James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise



Yüklə 3,46 Mb.
səhifə15/55
tarix28.10.2017
ölçüsü3,46 Mb.
#18554
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   55

L_

primă sîmbătă dintr-o lună. Dacă aş putea obţine o scri­soare pentru profesorul Joly sau dacă aş afla ceva despre familia lui. Asta are efect : oamenii o iau întotdeauna ca pe un compliment. Se simt flataţi tocmai de ce te-ai fi aşteptat mai puţin. Cîte un nobil mîndru că se trage din vreo ţiitoare de rege. Strămoaşa lui. Linguşiri grosolane. Cu căciula în mînă ajungi departe. Nu-i bine să dai buzna şi să-ţi dai drumul să vorbeşti despre ce ştii bine că nu trebuie : ce înseamnă paralaxă. Condu-l pe domnul afară. A.

Mîna îi căzu iarăşi moale.

N-o să aflăm niciodată care-i adevărul. Pierdere de vreme. Bule de gaz care se rostogolesc de colo pînă colo, se încrucişează una cu alta, în trecere. Toată vremea ace­laşi dingdong. Gaz, pe urmă solid, pe urmă e lumea, pe urmă se răceşte, pe urmă o coajă moartă care se mai ro­teşte, piatră îngheţata ca stînca aia, ca o grenadă. Luna. Trebuie că e lună nouă, cum zicea ea. Şi .eu cred că e. Trecu mai departe pe lingă Maison Claire. Stai. Luna plină era în noaptea cînd noi duminică exact două săptămîni deci lună nouă. Ne plimbam pe lingă Tolka. Un loc destul de potrivit pentru o promenadă pe lună. Ea fredona : luna tînără de mai cum îşi trimite ra­zele sale, iubito. El, dincolo, lîngă ea. Cotul, braţul. El. La-ampa licuricilor licăre, iubito. Mîngîiere. Degete. în-trebînd. Răspunzînd. Da.

Stop. Stop. Dacă a fost a fost. Aşa trebuia.' . Domnul Bloom, respirînd grăbit, mergînd mai încet, trecu pe lîngă Adam Court.

Cu o uşurare pe care şi-o impunea spunîndu-şi stai liniştit, ochii lui luau notă : asta-i strada aici la amiază umerii căzuţi ai lui Bob Doran. Beţia lui care-l apucă odată pe an, cum zicea M'Coy. Beau ca să spună sau ca să facă ceva sau cum ar veni să cherchez la femme. Sus pe Coombe cu băieţii şi femeile de stradă şi pe urmă tot restul anului sobri ca nişte judecători.

Mda, Mă gîndeam eu. Se furişează la Empire. Gata. Nişte sifon simplu i-ar face mai bine. Aici şi-a avut Pat Kinselly cabaretul înainte ca Whitbred să se fi apucat de afacerea cu Teatrul Queen. Ce mai tip şi ăla. li imita pe

193


Dion Boucicault, cu faţa aia ca o lună plină şi cu o bo-neţică sărăcuţă de tot. Trei fetiţe de la pension. Cum mai trece timpul, nu-i aşa ? îşi arăta pantalonaşii roşii pe sub fustiţe. Băutori de forţă, beau tot timpul, cînd rîdeau stropeau peste tot în jur, li se simţea băutura în răsu­flare. Dă-i bătaie, Pat. Un roşu vulgar ; hazliu pentru beţivi ; hohote de rîs, fum mult. Scoateri pălărioara aia albă. Ochii lui de peşte fiert. Unde-o fi el acuma ? Cer­şetor pe undeva. Harfa care odinioară ne-a făcut pe toţi să simţim foamea.

Eram mai fericit atunci. Sau nu ? Sau sînt eu. acum eu ? Douăzeci şi opt de ani aveam. Ea avea douăzeci şi trei cînd am plecat din strada Lombard şi ceva s-a schim­bat. Nu i-a mai plăcut deloc după Rudy. Nu poţi să mai întorci anii îndărăt. Ca şi cum ai vrea să ţii apa în palme. Ai vrea să te mai întorci la vremea de atunci ? Atunci începea tocmai. Ai vrea ? Ce nu eşti fericit acasă la tine, răule mic ? Vrea să-mi coasă nasturii. Trebuie să-i răs­pund. O scriu la bibliotecă. Strada Grafton veselă cu .storurile ei domestice îi momea simţurile. Muselină im­primată, mătase, doamne şi văduve, clinchet de hamuri, copite sunînd înăbuşit pe strada pietruită şi caldă. Ce picioare groase are femeia aceea cu ciorapi albi. Nădăj­duiesc să i-i murdărească ploaia pînă sus pe ea. Nişte mîrlane de la ţară. Li s-au îngroşat picioarele de mîncare prea multă. Şi la o femeie e totdeauna urît. Molly parcă n-ar mai sta dreaptă pe picioare.

Trecu, ca să-şi mai treacă vremea, prin faţa vitrinelor de la Brown Thomas, mercerie, mătăsuri. Cascade de panglici. Mătăsuri chinezeşti fistichii. Din gura unei urne înclinate se revărsa un torent de poplin în nuanţe albăs­trii sînge lucios. Hughenoţii au adus de-astea la noi. La causa e sânta ! Tara tara. Mare cor. Tara. Trebuie spă­lat în apă de ploaie. Meyerbeer. Tara ; bum bum bum.

Perniţă de ace. De cînd o tot ameninţ că-i cumpăr eu una. Le înfige pe unde nimereşte. Ace în draperiile de la ferestre. •

îşi dezgoli puţin clin antebraţul stîng. Julitura : aproape a trecut. Astăzi mai e încă, oricum. Trebuie să mă întorc după loţiunea aceea. Poate de ziua ei. Iunie-

199


iulieaugustseptembrie în opt. Mai sînt aproape trei luni. Şi pe urmă s-ar putea să nu-i placă. Femeile nu vor să ridice acele de pe jos. Zic că le-nţeapă dra.

Mătăsuri lucioase, fuste pe agăţători înguste de arama, şiruri de ciorapi de mătase atîrnînd molateci.

N-are rost să mă mai întorc. Trebuia să se întîmple. Să-mi spună totul.

Voci ascuţite. Mătase caldă în soare. Hamuri clinche-nind. Toate pentru o femeie, cămin şi case, ţesături de mătasă, argint, fructe rare, gustoase din Jaffa. Agendath Ketaim. Bogăţiile lumii.

Un trup omenesc durduliu cald se pogora asupra min­tii lui. Şi mintea lui accepta cu plăcere. Mireasma îm­brăţişărilor pe el întreg cuprinzîndu-L Cu trup înfometat, noptatec, jinduia mut să adore. 1T0

Strada Ducelui. Am ajuns. Trebuie să mănînc. La Burton. Pe urmă am să mă simt mai bine.

Trecu colţul la Combridge, merse mai departe. Copite zăngănind. Trupuri parfumate, calde, vii. Toate sărutate ; oferindu-se ; pe cîmpuri adînci văratece, în ierburi strivite amestecate, prin coridoarele picurînd de igrasie ale case­lor ieftine, pe canapele, prin paturi scîrţîitoare.

— Jack, iubitule !

— Scumpa mea !

— Sărută-mă, Reggy !

— Băiatul meu !

— Iubito !

Cu inima zvîcnindu-i împinse uşa restaurantului Burton. Mirosuri grele îi cuprinseră respiraţia întretăiată : sosuri de carne pătrunzător aromate, scursuri de la verde­ţuri. Iată cum se hrănesc animalele.

Oameni, oameni, oameni.

Cocoţaţi pe scaunele înalte din faţa barului, cu pălă­riile împinse pe ceafă, la mese strigînd să le mai aducă pîinea gratuită, sorbind pînă la fund, înghiţind hulpavi cheaguri de mîncare noroioasă, cu ochii ieşindu-le din orbite, ştergîndu-şi mustăţile umezite. Un tînăr palid, cu faţa unsă, îşi lustruia cu şervetul paharul, cuţitul, furcu-' liţa şi lingura. Un nou schimb de microbi. Un bărbat cu un şervet de copil, pătat de sos, încreţit de jur împre-

' 200


jurul gîtului, îşi hăpăia supa gîlgîitoare turnîndu-şi pe gît lingură după lingură. Un bărbat scuipînd îndărăt pe farfurie ; o pastă pe jumătate mestecată : n-are dinţi s-o mai toace. A nimerit un cotlet mai noduros de la grătar. Dă zor s-o dea gata mai repede. Ochi trişti de băutor. A muşcat mai mult decît e-n stare să mestece. Şi eu tot aşa oi fi ? Să ne vedem pe noi înşine tot aşa cum ne văd ceilalţi. Un om înfometat e un om mîniat. Munceşte cu dinţii şi cu fălcile. Nu ! O ! Un os ! Ultimul rege păgin al Irlandei, Cormac, în poemul acela pe care-l ştiu din şcoală s-a înecat cu un os la Sletty, mai la sud de Boyne. Mă întreb ce mînca tocmai. Ceva mai consistent. Sfîntul Pa-trick l-a convertit la creştinism. însă vezi că n-a putut sâ-l înghită chiar cum trebuia.

— Roastbeef cu varză.

— O tocană.

Mirosuri de oameni. I se întorcea stomacul pe dos. Rumeguş, scuipat, fum dulceag călduţ de ţigară, duhoare de tutun mestecat, bere scursă, urină cu miros de bere a bărbaţilor, miazma stătută a fermentării.

N-aş putea să înghit nici un dumicat aici. Tipul care-şi ascute cuţitul şi furculiţa să devoreze tot ce-au să-i pună în faţă, bătrînul care se scobeşte în dinţi. Un spasm, un icnet, e plin, mai rumegă încă pe gînduri. înainte şi după. Mulţumită Domnului după masă. Priveşte aici, imaginea aceasta şi apoi şi pe cealaltă .171 Mai curăţă sosul de la tocană cu dumicaţi îngălaţi de pîine. Linge-l direct din farfurie, omule. Să ies de aici.

Mai privi în jur la mestecătorii aşezaţi pe scaunele lor la mese încreţindu-şi nările.

— Două beri aici.

— O conservă de vacă şi varză.

Tipul de-acolo care îndeasă în el cu cuţitul varză ca şi cum viaţa i-ar depinde de asta. Frumos se mai descurcă. Mi se şi face frică să mă uit. Ar fi mai sigur să mănînce de-a dreptul cu toate trei mîinile. Să rupă halcă de halcă. E un fel de a doua natură. S-a născut cu un cuţit de argint în gură. Asta-i ce se cheamă un spirit, cred. Sau nu. Argint înseamnă că te-ai născut bogat. Născut cu un cuţit. Dar atunci se pierde aluzia.

201


Un chelner cu şorţul prost legat strîngea cu zgomot: farfuriile unsuroase. Rock, portărelul, în picioare la bar, îşi sufla gulerul de spumă din halbă. E prea plină : uite cum şi-a vărsat-o galbenă chiar lîngă gheată. Un mesean, cu furculiţa şi cuţitul ridicate în sus, cu coatele pe masă, gata pentru felul al doilea, privea spre ghişeul cu far­furii pe deasupra ziarului pătat de mîncare, împăturit în patru. Celălalt îi spune ceva, vorbeşte cu gura plină. Un ascultător plin de simpatie. Vorbea ca la masă. Mlarnn mnîtîlnit chu el lhuni Iha Bhancă. Da ? Chiar, zău ?

Domnul Bloom îşi ridică plin de îndoială două degete la buze. Ochii săi spuneau :

— Nu-i aici. Nu-l văd.

Afară. Nu pot să-i sufăr pe-ăştia care mănîncă murdar;

Se trase îndărăt către uşă. Să iau ceva uşor la Davy Byrne. Să-mi ţină de foame. Pînă spre seară. Am mîncat bine dimineaţă.

— Friptură cu piure aici.

— O halbă de bere. , . • Fiecare pentru sine, cu ghearele şi cu dinţii. înghite;

Apucă. Hăpăie. Bagă-n tine.

Ieşi în aerul mai limpede şi se întoarse spre strada Grafton. Mănîncă sau vei fi tu mîncat. Ucide ! Ucide !

Ia gîndeşte-te la bucătăriile comune care ne-aşteaptă în cîţiva ani poate. Se strîng cu toţii cu sufertaşe şi ga-' mele să li se toarne. Devoră ce-i înăuntru direct pe stradă. John Howard Parnell de exemplu, rectorul de la colegiul Trinity toţi cu toţii ca să nu mai vorbim de rectorul tău şi al meu şi de la Trinity, femei şi copii, birjari, preoţi, pastori, feldmareşali, arhiepiscopi. Dinspre bulevardul Aiiesbury şi bulevardul Clyde, din locuinţele meşteşuga­rilor, din azilul dinspre nord, lordul primar în caleaşca lui de turtă dulce, regina cea bătrînă într-o litieră. Far­furia mea s-a golit. După dumneata, cu ceşcuţa noastră corporatistă. Ca la fîntîna de la statuia lui sir Philip Crampton. Şterge-o de microbi cu batista. Următorul tot pune la loc alţii cînd o şterge cu-a lui. Părintele O'Flynh ce şi-ar mai rîde de ei. Şi chiar şi-aşa s-ar certa ca chiorii. Toţi s-ar bate să fie primii. Ar vrea castroane de supă mari cît parcul Phoenix. Să scoată cu harponul bucăţile

202

de carne şi tîrtiţele dinăuntru. Nu pot să sufăr să-i văd pe alţii cum mănîncă lîngă mine. Table ă'hote la Hotelul City Xrms, cum spune ea. Supă, felul principal şi desert. Nici nu ştii gîndurile cui le mesteci în farfurie. Şi pe urmă cine are să spele farfuriile şi furculiţele ? S-ar putea ca la vremea aceea să ne hrănim cu toţii cu pilule. Tot ni se strică dinţii văzînd cu ochii.



în fond e ceva cu mirosurile astea frumoase vegeta­riene care vin de la hrana simplă din pămînt usturoiul, sigur, pute flaşnetarii italieni foiţe de ceapă, ciuperci. Su­ferinţă şi pentru animale. Pasărea s-o cureţi de pene s-o spinteci. Vitele astea nenorocite la tîrguri care stau şi-aş­teaptă să le dea la cap să le despice căpăţîna. Mu. Viţeii săracii, cum tremură. Mee. Carne de viţel pe sub nună. Vacă cu varză. în găleţile măcelarilor plescăie bojocii. Dă-ne bucata aia de piept din cîrlig. Plop. Cap crud şi oase însîngerate. Oi jupuite cu ochii sticloşi atîrnînd cu capul în jos, boturi de berbec învelite în hîrtie murdară de sînge lăsînd să le picure zeamă din nări peste rumeguşul de pe jos. Resturile şi oasele de la cap, deoparte. Nu mai pune mîna pe carne, băieţaşule.

Sînge cald proaspăt — asta se prescrie pentru anemie. De sînge ai totdeauna nevoie. Insidios. Să-l lingi, cald, fumegînd, dens şi zaharos. Fantome înfometate.

O, mi-e foame.

Intră la Davy Byrne. Asta e o cîrciumă morală. Nu stă la palavre cu tine. Din cînd în cînd oferă un pahar. Dar în anii bisecţi, odată la patru ani. A primit o dată un cec de la mine.

Ce să iau acum ? îşi scoase ceasul. Să vedem. Bere cu tnnic ?

— Salut, Bloom ! spuse Flynn Năsosul din colţul lui:

— Salut, Flynn.

— Cum merg lucrurile ?

— Bine, bine... Să văd. Am să iau un pahar de vin de Burgundia şi... să văd.

Sardele în rafturi. Aproape că le guşti privindu-le. Un sandvici ? Ham şi toţi cei care se trag din el s-au strîns şi s-au înmulţit aici. Conserve de carne. Ce este un că­min fără conservele de carne Plumtree ? Un cămin in-

203

complet. Ce stupidă reclamă ! Sub anunţurile mortuare s-au găsit s-o plaseze. Hai să ne suim cu toţii într-un plumtree, într-un prun din ăştia. Conserve din carnea lui Dignam. Canibalii i-ar pune şi lămîie şi garnitură de orez. Misionarii albi sînt prea săraţi. Ca porcul în saramură. Te poţi aştepta ca şeful să consume bucăţile de onoare. Ar trebui să fie şi cam tare de prea multă mişcare. Ne­vestele strînse în cerc să constate efectul. A fost odată un negru regal. Care-a nu ştiu ce a făcut sau a mîncat nu ştiu ce dintr-un pastor venal. Cu el, un adevărat paradis. Dumnezeu ştie ce amestec mai e şi ăsta. Praporul cu măruntaie cam mucede şi gîtul strînse la un loc, tocate mărunt. E-o adevărată problemă să găseşti carnea. Cuşer. Carnea şi laptele niciodată împreună. Era o chestie de igienă aşa se spune acum. Postul de Yom Kippur e un fel de curăţenie de primăvară pe dinăuntru. Pacea şi războ­iul depind în fond de digestia individului. Religiile. Curcani şi gîşte de Crăciun. Uciderea pruncilor. Mîncaţi, beţi şi vă veseliţi. Pe urmă spitalele de urgenţă sînt pline. Capete bandajate. Brînza te ajută să faci digestia la'orice, mai puţin s-o mistui chiar pe ea. Mare putere are brînza.



— Aveţi sandviciuri cu brînza ?

— Da, domnule.

Aş vrea şi cîteva măsline dacă ar avea. Le prefer pe cele italiene. Bun paharul ăsta de Burgundia ; face s-alu­nece. Te unge. Frumoasă salată, proaspătă şi răcoroasă ca un castravete nou. Tom Kernan se pricepe să dreagă salata. Ştie să-i dea gust. Untdelemn curat de măsline. Milly mi-a pregătit atunci cotletul acela cu mult pătrunjel. Luaţi o ceapă spaniolă. Dumnezeu a făcut hrana, diavolul pe bucătari. Crab al dracului de pipărat cu mirodenii.

— Nevasta bine ?

— Foarte bine, mulţumesc... Un sandvici cu brînză, atunci. Aveţi Gorgonzola ?

— Da, domnule.

Flynn Năsosul îşi sorbi grogul.

— Mai pregăteşte vreun concert zilele astea ?

Uite ce gură are. Ar putea să-şi fluiere în propria lui ureche. Şi clăpăuge să se potrivească cu buzele. Muzică.

204


Se pricepe la aşa ceva cit un birjar. Dar totuşi e mai bine să-i spun. N-are ce strica. Reclamă gratuită.

— A contractat un turneu mai mare la sfîrşitui lunii, Poate că ai auzit vorbindu-se.

— Nu. A, aşa şi trebuie. Cine-l organizează ? Barmanul îl servi.

— Cît face ?

Şapte pence, domnule... Mulţumesc, domnul meu. Domnul Bloom îşi tăie sandviciul în fîşii subţiri. Un

pastor venal. Mai uşoară decît chestiile astea cu cremă. Cele cinci sute de soaţe ale lui toate. S-au distrat atunci pe săturate.

— Muştar, domnule ?

— Mulţumesc.

împinse sub fiecare din aceste felioare pe care le ri­dica binişor stropii gălbui. Vieţile lor. Gata, l-am ter­minat. .Şi a ajuns mai mare, tot mai mare, colosal.

— Cine-l organizează ? spuse. La drept vorbind, e cum s-ar zice o societate pe acţiuni. Cu participări la cheltuieli şi profituri.

— Mda, acuma îmi aduc aminte, spuse Flynn Năsosul, băgîndu-şi mîna în buzunar să se scarpine în josul pînte-celui. Cine-mi spunea ? Nu-i şi Blazes Boylan băgat în chestia asta ?

O zbucnire de aer cald, arşiţă a muştarului, i se aşeză domnului Bloom pe inimă. îşi ridică ochii şi întîlni pri­virea unui ceas coleric. Două. Ceasul cîrciunii merge cu cinci minute înainte. Timpul nu stă pe loc. Acele se mişcă. Două. Nu-i încă.

Atunci diafragma i se ridică de poftă, coborî apoi ia­răşi înlăuntrul trupului său, jinduind iarăşi prelung, cu un fel de dorinţă.

Vin.

Sorbi, simţindu-i mirosul, lichidul întăritor şi, îndem-nîndu-şi cu fermitate gîtlejul să-l grăbească în jos, îşi depuse delicat paharul.



— Da, spuse. De fapt, el este organizatorul. Nici o teamă. Asta nu înţelege nimic. u2

Flynn Năsosul trase pe nas şi se scarpină. Un purice care se ospătează pe cinste.

205

r

— A dat lovitura, îmi spunea Jack Mooney, cu me­ciul acela de box în care Myler Keogh l-a bătut pe sol­datul din cazarma de la Portobello. Păi, cică l-a luat pe bătăuşul ăla mic şi l-a sechestrat în comitatul Carlow...

Sper că picătura asta din nas n-are să-i cadă în pahar. Nu, şi-a smiorcăit-o la loc.

— Aproape o lună, omule, pînă i-a dat drumul. L-a pus să sugă ouă de raţă dracului pînă la noi ordine. Ca să-l ţină de la băutură, mă-nţelegi ? Oho, Blazes e-un tip şmecher de tot.

Davy Byrne îşi făcu apariţia din barul din spate în cămaşă cu mînecile ridicate cu un pliu, ştergîndu-se pe buze de două ori cu şervetul. Molfăie şi el ca prostul. Şi cu surîsul unsuros pe toată faţa lui sătulă. A pus prea multă untură peste napi.

— Şi-acuma uite că s-a căpătuit, spuse Flynn Năsosul. Nu ne vinzi şi nouă-un pont pentru Cupa de aur ?

— Eu în astea nu mă bag, domnule Flynn, răspunse Davy Byrne. Eu nu-mi pun banii mei pe mîrţoage. -

— Aicea să ştii că ai dreptate, spuse Flynn Năsosul. Domnul Bloom îşi mînca sandviciul în fîşii, pîine

proaspătă bună, cu satisfacţie dezgustată, muştarul iute, savoarea cu miros de picioare a brînzei. Sorbituri din vinul său ales îi îmblînzeau cerul gurii. Asta nu-i deloc astringent. Şi la vremea asta are gust mai plin, cînd nu e prea rece.

Un bar plăcut, liniştit. Drăguţă tejgheaua asta de lemn. Plăcută. îmi place aşa cum e rotunjită.

— Eu nici nu mă gîndesc să intru în chestii de-astea, spuse Davy Byrne. Caii ăştia pe mulţi i-au dus la sapă de lemn.

Păi cîrciumarii merg oricum la sigur, ce să mai şi joace. Autorizaţi să vîndă .bere, vin şi băuturi spirtoase pentru consum la faţa locului. Cap cîştig eu pajură pierzi tu.

— Adevăr grăieşti, spuse Flynn Năsosul. Dacă nu eşti băgat cu-ăia care aranjează pontul. Acuma nu mai e joc cinstit. Da' Fenehan le mai află cîteodată. Astăzi îl dă cîş-tigător pe Sceptru. Favorit e Zinfandel, al lordului Howard de Walden, care-a cîştigat la Empson. Morny Cannon îl

206


călăreşte. Eu aş fi putut să scot şapte contra unu pe Saint Amant acum două săptăroîni.

— Chiar ? spuse Davy Byrne...

Se îndreptă spre vitrină şi luînd de acolo registrul de casă, cam uzat, îi cercetă atent filele.

— Pe cuvîntul meu că aş fi putut, spuse Flynn Năsosul trăgînd pe nas. Ăsta a fost un cal cum nu mai vezi. Saint Frusquin i-a fost tată. A cîştigat pe o furtună, era iapa lui Rothschild, îi puseseră doar vată-n urechi. Jachetă al­bastră , şi şapcă galbenă. Dracul să-l ia pe găliganul ăla de Ben Dollard cu John O'Gaunt al lui. El m-a făcut să pierd ocazia. Mda.

Bău resemnat din paharul lui înalt, alunecîndu-şi de­getele pe picioruşul paharului.

— Mda, spuse oftînd.

Domnul Bloom, mestecînd în picioare, îşi coborî ochii pe suspinul celuilalt. Un idiot cu nasul mare. Să-i spun de calul ăla pe care Lenehan ? Dar ştie şi el. Mai bine lasă-l să uite. Du-te şi mai pierde nişte bani. Cretinul şi banii lui. Picătura aia iar îi iese din nas. Rece trebuie să-i fie nasul cînd sărută o femeie. Şi totuşi lor s-ar putea să le placă. Bărbile ţepoase le plac, de pildă. Nasu­rile reci ale cîinilor. Bătrîna doamnă Riordan căreia-i ghiorăiau maţele şi cu terrierul ei Skye la hotelul City Arms. Molly care-l lua mereu în braţe. O, căţeluşul meu mic ham hamhamham !

Vinul pătrunse şi înmuie aluatul amestecat de pîine muştar şi o clipă înainte brînză frămîntată. Bunişor vin. Are gust mai bun pentru că nu mi-e sete. Sigur, după baie mă simt aşa. Doar o înghiţitură sau două. Pe urmă pe la ora şase pot. Şase, şase. Timpul va fi trecut atunci. Ea...

Focul îmblînzit al vinului îi mocnea în vene. Chiar că aveam nevoie. Mă simt aşa fără vlagă. Ochii săi priveau, fără înfometare, şiruri de cutii de conserve, sardele, căngi de homar viu colorate. Ce lucruri stranii şi-au ales oa­menii de mîncare. Le scot din scoici, le scobesc cu acul din cochilii, le smulg din copaci, scot melcii din pămînt cum mănîncă francezii, sau din mare cu momeala sau cîrligul. Peştii ăştia proşti nu se învaţă minte nici într-o mie de ani. Dacă n-ai şti, ar fi chiar primejdios să bagi

207


orice aşa în gură. Bobite de-astea otrăvitoare. Boabele de lemn cîinesc. Le vezi rotunde şi le şi crezi bune. Cu­lorile astea ţipătoare trebuie să te facă atent. Merge vestea din gură în gură. îl încerci pe cîine întîi. Te-atrag $i cu mirosul şi cu aspectul. Roade ispititoare. Cornete cu îngheţată. Cremă. Instinctul. De pildă, plantaţiile de portocali. Au nevoie de irigaţie artificială. Bleibtreu-btrasse. Da, dar ce faci cu stridiile ? Cînd te uiţi la ele parcă ar fi nişte scuipături. Scoici murdare. Şi-al dracu-iui de greu de deschis. Cine le-o fi descoperit ? Se hrănesc cu gunoaie, cu scursori din canale. Spumos şi stridii Red Eank. Au efecte asupra puterilor sexuale. Afrodisiac. El a fost la restaurant la Red Bank azi-dimineaţă. O fi stat la masa cu stridii ca un peşte bătrîn. Poate că-i trup tînăr la pat. Nu. Iunie e lună fără stridii. Dar sînt unii cărora le place vînatul înainte de termen. Iepure de braconaj, întîi să prinzi iepurele. Chinezii mănmca ouă vechi de cinzeci de ani, albastre şi înverzite. Mese cu cîte trei­zeci de feluri. Fiecare fel e poate inofensiv dar se-ames-tecă înăuntru. O idee de roman poliţist cu otrăviri. Arhi­ducele Leopold era acela ? Nu. Da, sau era Otto unul dintre Habsburgii ăştia ? Sau cine era ăla care-şi mînca mătreaţa de pe cap ? El se descurca cel mai ieftin la masă. Sigur, ăştia-s aristocraţi. Pe urmă ceilalţi se iau după ei ca să fie la modă. Şi lui Milly ceara de pământ şi făina. Aluaturile astea crude îmi plac şi mie. Jumătate din stri­diile pe care le pescuiesc le-aruncă înapoi în mare ca să ţină preţurile cît mai ridicate. Ieftine. Nu le-ar mai cum­păra nimeni. Icrele negre. Recepţii în stil mare. Vin alb de Rin în pahare verzi. O petrecere de lume bună. Lady cutare. Perle pudrate peste sîni. Ceea ce se cheamă elite. Creme de la creme. Cer feluri de mîncare speciale ca să poată pretinde că sînt. Pustnicul cu un pumn de boabe îşi stăpîneşte ascuţişurile cărnii. Ne cunoaştem doar, vino să mănînci la mine. Nisetru regal. Către decanul magistra­ţilor municipali, Coffey, măcelarul, are de la excelenţa sa dreptul să vîndă vînat de pădure. Şi-i trimite înapoi cîte o jumătate de vacă. Banchetul pe care i-am văzut cum îl pregăteau cînd am'fost acolo la bucătăriile preşe­dintelui Curţii. Bucătarul şef cu coiful alb ca un rabin. Raţă combustibilă. Varză cîrlionţată d la duchesse de

203


Parme. Mai bine să scrie direct pe menu să ştii şi tu ce mănînci prea multe condimente strică fiertura. Mă pricep şi eu niţel. O mai dreg cu nişte cuburi de supă sintetică Edwards. Gîşte îndopate pînă nu se mai mişcă. Homarii fierţi de vii. Mai luaţi de aici din potîrniche. Nu mi-ar displăcea să fiu chelner într-un hotel de lux. Bacşişuri, haine de seară, doamnele pe jumătate goale. îmi daţi voie să vă mai îndemn la puţin file de somon cu lămîie, domnişoară Dubedat ? Da, vă rog, pe dată. Şi s-a şi servit, da, pe dată. Cred că-i un nume hughenot. Ţin minte că era o domnişoară Dubedat la Killiney. Du, de la, franţu­zeşte. Şi totuşi, e-aceeaşi mîncare de peşte, poate bătrînul Micky Hanlon din strada Moore poate tot din acelaşi peşte şi-a scos banii, spintecîndu-l, băgîndu-şi degetele pînă la încheieturi prin urechi şi prin măruntaie, şi el nici nu ştie să scrie, şi se strîmbă de zici că-i dracu' curat. Muiski A Haşa Ha. Ignorant ca o cizmă, dar e-un om de cincizeci de mii de lire sterline.

Lipite de geam două muşte bîzîiau, lipite una de alta.

Vinul licăritor îi mai întîrzie o clipă pe cerul gurii, se lăsă înghiţit. Strivesc în prese strugurii de Burgundia, Căldura soarelui este. Parcă ar fi o mîngîiere tainică să-mi spună ceva o amintire. Mîngîiate astfel, simţurile pătrunse de licoare, îşi amintiră. Ascunşi sub ierigile săl­batice pe Howth. Sub noi golful adormit cerul. Nici un sunet. Cerul. Golful purpuriu în preajma capului Leului. Verde la Drumleck. Verdegalben spre Sutton. Cîmpuri sub mare, linii şterse cafenii în iarbă, oraşe îngropate. Şi-l revărsase peste haina mea părul, urechelniţe printre paiele pe landă mina mea strecurîndu-i-se ei sub ceafă, ai să mă şifonezi toată. O, minunat a fost ! Proaspătă-moale cu unguente mirositoare mîna ei atingîndu-mă : ochii ei asupra-mi nu s-au întors într-o parte. Pierdut peste ea m-am aplecat, buzele pline pe de-a-ntregul des­chise, i-am sărutat gura. Ium. încet mi-a alunecat în gură fursecul cu susan cald şi mestecat. într-o pulpă siropoasă o măcinase gura ei dulce şi acrişoară cu salivă. Ce bucurie ; am mîncat-o ; bucurie. Viaţă tînără, îmi dădeau buzele ei întinzîndu-se. Buze moi, calde, lipicioase, dens atrăgîn-du-mă. Flori erau ochii ei, ia-mă, ochii consimţind. Pie-

209
îricele rostogolindu-se. întinsă şi nemişcată. O capră. Ni­meni. Sus pe Ben Howth rododendroni, o capră păşind sigură, coacăzele legănîndu-şi boabele plecate. Ascunsă sub ferigi ea rîdea cald închisă în sine. Ameţit m-am aplecat asupră-i, am sărutat-o ; ochii, buzele ei, gîtul ei întins, pulsînd, sînii ei de femeie plini în bluza de voal de călugăriţă, cu sfîrcurile grase semeţ înălţate. Cald o căutam cu limba. Ea m-a sărutat. Am fost sărutat. Con­simţind toată mi-a zburlit moale părul. Sărutată, m-a sărutat.

Eu. Şi eu acum.

Lipite, muştele bîzîiau.

Ochii lui plecaţi urmăreau venele tăcute ale tăbliei de stejar. Frumuseţe : se încovoaie, curbele acestea sînt fru­museţea. Zeiţe cu forme frumoase, Venus, Iunona; curbele formelor pe care le admiră o lume, le văd la mu­zeul bibliotecii înalte în holul rotund, zeiţe goale. Ajută digestiei. Lor nu le pasă cum arată oamenii. Toate des­chise vederii. Niciodată vorbind, vreau să spun nu unor oameni ca Flynn. Să zicem c-ar vorbi Pygmalion şt Gâ-lateea ce-ar spune ea prin cuvînt ? Muritorule ! Te-ar pune la locul tău. Sorb nectarul la masă cu zeii, platouri de aur, numai ambrozie. Nu ca mesele noastre prăpădite, berbec rasol, morcovi şi păstîrnac, o. sticlă de Allsop. Nectarul ; închipuie-ţi, să bei electricitate ; hrana zeilor. Formele de frumuseţe ale femeii sculptate iunonian. Fru­mosul nemuritor. Şi noi îndesîndu-ne mâncarea printr-o gaură şi scoţînd-o prin spate : hrană, chin, sînge, fecale, pămînt, hrană : trebuie să-l hrănim aşa cum băgăm căV-buni într-o locomotivă. Ele n-au. Nu m-am uitat niciodată. Am să mă uit astăzi. N^are să mă vadă paznicul. Să mă aplec să las să-mi cadă ceva să văd dacă ea.

Picurînd un mesaj tăcut dinspre vezică îndemnîndu-l să meargă să facă să nu facă aici să facă. Bărbat şi ter-minîndu-şi treaba îşi goli paharul pînă la fund şi porni, şi ele li se dăruiesc bărbaţilor, celor conştienţi de băr­băţia lor, se culcă cu iubiţii, bărbaţii, un tînăr s-a bucurat de ea, în curte.

Cînd sunetul ghetelor lui nu se mai auzi Davy Byrne spuse din registrul lui :

210


(— Ce e de fapt ? Nu lucrează la asigurări ? '_ A plecat de-acolo de mult, spuse Flynn Năsosul. Contractează reclamele pentru Freeman.

— îl cunosc bine din vedere, spuse Davy Byrne. Are

vreun necaz ?

:— Necaz ? spuse Flynn Năsosul. N-am auzit. De ce ?

— Am băgat de seamă că era în doliu.

- — Era ? spuse Flynn Năsosul. Da, chiar, era. L-am întrebat cum merg lucrurile pe-acasă. Ai dreptate, zău. Era în doliu.

— Eu nu ating niciodată subiectul ăsta, spuse cu uma­nitate Davy Byrne, dacă văd că un domn are necazuri de felul acesta. Nu faci decît să le aduci aminte.

— Nu e nevasta, oricum, spuse Flynn Năsosul. L-am întîlnit alaltăieri cînd ieşea tocmai de la lăptăria irlandeză pe care o ţine nevasta lui John Wyse Noian pe strada Henry şi-avea o oală cu smîntînă în mină s-o ducă acasă la jumătatea lui. Ea e bine hrănită, îţi spun eu. Ce-i mai bun.

— Şi zici că lucrează pentru Freeman ? spuse Davy

Byrne.


Flynn Năsosul strînse din buze.

— Nu-şi cumpără el smîntînă din reclamele pe care le contractează. De asta poţi să fii sigur.

— Şi atunci cum ? întrebă Davy Byrne scoţîndu-şi nasul din registru.

Flynn Năsosul execută nişte pase rapide prin aer cu degete de scamator. Făcu cu ochiul.

— E mason, spuse.

— Ce vorbeşti ? spuse Davy Byrne. -

— Şi-ncă cum, spuse Flynn Năsosul. Ordine stră­veche liberă şi consimţită. Lumină, viaţă şi iubire, pe Dumnezeul meu. îl ajută ei. Asta mi-a spus-o un, de, nu spun cine.

— Adevărat ?

— A, e o confrerie grozavă, spuse Flynn Năsosul. Nu te uită cînd te văd la pămînt. Cunosc pe unul care a tot vrut să intre şi el, dar ei se ţin închişi ca o stridie. Zău, şi bine-au făcut că nu le primesc pe femei.

Davy Byrne surîsecăscăîncuviinţă toate în acelaşi gest :

211

— liiichaaaaaaaach !



— A fost odată o femeie, spuse Flynn Năsosul, care s-a ascuns într-o pendulă să vadă ce dracu' fac ei acolo. Dar dracul să mă ia dacă n-au mirosit-o şi-au scos-o afară şi-au juruit-o pe loc ca mare maestru. Era una din alea Saint Leger din Doneraile.

Davy Byrne, mulţumit după căscat, spuse cu ochii încă înecaţi în lacrimi :

— Adevărat ? E-un om cumsecade, liniştit. îl văd deseori aici şi nici o singură dată nu l-am văzut, înţe­legi, să întreacă măsura.

— Nici Dumnezeu din cer n-ar putea să-l facă să se îmbete, spuse cu încredere Flynn Năsosul. Cînd se încălzesc lucrurile, odată-l vezi cum se strecoară afară. Nu l-ai văzut cum se uita la ceas ? A, nu erai aici. Dacă-l inviţi să bea ceva cu tine primul lucru pe care-l face e să-şi scoată ceasul să vadă cît poate să bea. Iţi spun, pe Dumnezeul meu, c-aşa face.

— Sînt unii aşa, spuse Davy Byrne. Eu zic că-i un om în care poţi să ai încredere.

— Nu-i băiat rău, spuse Flynn Năsosul trăgînd pe nas. Se ştie chiar că, uneori nu s-a dat în lături să-şi ajute un prieten la nevoie. Ce-i al lui e-al lui. Bloom are şi el. da, părţile lui bune. Dar e un lucru pe care el n-are să-l facă niciodată.

Cu mina mîzgăli o semnătură invizibilă alături de grogulsău.

— Ştiu, spuse Davy Byrne.

— Nimic negru pe alb, spuse Flynn Năsosul.

Paddy Leonard şi Lyons Cocoşul intrară. Tom Roch­ford îi urma, netezindu-şi cu mîna vesta de culcarea cla-retului.

— Ziua, domnule Byrne.

— Ziua, domnilor.

Se opriră în faţa barului.

— Cine stă să susţină ? întrebă Paddy Leonard.

— Eu oricum şed, răspunse Flynn Năsosul.

— Ei, ce luăm ? întrebă Paddy Leonard.

— Eu iau o limonada, spuse Lyons Cocoşul.

— Ce face ? strigă Paddy Leonard. De cînd, pentru Dumnezeu ? Tu ce iei, Tom ?

212

— Cum stai cu canalizarea ? întrebă Flynn Năsosul sorbind din paharul lui.



Drept răspuns Tom Rochford îşi apăsă mîna pe stern şi sughiţă.

— Te-ar deranja dacă te-aş ruga să-mi dai un pahar cu apă rece, domnule Byrne ? spuse.

— Sigur, domnule.

Paddy Leonard privi chiorîş spre tovarăşii săi de băutură.

— Doamne-ajută-mă şi mă miruieşte, spuse, uite la cine vreau eu să dau de băut ! Apă rece şi limonada ! Doi băieţi care-ar fi în stare să sugă whisky dintr-un pi­cior umflat. Asta are-n mînecă un nume de cal dracului pentru cupa de aur. Cică-i sigur, mortal.

Zinfandel, nu ? întrebă Flynn Năsosul.

Tom Richford vărsă praful dintr-o hîrtiuţă răsucită în paharul cu apă aşezat în faţa lui.

— Gastrita asta blestemată, spuse înainte de a bea.

— Bicarbonatul face foarte bine, spuse Davy Byrne. Tom Rochford încuviinţă din cap şi bău.

Zinfandel este ?

— Să nu spui, făcu cu ochiul Lyons Cocoşul. Eu arunc cinci şilingi pe contul meu.

— Spune-ne dacă eşti om şi du-te şi la dracu', spuse Paddy Leonard. Cine ţi-a vîndut pontul ?

Domnul Bloom în drum spre afară ridică trei degete în semn de salut.

— La revedere, spuse Flynn Năsosul. Ceilalţi se întoarseră să se uite.

— Ăsta-i tipul care mi l-a vîndut, şopti Lyons Co­coşul.

— Pfrut ! spuse Paddy Leonard cu dispreţ. Domnule Byrne, domnul meu, o să luăm două jamesonuri mici de-ale dumitale după asta şi o...

— Limonada, adăugă politicos Davy Byrne.

— Mda, spuse Paddy Leonard. Un biberon pentru bebeluşul.

Domnul Bloom mergea acum spre strada Dawson, netezindu-şi dinţii cu limba. Ar trebui ceva verde : spa­nac să spunem. Pe urmă, cu aparatul ăsta cu raze Ront-gen s-ar putea.

213


Pe aleea Ducelui un terrier famelic vărsă o zeamă urîtă de oase pe pietrele caldarîmului şi o lipăi apoi cu zel reînnoit. Necumpătare. Restituire cu mulţumiri după ce s-a digerat pe deplin conţinutul. La început dulce apoi savuros. Domnul Bloom ocoli prudent. Rumegători. Felul al doilea. îşi mişcă falca de sus, vezi. Mă întreb dacă Tom Rochford are să facă ceva cu invenţia aia a lui. îşi pierde vremea s-o explice în faţa lui gură-cască ăla de Flynn. Tipii slabi cu gura mare. Ar trebui să fie o sală sau un loc în care inventatorii să se ducă şi să-şi vadă de invenţiile lor. Bineînţeles, atunci ar -da buzna şi toţi şarlatanii.

Fredona, prelungind în ecou solemn, sfîrşiturile fie­căreia dintre măsuri :



Don Giovanni, a cenar teco M'invitasti.

Mă simt mai bine. Burgundul. Ş-un bun tonic. Cine l-o fi distilat primul ? Vreun tip profund nefericit. Cura­jul beţivului. Acuma trebuie la Kilkenny People pentru reclama ceea.

Scaune de toaletă goale, curate, aşteptînd în vitrina lui William Miller, instalaţii sanitare, îl îndemnară îndă­răt la gîndurile sale. Ar putea ; şi să vadă totul pînă jos ; înghiţi o dată un ac şi-ţi iese din coaste după ani de zile, îţi trece prin tot corpul, îţi schimbă duetele biliare, splina împroşcată peste ficat, sucul gastric prin meandrele in­testinelor ca prin ţevi. Dar tipul, săracul, trebuie să stea drept toată vremea cu înlăuntrul şi afara la vedere. Asta-i ştiinţa.

A cenar teco.

Ce înseamnă teco ? La noapte poate.

Don Giovanni, m-ai invitat Să vin la tine la noapte, Rum Rum rumdum.

Nu prea se potriveşte.

Keyes : două luni dacă l-aş convinge pe Nannetti. Asta ar face două lire şi zece şilingi, cam două lire şi opt

214


şilingi. Trei îmi datorează Hynes. Două lire şi unsprezece: Reclama de la Presscott. Două şi cincisprezece. Cam cinci guinee. Dacă am noroc.

Aş putea să cumpăr un jupon din acelea de mătase pentru Molly, la culoare cu jartierele noi.

Astăzi. Astăzi. Să nu mă gîndesc.

Un turneu în sud, deci. De pildă, staţiunile balneare englezeşti ? Brighton, Margate. Digul pe clar de lună. Vocea ei plutind peste ape. Fetele acelea frumoase pe plajă. în faţă la barul lui John cel Lung un vagabond somnoros sta sprijinit într-o rină, pierdut în gînduri şi ronţăindu-şi pumnul murdar. Om de nădejde caută de lucru. Plată mică. Mănîncă orice.

Domnul Bloom coti de la vitrina cu tarte nevîndute de la Gray şi trecu prin faţa librăriei reverendului Tho-mas Connellan. De ce am părăsit biserica romană ? Cui­bul păsărilor. Femeile cică l-ar împinge pe ăsta pe la spate. Se zice că pe vremea foametei cartofilor le dădeau supă la copiii săracilor ca să treacă la protestanţi. Din­colo e asociaţia unde se ducea tata cînd cu convertirea evreilor săraci. Aceeaşi momeală ieftină. De ce am pără­sit noi biserica romană ?

Un tinerel orb se oprise bătînd cu bastonul său sub­ţire în bordura trotuarului. Nu se vede nici un tramvai. Vrea să traverseze. ,

— Doriţi să traversaţi ? întrebă domnul Bloom. Adolescentul orb nu răspunse. Faţa lui împietrită, se

încruntă vag. îşi mişca nesigur capul.

— Sînteţi pe strada Dawson, spuse domnul Bloom; Strada Molesworth este peste drum. Doriţi să treceţi ? Nu e nimic pe stradă acum.

Bastonul se mişcă tremurător spre stînga. Ochii dom­nului Bloom îi urmăriră mişcarea şi întîlniră din nou furgonul de la curăţătoria chimică oprit în faţă la Drago. Unde i-am mai văzut părul uns cu briantină chiar cînd eram. Balegă de cal. Vizitiul a intrat la John cel Lung. îşi mai potoleşte setea şi el.

— E un camion acolo, spuse domnul Bloom, dar acum stă pe loc. Vă trec eu peste drum. Doriţi să mergeţi spre strada Molesworth ?

r— Da, răspunse tînărul. Spre strada South Frederick.

215

— Haideţi, spuse domnul Bloom.



îi atinse uşor cotul slab ; apoi apucă mina moale, vă­zătoare, s-o conducă mai înainte.

Spune-i ceva. Mai bine să nu-mi dau aere de superio­ritate. Ei nu prea au încredere în ce te aud spunînd. O remarcă obişnuită :

— N-a apucat să plouă. Nici un răspuns.

Are pete pe haină. îşi scapă mîncarea, presupun. Pen­tru el trebuie că are un cu totul alt fel de gust. La început trebuie hrăniţi cu linguriţa. Ca mîna de copil e mîna lui. Cum era a lui Milly. Sensibilă. Mă preţuieşte, îmi închipui, după mîna mea. Mă întreb dacă are nume. Căruţă. Să-i feresc bastonul de picioarele capului e obosit şi el îşi tîrîie picioarele moţăie. Aşa. Liber acum. Pe la coada taurului, prin faţa calului.

— Mulţumesc, domnule.

Ştie că sînt bărbat în toată firea. Vocea.

— E bine acuma ? Prima la stînga.

Orbul lovi cu bastonul bordura trotuarului şi îşi văzu' de drum, trăgîndu-şi bastonul după sine, pipăind iarăşi.

Domnul Bloom mergea în urma picioarelor fără ve­dere, a costumului ieftin de şeviot. Săracul de el, e şi tînăr ! Cum Dumnezeu ştia că e camionul acolo ? Trebuie câ l-a simţit. Văd poate cu fruntea. Un fel de simţ al volumelor. Greutatea. Ar simţi dacă se ia ceva de lîngă el ? Simte un gol. Ce stranie impresie trebuie să aibă el despre Dublin, cînd îşi pipăie aşa drumul pe trotuar. Ar putea să umble drept dacă n-ar avea bastonul ăsta ? O faţă pioasă, fără sînge, ca a unuia care se gîndeşte să se facă preot.

Penrose ! Aşa-l chema pe individul acela.

Şi vezi, toate lucrurile pe care pot să le înveţe. Citesc cu degetele. Acordează piane. Şi noi ne mirăm cînd veder? că de fapt sînt oameni deştepţi. De ce credem că un om diform sau un cocoşat e deştept cînd îl auzim spunînd un lucru pe care l-am spune şi noi. Sigur, simţurile cele­lalte sînt mai. Brodează. împletesc coşuri. Ar trebui aju­taţi. Aş putea să cumpăr un coşuleţ din ăsta împletit pentru ziua lui Molly. Ei nu-i place să lucreze de mînă. S-ar putea să se supere. Oamenii negri li se spune,,'

216


Şi simţul mirosului trebuie să fie mai fin. Mirosurile din toate părţile, strînse laolaltă, în buchet. Şi fiecare persoană în parte. Pe urmă primăvara, vara ; miresme. Gustul, Se zice că nu simţi gustul vinului dacă ţii ochii închişi sau dacă ai guturai. Şi nici dacă fumezi pe întu­neric, cică n-ai mai avea nici o plăcere.

Şi cu o femeie, de exemplu. Mai lipsit de ruşine dacă nu vezi. Fata aceea care trecea prin faţă la Stewart, cu nasul pe sus. Uitaţi-vă la mine. Am tot ce-mi trebuie. Ciudat trebuie să fie să nu poţi s-o vezi. Un fel de formă în ochii minţii sale. Temperatura glasului cînd o atinge cu degetele trebuie aproape că-i vede liniile curbele.-Mîînile lui în părul ei, de pildă. Să zicem că-i negru, de exemplu. Bine, Să zicem negru. Pe urmă alunecînd peste pielea ei ajbă. Se simte altfel poate. Simţi albul.

Oficiul poştal. Trebuie să răspund. Ce plictiseală as­tăzi. Să-i trimit un mandat de doi şilingi jumătate de co­roană. Primeşte micul meu dar. Papetăria-i chiar aici. Stai. Mă mai gîndesc.

Cu un deget gingaş îşi mîngîie uşor de tot părul piep­tănat înspre spate peste urechi. Iarăşi. Fire de pai subţi-ratece, subţiratece. Pe urmă, uşor, "degetul îi mîngîie pie­lea pe obrazul drept. Şi aici e păr ca un puf. Nu de ajuns de moale. Pe pîntece e cel mai moale. Nu-i nimeni în jur. Uite-l că intră pe strada Frederick. Poate se duce la şcoala de dans a lui Levenston. S-ar zice că-mi potrivesc bretelele.

Trecînd prin faţa barului lui Doran îşi strecură mîna întx'e vestă şi pantaloni şi, dînd în lături cămaşa, uşor, îşi pipăi o cută molatecă a pîntecului. Numai că ştiu că e albăgălbuie. Ar trebui să încerc pe întuneric să văd.

îşi retrase mîna şi-şi aranja haina la loc.

Săracul de el ! -Un băieţandru de-abia. Teribil. Cu ade­vărat teribil. Ce visuri o fi avînd, dacă nu vede ? Viaţa un vis pentru el. Unde-i dreptatea, cînd te gîrdeşti că s-a născut aşa ? Femeile şi copiii aceia la excursia cu picnic care au ars de vii si s-au înecat la New York. Holocaust. Karma îi spune, transmigraţia pentru păcatele pe care

217


Yüklə 3,46 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   55




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin