James Joyce ulise

Clinchet o birjă lejeră.

Bloom auzi clinchet, sunet mic. A plecat. Suspin mic expirând suspină Bloom asupra florilor în nuanţă tăcută albastră. Clinchenind. A plecat. Clinchet. Auzi.

— Dragostea şi războiul, Ben, spuse domnul Dedalus. Dumnezeu şi vremurile frumoase de altădată.

Ochii bravi ai domnişoarei Douce neluaţi în seamă se întoarseră de la perdeluţele ferestrei, orbiţi de lumina soarelui, S-a dus. Gânditoare (cine ştie?) orbită (lumina orbitoare), coborî storul cu o coardă lunecătoare. îl trase în jos gânditoare (de ce-a plecat aşa repede când eu?) peste bronzul ei peste bar unde chelul aştepta în picioare alături de surioara de aur, nedelicios contrast, contrast nedelicios nondelicios, verde marin încet răcoros pen-umbros întretăind adâneime de umbră eau de Nil.

— Bătrânul Goodwin săracul era la pian în noaptea aceea, le aminti părintele Cowley. A fost atunci o mică divergenţă de vederi între el şi marele pian.

Fusese.

— Numai gura lui se-auzea, spuse domnul Dedalus. Nici dracul nu-l mai putea opri. Era un tip cu toane în prima fază când începea să bea.

— Doamne, mai ţineţi minte, spuse Ben grăsanul Dollard, întorcându-se de la clapele de abia atinse. Şi, la dracu', n-aveam nici eu haine de gală.

Începură toţi trei să râdă. N-avea haine de ga. Trioul întreg râdea. Haine de gală.

— Prietenul nostru Bloom s-a dovedit om de nădejde în noaptea aia spuse domnul Dedalus. Unde mi-e pipa, a propos?

Rătăci îndărăt în bar după pierdutul acord al pipei. Pat cel chel aduce două băuturi pentru clienţi de la dejun, Richie şi Poldy. Şi părintele Cowley râse iarăşi.

— Eu am salvat situaţia, Ben, cred.

— Da, tu, recunoscu Ben Dollard. îmi aduc aminte şi de pantalonii ăia, strimţi ai dracului. A fost o idee strălucită. Bob.

Părintele Cowley se înroşi până la lobii strălucitori purpurii ai urechilor. El salvase situa. Pantaloni str. Strălucită idee.

— Ulise, voi.

— Ştiam că era pe drojdie, spuse. Nevastă-sa cânta la pian la societatea de temperanţă sâmbetele pe o nimica toată şi nu mai ştiu cine-mi vânduse pontul că mai face şi cealaltă meserie. Mai ţineţi minte? A trebuit să luăm toată strada Holles la rând să-i găsim până ne-a dat tipul de la Keogh numărul. Ţineţi minte?

Ben ţinea, faţa lui roşie uimită.

— Doamne, da' ştiu şi eu c-avea rochii de seară şi chestii acolo.

Domnul Dedalus veni rătăcitor îndărăt cu pipa în mână.

— Stilul cel mai şic, Rochii de bal, Doamne şi ţinute de gală. Şi el nici n-a vrut să primească bani. Mai ştiţi. Pălării fistichii şi bolerouri şi ciorapi lungi, câte vrei. Mai ştiţi?

— Mda, aprobă din cap domnul Dedalus. Doamna Ma-rion Bloom leapădă rochii de toate sorturile şi modelele.

Clinchetul bântuie în jos pe chei. Blazes sta tolănit pe arcurile legănătoare.

Ficat şi slănină. Cotlet şi pa. teu de rinichi. Bun, domnii mei. Bun, Pat.

Doamna Marion mă-tu-n-pisoză. Miros de ars de Paul de Kock. Are nume frumos.

— Cum îi zicea ca fată? Fusese o frumuseţe în tinereţe. Marion… – -*”*”*'-'-

— Tweedy.

— Da. mai trăieşte el?

— Şi chiar şi mai dă din picioare.

— Era fata lui…

— Fata regimentului…

— Da, bine zici. Mi-aduc aminte de babalâcul ăla de tambur major.

Domnul Dedalus frecă un chibrit, pufni, aprinse, pufni un pf înmirezmat după.

— Irlandeză? Nu ştiu, pe cuvântul meu. E irlandeză, Simon?

Un bufeu mai tare, un pufăit puternic, înmirezmat, ţrosnitor.

