James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise



Yüklə 3,46 Mb.
səhifə14/55
tarix28.10.2017
ölçüsü3,46 Mb.
#18554
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   55

181

caretă transparentă, cu două fete mai drăguţe înăuntru, să stea acolo să scrie, scrisori, caiete, plicuri, cu cerneală. Pariez că aşa ceva ar fi prins. Nişte fete frumoase care stau să scrie îţi atrag numaidecît atenţia. Toată lumea moare să ştie ce anume scriu ele acolo. Dacă te-opreşti pe stradă şi te prefaci că te uiţi la ceva, pe loc se strîng, douăzeci în jurul tău. Vor să profite şi ei. Şi femeile. Curiozitatea. Stâlpul de sare. N-a acceptat bineînţeles, pentru că nu i-a venit lui primul ideea. Sau sticluţa cu cerneală pe care i-am propus-o tot eu. cu o pată falsă din

lioid negru. Ideile lui de reclame, ce să-ţi spun, cum a fost aia cu conservele pusă sub anunţurile mortuare, secţia carne congelată. Nu-i nevoie să le lingi. Ce anume ? Plicurile noastre. Salut, Jones, un-te duci ? N-am timp, Hobinson, mă grăbesc să cumpăr singura gumă de încredere pentru şters petele de cerneală, Kansell, de viazare prin magazinele Helly, strada Doamnei 85. Bine c-am scăpat din banda aia. Ce mă mai munceam să Li casez bani de la mănăstirile alea. Mînăstirea Tranquiila. Era o maică drăguţă acolo, era chiar dulce de tot. Coafa şi vălul îi veneau tocmai bine pe căpşorul ei aşa micuţ. Sora ? Sora ? Sînt sigur că fusese dezamăgită în dragoste, după ochii ei. Foarte greu să te tîrguieşti cu o femeie din

aa. Am tulburat-o de la rugăciunile ei în dimineaţa aceea. Dar îi părea bine că mai vede şi ea ceva din lumea •de afară. E ziua noastră mare, mi-a spus. -Sărbătoarea Maicii Domnului a Muntelui Cârmei. Un nume dulce şi el : caramelă. A înţeles, cred că a înţeles după felul în care. Dacă s-ar fi măritat, s-ar fi schimbat cu totul. In fond, poate chiar o duceau greu cu banii. Cu toate astea .gătesc numai cu unt de calitatea întîia. Lor să nu le dai untură. Mi se-ntoarce stomacul pe dos cînd văd cum picură untura. Lor le place untul şi pe dinafară şi pe dinăuntru. Cînd îl gusta Molly, şi-şi ridica voaleta. Sora cum ? Pat Claffey, fiica amanetorului. Se zice că o călugă­riţă ar fi inventat sîrma ghimpată.

Traversă strada Westmoreland cînd S-ul cu apostrof trecu prin faţa lui tîrşîindu-şi picioarele. Magazinul de .•biciclete Hover. Astăzi sînt cursele. Cît a trecut de atunci ? Anul ia care a murit Phil Gilligan. Eram pe strada

182
Lombard, în cartierul de vest, atunci. Stai niţel, eu eram ia firma lui Thom. Am- căpătat slujba la Wisdom Hely în anul cînd ne-am căsătorit. Şase ani. Acum zece ani : în nouăzecişipatru a murit el dă, aşa e, cînd a fost focul cel mare de la Arnott, Val' Dîllon era primar. Dineul de îa Glencree. Consilierul Robert O'Reilîy care şi-a turnat paharul de porto în supă înainte de a da semnalul de pornire. Fîeaşfleaş ce-şi mai hrănea cu lichid persoana. N-ai fi putut s-auzi nici ce cînta orchestra. Pentru ce-am primit pînă acum la masa aceasta să ne facă Domnul. MiHy era- fetiţă mică atunci. Molly avea taiorul acela cenuşiu elefant cu brandenburguri. Era un taior cu croială bărbătească şi cu nasturi ascunşi. Ei nu-i plăcea pentru' că eu mi-am scrîntit gliezna în prima zi cînd şi I-a pus: la picnicul corului pe muntele Sugarloaf. Ca şi cum din cauza asta. Pălăria de gală a bătrîhul'ui Gbodwin dată cu o chestie lipicioasă. A fost şi picnicul muştelor atunci. N-a mai avut rochie ca aia. I se mula ca o mănuşă, la umeri, la şolduri. Tocmai începuse să se facă durdulie bine. Plăcintă cu carne de iepure am avut atunci la masă. Se uitau toţi după ea.

Fericit. Mai fericit atunci. m Ce bine era în od aceea cu tapetul de hîrtie roşie de la Dockrell, un şiîing ;i nouă pence duzina. Noaptea cînd făcea Milly baie. Cumpăram săpun, american ; fiori de soc. Ce miros plăcut avea apa din cadă. Şi ce nostimă era,, săpunită toată. Da pe atunci era frumoasă. Acuma — fotografiile. Atelierul de dagherotipie de care mi-a povestit tata, săracul. E o înclinaţie ereditară.

Mergea pe marginea trotuarului.

Şuvoiul vieţii. Cum îl chema pe individul acela care semăna cu un preot şi care se uita întotdeauna cu coada ochiului cînd trecea ? Ochi slabi, ca o femeie. S-a oprit la Citron, pe promenada sfîntul Kevin. Pen şi mai cum. Pendennis ? Mă lasă memoria. Pen... ? sigur, au trecut ani de atunci. Zgomotul tramvaielor probabil. La urma urme­lor, dacă nici el nu şi-a adus aminte la tipografie acolo de numele şefului de ecliipă pe careul vede în fiecare zi.

Bartell d'Arcy era tenorul, tocmai începuse să se afinne pe atunci. O conducea acasă după repetiţii. Un tip

133

r

îngîmfat cu mustaţa dată cu ceară. I-a dat cîntecul acela Vîntul care suflă dinspre miazăzi.

Ce vînt era în noaptea cînd m-am dus s-o iau cînd era reuniunea lojii în chestia cu tichetele de loterie atunci după concertul lui Goodwin în sufrageria de gală sau sala cu panouri de la reşedinţa primarului. El şi cu mine în spate. Foile cu partitura ei mi-au zburat din mînă pe lîngă gardul liceului. Am avut noroc că nu s-au. Lucruri din astea ei îi strică tot cheful pe toată seara. Profesorul Goodwin care-o ţinea de braţ, în faţă. Nu prea mai era sigur pe picioroangele lui, bietul bătrînel. Concertele de adio. în mod irevocabil ultimele apariţii pe scenă. Poate luni de zile sau poate pentru totdeauna. Mi-aduc aminte cum rîdea ea în vînt, cu gulerul ei larg ridicat. La colţul cu bulevardul Harcourt mai ştii ce furtună ? Brrfu ! I-a suflat în sus fustele şi boa-ul de la gît aproape l-a sufocat pe bătrînul Goodwin. Se făcuse roşie-roşie la faţă de vînt. Mi-aduc aminte, cînd am ajuns acasă am stîrnit focul şi am fript bucăţile de piept de berbec pentru un supeu în toată regula şi cu sos de Chutney cum îi plăcea ei. Şi cu rom fierbinte. Din faţa căminului o vedeam în dormitor cum îşi desfăcea corsetul. Albă.

Cum fîşîia şi pe urmă cădea moale corsetul ei pe pat. Era întotdeauna cald încă de la căldura ei. îi plăcea să şi-l desfacă singură. A stat pe urmă pînă după două, să-şi scoată acele din păr. Milly culcuşită în pătucul ei. Fericit. Fericit. Asta a fost noaptea cînd...

— O, domnule Bloom, ce mai faceţi ? . — A, ce mai faceţi, doamnă Breen ?

— N-ar avea rost să mă plîng. Cum se mai laudă Molly ? N-am mai văzut-o de o veşnicie.

— Roşie în obrăjori, spuse domnul Bloom vesel. Ştiţi, Milly are acum o slujbă la Mullingar.

— Ei, fugi ! Trebuie că se umfă-n pene !

— Da, la un atelier fotografic acolo. Şi se simte în elementul ei. Şi-ai dumneavoastră ?

— S-au făcut mărişori, spuse doamna Breen. Cîţi o fi avînd ? Unul nou nu se vede.

— Sînteţi în negru, văd. N-aţi avut....
— Nu, spuse domnul Bloom. Vin tocmai de la o înmormîntare.

Prevăd că toată ziua azi au să mă piseze. Cine-a murit, cînd şi de ce a murit ? Astea-s întrebări de care nu scapi orice ai face.

— O, Doamne, spuse doamna Breen. Sper că nu era o rudă apropiată,

La urma urmelor, hai să-i cîştig compasiunea.'

— Dignam, spuse domnul Bloom. Un vechi prieten. A murit pe neaşteptate, săracul. Boală de inimă, cred. Azi-dimineaţă a fost înmormîntarea.

Îngropăciunea ta mîine e

Cînd vrei prin lanul de secară s-o iei

Tarara bumbum

T arară...

— Trist să pierzi un prieten vechi, spuseră melancolic ochii femeieşti ai doamnei Breen.

Acum, ajunge cu asta. S-o luăm încetişor : soţul.

— Şi domnul şi stăpînul dumneavoastră ?

Doamna Breen îşi ridică ochii mari, amîndoi. I-au ră­mas frumoşi.

— O, să nu mai vorbim, spuse ea. Face nişte lucruri de stă pisica în coadă. E aici înăuntru cu cărţile lui de drept, caută nu ştiu ce la legile de calomnie. Mie mi-a scos peri albi. Staţi să vă arăt.

Miros de supă de cap de viţel caldă şi miresme de rulade proaspete cu dulceaţă se revărsau dinspre pati­seria Harrison. Aburul acesta de amiază îi gîdilă plăcut cerul gurii domnului Bloom. Ca să faci un aluat bun e nevoie de unt, făină din cea mai bună, zahăr de Demerara, altminteri îi simţi gustul la ceai cald. Sau de la ea vine ? Un măturător desculţ se oprise în faţa grilajului de la ferestruică trăgînd în piept aburii mirositori. îşi mai în­şeală foamea şi el. O fi plăcere sau dimpotrivă suferinţă ? Masă de-o para la azil. Cuţitul şi furculiţa prinse cu lan­ţul de masă.

Deschizîndu-şi poşeta, piele plesnită; acul de păr ; ar trebui să aibă o apărătoare în vîrf chestiile astea. Ţi-o

184

185


bagă drept în ochi în tramvai. Cotrobăia acolo. Bani. Vrei şi dumneata o băncuţă ? Intră în toate furiile altfel dacă pierd şase pence. Face-un tapaj de scoală şi morţii. Şi bărbatu-său ăsta, care-i face viaţa amară. Unde-s ăia zece şilingi care ţi i-am dat luni ? Nu cumva-ţi hrăneşti şi familia lui frate-tu din banii mei ? Batistă murdară ; sti­cluţă de doctorii. A căzut ceva, o pilulă. Ce-o fi căutînd ?...

— Trebuie că se apropie luna nouă, spuse ea. Atunci iî apucă întotdeauna. Ştiţi ce-a făcut astă-noapte ?

Mîna ei îşi opri căutarea. Ochii i se fixară asupra lui, măriţi de nelinişte, dar surîzînd totuşi.

— Ce ? întrebă domnul Bloom.

Las-o să vorbească. Priveşte-o drept în ochi. Cred tot ce-mi spui. Ai încredere în mine.

— M-a trezit la miezul nopţii, spuse ea. A visat urît, a avut un coşmar.

Indiges.

— Zicea că asul de pică urcă pe scară spre el. ■— Asul de pică ! spuse domnul Bloom. Scoase din poşetă o carte poştală îndoită.

— Uitaţi-vă la asta, spuse. A primit-o azi-dimineaţă. 165

— Ce-i asta ? spuse domnul Bloom luînd cartonaşul.

— K.K. : caca, spuse ea. Cineva umblă să-l scoată de tot din sărite. Ruşine să le fie, oricine-ar fi.

■— Chiar, spuse domnul Bloom. Ea luă înapoi cartea poştală oftînd.

— Şi acuma, s-a dus la domnul Menton, la cabinet. Zice că deschide proces pentru zece mii de lire daune.

îndoi la loc cartea poştală în poşeta ei meschină şi închise cu pocnet fermoarul.

Aceeaşi rochie albastră de serj cu care era şi acum doi ani, a început să prindă luciu. Nu mai e ce-a fost odată. Şi laţele astea de păr pe după urechi. Şi toca asta ca vai de capul ei, i-a atîrnat trei struguri acolo s-o facă mai de Doamne ajută. Pretenţii de eleganţă. Şi cînd te gîndeşti că pe vremuri ştia să se îmbrace cu gust. Ce riduri în jurul gurii. Doar cu un an sau doi mai mare ca Molly.

Ai văzut cum s-a uitat la ea femeia aia care-a trecut. Ce cruzime. Sexul crud.

186
O privea încă, ascunzîndu-şi nemulţumirea în spatele acestei priviri. Aburi pipăraţi de supă de cap de viţel, de supă de vacă, de supă de carne cu condimente. Mi-e şi foame. Fărîmituri de pişcoturi pe plastronul rochiei, o crustă de zahăr pudră i s-a prins pe obraz. Tartă de ru­barbă cu umplutură bogată, gem de fructe. Jossie Powell

0 chema ca fată. La Luke Doyle acasă, în Dolphin's Barn, jucam şarade. K.K. : caca.

Să schimb vorba.

— O mai vedeţi pe doamna Beaufoy ? întrebă domnul Bloom.

— Pe Mina Purefoy ? spuse ea.

Eu mă gîndisem la Philip Beaufoy. Clubul Playgoers. Matcham se mai gîndeşte deseori la lovitura de maestru. Am tras de lanţ ? Da. Ultimul act.

— Da.

— Am trecut pe-acolo acuma în drum spre casă să-n-trcb dacă în sfîrşit. E la maternitate, pe strada Holles. m Doctorul Horne a dus-o acolo. De trei zile în dureri.



— O, spuse domnul Bloom. îmi pare rău c-aud asta.

— Da, spuse doamna Breen. Şi casa plină de copii dincoace. E o naştere foarte grea, mi-a spus infirmiera.

— O, spuse domnul Bloom.

Privirea lui grea, compătimitoare, îi sorbea spusele. Limba îi forma sunete de simpatie. Ţ ! Ţ !

— îmi pare rău de ce-mi spuneţi, zise. Sărmana da ea ! Trei zile ! Trebuie să fie groaznic.

Doamna Breen dădu din cap.

— Marţi a început...

Domnul Bloom o strînse uşor de cot să-i atragă atenţia.'

— Atenţie ! Să treacă dumnealui.

O siluetă osoasă înainta pe marginea trotuarului ve­nind dinspre chei, cu privirea extatică pierdută în lumina soarelui prin lornionul prins de o panglică groasă. O pă­lărioară minusculă îi strângea capul ca o calotă. Atîrnîn-du-i de braţ o manta împăturită, un baston şi o umbrelă

1 se legănau în ritmul paşilor.

— Uitaţi-vă la el, spuse domnul Bloom. Ocoleşte tot­deauna spre rigolă felinarele. Fiţi atentă !

— Cine e, dacă-mi e îngăduit să întreb, spuse doamna Breen. E ţicnit ?

187
— îl cheamă Cashel Boyle O'Connor Fitzmaurice Tisdall Farell, spuse domnul Bloom surîzînd. Uitaţi-vă !

— Are la nume să-i ajungă, spuse ea. Azi-mîine, aşa ajunge şi Denis.

Se întrerupse brusc.

— Uite-l şi pe el, spuse. Trebuie să mă duc după el. La revedere. Dragostea mea lui Molly, nu uitaţi ?

— Sigur că nu, spuse domnul Bloom.

O urmări cum se strecoară printre trecători către vi­trinele magazinelor. Denis Breen, într-o jiletcă sărăcuţă şi cu pantofi de pînză albaştri ieşea tîrşîindu-şi picioarele de la Harrison strîngînd sub braţ două tomuri imense. Pe-ăsta-l bate vîntul. Ca pe vremuri. O lăsă să-l abor­deze fără surpriză şi-şi împinse barba căruntă şi neîngri­jită spre ea, şi falca de jos îi clămpănea şleampătă cînd începu să-i spună ceva cu seriozitate.

Meshuggeh. Şi-ăsta-i într-o ureche.

Domnul Bloom porni din nou mai departe, sprinten," conştient, în faţa lui, în soare, de calota strimtă, de bastonul, umbrela, mantaua atîrnînd, legănîndu-se. E-ntr-una din zilele lui mari. Fii atent ! Acuma mai oco­leşte unul pe dinafară. E şi ăsta un fel de a trece prin lume. Şi-ălălalt ţicnit care se fofilează de dincolo zdren­ţăros şi murdar. Rău trebuie s-o mai ducă ea cu ăsta.

K.K. : caca. Aş jura că-i Alf Bergan sau Richie Goul-ding. I-au scris-o ca să se mai distreze, la circiumă la Scotch House, pariez pe ce vrei. Se duce la Menton, la cabinet. Ăla cu ochii lui de peşte mort, să stea să se holbeze la cartea aia poştală. Ar merita să fii de faţă.

Trecu pe lingă Irish Times. S-ar putea să mai fie şi alte răspunsuri aici. Mi-ar plăcea să le scriu la toate. Ar fi un sistem bun pentru criminali. Un cod. Acuma-s la masă. Funcţionarul cu ochelari de aici nu mă ştie. Ei, lasă-le să se mai coacă. Destulă bătaie de cap am avut să triez patruzeci şi patru pînă acuma. Se caută dactilo­grafă cu cultură pentru a ajuta domn în munca literară. Ti-am spus că eşti un răutăcios pentru că expresia cea­laltă nu-mi. Te rog chiar să-mi explici ce înseamnă. Spu­ne-mi ce fel de parfum foloseşte soţia. Spune-mi cine a făcut lumea. Cum se mai pricep să-ţi dea cu întrebări din astea în cap. Şi cealaltă, Lizzie Twigg. încercările

188


mele literare au avut norocul să găsească aprobarea emi­nentului poet A.E. (domnul Geo Russell). N-are vreme să-şi îngrijească părul tot stînd să bea ceai din zoaie de vase cu cartea de poezii în faţă.

De departe cel mai bun ziar pentru o reclamă sau un anunţ mai mic. A pătruns şi în provincie acum. Bucătă­reasă şi la toate, mîncare etc, şi fată în casă. Se caută bărbat dezgheţat pentru bar spirtuoase. Fată resp (R. C.) doreşte post în prăvălie fructe sau carne. Pe-ăsta James Carlisle l-a fondat. Şase şi jumătate la sută dividende. A dat lovitura cu acţiunile Coates. Tip care-şi cunoaşte in-ieresele. Scoţieni zgîrciţi şi vicleni. Numai ştiri cu care să le intre pe sub piele. Graţioasa şi populara noastră viceregină. A cumpărat acuma şi Irish Field. Lady Mount-cashel s-a restabilit complet după naşterea copilului a participat ieri împreună cu echipajele de vînătoare ale Ward Union-ului la deschiderea sezonului la Rathoath. Vulpea nu se mănîncă. Cel mult ăia care n-au ce mînca. Frica degajează nişte secreţii şi atunci se înmoaie carnea. Călăreşte de-a dreptul. Stă pe cal ca un bărbat. O vînăto-riţă pe cinste. Nu-i trebuie ei şa de femeie sau vreo perniţă, ce. Erima şi cînd se strîng vînătorii şi prima şi rind e s-omoare. Sînt puternice ca nişte iepe de prăsilă unele din femeile astea cal. Se învîrtesc toată ziua pe lingă grajduri. îţi suflă paharul de coniac cît ai zice peşte. Aia de la Grosvenor azi-dimineaţă. Odată s-a suit în tră­sură şi dusă a fost. Ai fi zis că-i gata-gata să sară şi peste ziduri şi peste orice obstacole. Cred că şi vizitiul ăla a făcut dinadins. Cu cine ziceam că semăna ? A, da ? Cu doamna Miviam Dandrade care mi-a vîndut rochiile vechi şi desuurile negre la hotelul Shelbourne. O divorţată din America latină. Nici n-a clipit cînd m-a văzut cum le pipăiam. Ca şi cum aş fi fost doar umeraşul pe care şi le aşază ea seara. Am văzut-o la recepţia viceregelui cînd m-a dus Stubbs, administratorul parcurilor, ne-a dus pe mine şi pe Whelan de la Express. Ca să curăţăm şi: noi ce-a mai lăsat lumea bună. Ceai cu gustare. Şi eu am turnat maioneză în compotul de prune că am crezut că e cremă de ouă. Cred că i-au vîjîit urechile cîteva săp-tămîni după aia. Un taur ar trebui pentru una ca asta,'

189
Curtezană înnăscută. Nu-i ea de-aia să facă copii, nu, mulţumesc.

Săraca doamnă Purefoy ! Bărbatu-su e metodist. E metodă în nebunia lui. Brioşă cu şofran şi lapte cu apă minerală la lăptăria familială. Mănîncă cu ceasul pe masă, treizeci şi două de mestecături pe minut. Şi cu toate astea favoriţii îi cresc ca cotletele de viţel. Se spune că ar avea rude sus-puse. Vărul lui Theodore la Dublin Castle. în fiecare familie e-o rudă din astea mai de bon-ton. îi face cadou nevastă-sa în fiecare an cite unul pe cinste. L-am văzut la Three JoUy Toppers cum se plimba cu capul gol şi băiatul lui cel mare venea după el cu un frăţior în plasă. Bebeluşii ! Săraca de ea ! Şi trebuie să le dea să sugă, an după an la cîte unul, la orice oră din zi şi din noapte. Egoişti mai sînt ăştia care nu beau. Câinele grădinarului. O singură bucăţică de zahăr la ceai, dacă nu vă supăraţi.

Se opri la locul unde trebuia să traverseze spre strada Fleet. Pauza de prînz, un prînz de şase pence la Rowe ? Trebuie să caut anunţul ăla la biblioteca naţională. Unul de opt pence la Burton. Mai bine. Mi-e în drum.

Trecu înainte prin faţa magazinelor Bolton pe Westmo-reland. Ceai. Ceai. Ceai. Am uitat să-l tapez pe Tom Kernan.

Sss. Ţ, ţ, ţ ! închipuie-ţi, de trei zile zace şi geme acolo In pat cu o batistă cu oţet la cap şi cu burta uite-aşa mare ! Pfui ! Pur şi simplu groaznic ! Capul copilului e prea mare : forceps. S-a încovoiat acolo în ea şi acuma încearcă să-şi croiască drum orbeşte, îşi caută şi el drumul către lumină. Pe mine aşa ceva m-ar da gata. Noroc că Molly i-a făcut pe-ai ei aşa uşor. Ar trebui să se inven­teze ceva să se pună capăt la chestiile astea. O viaţă de muncă silnică. E-o idee, cu anestezicele astea care-ţi dau un fel de toropeală ; reginei Victoria i s-a aplicat aşa ceva. Ea a avut nouă. O ouătoare pe cinste. Bătrîna care şe-dea-ntr-un pantof atît de mulţi copii avea of. Probabil că el era tuberculos. Ar fi vremea să se mai ocupe cineva şi de astea în loc să-i tot dea zor cu ce era în sînul în-gîndurat al splendoarei de argint. Fleacuri să le fluturi prin faţa fleţilor. S-ar putea chiar pune la cale nişte instituţii pe scară largă. Toată chestia cu totul fără du-

reri finanţată din impozite dai la toţi copiii care se nasc cinci lire la dobîndă complexă pînă împlinesc douăzeci şi unu de ani, cinci la sută a o sută de şilingi adică cinci lire, înmulţit cu douăzeci, sistem decimal, încurajezi oa­menii să pună banii deoparte să economisească o sută şi zece şilingi şi ceva mărunţiş în douăzeci de ani trebuie calculat pe hîrtie ajungi la o sumă frumuşică, mai mult decît ai crede.

Nu la ăia care se nasc morţi, bineînţeles. Nici măcar nu-i înregistrează. Ca să nu-ţi mai baţi capul degeaba.

Nostim cînd le vedeai aşa amîndouă laolaltă, cu bur­ţile în afară. Molly şi doamna Moisel. Reuniune de mame. Ftizia dă înapoi un timp pe urmă revine. După aia ce turtite ţi se par deodată ! Cu privirile blînde. Li s-a luat o piatră de pe inimă. Bătrîna doamnă Thornton era tare cumsecade. Toţi sînt copilaşii mei, zicea. Cu linguriţa de terci în gură înainte de a le da lor. O, miumium. I-a strivit mîna băiatului lui Tom Wall. Cu asta a ieşit şi el în lume cum s-ar zice. Avea im cap ca un dovleac care a luat premiu la expoziţie. Doctorul Murran care mirosea tot­deauna a tutun. Vin şi-l trag din pat cînd li-e lumea mai dragă. Pentru numele lui Dumnezeu, domnule doctor. Pe nevastă-mea au apucat-o durerile. Pe urmă, îi lasă s-aş­tepte plata cu lunile. Pentru asistenţa acordată soţiei dum­neavoastră. Nici o mulţumire de la oamenii ăştia. Doctorii sînt oameni de omenie, cei mai mulţi dintre ei.

în faţa porţilor înalte, imense, ale parlamentului ir­landez un stol de porumbei îşi luă zborul. Se mai zbenguie şi ei niţel după-masă. Pe cine facem de data asta ? Eu l-aleg pe tipul în negru. Uite-l. Asta înseamnă noroc. Tre­buie să fie o senzaţie să-ţi dai aşa drumul în aer. Apjohn, eu şi Owen Goldberg cocoţaţi în copaci pe lîngă Goose Green jucîndu-ne de-a maimuţele. Mă macroule, mă strigau.

Un pluton de poliţişti ieşea dinspre strada Colegiului, înaintînd în şir indian. Pas de gîscă. Feţe congestionate de mîncare, căşti asudate, mîngîîndu-şi bastoanele. Sînt după masă, cu un castron mărişor de supă grasă în burtă. Soarta poliţaiului e adesea bună. Se împărţiră în grupuri şi se risipiră, salutînd, fiecare spre rondul lor. Le-a dat

190

191


r

drumul să pască. E momentul cel mai bun să-l ataci pe unul din ei, imediat după ce şi-a înghiţit budinca. Un pumn solid în dejunul său. Un alt pluton, în pas nere­gulat, ocolea grilajul de la Trinity, îndreptîndu-se spre circumscripţie. O iau spre păpică. Pregătiţi-vă să faceţi faţă şocului cavaleriei. Pregătiţi-vă să faceţi faţă supei.

Traversă pe sub degetul ştrengăreşte înălţat al lui Tommy Moore. Bine-au făcut că l-au pus peste o vespa­siană : locul de întîlnire al apelor. Ar trebui să fie din astea şi pentru femei. Ele trebuie să dea fuga în cofetării. Să-mi aranjez pălăria. Nu e-n toată lumea largă o vale. Frumos chita asta Julia Morkan. S-a ţinut în voce pînă la urmă. Eleva lui Michael Balfe, nu ?

Privi lung după ultima tunică largă, bine umplută. Nu-i bine să ai de a face cu de-alde ăştia. Jack Power, ce po­veste ar mai putea el să depene : taică-su detectiv în civil. Dacă dau peste unul care nu se lasă uşor cînd îl umflă, se pricep să i-o scoată pe nas odată ce l-au vîrît la mititica. Şi n-ai de ce să-i condamni cu slujba pe care o au, mai ales pe-ăia tinerii. Poiiţistu-ăla călare atunci, în ziua cînd i-au dat lui Joe Chamberlain doctoratul de onoare la Trinity ştiu c-a muncit pentru banii lui. Pe cuvîntul meu că da ! Cum mai răsunau copitele calului cînd ne fugărea în jos pe strada Abaţiei. Norocul meu c-am avut prezenţa de spirit să dau buzna în circiumă la Manning, c-altminteri intram rău la apă. Dar şi el şi-a primit una peste bot, ce să zic. Cred că şi-a spart şi capul cînd a căzut pe caldarîm. Eu n-ar fi trebuit să mă las luat pe sus de mediciniştii ăia. Şi bobocii de la Trinity, cu boneţicele lor pătrate. Ei căutau scandal cu tot din­adinsul. Dar vezi că aşa am ajuns că-l cunosc pe tînărul ăla Dixon care mi-a pansat înţepătura la spital la Mater şi care e acuma la maternitatea din strada Holles unde e doamna Purefoy. Uite cum vine totul de se-ncheagă. Şi acuma îmi mai ţiuie urechile de ţignalele poliţiştilor. Toţi au şters-o care-ncotro. De ce s-or fi luat tocmai de mine. Să mă ducă 3 a secţie. Uite, chiar aici a început.

— Trăiască Burii !

— Ura de trei ori pentru De Wet !

— Să-l spînzurăm pe Joe Chamberlain de-un măr cu mere acre !iâ7

192


Proştii ; o adunătură de căţelandri care schelălăie şi ei cit îi ţin puterile. Lupta de Ia Vinegar Hill. Fanfara sindicatului lăptarilor. Mai trec cîţiva ani şi pe jum'ate clin ei îi vezi magistraţi şi funcţionari publici. Vine-un război ; şi cu toţii dau fuga unii peste alţii să se înroleze : aceiaşi care cîntau că nici pe treptele eşafodului.

Nu ştii niciodată cu cine stai de vorbă. Corny Kelleher de pildă îl simţi după ochi că abia aşteaptă să te toarne. Ca ăla, Peter sau Denis sau James Carey care i-a vîndut pe invincibili. Şi era şi el membru al societăţii lor. Le tot da apă la moară la ăia mai tinerei şi mai naivi ca să afle el ce şi cum. Şi toată vremea lua leafă de agent secret de 3 a vicerege. După, s-au lepădat de el ca de ciumă. De asta agenţii ăştia în civil le fac curte la servitoare. Dar poţi să-l cunoşti uşor pe unul care-i obişnuit cu uniforma. întîi o înghesuie pe la uşa din dos. O mai pipăie puţin. Şi pe urmă, la următorul punct de pe ordinea de zi. Cine-i domnul care tot vine în vizită pe-aici ? Domnişorul tînăr spune ceva ? Trage şi tu cu coada ochiului prin gaura cheii. Şosele şi momele. Student în călduri care-o tot ciupeşte de braţele desgolite cînd calcă rufele.

■— Ale tale sînt astea, Mary ?

— Nu pun eu lucruri de-astea pe mine... Stai cuminte sau te spun la doamna. N-ai ajuns acasă decît hăt după miezul nopţii.

— Se apropie vremuri mari, Mary. Aşteaptă niţel şi-ai să vezi.

■— Ei, mai lasă-mă cu vremurile astea mari' care tot vin.

Şi fetele de la bar încă. Tutungioaicele.

Tot ideea lui James Stephens a fost cea mai bună. îşi şiia el oamenii. Celule de cîte zece aşa că nimeni nu-şi cunoştea mai mulţi decît în celula lui. Sinn Fein. Dacă ai fi vrut să ieşi din ea cuţitu-n spate. Mîna neagră. Dacă rămîneai membru, plutonul de execuţie. Fata temnice­rului l-a scos de la Richmond, şi pe-aci ţi-e drumul spre Lusk. S-au înscris la hotelul Buckingham Palace chiar sub nasul lor. Ca Garibaldi.

Trebuie să ai şi o anumită putere de seducţie. Parnell. Arthur Griffith e un om cinstit dar n-are darul ăsta să

13 — Ulise, voi. I

193

16

cîştige mulţimile. Tot te bate la cap cu minunata noastră ţară. Verzi şi uscate. La ceainăria companiei de panifi­caţie irlandeze. Asociaţii pentru dezbaterea problemelor. Că republica este cea mai bună formă de guvernămînt. Că problema limbii ar trebui să aibă precădere asupra chestiunii economice. Invăţaţi-le pe fetele voastre să-i invite acasă la voi. îndopaţi-i cu mîncare şi băutură. Gîsca de sfîntul Mihai. Şi cu mirodenii şi cimbru pe sub pieliţă. Mai serviţi o lingură de grăsime de gîscă pînă nu se sle-ieşte. Entuziaşti pe jumătate morţi de foame. O chiflă de un penny şi pe urmă în pas după fanfară. Dacă stai să tai friptura n-ai timp să-ţi mai umpli gura. Gîndul că ălălalt plăteşte îţi mai dă poftă de mîncare. Şi încep să se simtă şi ei ca la ei acasă. Ia să vedem şi caisele astea, vrînd să spună adică piersicile. Ziua nu mai e foarte departe. Soarele independenţei răsărind sus pe cer la nord-vest.



Pe măsură ce înainta surîsul i se ştergea de pe faţă, un nor greu acoperea încet soarele umbrind faţada mo­rocănoasă a bisericii Trinity. Tramvaiele se încrucişau unele cu altele, mergînd înainte, venind înapoi, clănţă­nind. Vorbe în vînt. Lucrurile continuă la fel ; zi după zi ; plutoanele poliţiştilor pleacă, vin ; tramvaiele se duc, se întorc. Aiuriţii ăştia care se învîrtesc fără rost de colo pînă colo. Dignam expediat undeva departe. Mina Purefoy cu burta umflată zace la pat şi geme aşteptînd să i-l tragă afară din ea. Cîte unul se naşte pe cîte undeva în fiecare „ecundă. Altul moare în fiecare secundă. De cînd le-am dat de mîncare la păsările alea au trecut cinci mi­nute. Trei sute au dat în primire. Alţi trei sute născuţi, şi spălaţi de sîngele de pe ei, toţi sînt spălaţi în sîngeîe mielului, zbiară acuma maaaaaa.

Cîţi intră într-un oraş întreg s-au dus, alţii, tot rit intră într-un oraş întreg, au venit, se duc şi ei ; alţii venind, plecînd. Case, şiruri de case, străzi, mile întregi de pavaje, cărămizi puse una peste alta, pietre. îşi pre­dau schimbul. Proprietarul de aici, de acolo. Cel cu titlul de proprietate nu moare niciodată, se spune. Un altul îi ia locul cînd el trebuie s-o ia din loc. Cumpără totul cu aur lichid şi încă tot aurul tot în mîinile lor e. E-o escro­cherie aici undeva. E strîns grămadă în oraşe, mîncat de

194

vreme mileniu după mileniu. Piramide în nisip. Clădite din pîine şi ceapă. Sclavi. Zidul chinezesc. Babilonul. Au mai rămas doar lespezi uriaşe. Turnuri rotunde. Restul, ruine, suburbii întinzîndu-se, construite pe sponci, în grabă, case crescute ca muşuroaiele, clădite pe vînt. Adă­post pentru o noapte.



Nimeni nu înseamnă nimic.

Asta-i cel mai rău ceas al zilei. Vitalitatea. Stinsă, po­somorită nu pot să sufăr ceasul acesta. Mă simt ca şi cum m-ar fi mîncat cineva şi pe urmă m-ar fi dat afară.

Casa rectorului. Reverendul doctor Salmon ; somon în sos. Cam strimt stă în cutiuţa asta aici. N-aş sta aici nici dacă mi-ar plăti. Sper că-au ficat prăjit astăzi. Natura abhoră vidul.

Soarele se eliberă încet, aprinse pîlpîiri de lumină prin argintăria din vitrina lui Walter Sexton de peste drum prin faţa căreia trecu, fără să vadă nimic, John Howard Parnell.

Uite-l : fratele. Imaginea lui. Un chip care te urmă­reşte. De fapt, e o coincidenţă. Sigur, de sute de ori te gîndeşti la cîte unul şi nu-l întîlneşti. Parcă-i somnambul. Nimeni nu-l cunoaşte. Probabil că-i o şedinţă la consiliul municipal. Cică nu şi-ar fi pus uniforma de şef al poli­tiei niciodată de cînd a primit numirea. Charley Boulger ieşea totdeauna în ţinută de gală, cu tricornul, pomădat, pudrat, ras proaspăt. Şi uite cum merge de abătut. Parc-a mîncat un ou stricat. Cu ochii pierduţi, parcă-ar vedea o stafie. Mă apasă o suferinţă grozavă. Fratele unui om mare : fratele fratelui său. Frumos i-ar mai sta la o pa­radă de gală a oraşului. Se abate pe la cafenea, la ceai­năria sindicatului de panificaţie, probabil, ca să-şi bea cafeaua, să joace o partidă de şah. Frate-su se servea de oameni ca de nişte pioni pe o tablă de şah. îi sacri­fica pe toţi la nevoie. Acuma le e frică şi să-i pomenească numele. îi îngheaţă dintr-o privire. Aici îi stă puterea şi fascinaţia : în numele pe care-l poartă. Toţi au fost pu­ţin cam într-o parte. Fanny Nebuna şi cealaltă soră doamna Dickinson care ieşea cu un echipaj cu hăţuri sta­cojii la trăsură. Ce drept se ţine, parc-ar fi doctorul M'Ardle. Şi cu toate acestea David Sheehy l-a învins în alegeri la South Meath. I-au dat un fel de premiu de con-

195


solare, cam ca postul de şerif de Chiltern Hundreds, îl scoate din parlament cică să-l pregătească pentru-o slujbă publică. Banchetul în cinstea patriotului. Mănîncă felii de portocală în parc. I6S Simon Dedalus zicea cînd a auzit că l-au vîrît în parlament că Parnell are să iasă din mor-mînt şi are să-l scoată în brînci din Camera Comunelor.

— Despre caracatiţa cu două capete, al căreia unu dintre capete este capul peste care sfîrşiturile lumii au uitat să mai pogoare iar celălalt vorbeşte cu accent sco­ţian. Tentaculele...ie9

Trecînd pe lîngă domnul Bloom, venind din spate pe marginea trotuarului. Barbă şi bicicletă. Femeie tînără.

Şi uite-l şi pe el. Asta-i într-adevăr o coincidenţă ; a doua oară. Evenimentele care se pregătesc să vină îşi aruncă umbra înaintea lor. Aprobarea eminentului poet domnul Geo Russell. S-ar putea să fie chiar Lizzie Twigg asta cu el. A. E. : ce-o fi însemnînd asta ? Iniţialele poate. Albert Edward, Arthur Edmund, Alphonsus Eb Ed el onorabilul. Ce spunea el ? Sfîrşiturile lumii cu accent sco­ţian. Tentacule ; caracatiţă. Ceva ocult ; simbolism. Şi-a dat drumul. Şi ea soarbe totul. Nu suflă nici un cuvînt. Pentru a ajuta domn în munca literară.

Ochii lui urmăreau silueta înaltă învestmîntată în homespun, cu barbă şi bicicletă, şi o femeie ascultîndu-l, mergîndu-i alături. Vin de la restaurantul vegetarian. Doar legumoide şi fructe. Să nu mănînci beafsteak. Dacă mă-nînci, ochii vacii au să te urmărească veşnicia întreagă. Se spune că ar mai fi sănătos. Dar nu-i decît vînt.şi apă. Am încercat şi eu. Trebuie să te tot duci toată ziua pînâ într-un loc. Te simţi, tot, umflat. Şi vise urîte toată noap­tea. De ce-i spune friptură de nucă la chestia aia care mi-au servit-o la restaurant ? Nucarieni. Fructarieni. Ca să-ţi dea impresia că mănînci carne. Absurd. Şi e şi sărată. O gătesc cu sifon. Te ţine toată noaptea lîngă robinet.

Ei i s-au lăsat de tot ciorapii în vine, pînă la glezne. Nu pot să sufăr aşa ceva : neglijenţă. Toţi literaţii ăştia eterici sînt aşa. Visători, cu capul în nori, simbolişti. Adică sînt esteţi. Nu m-aş mira dacă felul ăsta de mîncăruri ar stîrni undele astea în creier, poetice. De exemplu, un po­liţist din ăştia, care se îndoapă cu friptură cinstită, ir-

196

landeză, de la unul ca ăştia n-ai să scoţi niciodată nici un singur vers. Nici nu ştiu ce-i aia poezie. Trebuie să fii întx'-o anumită dispoziţie.



Visătorii înnouraţii pescăruşi Plutesc peste apele triste acuş'.

Traversă pe la colţul cu strada Nassau şi se opri în faţa vitrinei de la Yeates şi Fiul, examinînd binoclurile expuse acolo. Sau sa mă opresc la galeriile lui Harris bătrînul şi să stau puţin de vorbă cu Sinclair ? E-un tip simpatic. Probabil că e în pauza de masă. Trebuie să-mi aranjez şi eu ochelarii ăia vechi. Lentile Goerz, şase guinee. Germanii se vîră acuma peste tot. Vînd în con­diţii cît mai avantajoase ca să acapereze comerţul. Sub­minează prin concurenţă. S-ar putea să am noroc să mi se potrivească o pereche din astea de ocazie de la biroul de obiecte găsite la gară. Uimitor ce fel de lucruri uită oa­menii în trenuri şi prin vestiare. La ce le-o fi zburînd mintea ? Şi chiar şi femeile. De necrezut. Anul trecut cînd mă duceam la Ennis a trebuit să-i ridic de jos po­şeta fetei ăleia de fermier şi să i-o bag în mînă în gară la Limerick. Şi banii pe care nu-i mai cere nimeni. E un cadran acolo pe acoperişul băncii, la care poţi să-ţi pro­bezi ochelarii.

Pleoapele îi coborîseră pînă-i acopereau aproape cu totul pupilele. Nu-l văd. Dacă-ţi imaginezi că-i acolo, aproape ca ai putea să-l vezi. Nu-l văd.

Se întoarse pe călcîie şi, oprit între arcade, îşi ridică mina dreaptă, ţeapănă, către soare. De multe ori am vrut să încerc să văd. Da, complet. Vîrful degetului mic as­cunde cu totul discul soarelui. Acolo trebuie că e focarul unde se încrucişează razele. Dacă aş avea ochelari negri. Interesant. Se vorbea mult despre petele din soare pe vremea cînd locuiam dincolo pe strada Lombard. Astea sînt nişte explozii formidabile. Are să fie o eclipsă totală anul „acesta cîndva la toamnă.

Acum, dacă stau să mă gîndesc, bila aceea cade la oră fixă după Greenwich. E ceasul care-i acţionat elec­tric de la Dunsink. Trebuie să mă duc şi eu acolo într-o

197


Yüklə 3,46 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   55




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin