Istoria Romei

Alte reforme

Diverse reforme au fost puse în operă de către August. Am arătat mai sus că, după Actium, el a procedat la o nouă „alegere a senatului", lectio senatus. Ulterior au intervenit alte restructurări ale senatului: în anii 18, 13 î.C. şi 4 d.C. Până în anul 18 î.C, August a recurs la o epurare a senatului, menită să restaureze vechiul efectiv republican, alcătuit din trei sute de „părinţi", patres (DC, 54, 14, 1); însă, în cele din urmă, a fost obligat să se oprească la nivelul de şase sute de membri ai curiei, deoarece esenţială a fost acea lectio senatus, înfăptuită în 18 î.C. Cu atât mai mult cu cât nu exista nici o cerere de retragere voluntară din senat. S-a evitat, cu siguranţă, eliminarea din senat a vechilor familii de nobiles, dar s-a apelat la făurirea unei majorităţi fidele principelui, în orice caz componenţa senatului s-a modificat simţitor. în urma războaielor civile, multe familii de nobiles îşi pierduseră averi, demnităţi şi onoruri. Anumite familii aristocratice, din rândul cărora ultimii consuli sunt atestaţi în timpul lui Pompei, s-au stins în vâltoarea războaielor civile. Altele nu au mai obţinut consulatul în vremea Principatului. Inactivitatea şi sărăcia le răreau rândurile. Emerg diverşi „oameni noi'', homines noul. Un timp August s-a mefiat de nobiles, încât nu i-a utilizat ca legaţi comandanţi de forţe armate. Când însă puterea sa s-a întărit, el a folosit nobili în fruntea armatelor şi provinciilor imperiale. Solicita o asemenea conduită tradiţionalismul, pe care îl afişa. între 16 şi 13 î.C, a survenit un „murmur de nemulţumire", un fel de grevă a familiilor senatoriale. De aceea principele a izbutit să permită cavalerilor bogaţi să se prezinte direct la alegerile pentru demnitatea de tribuni ai plebei (Suet, Aug., 40, 1; DC, 54, 26, 7; 30, 2). în orice caz, în mod normal, după asumarea quaesturii, se devenea senator. Mai mult ca oricând senatul constituie adunarea foştilor magistraţi.

La începutul Principatului augusteic, censul senatorial era egal cu acela al cavalerilor. Totuşi, între 18 şi 13 î.C, censul senatorial a crescut iniţial la 800.000 şi apoi la 1.000.000 de sesterţi (Suet., Aug., 41, 3; DC, 54, 17, 3). S-a deschis astfel calea alcătuirii unui ordin senatorial din punct de vedere juridic. Soţiile şi copiii senatorilor fac parte din ordin, convertit într-o categorie cetăţenească ereditară. In 18 î.C, a luat fiinţă „dreptul de a obţine magistraturi la Roma", ius adipiscendorum in Urbe honorum sau, pe scurt, ius honorum. Numai cetăţenii romani din Italia şi din provinciile profund romanizate îl posedau. „Starea", status, de membru al ordinului senatorial beneficiază de numeroase privilegii de imagine. Fiii de senatori, până la îndeplinirea quaesturii, rămâneau cavaleri, însă, ca şi patres conscripti (senatorii), aveau dreptul să poarte pe tunica lor o bandă lată, latus clauus. Fiii de senatori aveau dreptul să asiste la dezbaterile senatului, ca să se familiarizeze cu gestiunea statului, şi erau supuşi interdicţiilor specifice membrilor ordinului lor. Nu aveau îngăduinţa de a se căsători cu o libertă, cu o actriţă ori fiică de actor. Dacă tunica laticlavă era rezervată ordinului senatorial, cava-

260

Eugen Cizek

lerii purtau pe cea angusticlavă, adică aveau pe tunică banda îngustă, angustus clauus. Desigur, principele putea conferi laticlava acelor cavaleri sau notabili muncipali sortiţi accesului la senat şi la magistraturi. Acordarea laticlavei constituia principalul mijloc de a împrospăta senatul. Totuşi constituirea ordinului senatorial, din punct de vedere juridic, nu s-a încheiat decât în timpul Principatului asumat de Gaius-Caligula.

Cum am mai semnalat, aparent competenţele senatului au fost sporite. El votează numeroase senatusconsulte, în detrimentul adunărilor populare, ale câror capacităţi legislative diminuează în chip manifest. Cum am arătat mai sus, senatul dobândeşte jurisdicţie asupra membrilor săi, sustrasă celei a tribunalelor, quaestiones. Deşi aparatul funcţionăresc al Principatului se bazează mai ales pe cavaleri, numeroase funcţii revin senatorilor, inclusiv şi îndeosebi cele ale legaţilor, de provincie şi de legiune. Impactul real al deciziilor curiei înregistrează un regres, o adevărată prăbuşire, şi auctoritas senatorială se estompează. Cu toate acestea ordinul senatorial îşi conservă prestigiul. Cum majoritatea familiilor patriciene din vremea Republicii pierise, August şi succesorii său au creat noi patricieni, recrutaţi printre senatorii plebeieni de viţă veche.

Sistemul electoral este integral dirijat de principe. O inscripţie, descoperită în 1947, la Heba (azi Mariano), aşa-numita Tabula Hebana, ne demonstrează cum se desfăşurau alegerile de magistraţi, sub August şi Tiberiu. Inscripţia datează din anul 19 d.C, dar reflectă stări de lucruri mai vechi. Postulanţii la demnităţi de magistraţi îşi depun candidatura (professio) în faţa magistraţilor şi a principelui. Fără îndoială, principele poate refuza unele candidaturi. Apoi numele candidaţilor sunt anunţate adunărilor populare (nominatio). îndeobşte numărul candidaţilor este mai mare decât cel al posturilor. Cel puţin pentru alegerea pretorilor este obligatorie recomandarea formulată de principe (commendatio). In vederea alegerilor, desfăşurate în adunările populare, sunt indispensabile proceduri a căror ţintă este „desemnarea", destinatio. Două legi, una a lui August, din 5 d.C, şi alta a lui Tiberiu, din 15 d.C, dezvăluie amănuntele acestei destinatio. începând cu Principatul lui August, se trage la sorţi, din triburi, un fel de adunare preliminară, alcătuită din senatori şi cavaleri, grupaţi în zece centurii. Această adunare de centurii prerogative controlează lista candidaţilor la magistraturi şi recurge la desemnarea (designatio) celor care vor fi aleşi. De fapt, alegerea are loc în adunarea preliminară. Comiţiile nu fac decât să aclame numele candidaţilor desemnaţi de adunarea preliminară. Tiberiu va încredinţa desemnarea magistraţilor inferiori senatului şi va elimina din adunarea preliminară cavalerii. Tacit va prezenta simplificat această procedură, când va afirma că, în 15 d.C, Tiberiu a trecut alegerile magistraţilor în seama exclusiv a senatului (An., 1, 15, 1). De asemenea, în 19 d.C, Tiberiu va augmenta la cincisprezece numărul centuriilor prerogative. în orice caz principele decidea aproape singur cine va fi magistrat la Roma. De altfel, cum am remarcat mai sus, adunările populare votează puţine legi.

August a acordat atenţie calendarului roman. în apropierea altarului Păcii a fost transferat din Egipt un obelisc, care simboliza forţa zeului solar, Ra, Indubitabil, acest obelisc ilustra victoria asupra Egiptului, însă de asemenea un gigantic instrument astronomic. Acest imens calendar solar asocia naşterea, viaţa şi moartea principelui (se născuse la 23 septembrie) ascensiunii şi coborârii soarelui, în cursul anului. Fixa pe sol horoscopul lui August ca stăpân al lumii civilizate şi om al păcii universale. Apogeul Principatului augusteic s-a desfăşurat între 17 şi 7 î.C, când

S ecolul lui August: Instaurarea Principatului

261
împăratul avea între patruzeci şi şase şi cincizeci şi şase de ani. în corelaţie cu un asemenea calendar solar, se situează o cartografie, iniţiată de către Agrippa. Pe baza informaţiilor de care dispuneau romanii, s-a alcătuit prima hartă de mari dimensiuni a lumii romane, orbis romanus, situată în interiorul lumii „locuite", oilcoumene sau orbis terrarum, şi divizată în douăzeci şi patru de unităţi cartografice. Era o hartă murală, expusă, după moartea lui Agrippa, în porticul Vipsania, adică în vecinătatea Câmpului lui Marte şi a Forului lui August. Romanii puteau astfel să contemple întreaga lume şi să situeze imperiul lor teritorial în lumea „locuită". August spera astfel să apară nu numai în postura stăpânitorului universului, ci şi în cea a unui foarte performant gestionar al Imperiului .