James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

La Vie de Jesus de Monsieur Leo Taxil. I-o-mprumutâ prietenului lui.

— Cest torăant, vous savez. Moi je suiş socialiste. Je ne crois pas en l'existence de Dieu. Faut pas le dive ă mon pere.

— II croit ?

— Mon pere, oui.

Schluss. Lincheşte mai departe.

Pălăria mea de Cartier Latin. Doamne, trebuie şi noi să ne-mbrăcăm potrivit cu personajul. Am nevoie de mănuşi stacojii. Ai fost şi tu student odată, nu ? Student în ce, pentru numele dracului celălalt ? Payseyenn, P.C.N., ştii ; physiques, chimiques et naturelles. Aha. Mîncai şi tu viou en civet de trei parale, oalele cu carne din Egipet, cot la cot cu cărăuşii rîgîitori. Să spui doar, pe tonul cel mai firesc ; cînd eram la Paris, pe boul' Mich', pe atunci obişnuiam să. Da, obişnuiai să porţi cu tine bilete perfo­rate ca să ai un alibiu dacă te-arestau pentru crimă pe-undeva. Dreptatea. în noaptea de 17 februarie 1904 arestatul a fost văzut de doi martori. Alălaltu-a făcut-o ; eul meu celălalt. Pălăria, cravata, pardesiul, nasul. Lui, cest moi. S-ar părea că te-ai distrat bine.

Mers semeţ. Cam ca cine încercai să mergi adineaori ? Am uitat, las-o baltă, eşti un prăpădit. Cu mandatul de ia mama, opt şilingi, uşa batantă de la oficiul poştal trîn-tită ţie în nas de uşier. Foamea ca o durere de măsele. Encore deux minutes. Uită-te la ceas. Trebuie să-i încasez. Ferme. Cîine năimit ! Să-l împuşti, să-l faci mici fărîrne cu o puşcă cu bangăt mare, fărîme de carne omeneasca pe toţi pereţii cu toţi nasturii lui de alamă cu tot. Fărîme peste tot carrac şi pe faţă şi pe dos. Nu eşti rănit ? O, foarte bine. Bate laba. Oho, asta-i tot, numai că-i foarte bine.

Aveai să faci minuni, nu ? Misionar în Europa urmînd pe urmele înverşunatului, crîncenului Columbanus. Fia-cre şi Scotus pe scaunele lor de groază în ceruri vărsaţi din bocaleîe lor, rîzînd tare pe latineşte : Euge ! Euge ! Prefăcîndu-te că vorbeşti stricat englezeşte şi trăgîndu-ţi după tine valiza, hamal de trei parale, pe debarcaderul lunecos de la Newhaven. Comment ? Pradă bogată ai mai

51

adus îndărăt ; Le Tutu, cinci numere mototolite din Pan­talon Blanc et Culotte Rouge, o telegramă albastră fran­ţuzească, o curiozitate de arătat şi altora.

— Mama pe moarte vino acasă tata. '^

Mătuşa crede că tu ai omorît-o pe maică-ta. Din cauza asta nu vrea.

Atunci în sănătatea mătuşii lui Mulligan Şi-am să-ţi spun şi ce motiv am. Ea-ntotdeauna a făcut lucrurile să meargă Cum trebuie în familia Hannigan.

Picioarele îi păşeau acum dintr-o dată în ritm ţanţoş prin brazdele nisipului, pe Ungă pietroaiele de ia zidul dinspre sud. Le privea cu mîndrie, pietre îngrămădite, tidve uriaşe. Lumină de aur peste mare, peste nisip, peste pietre. E soarele acolo, copacii cei zvelţi, casele de lămîie.

Parisul trezindu-se proaspăt, lumină crudă de soare pe străzile lui de lămîie. Măduva umflată a chiflelor, absintul verde ca broasca, mirodeniile de la utrenie îmblîn-zesc aerul. Belluomo se ridică din patul soţiei amantului soaţei sale, gospodina în basma s-a pus în mişcare, cu o farfurioară cu acid acetic în mînă. La Rodot, Yvonne şi Madeleine îşi dreg frumuseţile tuflite, zdrobind cu dinţi de aur nişte chaussons de aluat, cu guri îngălbenite de pus de flan breton. Chipurile de parizieni trec pe alături, drăguţii lor drăguţi-încîntaţi, conquistadori cîrlionţaţi.

Somnolenţe de amiază. Kevin Egan răsuceşte ţigarete de praf de puşcă printre degetele pătate cu cerneală tipo­grafică, sorbindu-şi zîna cea verde aşa cum Patrice şi-o soarbe pe cea albă. Jur împrejur, mîncăii care-şi îndeasă boabele pipărate cu furculiţele, în jos pe gîtlej.³⁹ Un demi setier ! Aburul înfierbîntat de cafea ţîşnind din expres-soul înfierbîntat. La un semn al lui ea mă priveşte. II est irlandais. Hollanăais ? Non fromage. Deux irlandais, nous, Irlande, vous savez ? Ah oui ! Credea că i-ai cerut o brînză hollanăais. Postprandialul tău, ştii ce înseamnă cuvîntul acesta ? Postprandial. Era un tip pe care l-am cunoscut odată la Barcelona, un tip ciudat, zicea că ăsta-i postprandialul lui. Ei, slainte ! In jurul meselor cu tăblii de marmură amestecătura de răsuflări de vin duhnitoare,

52

de gîtlejuri horcăitoare. Suflarea lui pluteşte peste far­furiile noastre pătate de sos, colţul zînei verzi i se arată printre buze. Dintru Irlanda, Dalcassienii, ai nădejdilor, conspiraţiilor, ai lui Arthur Griffith acum. Să mă prindă în jug laolaltă cu el, crimele noastre cauza noastră co­mună. Eşti fiul tatălui tău. îţi cunosc glasul. Cămaşa lui grosolană, cu flori sîngerii îşi tremură pompoanele spa­niole odată cu tainele pe care le şuşoteşte Monsieur Dru-mont, faimosul ziarist, Drumont, ştii cum îi spunea re­ginei Victoria ? Vrăjitoarea bătrînă cu dinţii îngălbeniţi. Vieille ogresse cu dents jaunes. Maud Gonne, frumoasă femeie, La Patrie, Monsieur Millevoye, Felix Faure, ăsta ştii cum a murit ? Bărbaţi lascivi, Frocken, bonne ă tout faire, care masează goliciunea bărbătească în baie la Upsala. Moi faire, zicea, Tous Ies messieurs. Nu şi acest Monsieur, i-am spus. Un obicei cit se poate de licenţios. Baia este lucrul cel mai personal. Nu l-aş lăsa nici pe frate-meu, nici măcar pe propriul meu frate, ce chestie obscenă. Cu ochii verzi, te văd. Colţul din colţul gurii îl simt. Oameni libidinoşi.

Cilindrul albăstriu îi arde mortuar în mîini şi arde limpede. Fire de tutun desprinse şi care iau foc ; fla­cără şi fum acru ne luminează colţul nostru. Oasele aspre ale pomeţilor pe sub borul pălăriei de rebel la lumina zilei. ⁴⁰ Cum a evadat Şeful, versiune autentică. S-a travestit în tînără mireasă, ca să vezi, cu voal şi floare de portocal, şi a pornit-o pe drumul spre Malahide. Aşa a făcut, chiar. Ale conducătorilor de altă dată, ai trăda-ţilor, feluri de a scăpa cu fuga. Travestimente, şi gata-gata să-i prindă, dar s-au dus, nu mai sînt.

îndrăgostitul respins. Eram un tinerel de mai mare dragul pe vremea aceea, îţi spun, am să-ţi arăt odată poza. Aşa eram, zău, îndrăgostit lulea, de dragul ei răi;â-cea, bîntuia ca o fantomă, cu colonelul Richard Burke, şeful clanului său, pe sub zidurile Clerkenwelluldi şi, chircit acolo, a văzut flacăra răzbunării cum îi azvîrlea în sus prin ceaţă. Geamuri sparte şi zidiri năruindu-se. în Parisul cel vesel se-ascunde, Egan din Paris ⁴¹, fi nimeni nu-l mai cercetează acum, decît eu. Făcîndu-şi popasurile zilnice, cu caseta lui tipografică prăpădită, pe la cele trei cîrciumi, vizuineie din Montmartre unde-şi mai şi doarme

53

nopţile scurte, rue de la Goutte-d"Or, tapisată cu chipurile pătate de muşte ale celor duşi. Fără iubire, fără de ţară, fără soaţă. Şi ea o duce bine mersi fără surghiunitul de bărbatu-său, ea, madama, pe rue GKt-le-Coeur, cu un canar şi doi ţapi de pensionari, chiriaşii ei. Obrajii ca piersicile, fustă în dungi, fîşneaţă ca o tinerică. Res­pins, dar care nu deznădăjduieşte. Spune-i lui Pat că ra-ai văzut, vrei ? Odată am vrut să-i fac rost lui Pat, săracul, de o slujbă. Mon fils, soldat al Franţei. Eu l-am învăţat să cînte. Băieţii din Kilkenny au săhii viteze vîjîi-toare. Tu-l ştii, cîntecul ăsta vechi ? Eu l-am învăţat pe Patrice. Bătrîna Kilkenny ; saint Canice, castelul lui Strongbow pe Nora. Cam aşa vine. 0,0. Şi m-apucă. Nap-per Tandy, de mînă.

O, O, băieţii din Kilkenny...

Mina slăbită, topită, peste a mea. Ei l-au uitat pe Kevin Egan, dar el nu i-a uitat. Aducîndu-mi aminte de tine, O, Sioane.

Se apropiase şi mai mult de ţărm şi nisipul ud îi izbea ghetele. Aerul proaspăt îl întîmpină. înstrunindu-i nervii sălbăticiţi, vîntul aerului sălbatic al seminţelor luminii. Stai niţel, doar n-am să merg pînă la farul Kish, ce dracu' ? Se opri dintr-o dată şi picioarele începură să i se cufunde încet în solul fremătător. Să mă întorc.

întoreîndu-se scrută ţărmul spre sud, şi picioarele i se cufundau iarăşi în alte orbite. încăperea rece arcată a turnului e-acolo, m-aşteaptă. Prin barbacană razele de lumină se mişcă veşnic, încete şi veşnice tot aşa cum mi se afundă mie picioarele, tîrîndu-se înspre amurg pe ca­dranul duşumelei. Amurg albastru, căderea nopţii, noapte adincă albastră. în întunericul bolţii mă aşteaptă, scau­nele împinse îndărăt, valiza mea un obelisc, în jurul unei mese cu farfurii părăsite. Cine să le spele ? El are cheia. N-am să dorm acolo cînd se va lăsa noaptea asta. Uşa închisă a unui turn tăcut îngropîndu-le trupurile oarbe, pantersahibul şi cîinele de vînătoare. Chemare ; nici un, răspuns. îşi ridică picioarele din nisipul care i le absoarbe şi se întoarse pe lingă grămada de pietroaie. Să iau totul,

54

să păstrez totul. Sufletul meu merge odată cu mine, formă a formelor. Şi astfel în veghile lunii străbat căra­rea deasupra stîncilor, în doliu argintată, auzind revăr­sarea ispititoare a Elsinorului.

Fluxul mă urmăreşte. îl aud cum se revarsă de aici înspre acolo. Să mă întorc atunci pe drumul de Poolbeg spre plaja de-acolo. Se caţără printre ierburile de mare şi peste lianele lunecoase şi se aşeză pe o stîncă, înfigîn-du-şi toiagul de frasin într-o crăpătură.

Leşul umflat al unui cîine zăcea răsturnat printre sar-gase. în faţa lui botul unei bărci, îngropat în nisip. Uit coche ensable, cum spunea Louis Veuillot despre proza lui Gautier. Nisipurile astea grele sînt vorbirea pe care mareea şi vîntul au cernut-o aici. Şi acolo, pietrele tumu­lare ale constructorilor morţi, o rezervaţie de nevăstuici şi şoareci de apă. Să ascunzi aur acolo. încearcă. Tot ai ceva. Nisip şi pietre. Greu de tot trecutul. Jucăriile lui Sir Lout ^Vl. Vezi să nu capeţi un pumn peste ureche. Eu sînt uriaşul dracului, care rostogoleşte pietroaiele, dra­cului, oseminte ca nişte pietre să păşesc peste ele. Fii'ofum. Amuşin sînge de englez.

Un punct, un cîine viu, creştea văzînd cu ochii aler-gînd peste întinderea de nisip. Doamne, doar n-o să se dea la mine ? Respectă-i libertatea. Să nu fii stăpîn peste alţii şi nici sclavul lor. Am bastonul. Stai locului liniş­tit. De mai departe, mergînd spre ţărm dinspre fluxul înspumat, siluete, două. Cele două Marii. L-au pitit bine printre trestii. Cucu, te-am văzut. Nu, cîinele. Alergă-napoi spre ei. Cine ?

Galerele Lochlannilor ⁴³ trăgeau aici la ţărm, în căutare de pradă, cu provele cu ciocuri însîngerate adîncindu-se în refluxul de tinichea topită. Vikingi danezi, cu colanele de securi de război lucindu-le peste piepturi cînd Malachi purta guler înalt de aur. Un banc de balene turlehyde numite aruncate pe ţărm în zăpuşeala amiezii, pufnind apa, zvîrcolindu-se unde-i apa mai puţin adîncă. Şi apoi dinspre oraşul îndrăgit, înfometat, o hoardă de pitici în haine de piele, poporul meu, cu cuţite de măcelari, aler-gînd, jupuind, hăcuind în carnea de balenă verde, întu­necată. Foamete, molimă şi masacre. Sîngele lor e şi în

55

mine, poftele lor valurile mele. Umblam printre ei pe Liffey îngheţată, acel eu al meu, copil furat, preschim­bat de iele, prin vîlvătăile răşinelor trosnitoare. Nu i-am vorbit nimănui ; nimeni nu mi-a vorbit. '

Lătratul ciinelui alerga înspre el, se oprea, fugea îna­poi. Clinele duşmanului meu. Am stat doar, palid, tăcut, şi îmi lătra împrejur. Tembilia meditans. Haină scurtă trandafirie, jucăria norocului, surîzînd de spaima mea. După asta tânjeşti tu, după lătrăturile aplauzelor lor ? Pre­tendenţi, îşi trăiesc şi ei vieţile. Fratele lui Bruce, Thomas Fitzgerald, cavaler mătăsos, Perkin Warbeck, bastardul de York, în pantalonaşi de mătase alb-trandafiriu ivorie, minunea zilelor de atunci, şi Lambert Simnel '•'', cu suita lui de lepădături şi otrepe, spălător de vase încoronat. Toţi fii de regi. Paradisul pretendenţilor, atunci şi acum. El a salvat oameni de la înec şi tu tremuri la schelălăi-turile unui căţelandru. însă curtenii care şi-au rîs de Guido în Or San Michele erau la ei acasă. Casa lui... N-avem nevoie de abstruzitâţile tale medievale. Tu ai face ce a făcut el ? Trebuie să fie o barcă pe-aproape, o barcă de salvare. Naturlich, scoasă aici pentru tine. Eşti gata sau nu ? Omul care s-a înecat acum nouă zile în largul stîncii Fecioarei. îl aşteaptă acum. Adevărul, haide, scuipă-l. Aş vrea. Aş încerca. Nu sînt înotător bun. Apa rece moale. Cînd intru cu faţa în ea în lighean la Clongo-wes. Nu mai văd ! Cine-i în spatele meu ? Afară repede, repede ! Vezi fluxul revărsîndu-se grăbit din toate părţile, impregnînd repede pînzele de nisip, scoici de culoarea asta, cacao ? bacă aş avea pămîntul sub picioare. Aş vrea ca viaţa lui să fie mai departe a lui, şi a mea a mea. Un om care se îneacă. Ochii lui de om mă privesc din Spaima morţii. Eu... Cu el împreună în adîncuri... N-aş putea-o salva. Ape : moarte amară ; pierdută.

O femeie şi un bărbat. îi văd fustele. Prinse cu ace,

pariez.

Cîinele lor tropăia în voie pe lingă un banc de nisip care se topea văzînd cu ochii, alergînd, mirosind într-o parte şi într-alta. Căuta ceva, pierdut într-o viaţă trecută. Dintr-o dată o luă din loc ca un iepure speriat, cu ure­chile date pe spate, urmărind umbra unui pescăruş în zbor jos. Fluieratul ascuţit al bărbatului îi lovi urechile

5G

moi. Se întoarse, sări îndărăt, se apropie, tropăind cu labe tremurătoare. Pe un cîmp oranj uri cerb cabrat, în culorile fireşti, neîmpodobit cu coarne. La marginea zdren­ţuită a fluxului se opri cu labele ţepene, cu urechile ciu­lite spre mare. Cu botul ridicat latră spre zgomotul va­lurilor, spre grupurile ierburilor de mare. Şerpuiau spre picioarele lui, încreţindu-se, desfoindu-şi multe creste, fiecare al nouălea, spărgîndu-se, plescăind, de departe venind, de şi mai departe, valuri după valuri.

Culegătorii de scoici. Se bălăceau mai înainte în apă şi apleeîndu-se, îşi cufundau săculeţele, şi ridieîndu-se iarăşi, plescăiau mai departe. Cîinele schelălăia alergînd spre ei, se trăgea îndărăt, urca cu labele pe ei, lăsîndu-se apoi în patru labe, ridieîndu-se iarăşi spre ei cu adulaţie mută, stîngace. Neluat în seamă se ţinea pe lingă ei în vreme ce se apropiau acum de nisipul uscat, cu o zdreanţă de limbă ca de lup gîfîindu-i roşcată dintre Mici. Trupul bălţat le sărea înainte şi apoi se trăgea în lături în galop, ca un viţel. Leşul îi sta în cale. Se opri, ămuşină, îl ocoli, un frate, cu nasul mai aproape merse în jurul lui, miro­sind grăbit ca un cîine peste tot blana mototolită a câ­nelui mort. Tidvă de cîine, amuşinat de cîine, ochii în pămînt, mişeîndu-se spre o singură mare ţintă. O, săr-manule trup de cîine. Aici zace un sărman trup de cîine.

— Zdreanţă ! Lasă-l încolo, potaie.

Strigătul îl readuse gudurîndu-se înapoi la stăpînul său şi o lovitură greoaie cu piciorul gol îl împinse, dar teafăr, peste o limbă de nisip, chircindu-se acolo gata de fugă. Se trase îndărăt, într-o parte. Nu mă vede. Mai încolo, la marginea movilitei se lăsă în jos, scormoni cu labele, mirosi o stîncă şi de sub laba din spate ridicată urină peste' ea. Tropăi mai departe şi ridieîndu-şi laba din spate, urină repede, scurt, pe o stîncă nemirosită. Plăcerile simple ale celor sărmani. Labele din spate îi spulberară apoi nisipul ; labele din faţă scormoneau, să­pau. A îngropat ceva acolo, pe bunică-sa. Scormoni în nisip, căutînd, săpînd şi se opri să asculte văzduhul, spulberă apoi iarăşi nisipul cu furia ghearelor, oprindu-se curînd, un pardos, o panteră conceput în adulteriu, vultu-rînd morţii. ⁴⁵

57

După ce m-a trezit ăla azi-noapte, acelaşi vis era sau nu ? Stai niţel. Holul deschis. Strada tîrfelor. Ţine minte. Ilarun al Raşid. Sînt pe aproape. Omul acela mă condu­cea, îmi vorbea. Nu mi-a fost frică. Pălăria lui tare mi-o ţinea mie peste faţă. Surîdea ; miros de fructe şi cremă. Asta era regula, zicea. Intră. Vino. Au întins covorul roşu, de gală. Ai să vezi cine.

Aruncîndu-şi săculeţele peste umăr, plescăiau prin apă, egipţieni roşcaţi. Picioarele lui albăstrii de sub pan­talonii suflecaţi izbeau nisipul cleios, un fular cărămiziu strîngîndu-i gîtul neras. Cu paşi femeieşti ea îl urma ; tîlharul şi muierea-i, lor a tuturora. Prada îi atîrna pe spinare. Nisip resfirat şi fărîme de scoici i se încrustaseră pe picioarele goale. în jurul feţei bătute de vînturi îi atîrna părul. în urma stăpînului ei, ea tovarăşa şi ajută-toarea, bate drumurile spre oraşul cel mare. Cînd noap-tea-i ascunde prihanele trupului chemînd de sub şalul ei cafeniu din vreun gang unde au udat cîinii. Peştele ei le face cinste la doi soldaţi din carabinierii regali la circiuma lui O'Loughlin pe Blackpitts. Strînge-o în braţe, fă dra­goste cu ea după chipul şi vorba celor de jos, căci, O, iubăreaţă eşti şi bună. Albeaţă de demon femeiesc sub zdrenţele-i rîncede. Pe maidanul Fumbally în noaptea asta : mirosul tăbăcăriilor.