James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

84

în el. Vindecările de la Lourdes, apele uitării şi arătările lui Knock, statui sîngerînde. Bătrînul ăla a adormit acolo lingă boxa de confesiune. De unde şi sforăiturile. Credinţă oarbă. In siguranţă în braţele împărăţiei care va să vie. îi adoarme orice durere. Se mai trezeşte o dată pe vremea asta la anul.

îl văzu pe preot aşezînd caliciul cu comuniunea, bine la mijloc, şi îngenunchind o clipă în faţa lui, arătînd o talpă mare cenuşie de gheată pe după chestiunea cu dan­tele în care era înveştmîntat. închipuie-ţi că-şi pierde acul de la ai lui. N-ar mai şti ce să facă. Are şi o chelie la spate. Literele astea de pe spinare I.N.R.I. ? Nu ; I.H.S. Molly mi-a spus mie odată cînd am întrebat-o. Am păcă­tuit ; sau nu, am pătimit, asta înseamnă. Şi cealaltă însuşi Ne Renaşte Iarăşi.

Ne întîlnim într-o duminică după rozarii. Nu-mi mai nesocoti rugăminţile. Apare cu un văl şi o poşetă neagră. Amurg şi cu lumina din spate. S-ar putea să fie şi ea aici cu o panglică în jurul gîtului şi să facă totuşi şi treaba aialaltă, pe furiş. Caracterul lor. Individul acela care i-a trădat pe invincibili la proces, ăla, Carey îl chema, îşi lua împărtăşania aici în fiecare dimineaţă. Chiar în biserica asta. Peter Carey. Nu, la Peter Claver mă gîndesc acuma. Denis Carey. Ca să vezi. Nevastă şi şase copii acasă. Şi toată vremea complota asasinatul. Mironosiţii ăştia cu faţă de suferinzi, bine le zic, au tot­deauna aerul furiş şi ascuns. Nu sînt nici oameni de afa­ceri cinstiţi. O, nu, ea nu-i aici : floarea ; nu, nu. A propos, am rupt plicul ? Da, sub pod.

Preotul spălă caliciul, apoi deşertă curăţel resturile. Vin. E mai aristocratic aşa decît dacă de exemplu ar bea chestii din astea cu care-s ei obişnuiţi, bere Guinness sau vreo băutură de-asta de-a societăţilor de temperanţă, Wheatly biter de Dublin sau limonada Cantrell şi Co-chrane (aromatizată). Nu le dau aşa ceva ; vin prefăcut ; numai chestii din celelalte. Foarte mulţumesc de-aşa o mîngîiere. O înşelăciune pioasă, dar poate-i mai bine aşa : altminteri n-ar mai fi decît un şir de beţivi unul mai grozav ca celălalt perindîndu-i-se prin faţă, fiecare cerîndu-şi băuturica. Stranie toată atmosfera asta din. Foarte potrivită. Adică exact cum trebuie.

95

Domnul Bloom privi în spate către cor. N-au să dea drumul la muzică deloc. Păcat. Cine-o fi la orgă aici mă întreb ? Bătrînul Glyn, ăla se pricepe să facă instrumen­tul să cînte, în vibrato, cincizeci de lire pe an cică încasa pe strada Gardiner. Moily era în voce în ziua aceea, Stabat Maler de Rossini. Predica părintelui Bernard Vau-ghan întîi. Crist sau Pilat ? Crist, dar să nu ne ţii toată noaptea cu asta. Ei veniseră pentru muzică. Nici n-au mai bătut din picioare. Ai fi putut să auzi acul căzînd. I-am spus să-şi încerce vocea acolo, în colţ. Simţeai cum vi­brează în aer, plină, toată lumea se uita în sus.

Quis es liomo ?

Muzica asta veche bisericească e uneori splendidă. Mercadante ; ultimele şapte cuvinte. Messa a douăspre­zecea de Mozart : Gloria de acolo. Popii ăia de demult se pricepeau la muzică, la artă, statui şi tablouri de tot felul. Şi Palestrina de exemplu. Ştiau să se distreze cît îi ţinea cureaua. Şi sănătoşi, tot cîntînd, duceau viaţă re­gulată, pe urmă mai distilau şi băuturi spirtoase. Bene-dictină. Chartreuse verde. Totuşi, să-şi bage eunuci în cor, asta era cam prea tare. Ce fel de voce o fi asta ? Trebuie să fie curios să o auzi după başii lor profunzi. Cunoscători. Mi-nchipui că nu mai simt nimic după. Mai de grabă placizi. Nu mai au nici o grijă. Au căzut cu totul în carne, aşa se spune ? Lacomi, înalţi, cu picioare lungi. Cine ştie ? Eunuc. E şi asta o cale de ieşire.

îl văzu pe preot aplecîndu-se şi sărutînd altarul şi apoi întorcîndu-se cu faţa şi binecuvîntîndu-i pe toţi. Toţi îşi făcură cruce şi se ridicară în picioare. Domnul Bloom privi în jur şi apoi se ridică şi el privind pe dea­supra pălăriilor acum mai înalte. S-au ridicat în picioare pentru evanghelie, sigur. Pe urmă toţi se aşezară la loc în genunchi şi el se lăsă încetişţor la locul lui în bancă. Preo­tul coborî dinspre altar, ţinînd lucrul acela mult în sus, departe de el. Şi pe urmă el şi băiatul, oficiantul, îşi răs­punseră unul altuia în latineşte. Pe urmă preotul înge-nunche şi începu să citească dintr-un cartonaş :

— O, Doamne, refugiul şi puterea noastră...

Domnul Bloom îşi întinse capul să prindă cuvintele. Englezeşte. Le-aruncă şi lor cîte un os. îmi aduc parcă

96

aminte. Cît a trecut de la ultima liturghie la care-ai mai fost ? Gloria şi imaculata fecioară, Iosif logodnicul ei. Petru şi Pavel. Mai interesant dacă ştii despre ce e vorba. Organizaţie minunată, sigur, merg toate ca ceasul. Con­fesiune. Oricine vrea. Atunci am să-ţi spun totul. Peni­tenţă. Pedepseşte-mă, te rog. Mare armă în mîinile lor. Mai ceva decît doctorii sau avocaţii. Femeia asta care moare să. Şi eu am ş-ş-ş. Şi atunci tu cha-cha-cha ? Şi de ce ai ? Se uită în jos la inelul ei să găsească o scuză. Şoptind, pereţii galeriei au urechi. Soţul află şi el spre surprinderea lui. O mică glumă a lui Dumnezeu. Pe urmă uite-o că iese. Remuşcare doar aşa la suprafaţă. Ruşinea care-o înfrumuseţează. Roagă-te la unul din altare. Ave Măria şi Sfînta Fecioară. Flori, mirodenii, luminări topindu-se. îşi ascunde roşeaţa. O imitaţie ne­reuşită a armatei salvării. O prostituată pocăită va lua cuvîntul în faţa adunării. Cum l-am găsit pe Domnul. Solide capete trebuia să mai fie ăia la Roma : ei pun la cale toată reprezentaţia. Şi nu tot ei strîng paralele ? Başca ce le mai lasă unii moştenire : sfîntului părinte, pentru moment cum va crede el de cuviinţă. Liturghii pentru sufletul meu să fie oficiate în public cu uşile deschise. Mînăstiri şi schituri. Preotul acela în procesul cu testamentul Fermanagh depunînd mărturie. N-au reu­şit să-l încolţească. Avea răspunsul gata la orice întrebare. Libertatea şi înălţarea sfintei noastre maici biserica. Doc­torii bisericii : ei au pus la cale toată teologia.

Preotul se ruga :

— Sfinte Arhanghel Mihai, preafericitule, apără-ne în ceasul învrăjbirii noastre. Fii-ne reazăm împotriva răutăţii şi vicleniilor diavolului (ca Domnul să-i puie lui stavilă, cu umilinţă ne rugăm) ; şi tu, O, prinţ al cetelor îngereşti, cu puterea Domnului aruncă-l pe Satan în iad şi odată cu el şi celelalte duhuri rele care rătăcesc pe pămînt spre pierzania sufletelor.

Preotul şi oficiantul se ridicară în picioare şi se înde­părtară. S-a terminat. Femeile mai rămaseră : să dea mul­ţumire Domnului.

Mai bine s-o întind şi eu ⁷⁴. Fratele zumzuitor. Poate vine cu farfurioara. Plăteşte-ţi datoria de Paşti,

— Ulise, voi. I
Se ridică. Ia te uită. Au fost toată vremea descheiaţi nasturii ăştia doi de la vestă ? Aşa ceva le place femeilor. Chiar se supără dacă nu vrei. De ce nu mi-ai spus nicio­dată. Nu ţi-am spus. Dar noi. Scuzaţi, domnişoară, e un (pf) doar un (pf) fir de praf. Sau fusta lor la spate, cu pîatca desprinsă. Vedenii lunatece. Totuşi te plac dacă eşti puţin neglijent. Bine că n-a fost ceva mai la sud. Trecu, încheindu-se discret, pe coridorul dintre bănci şi ieşi prin uşa cea mare afară la lumină. Se opri o clipă, orb, lingă bolul mare rece, negru de marmură în vreme ce în faţa lui şi în spatele lui doi credincioşi îşi muiară mîini furişe în puţina apă sfinţită rămasă. Tramvaie ; o maşină de la curăţătoria Prescott ; o văduvă în voalurile ei de doliu. O remarc pentru că şi eu sînt în ţinută de doliu. îşi puse pălăria. Cît mai e ceasul ? Şi un sfert. Mai e timp destul. Mai bine să-mi dau la pregătit loţiunea aia. Unde-i ? A, da, data trecută. La Sweny în piaţa Lincoln. Farmaciştii rareori se mută din loc. Borcanele lor verzui şi aurii sînt prea grele să le mute des dintr-un loc într-altul. Hamilton Long, fondată în anul potopului. Cimitirul protestant pe-aici pe aproape. Să-l vizitez odată.

O luă către sud pe aleea Westland. Decît că reţeta e-n pantalonii ceilalţi. Of, şi am uitat şi cheia aia de la intrare. Ce plictiseală şi chestia asta cu înmormîntarea. In sfîrşit, săracul de el, nu-i vina lui. Cînd mi-au făcut-o ultima oară ? Stai. Ţin minte că am schimbat o liră. Tre­buie să fi fost la întîi ale lunii, sau doi. Ei, n-are decît să se uite el în registrul de reţete.

Farmacistul întorcea îndărăt filă cu filă. S-ar zice că de la el vine mirosul ăsta de vechi, de praf. I s-a făcut şi capul mic. Şi ce bătrîn e. Tot căutînd piatra filozofală. Alchimiştii pe vremuri. Drogurile astea te îmbătrînesc după ce-ţi excită mintea o clipă. Pe urmă un fel de letar­gie. De ce oare ? Reacţia. O viaţă întreagă într-o singură noapte. Treptat îţi schimbă caracterul. Dacă trăieşti toată ziua printre ierburi, alifii, dezinfectante. Şi toate bor­canele astea de alabastru. Piuliţa şi pisălogul. Aq. Dist. Fol. Laur. Te Virid. Aproape că te faci bine de la mirosuri ca la uşa dentistului. Doctorul Pac. Ar trebui să se cura-risească un pic pe el însuşi. Vreun excipient sau vreo emulsie. Primul tip care s-a apucat să culeagă ierburi ca

93

F.ă se trateze el a avut ceva curaj. Nişte simpli la minte. Aici trebuie să fii atent. Sînt destule chestii de-astea pe aici ca să te adoarmă. Testul e : dacă hîrtia de turnesol se face roşie. Cloroform. Doză prea mare de laudanum. Somnifere. Filtruri vrăjitoreşti de dragoste. Siropul de mac paragoric face rău la tuse. înfundă porii sau ţine flegma. Otrăvurile singurele leacuri. Remediul unde te aştepţi mai puţin. Vicleniile naturii.

— Cam acum două săptămîni, domnule ?

— Da, răspunse domnul Bloom.

Aştepta în faţa tejghelii, inhalînd exhalaţiile pătrun­zătoare ale medicamentelor, mirosul uscat prăfos al bure­ţilor şi lufelor. O grămadă de vreme îţi pierzi povestin-du-ţi durerile şi suferinţele.

— Ulei dulce de migdale şi tinctură de benzoin, spuse domnul Bloom, şi pe urmă apă de floare de portocal...

Sigur e că-i face pielea atît de delicată albă ca ceara.

— Şi ceară albă încă, spuse.

îi scoate mai bine în evidenţă ochii ei întunecaţi. Cum se uita la mine, cu pătura trasă sus pînă la ochi, spanio­loaică, mirosindu-se pe sine însăşi, atunci cînd eu îmi potriveam butonii la manşetă. Reţetele astea de casă sînt deseori cele mai bune : căpşuni pentru dinţi ; nalbe şi apă de ploaie ; cică şi fulgi de ovăz muiaţi în lapte nesmîn-tînit. Hrăneşte tenul. Unul din băieţii reginei bătrîne, ducele de Albany să fi fost ? avea numai o singură pieîe. Leopold, da. Noi avem trei. Negi, buboaie şi pistrui ca şi cum n-ar fi deajuns şi aşa. Dar mai ai nevoie şi de par­fum. Ce fel de parfum foloseşte ? Peau d'Espagne. Flori de portocal. Săpun din lapte de vacă. Apa-i aşa de proas­pătă. Frumos mai miros săpunurile astea. Aş avea timp să fac o baie, acolo, după colţ. Hammam. Turcească. Ma­saj. Ţi se strînge jegul la buric. Ar fi mai bine dac-ar fi o fată frumoasă să ţi-l facă. Şi mă gîndesc şi să. Da, chiar. S-o fac în baie. Curioasă dorinţă, aşa deodată peste mine. Apă în apă. îmbini plăcutul cu utilul. Păcat că nu-i timp pentru masaj. M-aş simţi proaspăt pe urmă toată ziua. La înmormîntare are să fie mai curînd posomorit.

— Da, domnule, spuse farmacistul. A fost doi şilingi şi nouă pence. Aţi adus o sticluţă ?

&9

_v — Nu, spuse domnul Bloom. Pregătiţi-o, vă rog. Am să trec astăzi mai tîrziu şi am să iau şi unul din săpu­nurile astea. Cît costă ?

— Patru pence, domnule.

Domnul Bloom ridică o bucată de săpun spre nări. Ceară dulceagă cu iz de lămîie.

— Am să-l iau pe acesta, spuse. Asta face trei şilingi şi un penny.

— Da, domnul meu, spuse farmacistul. Puteţi plăti totul deodată, cînd treceţi mai pe urmă.

— Bine, spuse domnul Bloom.

Ieşi fără grabă din prăvălie cu sulul ziarului la sub­suoară şi pacheţelul cu săpunul înfăşurat în hîrtie încă rece în mina stingă.

Lîngă el, vocea lui Lyons Cocoşul şi odată cu ea şi mîna lui spuseră :

— Hei, Bloom, ce veşti bune ne mai dai ? E de astăzi ? Ia dă-l încoace un moment.

Iar şi-a ras mustaţa, ce dracu' ! Buza de sus ce lungă şi rece parcă. Să pară mai tînăr. Şi chiar c-arată ca dracu'. Şi-i mai tînăr ca mine.

Degetele gălbui cu unghii negre ale lui Lyons Cocoşul desfăşurau sulul ziarului. Ar avea nevoie să se mai şi spele. Să mai dea jos murdăria de pe el. Bună dimineaţa, nu folosiţi săpunul Pears ? Mătreaţă pe umeri. Şi ar trebui să-şi dea şi cu briantină pe păr.

— Vreau să văd ce-i cu calul ăla franţuzesc care e-n cursă astăzi, spuse Lyons Cocoşul. Unde Dumnezeu o fi ?

Foşnea paginile mototolite, împingîndu-şi bărbia în gulerul înalt. Are gîdiliciul frizerului. Cînd ai gulerul prea strîns îţi cade părul. Mai bine-i las ziarul şi scap de el.

— Poţi să-l păstrezi, spuse domnul Bloom.

— Ascot. Cupa de aur. Stai, murmură Lyons Cocoşul. O clipă. Maximum al doilea.

— Eram tocmai să-l arunc, spuse domnul Bloom. Lyons Cocoşul îşi ridică brusc ochii şi-i aruncă o

privire chiorîşă nesigură.

— Ce spui ? zise vocea lui deodată atentă.

100

Biblioteca Judeţeană — CLUJ —

— Zic că poţi să-l păstrezi, răspunse domnul Bloom. Eram cît pe-aci să-l arunc în clipa asta.

Lyons Cocoşul mai stătu la îndoială o clipă, ochindu-l chiorîş ; pe urmă împinse foile desfăcute înapoi în bra­ţele domnului Bloom.

— Am să risc, spuse. Uite, mulţumesc.

Şi se grăbi spre colţul lui Conway. Ca o coadă de iepure cu frica de Dumnezeu.

Domnul Bloom împături la loc foile într-un pătrat corect executat şi puse săpunul înăuntru, surîzînd. Ce buze urîte mai are şi ăsta. Şi mai joacă şi la curse. în ultima vreme chestia asta a ajuns chiar o epidemie. Pînă şi comisionarii fură să pună şi ei pariuri pe cîte şase pence. Loteria pentru curcanul cel mare şi gras. îţi iei banchetul de Crăciun pentru trei parale. Jack Fleming care a făcut nu ştiu ce escrocherie ca să joace banii şi pe urmă a fugit în America. Ăştia nu se mai întorc nicio­dată. Oalele cu belşugul din Egipet.

înainta vesel spre turnul ca de moschee al băii pu­blice. Te face să te gîndeşti la o moschee, cărămizi roşii, minarete. Astăzi văd că sînt competiţii sportive la colegiu. Privi afişul în formă de potcoavă de deasupra porţilor de la parcul colegiului : un biciclist îndoit tot asupra roatei, ca un peşte într-un borcan. Foarte prost afiş. Măcar dacă l-ar fi făcut rotund ca o roată. Şi pe urmă spiţele : sport, sport, sport, şi la mijloc cu litere mai mari cluul : colegiu. Ceva care să-ţi ia ochii.

Uite-l şi pe Hornblower acolo în loja portarului. Să mai schimb cîteva vorbe cu el, să ţin legătura : cum s-ar zice să-mi dea drumul să intru. Ce mai faci, domnule Hornblower ? Bună ziua, domnul meu.

O vreme dumnezeiască, într-adevăr. Măcar dacă ar fi viaţa totdeauna aşa. Vreme de crichet. Să tot stai la umbră. Rundă după rundă. Out. Ăştia nici nu-s în stare să joace. Zero la şase. Da' Buller căpitanul tot a spart un geam de la clubul de pe strada Kildare cînd a marşat pe square leg. S-ar potrivi mai curând la Donnybrook la tîrg. Şi ce le-am mai spart capetele cînd a ieşit în arenă M'Carthy. Val de căldură. Dar nu durează. Trece şi asta, trec toate, ale vieţii valuri, şi ce scriem noi în şuvoiul vieţii este mai scump decît toate.

101

Şi acuma o baie bună ; un şirag curat de apă, smalţ limpede, un fir de apă blînd, călduţ. Acesta este trupul meu.

îşi vedea dinainte trupul palid întins înăuntrul apei cu totul, gol, într-un pîntec de căldură, uns cu săpunul în­miresmat, încet topindu-se, încet clătindu-se. îşi vedea trunchiul şi mădularele acoperite pretutindeni de riduri mici de apă, plutind, împins încetişor în sus, gălbui ca lămîia ; pîntecul lui, mugur de carne ; şi îşi vedea cîr-lionţii întunecaţi ai părului, tufă plutind, părul plutitor al şuvoiului în jurul părintelui molatec al atîtor mii, floare languroasă plutitoare.

Martin Cunningham, cel dinţii, îşi vîrî capul întunecat de joben în trăsura scîrţîitoare şi, introducîndu-se cu îndemînare se aşeză. Dl. Power sui după el, încovoindu-şi cu grijă statura înaltă. ^7S

— Urcă, Simon.

— După dumneata, spuse dl. Bloom.

Dl. Dedalus se acoperi grăbit şi urcă, spunînd :

— Da, da.

— Sîntem toţi acuma ? întrebă Martin Cunningham. Haide, Bloom.

Dl. Bloom intră în trăsură şi se aşeză pe locul liber. Trase portiera după el şi o trînti iarăşi şi iarăşi pînă se închise bine. îşi petrecu un braţ prin rezemătoarea de la portieră şi privi grav prin fereastra deschisă a trăsurii spre storurile lăsate ale bulevardului. Unul ridicat într-o parte-; o bătrînă care trage cu ochiul. Nasul alb turtit de geam. Mulţumind cerului că a trecut şi de data asta pe lîngă ea. Nemaipomenit ce le interesează un cadavru. Ce se mai bucură să ne vadă cum ne ducem după ce le-am dat atîta bătaie de cap cînd am venit. S-ar zice că le şi prieşte treaba asta. Şuşoteli prin colţuri. Pe furiş prin tîrlici ici şi colo de frică să nu se trezească. Şi pe urmă gata să-1 pregătească. Să-1 întindă la vedere. Molly şi cu dna. Fleming să facă patul. Trage-1 mai spre partea ta. Giulgiul nostru de-o fiinţă. Nici nu ştii cine mai pune mîna

102

pe tine odată ce-ai murit. îmbăierea şi lăierea. Cred că-i taie şi unghiile şi-1 mai tund. Mai păstrează cîte puţin şi-n cîte un plic. Mai cresc chiar şi după. Necurată treabă.

Aşteptau cu toţii. Nici o vorbă. încarcă probabil coroa­nele. M-ara aşezat pe ceva tare. Aha, săpunul din buzu­narul de la spate. Mai bine să-1 scot de-acolo. S-aştept momentul.

Aşteptau cu toţii. Pe urmă se auziră roţi din faţă scîrţîind ; apoi mai aproape ; apoi copitele cailor. O zmucitură. Trăsura lor începu să se mişte, scîrţîind, legă-nîndu-se. Alte copite şi roţi scîrţîind porniră din spate. Obloanele bulevardului trecură şi cu ele şi numărul nouă cu ciocanul de la uşă în crepul lui, uşa întredeschisă. La pas.

Aşteptau mai departe, cu genunchii scuturîndu-li-se, pînă ce ocoliră colţul, intrînd acum pe lîngă şinele tram­vaiului. Calea Tritonville. Mai repede. Roţile huruiau lunecînd peste pietrele pavajului şi geamurile şuie tremu­rau huruind în ramele portierelor.

— Pe ce drum ne duce ? întrebă dl. Power cînd spre o fereastră cînd spre alta.

— Irishtown, spuse Martin Cunningham. Ringsend.

Strada Brunswick.

Dl. Dedalus aprobă din cap, privind afară._

— E-un obicei frumos, bătrînesc, spuse. îmi pare bine să văd că nu s-a stins de tot.

Urmăriră cu toţii o vreme prin ferestrele lor şepcile şi pălăriile ridieîndu-se de pe capetele trecătorilor. Res­pect. Trăsura se abătu de la şina tramvaiului pe drumul mai lin de pe lîngă Watery Lane. Dl. Bloom cu o-chii atenţi observă un tînăr zvelt, în vestminte de doliu, cu o pălărie cu boruri largi.^7B

— Uite-un prieten de-al dumitale care trece pe lîngă noi, Dedalus, spuse el.

— Cine era ?

— Fiul şi urmaşul dumitale.

— Unde e ? spuse dl. Dedalus, întinzîndu-se peste banchetă.

Trăsura trecînd pe lîngă ţevile scoase la vedere şi grămezile de pămînt de la şoseaua spintecată prin faţa

103

caselor de raport, se smuci pe după colţ şi, revenind la linia tramvaiului, lunecă mai departe cu zgomot pe roţile ei gureşe. Dl. Dedalus se lăsă la loc pe banchetă, spunînd :

— Era şi prăpăditul ăla de Mulligan cu el ? Fidus Achates al lui ?

— Nu, spuse dl. Bloom. Era singur.

— Se duce la mătuşa Sally, mi-nchipui, spuse dl. Dedalus, banda Goulding, beţivul ăla de contabil în mizerie şi Crissie, căcăreaza lui păpăicu', copilul minune care ştie ea mai bine cine-i taică-su.⁷⁷

Dl. Bloom surise fără veselie spre Ringsend. Fraţii Wallace, fabrică de butelii. Podul Dodder.

Richie Goulding şi servieta lui juridică. Goulding, Collis şi Ward îi zice el firmei. Glumele lui încep să se cam învechească. A fost o figură. Cum a mai dansat atunci duminecă dimineaţa pe strada Stamer cu Ignatius Gallaher, şi cu două pălării de-ale proprietăresei prinse cu ace în păr. Toată noaptea o ducea-ntr-un chef. începe să se resimtă acuma : durerea asta de şale, tare mi-e frică. Nevastă-sa-1 grijeşte cu fierul de călcat pe spinare. Şi-nchipuie c-o să se lecuiască cu pilule. Astea nu-s decît gogoloaşe de pîine uscată. Le-aduc profituri cam de vreo şase la sută.

— S-a înhăitat cu-o droaie de căzături, nunta dl. Dedalus. Mulligan ăsta e, oricum l-ai lua, un pungaş fără nimic sfînt, un păcătos cu privire furişă. Are o reputaţie, să-i fie de cap în tot Dublinul. Dar cu ajutorul lui Dumne­zeu şi a sfintei sale Maici ara să m-apuc să-i scriu o scri­soare într-una din zilele astea maică-si sau mătuşă-si sau ce-o fi, care s-o facă să caşte ochii cît cepele. Am să-1 gîdil eu unde-i e mai greu, vă rog să mă credeţi. îşi ridică glasul peste huruitul roţilor.

— Nu-1 las eu pe neisprăvitul de nepotu-său să-mi ducă de rîpă băiatul. Fiul unui prăpădit de tejghetar. Vindea luminări la văru-meu, Peter Paul M'Swiney. Nu, domnule.

Tăcu. Dl. Bloom privea de la mustaţa sa mînioasă la chipul blînd al d-lui Power şi la ochii şi barba lui Martin Cunningham, care tremurau pline de gravitate. Un tip irascibil, deprins să-i meargă toate pe voie. Se

104

umflă-n pene cu fiu-său. Are şi dreptate. Are cui să treacă schimbul. Dac-ar fi trăit micuţul Rudy. Să-1 fi văzut cum se face mare. Să-i aud glasul prin casă. La plimbare pe lîngă Molly în costumaş Eton. Băiatul meu. Eu oglindiri- du-mă în ochii lui. Ciudat simţămînt ar mai fi fost. De la mine. O şansă măcar. Trebuie să fi fost în dimineaţa aceea la terasa Raymond cînd ea stătea la fereastră, şi se uita la ăia doi cîini cum o făceau pe lîngă zidul lui Lasă-te-de-rele. Şi poliţaiul care rînjea în sus spre noi. Era în capodul crem sfîşiat pe care nu 1-a mai cîrpit. Hai şi noi, Poldy. Doamne, mor dacă nu fac şi eu aşa. Cum mai începe viaţa.

Atunci a rămas grea. A trebuit să refuze concertul la Greystones. Băiatul meu în pîntecul ei. Aş fi putut să-1 ajut să intre în viaţă. Aş fi putut. Să-1 fac să meargă pe picioarele lui. Să-1 învăţ şi nemţeşte.

— Am întîrziat ? întrebă dl. Power.

— Zece minute, spuse Martin Cunningham, uitîndu-se la ceas.

Molly, Milly. Acelaşi lucru mai diluat. înjurăturile ei de motan în călduri. Ho, zei zemoşi !

Şi totuşi, e-o fetiţă delicioasă. Acuma ajunge şi ea o femeie. Mulligar. Dragă păpicule. Tinereţea studioasă. Da, da ; dar şi o femeie pe cinste. Viaţa. Viaţa.

Trăsura se balansa înainte şi înapoi, şi ei patru îşi legănau trupurile după ea.

— Comy ar fi putut să ne dea şi nouă o căruţă mai comodă, spuse dl. Power.

— Ar fi putut, spuse dl. Dedalus, dacă nu s-ar uita aşa cruciş că nu mai ştie nici el ce face. Mă-nţelegeţi ?

îşi închise ochiul stîng. Martin Cunningham începu să măture cu palma nişte fărîmituri uscate de sub coapsele sale.

— Ce mai e şi asta, spuse, pentru numele lui Dumne­zeu ? Fărîmituri de pîine ?

— S-ar zice c-au fost unii care-au făcut un picnic aici de curînd, spuse dl. Power.

Cu toţii îşi ridicară coapsele, una după alta, privind cu dezaprobare pielea mucegăită fără bumbi a banchetei.

105

Dl. Dedalus, strîmbînd din nas, privi încruntat sub el şi spuse :

— Sau mă-nşel eu foarte tare. Tu ce spui, Martin ?

— Şi mie mi s-a părut, spuse Martin Cunningham. Dl. Bloom îşi lăsă coapsa la loc pe banchetă. îmi part

bine c-am făcut baie. îmi simt picioarele curate ele tot. Dar doamna Fleming putea să-mi fi cîrpit ciorapii ăştia mai ca lumea.

Dl. Dedalus oftă cu resemnare.

— în fond, spuse, e lucrul cel mai natural din lume.

— Tom Kernan a venit ? întrebă Martin Cunningham, răsucindu-şi încetişor .vîrful bărbii.

• — Da, răspunse dl. Bloom. E ia urmă cu Ned Lambert şi Hynes.

— Şi e chiar şi Corny Kelleher ? întrebă dl. Power,

— Vine la cimitir, spuse Martin Cunningham.

— L-am văzut pe M'Coy azi dimineaţă, spuse dl. Bloom. Zicea c-are să-ncerce să vină.

Trăsura se opri deodată.

— Ce s-a întîmplat ? :— Ne-am oprit.

— Unde sîntem ?

Dl. Bloom îşi scoase capul pe fereastră.

— Canalul cel mare. spuse.

Uzina de gaz. Tuşea măgărească cic-ar vindeca-o. Tot e ceva că Milly n-a avut-o niciodată. Săracii copii ! Se cocoşează de tot, negri şi vineţi la faţă, şi cu convulsii. De-a dreptul o ruşine. Dacă stai şi te gîndeşti a scăpat uşor cu bolile. Numai pojar. Ceai din seminţe de in. Scai -la­tină, gripă epidemică. Liste de înscriere pentru moarte. Nu scăpaţi şansa asta. Un azil de cîini pe-aici. Săracul Athos ^7S. Poartă-te bine cu Athos, Leopold, asta-i dorinţa mea de pe urmă. Facă-se voia ta. Ii ascultăm pînă în mormînt. O zmîngălitură pe patul de moarte. A pus-o la inimă, a tînjit aşa. Un animal liniştit de tot. Cîinii bătrîni-lor aşa sînt de obicei.

O picătură de ploaie îl scuipă peste pălărie. Se trase îndărăt şi văzu picăturile ploii stropind instantaneu lespe­zile cenuşii. Fiecare separate. Curios. Ca printr-o sită.

106

Mă gîndeam eu c-are să. îmi scîrţîiau ghetele, acuma

mi-aduc aminte.

— Se schimbă vremea, spuse încet.

— Păcat ca n-a rămas frumos, spuse Martin Cunnin­gham.

— Era nevoie pentru pămint, spuse dl. Power. Dar

uite că iese iar soarele.

Dl. Dedalus, încruntîndu-se prin ochelari către soarele voalat, zvîrli un blestem mut către cer.

— Schimbător ca un dos de copil, spuse.

— Am pornit iar.

Trăsura îşi rotea iarăşi roţile înţepenite şi trupurile lor se legănau lin. Martin Cunningham îşi răsucea mai

grăbit vîrful bărbii.

— Tom Kernan a fost imens astă noapte, spuse. Şi

Paddy Leonard care-1 lua în serios.

— O, ia imită-ni-1 puţin,- Martin, spuse dl. Power însufleţindu-se. Stai niţel să-1 auzi, Simon, despre Ben Dollard cînd cîntă Băiatul tuns ⁷⁹.

— Imens, spuse Martin Cunningham, deodată pompos. Felul cum cîntă el balada asta simplă, Martin, e redarea cea mai incisivă pe care-am auzit-o, în toată experienţa mea de o viaţă.

— Incisivă, spuse dl. Power rîzînd. Se pierde tot cînd spune asta. Şi aranjamentele retrospective.

— Ai citit discursul lui Dan Dawson ? întrebă Martin

Cunningham.

— Chiar că nu l-am citit, spuse dl. Dedalus. Unde e ?

— în ziarul de azi dimineaţă.

Dl. Bloom scoase ziarul din buzunarul de la piept. Trebuie să-i schimb şi ei cartea aceea.

— Nu, nu, spuse repede dl. Dedalus. Mai tîrziu, te rog. Privirea dlui Bloom aluneca în jos pe coloana dinspre

margine a ziarului, cercetînd anunţurile mortuare. Callan, Coleman, Dignam, Fawcett, Lowry, Naumann, Peake, cave Peake o fi ăsta ? o fi tipul de la Crosby şi Alleyne ? nu, Sex ton, Urbright. Litere de cerneală repede decolorîndu-se pe hîrtia de ziar zdrenţuită, slîşială. Mulţumiri Micuţei Floricele. Ii simţim dureros lipsa. Spre inexprimabila durere a lui. în vîrstă de 83 de ani după o lungă şi chinui-

107