Istoria Transilvaniei De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Poziția geografică. Terminologia

Harta României, cu Transilvania propriu-zisă (portocaliu închis)

(Banatul, Crișana, Sătmar și Maramureș în portocaliu deschis)

Transilvania cuprinde partea centrală a României, respectiv Depresiunea Transilvaniei și versantele carpatice ce se înclină spre aceasta. Pe teritoriul Transilvaniei se află 10 județe: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sălaj și Sibiu. Noțiunea Transilvania are, sub aspect geografico-politic, două accepțiuni distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică, delimitată de Carpații Orientali, Carpații Meridionali și, la vest, de Carpații Occidentali (Munții Apuseni). Această macrozonă a fost denumită în evul mediu Voievodatul Transilvaniei sau Transilvania voievodală („țara de dincolo de pădure”), suprafața ei totală măsurând aproximativ 57.000 km². Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureș, Crișana, Sătmar, ținut cunoscut și sub denumirea Partium, adică „părțile” dinspre Ungaria, alăturate după mijlocul secolului al XVI-lea nucleului istoric de pe podișul transilvan, constituind împreună Principatul Transilvaniei (vezi titulatura principelui Transilvaniei: „princeps Transilvaniae, partium regni Hungariae dominus...”). Adică: județele (comitatele) Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Bihor și Arad. Suprafața regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, potrivit tratatului de la Speyer (1571), din Partium făceau parte județele (comitatele) Maramureș, Bihor, Zărand, Solnocul de Mijloc, Crasna, provincia (țara) Chioarului și județele (comitatele) Arad și Severin. Uneori, Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul românesc de la vest de Carpații Orientali și nord de Carpații Meridionali, astfel incluzând și Banatul. Caracterul fluctuant al conținutului termenului se explică prin evoluția complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne. Suprafața totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeței României. Populația ce trăiește în acest spațiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populației României.

Etimologia cuvântului „Erdély”

Regionimul Transilvania, derivat din latina medievală de cancelarie, atestat pentru anul 1075, este un cuvânt compus din termenii trans („peste”, „dincolo”) și silva („pădure”) și înseamnă "(teritoriul) de dincolo de pădure". La începutul secolului al XII-lea, teritoriul era menționat cu denumirea Partes Transsylvana sau Transsilvanae (de pildă în Legenda Sancti Gerardi, „Legenda Sf. Gerard”). În cronica Gesta ungarorum de la sfârșitul secolului al XII-lea a notarului regal P., zis Anonymus, este menționat de asemeni sinonimul redat în textul latin prin forma erdeuelu (Erdeuelu), în maghiara modernă erdő elve.
Anonymus scrie în latină „Erdelw” în secolul XII-XIII

„Exinde montes descenderunt per tres menses et deveniunt in confinium regni Hungariae, scilicet in Erdelw.«) (»In Erdelw igitur quieverunt et pecora sua recreaverunt.«). (»Almus in patria Erdelw occisus est, non enim potuit in Pannoniam introire.«”

„Predictus uero tuhutum uir prudentissimus misit quendam uirrum asututm patrem opaforcos ogmand, ut furtiue ambulans preuideret sibi qualitatem et fertilitatem terre ultra siluane: et quales essent habitatores eius. Quod si posse esset, bellum cum eis committeret. Nam uolebat tuhutum per se nomen sibi et terram aquirere. Vt dicunt nostri ioculatores: omnes locaa sibi aquirebat, et nomen bonum accipiebant. Quid plura? Dum pater ogmand speculator tuhutum per circuitum more uulpino, bonitatem et fertilitatem terre et habitatores eius inspexisset, quantum humanus uisus ualet. Vltra quam dici potest dilexit, et celerrimo cursu ad dominum suum reuersus est. Qui cum uenisset: domino suo de bonitate illius terre multa dixit. Quod terra illa irrigaretur optimis fluuiis, quorum nomina et utilitates seriatim dixit. Et quod in arenis eorum aurum colligerent, et aurum terre illius optimvm esset. Et ut ibi foderetur sal et salgenia, et habitatores terre illius uiliores homines essent tocius mundi. Quia essent blasij et sclaui, quia alia arma non haberent, nisi arcum et sagittas, et dux eorum geleou minus esset tenax et non haberet circa se bonos milites, et auderent stare contra audatiam hungarorum, quia a cumanis et picenatis multas iniurias peterentur.”

(Cap. 25 De prudentia tuhutj (Despre înțelepciunea lui Tuhutum): Dar mai sus-zisul Tuhutum, bărbat foarte înțelept, a trimis un bărbat viclean, pe Ogmand, tatăl lui Opaforcos, pentru ca, umblând, să observe calitatea și fertilitatea țării și ce fel ar fi locuitorii acesteia. Și dacă ar fi posibil să poarte război cu aceștia. Căci Tuhutum voia să-și câștige prin sine nume și pământ. Cum spun bufonii noștri: toți și-au câștigat ținuturi și au primit nume bun. Ce să mai spun? În timp ce tatăl Ogmand, iscoada lui Tuhutum, examina, pe cale ocolită după obiceiul vulpesc, bunătatea și fertilitatea pământului și pe locuitorii acestuia, cât țintește privirea omenească, i-a plăcut mai mult decât se poate spune și s-a întors la stăpânul său în cea mai mare fugă. Care (Ogmand), pe când a venit la stăpânul său, i-a spus multe despre bunătatea acelei țări. Că acea țară este udată de cele mai bune fluvii, al căror nume și utilitate le-a spus pe rând. Și că în nisipul acestora se culege aur și aurul acelei țări este foarte bun. Și în ce fel acolo se extrage sare și sărături și că locuitorii acelei țări sunt mai neînsemnați din toată lumea. Pewntru că sunt blasi și sclavi, pentru că nu au alte arme decât arcul și săgețile și ducele acestora Geleou este mai puțin ferm și nu are în jurul său ostași buni și nu ar îndrăzni să stea împotriva curajului ungurilor, pentru că suferă multe vătămări din partea cumanilor și picenaților (pecenegilor).)

Numeroși cercetători interpretează ultra silvana și Transilvania drept echivalente latinești ale denumirii maghiare erdeuelu, adică erdő elve (v. mai jos). Anonymus face această mențiune o dată în capitolul 12, dedicat „Lodomeriei” și „Galiției”, dar în contextul localizării geografice a țării lui Menumorut și a codrului Igfon. Citat (în ortografia latină din original):

„Terram uero que est inter thisciam et siluam igfon, que iacet ad erdeuelu, a fluuio morus usque ad fluuium zomus, preoccupauisset sibi dux morout, cuius nepos dictus est ab hungaris menumorout, eo quod plures habebat amicas, et terram illam habitarent gentes cozar qui dicuntur.”

(Terram vero que est inter Thisciam et silvam Igfon, que iacet ad Erdeuelu a fluvio Morus usque ad fluvium Zomus, preoccupavisset sibi dux Morout, cuius nepos dictus est ab Hungaris Menumorout, eo quod plures habebat amicas, et terram illam habitarent gentes Cozar qui dicuntur.)

Variantele cele mai vechi, medievale, din cronici și texte oficiale, ale denumirii Transilvania sunt terra ultrasilvana sau terra ultra silvam. Spre exemplu, Anonymus, notarul regelui Béla, scrie în cronica sa: De terra ultra siluana (titlul cap. 24); Nam terram ultra siluanam posteritas tuhutum usque ad tempus sancti regis stephani habuerunt (în același capitol); cuius sanctus rex stephanus subiugauit sibi terram ultra siluanam (cap. 27, „De morte Gelu”). (V. mai jos și Tonciulescu.) Unii cercetători consideră varianta Ardeal din limba română a fi derivare maghiară, având drept caracteristică adaptarea întâlnită și în alte nume proprii: Erdőd -> Ardud etc. Cuvântul maghiar erdő înseamnă „pădure, codru” (din verbul maghiar de origine fino-ugrică ered = a izvorî; o derivare este eredet „origine, sorginte”). În textele medievale este atestat erdeuelu = erdő elő , interpretat în maghiara modernă ca erdőelv > erdő elve > erdő elő > Erdély „de dinaintea pădurii”, în contrast cu interpretarea „(de) dincolo de pădure”. (Având însă în vedere ortografia oscilantă a cronicii lui Anonymus, cât și a celorlalți autori medievali, interpretările sunt nesigure, deoarece „u” putea reprezenta pe latinește deopotrivă literele (implicit sunetele): „u”, „v”, „ü”, „ö” scurt, „ő” lung.) Controversată este semnificația și originea termenului românesc Ardeal, atestat documentar de regele hazar Iosif, care a trimis o scrisoare în jurul anului 960 rabinului de Córdoba Hasdai ibn Șaprut. Monarhul hazar menționa „țara Ardil” (în ebraică Ereț Ardil, „ארדיל”), bogată în aur și argint. Această mențiune a fost făcută în jurul anului 960. Varianta Ardeliu este atestată abia din anul 1432.

„Numele românesc popular al țării este Ardeal. Acest nume se poate citi pentru prima dată într-un document din 1432: Ardeliu (Ștefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, volum I,pagina 22)”

. Alți cercetători au adus în discuție termeni de origine indo-europeană derivați din tema *er(a)dh, din care ar proveni, printre altele, și celticul Arduenna („pădure”). În sprijinul acestei ipoteze ar pleda prezența radicalului "ard" (cu sensul de „înălțime”) în toponimia europeană (Arda, Ardal, Ardistan, Ardiche, Ardennes, Ardelt, Ardilla etc.). În această ipoteză, Ardeal ar însemna „loc înalt și păduros”. Trebuie amintit aici și forma latina "Arduus" care apartine aceleiasi radacini etimologice și forma indiana veche "ardhuka" "a prospera" si forma albaneza "ardh-" care cu extensia "na" a dat "ardhuna" insemnând "profit" "castig" ^[1] Cuvintele "aridica" si formele "rădica", "rîdica", "ar(i)dica" apartin acestei rădacini si se poate aminti semantic si epitetul Dacia "Felix" insemnând Dacia "Prosperă"^[2] Unii cercetători au propus o explicație bazându-se pe lexicul limbii sanscrite: har-deal (în ebraică, har „munte”), „Grădina Domnului”, ceea ce s-ar suprapune peste o tradiție românească creștină străveche, și anume aceea că Ardealul este „Grădina Maicii Domnului”. Dar aceasta ipoteză este foarte puțin plauzibilă. Terminatia “-eal” in românescul cuvânt “Ardeal” probează de asemenea că n-a fost preluat in română din maghiară Terminatia maghiară “-ely” devine “ei” in română. Cuvântul Ardeal in mod evident nu are terminatia “ei” în română. S-a luat de asemeni în considerare faptul că ungurii (uniune tribală ce trăise mult timp în stepă= nu ar fi avut în vocabular cuvântul „pădure”, trebuind să-l împrumute de undeva (deși vatra străveche, de pe ambii versanți ai munților Urali, unde trăiesc și astăzi populații ugrice, sunt împăduriți). Totodată s-a constatat și fenomenul lingvistic potrivit căruia, pentru cuvintele românești preluate de maghiari, "ea" se transformă în "é", iar „a” inițial tinde să fie transcris „e”, potrivit sistemului fonetic maghiar. Limba maghiară nu apartine grupului limbilor indo-europene iar cuvântul “Ardeal” este de origine Indo-Europeana. Până în prezent, nici un lingvist nu a reușit să dea o lămurire etimologică plauzibilă numelui "Erdély" decât prin erdő "pădure" cu adaosul sufixal -ély, acesta din urmă interpretat ca distorsionare a cuvântului elve. Totuși, etimoanele nu sunt atestate altundeva în limba maghiară. Problema etimologiei cuvântului "Ardeal" a fost tratată și de Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa Ardeal, pământ și cuvânt românesc (Editura Miracol, București, 2001, ISBN 973-9315-60-7). Autorul trece în revistă diversele teorii apărute de-a lungul timpului și le evaluează sub toate aspectele. Tonciulescu scrie într-o notă de subsol (într-o altă carte) atașată textului ediției îngrijite de el a cronicii lui Anonymus,Gesta ungarorum (care conține și textul original în facsimil): În toate edițiile lui Anonymus publicate, ultra siluam din originalul latin este reprodus ultrasiluana. Corect, avem adverbul ultra = „foarte” și adjectivul siluana = „păduroasă”, deci „foarte păduroasă”. Ceea ce este foarte important constă în faptul că, pentru „țara de dincolo de pădure”, așa cum a fost tradusă până în prezent de toți traducătorii, sintagma ultra siluana, L. Fejérpataky folosește, în traducerea în ungurește, forma erdőntuli föld (erdő „pădure”, tuli [túli] „[de] dincolo” și föld „țară” [de fapt „pământ”], deci „țara de dincolo de pădure”). Dar, dacă Erdély ar însemna „țara de dincolo de pădure”, se pune întrebarea: de ce L. Fejérpataky nu folosește cuvântul Erdély pentru a traduce în ungurește terra ultra siluana? Răspunsul este foarte simplu: pentru că terra ultra siluana nu se traduce în ungurește cu „Erdély”. Apoi, terra ultra siluana se referă la țara lui Gelou, care era la nord de Erdeuelu/Erdély, „Ardeal”. De subliniat că traducerea lui ultrasiluana prin foarte păduroasă este unică în literatură, așa recunoaște însuși Tonciulescu. Mai mult, ea contravine sensului adverbului latin ultra, care nu înseamnă foarte, așa cum o confirmă și cele mai prestigioase dicționare. Există deci motive întemeiate pentru a considera traducerea lui ultrasiluana prin foarte păduroasă drept eronată.