James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

n

— A primit lucrurile, spuse.

Aşteptă pînă ce ea lăsă cartea poştală la o parte şi se lăsă să alunece iarăşi încolăcită în pat cu un suspin mulţumit,

— Grăbeşte-te cu ceaiul ăla, spuse ea. M-am uscat toată.

— Fierbe ceainicul, spuse el.

Dar mai întîrzie să elibereze scaunul : fusta ei în dungi, lenjeria moto li tă, murdară ; le ridică pe toate în braţe şi le lăsă la picioarele patului.

Pe cînd cobora spre bucătărie, ea strigă după el:

— Poldy ?

— Ce-i ?

— Să opăreşti ceainicul mic.

, Fierbea, bineînţeles ; o pană de abur se ridica din ciocul ceainicului. Opări şi clăti ceainicul mic şi puse înăuntru patru linguriţe pline de ceai, înclinînd apoi ceai­nicul mare să lase apa să curgă dincoace. Lăsîndu-l să se limpezească, dădu la o parte ceainicul mare şi aşeză tigaia direct pe cărbunii înroşiţi privind cum alunecă înăuntru şi se topeşte bucata de unt. Pe cînd desfăcea pacheţelul cu rinichiul pisica se împingea în el, mieunînd înfometată. Dacă-i dai prea multă carne, nu mai prinde şoareci. Se zice că nici nu mănîncă deloc carne de porc. Cuşer. Poftim. Lăsă hîrtia murdară de sînge să cadă pînă la ea şi depuse rinichiul în sosul gros de unt topit, sfîrîitor. Piper acuma, îl presără printre degete, în cerc, scoţînd din păhărelul de ouă ciobit.

Pe urmă îşi deschise scrisoarea, aruncînd o privire peste întreaga filă şi pe verso. Mersi, un basc nou ; dom­nul Coghlan ; picnic la Lough Owel ; un student ; fetele de pe plajă ale lui Blazes Boylan.

Ceaiul se infuzase. îşi umplu şi el ceşcuţa „pentru mus­taţă", imitaţie de serviciul Crown Derby, surîzînd. Darul de ziua lui de la Milly. Prostuţa. Cînd era de cinci ani numai. Nu, stai niţel : patru. Eu i-am dat colierul de imi­taţie de ambră pe care şi l-a rupt. îşi punea singură în cutia de scrisori bucăţele de hîrtie de împachetat împă­turite. Surise, turnînd ceaiul.

72

O, Milly Bloom, tu eşti iubita mea.

Tu eşti oglinda în care mă uit noaptea întreagă.

Mai bine că te am pe tine, chiar fără de o para,

Decît pe Katey Keogh cu grădina şi măgăriţa ei bleaga.

Săracul profesorul Goodwin, bătrînul. Groaznic caz. Dar era un bătrînel tare politicos. Ce elegant, ca pe vre­muri, cînd se-nclina şi-o ajuta pe Molly să coboare de pe scenă. Şi oglinjoara pe care şi-o ţinea în joben. Seara cînd o venit Milly cu ea în salon. I-a uitaţi-vă ce-am găsit în jobenul domnului profesor Goodwin ! Ce-am mai rîs cu toţii. îşi spunea de pe atunci cuvîntul sexul. De pe-atunci era o femeiuşcă pe cinste.

înfipse furculiţa, în bucata de rinichi şi o trînti pe partea cealaltă ; pe urmă aranja ceainicul pe tavă. Umflă­tura tăvii zăngăni cînd o ridică în mîini. Era totul pe tavă ? Pîinea cu unt, patru, zahărul, linguriţa, frişca. Da. O duse în sus pe scări, cu degetul gros petrecut pe după toarta ceainicului.

împingînd uşa cu genunchiul intră cu tava în mîini şi o aşeză pe scaunul de la capul patului.

— Ce-ai mai stat, spuse ea.

Făcu să scîrţîie arcurile cînd se ridică deodată într-un cot, sprijinindu-se în pernă. El îi privea calm trupul masiv, alunecîndu-şi privirea printre sînii mari, moi, atîrnîndu-i pe sub cămaşa de noapte ca ugerul unei capre. Căldura trupului ei pînă atunci culcuşit acolo se înălţă în aer, ames-tecîndu-se cu mireasma ceaiului pe care începuse să si-l toarne.

Un colţ de plic rupt se ivea de după perna mototolită, întorcîndu-se să iasă, se opri o clipă să îndrepte pătura.

— De la cine era scrisoarea ? întrebă. Scris energic. Marion.

— A, de la Boylan, spuse*ea. Mi-aduce programul.

— Ce cînţi ?

— Lă ci darem ⁶², cu J. C. Doyle, spuse ea, şi Vechiul cîntec dulce al iubirii.

Buzele ei pline surîdeau sorbind ceaiul. Parfumul ăsta lasă un miros cam stătut a doua zi. Cam ca apa de flori trezită.

— Ai vrea să-ţi deschid fereastra puţin ?

L

Ea îşi împinse în gură o felie de pîine îndoită, între-bînd :

— La ce oră-i înmormîntarea ?

— La unsprezece, cred, îi răspunse. N-am văzut ziarul încâ.

Urmărind degetul ei care arăta ceva ridică de pe pat un crac al pantalonaşului ei cam murdar. Nu ? Atunci o jartieră cenuşie încolăcită pe după un ciorap : mototolit, cu talpa lucioasă.

— Nu : cartea aia. Un alt ciorap. Fusta.

— Trebuie c-a căzut pe jos, spuse ea.

; Pipăi încolo şi încoace. Voglio e non vorrei^m. Mă întreb dacă ea-l pronunţă cum trebuie : voglio. Nu-i în pat. Tre­buie c-a alunecat. Se apleacă şi ridică cearceaful. Cartea, căzută acolo, zăcea deschisă îîngă umflătura cu desene portocalii a oalei de noapte.

— Dă-ncoace, spuse ea. I-am pus un semn. E-un eu-vînt aici de care am vrut să te întreb ce-nseamnă.

Sorbi o înghiţitură din ceaşca pe care o ţinea de toartă şi, după ce-şi şterse grijulie vîrful degetelor de pătv: începu să caute prin text cu acul de cap pînă ajunse la cuvîntul căutat.

— Mă tu-n-pe ce ? întrebă el.

— Aici, spuse ea. Ce-nseamnă asta ? ⁶'*

Se apleca să citească pe sub unghia ei frumos lustruită.

— Metempsihoză ?

— Da. Cine-i ăsta şi ce vrea ?

— Metempsihoză, spuse el încruntîndu-se. E-un cuvînt grec ; din greceşte. Asta înseamnă transmigrarea sufletelor.

— Ei, pe dracu', spuse ea. Vorbeşte lămurit ; să te-nţe-leagă omul.

El surise, privind dintr-o parte spre ochii ei ironici. Aceeiaşi ochi tineri. Prima noapte după spectacolul cu tablouri mişcătoare. La Dolphin's Barn. Frunzări filele pătate. Paiby : Mindria circului. Ia te uită. O po^ă. Un italian încruntat, cu biciuşca în mînă. Asta de aici trebuie să fie Ruby mîndria întinsă pe jos goală. Cu cearşaful du-ne pe noi spre lumină. °⁵. Monstruosul Mafţei conteni în sfirşit şi cu un ultim blestem îşi împinse victima cît colo.

74

Astea toate-s cu acte de cruzime. Ca nişte animale dopate. Trapezele, la circul Hengler. Nici nu mai puteam să mă uit. Toată lumea ţinîndu-şi răsuflarea. Voi frîngeţi-vă gîturile, că noi o să ne rupem coastele de atîta rîs. Familii întregi. De mici le-au deprins oasele, aşa ca să se metempshihozeze. Că adică trăim după moarte. Sufletul nostru. Că sufletul omului, după ce moare. Sufletul lui Dignam... —> Ai terminat-o ? o întrebă.

— Da, spuse ea. N-are nimic porcos. Adică, ea l-a iubit tot pe primul toată vremea ?

— Eu n-am citit-o. Vrei alta ?

— Da. Ia una de Paul de Kock. Are nume frumos.

îşi mai turnă o ceaşcă de ceai, urmărind dintr-o parte cum curge lichidul.

Trebuie să prelungesc termenul la cartea aceea de la bibliotecă din strada Capelei. Altfel au să-i scrie lui Kearney care a garantat pentru mine. Reîncarnare ; âsta-i cuvîntul.

— Unii oameni cred, spuse, că mai continuăm să trăim în alt trup şi după moarte, că am mai trăit şi înainte. Asta se cheamă reîncarnare. Că am mai trăit înainte, pe pămînt, acum mii de ani, sau pe vreo altă planetă. Că, adică, am uitat totul. Unii spun că-şi mai aduc aminte de vieţile lor trecute.

Frişca se încolăcea în spirale tremurătoare în ceaiul ei. Mai bine să o fac să-şi aducă aminte de cuvîntul ăsta : metempsihoză. Un exemplu mai degrabă. Un exemplu.