe care Porphy-rogenetul o înregistra în secolul al X-lea si care si-a gãsit interpretul sãu în Soumbat, fiul lui David, poate un Bagratid, autorul unei cronici a acestei familii. Pe acest pãmânt se ridicarã catedrale, biserici, mãnãstiri georgiene, adesea în locul vechilor clãdiri armene, în epoca curopalatului David, aceastã parte a bazinului Ciorocului era georgianã de douã secole.

Nu se poate spune cum a început situatia politicã a lui David Curopalatus. Stãpân pe un domeniu ereditar modest în Tao, el fu apreciat de timpuriu de bizantini, ca un aliat pretios în raporturi-

543
le lor cu numeroasele principate crestine si musulmane care se formarã, între lacul Van si Caucaz, pe urmele dominatiei arabe. Preeminenta sa începe din timpul lui Romanos II (f 963), cãci e probabil cã în acea epocã a primit în beneficiu de la imperiu anumite teritorii în tara superioarã, despre care vorbeste Viata georgianã a hagioritilor loan si Euthymios (Vita Beatip.n. loban-nis atque Euthymii, An. Boli., t. 36-37). Dar importanta lui iesi la ivealã cu prilejul luptelor intestine de la Bizant, în anii 978-979, apoi cu rolul sãu de arbitru întelept în afacerile Georgiei si Armeniei. Principalul motiv pentru care David meritã recunostinta armenilor a fost eliberarea teritoriilor lor între Erzerum si lacul Van.

în Georgia, rolul sãu fu eminent. El a fost creatorul regatului Georgiei, sau al monarhiei abkhazo-iberice. Iatã faptele principale.

Neavând copii, adoptã si crescu ca mostenitor în Tao pe tânãrul Bagrat, coborâtor, prin mama sa, din regii Abkhaziei, si prin tatãl sãu, Gurgen, din dinastia bagratidã din Karthli, cãreia David însusi îi apartinea, îndemnat de tendinta unitarã care se manifesta atunci, curopalatul încercã a asigura lui Bagrat cele trei mosteniri: Tao (prin adoptie); Abkhazia (domeniul mamei sale); Karthli, patrimoniul sãu propriu, administrat de tatãl sãu Gurgen. Bagrat fu proclamat (974-975) ca mostenitor de Karthli; devenit major, fu proclamat în 977-978 ca rege de Abkhazia. în 1008 îi succedã tatãlui sãu în Karthli si rãmase în fruntea regatului unit pânã la moartea sa, în 1014.

Basilios II, beneficiarul ultimelor dispozitii ale lui David, veni în conflict cu George I, regele Georgiei, fiul lui Bagrat III, mostenitorul prezumtiv al curopalatului.

*

Ajutorul dat lui Basilios II contra lui Bardas Skleros fu rãsplãtit cu cesiuni teritoriale „în tinuturile superioare ale Greciei". Autorul „istoriei universale", stefan din Taron, zis Acolik, precizeazã aceste teritorii: Karin (Theodosiopolis biz., viitor Erzerum), Basian (Phasiane), fortãreata Sevuk etc. Instalarea lui David la Karin si în Phasiane fu conformã politicii urmãrite de Bagratizii georgieni. Cantoanele din Harkh si Apahounikh erau orientate cãtre lacul Van, de asemenea. Aceste teritorii cedate de imperiu între Erzerum, Olthisi (afluentul Ciorokului) si lacul Van trebuiau

544
în mare parte sã fie cucerite. Curopalatul duse o politicã de largi vederi. Principala provincie cedatã, Apahounikh, rãmase în puterea lui Bad, emirul de Akhlat, un Nerwanid, pânã la moartea sa, în 990-991. Atunci fu cuprins Manazkert de trupe aliate ibero-ar-meniene (998-999). Pierdutã în 1070, în mâinile lui Alp-Arslan, fu recuceritã de Romanos Diogenes, pentru a fi pierdutã definitiv dupã marea înfrângere a Bizantului din 19 august 1071.

Marele curopalat muri 30 martie 1000. Cronicarii armeni îl acuzã pe Basilios II de a fi instigat pe nobilii din Tao pentru a-1 asasina. Ar fi turnat otravã în caliciul oferit curopalatului în timpul slujbei. Matei de Edesa vorbeste de asemenea de un nelegitim complot contra acestui venerabil print. si el mentioneazã „liturghia homicidã" si o tentativã infructuoasã de otrãvire prin cuminecãturã; în fine, curopalatul ar fi fost înãbusit cu o pernã de episcopul georgian Hilarion, la instigatia nobililor curtii sale. Cronicile georgiene nu pãstreazã amintirea acestui asasinat. Se poate presupune cã aceastã versiune a fost fabricatã în mediul antigrec si antiortodox al autorilor armeni. La Arisdaghes, curopalatul a fost asasinat de nobilii sãi, din factiunea prietenã bizantinilor, la Mathei de Edessa dimpotrivã, împãratul rãzbunã asasinatul, prin pedeapsa cu moartea a asasinilor.

între Bagrat III si tatãl sãu adoptiv a f ost mare neîntelegere. El a fost acuzat, la un moment dat, de a fi hrãnit cele mai negre gânduri fatã de curopalat. Cearta aceasta se pune cãtre anul 988. David era rãu vãzut pentru legãturile lui cu imperiul. Asa s-ar explica schimbarea sentimentelor Iui David fatã de Bagrat III si testamentul sãu în favoarea lui Basilios II.

Curopalatul odatã dispãrut, Basilios II alergã pentru a-si lua în posesie mostenirea. El fu primit la Havacic, lângã Erzingian, de regele abkhazilor Bagrat, prin adoptia lui David, si de tatãl sãu Gurgen, regele Iberilor. Acesta fu înãltat la rangul de magistros, fiul sãu la aceea mai înaltã de curopalates. De acolo Basilius continua vizita proprietãtilor sale, trecând la Manazkert si de acolo la Olthisi. înainte de a se întoarce la Constantinopol, procedã la instalarea noilor autoritãti: guvernatori, judecãtori, comandanti etc. Grãbit a se întoarce, bulgarii îi dau de lucru, nu duse pânã la capãt litigiul teritorial cu printii georgieni. Conflictul izbucni pu-

545
tin dupã plecarea sa. Gurgen, mai lezat de vecinãtatea grecilor, deschise campania si ocupã partea bizantinã din Tao. Neputând lua fortãreata Olthisi, îsi instala tabãra la Mamruan. O armatã bizantinã veni contra lui în Phasiane. Se negocie apoi. E sigur cã în 1001 Basilios nu putu sã-si impunã vointa cu totul dinastilor georgieni: o parte a mostenirii curopalatului era lãsatã lor. împãratul trebui sã se acomodeze cu acest compromis si situatia rãmase neschimbatã cât trãi Bagrat III, om activ si energic. Sub urmasul sãu, George I, rãzboiul izbucni. Fie cã el vru sã ocupe o parte din mostenirea lui David ocupatã de bizantini, fie cã Basilios, liber în Balcani dupã 1018, vru sã punã ordine în chestiunea teritorialã din Iberia. Douã campanii avurã loc: 1021 si 1022. în interval, Basilios, care comanda personal, stãtu în Trapezunt. Trupele furã cantonate pentru iarnã în Khaldia, pe tãrmul Mãrii Negre, dupã o primã campanie fãrã rezultat. Campania din 1022 sfârsi cu o victorie completã a bizantinilor. Dar care fu rezultatul acestui conflict sângeros, din punct de vedere teritorial ?