Istoria Romei



Yüklə 3,8 Mb.
səhifə37/314
tarix03.01.2022
ölçüsü3,8 Mb.
#46166
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   314
Eugen Cizek

Romei. Negustorii de vite şi cei de legume nu dispun de instalaţii proprii. Ei vând în aer liber, aşezaţi în picioare, alături de zarzavaturi sau de animale. Forul propriu-zis este străbătut, pe toată lungimea sa, de „Calea sacră", uia sacra, urmată de procesiuni, spre a se ajunge pe „panta Capitoliului", cliuus Capitolinus, care conduce la templul lui Iupiter, de pe colină. Această arteră urbană se numea sacră, deoarece legendele atribuiau iniţierea sa lui Romulus şi căpeteniei sabine Titus Tatius, care ar fi străbătut-o împreună după încheierea unui pact de alianţă, subsecvent războiului dintre latini şi sabini, pricinuit de răpirea femeilor sabine de către însoţitorii primului „rege" roman. în fiecare lună se oficiau ceremonii religioase şi sacrificii pe această cale. Via sacra pătrunde în For printre două sanctuare străvechi ale Oraşului: templul Vestei şi Regia. La origine, sanctuarul Vestei fusese o colibă rotundă din lemn, care adăpostise vatra simbolică a Romei. Acoperişul fusese confecţionat din paie. Ulterior, acest edificiu a fost elegant amenajat. în acest templu se află şi penaţii poporului roman, pe care nimeni nu putea să-i vadă, cu excepţia vestalelor şi lui pontifex maximus. Conform legendei, fuseseră aduşi în Laţiu de către Enea. Soarta Romei depinde de aceste sacre comori. însă, alături de templul Vestei, se situează Casa vestalelor, aşa-numitul atrium Vestae, compus dintr-o curte mare, înconjurată de locuinţele vestalelor şi de încăperi de serviciu. Cândva, la origine, templul Vestei fusese împrejmuit de un crâng în care locuiseră vestalele şi supraveghetorul lor, pontifex maximus. Templul Vestei a fost mai târziu pardosit cu marmoră. Acoperişul conic era secţionat astfel ca să iasă în aer liber fumul focului sacru, permanent întreţinut de vestale. La marginea Forului se înalţă alte două temple, al lui Saturn şi cel al fraţilor Castor şi Pollux. Templul lui Saturn este consacrat unei divinităţi care „gestionează" fecunditatea solului. De altfel, la sfârşitul lui decembrie, aproximativ în perioada celebrării Crăciunului nostru, au loc Saturnalele, sărbătorile acestei zeităţi. Ele determinau o libertate totală, carnavalească. Abundau distracţiile, care mergeau până la dezordine, până la dezlănţuirea instinctelor, probabil în vederea stimulării naturii să-şi recupereze creativitatea.

Sclavii deveneau liberi, putând spune orice stăpânului - desigur, gândindu-se la reacţiile lui după încheierea sărbătorii. Se ofereau lui Saturn manechine de răchită, aruncate în Tibru anual, la 16 mai, în cursul unei procesiuni. Templul lui Saturn a fost inaugurat, potrivit legendei, în 498-497 î.C, dar a fost restaurat total în 42 î.C. în faţa templului se afla o clădire în care era conservată trezoreria Republicii, „visteria lui Saturn", aerarium Saturni, sau „visteria poporului roman", aerarium populi Romani. La o oarecare distanţă de acest templu se afla o zonă sacră, unde se celebra cultul lui Vulcan, zeul focului. în centrul acestei zone, în care nu a fost niciodată ridicat un templu, era amplasat un altar. Probabil, la origine, cultul lui Vulcan depinsese de cel al lui Saturn. Templul Dioscurilor, al lui Castor şi Pollux, după lucrări intense, a fost inaugurat, conform tradiţiei, la 27 ianuarie 484. A fost ulterior restaurat de mai multe ori. Faţada dădea spre For şi comporta nouăsprezece coloane. în interiorul templului, unde câteodată se întrunea senatul, erau verificate măsurile şi greutăţile. La picioarele templului erau plasate magazine ale bancherilor, agenţilor de schimb şi bărbierilor. Divinităţile exaltate în templu sunt asimilate Dioscurilor greci, fiii lui Zeus-Iupiter şi ai Ledei şi fraţii Elenei din Troia. Această asimilare fusese înlesnită de emergenţa, în vecinătatea templului, a unui izvor hărăzit zeiţei apelor, Iuturna, probabil importată din Etruria. Asimilarea succedase cultului unui „demon" cavaler şi al unei

Republica Romană: Viaţa Internă

71

zeiţe. Ulterior, templul Dioscurilor devine sanctuarul cavalerilor, equites; aici se păstrează arhivele lor şi se discută problemele ce îi interesează. Este depusă în templu, gravat pe bronz, un act care acordă cetăţenia romană, începând din 340 î.C, călăreţilor din Campania.



Fiecare edificiu din For conservă amprenta originii sale, pentru a chezăşui perenitatea unei instituţii ori a unui rit. Concomitent, în For s-au organizat, multă vreme, jocurile funerare şi luptele de gladiatori. Spectatorii se căţărau pe acoperişurile prăvăliilor şi pe terasele caselor învecinate, ca să le urmărească. La începutul secolului al II-lea î.C, s-au introdus şi ulterior generalizat, la Roma, porticurile, galeriile (acoperite şi protejate) de coloane, de sorginte elenică.

în cartierul portului Romei, în anul 193 î.C, cei doi edili curuli, Marcus Aemilius Lepidus şi Lucius Aemilius Paulus, care aparţineau unei ginte filoelenistice, au amenajat pe Tibru un port comercial, similar celor din oraşele greco-orientale, unde au emers primele porticuri. Ulterior, numărul porticurilor a sporit considerabil. Câţiva ani mai târziu, censorul Cato va construi în For prima basilicâ. Numele unei asemenea clădiri provenea de la un adjectiv grec, basilike, care desemna, prin abreviere, un portic regesc. Basilicâ este formată dintr-un hol acoperit şi o vastă incintă, înzestrată cu un acoperiş susţinut de o linie centrală de coloane, ca şi de colonade laterale. Basilicâ este un edificiu laic şi civil, cu funcţii administrative şi, mai târziu, judiciare. Basilicâ lui Cato, Basilicâ Porcia, nu s-a conservat. în schimb, s-au păstrat vestigiile unei basilici Aemilia, pe un loc unde existaseră case particulare, achiziţionate şi demolate de censorii anului 179 î.C, Marcus Fulvius Nobilior şi Marcus Aemilius Lepidus. Basilicâ Aemilia va fi restaurată de mai multe ori. Faţada este constituită dintr-un portic elegant. în spatele porticului se aflau prăvălii prin care se ajungea la sala centrală.

Astfel, dintr-o veche piaţă aproape rurală, Forul devine aproape un fel de agora, de centru civico-religios elenistic. între 179 şi 169 î.C, censorii au început să-i imprime forma unui patrulater. Desigur, nu dispar trăsături ale vechiului For. Am semnalat mai sus că basilicile sunt mărginite de prăvălii, iar vestigiile sacre, cum remarca regretatul Pierre Grimal, amintesc în măsură mai sensibilă de acropola de la Atena decât de o agora elenistică, raţional şi relativ rece croită11. Foarte numeroase tradiţii se implantaseră în solul Forului, sacru prin excelenţă, impregnat de amintirea eroilor „primor-diilor" şi de impactul exercitat de către zei. Dar întreaga Romă era presărată cu pieţe pardosite cu dale, care se deschideau spre străzi înguste. La întâmplare se ridicau edificii publice şi nenumărate temple. Sistematizarea urbană, de tip elenistic, nu exista.


Yüklə 3,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   314




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin