James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

44

— De ce, domnule ? întrebă Stephen, începînd să zîmbească.

— Pentru că nu i-a lăsat niciodată să-i intre în ţară, spuse solemn domnul Deasy.

O bulă de tuse îi ţîşni, cu rîsul deodată, din gîtlej tră-gînd după ea un lanţ zornăitor de flegmă. Se întoarse cu spatele repede, tuşind, rîzînd, fluturîndu-şi prin aer bra­ţele ridicate.

— Nu i-a lăsat niciodată să-i intre în ţară, strigă iarăşi prin hohotul de rîs, tropăind cu picioarele strînse în ghete peste pietrişul aleii. Din cauza asta.

Prin alternanţa de lumină şi umbră a frunzelor, soarele presăra peste umerii lui înţelepţi paiete, monede săltăreţe.

Ineluctabilă modalitate a vizibilului : cel puţin asta dacă nu şi mai mult, gîndul prin ochii mei. ³⁰ Semnături ale tuturor lucrurilor sînt chemat aici să le citesc, zămisliri ale mării şi lepădări ale mării, fluxul care se apropie, gheata asta mîncată ca de rugină. Verde-flegmă, argintiu-albastru, rugină : semne colorate. Limite ale diafanului. însă mai adaugă el : în trupuri. Aşadar, el avea ştiinţă de ele ca trupuri, înainte de a le şti colorate. Cum ? Dîndu-se cu căpăţîna de ele, sigur. Dar, stai niţel. ³¹ Era chel, şi milionar, maestro color di che sanno. Limită a diafanului întru. De ce întru ? Diafan, adiafan. Dacă-ţi intră toate cele cinci degete prin ea, o poartă, dacă nu — uşă. închide ochii şi-ai să vezi.

Stephen îşi închise ochii să-şi audă ghetele strivind cu trosnet alge, scoici. Dar, oricum, treci prin ea. Eu trec, cîte un pas deodată. Un foarte scurt spaţiu de timp prin foarte scurte timpuri de spaţiu. Cinci, şase, nacheinander-ul. Exact : şi aceasta este ineluctabila modalitate a audi­bilului. Deschide-ţi ochii. Nu. Doamne ! Dacă m-aş prăvăli de pe stînca asta, care-şi moţăie asupra mării capul, să cad prin nebeneinander, ineluctabil. Mă descurc destul de bine prin întunecime. Sabia de frasin îmi atîrnă frumos de trup. Loveşte cu ea ; ei aşa fac. Picioarele mele două în ghetele lui iată-le la capătul gambelor lui, nebeneinander. Sună solide ; făcute cu ciocanul lui Los Demiurgos. Păşesc parcă

întru eternitate prin nisipurile de la Sandymouth ? Crac, crac, cric, cric. Bani de mare sălbatică. Dominie Deasy te

ştie pe toate.

Nu vii tu la Sandymount, Madeline, fato ?

începe ritmul, vezi. Aud. Tetrametru catalectic de iambi în marş. Nu, în galop : deline, fato.

Deschide ochii acum. Aşa voi face. O clipă. A dispărut totul de atunci încoace ? Dar, dacă-i deschid şi suit pentru veşnicie în negrul adiafan ? Busia ! Am să văd dacă pot să văd.

Vezi acuma. Aici toată vremea şi fără tine ; şi întot­deauna au să fie, lume fără de sfîrşit.

Coborau ^:!2 treptele dinspre terasa lui Leahy, prudent. Frauenzimmer ; şi în jos pe ţărmul uşor povîmit şi fleş-căind cu picioarele lor pleoştite afundîndu-li-se în nisi­purile noroioase. Ca şi mine. ca şi Algy, coborînd către mama noastră cea măreaţă. Numărul unu îşi legăna greoaie bocceluţa de moaşă, cartelul celeilalte se tot înfigea în nisipul plajei. Dinspre centru au ieşit şi ele. Doamna Flo-rence MacCabe, văduva răposatului Patk MacCabe. mult regretatul, din strada Miresei. Una din surorile ei m-a tras şi pe mine zbierînd întru viaţă. Creaţie dintru nimic. Ce-are ea în bocceluţă ? Vreun născut-mort cu aţa buri­cului atîrnînd, înfofolit în lină grosolană. Aţele tuturor leagă îndărăt, corzile-spre-iărm-încolăcindu-se a tot ce este muritor. Din cauza asta călugării mistici. Ai vrea să fii precum zeii ? Priveşte-ţi în omphalos. Alo. Aici Kinch. Daţi-mi Edenville. Aleph, alpha ; zero, zero, unu.

Soaţă şi ajutătoare a lui Adam Kadmon : Heva, Eva cea goală. Ea nu avea ombilic. Privire. Pîntece fără pată, umflîndu-se uriaş, pavăză de piele încordată, nu, grîne alb îngrămădite, strălucitoare, nemuritoare, dăinuind dintru veşnicie întru veşnicie. Pîntec al păcatului.

Prins în pîntecele întunecimii păcatului şi eu am fost, făcut nu zămislit. De către ei, bărbatul cu vocea mea şi ochii mei şi o fantasmă de femeie cu cenuşă în suflare. S-au îmbrăţişat şi s-au despicat, au făcut după voie celui care pe toate le împerechează. încă dinainte de vîrsteîe

46

timpului. El m-a voit, şi acum nu mă mai poate vrea pierit, acuma sau vreodată. O lex eterna dăinuie întru El. Asta este adică substanţa divină întru care Tatăl şi Fiul sînt consubstanţiali ? Unde-i sărmanul, scumpul Arius să tragă încheierile ? Râzbulndu-se toată viata cu contrasmag-nificandiudeobangtiaiitatea ? Ereziarh urmărit de stelele rele. într-un closet grec şi-a dat duhul : euthanasia. Cu mitra îngemănată şi cîrja. înscăunat pe tronul său, văduv al unui episcopat văduvit, cu omophorionul ridicat, cu părţile din dos astupate.

Brize se zbenguiau în jurul lui, aer înţepător, viu. Vin şi ele, valurile. Caii de mare cu coarnele albe, încontrîn-du-se, cu Mie de vînt limpede, armăsarii lui Mananaan ^:1:i.

Să nu uit de scrisoarea lui pentru ziar. Şi după asta ? La Vaporul, la douăsprezece jumătate. A propos, s-o iau uşor cu banii ăştia, ca un imbecil cumsecade. Da. trebuie.

îşi încetini paşii. Iată. Mă duc la mătuşa Sara sau nu ? ³'' Glasul tatălui meu consubstanţial. L-ai mai văzut pe fratele tău, artistul Stophen, acuma în urmă ? Nu ? Eşti sigur că nu-i la terasa Strasbourg cu mătuşă-sa Sally ? Nu poate să aibă şi el un pic de ambiţie ? Şi şi şi şi spune Stephen, ce mai face unchiul Si ? O. Doamne îndurăto-rule, în ce familie-am intrat. Băieţii sus în şura de fin. Beţivul ăla de perceptor ambulant şi frate-său, ăia care cîntă la trompetă. Gondolieri onorabili. Şi Walter care se uită chiondorîş, tot îi dă cu domnule, cînd vorbeşte cu taică-su, mda. Domnule, Da, domnul meu. Nu, domnul meu. Plîns-ai Isuse : şi nu-i de mirare, pe Dumnezeul meu.

Să sun din clopoţelul ăla astmatic la vilişoara lor cu obloanele trase : şi să aştept. Mă cred c-aş fi cine ştie ce creditor ; mă spionează dintr-un colţişor cu vedere de sus.

— Stephen e, domnule.'

— Să intre. Sa intre Stephen.

Se trage zăvorul în lături şi uite-l pe Walter cum mă salută.

7- Credeam că cine ştie cine-o fi.

în patul lui mare, nenea Richie, înfofolit în pătură, îşi întinde peste movilita genunchiului avanbraţul vînjos. Cu pieptul curat. S-a spălat pe jumătatea de sus.

— 'Neaţa, nepoate.

47

îşi lasă deoparte planşeta pe care-şi socoteşte factu­rile pentru ochii lui Maşter Goff şi Maşter Shapland Tandy, şi-şi completează formularele de conciliaţii, şi pro­cese verbale şi poate şi vreun mandat de aducere. O iarnă da corn deasupra capului lui chel : Requiescat de Wilde. Şuieratul, fluieratul lui înşelător îl aduce îndărăt pe Walter.

— Da, domnule ?

— Spune-i mamei să ne dea nişte tărie pentru Richie şi Stephen. Unde-i ea ?

— îi face baie lui Crissie, domnule.

Micuţa tovarăşă de pat a lui papa. Fărîmă a iubirii.

— Nu, lasă unchiule Richie.

— Mie să-mi spui pe nume, Richie. La dracu cu apa ta minerală. îţi taie tot cheful. Whisky.

— Unchiule Richie, zău...

— Stai jos, sau să mă ia dracu dacă nu-ţi dau cu eeva-n cap.

Walter se chiorăşte în zadar după un scaun,' \f

— N-are pe ce să stea, domnule,

— N-are unde să şi-l pună, nătăfieţule. Adu scaunul nostru de Chippendale. Vrei să gust; ceva ? Aici la mine să-ţi laşi aerele tale : un hering, ceva ? Sigur ? Cu-atît mai bine. Nici n-avem nimic în casă decît pilule pentru durerea de burtă.

All'erta !

Mormăie acum nişte măsuri din a-ia di sortita a lui Ferrando. Cea mai grozavă parte, Stephen, din toată opera. Ia ascultă.

Fluierul lui melodios răsună iar, frumos nuanţat, frîn-tUri de arie, şi bate toba cu pumnii pe genunchii înfofo­liţi în pătură.

Briza-i mai dulce acum.

Case în ruină, a mea, a lui şi toate. La Clcngowes te-ai lăudat şi tu în lumea bună că ai un unchi judecător şi un unchi general. Lasă-te de de-astea, Stephen. Nu in asta stă frumuseţea. Nici în apele stătute de la biblioteca Marsh unde citeai profeţiile răsuflate ale lui Joachim Abbas. Pentru cine ? Pentru gloata cu o sută de capete din preajma catedralei. Unul ca el, care-şi ura şi el spiţa, care-a fugit dintre ei în pădurea nebuniei, şi coama ii

43

flutura înspumată în bătaia lunii, şi pupilele îi erau stele, ^3:> Houyhnhnm, cu nările fremătătoare de cai. Chi­puri ovale, cabaline. Temple, Buck Mulligan, Foxy Camp­bell. Fălci ascuţite. Părintele abate, diaconul furibund, ce păcat le-a învîrtejit în flăcări simţurile ? Paff ! Descende, calve, ut ne viinium decalveris. Ghirlandă de păr cărunt pe capul lui de blestemat, ia uite-mi-l cum coboară la pas (descende), cu un ostensoriu strîns în mină, cu ochi de vasilisc. Dă-te jos, teadvă calpă ! Şi corul răspunde ameninţare şi ecou, asistînd lîngă coarnele altarului, lati­neasca pufnită pe nas a preotaştilor, care se-nvîrt gvaşi în rasele lor, tunşi şi unşi şi scopiţi, îngrăşaţi cu grăsi­mea grînelor.

Şi în aceeaşi clipă poate un preot după colţ o ridică în mîini. Dringdring ! Şi două străzi mai încolo un altul o închide întx*-un caliciu. Dringdring ! Şi într-o capelă a Fecioarei un altul care-şi ia cuminecătura numai pentru el. Dringdring ! Jos, sus, înainte, înapoi ! Dan Occam s-a gîndit la asta, doctorul invincibil. într-o dimineaţă ce­ţoasă englezească demonul hipostasis i-a gîdilat mintea. Pogorînd hostia şi îngenunchind a auzit cum suna în­gemănat cu al doilea clopot clopoţelul dinţii în transept (şi şi-l ridică pe-al său) şi, ridieîndu-se, a auzit (acum îl înalţ şi eu) clopoţelele lor amîndouă (îngenunche acum) sunînd în diftong.

Vărule Stephen, n-ai să fii niciodată un sfînt. Insulă a sfinţilor^:îfi. Ai fost grozav de sfînt, nu ? Te-ai rugat Sfintei Fecioare ca să n-ajungi să ai nasul roşu. Te-ai rugat diavolului pe bulevardul Serpentine ca văduvioara cea durdulie din faţă să-şi ridice fustele şi mai mult pe«te strada umedă. O st, certo ! Vinde-ţi sufletul pentra «sta, chiar, zdrenţe vopsite prinse cu acul pe un trup de muiere. Mai multe spune-mi, mai multe încă ! Pe imperiala autobuzului de Howth singur strigînd în ploaie : femei goale ! Ce mai zici de asta, he ?

Ce mai zici despre ce adică ? Pentru ce alta au fost făcute ?

Citind cîte două pagini din cîte şapte cărţi în fiecare noapte, nu ? Eram tînăr. Te înclinai în faţa ta însuţi în oglindă, ieşeai în faţă să primeşti aplauze grave, cu chi­pul concentrat, să atragi atenţia. Ura pentru idiotul ăsta

49

bătut de Dumnezeu ! Hura ! N-a văzut nimeni ; nu nu spune la nimeni. Şi cărţile pe care-aveai să le scrii, cu litere în loc de titluri. I-ai citit F-ul ? A, da, dar îl prefer pe Q. Da, dar W e minunată. A, da, W. îţi mai aduci aminte de epifaniile tale pe file verzi ovale, atît de adînc de adinei, din tc.re-ar fi urmat să se trimită copii la toate marile biblioteci ale lumii dacă aveai. să mori, inclusiv la Alexandria ? Să le citească cineva acolo după cîteva mii de ani, o mahamanvantara. Ca Pico de la Mirandola. Da, chiar ca o balenă. Cînd citeşti pagini din astea stranii ale vreunuia care s-a dus de mult simţi că eşti una cu unul care odinioară...

Nisipul zgrunţuros îi pierise de sub picioare. Ghetele îi treceau iarăşi peste o magmă umedă plescăitoare, co­chilii tăioase ca briciul, pietricele strivite cu zgomot, care se înfundau peste alte nenumărate pietricele, lemnul trecut ca printr-o sită de viermele corăbiei, o Armadă pierdută. Pînze nesănătoase de nisip aşteptau să-i sugă tălpile peste ele păşind, suflînd în sus o respiraţie cu iz de canal. Le ocoli trecînd prudent. O sticlă de bere se înălţa acolo, îngropată pînâ la jumătate într-un aluat rnîlos de nisip. Sentinelă : insulă a setei de spaimă. Cer­curi sparte pe ţărm, pe pămînt un labirint de plase negre viclene ; mai încolo uşi dosnice mîzgălite cu cretă şi mai sus pe plajă o frînghie de rufe cu două cămăşi crucificate. Ringsend : wigwamuri ale cîrmacilor cafenii şi ale maeş­trilor matrozi. Scoici omeneşti.

Se opri. Am trecut de drumul spre mătuşa Sara. Nu mă mai duc acolo ? Se pare că nu. Nimeni pe-aici. Se întoarse spre nord-est şi străbătu nisipurile mai ferme către Turnul Porumbeilor.

— Qui vous a mise dans cette fichue position ?

— Cest le pigeon, Joseph. ³⁷

Patrice, acasă în vacanţă, linchea lapte cald cu mine la barul MacMahon. Fiul unuia care s-a expatriat singur, Kevin Egan de la Paris, gîşte sălbatice li se spune. Tatăl meu e-o pasăre, linchea dulcele lait chaud cu o limbuţă tînără trandafirie, în faţa lui durdulie, bucălată, Linchea, lapin. Trage nădejde să cîştige la gros lots. Despre natura femeilor a citit în Michelet. Dar neapărat o să-mi trimită

50

La Vie de Jesus de Monsieur Leo Taxil. I-o-mprumutâ prietenului lui.

— Cest torăant, vous savez. Moi je suiş socialiste. Je ne crois pas en l'existence de Dieu. Faut pas le dive ă mon pere.

— II croit ?

— Mon pere, oui.

Schluss. Lincheşte mai departe.

Pălăria mea de Cartier Latin. Doamne, trebuie şi noi să ne-mbrăcăm potrivit cu personajul. Am nevoie de mănuşi stacojii. Ai fost şi tu student odată, nu ? Student în ce, pentru numele dracului celălalt ? Payseyenn, P.C.N., ştii ; physiques, chimiques et naturelles. Aha. Mîncai şi tu viou en civet de trei parale, oalele cu carne din Egipet, cot la cot cu cărăuşii rîgîitori. Să spui doar, pe tonul cel mai firesc ; cînd eram la Paris, pe boul' Mich', pe atunci obişnuiam să. Da, obişnuiai să porţi cu tine bilete perfo­rate ca să ai un alibiu dacă te-arestau pentru crimă pe-undeva. Dreptatea. în noaptea de 17 februarie 1904 arestatul a fost văzut de doi martori. Alălaltu-a făcut-o ; eul meu celălalt. Pălăria, cravata, pardesiul, nasul. Lui, cest moi. S-ar părea că te-ai distrat bine.

Mers semeţ. Cam ca cine încercai să mergi adineaori ? Am uitat, las-o baltă, eşti un prăpădit. Cu mandatul de ia mama, opt şilingi, uşa batantă de la oficiul poştal trîn-tită ţie în nas de uşier. Foamea ca o durere de măsele. Encore deux minutes. Uită-te la ceas. Trebuie să-i încasez. Ferme. Cîine năimit ! Să-l împuşti, să-l faci mici fărîrne cu o puşcă cu bangăt mare, fărîme de carne omeneasca pe toţi pereţii cu toţi nasturii lui de alamă cu tot. Fărîme peste tot carrac şi pe faţă şi pe dos. Nu eşti rănit ? O, foarte bine. Bate laba. Oho, asta-i tot, numai că-i foarte bine.

Aveai să faci minuni, nu ? Misionar în Europa urmînd pe urmele înverşunatului, crîncenului Columbanus. Fia-cre şi Scotus pe scaunele lor de groază în ceruri vărsaţi din bocaleîe lor, rîzînd tare pe latineşte : Euge ! Euge ! Prefăcîndu-te că vorbeşti stricat englezeşte şi trăgîndu-ţi după tine valiza, hamal de trei parale, pe debarcaderul lunecos de la Newhaven. Comment ? Pradă bogată ai mai

51

adus îndărăt ; Le Tutu, cinci numere mototolite din Pan­talon Blanc et Culotte Rouge, o telegramă albastră fran­ţuzească, o curiozitate de arătat şi altora.

— Mama pe moarte vino acasă tata. '^

Mătuşa crede că tu ai omorît-o pe maică-ta. Din cauza asta nu vrea.

Atunci în sănătatea mătuşii lui Mulligan Şi-am să-ţi spun şi ce motiv am. Ea-ntotdeauna a făcut lucrurile să meargă Cum trebuie în familia Hannigan.

Picioarele îi păşeau acum dintr-o dată în ritm ţanţoş prin brazdele nisipului, pe Ungă pietroaiele de ia zidul dinspre sud. Le privea cu mîndrie, pietre îngrămădite, tidve uriaşe. Lumină de aur peste mare, peste nisip, peste pietre. E soarele acolo, copacii cei zvelţi, casele de lămîie.

Parisul trezindu-se proaspăt, lumină crudă de soare pe străzile lui de lămîie. Măduva umflată a chiflelor, absintul verde ca broasca, mirodeniile de la utrenie îmblîn-zesc aerul. Belluomo se ridică din patul soţiei amantului soaţei sale, gospodina în basma s-a pus în mişcare, cu o farfurioară cu acid acetic în mînă. La Rodot, Yvonne şi Madeleine îşi dreg frumuseţile tuflite, zdrobind cu dinţi de aur nişte chaussons de aluat, cu guri îngălbenite de pus de flan breton. Chipurile de parizieni trec pe alături, drăguţii lor drăguţi-încîntaţi, conquistadori cîrlionţaţi.

Somnolenţe de amiază. Kevin Egan răsuceşte ţigarete de praf de puşcă printre degetele pătate cu cerneală tipo­grafică, sorbindu-şi zîna cea verde aşa cum Patrice şi-o soarbe pe cea albă. Jur împrejur, mîncăii care-şi îndeasă boabele pipărate cu furculiţele, în jos pe gîtlej.³⁹ Un demi setier ! Aburul înfierbîntat de cafea ţîşnind din expres-soul înfierbîntat. La un semn al lui ea mă priveşte. II est irlandais. Hollanăais ? Non fromage. Deux irlandais, nous, Irlande, vous savez ? Ah oui ! Credea că i-ai cerut o brînză hollanăais. Postprandialul tău, ştii ce înseamnă cuvîntul acesta ? Postprandial. Era un tip pe care l-am cunoscut odată la Barcelona, un tip ciudat, zicea că ăsta-i postprandialul lui. Ei, slainte ! In jurul meselor cu tăblii de marmură amestecătura de răsuflări de vin duhnitoare,

52

de gîtlejuri horcăitoare. Suflarea lui pluteşte peste far­furiile noastre pătate de sos, colţul zînei verzi i se arată printre buze. Dintru Irlanda, Dalcassienii, ai nădejdilor, conspiraţiilor, ai lui Arthur Griffith acum. Să mă prindă în jug laolaltă cu el, crimele noastre cauza noastră co­mună. Eşti fiul tatălui tău. îţi cunosc glasul. Cămaşa lui grosolană, cu flori sîngerii îşi tremură pompoanele spa­niole odată cu tainele pe care le şuşoteşte Monsieur Dru-mont, faimosul ziarist, Drumont, ştii cum îi spunea re­ginei Victoria ? Vrăjitoarea bătrînă cu dinţii îngălbeniţi. Vieille ogresse cu dents jaunes. Maud Gonne, frumoasă femeie, La Patrie, Monsieur Millevoye, Felix Faure, ăsta ştii cum a murit ? Bărbaţi lascivi, Frocken, bonne ă tout faire, care masează goliciunea bărbătească în baie la Upsala. Moi faire, zicea, Tous Ies messieurs. Nu şi acest Monsieur, i-am spus. Un obicei cit se poate de licenţios. Baia este lucrul cel mai personal. Nu l-aş lăsa nici pe frate-meu, nici măcar pe propriul meu frate, ce chestie obscenă. Cu ochii verzi, te văd. Colţul din colţul gurii îl simt. Oameni libidinoşi.

Cilindrul albăstriu îi arde mortuar în mîini şi arde limpede. Fire de tutun desprinse şi care iau foc ; fla­cără şi fum acru ne luminează colţul nostru. Oasele aspre ale pomeţilor pe sub borul pălăriei de rebel la lumina zilei. ⁴⁰ Cum a evadat Şeful, versiune autentică. S-a travestit în tînără mireasă, ca să vezi, cu voal şi floare de portocal, şi a pornit-o pe drumul spre Malahide. Aşa a făcut, chiar. Ale conducătorilor de altă dată, ai trăda-ţilor, feluri de a scăpa cu fuga. Travestimente, şi gata-gata să-i prindă, dar s-au dus, nu mai sînt.

îndrăgostitul respins. Eram un tinerel de mai mare dragul pe vremea aceea, îţi spun, am să-ţi arăt odată poza. Aşa eram, zău, îndrăgostit lulea, de dragul ei răi;â-cea, bîntuia ca o fantomă, cu colonelul Richard Burke, şeful clanului său, pe sub zidurile Clerkenwelluldi şi, chircit acolo, a văzut flacăra răzbunării cum îi azvîrlea în sus prin ceaţă. Geamuri sparte şi zidiri năruindu-se. în Parisul cel vesel se-ascunde, Egan din Paris ⁴¹, fi nimeni nu-l mai cercetează acum, decît eu. Făcîndu-şi popasurile zilnice, cu caseta lui tipografică prăpădită, pe la cele trei cîrciumi, vizuineie din Montmartre unde-şi mai şi doarme

53

nopţile scurte, rue de la Goutte-d"Or, tapisată cu chipurile pătate de muşte ale celor duşi. Fără iubire, fără de ţară, fără soaţă. Şi ea o duce bine mersi fără surghiunitul de bărbatu-său, ea, madama, pe rue GKt-le-Coeur, cu un canar şi doi ţapi de pensionari, chiriaşii ei. Obrajii ca piersicile, fustă în dungi, fîşneaţă ca o tinerică. Res­pins, dar care nu deznădăjduieşte. Spune-i lui Pat că ra-ai văzut, vrei ? Odată am vrut să-i fac rost lui Pat, săracul, de o slujbă. Mon fils, soldat al Franţei. Eu l-am învăţat să cînte. Băieţii din Kilkenny au săhii viteze vîjîi-toare. Tu-l ştii, cîntecul ăsta vechi ? Eu l-am învăţat pe Patrice. Bătrîna Kilkenny ; saint Canice, castelul lui Strongbow pe Nora. Cam aşa vine. 0,0. Şi m-apucă. Nap-per Tandy, de mînă.

O, O, băieţii din Kilkenny...

Mina slăbită, topită, peste a mea. Ei l-au uitat pe Kevin Egan, dar el nu i-a uitat. Aducîndu-mi aminte de tine, O, Sioane.

Se apropiase şi mai mult de ţărm şi nisipul ud îi izbea ghetele. Aerul proaspăt îl întîmpină. înstrunindu-i nervii sălbăticiţi, vîntul aerului sălbatic al seminţelor luminii. Stai niţel, doar n-am să merg pînă la farul Kish, ce dracu' ? Se opri dintr-o dată şi picioarele începură să i se cufunde încet în solul fremătător. Să mă întorc.

întoreîndu-se scrută ţărmul spre sud, şi picioarele i se cufundau iarăşi în alte orbite. încăperea rece arcată a turnului e-acolo, m-aşteaptă. Prin barbacană razele de lumină se mişcă veşnic, încete şi veşnice tot aşa cum mi se afundă mie picioarele, tîrîndu-se înspre amurg pe ca­dranul duşumelei. Amurg albastru, căderea nopţii, noapte adincă albastră. în întunericul bolţii mă aşteaptă, scau­nele împinse îndărăt, valiza mea un obelisc, în jurul unei mese cu farfurii părăsite. Cine să le spele ? El are cheia. N-am să dorm acolo cînd se va lăsa noaptea asta. Uşa închisă a unui turn tăcut îngropîndu-le trupurile oarbe, pantersahibul şi cîinele de vînătoare. Chemare ; nici un, răspuns. îşi ridică picioarele din nisipul care i le absoarbe şi se întoarse pe lingă grămada de pietroaie. Să iau totul,

54

să păstrez totul. Sufletul meu merge odată cu mine, formă a formelor. Şi astfel în veghile lunii străbat căra­rea deasupra stîncilor, în doliu argintată, auzind revăr­sarea ispititoare a Elsinorului.

Fluxul mă urmăreşte. îl aud cum se revarsă de aici înspre acolo. Să mă întorc atunci pe drumul de Poolbeg spre plaja de-acolo. Se caţără printre ierburile de mare şi peste lianele lunecoase şi se aşeză pe o stîncă, înfigîn-du-şi toiagul de frasin într-o crăpătură.

Leşul umflat al unui cîine zăcea răsturnat printre sar-gase. în faţa lui botul unei bărci, îngropat în nisip. Uit coche ensable, cum spunea Louis Veuillot despre proza lui Gautier. Nisipurile astea grele sînt vorbirea pe care mareea şi vîntul au cernut-o aici. Şi acolo, pietrele tumu­lare ale constructorilor morţi, o rezervaţie de nevăstuici şi şoareci de apă. Să ascunzi aur acolo. încearcă. Tot ai ceva. Nisip şi pietre. Greu de tot trecutul. Jucăriile lui Sir Lout ^Vl. Vezi să nu capeţi un pumn peste ureche. Eu sînt uriaşul dracului, care rostogoleşte pietroaiele, dra­cului, oseminte ca nişte pietre să păşesc peste ele. Fii'ofum. Amuşin sînge de englez.

Un punct, un cîine viu, creştea văzînd cu ochii aler-gînd peste întinderea de nisip. Doamne, doar n-o să se dea la mine ? Respectă-i libertatea. Să nu fii stăpîn peste alţii şi nici sclavul lor. Am bastonul. Stai locului liniş­tit. De mai departe, mergînd spre ţărm dinspre fluxul înspumat, siluete, două. Cele două Marii. L-au pitit bine printre trestii. Cucu, te-am văzut. Nu, cîinele. Alergă-napoi spre ei. Cine ?

Galerele Lochlannilor ⁴³ trăgeau aici la ţărm, în căutare de pradă, cu provele cu ciocuri însîngerate adîncindu-se în refluxul de tinichea topită. Vikingi danezi, cu colanele de securi de război lucindu-le peste piepturi cînd Malachi purta guler înalt de aur. Un banc de balene turlehyde numite aruncate pe ţărm în zăpuşeala amiezii, pufnind apa, zvîrcolindu-se unde-i apa mai puţin adîncă. Şi apoi dinspre oraşul îndrăgit, înfometat, o hoardă de pitici în haine de piele, poporul meu, cu cuţite de măcelari, aler-gînd, jupuind, hăcuind în carnea de balenă verde, întu­necată. Foamete, molimă şi masacre. Sîngele lor e şi în

55

mine, poftele lor valurile mele. Umblam printre ei pe Liffey îngheţată, acel eu al meu, copil furat, preschim­bat de iele, prin vîlvătăile răşinelor trosnitoare. Nu i-am vorbit nimănui ; nimeni nu mi-a vorbit. '

Lătratul ciinelui alerga înspre el, se oprea, fugea îna­poi. Clinele duşmanului meu. Am stat doar, palid, tăcut, şi îmi lătra împrejur. Tembilia meditans. Haină scurtă trandafirie, jucăria norocului, surîzînd de spaima mea. După asta tânjeşti tu, după lătrăturile aplauzelor lor ? Pre­tendenţi, îşi trăiesc şi ei vieţile. Fratele lui Bruce, Thomas Fitzgerald, cavaler mătăsos, Perkin Warbeck, bastardul de York, în pantalonaşi de mătase alb-trandafiriu ivorie, minunea zilelor de atunci, şi Lambert Simnel '•'', cu suita lui de lepădături şi otrepe, spălător de vase încoronat. Toţi fii de regi. Paradisul pretendenţilor, atunci şi acum. El a salvat oameni de la înec şi tu tremuri la schelălăi-turile unui căţelandru. însă curtenii care şi-au rîs de Guido în Or San Michele erau la ei acasă. Casa lui... N-avem nevoie de abstruzitâţile tale medievale. Tu ai face ce a făcut el ? Trebuie să fie o barcă pe-aproape, o barcă de salvare. Naturlich, scoasă aici pentru tine. Eşti gata sau nu ? Omul care s-a înecat acum nouă zile în largul stîncii Fecioarei. îl aşteaptă acum. Adevărul, haide, scuipă-l. Aş vrea. Aş încerca. Nu sînt înotător bun. Apa rece moale. Cînd intru cu faţa în ea în lighean la Clongo-wes. Nu mai văd ! Cine-i în spatele meu ? Afară repede, repede ! Vezi fluxul revărsîndu-se grăbit din toate părţile, impregnînd repede pînzele de nisip, scoici de culoarea asta, cacao ? bacă aş avea pămîntul sub picioare. Aş vrea ca viaţa lui să fie mai departe a lui, şi a mea a mea. Un om care se îneacă. Ochii lui de om mă privesc din Spaima morţii. Eu... Cu el împreună în adîncuri... N-aş putea-o salva. Ape : moarte amară ; pierdută.

O femeie şi un bărbat. îi văd fustele. Prinse cu ace,

pariez.

Cîinele lor tropăia în voie pe lingă un banc de nisip care se topea văzînd cu ochii, alergînd, mirosind într-o parte şi într-alta. Căuta ceva, pierdut într-o viaţă trecută. Dintr-o dată o luă din loc ca un iepure speriat, cu ure­chile date pe spate, urmărind umbra unui pescăruş în zbor jos. Fluieratul ascuţit al bărbatului îi lovi urechile

5G

moi. Se întoarse, sări îndărăt, se apropie, tropăind cu labe tremurătoare. Pe un cîmp oranj uri cerb cabrat, în culorile fireşti, neîmpodobit cu coarne. La marginea zdren­ţuită a fluxului se opri cu labele ţepene, cu urechile ciu­lite spre mare. Cu botul ridicat latră spre zgomotul va­lurilor, spre grupurile ierburilor de mare. Şerpuiau spre picioarele lui, încreţindu-se, desfoindu-şi multe creste, fiecare al nouălea, spărgîndu-se, plescăind, de departe venind, de şi mai departe, valuri după valuri.

Culegătorii de scoici. Se bălăceau mai înainte în apă şi apleeîndu-se, îşi cufundau săculeţele, şi ridieîndu-se iarăşi, plescăiau mai departe. Cîinele schelălăia alergînd spre ei, se trăgea îndărăt, urca cu labele pe ei, lăsîndu-se apoi în patru labe, ridieîndu-se iarăşi spre ei cu adulaţie mută, stîngace. Neluat în seamă se ţinea pe lingă ei în vreme ce se apropiau acum de nisipul uscat, cu o zdreanţă de limbă ca de lup gîfîindu-i roşcată dintre Mici. Trupul bălţat le sărea înainte şi apoi se trăgea în lături în galop, ca un viţel. Leşul îi sta în cale. Se opri, ămuşină, îl ocoli, un frate, cu nasul mai aproape merse în jurul lui, miro­sind grăbit ca un cîine peste tot blana mototolită a câ­nelui mort. Tidvă de cîine, amuşinat de cîine, ochii în pămînt, mişeîndu-se spre o singură mare ţintă. O, săr-manule trup de cîine. Aici zace un sărman trup de cîine.

— Zdreanţă ! Lasă-l încolo, potaie.

Strigătul îl readuse gudurîndu-se înapoi la stăpînul său şi o lovitură greoaie cu piciorul gol îl împinse, dar teafăr, peste o limbă de nisip, chircindu-se acolo gata de fugă. Se trase îndărăt, într-o parte. Nu mă vede. Mai încolo, la marginea movilitei se lăsă în jos, scormoni cu labele, mirosi o stîncă şi de sub laba din spate ridicată urină peste' ea. Tropăi mai departe şi ridieîndu-şi laba din spate, urină repede, scurt, pe o stîncă nemirosită. Plăcerile simple ale celor sărmani. Labele din spate îi spulberară apoi nisipul ; labele din faţă scormoneau, să­pau. A îngropat ceva acolo, pe bunică-sa. Scormoni în nisip, căutînd, săpînd şi se opri să asculte văzduhul, spulberă apoi iarăşi nisipul cu furia ghearelor, oprindu-se curînd, un pardos, o panteră conceput în adulteriu, vultu-rînd morţii. ⁴⁵

57

După ce m-a trezit ăla azi-noapte, acelaşi vis era sau nu ? Stai niţel. Holul deschis. Strada tîrfelor. Ţine minte. Ilarun al Raşid. Sînt pe aproape. Omul acela mă condu­cea, îmi vorbea. Nu mi-a fost frică. Pălăria lui tare mi-o ţinea mie peste faţă. Surîdea ; miros de fructe şi cremă. Asta era regula, zicea. Intră. Vino. Au întins covorul roşu, de gală. Ai să vezi cine.

Aruncîndu-şi săculeţele peste umăr, plescăiau prin apă, egipţieni roşcaţi. Picioarele lui albăstrii de sub pan­talonii suflecaţi izbeau nisipul cleios, un fular cărămiziu strîngîndu-i gîtul neras. Cu paşi femeieşti ea îl urma ; tîlharul şi muierea-i, lor a tuturora. Prada îi atîrna pe spinare. Nisip resfirat şi fărîme de scoici i se încrustaseră pe picioarele goale. în jurul feţei bătute de vînturi îi atîrna părul. în urma stăpînului ei, ea tovarăşa şi ajută-toarea, bate drumurile spre oraşul cel mare. Cînd noap-tea-i ascunde prihanele trupului chemînd de sub şalul ei cafeniu din vreun gang unde au udat cîinii. Peştele ei le face cinste la doi soldaţi din carabinierii regali la circiuma lui O'Loughlin pe Blackpitts. Strînge-o în braţe, fă dra­goste cu ea după chipul şi vorba celor de jos, căci, O, iubăreaţă eşti şi bună. Albeaţă de demon femeiesc sub zdrenţele-i rîncede. Pe maidanul Fumbally în noaptea asta : mirosul tăbăcăriilor.

Albe cazmalele, roşu ţi-e botul

Ş'i trupul tău iubăreţ mi-e.

întinde-te-aici cu mine cu totul

hi strînsoarea şi pupatu' de întunecime.

Delectaţie posomorită, aşa-i spune d'Aquino pîntecosul, frate porcospino. Adam dinainte de cădere călărea dar nu era cuprins de rut. Lasă-l să cheme : trupul tău iubăreţ mi-e ⁴⁶. Limbaj nici cît negru sub unghie mai rău decît acesta. Cuvinte de călugăr, boabe de rozarii sporovăind pe şirag : vorbe de borfaşi, grăunţe tari ciocnindu-li-se în buzunare.

Trec acum.

58

Cu ochii piezişi la pălăria mea de Hamlet. Dacă aş fi deodată gol aici, cum stau aşa ? Nu sînt. Peste nisipu­rile lumii întregi, pe urmă-mi sabia de flăcări a soarelui, către soare apune, mergînd spre ţinuturile înserării. Pă­şeşte, se împinge, se tirîie. se înverşunează, îşi trage după sine povara. Fluxul amurgind, atras de lună, în urma ei. Fluxuri, nemăsuratinsulate, în ea, sînge nu al meu, oinopa ponton, o mare întunecată ca vinul. Iat-o pe slujitoarea lunii. In somn semnul cel umed îi rosteşte ceasul, o în­deamnă să se ridice. Pat de mireasă, pat de născătoare, pat de moarte, cu luminare fantomatică. Omnis caro ad te veniet. El vine, palid vampir, prin furtuna din ochii lui, liliacul său pluteşte însîngerînd marea, gura pe sărutul gurii ei.

Iată. Prinde asta cu acul, vrei ? Tablele mele ⁱ⁷. Gura pe sărutul ei. Nu. Trebuie să fie două fiinţe. Să se li­pească bine laolaltă. Gura pe sărutul gurii ei.

Buzele lui se mişcau cuprinzînd buze netrupeşti de aer : gura pe pîntecul ei. Pîntec. mormînt atoatecuprin-zînd ca un pîntec. Gura lui plămădea răsuflarea ieşind, nerostită : uiihah : mugetul planetelor cataractante, glo­bulare, în flăcări, mugind departedepartedeparte. Hîrtii. Bancnote, să le ia dracul. Scrisoarea bătrînului Deasy. Uite. Mulţumindu-vă pentru ospitalitate să rupem capă­tul de jos. întorcîndu-se cu spatele la soare se aplecă mult peste o masă de stîncă şi mîzgăli vorbe. Asta-i a doua oară cînd am uitat să iau hîrtie de pe pupitrul bibliotecii. Umbra i se aşternea peste stînci aşa cum se aplecase, terminînd. De ce nu fără sfîrşit pînă la steaua cea mai depărtată ? întunecoase sînt acolo, dincolo de lumina aceasta, întunericul strălucind în lumina cea vie, delta Casiopeei, lumi. Eu mă aşez acolo cu toiagul de frasin al augurului, în sandalele împrumutate, la lumina zilei lîngă o mare lividă, neluat în seamă, în noaptea liliachie mer­gînd sub stăpînirea stelelor nefireşti. Arunc umbra aceasta sfîrşită de la mine, forma neomenească ineluctabilă, o chem îndărăt. Fără sfîrşit, dacă ar fi a mea, formă a for­mei mele ? Cine mă pîndeşte pe mine aici ? Cine vreodată oriunde va citi cuvintele acestea scrise ? Semne pe un cîmp alb. Undeva pentru cineva cu vocea ta cea mai încîntătoare. Bunul eDiscop de Cloyne a scos vălul tem-