James Joyce ulise

— Haide, Ben, spuse Simon Dedalus. Pe cinstea mea, niciodată n-ai fost mai bun.

— Tu eşti cel mai bun, spuse Tomgin Kernan. Cea mai grozavă interpretare a acestei balade, pe sufletul şi pe onoarea mea.

— Lablache, spuse părintele Cowley.'., Ben Dollard se îndreptsţ în pas ponderos de dans spre bar, puternic îndopat cu laude şi cu totul mare şi roza-ceu, pe picioarele lui greoaie, cu degetele lui umflate de gută scăpărând castagnete prin aer.

Big Benaben Dollard. Big Benben. Big Benben.

Rrr.

Şi adâncmişcaţitoţi, Simon, trâmbiţând compasiune prin nasul său de corn de ceaţă, toţi râzând, îl scoaseră în faţă, pe Ben Dollard cu multă voioşie.

— Eşti rubicond şi glorios, spuse George Lidwell. Domnişoara Douce îşi aşeză roza în aşteptare.

— Ben machree, spuse domnul Dedalus pocnind cu palma peste omoplatul gras al lui Ben. E-n mare formă, decât că are o grămadă de ţesuturi adipoase ascunse pe făptura lui.

Rrrrrrsss.

— Grăsimea asta nu-i a bună, Simon, mormăi Ben Dollard.

Richie lăuta crăpată şedea singur; Goulding, de la Collis, Ward. Nesigur sta în aşteptare. Pat neplătât asemenea.

Tap. Tap. Tap. Tap.

Domnişoara Mina Kennedy îşi apropie buzele de urechea primului domn cu halbă.

— Domnul Dollard, murmurară abia auzit buzele ei.

— Dollard, murmură halba.

Primul cu halbă credea; domnişoara Kenn când ea; că el era doll; că ea era păpuşă: halba.

Murmură că ştia de numele acesta. Numele-i era familiar, adică. Adică, auzise numele de Dollard, aşa-i zicea? Dollard, da.

Da, spuseră mai tare buzele ei, domnul Dollard. Î cântat minunat cântecul acela, murmură Mina. Şi Ultima roză a verii era un cântec minunat. Lui Mina îi plăcea cântecul acela. Halbei îi plăcea cântecul care lui Mina.

E-ultima-roză-a-verii-Dollard rămas în urmă Bloom simţea vânturi rotindu-i-se jur împrejur pe dinăuntru.'

Face gaze cidrul ăsta. Stai niţel. Oficiul poştal de lângă Reuben J. un şiling şi opt pence încă. Să termin şi cu asta. Să ocolesc pe strada grecească. Mai bine nu le-aş fi promis că-i întâlnesc acolo. Mai liber aici în aer. Muzică. Te calcă pe nervi. Maneta de la bere. Mâna ei care leagănă leagănul care stăpâneşte. Ben Howth. Care stăpâneşte lumea întreagă.

Departe. Departe. Departe. Departe.

Tap. Tap. Tap. Tap.

În sus pe chei mergea Lionelleopold, răul Henry cu scrisoare pentru Mady, cu plăcerile păcatului cu franjuri pentru Raoul cu mă-tu-n-pisoză mergea mai departe Poldy.

Şi tap orbul înainta ţocăind cu toc pe trotuar ţocăind, tap cu tap. }

Cowley, se ameţeşte singur cu asta; tot un fel de beţie. Mai bine să-i cedezi pe jumătate în felul în care-şi face bărbatul felul cu o fecioară. De pildă ăştia care se dau în vânt după muzică. Numai urechi. Nu pierd nici

Un sfert de tremolo. Cu ochii închişi. Moţăie ritmul cu capul. Ţicniţi. Nici nu-ndrăzneşti să te mişti Strict interzis să gândeşti. Şi nu vorbesc decât chestii de tehnică muzicală. îi dau zor cu^notole.

Totul e doar încercare de a spune ceva. Neplăcut când se opreşte pentru că-fiu ştii niciodată exact. Orga de pe strada Gardiner. Băjrânul Glynn cincizeci de lire pe an. Nostim, acolo sus îft”galerie singur cu pedalele şi cheile şi clapele. Aşezat.,ziua întreagă la orgă. Bombănind ceasuri întregi la orgă, vorbind singur sau ca ăla care-i umflă foalele. Mirâie furios, şi pe urmă ţipă şi-njură (ar trebui să-i bage nişte vată ceva în nu striga ea taci), şi pe urmă deodată sunete mici suflu de abia auzit.

Piii! Piuind pitit un vânt mic. în Bloom în.

— El era? spuse domnul Dedalus, întoreându-se, eu pipa regăsită. Am fost cu el astăzi dimineaţă la săracul Paddy Dignam…

— Da, Dumnezeu să-l odihnească.

— A propos, e-un diapazon acolo pe… Tap. Tap. Tap. Tap.

— Nevastă-sa are voce frumoasă. Sau avea. Nu? întrebă Lidwell.

— A, trebuie să fie acordorul, spuse Lydia către când-te-am-văzut-întâi Simonlionel, l-a uitat când a fost aici.

Era orb. îi povesti ea lui când-te-am-văzut-a-două-oară George Lidwell. Şi cânta aşa delicios, o bucurie să-l asculţi. Delicios contrast bronzalid minaaur.

— Spune când! urla Ben Dollard pe când turna. Ţipă când să stau!

— Gata! strigă părintele Cowley. Rrrrr.

Simt că-mi vine.

Toc. Toc. Toc. Toc. Toc:

— Foarte, spuse domnul Dedalus, privind fix la o sardină fără cap.

Sub clopotul cu sandviciuri zăcea pe un catafalc de pâine o ultimă, o singuratică, ultimă sardină a verii. Bloom singur,

— Foarte, şi privea fix. în registrul grav, pe cinste;

Toc. Toc. Toc. Toc. Toc. Toc. Toc. Toc.

Bioom trecea prin faţă pe la Barry. Dac-aş putea: Stai niţel. Dac-aş avea leacul acela care face minuni.' Douăzeci şi patru de avocaţi aici într-o singură casă.' Litigii. Iubiţi-vă unii pe alţii. Suluri de pergamente. Dom-; nii Fură-din-buzunar au împuternicire legală. Goulding, de la Gollis, Ward.

Dar de exemplu tipul care bate-n toba mare. Vocaţia sa: trupa lui Micky Rooney. Mă întreb cum i-o fi venit întâi ideea. Stând la căldurică la el acasă după fripturica de porc cu varză mângâindu-şi-o în fotoliu, repetându-şi partea lui în orchestră. Pum. Pumpapum. Drăguţ pentru nevestică. Piei de măgar. Le bat de le snopesc cât trăiesc,' pe urmă după moarte şi mai tare mai departe. Pum.' Batebate. Asta pare să fie cum îi spun ei iaşmac sau vreau să spun kismet. Soartă.

Tap. Tap. Un tânăr, orb, cu băţ ţocăind, venea toctoc-tocăind prin faţa vitrinei lui Daly unde o sirenă cu părul şiroindu-i (dar el nu vedea) sufla pufuri dintr-o a sirenei (orbii nu) a sirenei cea mai răcoroasă dintre toate.-

Instrumente. Un fir de iarbă, scoica mâinilor ei, pe urmă suflă. Şi din pieptene sau dintr-o foiţă poţi să scoţi sunete. Molly în cămăşuţă acolo pe strada Lombard, cu părul despletit. Cred că orice meserie şi-a făcut o muzică a ei, nu-i aşa? Vânătorul cu cornul. Hau. Te-mpunge cornul? Cloche. Sonnez la! Ciobanul cu fluierul lui. PolH ţaiul cu ţignalul lui. Chei şi clape! Hopa-n horn! La ora patru-i tocmai bine! Dormi! Totu-i pierdut acum. Toba? Pumpapum. Să-i scoale şi pe morţi. Pum. Dignam. Săracul de el micul nominedomine. Pum. Asta e muzică, vreau să spun, e pum pum pum cam cum se zfce o ia da capo. Şi totuşi de auzit poţi să auzi. Şi mergând mergem înainte, tot înainte. Pum.

Trebuie chiar. Pff. Să faci aşa ceva la un banchet. Dar e doar o chestie de obiceiuri, şahul Persiei de pildă. Suflă o rugăciune, plânge o lacrimă. Totuşi trebuie să fi fost cam masiv să nu vadă că era o şapcă de ţăran. înfofolit. Mă întreb cine o fi fost tipul de acolo la cimitir cu macferla-nul cafeniu. O, târfa de pe alee!

t_O târfă soioasă cu o pălărie de paie neagră într-o parte venea sticloasă în plină zi pe chei înspre domnul Bloom. Când a văzut întâi acel chip adorat. Da, este. Mă simt atât de singur. Noapte umedă pe alee. Cornul. Cine-are coarne? Elhau. Eahau. Nu e-n elementul ei aici. Ce e ea? Sper că. Psst! N-aveţi nimic de spălat. Ştie Molly. M-a găbjit atunci. O damă grasă era cu tine în taior cafeniu. Iţi taie tot cheful. întâlnirea aia pe care-am fixat-o. Ştiind bine că niciodată, sau dacă s-ar putea spune că vreodată. Prea scump prea aproape de casă de scumpa mea casă. Oare mă vede ea? Ziua arată groaznic. Are o faţă de te sperii. Dracu' s-o ia! Ei ce, trebuie să trăiască şi ea ca oricine. Să mă uit aici la vitrină.

La vitrina prăvăliei de antichităţi şi vechituri a lui Lionel Marks mândrul Henry Lionel Leopold dragul Henry Flower gravul domn Leopold Bloom considera sfeşnic acordeon scurgându-i-se burduful mâncat de molii. Ocazie: şase şilingi. Aş putea să-nvăţ să cânt. Ieftin. S-o las să treacă. Sigur, orice e scump dacă n-ai nevoie. Ăsta zic şi eu negustor bun. Te face să cumperi ce vrea el să vândă. Tipul care mi-a vândut briciul suedez cu care m-a bărbierit. Voia să-mi mai ia nişte bani şi pentru ascuţit. Trece acuma ea. Şase şilingi.

Trebuie să fie cidrul sau poate vinul de Burgundia.

Aproape de bronzul de-aproape aproape de aurul de departe ei îşi ciocniră paharele clinchenitoare toţi, cu ochii strălucitori şi galanţi, în faţa bronzatei Lydia şi a ispititoarei ei ultimă roză a verii, roză de Castilia. Întâi Lid, De, Cow, Ker, Doll, o cvintă: Lidwell, şi Dedalus, Bob Cowley, Kernan şi Big Ben Dollard.

Tap. Un tânăr intră într-un coridor pustiu la Ormond.

Bloom privea un erou curajos reprezentat în vitrina lui Lionel Marks. Ultimele cuvinte ale lui Robert Emmet. Şapte ultime cuvinte. De Meyerbeer e.

— Bărbaţi adevăraţi ca voi bărbaţii.

— Da, da, Ben.

— Ridică paharele împreună cu noi. îşi ridicară.

Cine. Ciunc.

Trip. Un tânăr nevăzător sta în uşă. El nu vedea bronzul. El nu vedea aurul. Nici pe Ben nici pe Bob nici pe Tom nici pe şi nici pe George nici halbele nici pe Richie nici pe Pat. Hi hi hi hi. El nu vedea.

Bloommarinul Bloomunsurosul privea ultimele cuvinte, încet. Când ţara mea îşi ia locul printre.

Pprprr.

Trebuie să fie bur.

Pff. U. Rrpr.

Naţiunile lumii. Nimeni în spate. Ea a trecut. Atunci şi nu până atunci. Tramvai. Kran, kran, kran. Bună ocaz. Krandlkrankran. Sunt sigur că e Burgundul. Da. Unu, doi. Fie epitaful meu. Karaaaa. Scris. Eu am.: Pprrpffrrppfff.

Înfăptuit.

Îmi treceam278 şi eu vremea cu bătrânul Troy, de la poliţie, acolo la colţul lui Arbour Hill, şi dracu' să mă ia dacă nu trece un coşar dracului şi-aproape că-mi bagă peria în ochi. Mă-ntorsesem tocmai spre el să-i spun ce gândesc, când pe cine-l văd venind pe şosea dacă nu pe Joe Hynes.

— Hei, Joe, zic. Ce-nvârteşti pe-aici? N-ai văzut coşarul ăsta nenorocit, aproape că mi-a scos ochii cu alea ale lui?

— Coşarâi aduc noroc, zice Joe. Cine era moş Tăgârţă ala cu care şedeai de vorbă? >_. '

— A, bătrânu' Troy, zâc. care-a fost poliţist. Stau şi mă-ntreb dacă să nu-i spun să-l umfle pe-ă!a că-ncurcă circulaţia cu pămătuful şi scările lui.

— Ce faci pe-aici, prin părţile noastre? zice Joe.

— Fac pe dracu', zic. E-un prăpădit de pungaş pe-aici, în spatele bisericii garnizoanei, la colţ la Chicken Lane – Troy bătrânu' tocmai îmi zicea d” el – care-a tot luat pe datorie ceai şi zahăr că zice că are o fermă la ţară de la un necăjit care-l cheamă Moses Herzog, peste drum, dincolo, pe lângă strada Heytesbury.

— Unu' din ăia tăiaţi împrejur, zice Joe.

— Mda, zic. Un nenorocit dracului. Asta-i un pungaş clasa întii, îl cheamă Geraghty. Mă ţin de coada lui de două săptămâni de-acuma şi nu pot să scot nici o para de la el.

— Cu asta te ocupi tu acuma? zice Joe.

— Păi, zic. Uite cum decad cei mari şi mândri. Umblu după potcoave de cai morţi. Da' ăsta-i cel mai mare tâl-har de-aici, cit vezi cu ochii, şi cu faţa toată mâncată de bube, că zici că ce-i aia. Să-i spui, zice, că-l provoc şi-l sfidez să te mai trimită după mine şi dac-o face, zice, îl torn, îl torn, zău că-l reclam, că ţine prăvălie fără autorizaţie. Şi-asta după ce-a luat de la ăla cât a putut, până s-a umflat! Doamne, ce-am mai râs când l-am văzut pe ovreiaş, săracu', cum se dădea de ceasul morţii. Mi-a băut ceaiul meu, mi-a mâncat zahăru' meu. Şi-acuma de ce nu-mi plăteşte banii mei?

Pentru marfă neperisabilă2”9 achiziţionată de la Moses Herzog, pe aleea sfântul Kevin, cheiul Food, negustor, aici denumit vânzătorul, şi vândute şi livrate domnului Michael E. Geraghty, din Arbour Hili, 29, în oraşul Dublin, cheiul Arran, aici denumit cumpărătorul, adică cum ar veni cinci pfunzi avoirdupois de ceai prima calitate şi trei livre avoirdupois zahăr tos cristal, a trei pence pfun-dul, sus zisul cumpărător dator sus zisului vânzător o liră cinci şilingi şi şase pence sterlină pentru valorile primite care sumă urmează a fi plătită de către zisul cumpărător zisului vânzător în rate săptămânale la fiecare şapte zile calendaristice a trei şilingi zero pence sterline; şi zisele mărfuri neperisabile nu vor fi amenetate sau promise sau vândute sau în vreun alt fel înstrăinate de către zisul cumpărător ci vor fi şi rămâne spre a fi proprietatea unică şi exclusivă a zisului vânzător spre a dispune de ea după bunul său plac până ce valoarea specifică va fi plătită de către zisul cumpărător pe de-a întregul zisului vânzător în felul aici specificat aşa cum s-a stabilit astăzi între zisul vânzător, urmaşii, succesorii, prepuşii şi reprezentanţii săi pe de o parte şi zisul cumpărător, urmaşii, succesorii, prepuşii şi împuterniciţii săi pe de altă parte.

— N-ăi fi vreun antialcoolic? zice Joe.

— Doar că nu beau nimic între două băuturi, zic eu.

— Ce-ai zice să-i dăm bineţe prietenului nostru? zice Joe.

— Cui? zic. Păi ăla e la spital, săracu'. I s-a urcat la cap.

— Ce, şi-a băut din băutura lui? zice Joe.

— Da, zic. Whisky cu apă la căpăţână.

— Haide până la Barney Kiernan, zice Joe. Trebuie să mă-ntâlnesc cu cetăţeanul.

— La Barney, drăguţul de el, să fie, zic. Şi-altmin-teri, ce ne mai spui, Joe?

— Păi n-am ce, zice Joe. Am fost şi eu la mitingul din sala municipală.

— Acolo ce-a mai fost, Joe? zic'

— Cu negustorii de vite, zice Joe, despre boala botului şi a copitelor. Vreau să-i spun şi cetăţeanului ce-au mai zis ăia.

Aşa că am luat-o pe lângă barăcile de la Linenhall şi prin spatele tribunalului, mai vorbind de una, de alta. Băiat bun Joe când are ceva-n pungă decât că poţi să fii sigur că n-are niciodată. Da' mie nu-mi ieşea din minte porcu' ăla de Geraghty, tâlharul ăla de drumul mare. Că ţine prăvălie fără autorizaţie, zice.

Şi este în insula Inisfail cea mândră 280, o ţară, ţara sfân-tului Michan numită. Acolo se înalţă un turn de veghe

— Ulise, voi. I spre care oamenii îşi îndreaptă de departe privirile. Acolo dorm morţii cei falnici tot aşa cum dormeau în viaţă, războinici şi prinţi de mare renume. O ţară plăcută omului este, adevăr vă zic, cu ape murmurătoare, cu râuri bogate în peşte unde se zbenguie ştiuca, plătica, babuşca, hali-butul, egrefinul fălcos, somnul tânăr, cambula, calcanul, caracuda şi alte neamuri amestecate de peşte precum şi alţi supuşi îndrituiţi ai împărăţiei acvatice, prea numeroşi să mai fie înşiraţi aici. In suflul blând al brizelor dinspre răsărit şi dinspre apus arborii măreţi îşi leagănă în felurite direcţii frunzişul încântător, sicamorul tremurător, cedrul Libanului, platanul mărinimos, eucaliptul binefăcător şi alte podoabe ale lumii arboreale cu care acea regiune este minunat de bine înzestrată. Fete ispititoare stau în strânsa vecinătate a rădăcinilor acestor pomi frumoşi cân-tând cele mai frumoase cântece în timp ce se joacă cu tot soiul de obiecte frumoase, cum să fie de pildă lingouri de aur, peşti de argint, butoiaşe cu heringi, plase încărcate cu ţipari, mere crude, coşuri cu pui de păstrăvi, geme de mare purpurii şi gâze jucăuşe. Şi sunt eroi care de departe se călătoresc să le peţească, venind din Elbana şi din Slievemargy, prinţi fără pereche din Munsterul nesubjugat şi din Connacht cea dreaptă şi din blândul şi strălucitorul Leinster şi din ţara Cruachan şi din Armăgh cea încărcată de splendoare şi din nobilul comitat Boyle, prinţi şi vlăstare princiare.

Şi acolo se înalţă un palat strălucitor al cărui acoperiş de cristal seânteietor e văzut de mateloţii ce străbat marea cea întinsă în corăbii anume construite în, scop şi într-acolo vin toate turmele şi vitele de îngraş roadele dintâi ale acelei ţări căci O'Connell Fitzsimon -; face lor socoteala, căpetenie, scoborâtor din spiţă de căpetenii, într-acolo carele nemaivăzut de mari aduc belşug al câmpurilor, coşarce de conopide, harabale de spanac, hălci de ananas, mazăre de Rangun, buşeli de tomate, darabane de smochine, rinichi din ţara svedească, cartofi rotunzi şi soiuri de verze colorate de York şi de Savoia, şi tăvi cu cŁapa, perle ale pământului, şi coşuri mari cu ciuperci şi dovleci de soi şi măzăriche grasă şi orz şi napi <îe câmp şi mere roşii verzui galbene întunecate roşcate dulci mari amărui coapte şi pufoase şi panere de căpşuni şi împletituri cu agrişe cărnoase şi pufoase şi fragi princiari şi zmeură pe creangă de-a dreptul.

— li sfidez, zice, şi îl provoc îndoit. Ieşi afară până aici, Geragh, mă tâlhar de drumul mare, lepădătură a văilor!

Şi pe drumul acela şerpuiesc turme nenumărate de vite cu clopot la gât şi oi mănoase şi berbecuţi tunşi întâia oară, şi miei şi gâşte de toamnă şi armăsari tineri şi iepe cu tignafes şi mânji zburdalnici şi oi cu lână bogată şi oi de prăsilă şi berbeci de pe pajiştile din Cuffe şi porci sterpi şi scroafe roditoare şi porci de slănină şi varietăţile cele mai diferit variate de porci de rasă scumpă şi junei din comitatul Angus şi tăuraşi fără coarne de stirpă fără pată laolaltă cu vaci de lapte şi vaci de tăiere cu premii încununate; şi acolo în toată vremea se aude bătaie din copite, cotcodăceală, muget, zbieret, behăitură, nechezătură, mârâială, grohăială, clefăială şi neastâmpăr de oaie şi de porc şi de stirpe cu copite grele din păşunile din Lush şi Rush şi Carrickmines şi din văile bogate în ape din Thomond, din stâncile de la M'Gillicuddy, inaccesibila şi stăpânitoarea Shannon, cea de nepătruns, şi de pe pantele dulci ale locului clanului Kiar, cu ugerele umflate de mare belşug de lapte şi pe urmă trec şi butoia-' şele cu unt şi burdufurile de brânză şi balerci ţărăneşti de lăptărie şi spate de miel şi saci cu grâne şi ouă prelungi, cu sutele, multe, felurite ca mărime, lucitoare ca agata, sau întunecate la culoare.

Aşa că am intrat la Barney Kiernan şi, fireşte, cetăţeanul era acolo, în colţ, stând la o parolă cu el însuşi şi cu prăpădita aia de javră râioasă, Garryowen, şi mai mult şi mai mult aşteptând să vadă de unde-i pică ceva _de băut.

— Uite-l colo, zic, în colţul unde se strânge gunoiul, cu balercuţa şi terfeloagele lui, lucrând şi el pentru cauza cea dreaptă.

Nenorocita aia de javră numai că dă din ea uri mârâit să te bage-n toţi sperieţii. Mare pomană şi-ar face cineva dacă i-ar da dracului un hap odată. Mi-a spus odaia cineva ca sigur că a rupt pantalonii de pe un poliţist din Sandry care venise cu o citaţie.

— Stai, parola, zice cetăţeanul.

— Toate bune, cetăţene, zice Joe. Prieteni buni aicea.”

— Atuncea, treceţi, prieteni, zice el.

Pe urmă se freacă la ochi cu mâna şi zice:

— Ce părere mai aveţi de vremurile astea?

/ Făcea, adică, mă-nţelegi, pe grozavul, cum că el nu se lasă impresionat. Dar nici Joe nu s-a lăsat mai prejos.

— Eu zic că bursa e-n creştere, zice scărpinându-se în furcă.

Şi, ce să vezi, cetăţeanul odată se bate cu laba peste genunchi şi zice:

— Războaiele astea din străinătate, asta cred eu că e buba.

Şi zice Joe, înfigându-şi degetul cel gros în buzunar:

— Ruşii ăştia care vor să-i tiranizeze pe toţi.

— Uf, mai dă-o-ncolo de flecăreală, Joe, zic eu, că mi-e o sete de milioane.

— Spune ce-ţi doreşte inima, cetăţene, zice Joe.

— Zeama naţională, zice el.

— Şi tu? zice Joe.

— Cum bine-a spus cetăţeanul, zic.

— Trei halbe. Terry, zice Joe. Şi cum mai stai cu moralul, cetăţene?

— Nieicând mai bun. a chara'^*, zice el. Ce zici, Garry? Nu-i aşa că tot noi îi răzbim? Hai?

Şi cu asta odată-l înşfacă pe prăpăditul de dulău de ceafă, ck-ai fi zis că-atunci îl şi sugrumă.

Făptura aşezată pe un pietroi mai mare la picioarele turnului rotund era eea a unui erou cu umeri largi, cu pieptul voinic, cu mădularele robuste, cu ochii limpezi, cu părul roşu, cu belşug de pistrui de faţă, cu barba hirsută, cu gura mare, cu nasul lat, cu chipul prelung, cu vocea adâncă. şi cu genunchii dezgoliţi, cu mâânite arse de soare, cu picioarele păroase, roşiatic la chip şi cu braţele puternice şi musculoase. De la un umăr la altul măsura mulţi coţi şi genunchii lui noduroşi asemenea stân-cilcr de munte erau acoperiţi, ca dealtminteri tot trupul pe unde îi era arătat vederii, cu desiş viguros de păr întunecat la culoare şi la asprime asemenea mărăcinişului muntenesc (Ulex Europeus). Nările cu aripi largi, din care răsăreau smocuri de aceeaşi nuanţă roşiatică, erau atât de încăpătoare îneât în întunecimea lor cavernoasă cio-cârlia câmpului cu uşurinţă şi-ar fi putut aşeza cuibul. Ochii, în care lacrima şi surâsul se luptau mereu pentru stăpânire, erau de mărimea unei conopide zdravene. Curent puternic de suflare caldă ţâşnea la intervale regulate din cavitatea profundă a gurii sale, în vreme ce, în rezonanţe ritmice, reverberaţiile tari, voiniceşti, sănătoase ale inimii sale colosale tunau bubuitoare făcând pământul, vârful măreţului turn şi pereţii încă şi mai măreţi ai peşterii să vibreze cutremurându-se.282

Purta un vestmânt lung fără mâneci dintr-o piele de bou de curând jupuit, coborându-i până la genunchi, ca un kilt larg, şi încins peste mijloc cu cingătoare de paie şi trestie împletite. Pe dedesubt purta nădragi scoţeneşti din piele de cerb, ţesuţi grosolan cu maţe de oaie. Mădularele de jos îi erau înfofolite în coturni înalţi de Balbrig-gan vopsiţi în purpură de lichen, picioarele fiindu-i încălţate în ghete din piele sărată de vacă legate cu maţele de la gât ale aceluiaşi animal. De cingătoare îi atârna şirag de pietre de mare care i se bălăngăneau la fiecare mişcare a trupului său amarnic, şi pe acestea erau gravate cu artă aspră dar impresionantă imaginile tribale ale multor eroi şi eroine ai Irlandei din vremuri străvechi, Cuchulin, Conn cel învingător într-o sută de bătălii, Niall cel cu nouă ostateci, Brian de Kincora, Ardri Malachi, Art Mac-Murragh, Shane O'Neill, părintele John Murphy, Owen Roe, Patrick Sarsfield, Hugh O'Donnell cel Roşu, Jim Mac Dermott cel Roşu, Soggarth Eoghan, O'Growney, Michael Dwyer, Francy Higgins, Henry M'Cracken cel Vesel, Goliath, Horace Wheatley, Thomas Conneff, Peg Woffington, Fierarul Satului, căpitanul Clardelună, căpitanul Boycott, Dante Alighieri, Cristofor Columb, Sf. Fursa, Sf. Brendan, mareşalul MacMahon, Carol-cel-Mare, Theo-bald Wolfe Tone, Mama Macabeilor, Ultimul Mohican, Roza Castiliei, Omul pentru Galway, Omul care a spart Banca de la Monte Carlo, Femeia care n-a spart-o, Benjamin Franklin, Napoleon Bonaparte, John L. Sullivan, Cleopatra, Savourneen Deelish, sau cum ar veni Scumpa Mea Iubită, Iuliu Cezar, Paracelsus, sir Thomas Lipton, Wilhelm Teii, Michelangelo, Hayes, Mohammed, Logodnica din Lammermoor, Petru Ermitul, Petru Măsluitorul de juriuri, Bruna Rosaleen, Patrick W. Shakespeare, Brian Confucius, Murtagh Gutenberg, Patrick Velasquez, căpitanul Nemo, Tristan şi Isolda, cel dintâi prinţ de Wales, Thomas Coock şi fiii, Curajosul Băiat Soldat, Arrah na Pogue sau cum ar veni Pupăciosul, Dick Turpin, Ludwig Beetho-ven, Colleen Bawn – Fata cu Părul Bălai, Healy-cu-mer-sul legănat, Angus slujitorul lui Dumnezeu, Doâly Mount, Sidney Parade, Ben Howth, Valentine Greatrakes vindecătorul, Adam şi Eva, Arthur Wellesley, CrockerPatronul, Herodot, Jack-ucigătorul-de-uriaşi, Gautama Bud-dha, Lady Godiva, Lilly Crinul din Killarney, Balor-cu-deochiul, Regina din Saba, Acky Nagle, Joe Nagle, Ales-sandro Volta, Jeremiah O'Donovari Rossa, Don Philip O'Sullivan Beare. O lance lunguiaţă de granit cu vârful ascuţit îi era sprijinită alături în vreme ce la picioare i se odihnea un animal sălbatic din specia canină ale cărui icneli sforăitoare vădeau că era adâncit într-un somn neliniştit, supoziţie confirmată de mârâiturile răguşite şi tresăririle spasmodice pe care stăpână-su i le reprima din timp în timp cu lovituri liniştitoare dintr-o măciucă noduroasă fasonată fără multă artă dintr-o piatră paleolitică. Şi până la urmă Terry a adus alea trei halbe pe care ni le oferise Joe şi, pe cinstea mea, mai că nu mi-au ieşit ochii din cap când l-am văzut că scoate o liră. O, să nu mă mişc de-aici dacă mint. O sterlină de toată frumuseţea.

— Şi mai sunt acolo de unde vine asta, zice Joe.

— Ce, ai fm*at cutia săracilor, Joe? zic.

— Munciţi cu sudoarea frunţii, zice Joe. Francmasonul cel prudent mi-a vândut pontul.

— L-am văzut până nu te-am întâlnit pe tine, zic, furişându-se pe Ungă ziduri, pe lângă Pili lane şi strada grecească, şi cu ochii ăia de peşte mort tot iscodind încoace şi încolo să vadă ce şi cum.

Cine oare „^3 trece prin ţara lui Michan învestmântat în armură îndoliată? O'Bloom, feciorul lui Rory; el însuşi. Necunoscând frica, astfel este fiul lui Rory, cel cu sufletul prudent şi prevăzător.