James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

De la altarul nostru binecuvîntat. ²⁶⁸

Părintele superior, reverendul John Conmee S.J., îşi aşeză la loc ceasul lucios în buzunarul dinăuntru, coborînd treptele prezbiteriului. ²⁰⁹ Trei fără cinci. Tocmai timpul pentru o plimbare frumoasă pînă la Artane. Cum îl chema pe băiatul acela ? Dignam, da. Vere dignum et justum est. Pe fratele Swan trebuia să-l văd. Scrisoarea domnului Cunninghain. Da. Să-i fac un serviciu, dacă-i cu putinţă. Un bun catolic practicant ; util cînd vine timpul colec­telor.

Un marinar fără un picior înainta legănîndu-se cu opinteli leneşe ale cîrjelor, mormăind un cîntecel. Se smuci oprindu-se în faţa mînăstirii maicilor Carităţii şi-şi întinse şapca ţuguiată după pomană de la reverendul John Conmee S.J. Părintele Conmee îi dădu binecuvîntafea sa întru lumina soarelui, căci punga lui, ştia bine, nu con­ţinea decît o singură coroană de argint.

Părintele Conmee traversă spre piaţa Mountjoy. Se gîndi, dar nu prea îndelung, la soldaţi şi marinari, ale căror picioare fuseseră retezate de ghiulele, sfîrşindu-şi acum zilele în vreun azil, şi la cuvintele cardinalului Wolsey : Dacă l-aş fi slujit pe Dumnezeu cum mi-am slujit regele,

261

El nu m-ar fi părăsit la zilele bătrîneţelor. Mergea în umbra arborescentă a frunzelor clipind în soare şi către el veni soţia domnului Da vid Sheehy, membru al parlamentului.

— Foarte bine, mulţumesc, părinte. Şi dumneavoastră, părinte ?

Părintele Conmee se simţea minunat într-adevăr. Avea să meargă la Buxton probabil pentru cura de ape. Şi băieţii ei, făceau progrese la Belvedere ? Părintele Conmee se bucura să audă că da. Şi domnul Sheehy ? Tot la Londra. Parlamentul era încă în sesiune, da, sigur. Frumoasă vreme, încîntătoare. Da, era foarte probabil ca părintele Bernard Vaughan să vină iarăşi să mai ţină o predică. O, da ; foarte impresionant. Un om cu adevărat minunat.

Părintelui Conmee îi părea foarte bine că o vede pe soţia domnului deputat Sheehy bine sănătoasă şi o rugă să-i transmită salutul său domnului deputat David Sheehy. Da, avea să vină să le facă o vizită, fără îndoială.

— La revedere, doamnă Sheehy.

Părintele Conmee îşi ridică pălăria, luîndu-şi rămas bun, înspre mărgelele de jad al mantilei ei strălucind negre în soare. Şi mai surise o dată îndepărtîndu-se. Ştia că se clătise pe dinţi cu pastă de nucă de araca.

Părintele Conmee mergea mai departe şi, în mers, su-rîdea căci se gîndea la ochii nostimi şi la accentul de peri­ferie al părintelui Bernard Vaughan.

— Tu Pilate ! Ce n-ai ţinut piept la mulţimea de­şănţată ?

Un om plin de zel, însă. Chiar, cu adevărat. Şi, într-a­devăr, făcea mult bine, în felul lui. Fără nici o îndoială. Spunea că iubeşte Irlanda, şi i-s scumpi irlandezii. Şi încă, de familie bună, să nu-ţi vină să crezi. Gaeli, nu ?

A, să nu uite. Scrisoarea aceea către părintele pro­vincial.

Părintele Conmee opri trei copii de şcoală la colţul pieţei Mountjoy. Da : de la Belvedere erau. Clasa cea mai mică : Aha. Şi erau buni la învăţătură ? O. Foarte frumos. Şi cum îl chema pe el ? Jack Sohan. Şi pe el ? Ger. Gal-laher. Şi micuţul celălalt ? Pe acela îl chema Brunny Lynam. O, ăsta-i un nume foarte frumos.

262
Din buzunarul de la piept părintele Conmee scoase o scrisoare pe care i-o dete tînărului Brunny Lynam arătînd către cutia de scrisori roşie de la colţul străzii Fitzgibbon.

— Dar ai grijă să nu te pui şi pe tine la cutie, micu-ţule, îi spuse.

Băieţaşii îl priviră cu şase ochi pe părintele Conmee şi rîseră.

— Ei, domnule.

— Ia să vă văd dacă sînteţi în stare să puneţi o scri­soare la cutie, spuse părintele Conmee.

Tînărul Brunny Lynam fugi peste drum şi strecură scrisoarea părintelui Conmee către părintele provincial în gura cutiei roşii şi strălucitoare. Părintele Conmee surise şi dădu din cap, şi surise pornind mai departe către răsărit prin piaţa Mountjoy.

Domnul Denis J. Maginni, profesor de dans etc, cu joben, frac de jculoarea ardeziei şi reveniri de mătase, cravată de batist alb, pantaloni strimţi de culoarea levăn-ţicăi, mănuşi galbene de culoarea canarului şi ghete de piele cu vîrf ascuţit, păşind cu gravitate şi prestanţă, se trase cu mult respect la o parte la marginea trotuarului cînd trecu pe lîngă lady Maxwell, la colţul cu Dignam Court.

Nu e dînsa doamna M'Guinness ?

Doamna M'Guinness, solemnă, cu păr argintiu, se în­clină către părintele Conmee de pe trotuarul de vizavi de-a lungul căruia îşi lunecă o clipă surîsul. Părintele Conmee surise şi el şi salută. Ce mai făcea dumneaei ?

Frumoasă prestanţă. Ca Măria Stuart, cam aşa trebuie să fi fost. Şi cînd te gîndeşti că ţine o prăvălie pe ama-neturi. Ei, mda ! O... cum să spun ?... o mină de regină.

Părintele Conmee mergea în jos pe strada Great Char­les aruncînd o privire spre biserica protestantă, acum închisă, la stînga. Reverendul T. R. Green, licenţiat va (Deo volente) rosti predica. La ei i se spune incumbent. Simte că îi incumbă să rostească acum cîteva cuvinte. Dar se cuvine să nutrim simţăminte de caritate. Invincibilă ignoranţă. Fac şi ei cum îi luminează mintea.

Părintele Conmee dădu colţul şi o luă pe calea North Circular. De mirare că nu e linie de tramvai pe o arteră atît de importantă. Sigur, ar trebui să fie.

263

Un grup de elevi cu ghiozdanele în spate traversă dinspre strada Richmond. Toţi îşi scoaseră şepcile cam pătate. Părintele Conmee- îi salută de mai multe ori, cu bunătate. Elevi la şcoaia fraţilor creştini.

Pe cînd mergea înainte, părintele Conmee simţi mi­reasmă de tămîie dinspre dreapta. Biserica Sfîntului Iosif, pe Portland Row. Pent;u femeile vîrstnice şi virtuoase. Părintele Conmee îşi scoase pălăria în semn de respect faţă de Sfintele Taine. Virtuoase ; dar uneori se întîmpla să fie prost dispuse.

Ajuns aproape de Aldborough House, pe părintele Con­mee îl duse gîndul la acel gentilom risipitor. Acum sînt aici nişte birouri, sau aşa ceva.

Părintele Conmee pătrunse acum pe calea North Ştrand, şi fu salutat de domnul William Gallagher care stătea în pragul prăvăliei lui. Părintele Conmee îl salută pe domnul Gallagher şi percepu mirosurile provenind de la halcile de costiţă de porc şi de la marile calupuri de unt ţinut la rece. Trecu prin faţa tutungeriei lui Grogan, de care erau sprijinite panouri cu afişe anunţînd o îngrozitoare catas­trofă la New York. în America toată vremea se întîmpla lucruri din astea. Nefericiţii, să moară aşa, nepregătiţi. Totuşi, un act de contriţie din toată inima.

Părintele Conmee înainta pe lîngă bufetul lui Daniel Bergin, la vitrina căruia se proptiseră doi nelucrători. îl salutară şi fură şi ei salutaţi.

Părintele Conmee trecu prin faţă pe la H.J. O'Neill, pompe funebre, unde Corny Kelleher trecea cifre în regis­tru mestecînd un pai. Un sergent de stradă făcîndu-şi rondul îi salută pe părintele Conmee, şi părintele Conmee îl salută pe sergent. La măcelăria Youkstetter, părintele Conmee remarcă şiruri de caltaboşi, albi, negri şi roşii, frumos încolăciţi pe tăvi.

Afurcat pe sub copacii de la Promenada Charleville, părintele Conmee văzu un şlep de turbă, un cal de edec cu capul plecat atîrnîndu-i, un luntraş cu o pălărie de paie murdară stînd pe punte, fumînd şi privind la o creangă de plop deasupra capului. Era o scenă idilică ; şi părintele Conmee medita la bunătatea Creatorului care făcuse ca turba să se afle în mlaştini de unde oamenii puteau s-o

264

scoată şi s-o aducă la oraşe şi sate să facă foc în casele săracilor.

Pe podul Newcomen, reverendul John Conmee, S.J., de la biserica Sfintul Francisc Xavier, pe strada Upper Gar-diner, urcă într-un tramvai care pleca din staţie.

Dintr-un tramvai care sosea în staţie coborî reverendul Nicholas Dudley, C. C, de la biserica Sfînta Agatha pe strada North William, păşind pe podul Newcomen.

La podul Newcomen părintele Conmee urcă în tram­vaiul care pornea căci nu-i plăcea să străbată pe jos bucata aceea mohorîtă de drum pe lîngă Mud Island.

Părintele Conmee se aşeză într-un colţ al vagonului, cu biletul albastru vîrît cu grijă în deschizătura unei mănuşi dolofane de piele, în timp ce patru şilingi, o monedă de şase pence şi cinci băncuţe de un penny alunecară din palma celeilalte mănuşi dolofane în punguliţa sa de bani. Trecînd pe lîngă biserica acoperită de iederă se gîndea că de obicei controlorul îşi făcea apariţia tocmai cînd ţi-ai aruncat fără să-ţi dai seama biletul. Solemnitatea ocupan­ţilor vagonului i se părea părintelui Conmee exagerată pentru un drum atît de scurt şi de ieftin. Părintelui Con­mee îi plăcea să aibă în jurul lui un mediu de oameni bine dispuşi.

Era o zi paşnică. Domnul cu ochelari care şedea în faţa părintelui Conmee îşi terminase tocmai explicaţiile şi-şi coborise privirile. Soţia lui, presupunea părintele Conmee. Un căscat uşor îi întredeschise gura soţiei domnului cu ochelari. Îşi ridică pumnul mic înmănuşat, căscînd delicat, lovindu-şi uşor cu pumnul mic înmănuşat gura deschi-zîndu-i-se şi surise un surîs micuţ, dulce.

Părintele Conmee simţea parfumul ei în vagon. Observă de asemenea că bărbatul cu aer neajutorat, aşezat de cea­laltă parte a ei, şedea pe marginea banchetei.

In faţa altarului, părintele Conmee izbuti cu greu să depună ostia în gura bătrînului neajutorat şi căruia îi tremura capul.

La podul Annesley tramvaiul se opri şi, tocmai cînd era pe punctul să pornească, o bătrînă se ridica deodată de la locul ei ca să coboare. Conductorul trase de cordonul soneriei să oprească vagonul. Ea coborî ducîndu-şi cu ea

265

coşul şi o plasă de cumpărături ; şi părintele Conmee îl văzu pe conductor ajutînd-o cu coşul şi plasa ; şi părintele Conmee se gîndi că era una din bătrînele eare-au ajuns aproape de capătul drumului şi cărora trebuie să le repeţi de două ori Domnul să te binecuvinteze, copila mea, ca să înţeleagă că le-ai dat absoluţiunea, roagă-te pentru muie. Dar suferă atîta în viaţa asta a lor, cu atîtea griji, sărma­nele de ele.

Din afişele de pe garduri domnul Eugene Stratton îi rînjea cu buzele lui groase de negru părintelui Conmee.

Părintele Conmee se gîndi la sufletele negrilor şi ale cafeniilor şi ale galbenilor şi la predica lui despre sfîntul Feter Clavel, S. J.. şi Misiunea pentru Africa, şi la pro­pagarea credinţei, şi la milioanele de suflete ale negrilor şi cafeniilor şi galbenilor care nu primiseră taina botezului când avea să le vie ceasul din urmă, ca un fur noaptea. Cartea aceea a iezuitului belgian, Le Nombre des Mus, i se părea părintelui Conmee a fi într-adevăr un apel raţional. Există milioane de suflete omeneşti pe care Domnul le-a

at după Chipul şi Asemănarea Sa şi cărora credinţă nu r& fost (Deo Volente) dăruită. însă erau suflete ale

- aului create de Domnul. Părintelui Conmee i se părea că e mai mare păcatul ca toate sufletele astea să fie pier­dute, o adevărată risipă, s-ar putea spune.

La staţia de pe calea Howth părintele Conmee coborî, tat de conductor şi salută şi el la rîndul său.

Bulevardul Maîahide era liniştit. Părintelui Conmee îi plăceau şi bulevardul şi numele lui. Clopotele bucuriei sunînd în însoritul Maîahide. Lordul Talbot de Maîahide,

Mijlocit lord amiral ereditar al Malahide-ului şi mărilor

. ecinate. Pe urmă a fost chemat la oaste şi ea a fost fecioară, soţie şi văduvă, toate într-o singură zi. Acestea au fost zilele unei lumi de demult, vremuri ale credinţei în cetăţile luminoase, vremuri de demult în domeniile baroniei.

Trecînd mai departe, părintele Conmee se gîndi la căr-tieica lui Vremuri de demult în domeniile nobiliare şi la cartea care s-ar putea scrie despre institutele iezuite şi despre Mary Rochfort, fiica lordului Molesworth, prima

ntesă de Belvedere. ^a

266

O doamnă obosită, trecută de prima tinereţe, plimbîn-du-se singuratecă pe ţărmul lacului Ennel, Mary, cea dintîi contesă de Belvedere, obosită plimbîndu-se în fapt de seară, nici măcar tresărind cînd o vidră ţîşneşte din apă la picioarele ei. Cine poate să ştie adevărul ? Nu gelo­sul lord Belvedere şi nici confesorul ei dacă ea poate nici n-a săvîrşit adulterul pe de-a întregul, eiaculatio seminis inter vas naturale mulieris, cu fratele soţului ei ? Ar fi mărturisit pe jumătate dacă n-ar fi păcătuit cu totul, aşa cum fac femeile. Numai Dumnezeu ştie, şi cu ea, şi cu el, fratele soţului.

Părintele Conmee se gîndi la tiranica incontinenţă, necesară totuşi pentru stirpea omenească pe lumea aceasta, şi la faptul că într-adevăr căile Domnului le sînt oamenilor neînţelese.

Don John Conmee păşea în vremuri de altădată. Era un umanist preţuit unanim în vremea aceea. Purta în gîndul său taine mărturisite şi le surîdea unor chipuri nobile surîzîndu-i într-un salon cu podelele date cu ceară de al­bine, cu ciorchini mari de roade pe tavan. Şi mîinile mirelui şi miresei, de neam nobil, amîndoi, strînse una într-alta în mîna lui don John Conmee.

Ce zi frumoasă.

Printr-un gard de nuiele părintelui Conmee i se arătară şiruri de verze, înclinîndu-i-se cu crinoline de frunze ample. Cerul îi dezvălui o turmă de nori mici albi alune-cînd uşor după vînt. Moutonner, cum zic francezii. O ex­presie simplă şi potrivită.

Citindu-şi breviarul, părintele Conmee urmărea o turmă de nori lînoşi peste Rathcoffey. Gleznele lui învestmîntate în ciorapi subţiri îi erau gîdilate de paiele cîmpului din Clongowes. Pe acolo se plimba serile citind, şi auzea ţipe­tele şirurilor de băieţi ieşiţi la joacă, ţipetele glasurilor tinere în seara liniştită. Fusese rectorul lor ; conducerea lui le fusese lor blîndă.

Părintele Conmee îşi scoase mănuşile şi luă din buzunar breviarul său cu marginile filelor roşii. Un semn ivoriu îi arătă pagina.

Nonele. Ar fi trebuit să le citească înainte de prînz. însă venise lady Maxwell.

287

Părintele Conmee citi în taină Pater şi Ave şi îşi făcu cruce. Deus in adiutorium.

Păşea calm înainte, citind în gînd notele, şi înainta astfel,- citind, pînă ajunse la Res în Beati immaculati : Principium verborum tuorum veritas : in eternum omnia iudicia iustitiae tuae. *

Un tînăr roşu la faţă ieşi prin gaura unui gard viu şi după el se arătă o fată cu nişte margarete tremurîndu-i sălbatic în mînă. Tînărul îşi ridică şapca cu un gest brusc ; tînăra se înclină grăbită şi încet, cu grijă, îşi desprinse de pe fusta colorată o crenguţă atîrnată acolo.

Părintele Conmee îi binecuvîntă grav pe amîndoi şi întoarse o filă subţire în breviarul său. Sin : Principes persecuţi sunt me gratis : et a verbis tuis formidavit cor vieurn. **

Corny Kelleher îşi închise registrul cel mare şi aruncă o privire din ochiul său pe jumătate închis spre un capac. de sicriu de pin proptit ca o sentinelă într-un colţ. Se ridică ţeapăn, se apropie de el, şi, rotindu-l pe loc, îi examina forma şi ornamentele de alamă. Mestecîndu-şi mai departe paiul lăsă deoparte capacul şi merse încet pînă în prag. Acolo îşi trase în jos borul pălăriei să-şi umbrească ochii şi se rezemă de uşor privind leneş afară.

Pe podul Newcomen părintele John Conmee urcă în. tramvaiul de Dollymount

Corny Kelleher îşi încrucişa ghetele lătăreţe şi privi în gol, cu pălăria trasă pe ochi, mestecîndu-şi paiul.

Sergentul de stradă 57 C, în rondul lui obişnuit, se opri locului, să-şi mai treacă timpul.

— Frumoasă zi, domnule Kelleher.

— Mda, spuse Corny Kelleher. :— Zăpuşeală, spuse sergentul.

* Res este litera ebraică precedînd secţiunea a 20-a a Psal­mului 119.

„Res în Fericiţi cei curaţi: Temelia cuvîntului tău este ade­vărul, Şi în etern toată judecata dreptăţii tale" (lat.).

** Sin •— litera ebraică precedînd secţiunea următoare a aceluiaşi Psalm. „Cei mai mari fără cuvînt urmăritu-m-au, Dară inima mea a tremurat numai înaintea cuvîntului tău" (lat.),

263

Corny Kelleher ejectă un jet tăcut de zeamă de paie arcuindu-i-se din gură în clipa cînd un braţ alb generos aruncă o monedă de la o fereastră de pe strada Eccles. ²⁷⁰

— Ce veşti bune mai ai ? întrebă.

— Am văzut-o aseară pe persoana aceea, spuse ser­gentul cu voce scăzută.

Un marinar cu un singur picior dădu, proptindu-se în cîrje, colţul la MacConnell, ocolind căruciorul cu îngheţată Rabaiotti, şi porni zvîcnind din cîrje în sus, pe strada Eccles. Către Larry OTvourke, oprit numai în cămaşă în pragul uşii, aruncă un mormăit morocănos.

— Pentru Anglia...

îşi zvîcni brutal trupul mai departe pe lîngă Katey şi Boody Dedalus, se opri o clipă mormăind :

— pentru căminul nostru, pentru ce-i frumos. Chipului palid, ros de griji, al lui J.J O'Molloy i se

răspunse că domnul Lambert este în magazie cu un client.

O doamnă corpolentă se opri. scoase o monedă de aramă din poşetă şi o lăsă să cadă în şapca întinsă spre ea. Mari­narul bodogăni o mulţumire, privi acru spre ferestrele rămase surde, îşi lăsă capul în piept şi se mai azvîrli înainte legănîndu-se în cîrje, preţ de patru paşi.

Se opri mîrîind iritat :

— Pentru Anglia...

Doi ştrengari cu picioarele goale, sugînd nişte şireturi prelungi de acadea, se opriră lingă el, căseîndu-şi gurile năclăite gălbui spre ciotul piciorului lui.

El zvîcni iarăşi mai departe în salturi scurte, viguroase, se opri, îşi înălţă capul spre o fereastră şi urlă cu glas adine :

— Pentru căminul nostru, pentru ce-i frumos.

Ciripitul vesel şi dulce care se auzea în tremolouri dină­untru mai continuă o măsură sau două, încetă deodată. Jaluzeaua se trase la o parte la fereastră. O tăbliţă cu anunţul Camere nemobilate, alunecă de pe pervaz şi căzu. Un braţ durduliu, dezgolit, generos luci o clipă, se lăsă văzut, iţit dintr-un corsaj alb şi dintre epoleţii bine întinşi

2G9

ai unui combinezon. O mînă de femeie aruncă o monedă peste grilajul de la intrare. Căzu pe trotuar.

Unul dintre ştrengari alergă într-acolo, o culese de jos. şi o depuse în şapca menestrelului, spunînd :

:— Uite, domnule.

Katey şi Boody Dedalus²⁷ⁱ împinseră cu efort uşa bucătăriei şi intrară în încăperea cu aer înăbuşitor, plină de aburi.

— Ai amanetat cărţile ? întrebă Boody.

Maggy în picioare în faţa plitei îndesă de două ori cu făcăleţul rufele cenuşii în zoaiele clăbucite şi îşi şterse fruntea.

— Nu vor să dea nimic pe ele, spuse.

Părintele Conmee mergea pe cîmpul de la Clongowes şi gleznele-i învestmîntate în ciorapi subţiri îi erau gîdilate de paiele aspre.

— Unde-ai încercat ? întrebă Boody. *

— La M'Guinness.

Boody bătu din picior şi-şi aruncă sacoşa pe masă.

— Mînca-o-ar bubele de grăsană ! strigă.

Katey se apropie de plită privind pieziş cu ochii micşo­raţi în aburi.

— Ce-i în oală ? întrebă.

— Cămăşi, spuse Maggy. Boody ţipă enervată :

— Ce dracu', n-avem nimic de mâncare ?

Katey, ridicînd capacul de pe o oală eu un colţ al fustei ei murdare, întrebă :

— Şi-aici, ce-i ?

Aburi groşi îi ţîşniră în faţă drept răspuns.

— Supă de mazăre, spuse Maggy.

— Unde-ai găsit ? întrebă Katey.

— De la sora Mary Patrick, spuse Maggy. Crainicul îşi agită clopoţeluL

— Bingbing !

Boody se aşeză îa masă grăind înfometată :

— Dă-ncoace !

270

Maggy vărsă supă gălbuie, groasă, din oală într-un castron. Katey, aşezîndu-se în faţa lui Boody, spuse liniş­tită, ridicmdu-şi la gură cu vîrful degetelor nişte firimituri culese la întîmplare :

— Bine c-o avem şi p-asta. Unde-i Dilly ?

— S-a dus să se-ntîlnească cu tata, spuse Maggy. Fărîmiţîndu-şi bucăţi mari de pîine în supa gălbuie,

Boody adăugă :

— Tatăl nostru carele nu eşti în ceruri.

Turnînd supă gălbuie în castronul lui Katey, Maggy exclamă :

— Boody ! Ruşine !

Epavă, un afiş mototolit, Vine prorocul Ilie, lunecă uşor în jos pe Liffey, pe sub podul Loopline, ţîşnind în vîrtejurile unde apa fierbea mînioasă pe la picioarele podului, pornind spre răsărit pe lîngă lanţuri de ancoră şi carene, între docul cel vechi al Vămii şi cheiul George. ²ⁿ

Fata cea blondă de la Thornton aşeza frumos_ pe fundul coşuleţului nişte paie foşnitoare. Blazes Boylan ^2/3 îi înmînă sticla învelită în foiţă trandafirie şi un urcior micuţ.

— Pune-le pe astea întîi, te rog, îi spuse.

— Da, domnule, răspunse blonda, şi fructele deasupra.'

— Aşa vezi, tocmai bine, spuse Blazes Boylan.

Ea potrivea frumos, simetric, perele pergamute, şi prin­tre ele piersicile coapte, cu feţe ruşinate.

Blazes Boylan se plimba încoace şi încolo în pantofii lui noi, cafenii, prin prăvălia cu miresme de fructe, ridicînd cîte o poamă, tînără, zemoasă, ridată, şi tomatele durdulii, roşii, adulmecînd mirosurile apetisante.

Oamenii lui H.E.L.Y.'S. paradară prin faţa lui, cu pălă­riile lor înalte, albe, traversînd aleea Tanger, tropăind spre ţinta lor.

EI se întoarse deodată pe călcîie din faţa unui coşuleţ cu căpşuni, scoase un ceas de aur din buzunarul de la vestă şi-l ţinu o clipă la lungimea lănţişorului.

— Poţi să le trimiţi cu tramvaiul ? Acuma chiar ?

Sub arcadele Porţii Negustorilor o siluetă cu spinarea neagră cerceta cărţile în căruciorul unui anticar.

271

— Sigur, domnule. E-aici în centru ?

__ A, da, spuse Blazes Boylan. La zece minute.

Fata cea blondă îi întinse un formular si un creion.

— Vreţi să scrieţi adresa, domnule ?

Blazes Boylan scrise la tejghea şi împinse formularul

spre ea.

— Trimite-o acum chiar, vrei ? spuse. E pentru cineva

bolnav.

— Da, domnule. Sigur, domnule.

Blazes Boylan îşi zăngăni nişte monede vioaie în buzu­narul pantalonilor.

— Ce pagubă-mi faci ? întrebă.

Degetele subţiri ale blondei calculau fructele. Blazes Boylan privi în decolteul bluzei ei. Tinerică. Scoase o garoafă roşie din vaza înaltă cu picior.

— Asta-i pentru mine ? întrebă galant.

Blonda-i aruncă o privire dintr-o parte, bărbat cochet, tocmai cît trebuie de neglijent, cravata cam într-o parte, şi roşi.

— Da, domnule, spuse.

Aplecîndu-se cochetă socoti iar perele mari şi piersicile ruşinate.

Blazes Boylan privi mai îngăduitor în despicătura bluzei ei, cu tulpina florii roşii între dinţii-i surîzători.

— Pot să spun o vorbă la telefonul dumneavoastră, domniţă ? întrebă hoţeşte.

— Ma ! spuse Almidano Artifoni.

Privi peste umărul lui Stephen ²⁷⁴ către tidva noduroasă a lui Goldsmith.

Două autobuze cu turişti trecură încet, femeile stînd în faţă, încleştate franc de braţele scaunelor. Feţe palide. Braţele bărbaţilor petrecute franc pe după taliile lor bon-doace. Privirile le alunecau de la Trinity la portalul orb în coloanele lui al băncii Irlandei unde uguiau porumbeii.

— Anch'io ho avuto di queste idee, spuse Almidano Artifoni, quand'ero giovine come Lei. Eppoi mi sono con-vinto che ii mondo e una bestia. E peccato. Perche la sua

272