Istoria Romei

De fapt Claudiu a fost un intelectual autentic, marcat de toate calităţile si defectele unui scriitor. Nici un alt cezar al secolului I d.C. nu a alcătuit o operă comparabilă ca amploare celei a lui Claudiu, care purta asupra istoriei romane, cartagineze, etrusce, dar şi asupra preocupărilor filologice şi etnologice. Desigur, Claudiu nu s-a refugiat numai în activitatea literară, ci şi în festinuri abundent stropite cu vin. Era un gurmand de feluri

308

Eugen Cizek
alese de mâncare, însă şi de femei. Spre deosebire de atâţia alţii din acea vreme, nu a fost homosexual ori bisexual. De altfel căsătoriile sale s-au soldat cu eşecuri, de asemenea traumatizante. Suferea de labilitate psihică, era influenţabil şi foarte distrat. Dar şi tenace, în stare să-şi programeze metodic activitatea literară şi ulterior pe cea politică.

După două căsătorii nefericite, precedate de două logodne eşuate, Claudiu se căsătorise în 38 sau 39 d.C. cu Valeria Messalina, în vârstă de mai puţin de şaptesprezece ani. Messalina era fiica verişoarei primare a lui Claudiu, Domitia Lepida, măritată cu Valerius Messala Barbatus. într-adevăr mama Domitiei Lepida fusese Antonia maior, fiică a lui Marcus Antonius şi a Octaviei, deci soră mai vârstnică a Antoniei minor; altfel spus, soră a mamei lui Claudiu. Această Antonia maior fusese măritată cu Lucius Domitius Ahenobarbus. Prin urmare, Messalina avea în vine atât sângele lui August, cât şi al lui Marcus Antonius. Era încă un exemplu de căsătorie între rude apropiate. Se urmărea tocmai păstrarea puterii într-un clan de sânge, pendinte de puterea imperială. Măritată cu o rudă mult mai vârstnică (aproape cincizeci de ani), handicapată fizic, Messalina a avut o viaţă sexuală agitată, într-un mediu familiar extrem de permisiv, în pofida legilor lui August. A avut numeroşi amanţi; desigur, izvoarele literare îi exagerează aventurile erotice, Dar era o bulimicâ de sex, de avuţii şi putere. A fost o extravertită, exuberantă şi extravagantă. Claudiu a iubit-o cu pasiune şi ea a exercitat asupra sa o puternică influenţă. Messalina nu era însă o calculată, o femeie a hotărârilor constante, luate cu sânge rece. Claudiu a fost substanţial înrâurit de soţiile sale, de consilierii săi, în special de liberţii casei auguste. Faptul ni se pare normal, dat fiind că el nu avea o solidă experienţă a gestionării Imperiului. Trebuia aşadar să se adreseze celor ce experimentaseră administrarea statului.

Prima consecinţă a zilelor de 24 şi 25 ianuarie 41 d.C. a fost consolidarea puterii politice exercitate de către pretorieni. Atunci, pentru prima oară în istoria Principatului, pretorienii au impus direct, nemijlocit, un principe. Ei au continuat să deţină o pondere politică majoră în desfăşurarea a ceea ce, mult mai târziu, Aurelius Victor va defini ca o „putere regală", regia potestas {Caes., 3, 20). Administraţia iui Claudiu a început prin a preconiza reconcilierea generală. Totuşi resturile facţiunii republicane au reacţionat energic. Republicanii din senat înţeleseseră că nu pot realiza nimic fără un puternic suport militar. Ei au recurs la legiunile din zona illyrică şi la comandantul lor Lucius Arruntius Furius Camillus Scribonianus. Acesta a încercat să-şi revolte soldaţii în numele restaurării republicii. Militarii s-au declarat de acord să se răzvrătească, însă nu pentru a restabili republica. Tentativa lui Scribonianus a eşuat lamentabil (Tac, ., 2, 75; Suet., Claud,, 13, 6; Otho, 1, 5; DC, 60, 15-l6). Scribonianus a fost ucis de soldaţii săi ori s-a sinucis, iar senatorii şi cavalerii care i se asociaseră au trebuit de asemenea să moară. Avorta astfel ultima încercare de reintroducere a regimului politic republican.

Se înţelesese că era imposibilă şi implantarea despotismului oriental teocratic, de sorginte ptolemaică. De aceea Claudiu a arborat un program declarat de inspiraţie augusteică. în realitate, el şi subordonaţii săi au pus în operă o strategie prudent, deghizat, antoniană. Deşi, în parte sub influenţa Messalinei, propaganda imperială a vehiculat uneori o optică antoniană. O anumită mistică este revelată de cameea păstrată de la Haga, în figurarea cortegiului triumfal al lui Claudiu şi al familiei lui. Nostalgic cândva al republicii, devenit împărat, Claudiu utilizează o strategie de consolidare masivă, sistematică, a autoritarismului Principatului, în sens categoric absolutist. Competenţele reale ale aparatului gestionar zămislit de Principat sunt simţitor sporite în

Iulio Claudienii şi Flavienii

309
dauna vechilor instituţii, moştenite de la Republică. Claudiu se sprijină pe un anturaj eficient, din care făceau parte senatori ca Lucius Vitellius, dar şi liberţi imperiali, precum Narcissus şi Pallas. Birourile secretariatului imperial, scrinia, se convertesc în adevărate ministere ale statului. Ele nu sunt simple secretariate private ale cezarului. Pe multiple planuri, Claudiu se comportă ca un reformator, dar ca un reformator tributar potenţării autocraţiei. Justiţia, administraţia, gestiunea finanţelor sunt reformate în direcţia întăririi puterii monarhice reale. între aprilie 47 şi octombrie 48 d.C. exercită censura Claudiu şi Lucius Vitellius. Reformele lui Claudiu sunt însoţite de o amplă politică de construcţii utilitare, în Italia şi în provincii, dar şi de reprimarea brutală a adversarilor împăratului, Messalinei, sfetnicilor cezarului. A adversarilor ori a celor care, într-un fel sau altul, le stinghereau, le contrariau, fie ambiţiile, fie rapacitatea. Delaţiunea face ravagii. Totuşi viaţa Imperiului cunoaşte multivalente ameliorări. O politică externă semiexpansionistă asigură transformarea totală, formală, juridică, a Mediteranei în lac roman şi deschiderea efectivă spre Ocean. Cetăţenia romană este acordată cu generozitate, pe scară largă. Messalina săvârşise însă eroarea de a determina lichidarea puternicului libert-ministru Polybius, în 47 d.C. Această fărădelege înspăimântase pe ceilalţi liberţi-miniştri. Messalina făcuse o nouă eroare fatală când se asociase unei conspiraţii împotriva vieţii şi Principatului lui Claudiu, condusă de amantul său, frumosul Gaius Silius, consul desemnat. Silius urma să-l înlocuiască pe Claudiu ca principe. Silius şi Messalina au profitat de absenţa împăratului de la Roma (plecat la Ostia), spre a contracta, probabil, o căsătorie bigamă. Claudiu şi Narcissus reacţionează energic. Conjuraţia este reprimată: sunt executaţi Gaius Silius, complicii săi, chiar Messalina, ucisă de pretorieni, la ordinul lui Narcissus, însărcinat pentru o zi să comande garda puterii imperiale. Era o gravă entorsă a funcţionării edificiului statal: un fost sclav ajunsese comandantul efemer al pretorienilor! (Tac, An., 11, 5; 26-28; Suet, Claud., 29, 4-5; 39, 2; Iuv., 2, vv. 119-l20; 328-345; DC, 60, 31 etc).

S-a produs o falie în desfăşurarea Principatului lui Claudiu. In cele din urmă Claudiu s-a căsătorit cu propria sa nepoată, Agrippina II, fiica lui Germanicus, fratele său. Pe lângă manevrele libertului Pallas şi ale lui Lucius Vitellius ori „farmecele" Agrippinei, au cântărit, în această bizară iniţiativă, dorinţa de a asigura sprijinul clanului fidel memoriei lui .Germanicus, violent persecutat de Messalina, şi de a reconcilia familia imperială, în interiorul căreia se multiplicau discordiile, intrigile, crimele. Agrippina era alt tip de femeie decât Messalina. Deloc austeră şi pudică, se manifesta ca o fiinţă calculată, ambiţioasă, tenace, acaparatoare. Va dobândi o înrâurire exorbitantă, mult mai pregnantă decât cea a Messalinei, asupra bătrânului său soţ. A devenit Augusta şi a acţionat cu o mână de fier. Tacit utilizează chiar termenul „dominaţie", dominatio, ca să-i caracterizeze influenţa (An., 12, 7, 3). Agrippina îl însoţeşte pretutindeni pe împărat, primeşte omagii peste tot. Se înfiinţează pe Rin o colonie numită Colonia Claudia Augusta Ara Agrippinensis (azi Koln). Cei doi prefecţi ai pretoriului, numiţi în vremea Messalinei, în 51 d.C. sunt înlocuiţi de un fost procurator imperial, Sextus Afranius Burrus (C.I.L., 12, 5842; Tac, An., 12, 42, 1; DC, 61, 3). Numeroase crime şi dizgraţieri au marcat opera Agrippinei.

îndeosebi Agrippina îl impune pe propriul său fiu ca succesor al lui Claudiu. Lucius Domitius Ahenobarbus descindea din August nu numai prin mama sa, Agrippina II, ci şi prin tată, Gnaeus Domitius Ahenobarbus, fiul lui Lucius Domitius Ahenobarbus şi al Antoniei maior. încât tânărul Lucius, născut la 15 decembrie 37 d.C,

310