James Joyce ulise

Un val de căldură se sparse blând asupra lui, înfrico-şându-i trupul. Carnea oferindu-se prin vestmintele mototolite. Ochii dându-se peste cap arătându-şi albul. Nările i se arcuiră gata să adulmece prada. Uleiuri înmiresmate topindu-se pe sâni (pentru el! Pentru Raoul!). Sudoarea înţepătoare a subsuorilor. Lunecuşuri lipicioase, cleioase (farmecele palpitânde ale trupului '.). Pipăie! Strânge / Striveşte! Balegă sulfuroasă a leilor.

Tânără! Tânără!

O femeie mai vârstnică, acuma nemaifiind tânără, ieşi din clădirea Cancelariei. Tribunalului de juraţi ai regelui, şi Cancelarului Eşichierului şi. pentru delictele de drept comun, după ce asistase în Tribunalul lordului Cancelar la dezbaterea afacerii Potterton, caz de alienaţie mintală, şi la Tribunalul Amiralităţii la Citaţia în instanţă unilaterală a proprietarilor ambarcaţiunii Lady Cairns împotriva proprietarilor ambarcaţiunii Mona, şi la Curtea de Apel la amânarea sentinţei în cazul Harvey contra Companiei de Asigurări pentru accidentele maritime oceanice.

O tuse încărcată de flegmă dislocă aerul prăvăliei făcând să se agite perdeaua sordidă. Creştetul cărunt, nepieptănat, al anticarului, ieşi la iveală împreună cu faţa nebărbierită, congestionată, tuşind. îşi drese zgomotos glasul, scuipă flegmă pe duşumea. îşi puse gheata peste ceea ce scuipase, frecând talpa pe deasupra şi se încon-voie, arătându-şi creştetul cu pielea vie, abia acoperită de un păr rar.

Domnul Bloom o privi.

Stăpânindu-şi respiraţia tulburată, spuse:

— Am s-o iau pe-asta, Anticarul îşi ridică ochii împăienjeniţi de lacrimi bătrâne.

— Plăcerile păcatului, spuse bătând cu degetul peste copertă. E bună.

Crainicul din uşa galeriilor de licitaţie Dillon îşi agită din nou de două ori clopotul şi se privi în oglinda zebrată cu cretă a bufetului expus acolo.

Dilly Dedalus, ascultând de la marginea trotuarului, auzi sunetul clopotului, strigătele funcţionarului care conducea licitaţia înăuntru. Patru şi nouă pence. Perdelele astea splendide. Cinci şilingi. Perdele de lux. Noi se vând la două guinee. Mai oferă cineva peste cinci şilingi? Adjudecate la cinci şilingi.

Crainicul îşi ridică clopotul scuturându-l.

— Barang!

Bangătul clopotului pentru ultima rundă îi însufleţi pe cicliştii participanţi la cursa de jumătate de milă în ultimul lor sprint. J. Î. Jackson, W. E. Wylie, A. Munro şi H. T. Gahan împungând aerul cu gâturile lungite, treceau curba pe lângă biblioteca colegiului.

Domnul Dedalus, mângâindu-şi mustăţile lungi, sosi dând colţul dinspre Promenada William. Se opri lângă fiică-sa.,

— Era şi vremea, spuse ea.

— Stai dreaptă, pentru numele Domnului Nostru Isus Hristos, spuse domnul Dedalus. încerci să-l imiţi pe unchiu-tău John trompetisul, aşa, cu capu-ntre umeri? Ce Dumnezeu?

Dilly ridică din umeri. Domnul Dedalus îşi plasă mâi-nile pe umerii ei împingându-i spre spate.

— Ţine-te dreaptă, fetiţo, spuse. Ai să capeţi o cocoaşă pe şira spinării. Nu te vezi cum arăţi?

Îşi zvâcni capul deodată mult înainte, gheboşându-şi umerii şi lăsând să-i atârne falca de jos.

— Termină, tată, spuse Dilly. Se uită lumea la tine. Domnul Dedalus îşi îndreptă trupul şi îşi mângâie iarăşi mustaţa.

— Ai ceva bani? întrebă Dilly.

— De unde să am bani? spuse domnul Dedalus. Nu-i suflet de om în tot Dublinul care să-mi împrumute patru pence.

— Da' ceva bani tot ai, spuse Dilly, privindu-l în ochi.

— De unde ştii tu? întrebă domnul Dedaius, împun-gându-şi obrazul cu limba.

Domnul Kernan, încântat de comanda pe care o obţinuse, venea mândru pe strada James.

— Ştiu eu că ai, spuse Dilly. N-ai fost la cârciuma la scoţianul adineaori?

— N-am fost deloc, spuse demnul Dedaius zâmbind. Măicuţele te-au învăţat să fii aşa obraznică? Ţine-aici.

Îi înmână un şiling.

— Vezi dacă poţi să te descurci cu ăsta, spuse.

— Mi-nchipui că ţi-au dat cinci, spuse Dilly. Dă-mi şi mie ceva mai mult.

— Stai niţel, spuse domnul Dedaius ameninţător. Eşti şi tu ca alelalte, nu? O haită neobrăzată de căţele de când a murit mama voastră săraca. Dar staţi voi niţel. Cu mine n-o s-aveţi să vă bateţi capul mult. Ăsta e şantaj ordinar. Da' scap eu de voi. Nu v-ar păsa nici dac-aş zace întins jos ţeapăn. A murit. Babalâcul de sus a dat ortul popii.

O lăsă locului şi porni mai departe. Dilly îl urmă repede trăgându-l de haină.

— Ei, ce mai e? spuse el oprindu-se. Crainicul sună din clopot în spatele lor.

— Barang!

— Dracu' să te ia cu clopotu' tău cu tot, strigă domnul Dedaius întoreându-se înspre el.

Crainicul, simţind că e comentat, îşi scutură limba legănătoare a clopotului, dar mai moale acum.

— Bang! ^ Domnul Dedaius rămase cu ochii ţintă pe el.

— Uită-te la el, spuse. Ai ce-nvăţa. Mă tot întreb dac-o să ne lase să stăm şi noi de vorbă.

— Mai ai ceva bani la tine, tată, spuse Dilly.

— Am să-ţi arăt ce am, spuse domnul Dedaius. Am să vă las pe toatele unde i-a lăsat Isus pe ovrei. Uite, asta-i tot ce am. Am luat doi şilingi de la Jack Power şi-am dat din ei două pence să mă rad pentru înmor-mântare.

Scoase la iveală cu un gest nervos un pumn de monede de aramă.

— Nu poţi să cauţi ceva bani pe undeva? spuse Diliy. Domnul Dedaius se gândi o clipă şi dădu din cap.

— Am să caut, spuse grav. M-am tot uitat prin rigolă pe toată strada O'Connell. Am să-ncerc acuma şi pe strada asta.

— Eşti foarte spiritual, spuse Dilly rânjind acru.

— Ţine, spuse domnul Dedaius înmânându-i două monede de un penny. Ia-ţi pentru tine un pahar cu lapte şi-0 chiflă ceva. Vin şi eu repede acasă.

Îşi băgă celelalte monede în buzunar şi porni mai departe.

Cavalcada viceregelui trecu salutată de poliţiştii ob-secvioşi, ieşind din Parksgate.

— Sunt sigură că mai ai un şiling, spuse Dilly. Crainicul băngăni tare din clopot.

Domnul Dedaius se îndepărtă prin vacarmul acesta, murmurând pentru sine cu gura strânsă pungă:

— Călugăriţele, dragele de ele! Ce drăguţe mai sunt! O, sigur că ele de capul lor n-ar face la nimeni nici un rău! Sigur că nu! De asta stau eu la azil la sfânta Monica

Dinspre cadranul solar către Poarta James venea domnul Kernan încântat de comanda pe care o obţinuse pentru Pulbrook Robertson, înaintând mândru pe strada James, trecând acum pe lângă birourile lui Shackleton. L-am avut. Ce mai faci, domnule Crimmins? Excelent, domnul meu. Mi-era teamă c-ai să fii dincolo, la prăvălia cealaltă, la Pimlico. Cum mai merg lucrurile? Cit să nu meargă. Frumoasă vreme avem. Da, într-adevăr. Bună pentru recoltă. Fermierii ăştia murmură mereu. Am să accept exact un degetar din ginul dumneavoastră cel mai bun, domnule Crimmins. Un gin mic domnul meu. Da, domnule. Teribilă chestia asta cu explozia de pe Generalul Slocum. Teribil, teribil! O mie de victime. Şi ce scene sfâşietoare.

Bărbaţi călcând în picioare femei, copii. Revoltător. Care spun ei c-ar fi fost cauza? Combustie spontană: o explicaţie de-a dreptul scandaloasă. Nici o singură barcă de salvare în stare de plutire şi furtunul de incendiu spart. Ce nu pot eu să-nţeleg e cum de-au lăsat inspectorii un vas ca ăsta. Aici bine spui, domnule Crimmins. Ştii de ce? Mita şi unsoarea. Aşa să fie? Fără nici o îndoială. Ei, ca să vezi. Şi America, cică, e ţara celor liberi. Şi eu care mă gândeam că noi o ducem rău aici.

Am surâs când l-am auzit. I-am spus încetişor, aşa. Dar ce e ea de fapt? Scursorile din toate ţările, inclusiv dintr-a noastră. Nu-i adevărat? Ăsta e adevărul.

Corupţia, stimate domn. Fireşte, la drept vorbind, unde curg banii pe stradă se găseşte totdeauna cineva să-i culeagă.

L-am văzut eu cum se uita la fracul meu. Haina face pe om. Nimic nu-i mai de „atură să le ia ochii decât o aparenţă elegantă. îi lasă cu gura căscată.

— Salut, Simon, spuse părintele Cowley. Cum merg lucrurile?

— Salut, Bob, bătrâne, răspunse domnul Dedalus oprindu-se.

Domnul Kernan se opri bombându-şi torsul în faţa oglinzii înclinate de la Peter Kennedy, frizerie. Are stil haina asta, fără discuţie. Scott din strada Dawson. Face jumătatea de liră pe care i-am dat-o lui Neary pe ea. N-a costat nici o para sub trei guinee. îmi vine ca turnată. Vreun dandy de la clubul din strada Kildare a avut-o la origine, fără îndoială. John Mulligan, directorul de la Banca Hiberniană, se uita foarte atent la mine ieri pe podul Carlisle, de parcă-şi aducea aminte că m-a mai văzut undeva.

Ahem! Trebuie să am grijă să-mi îmbrac cum se cuvine personajul pentru ţipi ca ăştia. Cavaler de drumul mare. Gentleman. Şi acum, domnule Crimmins, putem nădăjdui că vom avea onoarea să vă avem client iarăşi, domnul meu. Cupa care înviorează dar nu îmbată, cum sună vechea zicătoare.

La zidul nordic şi cheiul sir John Robertson, cu carcase de corăbii şi lanţuri de ancore, plutind spre apus plutea o ambarcaţiune, un afiş mototolit, legănându-se în siajul vasului. Vine profetul Ilie.

Domnul Kernan aruncă o privire de rămas bun spre propria sa imagine. Ten sănătos, fireşte. Mustaţa încărunţită. Ofiţer din armata Indiilor reîntors în patrie. îşi purta cu bravură trupul îndesat tot mai departe pe picioarele lui încălţate în ghete, îndreptându-şi umerii. Nu-I fratele lui Lambert acolo, pe partea cealaltă, Sam? A? Da. Seamănă al dracului. Nu. Parbrizul automobilului ăla în soare acolo. A bătut o clipă aşa lumina. Dar seamănă al dracului.

Ahem! Căldura spirtoasă a lichiorului de ienupăr îi încălzea măruntaiele şi răsuflarea. Bună de tet picătura aia de gin. Coada fracului i se legăna în lumina limpede de soare pe când trecea mândru înainte.

Acolo l-au spânzurat pe Emmet. l-au tras pe roată, l-au sfâşiat în bucăţi. Frânghie unsuroasă, neagră. Câinii lingând sângele scurs pe caldarâm în veme ce nevasta guvernatorului trecea pe acolo în caleaşca ei.

Să mă gândesc. La s-fintui Michaa e îngropat? Sau nu, a fost o îngropăciune în miez de noapte, la Glasnevin. Cadavrul a fost adus printr-o poartă secretă în zid. Dignam e acolo acum. S-a dus dintr-o dată. De, ce să-i faci. Mai bine s-o iau pe aici. Fac un ocol.

Domnul Kernan se întoarse pe călcâie şi porni în jos pe panta străzii Watling pe la colţul sălii ds aşteptare la Guinness. în faţa depozitelor Distileriilor dublineze era oprit un omnibuz deschis, fără pasageri şi conductor, cu frâiele înnodate de roată. Ai dracului de periculos lucru. Cine ştie ce nenorocit din Tipperary care pune-n primejdie vieţile cetăţenilor. Odată se sperie calul şi-o ia din loc.

Domnul Breen cu tomurile lui subsuoară, plictisit după o oră de aşteptare la cabineiul lui John îlenry Mentor… o mâna pe nevasta sa peste podul O'Connell, îndreptân-du-se spre biroul domnilor Collis şi Ward.

Domnul Kernan se apropia de strada Insulei.

Vremuri tulburi acelea. Trebuie să-i rog pe Ned Lambert să-mi. împrumute amintirile alea ale lui sir Jonah Barrington. Să vezi lucrurile astea aşa într-un fel de retrospectivă. Jocurile de noroc la Daly. Pe atunci nu-ţi mergea să trişezi. Unuia i-au ţintuit mâna pe masă cu pumnalul. Pe undeva pe aici a scăpat lordul Edward Fitzgerald din cursa pe care i-o întinsese maiorul Sirr. Grajdurile din spatele casei Moira.

Bun gin a mai fost.

Tânăr nobil, frumos, îndrăzneţ. Nobleţe de sânge, fireşte. Tâlharul ăla, care se dădea drept nu ştiu care moşier, cu mănuşile lui violete, ăla l-a trădat. Bineînţeles, cauza lor nu era cea dreaptă. Au trăit şi ei într-o vreme a întunericului şi a răului. Frumos poem e ăsta: Ingram. Ei au fost adevăraţi gentilomi. Ben Dollard ştie să cânte de-a dreptul emoţionant balada asta. O interpretare de maestru.

La asediul de la Ross a căzut şi tatăl meu.

O cavalcadă trecu în trap degajat pe cheiul Pembroke, călăreţii în margine săltând săltând în ale lor, în ale lor şei. Redingote. Umbrele smântânii.

Domnul Kernan grăbi pasul înainte suflând cu gura strânsă.

Excelenta Sa! Păcat! Dac-aş fi mers mai repede îl prindeam. La dracu'! Ce rău îmi pare!

Stephen Dedalus urmărea prin fereastra înceţoşată de pânze de păianjen degetele bijutierului care cercetau un Isnţ mâncat de vreme. Praful împăienjenea geamul şi rafturile vitrinei. Praful întuneca degetele cercetătoare cu unghii vultureşti. Praful dormea pe lanţurile aburite de bronz şi de argint, pe romburile de cinabru, pe rubine, pietre leproase întunecate la culoare ca vinul.

Născute toate în pământul întunecat, împărăţie a viermilor, ţăndări reci de foc, lumini rele licărind în întuneric. Acolo unde arhanghelii căzuţi îşi scuturau stelele de pe frunte. Râturi noroioase de porci, mâini, rădăcină cu rădăcină, încleştându-se pe ele, smulgându-le.

Şi ea dănţuie în întunecime, printre miasme, acolo unde arde răşina laolaltă cu usturoiul. Un matelot cu barba ruginie soarbe rom dintr-un pocal şi o ocheşte îndelung. O lungă, tăcută poftă a. trupului hrănindu-se din mare. Ea dansează, zburdă, îşi unduie şoldurile şi coapsele porcine, peste pântecul ei obscen legănându-i-se un ou rubiniu.

Bătrânul Russell îşi mai lustrui o dată juvaerul cu o zdreanţă murdară de piele de căprioară, întorcându-l la lumină îndepărtându-l până în vârful bărbii lui de profet. Bunicul maimuţă care se îneacă de poftă mâncând din ochi comoara furată.

Şi voi, care smulgeţi imagini străvechi din pământul ds îngropăciune! Cuvinte nebuneşti ale sofiştilor: An-tisthenes. Străveche ştiinţă a drogurilor. Orientul şi grî-nele nemuritoare înălţându-se dintru veşnicie întru veşnicie.

Două bătrâne, înviorate de plimbarea lor în care inspiraseră o gură de aer sărat, traversau cu pas greoi Irish-town pe bulevardul Podului Londrei, una din ele cu o umbrelă plină de nisip, una cu o bocceluţă de moaşă în care se ciocneau între ele unsprezece scoici.

Zbârnâitul curelelor de transmisie pocnind una de alta şi zumzetul dinamurilor de la uzina electrică îl împingeau pe Stephen tot mai departe. Fiinţe fără fiinţă. Stop! Zvâcnetul acesta din afara ta şi zvâcnetul întotdeauna în tine. Inima ta despre care cânţi tu. Eu între ele. Unde? Intre două lumi uruitoare, acolo unde se învârtejesc ele. Nu. Să le spulber, pe una, şi pe amândouă. Dar eu însumi,( ameţit de izbitura aceasta. Spulberaţi-mă pe mine, voi care puteţi s-o faceţi. Târfă şi măcelar, acestea erau cuvintele. Stai niţel! Nu încă, o vreme. S-arunc o privire în jur.

Da, e foarte adevărat. Foarte mare şi minunat de exactă – şi niciodată nu rămâne în urmă. Adevăr ai grăit, domnul meu. Luni dimineaţă, aşa era, într-adevăr.

Stephen înainta pe Calea Bedford, minerul toiagului său de frasin lovindu-i-se de omoplat. în vitrină la Clo-hissey o reproducere cam ştearsă din 1860 înfăţişând meciul de box dintre Heenan şi Sayers îi opri privirile. Bărbaţi cu priviri fixe, dintre cei care pariaseră atunci, cu pălăriile lor pătrate, stăteau în picioare în jurul ringului înconjurat cu corzi. Boxerii, categorie grea, în chiloţii lor uşori strânşi pe şolduri, îşi ofereau blânzi unul altuia pumnii bulboşi. Şi-n ei zvâcneşte: inimi de eroi.

Se întoarse oprindu-se în faţa căruciorului înclina* încărcat cu cărţi.

— Două pence bucata, spuse boccegiul. Patru la şase pence.

— Ulise, voi. 1

File ferfeniţite. Prisăcarul irlandez. Viaţa* şi miracolele preotului din Ars. Ghid de buzunar pentru Kilâarney.

S-ar putea să găsesc aici vreuna din cărţile mele de premiu cine ştie de când amanetate. Steph'ano Dedalo, alumno optimo, palmam ferenti.

Părintele Conmee care-şi terminase de citit rugăciunile mici, străbătea acum cătunul Donnycarney, murmu-rind vesperele.

Legătura asta e prea frumoasă pentru aşa ceva, ce-o fi? Cartea a opta şi a noua a lui Moise. Taina tainelor. Pecetea regelui David. Pagini îndoite: citite şi răscitite. Cine a trecut aici înaintea mea? Cum să faci moi mâi-nile aspre. Reţetă pentru oţet din vin alb. Cum să câştigi dragostea unei femei. Asta e pentru mine. Spuneţi următorul talisman de trei ori cu mâinile încrucişate.

— Se el yilo nebrakada femininum! Amor me solo! Sanktus! Amen!

Cine-a scris asta? Farmece şi invocaţii ale prea fericitului stareţ Peter Salanka pentru toţi drept credincioşii divulgate. La fel de bune ca şi farmecele oricărui alt stareţ, ca ale murmurătorului Joachim. Capul la cutie, ţeastă calpă, sau de nu îţi scămoşăm noi lâna de pe chelie. '

— Ce faci aici, Stephen.

Umerii înalţi, rochia ponosită a lui Dilly. închide repede cartea. Să nu vadă.

— Ce faci? spuse Stephen.

Faţă de Stuart ca a incomparabilului Charles, bucle şleampete căzându-i de o parte şi de alta. Licărea când se chircea pe vine să înteţească focul cu ghete vechi. îi povesteam despre Paris. Şedea în pat până târziu, sub o cuvertură din paltoane vechi, trecându-şi printre degete o brăţară de tinichea, amintire de la Dan Kelly. Nebrakada fernininum.

— Ce-ai acolo? întrebă Stephen.

— Am cumpărat-o de la căruciorul celălalt cu un penny, spuse Dilly cu un râs nervos. E bună de ceva?

Ei spun c-ar avea ochii mei. Aşa mă văd ceilalţi? Vioaie, avântată şi îndrăzneaţă. Umbră a minţii mele.

Îi luă din mină cartea fără coperţi. Franceza elementară a lui Chardenal.

— De ce-ai cumpărat-o? întrebă. Vrei să înveţi franţuzeşte?

Ea dădu din cap, roşindu-se şi închizându-şi strâns buzele.

Să nu m-arăt surprins. Cât mai firesc.

— Ia-o, spuse Stephen. E foarte bună. Vezi să nu ţi-o amaneteze Maggy. Mi-nchipui că toate cărţile mele s-au dus.

— Unele, spuse Dilly. A trebuit.

O trage în afund. Se înecă. Remuşcătura. S-o salvez. Remuşcătura. Toţi împotriva noastră. Are să mă înece şi pe mine odată cu ea, ochii şi părul. Bucle şleampete de păr de iarbă de mare împresurându-mă, inima mea, sufletul meu. Moarte sărată verde.

Noi.

Remuşcătura duhului lăuntric.

Mizerie! Mizerie!

— Salut, Simon, spuse părintele Cowley. Cum merg lucrurile?

— Salut, Ben, bătrâne, răspunse domnul Dedalus, oprindu-se.

Bătură palma zgomotos în faţă la Reddy şi Fiica. Părintele Cowley îşi mângâia adesea mustaţa în jos cu palma făcută căuş.

— Ce veşti bune ne mai dai? spuse domnul Dedalus.

— Dacă asta vrei, nu prea multe, spuse părintele Cowley. Trăiesc baricadat, Simon, cu doi indivizi care pândesc în jurul casei încereând să efectueze o intrare.

— Frumos, spuse domnul Dedalus. Cine-i asmute?

— O, spuse părintele Cowley, un anumit cămătar pe care-l cunoaştem noi.,;

— Unul cu cocoaşă, nu? întrebă domnul Dedalus.

— Acela, Simon, răspunse părintele Cowley. Reuben din stirpea aceea. Acuma-l aştept pe Ben Dollard. Să-i spună o vorbă lui John Lunganul să-l convingă să-i ia de pe capul meu. Tot ce cer eu e un pic de răgaz., Privea cu o speranţă vagă în sus şi în jos pe chei, şi un măr mare îi umfla ceafa.

— Ştiu, spuse domnul Dedalus dând din cap. Bătrânul Ben săracul! Întotdeauna gata să facă un serviciu cuiva. Ţin-te bine!

Îşi puse ochelarii şi privi o clipă spre podul metalic.

— Uite-l, pe Dumnezeul meu, spuse, cu popoul şi punguliţele.

Jacheta largă albastră a lui Ben Dollard cu pălăria sa pătrată deasupra unor pantaloni fâlfâitori traversă în mărime naturală cheiul venind dinspre podul metalic. Se îndrepta către ei fără grabă scărpinându-se activ pe sub poalele redingotei.

Când se apropie de ei domnul Dedalus îl salută:

— Puneţi mâna pe tipul ăsta cu pantalonii de furat.

— Păi da, puneţi mâna, spuse Ben Dollard.

Domnul Dedalus examina cu un dispreţ rece, cerce-tându-le pe rând, diferite detalii din înfăţişarea lui Ben Dollard. Apoi, întorcându-se spre părintele Cowley cu un semn din cap, murmură tânjind:

— Frumos costum, nu-i aşa, pentru o zi de vară?;

— Păi, Dumnezeu să-ţi blesteme pentru vecie sufletul ăla al tău rău, mirii furios Ben Dollard. Eu am aruncat la viaţa mea mai multe haine decât ai văzut tu vreodată la un loc.

Se oprise lângă ei surâzându-le lor întâi şi apoi veştmintelor sale încăpătoare de pe diferitele părţi ale cărora domnul Dedalus scutura scame, spunând:

— Au fost croite, oricum, pentru un om sănătos, în putere, Ben.

— Pacostea pe capul ovreului care le-a făcut, spuse Ben Dollard. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu şi-a primit încă banii.:,-*,.-

— Şi cum e cu acel basso profondo, Benjamin? întrebă părintele Cowley.

Cashel Boyle O'Connor Fitzmaurice Tisdall Farrell, murmurător, cu ochi sticloşi, păşea prin faţa clubului de pe strada Kildare,*

— Au! spuse/

— Asta zic şi eu stil, spuse domnul Dedalus dând din cap după ecou.

— Ce spuneţi de ăsta? spuse Ben Dollard. Nu-i dogit, ă? Ce ziceţi?

Se întorsese acum spre ei doi.

— Merge, merge, spuse părintele Cowley, dând şi el din cap.

Reverendul Hugh C. Love ieşi din sala capitulară a abaţiei sfânta Măria, trecând pe lângă Distileriile James şi Charles Kennedy înconjurat de umbrele Geraldinilor, înalţi şi impunători, îndreptându-se spre Tholsel dincolo de vadul Gardului de împletituri.

Ben Dollard cu o înclinare greoaie spre faţadele prăvăliilor îi mână înainte cu degetele sale voioase înălţate în văzduh.

— Veniţi încoace cu mine, la biroul ajutorului de şerif, spuse. Vreau să vă arăt ce comoară a găsit Rock acum pentru postul de perceptor. E-o corcitură ceva între un şef de trib şi un asasin. Face să-l vedeţi, fiţi atenţi. Haideţi cu mine. L-am văzut în treacăt pe John Henry Menton la bodegă adineaori şi să cad eu pe spate dacă nu-l. stai niţel. Suntem pe calea cea bună, Bob, crede-mă.

— Doar câteva zile, spune-i, spuse părintele Cowley îngrijorat.

Ben Dollard se opri locului privindu-l fix, cu orificiul său răsunător larg deschis, cu un nasture de la haină atâr-nându-i de aţă bălăngănindu-se şi arătându-şi dosul negru şi îşi şterse sudorile grele care-i astupau ochii, ca să audă mai bine.

— Ce câteva zile? bubui el. Nu ţi-a pus proprietarul sechestru pentru chirie?

— Mi-a pus, spuse părintele Cowley.

— Atunci poliţa amicului nostru nu mai face nici cât hârtia pe care e scrisă, spuse Ben Dollard. Proprietarul ai”fe prioritate în executare. I-am dat toate amănuntele. Bulevardul Windsor 29. Love îl cheamă?

— Exact, spuse părintele Cowley. Reverendul domn Love. E pastor pe undeva la ţară. Dar eşti sigur?

— Poţi să-i spui lui Barabas din partea mea, spuse Ben Dollard, ca să-şi pună poliţa unde şi-a pus maimuţa nucile.

Îl mină pe părintele Cowley energic înainte agăţân-du-l de masa sa corpolentă.

— Alune-s alea, cred, spuse domnul Dedalus, lăsân-du-şi ochelarii să-i cadă peste piepţii vestonului, şi ur-mându-i.

— Cu tânărul se aranjează, spunea Martin Cunnin-gham pe când ieşeau pe la grilajul din Castleyard.

Poliţistul de gardă îşi duse mina la frunte.

— Dumnezeu să te binecuvânteze, spuse Martin Cun-ningham bine dispus.

Ii făcu un semn vizitiului care-i aşteptase şi acesta trase de frâu şi porni spre strada lordului Edward.

Bronz pe lângă aur, capul domnişoarei Kennedy pe lângă cel al domnişoarei Douce, îşi făcură apariţia peste perdeluţele ferestrei la barul hotelului Ormond. 276

— Da, spuse Martin Cunningham. I-am scris părintelui Conmee şi i-am expus cazul.

— Ai putea să-ncerci cu prietenul nostru, sugeră cu sfială domnul Power.

— Boyd? spuse scurt Martin Cunningham. Foarte mulţumesc.

John Wyse Noian, rămas în urmă, citind lista, venea repede după ei în jos pe Cork Hill.

Pe treptele Primăriei, consilierul Nannetti, coborând, îi salută pe consilierul municipal Cowley şi pe consilierul Abraham Lyon care urcau.

Trăsura oficială intră goală pe strada Bursei.

— Uite, Martin, spuse John Wyse Noian, ajungându-i în dreptul redacţiei lui Mail. Văd că Bloom s-a trecut cu cinci şilingi.

— E adevărat, spuse Martin Gunningham, luând lista. Şi a şi pus jos cinci şilingi.

— Fără să scoată o vorbă, chiar, spuse domnul Power;

— Ciudat dar adevărat, adăugă Martin Cunningham. John Wyse Noian deschise ochii mari.

— Aş zice că se ascunde multă bunătate în „vreul acesta, cită el cu eleganţă.

Coborau pe strada Parlamentului.