— Muşchiul meu bucinator… Ce spui?… cam anchilozat… O, da, este… Molly irlandeza, frumoasa mea. O.

Pufăi o zvâcnire densă şi acră.

— De pe stânca Gibraltarului… tot drumul.

Pline de dor în adlncul umbrei oceanice, aur lângă maneta de bere bronz lângă sticla de marasehino, îngându-rate amândouă, Mina Kennedy, Terasa Lismore nr. 4, Drumcondra cu Idolores, o regină, Dolores, tăcută.

Pat servi platouri descoperite. Leopold tăie ficatul în felioare. După cum s-a spus mai înainte mânca mai cu plăcere organele şi măruntaiele, pipota pietroasă, icre de morun aurii, în vreme ce Richie, de la Collis şi Ward, mânca friptură şi rinichi, friptură apoi rinichi, bucăţică cu bucăţică din pateu de rinichi mânca Bloom mânca ei mâncau.

Bloom împreună cu Goulding, nuntiţi întru tăcere; mâncau. Dejunuri princiare.

Pe Calea Burlacilor birja lejer legănându-se clinche-tea Blazes Boylan, burlac, în soare, în căldură, crupa lucioasă a iepei în trap, cu şfichiul biciuştei, pe cauciucuri legănătoare; tolănit, pe bancheta încălzită. Boylan, cu nerăbdare, arzătorândrăzneţ. Cornul, Te-mpunge? Cornul. Te-mpunge? Hu hu hornul.

Peste glasurile lor Dollard atacă clapele de bas, bubuind cu glasul peste coardele tunătoare.

— Când dragostea-mi soarbe sufletul arzător… Uruitul ca de tunet al lui Bensufletbenjamin urui spre geamurile de sus tremurătoare de dragoste înfiorate.

— Războiul! Războiul! strigă părintele Cowley. Tu eşti războinicul.

— Eu sunt, râse Ben războinicul. Mă gândeam la proprietarul tău. Dragostea sau banii.

Se opri. îşi legăna barba uriaşă, faţa uriaşă peste masa stângaci neajutorată a trupului.

— Pe cinste, poţi să-i spargi timpanul din urechea ei, băiete, spuse domnul Dedalus prin aroma de fum, cu un organ ca al tău. j în râs bărbos abundent Dollard se clătina asupra clapelor. Sigur că putea.

— Ca să nu mai vorbim de alte membrane, adăugă părintele Cowley. Aici mai lent, Ben. Amoroso via non troppo. Aici intru eu.

1 Domnişoara Kennedy servi doi domni cu halbe de bere rece. Riscă o remarcă. Era într-adevăr, spuse primul domn, o vreme foarte frumoasă. Băură bere rece. Ştia ea încotro se îndrepta lordul locotenent? Şi auzeau copitele de oţel, copitele sunând, sunând. Nu, n-ar fi putut să spună. Dar trebuie să scrie în ziar. O, nu trebuie să se deranjeze. Nici un deranj. Flutură deschis în jurul ei ziarul Independent, căutând, lordul locotenent. Ce se deranja, spuse primul domn. O, nu, de loc. Felul în care se uita la ea. Lordul locotenent. Aurul alături de bronz auzeau fier oţelit.

':”.:sufletul meu arzător N. u-mi mai pasă de ziua de mâine or.

În sosul de ficat Bloom strivea piure de cartofi. Dragoste şi război cineva cine. Specialitatea lui Ben Dollard. în noaptea când a venit la noi să împrumute haine de seară pentru concertul acela. Pantalonii strimţi ca pielea de tobă pe el. Jamboane muzicale. Ce-a mai râs. Molly când a plecat el. Se zvârcolea în pat, ţipa, dădea din picioare. Cu tot ce-avca el bine, mulat, la vedere. O, Doamne. M-am udat toată! O, când te gândeşti, femeile din raidurile din faţă! O, n-am râs aşa în viaţa mea! E adevărat, dar asta, sigur, îi dă vocea asta adâncă de bas. De pildă, eunucii. Mă-ntreb cine cântă. Are tuşeu. Trebuie să fie Cowley. Simţ muzical. îţi spune cu ochii închişi ce notă ai bătut. Ii miroase gura, săracul. S-a oprit.

Domnişoara Douce, amabilă, Lydia Douce, se înclină în faţa suavului avocat, George Lidwell un gentleman, tocmai intrând. Bună după masa îi dărui umeda ei, de mare doamnă, mână, în strânsoarea lui fermă, bărbătească. După masa. Da, se întorsese şi ea. La dingdongul de la casă iarăşi.

— Prietenii dumneavoastră sânt înăuntru, domrmlg Lidwell.

George Lidwell, suav, solicitat, ţinea într-a lui o mână de doamnă o mână de Lydia.

Bloom mânca fie cum s-a spus mai înainte. Curat aici cel puţin. Individul acela de la Burton cu eartilagiile de la gingii la vedere. Aici nu-i nimeni; Goulding şi cu mine. Mese curate, flori, şervetele frumos strânse. Pat doar încoace şi-ncolo şi el. Pat cel chel. Nu prea are nimic de făcut. Cel mai convenabil în to Du.

Pianul iarăşi. Cowley e. Cum -stă la pian, face trup cu el, se-nţeleg de minune. Nu ca ăştia care scârţâie pe coarde, cu ochii tot pe arcuş, parcă taie violoncelul cu fierăstrăul, te dor dinţii când te uiţi la ei. Cum sforăi* sa prelung, ascuţit. în noaptea când eram în lojă. Trombonul jos sub noi suflând ca într-o scoică, în antracte, un alt tip, de-ală-turi, care-şi deşuruba tubul să scurgă scuipatul. Şi picioarele dirijorului, pantalonii căzuţi în vine, diformi, şi cum mai zvâcneau şi tremurau. Bine fac că le ascund.

Clinchet de birje lejeră lejer clinchetind.

Numai harpa. Lumina frumoasă în aur licărind mocnit. O fată cânta. O păpuşă. Sosul e într-adevăr bun, princiar. Corabia ta de aur. Erin. Harpa care-o dată sau de două ori. Mâini reci. Ben Howth rododendronii. Noi suntem harpe pentru ele. Eu. El. Bătrâni. Tineri.

— O, eu nu mai pot, măi omule, spuse domnul Deda-lus, timid, neînlargul lui.

Energic.

— Haide, ce dracu', mirii Ben Dollard. Dă-i drumul pe bucăţele.

— M'appari Simon, spuse părintele Cowley.

Păşi pe scenă, câţiva paşi, grav, înalt în deznădejdea lui, cu braţele-i lungi desfăcute. Răguşit mărul din gâtle-jul său tremura hârâind încet. încet cânta către un loc întunecos pe malul mării acolo: Un ultim. adio. Un promontoriu, o corabie, o-pânză pe valuri. Adio. O fată frumoasă voalul ei fluturând în vânt peste limba aceea de pământ, vântul dându-i ocol.

Cowley cânta:

— M'appari tutt'amor: 11 mio sguardo Vincontr…

Ea flutura, neauzindu-l pe Cowley, vălul ei către unul acuma plecând, unul scump inimii ei, către vânt şi iubire, către pânză grăbindu-se tot mai departe, întoarce-te.

— Dă-i-nainte, Simon.

— Ei, zilele când dănţuiam eu s-au dus, Ben… Bine… Domnul Dedalus îşi lăsă pipa să se odihnească alături de diapazon, şi, aşezându-se, mângâie clapele ascultătoare.

— Nu, Simon, se întoarse spre el părintele Cowley. Cântă-l în gama originală. Un singur bemol.

Ascultătoare, clapele urcară mai sus, mărturisiră, se stinseră, se confesară, confuze. Părintele Cowley păşi pe scenă.

— Haide, Simon, te acompaniez eu, spuse. Scoală-ter Pe lângă bomboanele de ananas la Graham Lemon, pe lângă Elefant, firma Elvery, birja trecea lejeră. Friptura, rinichii, ficatul, pureul la masa princiară şedeau acum prinţii Bloom şi Goulding. Prinţi la masa lor înălţară şi închinară whisky Power şi cidru.

Cea mai frumoasă arie pentru tenor care s-a compus' vreodată, spuse Richie; Sonnambula. îl auzise pe Joe Maas cântând-o într-o seară O, şi M'Guckin. Da. în felul său. Stil băiat de cor. Dar Maas era asul. Asulmaas. Mă rog, chiar şi tenor liric dacă vrei. N-am să-l uit niciodată. Niciodată.

Cu tandreţe aplecându-se peste slănina fără ficat Bloom văzu trăsăturile încruntate încordându-se. DurSrea de şale. Ochi lucios ca la boala lui Bright. E şi el pe program. Trebuie, să plătească dacă a jucat până acuma. Pilulele astea, pâine pisată, şi mai şi costă o guinee cutia. Cel mult o mai pune la loc niţel. Şi mai şi cântă Jos printre cei morţi. Se potriveşte. Pateu de rinichi. Ofrande dulci pentru cea dulce. Nu prea are ce profita. Cel mai convenabil din. Exact aşa cum îl ştiu. Whisky Power. Pretenţios la băutură. Dacă i se pare ceva în pahar, pe loc îl schimbă – pe cel de apă. Şi mai şi ciupeşte chibriturile de pe tejghea, să facă economie. Şi pe urmă aruncă o liră pe fleacuri. Şi când îi ceri n-are o para. Când e băut refuză să-şi plătească partea. Curioşi oamenii ăştia.

Niciodată n-avea să uite Richie seara aceea. Cât o trăi; niciodată. La galerie, la Teatrul Regal, ăl vechi cu micul Peake. Şi când răsună prima notă.

Vorbele muriră pe buzele lui Richie.

Acuma scoate una gogonată. Asta poate să-ţi cânte o rapsodie despre orice, dracului. Crede singur în minciunile lui. Chiar. Un mincinos de clasă. Dar îţi trebuie o memorie grozavă pentru aşa ceva.

— Ce arie e asta? întrebă Leopold Bloom:

— Totu-i pierdut acum.

Richie îşi rotunji buzele. O notă gravă, de început, murmur de fee irlandeză – totul. Un sturz. Mierlă. Suflarea lui, dulce ca de pasăre, dinţi frumoşi – e şi mândru de ei, fluidă, pe ton plângăreţ.

— I Pierdut. Sunet amplu. Două note-ntr-una singură aici. Mierla pe care-am auzit-o în valea măceşilor. Mi-a preluat temele, le întoarce, le preschimbă. O nouă chemare se pierde în toate cele vechi” Focul. Ce dulce răspunsul. Cum se face asta? Totu-i pierdut acum. Fluiera apăsat de tristeţe. Prăbuşit, pre-dându-se, pierdut.

— Frumoasă arie, spuse Bloom pierdutul Leopold. O ştiu bine.

Niciodată în viaţa lui Richie Goulding nu.'

Şi el o ştie bine. Sau simte. Tot cu gândul la fiică-sa: înţelept copilul care-şi ştie tatăl, cum spunea Dedalus. Eu?

Bloom vedea privind dintr-o parte peste farfuria sa fără ficat. Faţa a tot ceea ce e pierdut. Petrecăreţul Richie de odinioară. I s-au învechit glumele acum. Mai mişcă din urechi. Cu inelul de la şervete prins la ochi. Acuma-l trimite pe fiu-său cu scrisorile cu care cerşeşte pomane.' Walter încrucişatul cu da domnule, aşa am făcut domnule. Nu te-aş deranja dar vezi că aşteptam nişte bani. Scuze.

Pianul iarăşi. Suna mai bine acum decât ultima dată când l-am mai auzit. L-au acordat probabil. Iar s-a oprit.

Dollard şi Cowley încă-l mai presau pe ezitantul eântă-reţ să-i dea drumul.

— Hai, Simon.

— Aceea, Simon.

— Doamnelor şi domnilor sunt profund emoţionat de amabilele dumneavoastră solicitări.

— Cu aceea, Simon.

— Bani n-am, dar dacă aţi vrea să-mi acordaţi atenţia dumneavoastră am să mă străduiesc să vă cânt despre o inimă apăsată de jale.

Lângă clopotul cu sandviciuri, la adăpostul umbrei, Lydia cu bronzul şi roza ei, cu graţia unei doamne mari, acorda şt refuza; ca într-o răcoroasă glaucă eau de NU Mina spre halbe două cocul ei înalt de aur.

Arpegiile ca de harpă ale preludiului se încheiară. Un acord susţinut, în aşteptare născu înspre înalt vocea:

— Când am văzut întâi acel chip adorat. Richie se întoarse cu tot trupul într-acolo.

— Vocea lui şi Dedalus, spuse el.

Înfioraţi până-n creştet, cu obrajii aprinşi de văpaie,' ascultau simţind fluidul acela adorat fluent peste pielea mădularele inima omenească sufletul. înfiorându-le şira spinării. Bloom îi făcu semn lui Pat, Pat cel chel este un chelner tare de urechi, să întredeschidă uşa barului. Uşa hainului. Aşa. Ajunge. Pat chelner chel aşteptând lângă mese, aştepta, aşteptând să audă, căci era tare de auz lângă uşa.

— Durerea de la mine părea să se îndepărteze.

Prin aerul tăcut o voce cânta pentru ei, reţinută, nici ca ploaia, nici ca frunzele în murmur, asemenea nici cu vocea coardelor a trestiilor sau a cum-le-zice duleimer, eimbal, mângâindu-le urechile tăcute cu cuvinte, inhnile tăcute ale lor fiecăruia cu vieţile lor amintite. Le făcea bine, bine să audă; durerea de la fiecare din ei părea de la amândoi să se îndepărteze când întâi o auziră. Când întâi văzură, pierdutul Richie, Poldy, îndurarea frumuseţii, axizind-o de la o făptură la care n-ar fi aşteptat-o câtuşi de puţin, de la cel dintâi cuvânt de îndurare blând în iubire adesea în iubire cuvânt.

Iubirea e cea care cântă acum; vechiul cântec dulce al iubirii. Bloom trăgea încet laoparte elasticul care înconjura pachetul. Vechiul cântec dulce al iubirii sonnez întru aur. Bloom îşi petrecu elasticul pe după patru degete, îl întinse, îl destinse şi şi-l înfăşură pe după degetele sale tulburate de două ori, de patru ori, în octavă, strângându-le la re. _

— Plin de speranţă şi cuprins de încântare…

Tenorii au la femei cu grămada. Le face vocea mai amplă. Le-aruncă flori la picioare, când ne-ntâlnim? Am ameţit de cap. Clinchete încântate. El nu cântă pentru nea husă. Te ameţeşte pur şi simplu. Parfumată pentru el. Soţia ta ce parfum? Vreau şi eu să ştiu, ClincBet.

Stop. Bate. încă o privire în oglindă înainte de a răspunde la uşă. Holul. Ia te uită! Ce mai faci? Eu fac bine. Acolo? Ce? Sau? Bomboane aromate, dragele pentru sărut, în poşeta ei. Da? Manile întinse ca să-i simtă opulentele ei.

Vai! Vocea ca, suspinând, se schimbă: puternică, plină, scânteietoare, mândră.

— Dar vai, n-a fost decât un vis.”.

Mai are încă o voce splendidă. Aerul de Cork e mai blând şi pe urmă şi accentul ăsta al lor. Prostul! Ar fi putut să facă la bani cu grămada. Dar nu cântă cuvintele cum trebuie. A omorât-o pe nevastă-sa; acuma cântă. Dar greu de spus. Numai ei doi ar putea. Dacă nu clachează acum. Mai poate încă s-o ia la trap de ochii lumii. Cântă şi cu mâinile şi cu picioarele. Băutura. Nervii încordaţi la culme. Trebuie să te abţii de la băutură ca să poţi să cânţi. Supa lui Jenny. Kind: bulion, ceapă, ouă crude, o litră de frişca. Pentru zeiţele frumoase şi melodioase.

Izvora tandreţe: lent izvorând, umflându-se. Acum vibra deplină. Aşa e bine. Ha, dăruie! Cuprinde! Vibrând, încă vibrând, un tremur pulsând superb deodată ca o coloană dreaptă.

Cuvintele? Muzica? Nu; ceea ce e dincolo de ele.

Bloom înlănţuia, descătuşa, inoda, deznoda.

Bloom. Un flux de caldă revărsată tăinuire învolbu-rându-se mustind umflându-se, fluentă în fluxul muzicii, în muzică, în dorinţă, întunecos lipicioasă fluiditate, invadând. Cuprinzând-o copleşind-o strivind-o suind-o. Peste. Pori dilataţi dilatându-se. Sus. Bucurie simţind caldă sim. Pe. Revărsând vâscoase clipocind mustoase. Revărsare, izbucnire, fluiditate, mustire a bucuriei, covârşind-o acoperind-o. Acuma! Limbajul iubirii. – rază de speranţă…

Iradiind Lydia pentru Lidwell chicotit ascuţit abia auzit ca o doamnă muza descătuşând chicotind o rază de speranţă.

Martha e. Coincidenţă. Tocmai voiam să-i scriu. Aria lui Lionel. Ce nume frumos ai. Nu pot să-ţi scriu acum. Primeşte micul meu cad. S-o iau pe coarda ei sensibilă şi pe coarda ei sunătoare. Ea e o. Am spus eu că eşti un rău. Şi totuşi, numele: Martha. Ce ciudat. Asta-i.

Vocea lui Lionel reveni, mai slabă dar neslăbindu-şi chemarea. Cânta iarăşi pentru Richie Poldy Lydia Lidwell cânta de asemenea pentru Pat cu gura căscată urechea aşteptând, să servească. Cum a văzut întâi acel chip adorat, cum durerea părea de la el să se îndepărteze, cum privirea trupul cuvântul îl încântau pe el Gould Lidwell îi câştigau inima şi a lui Pat Bloom.

Aş fi vrut să-l văd la faţă, totuşi. Ar explica mai bine. De ce frizerul de la Drago se uita totdeauna la faţa mea când eu vorbeam cu faţa lui în oglindă. Dar îl aud mai bine aici decât în bar chiar dacă mai departe.

— Şi fiecare privire de graţie plină.:

Seara dintâi când am văzut-o întâi la Mat Dillon în Terenure. Galben, cu dantelă neagră purta. Jocul cu scaunele după ce am făcut muzică. Noi doi ultimii. Soarta. După ea. Soarta. în roată, în roată, încet. O roată mai repede. Noi doi. Toţi se uitau. Stop. Ea s-a aşezat. Toţi cei eliminaţi se uitau. Cu buzele râzând. Genunchii galbeni.

— Îmi incinta ochii…

Ea cântând. Aşteptând cânta. Ii întorceam foile. Vocea ei plină şi parfumul ce parfum soţia ta tufele de liliac. Sânii i-i vedeam, amândoi, plini, gâtul vibrmd. Când am văzut-o întâi. Mi-a mulţumit. De ce ea pe mine? Soarta. Ochi spanioli. Sub un păr singuri în patio la ceasul acesta în vechiul Madrid o parte în umbră Dolorosa, ca doamnă §, durerilor. Spre mine. Ispititoarei Oh, ademenitoare.

— Marlha! Ah, Martha!

Lăsându-şi la o parte cu totul langoarea romantica, Lionel îşi striga acum suferinţa, în strigăt de pasiune dominantă către iubire, să se înoarcă şi cu tot mai adânci, şi cu încă mai ample acorduri de armonie. în strigăt, dinspre Lionel despre îndepărtată singurătate ca ea să afle, ca Martha să trebuiască să simtă. Căci numai pe ea o aştepta el. Unde? Aici acolo caută acolo aici toţi să caute să încerce. Unde, Oriunde.

— Vi-ino o, tu pierdută!', Vi-ino o, tu scumpa mea!

Singuri. O singură iubire. O singură speranţă, O singură mângâiere mie. Martha, notă admcă din piept, reîn-toarce-te.

— Vino!

Se avântă, o pasăre, îşi suspendă zborul, un strigăt grăbit, pur, avântându-se glob de argint ţâşnind senin, suplu prinzând avânt, susţinând, să vină să nu-l ţii prea mult o lungă suflare el suflând viaţă lungă, avântându-se în înalt în splendoare strălucitoare, înflăcărat, încoronat înalt în scânteierea simbolică, înaltă a sinului eteric, înalt, din înalta ampla iradiere de pretutindeni întru totul avântându-se, de jur împrejurul în jurul totului, întru nesfâr-şitanesfârşireafărăsfârşitului.

— La mine… Siopold!

S-a. consumat.

Vino. Frumos cântat. Toţi bătură din palme. Ar trebui şi ea. Să vină. La mine, la el, la ea, şi tu, la mine, la noi.

— Bravo! Clapclap. Mare om, Simon. Clappyclapelap. Bis! Clapclipclap. Ca un clopot. Bravo, Simon! Claclop^ clap. Bis biclap, spuneau, strigau, clapclapau toţi, Ben Dolliard, Lydia Douce, George Lidwell, Pat, Mina. doi domni cu două halbe. Cowley, primul domn cu hal şi bronzul domnişoarei Douce şi aurul domnişoarei Mina.

Pantofii cocheţi galbeni ai lui Blazes Boylan scârţâiseră pe duşumeaua barului, s-a spus înainte. Clinchet pe lingă monumentele lui John Gray, Horatio cu-o-o-singură-toartă Nelson, reverendul părinte Theobald Matttiew, legănân-du-se lejer cum s-a spus chiar puţin mai înainte. în trap, în căldură, cald aşezat, Cloche. Sonnez la. Cloche. Sorniez la. Iapa urca mai încet dealul de la Rotunda, piaţa Rutland. Prea încet pentru Boylan, înflăcăratul Boylan, nerăbdătorul Boylan, tropăia iapa.

Un ultim ecou al acordurilor lui Cowley se închise în sine, muri în aerul acum mai bogat.

Şi Richie Goulding îşi bău whiskyul Power şi Bloom cidrul său şi-l bău, Lidwell berea sa Guinness, al doilea domn spuse că aveau sa se mai împărtăşească din două halbe dacă ea nu se supăra. Domnişoara Kennedy surise r afectată, servind, buze de coral, pe cel dintâi, pe cel de al doilea. Nu se supăra.

— Şapte zile la gros, spuse Ben Dollard, cu pâine şi apă. Atunci ai să cânţi, Simon, ca un sturz domesticit.

Lionel Simon, solist, râse. Părintele Bob Cowley placă un acord. Minna Kennedy servi. Al doilea domn plăti. Tom Kernan intră dezinvolt; Lydia admirată admira, însă Bloom cânta muţeşte. Admirând.

Riehie, admirând perora despre vocea glorioasă a omului ăsta. îşi aducea aminte de o noapte de demult de demult. N-avea să uite niciodată noaptea aceea. Şi a cântat Rangul şi faima te-au ispitit; La Ned Lambert fusese. Doamne Dumnezeule nu mai auzise în viaţa lui note ca acelea niciodată atunci femeie falsă să ne despărţim aşa de limpezi Doamne niciodată nu mai căci dragostea nu mai trăieşte o voce nemaipomenită întreabă-l pe Lambert îţi spune şi el.

ş* Goulding, o roşeaţă luptându-i-se în palida sa îi spunea domnului Bloom despre noaptea când el, Richie, îl auzise pe el, şi la Ned Lambert, Dedalus, acasă cântând Rangul şi faima.

El, domnul Bloom, asculta în timp ce el, Richie Goulding, îi povestea lui, domnului Bloom, despre noaptea când el, Richie, îl auzise pe el, şi Dedalus, cântând Rangul şi faima la el, Ned Lambert, acasă.

Cumnaţi: rude. Nu ne vorbim niciodată când ne întâl-nim. Când alăuta e crăpată. 11 tratează cu dispreţ. Vezi. îl admiră cu atât mai mult. în nopţile când cânta Si. Vocea omenească: două coarde mici mătăsoase. Minunate, mai mult decât orice altceva.

Vocea aceea era o pură lamentaţie. Mai calmă acum. Când e tăcere simţi asculţi. Vibraţii. Acum aerul tăcut.

Bloom îşi desfăcu mâinile încrucişate şi cu degete moi trase de cercul subţire de elastic. Trăgea, ciupea. Zumzăia, zbârnâia. în timp ce Goulding vorbea despre vocea de concert a lui Barraclough, în timp ce Tom Kernan revenind la un aranjament retrospectiv vorbea către părintele Cowley ascultându-l, care improviza ceva şi dădea din cap în timp ce cânta. în timp ce marele Big Ben Dollard vorbea cu Simon Dedalus Łprinzându-şi acum, care îl aproba din cap fumând, care fuma.

Tu pierdută. Toate cân-tecele pe tema asta. Şi mai mult îşi întindea Bloom elasticul său. Pare crud. îi face pe oameni să înceapă să ţină unii la alţii: îi ademeneşte. Pe urmă-i desparte. Moarte. Exploz. Le dă la cap. Duceţivă-ladracudeaici. Viaţa omului. Dignam. Uf, şobolanul ăla cum îşi. mai tremura coada! Cinci şilingi am dat. Corpus paradisum. A crăpat ca floricelele de porumb copt: burtă ca de câine otrăvit. S-a dus. Şi ei cântă. L-au uitat. Şi eu. Şi într-o zi şi ea cu. O lasă: se plictiseşte. Atunci suferă. Se smiorcăie. Ochii ei mari spanioli rotunzi pierduţi în gol. Şi părul ei buclat învolburat ondulat înfoiat ne piepte; at.