Ivan vâRÂpaev

PIESA № 6

Și la-nceput și la sfârșit

Personaje:
Ecaterina
Аlina Pavlovna
Аndriușa
Asistenta medicală

SE RIDICĂ CORTINA


O cameră în spitalul orășenesc, special amenajată pentru vizitatori. În cameră sunt două canapele și niciun scaun. Pe pereți- tapet cu peisaje orășenești europene cu arhitectură medievală stilul gotic.
ANDREI stă pe canapea. Intră Ecaterina.
Pauză.
ЕCATERINA. Salut. Am venit să te susțin. Cum ești??

ANDREI. Dacă e să fiu sincer- foarte rău.

ЕCATERINA. Olga cum e?

ANDREI. S-a intoxicat. A luat două flacoane de somnifere.

Pauză.
ANDREI. Katea, iartă-mă, dar eu nu pot să fiu fericit după ceea ce s-a întâmplat.

ЕCATERINA. De parcă fericirea ar depinde de circumstanțe?

ANDREI. Dar de ce depinde?

ЕCATERINA. De inimă. Fericirea se află în inima ta. Ție nu ți-a fost dat să simți acea stare de parcă de inima ta au lipit o bucată de fier încins?

ANDREI. Nu știu. Eu nu mai simt nimic în ultimul timp.

ЕCATERINA. Este imposibil să nu simți asta. E o durere ascuțită. Inima se încinge și devine o bucată de fier încins. Iar fericirea e acolo, în interiorul focului, în chiar centrul inimii tale.

ANDREI. După tine, fericirea este durere insuportabilă?

ЕCATERINA. Nu, fericirea este liniște și pace.

ANDREI. Dacă îți lipește cineva de inimă o bucată de fier încins, e îngrozitor de dureros.

ЕCATERINA. Doar în primele secunde, apoi după această durere acută se instaurează pacea și beatitudinea. Iar din această pace, mai târziu iau naștere oameni și orașe, copaci și flori, întreaga lume. Această lume e țesută din ițele frumuseții și liniștii.

ANDREI. Da, da. Tot ceea ce spui acum există în dansul tău. Asta simte cel care te privește dansând. Dar eu nu dansez. Ce să fac? Soția mea, Olga, nici ea nu e dansatoare. Ea ce să fi făcut? ЕCATERINA. Să-ți trăiești viața. Ca să interpretezi acest dans nu trebuie să fii dansator profesionist. Noi toți suntem născuți pentru dans, toată viața e un dans. Vrem sau nu, asta așa e. Când mănânci sau când mergi la serviciu, când tai porcul sau faci sex, sau repari mașina, tu interpretezi un dans. Faci niște mișcări pe muzică, adică dansezi.

ANDREI. Care muzică? Acum se aude vreo muzică?

ЕCATERINA. Ritmul inimii tale. Bătăile inimii tale sunt muzica ta. Pune mâna ta dreaptă pe inimă, închide ochii și ascultă.
Еcaterina își pune mâna dreaptă pe inimă, închide ochii, rămâne nemișcată câteva secunde, apoi deschide ochii, lasă mâna în jos.
ЕCATERINA. Asta e muzica după care dansăm noi oamenii. Toți, fără nici o excepție. Noi suntem niște dansatori, suntem dans, suntem sfârșitul dansului. Toate motivele și toate consecințele din viața noastră rezultă din această muzică și mai târziu se-ntorc tot la ea. Când această muzică se va sfârși, lumea ta se va întoarce în interiorul inimii tale, adică acolo de unde a izvorât.

ANDREI. Tu auzi acest ritm, ritmul inimii tale, în fiecare clipă?

ECATERINA. Eu îl aud tot timpul.

ANDREI. Dar eu și mulți alți oameni ca mine –nu. Noi nu putem asculta bătăile inimilor noastre clipă de clipă. Noi trebuie să reparăm mașini, să facem sex și să ne tăiem porcii.

ЕCATERINA. Dar de ce să le asculți? Trebuie doar să simți acest ritm cu toată făptura ta.

ANDREI. Dar eu nu pot. Soția mea a înghițit două flacoane de somnifere pentru că i-am spus că iubesc o altă femeie. Că te iubesc pe tine. Iar acum noi stăm în acest spital, în care peste tot miroase a moarte, iar între noi doi e nefericita mea soție, care s-a otrăvit din pricina noastră. Și eu nu pot să nu mă simt vinovat. Tu nu te simți vinovată de cele ce s-au întâmplat?

ЕCATERINA. Dar oare trebuie neapărat căutat vinovatul? Oare tot timpul e necesar să fie cineva vinovat? Nu se poate oare fără vină și vinovați? Oare compasiunea nu poate înlocui căutarea vinovatului? Să compătimești este mult mai important decât să cauți vinovați.

ANDREI. Și Osvențimul?

ЕCATERINA. Care Osvențim?

ANDREI. Acel Osvențim unde se făcea săpun din copiii evrei. Nici acolo nu există vinovați? ЕCATERINA. Ce legătură are Osvențimul ? Ți-a murit acolo vreun apropiat?

ANDREI. Nu. Am dat un exemplu, primul care mi-a venit în minte.

ЕCATERINA. E straniu că acest exemplu ți-a venit primul în minte.

ANDREI. Ce-i de făcut cu asta?

ЕCATERINA. Eliberează-te.

ANDREI. Dar eu nu pot, nu pot.

ЕCATERINA. Trebuie să-ți aduni curajul și să te arzi o dată cu o bucată de fier încins. Trebuie să descoperi în tine compătimirea. Doar compătimirea îți va elibera mintea de Osvențim și de căutarea vinovaților..

Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Se pare că ce-a fost mai rău a trecut. Soția dumneavoastră și-a revenit. Totul e-n regulă. Va trăi. Puteți respira liniștit. Nu puteți intra acum la ea, pentru că doarme. Mergeți acasă și veniți mâine dimineață. Doctorul se va întâlni cu dumneavoastră tot mâine dimineață.

ANDREI se ridică, se apropie de Ecaterina, o îmbrățișează. Rămân îmbrățișați ceva timp.
ЕCATERINA. Domnișoară, puteți să ne lăsați singuri?

ASISTENTA MEDICALĂ. Da, da, bineînțeles. Doar că ar trebui să semnați niște hârtii. E o formalitate…

ЕCATERINA. S-ar putea peste o jumătate de oră?

ASISTENTA MEDICALĂ. Bine. Revin mai târziu. Poate aveți nevoie de un pic de valeriană?

ЕCATERINA. Nu, nu. N-avem nevoie de nimic.

ANDREI. Avem ceva de discutat.

ASISTENTA MEDICALĂ. Mă scuzați.
Asistenta medicală iese. Ecaterina și Andrei stau îmbrățișați. Apoi Andrei se îndepărtează și se așează pe canapea.
Pauză.
ANDREI. Știi, mi-ar fi fost mai ușor dacă ea ar fi murit.

ЕCATERINA. Pentru că ți-e teamă.

ANDREI. Teamă de ce?

ЕCATERINA. De tot și de toate. Ești un laș, Andrei. Ți-e frică de tine, de lumea care te înconjoară. Cel mai de preț lucru pe care îl ai este dragostea noastră, dar tu nu crezi în ea din pricina inexistentei fantome a Osvențimului, care e doar în capul tău. Tu ești în acest Osvențim. Tu ești copilul evreu din care viața face săpun, cu care apărătorii drepturilor omului din diverse țări își spală mâinile înainte de a merge la mitingurile lor. Chiar și acum, când pronunț aceste cuvinte, ți se face frică, pentru că în loc de compătimire sinceră, în inima ta nu există decât concepții. Concepția binelui, concepția dreptății, concepția Holocaustului. Cel care poate compătimi- acela mănâncă cu mâinile murdare, iar cel care-și spală meticulos mâinile înainte de masă- acela mărește necesarul de consum și de producție al săpunului pe piața mondială. Se produce tot mai mult și mai mult săpun, dar mâinile nu devin mai curate. Tu consideri că balanța are două cupe. De fapt, e numai una. E o singură cupă, cu care nu se cântărește nimic, dar din care se bea. Din această cupă îți bei viața. Fiecare- viața lui. Și nu trebuie să transformi Graalul în cântar pentru produse. Tu mă iubești din anumite motive, soția ta s-a otrăvit din cu totul alte motive. În situația asta nu trebuie să cântărești, trebuie să bei.

Pauză lungă.
ANDREI. Mi-am vândut mașina din cauza blestematelor blocaje de circulație. A devenit imposibil să mai circuli cu mașina prin oraș. Pierdeam două ore ca să ajung de acasă la serviciu. Cu metroul ajung în jumătate de oră de la ușa apartamentului până la ușa institutului. Merg cu metroul și citesc reclamele lipite pe geamurile și pereții trenurilor. Aflu că sunt aspiratoare minunate, că poți cumpăra apartament luând credit, aflu că sunt țări turistice, că există Egiptul, Turcia. Există Turcia! Eu n-am fost acolo, dar știu că ea există. Sunt orașe, oameni, mașini și metrou. Sunt blocaje. Toate astea există. Lumea asta există, o văd. Eu merg mult cu metroul. Cobor sub pământ. Și acolo există viață. Sub pământ există viață. Există tuneluri întunecoase, există lumina felinarelor. Eu cobor sub pământ și acolo există viață. Eu cobor sub pământ. Eu am ales această cale. Mi-am vândut mașina din cauza blocajelor și am hotărât să cobor sub pământ, pentru că așa ajung mai repede. Eu cobor sub pământ. Eu cobor sub pământ... Nu mai țin minte ce-am vrut să spun...Unde m-am oprit? Că eu cobor sub pământ...Asta am spus deja...Nu mai știu ce-am vrut să zic mai departe... Iartă-mă, dar nu mă simt bine. Trebuie să plec, vorbim mai târziu.
ANDREI se ridică și, clătinându-se, se-ndreaptă către ușă.
ЕCATERINA. Te simți rău, o să te însoțesc.

ANDREI. Nu, nu. Mă duc acasă, acolo-s copiii. Și aș vrea să merg singur. Voi merge cu metroul, voi coborî sub pământ. E timpul... La revedere.

ANDREI pleacă. Ecaterina rămâne singură.
Pauză.
Intră Alina Pavlovna.
ALINA PAVLOVNA. Am vorbit cu asistenta și știu că totul e-n regulă. Slavă Domnului! Mare noroc!

ЕCATERINA. De ce a trebuit să vii încoace, mamă, când puteai să afli asta și la telefon?

ALINA PAVLOVNA. Te-am sunat, dar telefonul tău e închis. M-am gândit că trebuie să fii la spital. Eram și eu îngrijorată. Și eu mă simțeam vinovată.

ЕCATERINA. Mamă, dar eu nu mă simt vinovată.

ALINA PAVLOVNA. Și cu toate astea, ești vinovată. Tu și cu Andrei ați adus-o pe biata femeie la sinucidere.
Pauză.
ЕCATERINA. Mamă, tu de ce-ai venit?
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Ți-o amintești pe Lera, o veche cunoștință de-a mea? V-ați întâlnit la Kiev, în restaurant, când tu ai dansat? O intelectuală tipică.

ЕCATERINA. Iartă-mă, mamă, dar nu-mi amintesc.

ALINA PAVLOVNA. N-a fost niciodată la noi acasă, dar în tinerețe ne vedeam des. Apoi ne-am reântâlnit la Kiev, la restaurant. Tu, desigur, nu ți-o amintești, pentru că în jurul tău tot timpul se-nvârte multă lume. Și uite că azi am aflat că ea a murit acum doi ani. Au trecut doi ani și eu n-am știut nimic despre asta. Ciudat

ЕCATERINA. Ați fost apropiate?

ALINA PAVLOVNA. Cum să-ți spun? În principiu, nu. Când eram foarte tinere ne-nvârteam în aceleași cercuri, apoi ne-am întâlnit mai rar. Era de profesie critic de balet.

ЕCATERINA. Care era numele ei de familie?

ALINA PAVLOVNA. Nu-mi amintesc. Ș-apoi nici nu are importanță. Ea n-a scris niciodată despre tine și dansul tău. N- a scris tocmai pentru că era înnebunită după el. Acum doi ani am întâlnit-o întâmplător la un spectacol aniversar al unui actor, care era o cunoștință comună. Am stat de vorbă toată pauza între acte. Am vorbit numai despre dansul tău. Atunci mi-a spus că ea nu poate scrie despre dansul tău, pentru că e ceva neobișnuit, pentru că e o minune, iar o minune n-o poți descrie în cuvinte. Un critic să recunoască că n-are cuvinte ca să scrie o cronică la dansul tău- e ceva! Cred că e un compliment pentru tine.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Chiar nu ți-o amintești? Era o cronicăreasă, intelectuală tipică. O chema Lera. Valeria...O femeie în vârstă, cu maniere aristocratice.

ЕCATERINA. Îmi pare rău, dar nu mi-o amintesc. Dar aș fi vrut s-o cunosc.

ALINA PAVLOVNA. Acum e prea târziu. Azi, întâmplător am aflat că e moartă de doi ani.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. N-am fost prietene apropiate, vezi doar că nici măcar numele de familie nu i-l știu. Dar m-a întristat moartea ei.
Pauză.
ALINA PAVLOVNA. Sunt foarte, foarte tristă că a murit.
Pauză.
ЕCATERINA. Mamă, tu de ce-ai venit?

ALINA PAVLOVNA. Am vrut să văd cum durerea ți-a distrus inima. Am vrut să văd că și tu suferi, că și ție îți pasă de lumea asta și de tot ce se petrece în jurul tău. Dar văd că am sperat degeaba. Tu ca întotdeauna ești în lumea ta ciudată și nu vrei să scoți capul de acolo ca să participi la suferințele noastre. Ție nu-ți pasă de noi. Nu-ți pasă de nimeni.

ЕCATERINA. Ai venit să vezi cum sufăr eu? Înseamnă că n-ai venit degeaba. Eu sufăr. Poți să te uiți la asta. Eu sufăr, mamă. N-ai venit degeaba. Uită-te le mine. Eu sufăr.

ALINA PAVLOVNA. Iartă-mă, dar eu nu văd asta.

ЕCATERINA. Poate că nu te uiți suficient de atent?
Аlina Pavlovna examinează cu atenție fața Ecaterinei.
ALINA PAVLOVNA. Te privesc cu atenție, dar nu văd.

ЕCATERINA. Nu vrei să vezi.

ALINA PAVLOVNA. Eu vreau, vreau foarte tare, mă uit cu atenție, dar nu văd.
Ecaterina și Alina Pavlovna se privesc drept în ochi.
ЕCATERINA. Unde te uiți, mamă?

ALINA PAVLOVNA. Doar vezi unde mă uit. În ochii tăi.

ЕCATERINA. Și?

ALINA PAVLOVNA. Nu văd nimic acolo.

ЕCATERINA. Straniu.

АЛИНА ПАВЛОВНА. Mă uit, dar nu văd. Straniu.

ЕCATERINA. Uită-te mai atent, mai atent! Ei?

ALINA PAVLOVNA. Mă uit. Din toate puterile mele!

ЕCATERINA. Și?!

ALINA PAVLOVNA. Nu.

ЕCATERINA. Mamă, uită-te, uită-te cu adevărat, nu te relaxa.

ALINA PAVLOVNA. Mă uit așa cum pot. Și nu văd nimic.

ЕCATERINA. Uită-te cât de tare și de atent poți!

ALINA PAVLOVNA. Nu văd. Eu nu văd. Eu nu văd, fata mea, că tu suferi. Eu nu sesizez asta. Nu vreau să sesizez. Mie mi-e frică de asta. Mi-e frică să recunosc. Nu pot să mă gândesc la suferința ta, mie mi-e de ajuns suferința mea. Iartă-mă! Te rog să mă ierți, m-auzi, iartă-mă te rog! Toată viața eu n-am sesizat suferințele tale, n-am vrut să le sesizez. Am venit aici ca să-ți spun asta. Ca să-mi cer iertare. Iartă-mă te rog, te implor să mă ierți.

Alina Pavlovna își lipește fața de pieptul Ecaterinei și plânge ca un copil mic în hohote. Ecaterina o strânge în brațe și plânge și ea. Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă , știu că sunteți îndurerate, dar aș avea nevoie de soțul pacientei noastre. Trebuie semnate niște hârtii.

ЕCATERINA. El s-a simțit rău și a plecat. Va veni mâine dimineață și cu siguranță va semna totul.

ASISTENTA MEDICALĂ. Femeia aceasta nu e cumva mama pacientei?

ЕCATERINA. Nu, asta e mama mea.

ASISTENTA MEDICALĂ. Dar dumneavoastră în ce relație sunteți cu pacienta?

ЕCATERINA. Eu sunt cea din cauza căreia ea a încercat să se sinucidă. Sunt amanta soțului ei.

ASISTENTA MEDICALĂ. Vai! Ca să vezi! Eu voiam doar să aflu dacă nu sunteți cumva rudă, ca să semnați dumneavoastră hârtiile, adică în locul soțului. Dar după cum văd, nu-i sunteți rudă.

ЕCATERINA. V-am spus doar cine sunt.

ASISTENTA MEDICALĂ. Clar. Mi-e clar totul. Dar mama dumneavoastră de ce plânge? Doar n-a murit nimeni.

ЕCATERINA. Ea a aflat despre moartea unei cunoștințe, de aceea plânge.

ASISTENTA MEDICALĂ. Vai! Îmi pare foarte rău. Primiți condoleanțele mele. Poate aveți nevoie de un pic de valeriană? Aș putea să vă aduc.
Аlina Pavlovna își șterge nasul și se mai liniștește.
ALINA PAVLOVNA. Nu, mulțumesc. Sunt în regulă. Trebuie să plecăm fata mea, să mergem.

ЕCATERINA. Noi plecăm, așa că nu vă deranjați.

Alina pavlovna îi dă mâna Ecaterinei și se-ndreaptă amândouă spre ieșire.
ЕCATERINA. La revedere.

ASISTENTA MEDICALĂ. La revedere. Toate bune.

Alina Pavlovna și Ecaterina ies. Asistenta rămâne singură. Se uită mașinal la hârtiile care au rămas nesemnate.
COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI

PIESA № 7

În profunzimea visului și la suprafața visului

Personaje:
Asistenta medicală
Olga

SE RIDICĂ CORTINA
O cameră în spitalul orășenesc, special amenajată pentru vizitatori. În cameră se află o banchetă îmbrăcată în piele ecologică și un taburet. Pe perete e un afiș pe tema «tutunul dăunează grav sănătății».
Оlga stă pe banchetă. Intră ASISTENTA MEDICALĂ.
ASISTENTA MEDICALĂ. Iertați-mă, dar am o veste dureroasă. Soțul dumneavoastră a murit. Moartea a intervenit acum zece minute. Doctorul a făcut tot ce s-a putut. Va veni și el la dumneavoastră peste o jumătate de oră, trebuie să termine ce are de făcut. Îmi pare foarte rău. Am extraveral,dar și calmante mai tari. Aveți nevoie de ajutor medical?

OLGA. Nu. N-am nevoie de nimic. Ah, cred că trebuie să vă plătesc, am în poșetă banii.

Оlga caută în poșetă.

ASISTENTA MEDICALĂ. Vai, lăsați. La noi nu se face. Vi- e rău?

OLGA. Nu, nu. Ba da, mi-e rău, mi-e foarte rău. Vreau să stau așa pur și simplu. Și să nu fac nimic. Se poate?

ASISTENTA MEDICALĂ. Da. Da. Bineînțeles. Vreți să stați singură, sau să rămân cu dumneavoastră?

OLGA. Vreau de una singură... N-are importanță. Nu plecați.

ASISTENTA MEDICALĂ. Sunt aici. Vreau să împart cu dumneavoastră această durere. Dacă vreți să plângeți- plângeți, dacă vreți să-mi povestiți ceva- povestiți-mi.

OLGA. Nu. Mai bine îmi povestiți dumneavoastră ceva.

ASISTENTA MEDICALĂ. Eu? Bine! Vreți să vă povestesc despre dansul «Delhi»?

OLGA. Dans? Ce dans?

ASISTENTA MEDICALĂ. Dansul «Delhi». Așa se numește dansul ăsta. Dansul «Delhi». În cinstea capitalei Indiei. Creatoarea acestui dans a fost o femeie tânără, o dansatoare celebră. Fiind într-un turneu, s-a întâmplat să se afle în Delhi. Iar acolo a nimerit într-un loc foarte straniu. Era foarte multă suferință în locul acela. Era o piață. Erau acolo comercianți mizerabili care târguiau bijuterii false, erau cerșetori nenorociți. Pe o căldură insuportabilă, atârnau acolo carcase împuțite de porc, iar oamenii mâncau cu mâinile murdare. Văzând toate astea, dansatoarea a simțit dintr-odată o durere atât de puternică, ce nu poate fi comparată decât cu lipirea de piept a unui fier încins. Atâta durere a simțit această dansatoare, când s-a pomenit în piața aceea.

OLGA. Dar de ce a simțit această durere? De ce?

ASISTENTA MEDICALĂ. Din pricina acelor oameni pe care i-a văzut acolo.

OLGA. Probabil că această dansatoare era o femeie foarte gingașă? De aceea a simțit atâta durere văzând niște oameni străini?

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu. Nu era o durere din pricina lor. Și nu era o durere din pricina sorții lor. Era durerea lor. Era durerea acelor oameni. Înțelegeți? Ea nu simțea durere din pricina lor, ea simțea durerea lor. Ea a simțit durerea tuturor oamenilor de acolo. Ei nu îi era milă de ei, ea nu se gândea la soarta lor nefericită. A simțit brusc durerea acelor oameni care o înconjurau. A simțit că în acești oameni e multă durere. Și a simțit toată această durere. Durerea a intrat în ea, în străfundul inimii ei și a rămas acolo pentru totdeauna. Nu era milă, și nici suferință pentru semeni. Durerea altora a devenit durerea cea mai profundă a inimii ei.

OLGA. Doamne, cât trebuie să fie de greu să încapă în tine atâta durere... Doar din pricina propriei dureri inima e gata să se desfacă în mii de bucăți. Dar să mai ai și atâtea dureri străine. Și ce s-a întâmplat cu săraca femeie?

ASISTENTA MEDICALĂ. Ea a transformat această durere în dans și a eliberat-o. A creat un dans care te vrăjea. Dansul Delhi. În acest dans ea, asemeni unui doctor iscusit, transforma durerea oamenilor în frumusețe și binecucuvântare, iar apoi lăsa toate astea libere. Ea îi elibera pe oameni de durere. Făcea astfel încât durerea scădea. Umplându-și propria inimă de această durere, ea o transforma în frumusețe sclipitoare, în pace. Ea reducea cantitatea durerii de pe planeta noastră. Așa. Iată că v-am povestit despre dansul «Delhi».

OLGA. A sunat foarte frumos. Și eu unde aș putea să văd acest dans, sau ea nu mai dansează?

ASISTENTA MEDICALĂ. Nu. Ea nu mai dansează. A murit acum doi ani. I s-a oprit inima. Chiar în acest spital. Am asistat la moartea ei. Eram o admiratoare a ei, am văzut-o dansând de fiecare dată când venea în orașul nostru. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că femeia pe care eu o idolatrizam, va muri în brațele mele. Moartea ei e acel lucru care ne unește pe noi două. Voi ține minte mereu cum bătea inima ei și cum s-a oprit. S-o păstrez în memorie, a devenit sensul întregii mele vieți.

OLGA. Știți, acum eu simt o durere foarte mare. Poate îmi spuneți ce să fac? Dumneavoastră șiți să vorbiți atât de frumos despre toate astea. Și ați văzut acest dans tămăduitor. Ce să fac? Mă doare foarte tare. Soțul meu a murit, am doi copii. Mă înșela. Ultimul nostru an a fost foarte dificil, eu am suferit foarte mult. El iubea o altă femeie, asta era foarte dureros pentru mine. Credeam că nu există durere mai mare. Chiar am încercat să mă sinucid. Am luat două flacoane de somnifere, însă m-au salvat. Dar soțul meu n-a putut suporta toate astea, inima lui n-a rezistat. A murit azi în brațele dumneavoastră, precum dansatoarea acum doi ani. Ce să fac? Mă doare insuportabil și probabil ăsta e doar începutul. Adevărata durere și disperare probabil că mă așteaptă mai târziu, când voi ajunge acasă și le voi povesti copiilor despre nenorocirea noastră. Apoi, când voi rămâne singură și va trebui să trăiesc de una singură. Probabil că îmi va fi mult mai rău decât acum, deși acum durerea e insuportabilă. Ce să fac?! Ajutați-mă vă rog! Știți să povestiți lucruri atât de minunate. Eliberați-mă de această durere groaznică. Transformați durerea mea în dansul «Delhi». Nu voi putea suporta. Vă rog.

ASISTENTA MEDICALĂ. Eu pot doar să vă povestesc ce am văzut. Pot povesti despre acest dans. Eu sunt doar un observator. Pot doar să vă fac cunoștință cu acest dans. Sunt doar un martor...

OLGA. Povestiți-mi orice, dar nu tăceți. Când se face liniște, mă simt singură și asta e înfricoșător. Mai povestiți-mi despre acest dans. Cu ce începea și cum se sfârșea? Eu o să vă ascult. Vă rog mult. Nu tăceți, vă rog.
Pauză
ASISTENTA MEDICALĂ. Acest dans începea cu dansatoarea care ne arăta nouă că doarme. Dansul începea cu dansatoarea care adoarme și în somn încep să ia naștere primele mișcări ale dansului. Întreg corpul ei începea să se supună acestei mișcări. Totodată, noi înțelegeam foarte clar că acest dans se naște separat de voința dansatoarei, acest dans se naște de sine stătător, în interiorul visului ei. Se naște în somn, se manifestă din interiorul somnului, iar dansatoarea doar se supune acestui dans. Ea nu este creatoarea acestui dans, ea este însăși dansul. Nu știu cum să explic asta. S-ar putea ca astea să fie doar deducerile mele. Eu așa am simțit, așa am înțeles când priveam dansul. Dansul doar nu explică nimic, dansul pur și simplu se interpretează. Asta-i tot. Apoi am văzut că în aceste mișcări sunt multe sorți. Cum am înțeles asta? După liniile domoale ale mâinilor ei. Liniile mâinilor ei, asemeni valurilor oceanului, mi-au amintit de soarta tuturor celor care trăiesc pe această planetă. Sorțile noastre erau asemeni valurilor, sau a unor desene, a unor modele. Da. Asta e, exact. Sorțile noastre sunt asemeni modelelor. Dar dacă te uiți mai atent, observi că modelul nu este decât o linie neîntreruptă, linie care crează nemaipomenitele desene. Cu o singură linie se crează figurile. Aceste figuri sunt straniile noastre sorți, desenate dintr-o singură linie neîntreruptă. Toate durerile noastre, toate suferințele, speranțele noastre, bucuriile noastre și visele noastre sunt niște desene minunate, create de o linie neîntreruptă. E o singură linie. O durere a tuturor. Așa e, durerea e la fel pentru toți... O linie, o frumusețe și o fericire. Fericirea e la fel pentru toți. Și somnul. Somnul e la fel pentru toți. În somn suntem toți egali. În somn începea dansul ei și în somn se sfârșea. Iar minunatele modele ale durerilor noastre și ale bucuriilor noastre se transformau în firul de lână, din care se tricotează șosete și mănuși. Acest fir de lână își avea începutul într-un ghem mare de lână, iar acest ghem de lână se dovedea a fi somnul nostru binecuvântat. Și noi ne scufundăm din nou în adâncimea somnului nostru. Un somn comun, al nostru, al tuturor. Asta e tot. Ăsta-i tot dansul.
Pauză.

Оlga stă întinsă pe banchetă. Doarme..

COBOARĂ CORTINA
АCTORII IES ÎN FAȚA CORTINEI, SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA PUBLICULUI