Ivan vâRÂpaev


PIESA № 4 ATENT ȘI LINIȘTIT



Yüklə 281,59 Kb.
səhifə2/3
tarix02.11.2017
ölçüsü281,59 Kb.
#28766
1   2   3

PIESA № 4
ATENT ȘI LINIȘTIT


PERSONAJELE:
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ

АNDRIUȘA


ASISTENTA MEDICALĂ

CORTINA SE RIDICĂ



O cameră în spital, special amenajată pentru vizitatori. O banchetă mică și un fotoliu de plastic. Pe perete câteva afișe –reclamă la medicamente împotriva alergiei.
ANDREI stă în fotoliu. Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Din păcate veștile sunt foarte proaste pentru dumnevoastră. Pacienta e fără scăpare. Doctorul încearcă să facă tot posibilul, dar șansele sunt slabe. Iar dacă e să fiu sinceră până la capăt, deși asta contravine eticii medicale, ea de fapt e deja moartă. Moartea a intervenit acum zece minute. Doctorii scriu acum raportul medico-legal. Oficial, veți afla despre asta doar după amiază. Vă rog să păstrați secretul și să nu mă trădați, doar am făcut asta pentru dumneavoastră, pentru că m-ați rugat.
Pauză
ASISTENTA MEDICALĂ. Îmi pare foarte rău.
ANDREI se uită la asistentă apoi, amintindu-și ceva, scoate din buzunar o bancnotă de o sută de dolari și i-o dă asistentei.
ANDREI. Poftim, așa cum ne-am înțeles. Mulțumesc.
Asistenta ia banii și-i ascunde în sutien.
ASISTENTA MEDICALĂ. Pentru puțin.

Asistenta vrea să plece.
ANDREI. Mai rămâneți un pic. Luați loc. Mai stați un pic cu mine.

ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Asta pot. Doar că... mă scuzați că insist...dar... Dacă doctorul va afla că eu v-am spus înainte de a vă prezenta el oficial știrea, mă va da afară. Iar dacă află că am mai și primit bani...

ANDREI. Vă promit că nimeni nu va afla nimic. Puteți să stați un pic cu mine? Nu vreau să rămân singur.

ASISTENTA MEDICALĂ. Bine, bine. Stau. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Era încă tânără. Și era așa de frumoasă.

ANDREI. Ați auzit vreodată de dansul” Delhi”?

ASISTENTA MEDICALĂ. Delhi? Nu. Se pare că există un oraș Delhi. Parcă e capitala Indiei. Are vreo legătură cu dansul despre care vorbiți?

ANDREI. O legătură directă. Ăsta e dansul ei. Ea l-a inventat. Sau, cum mi-a spus mie cândva, i-a fost oferit. Ea a primit acest dans și după aceea a ajuns celebră.

ASISTENTA MEDICALĂ. Reiese că ea era dansatoare?

ANDREI. Eu sunt dansatoarea. Eu sunt dansul. Eu sunt sfârșitul dansului.

ASISTENTA MEDICALĂ. Ciudate lucruri mai spuneți.

ANDREI. Și dansul ei e foarte ciudat. E ceva neobișnuit. E ceva minunat, care te înfricoșează. Când începi să înțelegi ceea ce vezi, te sperii, dar apoi... Apoi dorești să te dedici cu totul emoțiilor pe care le simți...și atunci întreaga lume se întoarce cu susul în jos! «Trebuie să-ți pierzi liniștea, ca s-o redobândești», -nu mai știu cine a spus asta, dar este despre dansul ei.

ASISTENTA MEDICALĂ. Și de ce se numește dansul «Delhi»?

ANDREI. Acum câtva timp, teatrul de operă și balet, unde ea lucra ca balerină, a avut un turneu în India. Acolo, în Delhi, într-o bună zi ea s-a pomenit într-un loc care se numește «Main bazar». Acolo e concentrată tragedia umană. Cerșetori mutilați, mizerie, condiții lipsite de orice igienă și în același timp peste tot se vinde mâncare fierbine. La temperaturi de patruzeci de grade, afară vezi atârnate animale și păsări tăiate pentru vânzare, iar mirosul este insuportabil. Băiețandrii cu ajutorul monedelor ascuțite taie gențile turiștilor, se face comerț cu haine și bijuterii contrafăcute. Ea a observat că pe jos e plin de viermi și scuipat. Peste tot se aud strigăte și gemete, claxoanele mașinilor și râsete înfiorătoare. Cu alte cuvinte, ea a simțit că s-a pomenit în iad. Și atunci și-a simțit corpul străpuns de un ac și o durere acută insuportabilă. S-a simțit ca și paralizată de durere. Ea toată a devenit o durere, o mare durere. Alături de ea era un vânzător de carne prăjită. Pe grătarul lui era o bucată de fier încins, probabil un făraș cu care amesteca cărbunii încinși, dar Katea l-a luat drept o bucată de fier. Și nerealizând nimic din ceea ce face, ea a înșfăcat acest fier încins și l-a lipit de inima sa. Și-a ars pieptul, a căpătat o arsură foarte gravă. Apoi a leșinat. Au dus-o la spital. Greu au adus-o în simțiri. Au insistat cu tot felul de tratamente pentru că pe lângă arsură era și-n șoc emoțional. Îi cedaseră nervii. După aceea a plecat din teatru. S-a tratat mult timp. Și uite că după aceea, într-o noapte, mai spre dimineață, a visat dansul. Și cineva care îl dansa. Apoi a înțeles că acel cineva și dansul sunt un tot unitar. Și că e ea. Când s-a trezit, Katea ținea minte foarte clar toate mișcările dansului, și ținea minte și denumirea lui- ”Delhi”. În dimineața aceea, în camera sa, Katea a început să-și creeze dansul său inegalabil. Mi-a povestit cum îi apăreau în minte toate scenele alea îngrozitoare văzute la piața din Delhi: cerșetorii, fierul încins, oamenii mutilați, handicapații, mizeria, iar mișcările dansului ei deveneau din ce în ce mai minunate. Așa s-a născut dansul ăsta- ca un imn înălțat mizeriei și groazei. Ca un imn înălțat tragediei umane și urâțeniei. Este un dans care spune lumii că nu există durere și oroare, că există doar frumusețea dansului. Că totul e dans.

ASISTENTA MEDICALĂ. Și Osvențimul tot dans e?!

ANDREI. Dar de ce v-ați amintit de Osvențim?

ASISTENTA MEDICALĂ. Pentru că acolo naziștii au omorât mii de copii evrei.

ANDREI. Dar ce legătură au copiii evrei cu asta?

ASISTENTA MEDICALĂ . După părerea dumneavoastră, ce s-a întâmplat acolo, tot dans e?

ANDREI. E curios ce repede ați reacționat. Nici n-am apucat să vă explic totul până la sfârșit. Ați avut rude care au murit la Osvențim?

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu. Am dat doar un exemplu, primul care mi-a venit în minte.

ANDREI. Mă întreb de ce Osvențim a fost primul lucru care va venit în minte?

ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă dacă am spus ceva nepotrivit. Doar că atunci când ați început să spuneți că durerile și ororile pot fi un dans minunat, primul lucru care mi-a venit în minte a fost Osvențimul, ca un simbol al durerilor și ororilor.

ANDREI. Nu pot să vă redau în cuvinte esența și sensul dansului ”Delhi”. Ca să-l înțelegi, trebuie să-l vezi. Eu pot doar să vă spun ce am înțeles eu când l-am văzut prima dată. Eram la Kiev. Am înțeles, de fapt am simțit cu toată făptura mea că... Cum să vă spun? Că... Că e foarte important să accepți și să primești totul așa cum e. Să lași totul să aibă dreptul la existență.

ASISTENTA MEDICALĂ. În ce sens? Doar totul și așa există?

ANDREI. În sensul că totul e așa cum e. Și trebuie să fie așa, pur și simplu.Trebuie să permiți să fie așa. Să nu interzici nimic. Să nu te opui... Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Asta nu înseamnă să nu mai fie interdicții. Să fie. Doar că în interiorul tău trebuie să permiți lucrurilor să existe așa cum sunt ele în exteriorul tău și cum sunt pretutundeni. Totul să rămână la locul său, așa cum e.

ASISTENTA MEDICALĂ. Și Osvențimul?

ANDREI. Și Osvențimul. Totul trebuie să rămână așa cum e.

Pauză
ASISTENTA MEDICALĂ. Soția dumneavoastră a inventat demult dansul ăsta?

ANDREI. De ce soția mea? Acest dans nu ea l-a inventat. Eu nu vorbeam despre soția mea, eu vorbeam despre o altă femeie.

ASISTENTA MEDICALĂ. Vai, n-am înțeles asta. Credeam că vorbim despre soția dumneavoastră. Că doar acolo în salon e soția dumneavoastră... Că doar cu ea s-a întâmplat….

ANDREI. Da. Cu ea...Dar eu vorbeam despre o altă femeie. Despre o mare dansatoare, pentru că dansul ei îmi dă puteri să accept lumea asta și să pot trăi în ea.

ASISTENTA MEDICALĂ. Pot să vă-ntreb ceva sincer?

ANDREI. Nu. Nu știu. Bine, întrebați-mă.

ASISTENTA MEDICALĂ. Dar să nu mi-o luați în nume de rău. Faptul că soția dumneavoastră a încercat să se sinucidă, asta tot trebuie să rămână așa cum e? Asta e tot un dans Delhi?

Pauză.

ANDREI. Numai eu sunt de vină.

ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă iertați. Nu trebuia să vă-ntreb asta.

ANDREI. M-ați întrebat și eu v-am răspuns.

ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.

ANDREI. Eu sunt de vină pentru tot ce s-a întâmplat cu copiii evrei la Osvențim. Eu i-am nenorocit și am făcut săpun din ei, pentru toaleta mea. Heil Hitler!


ANDREI se ridică și întinde mâna.
ANDREI. Heil Hitler! Ăsta-i dansul meu! Heil Hitler! Ăsta-i dansul meu!
ANDREI continuă să facă gestul.
ANDREI. Ăsta-i dansul meu! Heil Hitler! Heil! Heil!

ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să vă opriți. Nu e voie aici.

ANDREI.. Ăsta-i dansul meu! Numai eu sunt de vină!!!
Intră FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andrei, trebuie sa vă liniștiți.

ANDREI. Apropiați-vă de mine.


Femeia în vârstă se apropie de Andrei, îl ajută să se ridice, îl îmbrățișează. Rămân așa îmbrățișați ceva timp. Andrei plânge pe umărul Femeii în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Gata, gata, gata. Sunt aici cu tine. Mi-a spus mie bine inima că trebuie să trec pe aici. Gata, gata, liniștește-te. Trebuie să te înarmezi cu răbdare și curaj. Toate vor trece.

Femeia în vârstă se adresează asistentei medicale.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Domnișoară, vă rog să ne lăsați singuri.

ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da, bineînțeles.Vă rog să mă scuzați.


Asistenta medicală pleacă. Femeia în vârstă îl conduce pe Andrei spre canapea. Amândoi se așează. Andrei suspină în continuare pe umărul Femeii în vârstă, ca un copil mic .
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Trebuie s-o eliberezi. Trebuie s-o lași să plece. Știu că nu e simplu deloc, dar trebuie să faci asta. Deschide-ți inima și las-o să zboare. Oricum ea nu mai e cu tine. Nu e cea pe care o știai.

ANDREI. Ea a murit.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Am înțeles asta.

ANDREI. Numai eu sunt de vină.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ar trebui să încetezi să mai cauți vinovatul. Ar trebui să te maturizezi. Toți ar trebui să încetăm să căutăm vinovații. Ăsta e primul semn al maturizării.

ANDREI. Și Osvențimul?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Care Osvențim?

ANDREI. Acolo unde se făcea săpun din copiii evrei.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ce legătură au copii evrei cu asta?

ANDREI. Am dat și eu un exemplu, primul care mi-a venit în minte.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mă-ntreb totuși de ce Osvențimul a fost primul lucru care ți-a venit în minte? Ți-a murit vreo rudă acolo?

ANDREI. Nu. Dar totuși cineva e vinovat de ceea ce s-a întâmplat acolo. Cine e vinovatul? Vreau să știu dacă sunt în lumea asta oameni vinovați. Asta e întrebarea principală. Există vinovați în lumea asta?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Trebuie s-o lași, Andrei... Să-ți aduni tot curajul și s-o lași. Asta e decizia cea mai inteligentă. Asta e eliberarea. Ea nu-ți mai aparține. Ea, așa cum o știai tu, nu mai există. A murit. Las-o să plece și tuturor le va fi mai ușor. Și ție, și ei, și copiilor evrei.

ANDREI. Spune-mi, eu sunt vinovat de moartea ei?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Trebuie să încetezi să mai fii copil. Trebuie să te maturizezi. Îți amintești cum începea dansul ei? La început o durere infernală, o durere insuportabilă suportată pentru toți suferinzii acestei planete. Această durere se aseamănă cu o bucată de fier încins înfiptă în inimă. Iar după aceea, un lung fragment de acceptare. Acceptarea durerii, grozăviei și tragediei universale. Iar apoi, partea principală a dansului- frumusețea.Tot ce am acceptat, toată vina noastră se transformă în frumusețe. Vina noastră se metamorfozează într-o dantelă dumnezeiască. Apoi partea finală. Doamne, ce muiere genială a putut ea să fie, din moment ce a inventat acest dans irepetabil ca sens și ca frumusețe.

ANDREI. Eu pot să simt asta doar când o văd dansând. Doar când sunt alături de ea nu vreau să întreb «cine-i de vină?». Dar când ea nu e alături de mine, eu încep să mă îndoiesc de toate. Și în capul meu apare blestematul ăsta de Osvențim.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ea nu mai e. Las-o să plece, Andrei. Ea are viața ei, tu pe a ta. Ea a ales. Și nimeni nu e de vină. N-ai pe cine învinovăți. Las-o. Elibereaz-o. Imaginează-ți că semnezi niște acte subalternilor tăi pentru un concediu suplimentar. Semnează-i ei concediul. Abandoneaz-o pe ea, pe copiii evrei, și bucațile de fier încins. Trimite toate astea în concediu. N-au decât să zboare. Să zboare.
Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ.Vă rog să mă scuzați. Dar ar trebui semnate hârtiile astea. Înțeleg că acum vă e greu, dar asta trebuie făcut neapărat. Citiți și semnați. Trebuie semnată fiecare hârtie în parte. Semnătura se pune jos.
Asistenta îi întinde hârtiile lui Andrei. Andrei citește. Semnează hârtiile una după alta. Semnează lent fiecare pagină. Femeia în vârstă stă într-un colț și plânge. Andrei semnează hârtiile.

COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI


PIESA № 5
ȘI-N INTERIOR ȘI-N EXTERIOR


PERSONAJE:
Аlina Pavlovna
Femeia în vârstă
Аndriușa
Asistenta medicală


SE RIDICĂ CORTINA

O cameră în spitalul orășenesc, special amenajată pentru vizitatori. În cameră sunt trei fotolii mari din piele ecologică și o măsuță mică. Pe perete –un calendar cu peisaje.
În cameră sunt ASISTENTA MEDICALĂ și FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.

ASISTENTA MEDICALĂ. Din păcate veștile pe care le am pentru dumneavoastră sunt proaste. Pacienta e condamnată. Doctorul încearcă să facă tot ce se poate, dar nu sunt speranțe. A fost un infarct. Inima s-a oprit. Iar dacă e să fiu sinceră până la capăt, deși asta e împotriva eticii medicale, ea e deja moartă. Moartea a intervenit acum zece minute. Medicii completează acum toate hârtiile. Oficial, veți afla asta după amiază. Vă rog să nu spuneți nimănui că v-am spus, doar am făcut-o pentru dumneavoastră.


Pauză
ASISTENTA MEDICALĂ. Îmi pare foarte rău.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, apropo…


Femeia în vârstă deschide poșeta, scoate o bancnotă de o sută de dolari și i-o dă asistentei.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă mulțumesc pentru această informație sinceră și operativă.
Asistenta ascunde banii în sutien, dând să plece.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Luați loc, vă rog. Mai stați un pic cu mine.

ASISTENTA MEDICALĂ. Bine, stau. Doar că... iertați-mă că revin iar la asta...dar... Dacă doctorul va afla că v-am spus înainte de termen, mă vor da afară. Iar dacă vor mai afla și de bani atunci...

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă promit că nimeni nu va afla nimic. Stați un pic cu mine, nu vreau să rămân singură.

ASISTENTA MEDICALĂ. Bine, bine. Sunt aici cu dumneavoastră. Vreau să vă spun că-mi pare tare rău. Condoleanțele mele.


Pauză

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ați auzit vreodată de dansul «Delhi»?

ASISTENTA MEDICALĂ. Delhi? Delhi ca nume de femeie sau ca și capitală a Indiei?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dansul ăsta s-a născut în capitala Indiei. În Delhi. Într-un loc care se cheamă «main bazar». În mijlocul sărăciei, mizeriei, în mijlocul suferinței umane. În mijlocul cărnii stricate și a tot felul de alte mărfuri. E cel mai minunat dans pe care mi-a fost dat să-l văd vreodată. Iar eu am văzut destule, dat fiind că sunt de profesie critic de balet.

ASISTENTA MEDICALĂ. Un dans minunat într-un loc oribil. E foarte ciudat. Știți, eu lucrez aici doar de jumătate de an, dar în acest timp scurt am văzut foarte mulți morți.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Morți ?

ASISTENTA MEDICALĂ. Da, morți. Adică oameni decedați.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iertați-mă, dar de ce îmi spuneți chestia asta?

ASISTENTA MEDICALĂ. Pur și simplu, vreau să vă împărtășesc din experiența mea. Aici la noi, aproape săptămânal moare cineva. Mi s-a întâmplat în lift... Eram în liftul mare însoțind targa pe care se afla o pacientă care murise. M-am uitat la ea și mi-am dat seama că fata tânără era de vârsta mea. Și m-am închipuit pe mine în locul ei. S-a întâmplat brusc, fără să vreau să mă gândesc la asta. Atunci mi-a devenit clar că și eu cândva voi muri. Cred că e de neînțeles pentru dumneavoastră.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. De ce? E de-nțeles.

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu, nu puteți înțelege. Nimeni nu poate să înțeleagă. Le povestesc și altora despre asta. Toți mă ascultă și zic că e de-nțeles, dar eu văd că e de neînțeles. Noi nu putem înțelege că vom muri, atâta timp cât trăim sau până nu ne-am îmbolnăvit de cancer. Și eu m-am gândit nu o dată la moarte. Și morți am mai văzut, și la autopsii am fost când eram la colegiu medical. Doar că de data asta, în lift, am înțeles asta într-un mod deosebit. Am realizat brusc și de-a adevăratelea că eu pot să mor oricând și că voi muri cândva. Nu știu cum să vă explic ce am simțit eu atunci. Nu se poate explica. Dacă, de exemplu, dumneavoastră veți începe să vă spuneți dumneavoastră înșivă «eu voi muri, eu voi muri, eu voi muri», nu se va întâmpla nimic, n-o să înțelegeți nimic. Chiar dacă mă ascultați acum și vă gândiți că nu e nimic nou în ceea ce spun eu, că și dumnevoastră ați spus asta cândva. E altceva. Noi nu înțelegem că vom muri. Gândul ăsta mi-a apărut atunci. Noi nu înțelegem că vom muri. Dumneavoastră știți că veți muri, dar nu înțelegeți asta. Aici e problema. Dacă ați înțelege, dacă ați înțelege că veți muri, ați trăi cu totul altfel.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ce-nseamnă acest cu totul altfel?

ASISTENTA MEDICALĂ. De exemplu, dumneavoastră credeți despre mine că sunt un om rău, că am luat bani de la dumneavoastră într-un moment dureros pentru dumneavoastră. Dar eu gândesc altfel. Eu am observat că sunteți o doamnă bogată. Chiar dumneavoastră mi-ați propus acești bani pentru a afla cât mai repede dacă ruda dumneavoastră a murit sau nu. Iar eu am luat acești bani pentru că am mare nevoie de ei acum. Pentru că eu îi adun pentru o plecare. Vreau să plec în India. Pe mult timp, poate chiar pentru totdeauna. Eu cred că acolo voi putea să-nvăț de la vreun inițiat care trebuie să fie atitudinea noastră față de moarte și ce ne așteaptă după. Și vreau să învăț asta de la el acolo, nu din cărți. Credeți că e o utopie ceea ce vă spun eu acum ? Are sens să plec acolo?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Există o zicală pe tema asta: «e mai bine să-ți trăiești prost propria viață, decât să trăiești bine o viață străină ».

ASISTENTA MEDICALĂ. Cum să trăiești o viață străină? Se poate așa ceva? Doar fiecare e cu viața lui?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu. Uite, eu am trăit o viață străină. A fost o viață frumoasă, chiar fericită, dar străină. Dar acum nu despre mine discutăm. Am pomenit despre mine ca să țineți minte zicala. Ș-apoi să nu vă imaginați că în India sub fiecare pom stă un învățător care-și așteaptă ucenicii. Pe de altă parte, dumneavoastră veți proceda așa cum veți avea posibilitatea. Păcat că n-ați văzut dansul Delhi. Probabil că v-ar fi influențat mult, din moment ce sunteți o ființă atât de sensibilă.

ASISTENTA MEDICALĂ. Povestiți-mi-l, povestiți-mi acest dans. Măcar la modul general.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum să povestești un dans?

ASISTENTA MEDICALĂ. Doar sunteți critic. N-ați spus asta?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îngrozitor! Eu chiar cu asta mă ocup. Dar v-am mai spus că-i mai bună o viață proastă a ta, decât una interesantă, dar străină. Eu am trăit o viață străină. Am povestit despre dansurile altora, eu însă n-am reușit să învăț să execut un pas frumos.

ASISTENTA MEDICALĂ. Și totuși, ce e cu dansul ăsta «Delhi»? Cum a apărut? Cine-i autorul? Sau e un dans popular?
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ați văzut vreodată cum se taie un porc?

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu, n-am văzut.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dar realizați că nu e o priveliște plăcută?

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu, nu realizez. De fapt, nu m-am gândit la asta niciodată.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dar carne de porc mâncați?

ASISTENTA MEDICALĂ. Mănânc.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Deci. Priveliștea e oribilă, atunci când se taie un porc. Dacă ați fi înțeles asta la fel cum ați înțeles că veți muri, atunci n-ați mai fi putut pune în gură vreo bucățică de carne. Vacile și porcii le omoară măcelarii, peste tot țâșnește sângele, animalele urlă, ochii le sunt plini de goază, iar după aceea dumneavoastră îi mâncați. Eu am fost la abator. La un abator model din America. Eu nici până atunci nu mâncam carne, dar mulți colegi de-ai mei care erau cu mine acolo, au devenit vegetarieni după ce au vizitat locul acela.

ASISTENTA MEDICALĂ. Dar ce căutați dumneavoastră la abator?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Am văzut un spectacol al unui coregraf american. El a conceput un balet și a jucat premiera la abator, spre marea admirație a criticilor americani. Era un spectacol împotriva războiului din Iraq. O idioțenie totală. O idee neinspirată, un spectacol fără pic de talent, o scârnăvie la care nu te puteai uita. Dar nu asta voiam să spun. Părinții mei au fost vegetarieni și eu nu am mâncat carne niciodată de când m-am născut până ieri. Ieri am cumpărat de la piață o bucată de carne de porc, am venit acasă cu ea, am tăiat o bucățică, am băgat-o în gură și am început s-o mestec. Am mestecat-o. Eu am putut să mestec și să înghit o bucățică de carne crudă. Cu asta am vrut să-ncep povestea despre ceea ce este dansul Delhi.

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu-nțeleg.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Toată viața mea este un fals. E ca spectacolul ăla împotriva războiului din Iraq, de la abator. Toți cei care admiră dansul Delhi sunt niște mincinoși. Dansul Delhi e de neînțeles pentru noi. La sfârșit am vomat toată carnea aia și am leșinat, asta s-a întâmplat. Să scrii despre dans și să nu poți dansa- este o viață străină trăită. Dansul si povestirea despre el sunt lucruri diferite. Să-l dansezi și să-l admiri sunt lucruri diferite. Dansul Delhi este dansul unui fericit vegetarian cu o bucată de carne de porc în gură. Compasiunea- asta a lipsit în viața mea de critic și nici nu există loc pentru așa ceva. Compasiunea este unitate de măsură a cinstei, a sincerității și a adevăratului înțeles al lucrurilor. Cel care are compasiune nu umblă la mitinguri. Cel care e plin de compasiune, nu scrie articole despre teatru, ci e preocupat să-și joace propriul rol.

ASISTENTA MEDICALĂ. Dar manifestul împotriva războiului din Iraq nu e compasiune?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. E o concepție intelectuală. Iar compasiunea sinceră și adevărată nu e creatoare de concepții. Să trăiești o viață străină înseamnă să trăiești în interiorul concepției, concepție, care e creată de cei care nu au compasiune și o înțelegere adevărată a lucrurilor. Eu am trăit o viață frumoasă, scriind despre farmecul și ororile abatorului, iar autorul dansului Delhi a fost acea vacă, de pe care au smuls pielea și au atârnat-o de cârlig. Autorul dansului Delhi este o carne sângerândă, care începe să danseze un dans de o frumusețe care te vrăjește. Cel ce vorbește despre rahat- rahat e. Cel ce vorbește despre frumusețe- frumusețe e. Mai bine viața ta proastă, decât o viață bună, dar străină. Pfui!
Pauză. Intră ANDREI...
ANDREI.. Ei?!

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.. Din păcate totul e foarte rău...Ea a murit.



Pauză
ANDREI...Uf! E atât de ciudat să ai sentimente, să simți. Nici nu știi cum să reacționezi?
Pauză
ANDREI... Da. E ciudat. S-ar părea că e o veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg. Da. Am primit vestea că a murit femeia pe care o iubesc. Dar ce-i de făcut? Nu știu cum să reacționez. Probabil că ar trebui să plâng? Dar nu-mi vine. E o chestie foarte ciudată. Eu nu simt nimic.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul de ciudat. Avem un asemenea necaz. Dar ce e de făcut?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. ANDREI.!
Femeia în vârstă se ridică, se-ndreaptă spre el. Se îmbrățișează. Rămân îmbrățișați.
ASISTENTA MEDICALĂ. Pentru că voi nu înțelegeți că sfârșitul e moartea.

ANDREI. Cum?

ASISTENTA MEDICALĂ. Totul e atât de fals și fără nici un sens, pentru că voi nu înțelegeți că la finele a tot și a toate se află moartea.

ANDREI. Nouă ne spuneți asta?!

ASISTENTA MEDICALĂ. Tuturor o spun. Și eu nu demult am înțeles asta.

ANDREI. Eu nu-nțeleg ce tot spune ea. Domnișoară, cu noi vorbiți?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ea a înțeles că odată va muri, iar tu încă n-ai înțeles ce-i aia moartea. Asta e tot ce spune ea.

ANDREI. Eu n-am înțeles ce-i aia moartea? Cui spune ea asta?! Eu n-am înțeles? Asta mi-ați spus adineaori mie? Eu nu știu ce e moartea? Eu nu știu?! Eu?! Eu stau aici, în acest loc, din pricina….


ANDREI începe să urle.
ANDREI. Din pricina morții! Știți foarte bine că noi ne aflăm aici din pricina morții!

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu e moartea dumneavoastră.

ANDREI. Cum?

ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă, dar eu trebuie să plec. Așteptați aici, mă-ntorc curând și am să vă spun tot ce aveți de făcut.


Asistenta pleacă. ANDREI stă pe canapea alături de Femeia în vârstă.
Pauză.
ANDREI. Moartea asta mi-e străină? E cumva moartea unui om străin mie?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ea a vrut să spună că și moartea unui om care nu ți-e străin oricum e o moarte străină pentru tine, adică în sensul că nu e moartea ta.

ANDREI. Ce sunt vorbele astea? Nu-nțeleg nici un cuvânt! Eu nu-nțeleg ce-mi tot spuneți aici! Eu am pierdut un om ce-mi era foarte drag și foarte apropiat. Eu știu ce-nseamnă moartea! Uite-o e în fața mea, o văd! Uite-o!
Pauză.
ANDREI. Ce multe cuvinte. Pronunțați tot timpul foarte multe cuvinte. Vorbiți, vorbiți. O idee, apoi alta, apoi alta. Și voi toți vorbiți, vorbiți... Atâtea cuvinte. Atâtea cuvinte. Uite, prin asta e superior dansul tuturor celorlalte- prin tăcere.
Pauză.
ANDREI. La început a fost tăcerea și tăcerea era în Dumnezeu, și tăcerea era Dumnezeu.
Pauză.
Intră Alina Pavlovna. Ea merge greu de-abia târându-și picioarele, sprijinindu-se în baston. Femeia în vârstă și Andrei o ajută să se așeze.

ALINA PAVLOVNA. Am hotărât să vin încoace. Nu pot să stau acasă.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Așează-te. Ne-au spus să stăm aici și să așteptăm.

ALINA PAVLOVNA. Ce să așteptăm? Eu știu tot, m-a sunat asistenta de îndată ce s-a întâmplat. Ce să mai aștept?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Probabil doctorul și verdictul lui.

ALINA PAVLOVNA. Nu mai trebuie să-mi spună nimic. N-am nevoie de cuvinte. Nu de asta am venit. Vreau pur și simplu să stau aici.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Stai. Doar să-ți închizi gura, te rog. Stai în tăcere. Uite, ca și Andrei, care a înțeles în sfârșit că tăcerea e de aur. Stă și tace. Așa să taci și tu.
Femeia în vârstă dintr-odată își iese din fire și începe să urle.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Tacă-ți fleanca! Ai înțeles!? Să n-aud un cuvânt de la tine! Ai venit, stai și taci! Nu pot să te ascult! Nici măcar un cuvânt! Ai înțeles?! Ai înțeles?!

ALINA PAVLOVNA. Am înțeles.


Pauză.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iartă-mă. M-au lăsat nervii. Te rog să mă ierți.

ALINA PAVLOVNA. Andrei, cum e soția dumneavoastră? Copiii?

ANDREI. Ei sunt în regulă. Sunt la vila părinților la țară. Iertați-mă, dar eu nu vreau să vorbesc. Vă rog să-mi permiteți să tac.

ALINA PAVLOVNA. Da, da, cum să nu. Toți trebuie să ne supunem ordinului acestei femei severe.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Încă o dată îmi cer scuze.

ALINA PAVLOVNA. De ce? Continuă, continuă te rog să dai ordine. Tu doar ești expert, ești critic, tu știi mai bine ca oricine ce trebuie să facem noi toți. Noi toți ne supunem ție.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ai hotărât să ne arăți ce bine știi tu să te controlezi? Deși, dacă e să fiu sinceră, cred că tu nici nu suferi chiar atât de mult.

ALINA PAVLOVNA. Eu am acceptat asta demult. Și nu trebuie să fii obraznică, nu șade frumos unui critic celebru ca tine. Obraznici sunt doar începătorii, iar cei ca tine dau lecții. Dacă vrei să-mi dai și mie lecții n-ai decât, dar să nu fii obraznică cu mine, pentru că nu mai ești la vârsta la care să-ți permiți asta.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iartă-mă. Știu că pentru tine e cel mai complicat.

ALINA PAVLOVNA. Nu, nu e complicat deloc. Eu nu am altă alternativă. Eu încă mai sunt vie și continui să trăiesc. Și trebuie să trăiesc cumva. Nu am ce să fac altceva decât să accept. Toată viața n-am făcut decât asta. Am acceptat, am acceptat. Și acum ca și altă dată. Și dansatoarea, și acest dans, și sfârșitul acestui dans.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum ai reușit?

ALINA PAVLOVNA. Mulțumită morții. Tot ce avem mai valoros în viață e moartea. Eu însămi de câțiva ani tot mor. Ba am cancer, ba operația a reușit, ba iar a recidivat cancerul, iar o operație reușită. Lera, eu am înțeles dintr-odată un lucru foarte simplu- noi toți vom muri. Ha, ha, ha. Moartea e cel mai bun medicament. Moartea ne va lecui pe toți de toate. Ha, ha, ha. Racul e doctorul nostru. Racul de râu.
Alina Pavlovna râde. Femeia în vârstă zâmbește. Andrei le privește mirat.
ALINA PAVLOVNA. Racul de râu e doctorul nostru. Ha ,ha, ha. Dureros, dar comic. Ha, ha, ha.
Alina Pavlovna începe să râdă în hohote. Femeia în vârstă râde și ea. Amândouă râd din ce în ce mai tare. Criză de râs.
ALINA PAVLOVNA. Racul este doctorul nostru. Auzi, Lera, auzi. Nu racul- boală, ci cel care e în râu.
Amândouă râd din ce în ce mai tare. Criză de râs.
ALINA PAVLOVNA. Racul de râu e doctorul. Înțelegi. Ha, ha, ha.
Femeile râd. Andrei se uită la ele și pe fața lui apare un zâmbet.

Intră ASISTENTA MEDICALĂ. Râsul încetează. Femeile se liniștesc. Asistenta se apropie de Alina Pavlovna.

ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă scuzați. Înțeleg că sunteți foarte îndurerată. Dar noi trebuie să vă ajutăm. Iar ca să vă putem ajuta, dumneavoastră trebuie să semnați hârtiile acestea. Cum că nu doriți autopsia cadavrului și alte câteva hârtii. Doar după asta putem transfera cadavrul la morgă. Trebuie semnate.


Asistenta medicală îi întinde hârtiile Alinei Pavlovna. Alina Pavlovna citește. Semnează o hârtie. Apoi a doua hârtie. Apoi se uită la Andrei. Andrei se uită la ea. Alina Pavlovna iar semnează. Femeia în vârsta stă într-un colț și zâmbește. Alina Pavlovna semnează hârtiile.
COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI

.


Yüklə 281,59 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin