Ivan vâRÂpaev

IVAN VÂRÂPAEV

DANSUL ”DELHI”

ȘAPTE PIESE ÎNTR-UN ACT

TRADUCEREA ELVIRA RÎMBU
([e-mail])

PIESA № 1

FIECARE MIȘCARE


PERSONAJELE:

ЕCATERINA

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ
ANDRIUȘA (diminutivul de la Andrei)
ASISTENTA MEDICALĂ


SE RIDICĂ CORTINA
O cameră în spital, special amenajată pentru vizitatori. O măsuță mică cu câteva reviste. Alături, o canapea, un fotoliu. Pe perete sunt afișe care fac reclamă la medicamente. Еcaterina stă în fotoliu. Se uită la ceas de mai multe ori. Intră o femeie în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea…Din păcate totul e foarte rău... Mama ta a murit.

ЕCATERINA. Uf! E atât de ciudat să ai sentimente, să simți. Nici nu știi cum să reacționezi?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mi-aș dori mult să te ajut, dar cum? Sunt cu tine, înțelegi? Tu știi asta. Dar ce-i de făcut?

ЕCATERINA. Da. E ciudat. S-ar părea că e o veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg. Da. Am primit vestea că mi-a murit mama. Dar ce-i de făcut? Nu știu cum să reacționez. Probabil că ar trebui să plâng? Dar nu-mi vine. E o chestie foarte ciudată. Eu nu simt nimic.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul de ciudat. Tu ai un asemenea necaz. Dar cu ce pot eu să te ajut? Sunt cu tine. Dar ce e de făcut?

ЕCATERINA. Eu nu știu ce să fac...e așa un sentiment ciudat. De fapt, nu e un sentiment, ci mai degrabă un antisentiment. Eu nu simt nimic. Probabil e din cauza șocului. Tu ce crezi? Asta-i de la șoc? Comportamentul ăsta straniu și neadecvat e, probabil, manifestarea șocului. Mi-a murit mama, iar eu nu simt nimic. E o reacție ciudată, nu-i așa?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu știu. Tot ce vreau este să te ajut. Dar cum? Ce-aș putea eu să fac? Sunt cu tine. Cu tine. Poate ar trebui să bei ceva? Să merg până la magazin să-ți cumpăr ceva de băut?

ЕCATERINA. Pentru ce? Mai ales dacă trebuie să mergi la magazin. Nu e necesar.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îți va fi mai ușor, dacă vei bea ceva. Crede-mă. Hai! Mă duc să cumpăr un whisky.

ЕCATERINA. Nu, nu, nu am nevoie de nimic. Mulțumesc. Nu mă simt rău. E ciudat, nu-i așa? Nu mă simt deloc rău. Dar ar trebui să fie invers, nu-i așa? Ar trebui să-mi fie foarte rău, nu-i așa? Celui, căruia i se spune că i-a murit mama, ar trebui să i se facă foarte rău, nu-i așa? Dar mie nu mi-e rău deloc. Eu nu simt nimic. Îți amintești întâlnirea noastră cu Andrei anul trecut? La Kiev? Îți amintești?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles. Mi-amintesc și încă foarte bine. Și acel restaurant minunat, unde tu ai dansat pentru noi toți. Andrei era atât de drăguț, atât de adevărat. Nu-i așa că el e un om de încredere?

ЕCATERINA. Da. E adevărat. El e de mare încredere și e un sfânt. Adică, nu-i chiar sfânt, dar e foarte aproape de a deveni așa. În orice caz, el nu minte niciodată. E greu să crezi așa ceva, dar e adevărat. Eu știu că el e un astfel de om, un om care nu minte niciodată.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, el e minunat. Și felul cum se uita la dansul tău. Cum îți simțea fiecare mișcare. Știi că, atunci când eu te privesc dansând, parcă încerc să mă contopesc cu fiecare mișcare a ta. De parcă aș vrea să devin un tot unitar cu tine. Și asta mă copleșește, îmi crează așa o stare... Așa trebuie privit dansul. După părerea mea, toți ar trebui să privească dansul așa. Bineînțeles că sunt puțini cei care se uită în felul ăsta. Aproape nimeni. Uite, el privea așa. Ce om sensibil și delicat.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa.
Pauză.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles, că-mi amintesc.

Pauză.

ЕCATERINA. Ieri m-a sunat, după jumătate de an în care nu ne-am văzut.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu v-ați văzut o jumătate de an? De ce?

ЕCATERINA. Nu asta e important. Important este că s-a hotărât să mă sune. Am avut o discuție foarte plăcută. E adevărat, la telefon. Dar chiar dacă a fost la telefon, a fost foarte plăcut. Demult n-am mai vorbit cu nimeni așa. Iar pentru mine a fost o discuție foarte importantă. O discuție serioasă și importantă, care s-a întâmplat la timpul potrivit.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum s-ar zice- ce poate fi mai bun decât asta? «O discuție serioasă și importantă, care s-a întâmplat la timpul potrivit », - ce poate fi mai bun?
Pauză.
ЕCATERINA. Apropo, el trebuie să vină aici dintr-o clipă în alta.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum? Cine? Andriușa? Aici? Acum?

ЕCATERINA. Da. Dintr-o clipă în alta. Cât e ceasul?
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ se uită la ceas.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cinci fără 12 minute.

ЕCATERINA. Înseamnă că peste 12 minute.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa va veni aici?

ЕCATERINA. Da. Ne-am înțeles să ne întâlnim aici. Mi-am zis că voi sta aici până la cinci, apoi el va trece să mă ia să cinăm undeva.

Intră asistenta medicală. În mâna dreaptă are un dosar cu hârtii.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă iertați. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Aș dori să...

ЕCATERINA. Ne scuzați, ați putea veni puțin mai târziu? Peste o jumătate de oră?

ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da, bineînțeles. De fapt e o formalitate, ar trebui doar să semnați câteva hârtii…

ЕCATERINA. Dacă se poate, peste o jumătate de oră...

ASISTENTA MEDICALĂ. Dar aș mai fi vrut să vă spun…

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă rugăm mult. Avem de discutat o jumătate de oră. Bine?

ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Revin mai târziu. Poate aveți nevoie de un pahar cu apă?

ЕCATERINA. Nu, nu. Nu avem nevoie de nimic.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Doar să discutăm.

ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.

Asistenta pleacă.
ЕCATERINA. Deci, în curând o să vă vedeți.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Doamne, e atât de neașteptat.

ЕCATERINA. Cât timp nu v-ați văzut?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Exact un an. De fapt, noi ne-am văzut doar o singură dată. Atunci la Kiev, când tu ai dansat.

ЕCATERINA. Va sosi peste câteva minute.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Iartă-mă că mă amestec în viața ta privată, dar nu pot să nu te întreb…

ЕCATERINA. Ce?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. El ce vrea? Se pare că-i îndrăgostit de tine, nu-i așa? Din partea lui, asta nu e numai un fel de a-ți face curte, ci e ceva serios, nu-i așa?

ЕCATERINA. Doamne, Dumnezeule! Nu! Nu! Cum poți să crezi așa ceva? Bineînțeles că nu. Doar e însurat. Nu. Nu e deloc ceea ce-ți imaginezi tu…

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa e însurat? Vorbești serios? E însurat?

ЕCATERINA. Are și copii. Cred că doi. Și o familie frumoasă. Noi doi nu suntem în astfel de relații. Doamne! Tu ai crezut tot timpul ăsta că noi suntem într-o relație de dragoste ?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles. Eram sigură de asta. Și ce, nu-i așa? Fii sinceră și recunoaște că tu vrei să ascunzi chestia asta! Și eu o să-nțeleg, că doar e căsătorit.

ЕCATERINA. Doamne! Nu, nu e așa. Tu chiar ești atât de proastă? Nu! О nu, tu nu ești proastă.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Eu nu sunt proastă, eu sunt sigură, ăsta-i adevărul.

ЕCATERINA. Nu!

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Tu ascunzi asta. Sunt sigură. Și acum te comporți așa pentru că vrei să ascunzi…

ЕCATERINA. Ești o proastă, doamne, ce proastă! Ha, ha, ha!

Ecaterina râde.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Hai, hai! Nu cred în râsul ăsta! O faci intenționat!

ЕCATERINA. Nu! Nu mă face să râd.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Ăsta nu e un râs adevărat, e prefăcătorie. Te cunosc atât de bine încât văd prin tine.
Еcaterina are un acces de râs, râde tot mai tare.
ЕCATERINA. Nu pot să ascult așa ceva, încetează să mai spui prostii, altminteri o să mor de atâta râs.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Râsul tău nu mă impresionează deloc. Ba chiar acum îmi dau seama foarte clar că aveți o relație. Acest râs este dovada. Recunoaște!

Еcaterina moare de râs.
ЕCATERINA. Te rog!

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Аha! În acest râs e ceva tragic și nesănătos! Aha! Te-am prins! Secretul tău e dezvăluit!

ЕCATERINA. Te rog mult!
Еcaterina râde de nu se mai poate opri. Intră Andrei. El se oprește în ușă, se uită mirat la ea.
ЕCATERINA. Să nu te mire râsul meu. Dacă vei afla motivul, vei râde și tu.

ANDREI. Pot să vă aduc niște apă? Doriți?

ЕCATERINA. Nu e nevoie de nicio apă. Încetează! Nu е isterie. Mie chiar îmi vine să râd. Pfui!

Еcaterina se mai liniștește. Andrei intră în cameră, se așează pe canapea alături de ea.
ЕCATERINA. Pfui! Asta nu e isterie pentru că mi-a murit mama, cum probabil te-ai gândit tu. Nu e asta. E pentru că... O vezi pe această doamnă? V-ați cunoscut, îți amintești?

ANDREI. Bineînțeles, la Kiev.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Adineaori ne aminteam despre asta.

ЕCATERINA. Ea crede că noi doi avem o relație. Ea crede că suntem amanți.

ANDREI. Mda. E de râs.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. De fapt, asta nu e treaba mea.

ANDREI. De fapt, nu e așa.

ЕCATERINA. Este pur și simplu imposibil.

ANDREI. Bineînțeles că teoretic e posibil…

ЕCATERINA. Tu doar ai copii. Și îți iubești soția.

ANDREI. Păi da. Așa e. Deși... Ce e, de fapt, dragostea? Cum s-ar zice, e un mare semn de întrebare.
Pauză lungă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. După părerea dumneavoastră, ce e dragostea? Știți cumva???
Pauză.
ANDREI. Știu ce s-a întâmplat. Știu că Alina Pavlovna a murit. Mi-au spus jos. Condoleanțele mele. Nici nu știu ce să spun.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu aș fi vrut s-o ajut, dar cum? Cu ce?

ЕCATERINA. Ce ciudat e. A trecut o jumătate de oră și eu tot nu simt nimic tragic. De fapt, eu simt cu totul altceva. E foarte ciudat. Când râdeam adineaori, mie chiar îmi venea să râd. Iar în timp ce râdeam, m-am gândit că probabil acum arăt ca o femeie aflată în isterie din cauza morții mamei ei. Dar nu e așa. Eu râdeam, pentru că era de râs. Eu râdeam de ceea ce a spus ea, cum că noi avem o relație. Ce prostie. E de tot râsul. Și e ciudat. Pentru că eu o iubesc foarte mult pe mama. Adică am iubit-o. Am avut o relație bună și sinceră, asta până ieri când i s-a întâmplat atacul. Dar eu nu simt nimic. Și am râs din cauza glumei ăleia. Jur. Din cauza glumei. Jur! E de râs! Să crezi că eu și cu Andrei avem o relație?! Ce relație?! Doamne! E ridicol.
Pauză.
ЕCATERINA. Atunci, la Kiev, mă uitam la el și mă gândeam: -”Doamne, ăsta-i EL”. Da, Andrei. Chiar așa m-am gândit: ”ăsta-i EL”. Iar când am început să dansez, am simțit asta. Am simțit că ”ești TU”. Mi-am început dansul ca de obicei. Adică pentru toată lumea. Apoi dintr-odată am simțit... Dacă mă veți crede, dacă mă veți înțelege că eu nu exagerez deloc- brusc inima mea mi-a spus: ”Ăsta e El!” La fel cum scrie adesea în cărți: ”inima ei i-a șoptit”. Exact așa s-a întâmplat. Cum scrie și în cărți. Inima mi-a șoptit în timpul dansului. Voi știți că dansul este totul pentru mine. Dansul este adevărul meu, sensul meu în viață. Și în timpul acestui dans, mi-am auzit inima. Iar inima mi-a spus:”Ăsta-i EL”.
Ecaterina îi ia mâna lui Andrei în mâna sa și-l privește în ochi.
ЕCATERINA. TU ești. Te iubesc, Andrei. Voiam să-ți spun asta azi și uite că ți-am spus-o.
Аndrei o privește în tăcere. Femeia în vârstă s-a întors cu spatele la ei și plânge. Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă scuzați. Înțeleg că sunteți foarte îndurerată. Dar noi trebuie să vă ajutăm. Iar ca să vă putem ajuta, dumneavoastră trebuie să semnați hârtiile acestea. Cum că nu doriți autopsia cadavrului și alte câteva hârtii. Doar după asta putem transfera cadavrul la morgă. Trebuie semnate.
Asistenta medicală îi întinde hârtiile Ecaterinei. Ecaterina citește. Semnează o hârtie. Apoi a doua hârtie. Apoi se uită la Andrei. Andrei se uită la ea. Ecaterina iar semnează. Femeia în vârsta stă într-un colț și plânge. Ecaterina semnează hârtiile.


COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI


PIESA № 2
ÎN INTERIORUL DANSULUI

PERSONAJELE:
ЕCATERINA

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ

ANDRIUȘA (diminutivul de la Andrei)

ASISTENTA MEDICALĂ

SE RIDICĂ CORTINA
O cameră în spital, special amenajată pentru vizitatori. În cameră – o canapea și două fotolii. Pe perete este o oglindă mare. În cameră se află Ecaterina și Andrei.

ЕCATERINA. ...Așa și nu mi-ai răspuns. Iartă-mă, dar eu cred ar trebui să-mi spui totuși ceva.

ANDREI. Da, da, bineînțeles. Dar mă gândesc că acum nu e cel mai potrivit moment pentru asta.

ЕCATERINA. Andrei, înțelege te rog că pentru mine n-a fost deloc ușor să fac această destăinuire. Doar sunt femeie și prima mi-am împărtășit dragostea .

ANDREI. Vrei să discutăm despre asta aici, sau mergem undeva să mâncăm și să bem ceva?

ЕCATERINA. Aici și acum.

АNDREI. Bine. Facem cum vrei tu.
Pauză lungă.
ЕCATERINA. Am înțeles. Tu nu mă iubești.

АNDREI. Iartă-mă.

Pauză.
АNDREI. Eu îți admir dansul. Sunt de-a dreptul fermecat de el. Când te privesc dansând, simt cum mă unesc cu tine, cu Dumnezeu, cu natura. Dar asta nu e ca și dragostea pe care eu o simt față de soția mea. Eu îmi iubesc soția. Și vreau să trăiesc alături de ea până la sfârșitul vieții. Îmi pare foarte rău.
Pauză.
ЕCATERINA. Mă doare atât de mult…

АNDREI. Și ce-i de făcut?

ЕCATERINA. În situația dată, nu e nimic de făcut.
Pauză.
ЕCATERINA. Ce prost a ieșit totul. Eu am crezut că sentimentul e reciproc. Eram sigură de tine, dar uite că am greșit. Și această greșeală mă doare foarte tare.
Pauză.
ЕCATERINA. Mă doare atât de tare.

ANDREI. Ce-aș putea face pentru tine?

ЕCATERINA. Nimic. Ar trebui să nu ne mai vedem o perioadă. Bine?

ANDREI. Bineînțeles, cum zici tu... deși eu o să-ți simt lipsa... A ta și a dansului tău.

ЕCATERINA. Asta e. Dar va trebui să nu vii o perioadă nici la reprezentațiile mele.

ANDREI. Îmi pare foarte rău că-ți pricinuiesc o asemenea durere. Crede-mă Katea, durerea va trece. E doar un sentiment. Iar sentimentele întotdeauna trec. E nevoie doar de timp. Rabdă puțin și timpul va șterge această dragoste din inima ta.

ЕCATERINA. Probabil că nu știi nimic despre inimă. Tu nu știi că inima și dragostea sunt unul și același lucru? Cine nu are parte de dragoste, n-are nici inimă. Țin una de alta... Se poate să nu știi așa ceva? Îmi pare rău dacă nu știai asta, îmi pare foarte rău.

ANDREI. Katea, în mine există dragoste. Dragostea mea se află în inima mea. Doar că această dragoste e față de altă femeie. Eu iubesc o altă femeie. Iartă-mă, Katea, dar a trebuit să-ți spun asta. Tu m-ai silit să ți-o spun. Iartă-mă. Îmi pare rău foarte rău pentru tine. Iartă-mă.

ANDREI se ridică și pleacă. Ecaterina stă în fotoliu, ceafa și spatele ei se reflectă în oglinda de pe perete.

Pauză. Ecaterina se examinează în oglindă. Intră femeia în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea…. Katea…Din păcate totul e foarte rău... Mama ta a murit.

ЕCATERINA. Uf! E atât de ciudat să ai sentimente, să simți. Nici nu știi cum să reacționezi?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mi-aș dori mult să te ajut, dar cum? Sunt cu tine, înțelegi? Tu știi asta. Dar ce-i de făcut?

ЕCATERINA. Da. E ciudat. S-ar părea că e o veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg. Da. Am primit vestea că mi-a murit mama. Dar ce-i de făcut? Nu știu cum să reacționez. Probabil că ar trebui să plâng? Dar nu-mi vine. E o chestie foarte ciudată. Eu nu simt nimic.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul de ciudat. Tu ai un asemenea necaz. Dar cu ce pot eu să te ajut? Sunt cu tine. Dar ce e de făcut?

ЕCATERINA. Eu nu știu ce să fac...e așa un sentiment ciudat. De fapt, nu e un sentiment, ci mai degrabă un antisentiment. Eu nu simt nimic. Probabil e de la șoc. Tu ce crezi? Asta-i de la șoc? Comportamentul ăsta straniu și neadecvat e, probabil, manifestarea șocului. Mi-a murit mama, iar eu nu simt nimic. E o reacție ciudată, nu-i așa?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu știu. Tot ce vreau este să te ajut. Dar cum? Ce-aș putea eu să fac? Sunt cu tine. Cu tine. Poate ar trebui să bei ceva? Să merg până la magazin să-ți cumpăr ceva de băut?

ЕCATERINA. Pentru ce? Mai ales dacă trebuie să mergi la magazin. Nu e necesar.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îți va fi mai ușor, dacă vei bea ceva. Crede-mă. Hai! Mă duc să cumpăr un whisky.

ЕCATERINA. Nu, nu, nu am nevoie de nimic. Mulțumesc. Nu mă simt rău. E ciudat, nu-i așa? Nu mă simt deloc rău. Dar ar trebui să fie invers, nu-i așa? Ar trebui să-mi fie foarte rău, nu-i așa? Celui, căruia i se spune că i-a murit mama, ar trebui să i se facă foarte rău, nu-i așa? Dar mie nu mi-e rău deloc. Eu nu simt nimic. Îți amintești întâlnirea noastră cu Andrei anul trecut? La Kiev? Îți amintești?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles. Mi-amintesc și încă foarte bine. Și acel restaurant minunat, unde tu ai dansat pentru noi toți. Andrei era atât de drăguț, atât de adevărat. Nu-i așa că el e un om de încredere?

ЕCATERINA. Da. E adevărat. El e de mare încredere și e un sfânt. Adică, nu-i chiar sfânt, dar e foarte aproape de a deveni așa. În orice caz, el nu minte niciodată. E greu să crezi așa ceva, dar e adevărat. Eu știu că el e un astfel de om, un om care nu minte niciodată.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, el e minunat. Și felul cum se uita la dansul tău. Știi, pentru mine e foarte important cum privesc oamenii dansul. De mult timp urmăresc cum se uită oamenii la un dans. Eu merg des să văd cum se interpretează dansul. Și nu mă pot abține să nu urmăresc oamenii din public. Urmăresc cum se uită. Și am părerea mea în acestă privință. Eu sunt sigură că dansul nu trebuie să-l vezi, ci să-l asculți. Dar să nu-l asculți cu urechile ci cu întrega ta făptură. Trebuie să te contopești cu dansatorul, trebuie să lași dansul să pătrundă în tine, trebuie să i te dăruiești și atunci el va pune stăpânire pe toată ființa ta. Și atunci când tu și dansatorul devii un tot unitar, atunci toți cei care privesc dansul devin un tot unitar, devin toți un dans. Și nu mai există dansator atunci, nu există nici spectator, există doar dansul și nimic mai mult. Dar nu toți pot să privească așa.
Pauză.
ЕCATERINA. El așa privea.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Da, el privea corect. E adevărat că uneori era distras, dar cred că asta se întâmpla de la șocul emoțional foarte puternic.

Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Andriușa.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bineînțeles că îmi amintesc.
Pauză.
ЕCATERINA. Mă mir că nu v-ați întâlnit acum.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu ne-am întâlnit? Cum puteam să ne întâlnim?

ЕCATERINA. Acum cinci minute el a fost aici.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ.Cum? Ce tot spui? Andriușa? Unde? Aici?

ЕCATERINA. Da. A fost aici. Eu l-am rugat să vină. Aveam să-i spun ceva important, iar eu nu puteam să plec de aici pentru că mamei i se făcuse mai rău.
Intră asistenta medicală. În mâna dreaptă are un dosar cu hârtii.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă iertați. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Aș dori să...

ЕCATERINA. Ne scuzați, ați putea veni puțin mai târziu? Peste o jumătate de oră?

ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da, bineînțeles. De fapt e o formalitate, ar trebui doar să semnați câteva hârtii…

ЕCATERINA. Dacă se poate, peste o jumătate de oră...

ASISTENTA MEDICALĂ. Dar aș mai fi vrut să vă spun…

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Vă rugăm mult. Avem de discutat vreo jumătate de oră. Bine?

ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Revin mai târziu. Poate aveți nevoie de un pahar cu apă?

ЕCATERINA. Nu, nu. Nu avem nevoie de nimic.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Doar să discutăm.

ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.

Asistenta pleacă.
ЕCATERINA. Dansul meu se naște întotdeauna din inima mea.
Pauză.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Știu că mama ta încă din copilărie și-a dorit să devină dansatoare, de aceea ea iubea dansul tău. Acum ea dansează împreună cu tine, acum ea dansează în inima ta. Aveți un dans pentru voi două.

ЕCATERINA. Probabil că e așa. Dar eu deocamdată nu simt nimic. Probabil că trebuie să mai treacă timp ca eu să conștientizez cu adevărat ce s-a întâmplat.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea, mama ta a reușit să-ți transmită acest har minunat. Harul de a simți atât de profund propria ta inimă. Ăsta este cel mai important lucru. Pentru că dansul tău se naște din inima ta. Iar inima este, probabil, Dumnezeu sau însăși natura. De fapt, n-are importanță cum se numește. Importantă este esența.
Intră ANDREI..
ANDREI.. Știu ce s-a întâmplat. Știu că Alina Pavlovna a murit. Mi-au spus jos și am hotărât să mă-ntorc. Condoleanțele mele. Nici nu știu ce să zic.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Bună ziua, Andriușa. Ne-am cunoscut cândva, mă mai țineți minte?

ANDREI.. Bineînșeles, că vă țin minte. Ne-am cunoscut la Kiev.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea dansa și totul era atât de minunat! Mi-amintesc perfect cum priveați dansul ei..

ANDREI. Katea, eu te-am mințit. Tot ce ți-am spus, de la început până la sfârșit, totul a fost o minciună. Eu pur și simplu m-am speriat. M-am speriat de ceea ce va fi. M-am speriat de responsabilitate. M-am obișnuit să cred că totul se ține pe umerii mei, tot ce mă-ncojoară, chiar și globul pământesc. Tot timpul am impresia că eu controlez totul. Mă gândesc ce va fi cu soția mea, cu copiii mei, fiind convins că fără mine ei nu se vor descurca. Sunt un grandoman, Katea, de aceea m-am speriat. Sunt un laș, Katea. Și te-am mințit, pentru că te iubesc. Ești de mult timp în sufletul meu, dar n-am avut curajul să-ți spun asta. Din pricina acestui sentiment al responsabilității. De aceea, mi-am propus să te mint. Dar când am aflat că mama ta a murit, m-am gândit că tu vei fi acum foarte îndurerată, lipsită de vreun strop de bucurie.Vreau să-ți ofer această bucurie, pe care o merităm amândoi. Nu mai pot să trăiesc doar de dragul egoismului meu. Nu mai pot să mint și să mă mint. Am ajuns atât de complexat, afundându-mă în minciună. Te iubesc.
Еcaterina se ridică, se apropie de Andrei, îl îmbrățișează. Se așează amândoi pe canapea, strâns lipiți unul de celălalt. Femeia în vârstă s-a întors cu spatele la ei și plânge. Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă scuzați. Înțeleg că sunteți foarte îndurerată. Dar noi trebuie să vă ajutăm. Iar ca să vă putem ajuta, dumneavoastră trebuie să semnați hârtiile acestea. Cum că nu doriți autopsia cadavrului și alte câteva hârtii. Doar după asta putem transfera cadavrul la morgă. Trebuie semnate.
Asistenta medicală îi întinde hârtiile Ecaterinei. Ecaterina citește. Semnează o hârtie. Apoi a doua hârtie. Apoi se uită la Andrei. Andrei se uită la ea. Ecaterina iar semnează. Femeia în vârsta stă într-un colț și plânge. Ecaterina semnează hârtiile.


COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI


PIESA № 3
TU SIMȚI


PERSONAJELE:

ECATERINA

АLINA PAVLOVNA

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ

ASISTENTA MEDICALĂ

CORTINA SE RIDICĂ

O cameră în spital, special amenajată pentru vizitatori. O măsuță mică cu câteva reviste. Patru fotolii. Pe perete o pictură- reproducere alcătuită din puzzle .În cameră se află Еcaterina și Alina Pavlovna. Alina Pavlovna se uită la ceas. Se uită la ceas de mai multe ori.
Pauză.
ЕCATERINA. Mamă, am avut o discuție foarte serioasă cu Andrei. I-am spus totul. Despre sentimentele mele. I-am spus că-l iubesc.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Da.... Am presimțit că asta se va întâmpla în curând. Și ce ți-a răspuns?

ЕCATERINA. A tăcut mult timp. Mult timp. Apoi….Apoi mi-a spus că el își iubește soția și a plecat.

ALINA PAVLOVNA. Vai! Ce necaz. Probabil că te doare foarte tare?

ЕCATERINA. În acea clipă, pentru mine lumea întreagă s-a prăbușit. Am simțit o durere insuportabilă.

ALINA PAVLOVNA. Draga mea, îmi pare atât de rău. Ce-aș putea face pentru tine, fetița mea?

ЕCATERINA. Pentru mine e important să-ți povestesc iar tu să mă asculți și să încerci să mă-nțelegi.

ALINA PAVLOVNA. Da. Din păcate, acum eu doar atât mai pot să fac: să ascult și să-nțeleg.

ЕCATERINA. Și să accepți, mamă. Să accepți viața mea și tot ce se-ntâmplă în ea așa cum e. Mamă, pentru mine asta e foarte important.

ALINA PAVLOVNA. Întotdeauna m-am străduit să fac asta.

ЕCATERINA. Eu apreciez foarte mult asta, de aceea pentrtu mine e important să-ți povestesc ce s-a întâmplat. E cel de- al doilea lucru important în viața mea. Primul, pe care a trebuit să-l accepti, a fost dansul. Deși nu l-ai acceptat de la început, ba chiar te-ai îmbolnăvit din cauza asta.

ALINA PAVLOVNA. Dar l-am acceptat până la urmă și nu vreau să-mi mai reamintești despre asta. Referitor la suferința ta de acum, eu nu numai că o accept, dar te rog să mă crezi că încerc să trec prin asta împreună cu tine. Aș vrea să mă doară la fel de mult ca și pe tine. Să simt ceea ce simți tu.

ЕCATERINA. Uite, de aceea am și hotărât să-ți povestesc totul așa cum s-a întâmplat. Ca tu să poți înțelege cum m-am simțit eu. La început a fost o durere cumplită. La fel de cumplită ca și atunci în Delhi, când s-a născut dansul meu. Durerea asta e ca o bucată de fier încins înfipt în inimă. Așa a început.

ALINA PAVLOVNA. Doamne, ce milă mi-e de tine!
Pauză.
ЕCATERINA. Dar după aceea Andrei s-a întors. Și a recunoscut că a mințit, că a avut un moment de slabiciune. Că s-a temut că-și trădează soția și copiii. Doar că apoi a înțeles că trădarea nu în asta constă, de fapt. Trădare, de fapt, e minciuna. Iar el demult își minte soția pentru că mă iubește pe mine. El a spus că pe mine mă iubește. El mă iubește, mamă. Suntem atât de fericiți. Sunt fericită, mamă. Sunt fericită ca și atunci când a s-a născut dansul meu în Delhi. Totul se aseamănă atât de mult. La început, o durere cumplită, apoi o bucurie imensă! Asta s-a întâmplat, mamă. Acum știi totul. Și te rog să accepți asta...
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Da. S-a întâmplat exact ca și atunci.

ЕCATERINA. Exact ca și atunci!

ALINA PAVLOVNA. Da.
Pauză.
ЕCATERINA. Și exact ca și atunci, te rog să accepți asta. Pentru mine e foarte important ca tu să mă aprobi.
Pauză.

ALINA PAVLOVNA. Asta e o relație nefericită. Andrei e căsătorit, are copii. E o poveste nefericită și o dragoste nefericită.

Pauză.

ALINA PAVLOVNA. Iar o dragoste nefericită nu poate fi adevărată.

Pauză
ALINA PAVLOVNA. Dragostea nu poate să însemne nefericire. La fel cum nefericirea nu poate fi dragoste.
Pauză..
ЕCATERINA. Nu știu de ce, dar am fost sigură că asta vei spune. Eram pregătită să aud așa ceva.
Pauză.
ЕCATERINA. De când mă știu, eu n-am fost pentru tine doar o fiică, ci și prietenă de suferință. Tu m-ai crescut ca pe o prietenă foarte necesară ție pentru nefericirea ta. Cele două lucruri, la care tu ai visat și care nu s-au împlinit, ”dansul” și ”dragostea”, te-au făcut nefericită. Ți-ai dorit să ajungi o mare dansatoare și n-ai reușit. Ai visat la dragoste și n-ai avut-o. Aveai nevoie de o prietenă cu care să împarți această suferință și nefericire și ai decis să ți-o faci în persoana propriei fiice. Dar, din nefericire pentru tine, fata ta a ajuns o mare dansatoare și și-a întâlnit dragostea adevărată. Cu asta, de fapt, nu te poți tu împăca. Deși am bănuit demult asta, abia acum mi s-a confirmat definitiv. Acum câțiva ani ți-am arătat pentru prima oară dansul ”Delhi”. Atunci am văzut în ochii tăi furie, nicidecum bucurie. Era invidia. Așa am crezut și atunci, dar pentru că mai târziu tu parcă acceptaseși dansul meu, mi-am zis că te-am judecat greșit, că e pur și simplu o reacție mai ciudată la dansul meu destul de straniu. Dar acum, acum știu sigur că era invidia. Pentru că și acum s-a repetat aceeași chestie,aceeași reacție. Exact ca atunci. Tu nu poți accepta, nu poți fi de acord cu fericerea mea. Tu nu ai nevoie de noțiunea de fericire. Tu nu vrei s-o auzi și s-o accepți, deși ea năvălește de peste tot. Mamă, auzi adevărul încă o dată: fericirea există! Să-ți dansezi dansul și să-ți iubești iubitul asta și e fericirea!
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Da, totul e exact ca atunci...

ЕCATERINA. Totul e exact ca atunci!

Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Îmi cer scuze că vă întrerup. Alina Pavlovna, trebuie să mergeți în salon. Peste cinci minute va veni doctorul să vă consulte.

ALINA PAVLOVNA. Da, da, vin imediat. Încă două minute durează, să terminăm discuția.

ASISTENTA MEDICALĂ. Vă aștept în salon.
ASISTENTA MEDICALĂ iese.
ALINA PAVLOVNA. Iar acum îți voi spune ce cred eu. Voi fi la fel de concisă ca și tine. Pe mine mă înfurie nu dansul tău, ci conținutul, sensul dansului tău. Tu ridici în slăvi tragedia, mizeria și durerea. Tu numești durerea fericire și asta te fericește.Tu transformi durerea în fericire și ești fericită. Durerea nu poate fi fericită, doar tu ești fericită și pe mine asta mă exasperează. Tu prezinți năzuințele ca pe o realitate, ca pe o certitudine. Tu iei viețile săracilor, bolnavilor, oamenilor suferinzi din Delhi, oameni profund nefericiți, și faci din asta un dans frumos, pe care toți îl admiră. Tu ai devenit celebră înălțând în slavi nefericirea și durerea unor oameni. Tu dansezi și culegi lauri, iar cei despre care tu dansezi mor din pricina sărăciei și a bolilor. Tu devii fericită aratând nefericirea altora. Asta nu pot eu să accept. La fel și cu Andrei. Tu iubești pe cineva care și-a trădat, și-a înșelat familia. Îl iubești pe cel care i-a nefericit pe alții. Voi doi sunteți fericiți, dar soția și copii lui - nu! Fericirea voastră e obținută cu prețul nefericirii altora. Împotriva acestei chestii mă revolt eu. Și sunt nefericită nu pentru că tu ești fericită. Sunt nefericită nu pentru că am cancer la stomac. Deși, și din cauza asta. Dar mai ales sunt nefericită pentru că eu văd viața ca pe o durere, ca pe un necaz. Și așa și e. Viața e durere și necaz! Da! Și așa am crezut dintodeauna. Așa gândeam și până să-mi pună diagnosticul.

ЕCATERINA. Mamă, te-au operat, operația a reușit, tu nu mai ai cancer, și tu știi asta. Îți place să ți le inventezi.

ALINA PAVLOVNA. Încetează să-ți mai creezi iluzii referitor la viața mea. Viața mea nu va deveni mai nefericită, pentru că ea și așa e nefericită. Viața e de la sine nefericită, nu din cauza vreunei pricini. Ce mă înfurie cel mai tare în viața asta este atitudinea și poziția ta. Până și nefericirea mamei tale e pentru tine o posibilitate de fericire. N-o să mă mir dacă după moartea mea îți vei crea un alt dans «Nefericirea mamei mele». Așa ești tu construită: să-ți clădești fericirea pe nefericirea altora. Iartă-mă, dar cu asta nu pot să fiu de acord. Iar discuția pe această temă o consider închisă pentru totdeauna.
Alina Pavlovna se ridică și merge spre ușă.
ЕCATERINA. Fericirea există, mamă. Sper să poți și tu conștientiza asta.
Alina Pavlovna se oprește în ușă.
ALINA PAVLOVNA. Viața e suferință, fata mea. Îți doresc să te convingi de asta cât mai curând.
Аlina Pavlovna iese. Ecaterina stă în fotoliu, alături e măsuța pentru reviste. Pe perete e reproducerea unui puzle, lipită pe un carton.
Intră Femeia în vârstă.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Katea….Din păcate totul e foarte rău… Olga, soția lui Andrei s-a sinucis. A luat ceva medicamente. Copiii erau cu Andrei. Se plimbau. M-a sunat Andrei, dar el e în așa o stare că n-a putut să-mi explice clar situația. Mi- a zis că mai întâi te-a sunat pe tine, dar telefonul tău e închis, tu fiind probabil la spital la maică-ta. Mi-am zis atunci să vin încoace. Fii tare, Katea.

ЕCATERINA. Uf! E atât de ciudat să ai sentimente, să simți. Nici nu știi cum să reacționezi?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Mi-aș dori mult să te ajut, dar cum? Sunt cu tine, înțelegi? Tu știi asta. Dar ce-i de făcut?

ЕCATERINA. Da. E ciudat. S-ar părea că e o veste îngrozitoare, dar eu nu simt asta. Eu nu simt nimic. Am auzit ce mi-ai spus, înțeleg. Da. Am primit vestea că din vina mea a murit un om. Dar ce-i de făcut? Nu știu cum să reacționez. Probabil că ar trebui să plâng? Dar nu-mi vine. E o chestie foarte ciudată. Eu nu simt nimic.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Și eu mă simt destul de ciudat. Tu ai un asemenea necaz. Dar cu ce pot eu să te ajut? Sunt cu tine. Dar ce e de făcut?

ЕCATERINA. Eu nu știu ce să fac... așa un sentiment ciudat. De fapt, nu e un sentiment, ci mai degrabă un antisentiment. Eu nu simt nimic. Probabil e de la șoc. Tu ce crezi? Asta-i de la șoc? Comportamentul ăsta straniu și neadecvat e, probabil, manifestarea șocului. Din vina mea a murit un om, iar eu nu simt nimic. E o reacție ciudată, nu-i așa?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Nu știu. Tot ce vreau este să te ajut. Dar cum? Ce-aș putea eu să fac? Sunt cu tine. Cu tine. Poate ar trebui să bei ceva? Să merg până la magazin să-ți cumpăr ceva de băut?

ЕCATERINA. Pentru ce? Mai ales dacă trebuie să mergi la magazin. Nu e necesar.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Îți va fi mai ușor, dacă vei bea ceva. Crede-mă. Hai! Mă duc să cumpăr un whisky.

ЕCATERINA. Nu, nu, nu am nevoie de nimic. Mulțumesc. Nu mă simt rău. E ciudat, nu-i așa? Nu mă simt deloc rău. Dar ar trebui să fie invers, nu-i așa? Ar trebui să-mi fie foarte rău, nu-i așa? Celui, căruia i se spune că din vina lui a murit un om, ar trebui să i se facă foarte rău, nu-i așa? Dar mie nu mi-e rău deloc. Eu nu simt nimic. Îți mai amintești seara aceea la Kiev, când am dansat pentru prima oară dansul ”Delhi” pentru tine și mama și era acolo și Andrei?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Cum poți să mă-ntrebi așa ceva?! Cum aș putea să uit așa ceva?! Ăsta a fost și va rămâne cel mai important eveniment din viața mea. Am fost șocată atunci. În seara aceea, am înțeles ce înseamnă dansul. Am înțeles esența dansului, sensul lui. Atunci am înțeles că tot ce ne-nconjoară e dans. Iar noi toți ne învârtim în acest dans precum dansatorii. Doar că trebuie să poți vedea asta. Eu am putut datorită ție, datorită dansului tău”Delhi”. Eu sunt un dansator. Eu sunt dansul. Eu sunt sfârșitul dansului.
Pauză.
ЕCATERINA. Îți amintești prima reacție a mamei? Îți amintești cum striga la mine?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. A reacționat așa de la șoc. Dar pe urmă ți-a acceptat totuși dansul.

ЕCATERINA. Abia după câțiva ani. Adică nu demult. Nu ne-am vorbit aproape doi ani. Doar după ce i-au descoperit cancerul și ea s-a gândit că o să moară, abia atunci m-a primit și noi două ne-am împăcat. Mi-a zis atunci că acceptă dansul meu nu ca pe un ”dans al fericirii”, ci ca pe un ”dans al fericitei nefericiri”. Imediat după aceea au operat-o și ea a trăit liniștită până acum. Dar dragostea și relația mea cu Andrei n-o acceptă și n-o va accepta nici în ruptul capului. Nimic n-o s-o poată schimba, poate doar moartea. Așa că, azi, noi două ne-am despărțit definitiv.

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Dar doctorul ce ți-a spus?

ЕCATERINA. Doctorul zice ca i-au mai rămas două luni de trăit, nu mai mult. Ieri a devenit clar asta, când a sosit rezultatul biopsiei. Deocamdată nu i-am spus nimic mamei. I-ajunge prin câte a trecut. Acum doctorul e la ea și o minte că ar avea probleme cu colecistul. Eu o aștept pe asistentă să semnez hârtiile cum că am fost informată de diagnostic, că îmi asum răspunderea pentru îngrijire, etc... Vai…
Ecaterina își duce mâna în dreptul inimii și rămâne așa înțepenită.
FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Te doare inima? Să chem asistenta să-ți dea o nitroglicerină?

ЕCATERINA. Nu, nu e cazul. Îmi va trece imediat. Simt de parcă cineva mi-a înfipt în inimă o bucată de fier încins. Mi s-a mai întâmplat. Va trece imediat. Pfui! A trecut.

Еcaterina se așează pe canapea. Intră Alina Pavlovna.
ALINA PAVLOVNA. Bună, Lera. Ai venit la mine sau la fiică-mea?

FEMEIA ÎN VÂRSTĂ. Reiese că am avenit la amândouă. Ambele sunteți prietenele mele.

ЕCATERINA. Mamă, dar tu de unde ai știut că eu mai sunt aici? Din întâmplare am întârziat cu plecarea.

ALINA PAVLOVNA. Din moment ce toate care suntem aici suntem prietene, pot să vorbesc deschis. Vreau să mă adresez fiicei mele. În primul rând țin să-ți spun spun că eu știu de metastaze și știu că mai am doar două luni de trăit. Mi-a zis asistenta. Fetei ăsteia i s-a făcut milă de mine și m-a scăpat de minciuni. Bineînțeles că a făcut asta pentru bani. Ne-am înțeles mai demult că dacă va fi cancer ea îmi va spune. Asta pentru 100 de dolari. De aceea, te rog să-i dai banii aceștia. Și Doamne ferește să-i zici ceva doctorului despre asta, altminteri nu voi accepta niciodată ceea ce mi-ai spus. Facem o înțelegere: tu nu spui nimănui despre mita dată asistentei, iar eu în schimb voi accepta relația ta cu Andrei. Cred că ne-am înțeles. Așa. Dat fiind că situația mea s-a schimbat, trebuie să se schimbe și atitudinea mea în privința unor lucruri. Deoarece sunt pe moarte, sunt de acord... Adică accept relația ta cu Andrei ca o «iubire nefericită a doi oameni fericiți». Fiți fericiți în nefericirea voastră. Sper ca familia lui să nu sufere prea mult timp, să treacă cu brio peste asta și să nu pățească nimic rău. Cum s-ar spune: «plecarea tatălui – nu e moartea mamei». Lui Andrei să-i spui să vină mâine pe la mine. Voi încerca să mă împrietenesc cu el. Mai ales că această prietenie nu va fi una de durată.

Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Te iubesc, fata mea. Și te accept așa cum ești. Cu ”fericitul tău dans al nefericirii» și cu a ta «iubire nefericită între doi oameni fericiți». Fetelor, eu mor fără frică și cu inima ușoară. Suferințele mele iau sfârșit. Iar fata mea e fericită. De ce aș mai avea nevoie? Sunt fericită că tu ești fericită, fetița mea nefericită! Te iubesc.
Ecaterina se ridică, se apropie de Alina Pavlovna, o îmbrățișează. Se așează amândouă pe canapea, ramânând îmbrățișate. Femeia în vârstă s-a întors cu spatele și plânge. Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Vă rog să mă scuzați, dar ar trebui semnate hârtiile acestea. E o formalitate . Trebuie s-o faceți dumneavoastră, Ecaterina Alexandrovna. Poftim, citiți și semnați. Semnătura trebuie pusă în partea de jos a fiecărei pagini.
Asistenta medicală îi întinde hârtiile Ecaterinei. Ecaterina citește. Semnează o hârtie. Apoi o a doua hârtie. Femeia în vârsta stă într-un colț și plânge. Ecaterina semnează hârtiile.

COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI