James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

70

ale unei bătrîne, mitra cenuşie întru adîncuri alunecînd a lumii.

Dezolare.

O oroare cenuşie îi brazdă întreg trupul. împăturind foaia în buzunar o luă pe strada Eccles, grăbindu-se către casă. Uleiuri reci îi alunecau prin vine, îngheţîndu-i sîn-gele : bătrîneţea aşternîndu-i pe trup o crustă, o mantie de sare. Ei, acum sînt aici. Dimineaţa îţi şopteşte imagini urîcioase. M-am sculat cu dosul în sus. Trebuie să m-apuc iar de exerciţiile alea din Sandow. în jos pe mîini. Case de cărămidă cafenii, buburoase. Numărul opt încă nu s-a închiriat. De ce oare ? Valoarea locativă e doar de douăzeci şi opt. Adresaţi-vă la Towers, Battersby, North, Mac-Arthur : fereastra salonului toată numai afişe. Plasture pe un ochi bolnav. Să simţi aburul blînd al ceaiului, fumul din cratiţă, untul sîsîind. Mai aproape de carnea ei bogată, caldă încă din pat. Da, da.

Grăbită, lumina de soare caldă revărsîndu-se în fugă dinspre Berkeley Road, rapidă. în sandale înguste, pe că­rarea pe care tot ea o lumina. Aleargă, aleargă, să mă în-tîmpine, o fată cu părul de aur în vînt.

"Două scrisori şi o carte poştală pe jos în hol. Se opri să le ridice. Doamnei Marion Bloom. Inima lui grăbită încetini deodată. Scris energic. Doamna Marion ^G1.

— Poldy !

Intrînd în dormitor îşi închise pe jumătate ochii şi înainta prin amurgul cald, galben, către capul ei zburlit.

— Pentru cine sînt scrisorile ? Le privi. Mullingar. Milly.

— O scrisoare pentru mine de la Milly, spuse cu grijă, şi o carte poştală pentru tine. Şi ai şi o scrisoare.

Depuse cartea poştală şi scrisoarea pe pătura împletită lîngă curba pe care o formau genunchii ei.

— Vrei să-ţi ridic transperantul ?

Ridică transperantul, trâgîndu-l uşor, treptat, văzu cu coada ochilor cum ea aruncă o privire asupra scrisorii şi o îndesă apoi sub pernă.

— Ajunge atit ? întrebă întorcîndu-se spre ea.

Ea îşi citea cartea poştală, sprijinindu-se într-un cot.

n

— A primit lucrurile, spuse.

Aşteptă pînă ce ea lăsă cartea poştală la o parte şi se lăsă să alunece iarăşi încolăcită în pat cu un suspin mulţumit,

— Grăbeşte-te cu ceaiul ăla, spuse ea. M-am uscat toată.

— Fierbe ceainicul, spuse el.

Dar mai întîrzie să elibereze scaunul : fusta ei în dungi, lenjeria moto li tă, murdară ; le ridică pe toate în braţe şi le lăsă la picioarele patului.

Pe cînd cobora spre bucătărie, ea strigă după el:

— Poldy ?

— Ce-i ?

— Să opăreşti ceainicul mic.

, Fierbea, bineînţeles ; o pană de abur se ridica din ciocul ceainicului. Opări şi clăti ceainicul mic şi puse înăuntru patru linguriţe pline de ceai, înclinînd apoi ceai­nicul mare să lase apa să curgă dincoace. Lăsîndu-l să se limpezească, dădu la o parte ceainicul mare şi aşeză tigaia direct pe cărbunii înroşiţi privind cum alunecă înăuntru şi se topeşte bucata de unt. Pe cînd desfăcea pacheţelul cu rinichiul pisica se împingea în el, mieunînd înfometată. Dacă-i dai prea multă carne, nu mai prinde şoareci. Se zice că nici nu mănîncă deloc carne de porc. Cuşer. Poftim. Lăsă hîrtia murdară de sînge să cadă pînă la ea şi depuse rinichiul în sosul gros de unt topit, sfîrîitor. Piper acuma, îl presără printre degete, în cerc, scoţînd din păhărelul de ouă ciobit.

Pe urmă îşi deschise scrisoarea, aruncînd o privire peste întreaga filă şi pe verso. Mersi, un basc nou ; dom­nul Coghlan ; picnic la Lough Owel ; un student ; fetele de pe plajă ale lui Blazes Boylan.

Ceaiul se infuzase. îşi umplu şi el ceşcuţa „pentru mus­taţă", imitaţie de serviciul Crown Derby, surîzînd. Darul de ziua lui de la Milly. Prostuţa. Cînd era de cinci ani numai. Nu, stai niţel : patru. Eu i-am dat colierul de imi­taţie de ambră pe care şi l-a rupt. îşi punea singură în cutia de scrisori bucăţele de hîrtie de împachetat împă­turite. Surise, turnînd ceaiul.

72

O, Milly Bloom, tu eşti iubita mea.

Tu eşti oglinda în care mă uit noaptea întreagă.

Mai bine că te am pe tine, chiar fără de o para,

Decît pe Katey Keogh cu grădina şi măgăriţa ei bleaga.

Săracul profesorul Goodwin, bătrînul. Groaznic caz. Dar era un bătrînel tare politicos. Ce elegant, ca pe vre­muri, cînd se-nclina şi-o ajuta pe Molly să coboare de pe scenă. Şi oglinjoara pe care şi-o ţinea în joben. Seara cînd o venit Milly cu ea în salon. I-a uitaţi-vă ce-am găsit în jobenul domnului profesor Goodwin ! Ce-am mai rîs cu toţii. îşi spunea de pe atunci cuvîntul sexul. De pe-atunci era o femeiuşcă pe cinste.

înfipse furculiţa, în bucata de rinichi şi o trînti pe partea cealaltă ; pe urmă aranja ceainicul pe tavă. Umflă­tura tăvii zăngăni cînd o ridică în mîini. Era totul pe tavă ? Pîinea cu unt, patru, zahărul, linguriţa, frişca. Da. O duse în sus pe scări, cu degetul gros petrecut pe după toarta ceainicului.

împingînd uşa cu genunchiul intră cu tava în mîini şi o aşeză pe scaunul de la capul patului.

— Ce-ai mai stat, spuse ea.

Făcu să scîrţîie arcurile cînd se ridică deodată într-un cot, sprijinindu-se în pernă. El îi privea calm trupul masiv, alunecîndu-şi privirea printre sînii mari, moi, atîrnîndu-i pe sub cămaşa de noapte ca ugerul unei capre. Căldura trupului ei pînă atunci culcuşit acolo se înălţă în aer, ames-tecîndu-se cu mireasma ceaiului pe care începuse să si-l toarne.

Un colţ de plic rupt se ivea de după perna mototolită, întorcîndu-se să iasă, se opri o clipă să îndrepte pătura.

— De la cine era scrisoarea ? întrebă. Scris energic. Marion.

— A, de la Boylan, spuse*ea. Mi-aduce programul.

— Ce cînţi ?

— Lă ci darem ⁶², cu J. C. Doyle, spuse ea, şi Vechiul cîntec dulce al iubirii.

Buzele ei pline surîdeau sorbind ceaiul. Parfumul ăsta lasă un miros cam stătut a doua zi. Cam ca apa de flori trezită.

— Ai vrea să-ţi deschid fereastra puţin ?

L

Ea îşi împinse în gură o felie de pîine îndoită, între-bînd :

— La ce oră-i înmormîntarea ?

— La unsprezece, cred, îi răspunse. N-am văzut ziarul încâ.

Urmărind degetul ei care arăta ceva ridică de pe pat un crac al pantalonaşului ei cam murdar. Nu ? Atunci o jartieră cenuşie încolăcită pe după un ciorap : mototolit, cu talpa lucioasă.

— Nu : cartea aia. Un alt ciorap. Fusta.

— Trebuie c-a căzut pe jos, spuse ea.

; Pipăi încolo şi încoace. Voglio e non vorrei^m. Mă întreb dacă ea-l pronunţă cum trebuie : voglio. Nu-i în pat. Tre­buie c-a alunecat. Se apleacă şi ridică cearceaful. Cartea, căzută acolo, zăcea deschisă îîngă umflătura cu desene portocalii a oalei de noapte.

— Dă-ncoace, spuse ea. I-am pus un semn. E-un eu-vînt aici de care am vrut să te întreb ce-nseamnă.

Sorbi o înghiţitură din ceaşca pe care o ţinea de toartă şi, după ce-şi şterse grijulie vîrful degetelor de pătv: începu să caute prin text cu acul de cap pînă ajunse la cuvîntul căutat.

— Mă tu-n-pe ce ? întrebă el.

— Aici, spuse ea. Ce-nseamnă asta ? ⁶'*

Se apleca să citească pe sub unghia ei frumos lustruită.

— Metempsihoză ?

— Da. Cine-i ăsta şi ce vrea ?

— Metempsihoză, spuse el încruntîndu-se. E-un cuvînt grec ; din greceşte. Asta înseamnă transmigrarea sufletelor.

— Ei, pe dracu', spuse ea. Vorbeşte lămurit ; să te-nţe-leagă omul.

El surise, privind dintr-o parte spre ochii ei ironici. Aceeiaşi ochi tineri. Prima noapte după spectacolul cu tablouri mişcătoare. La Dolphin's Barn. Frunzări filele pătate. Paiby : Mindria circului. Ia te uită. O po^ă. Un italian încruntat, cu biciuşca în mînă. Asta de aici trebuie să fie Ruby mîndria întinsă pe jos goală. Cu cearşaful du-ne pe noi spre lumină. °⁵. Monstruosul Mafţei conteni în sfirşit şi cu un ultim blestem îşi împinse victima cît colo.

74

Astea toate-s cu acte de cruzime. Ca nişte animale dopate. Trapezele, la circul Hengler. Nici nu mai puteam să mă uit. Toată lumea ţinîndu-şi răsuflarea. Voi frîngeţi-vă gîturile, că noi o să ne rupem coastele de atîta rîs. Familii întregi. De mici le-au deprins oasele, aşa ca să se metempshihozeze. Că adică trăim după moarte. Sufletul nostru. Că sufletul omului, după ce moare. Sufletul lui Dignam... —> Ai terminat-o ? o întrebă.

— Da, spuse ea. N-are nimic porcos. Adică, ea l-a iubit tot pe primul toată vremea ?

— Eu n-am citit-o. Vrei alta ?

— Da. Ia una de Paul de Kock. Are nume frumos.

îşi mai turnă o ceaşcă de ceai, urmărind dintr-o parte cum curge lichidul.

Trebuie să prelungesc termenul la cartea aceea de la bibliotecă din strada Capelei. Altfel au să-i scrie lui Kearney care a garantat pentru mine. Reîncarnare ; âsta-i cuvîntul.

— Unii oameni cred, spuse, că mai continuăm să trăim în alt trup şi după moarte, că am mai trăit şi înainte. Asta se cheamă reîncarnare. Că am mai trăit înainte, pe pămînt, acum mii de ani, sau pe vreo altă planetă. Că, adică, am uitat totul. Unii spun că-şi mai aduc aminte de vieţile lor trecute.

Frişca se încolăcea în spirale tremurătoare în ceaiul ei. Mai bine să o fac să-şi aducă aminte de cuvîntul ăsta : metempsihoză. Un exemplu mai degrabă. Un exemplu.

Scalda nimfelor de deasupra patului. Oferită, odată cu numărul de Paşti, de Photo Bits ; splendidă capodoperă artistică în culorile reale, artistice. Ceaiul înainte de a-i turna laptele. Seamănă puţin cu ea cînd îşi lasă părul pe umeri : mai zveltă. Trei şilingi şi şase pence am dat pe ramă. Ea zicea că face frumos deasupra patului. Nimfe goale : Grecia : şi, de exemplu, toţi oamenii care au trăit atunci.

Răsfoi cartea.

— Metempsihoză, spuse, este cum îi spuneau grecii vechi. Ei credeau că te poţi schimba într-un animal, sau un copac, de pildă. Făpturile acelea pe care ei le numeau nimfe, de exemplu.

75

Linguriţa cu care ea amesteca zahărul se opri. Privea cu ochii mari drept in faţa ei, inhalînd prin nările ei arcuite-

— Miroase a ars, spuse ea. Ai lăsat ceva pe foc ?

— Rinichiul ! strigă el deodată.

îşi forţă repede cartea în buzunarul de la piept şi, lovin-du-se la degetele de la picioare de comoda ciobită, se grăbi spre locul de unde venea mirosul, coborînd în grabă scă­rile, cu mişcări de barză speriată. Un fum acru ţîşnea cu izbucniri mînioase dintr-o parte a tigăii. Strecurîndu-şi dinţii furculiţei pe sub rinichi îi desprinse şi-i întoarse pe spate. Numai puţin s-a ars. îl mută din tigaie pe o farfurie şi lăsă apoi sosul cafeniu, rărit, să picure deasupra.

Acum o ceaşcă de ceai. Se aşeză, tăie şi unse cu unt o felie de pîine. Curăţă carnea arsă şi o aruncă pisicii. Pe urmă îşi ridică furculiţa plină la gură, mestecînd cu dis-cernămînt carnea elastică, gustoasă. Tocmai bine făcut. O înghiţitură de ceai. Apoi îşi tăie pătrăţele de pîine, muie unul din ele în sos şi şi-l băga în gură. Ce scria ea acolo de-un student şi despre un picnic ? împături scri­soarea alături, citind-o încet pe măsură ce mesteca, muind un alt pătrat de pîine în sos şi ridicîndu-şi-l spre gură.

Dragă Papii,

îţi mulţumesc mult de tot pentru frumosul dar de ziua mea. Mi se potriveşte de minune. Toată lumea spune că sînt cea mai frumoasă cu bascul ăsta nou. Am primit şi cutia splendidă cu ciocolată cu cremă de la mămica şi-i scriu şi ei. Sînt foarte bune. Mă lansez acuma în lumea fotografiei. Domnul Coghlan mi-a făcut una nemaipo­menită şi Doamna vi-o trimite cînd o developează. Am făcut o grămadă de încasări ieri. A fost o zi frumoasă şi toate femeile cu picioare groase erau în păr. Luni mergem la Lourgh Owel cu nişte prieteni să improvizăm un picnic. Dragostea mea Iu' mămica şi pentru tine un pupic uite-aşa mare şi multe mulţumiri. îi aud cum cîntă la pian jos. Are să fie un concert la Greville Arms sîmbătă. E-un student tînăr care vine aici cîteodată, seara, Bannon îl cheamă, verişorii lui sau aşa ceva sînt ţipi serioşi şi el cîntă cînte-cul lui Boylan (cît pe-aci să scriu Blazes Boylan) despre

76

fetele alea frumoase de pe plajă. Spune-i şi lui salutări de la Milly Prostuţa. Acum trebuie să închei cu toată dragostea.

Fiica matale care te iubeşte, MILLY ^M

P.S. Iartă-mă că scriu aşa prost da mă grăbesc tare. Bai. M.

Cincisprezece ani ieri. Curios, şi era şi data de cinci­sprezece. Prima zi de naştere pe care şi-o sărbătoreşte cînd nu-i acasă. Separaţie. Despărţire. Mi-amintesc de dimineaţa aceea de vară cînd s-a născut ea, cum am dat fuga s-o scol pe doamna Thornton de pe strada Denzille. Simpatică bătrînică. O grămadă de bebeluşi trebuie să fi adus pe lume. Ea a ştiut de la început că micuţul Rudy să­racul n-are să trăiască. Ei, bun e Dumnezeu, domnule. A ştiut de la început. Ar fi avut acuma unsprezece ani dacă trăia.

Faţa lui absentă, fără gînduri. privea cu milă la post-scriptum. Iartă-mă că scriu aşa prost. Mă grăbesc tare. Cîntă la pian jos. Iese şi ea din găoace. Ce m-am certat cu ea la cafeneaua XL pe chestia cu brăţara. N-a vrut să-şi mai mănînce prăjiturile şi nici să mai stea de vorbă sau să se uite la mine. Şireată. Muie alte pătrăţele de pîine în sos şi îşi mîncă, bucată cu bucată, rinichiul. Douăspre­zece şilingi şi şase pence pe săptămînă. Nu-i mult. Dar, totuşi, ar fi putut să nimerească şi mai rău. Pe-o scenă de music-hall. Un student tînăr. Sorbi o înghiţitură de ceai, acuma se mai răcise, să-i treacă rinichiul. Pe urmă mai citi iarăşi scrisoarea ; de două ori.

Lasă, e bine ; ştia ea cum să-şi aibă grijă de interesele ei. Dar dacă nu ? Nu, nu s-a întâmplat nimic. Sigur că s-ar putea. Să aşteptăm în orice caz întîi să se întîmple. O săl­băticiune mică. Picioarele ei zvelte ureînd în fugă trep­tele. Cum i-o fi norocul. Se coace acum. Cochetă ; foarte.

Surise cu afecţiune emoţionată spre fereastra bucătă­riei. Ziua cînd am prins-o pe stradă curn se ciupea de obraji să şi-i facă roşii. Cam anemică. I-am dat prea multă vreme lapte. Ziua aceea pe Erm's King pe după insula Kish. Cada

77

aîa blestemată care lua apă. Nu i-a fost frică deloc. Basmaua ei albăstrie fluturîndu-i în vînt, cu părul.

Cu gropiţe-n obrăjori şi zulufi uşori Ameţeşti cînd o priveşti.

Fetele de pe plajă⁶⁷. Plicul rupt. Cu mîinile înfundate în buzunarele pantalonilor, ca un birjar în ziua lui liberă, şi cîntînd. Prietenul familiei. Ameţăşti, cum pronunţă el. Debarcaderul cu lampioane, seara de vară, orchestra.

Fetele acelea, jetelele cele, Frumoasele de pe plajele mele.

Şi Milly, şi ea. Pupicuri copilăreşti; primele. Acum, departe s-au dus demult. Doamna Marion. Citeşte acuma, răsturnată pe spate, numărîndu-şi buclele după degete, împletindu-şi-le.

Un regret molatec, calm, îi aluneca pe şira spinării, tot mai pronunţat. Are să se întîmple, da. Să-mpiedic asta. N-are rost; nu mă pot mişca de aici. Buze dulci uşoare de fecioară. Şi are să se întîmple. Simţea ca o strîngere de inimă cuprinzîndu-l. Inutil să mai încerc acum. Buze sărutînd, sărutînd sărutare. Buze pline lipicioase de femeie.

Mai bine că-i ea acolo ; departe. Să aibă o ocupaţie, îşi dorea un cîine să-şi umple timpul. Ar putea da o fugă pînă acolo. De ziua liberă la începutul lui august, numai doi şilingi şi şase pence, dus şi întors. Mai sînt şase săptă-mîni, oricum. S-ar putea să fac rost de un permis de presă. Sau prin M'Coy.

Pisica, după ce-şi spălase toată blăniţa, se întoarse la hîrtia pătată de sînge, o mirosi şi se îndreptă mîndră spre uşă. Mai privi îndărăt spre el, mieunînd. Vrea afară. Sta şi-aşteaptă în faţa uşii, mai devreme sau mai tîrziu, cîndva, tot are să se deschidă. Las-o s-aştepte. E cam agitată. Ele sînt electrice. E-o furtună în aer. Şi se spăla şi după ureche cu spatele spre foc.

Se simţea greoi, plin ; pe urmă o destindere înceată în stomac. Se ridică în picioare descheindu-se la cureaua de la pantaloni. Pisica mieuna spre el.

78

— Miau ! îi spuse drept răspuns. Aşteaptă pînă sînt

gata.

Greutate ; vine o zi călduroasă. Parcă mi-e lene s-o mai iau în sus pe scări pînă pe palier.

Un ziar. îi plăcea să citească, pe scaun. Sper că nu vine dracului vreun dobitoc să-mi bată la uşă tocmai cînd.

în sertarul mesei găsi un număr vechi din Tilbits. Şi-l împături la subsuoară, merse spre uşă, o deschise. Pisica urcă în salturi scurte, moi. A, asta voia, să se ducă sus, să se culcuşească în pat.

Ascultînd, auzi vocea ei :

— Haide, vino. pisicuţă. Vino-ncoace.

Ieşi în grădină pe uşa din spate : se opri să asculte spre grădina de alături. Nici un sunet. Poate atîrnă rufele la uscat. Fata era în grădină. Frumoasă dimineaţă.

Se aplecă să privească un fir subţire de izmă crescut pe lîngă zid. Să fac un pavilion de vară aici. Mlădiţe roşii. Iederă de Virginia. Trebuie puse îngrăşăminte peste tot, e pămînt prost. Un strat de sulf. Pămînturile astea fără bălegar. Resturi şi de la bucătărie. Lut ; ce mai e şi asta ? Găinile din curtea de alături : găinaţul de la ele e foarte bun de îngrăşământ. Dar cel mai bun e de la vite, mai aîes cînd le hrăneşti cu seminţe de-astea uleioase. Un fel de pastă de bălegar. Cel mai bun să cureţi mănuşile fine de piele, de damă. Murdăria curăţă. Şi cenuşa. S-ar putea recondiţiona toată curtea. în colţul de acolo mazăre verde. Lăptuci. Aş avea întotdeauna verdeţuri proaspete. Grădinile au şi dezavantaje totuşi. Albina sau viespea aia, ce-o fi fost, atunci în lunea Rusaliilor.

Mergea mai departe. A propos, unde mi-o fi pălăria ? Trebuie c-a pus-o la loc în cuier. Sau o fi căzut pe jos. Nostim, nu-mi aduc deloc aminte. Cuierul era prea plin. Patru umbrele, haina ei de ploaie. Să mă duc să iau scri­sorile. Clopoţelul de la uşă acolo la Drago. Ce întîmplare, tocmai acuma să mă gîndesc la. Părul castaniu dat cu briantină pe deasupra gulerului. Tocmai se spălase şi-şi făcuse părul. Mă gîndesc dac-aş avea timp de-o baie în dimineaţa asta. Strada Tara. Tipul de la casă de acolo, l-a ajutat să evadeze pe James Stephens cică. O'Brien.

Ce voce adîncă are şi Dlugacz ăsta. Agenda cum îi spunea ? Uite domnişorică. Un entuziast.

79

' împinse cu piciorul uşa şleampătă a privatei^C3. Să am grijă să nu-mi murdăresc pantalonii ăştia pentru înmor-mîntare. Intră, plecîndu-şi capul sub uşorul scund. Lăsînd uşa întredeschisă, în duhoarea de var nestins şi pînze de păianjen stătute îşi desfăcu bretelele. înainte de a se aşeza, privi printr-o crăpătură la fereastra casei de alături. Regele era în cămara visteriei⁶⁹. Nimeni.

Aşezat pe scaunul găurit îşi desfăcu ziarul întorcînd foile peste genunchii dezgoliţi. Ceva nou, şi mai uşor. Nici o grabă. Să mai ţin niţel. Povestirea noastră cu premiu. Lovitura de teatru a lui Matcham. Scrisă de domnul Philip Beaufoy, clubul Playgoer, Londra. Onorariul de o guinee pe coloană a fost achitat autorului. Trei şi jumă­tate. Trei lire şi o treime. Trei lire treisprezece şilingi şi şase pence.

Citea liniştit, mai ţinîndu-se încă, întîi prima coloană, apoi începînd să-şi dea drumul, o începu pe a doua. Cam pe la jumătate, simţind cum îi cedează ultima rezistenţă, îşi lăsă intestinul să i se deşerte uşor, citind mai departe, citind încă, răbdător, constipaţia aceea uşoară de ieri mi-a trecut de tot. Sper că nu-i prea mare să-mi deschidă hemoroizii iar. Nu, tocmai cît trebuie. Aşa. Ah ! S ţipat o tabletă de cascara sagrada. Viaţa ar putea fi aşa de. Nu că l-ar fi emoţionat cine ştie ce dar era curăţică şi proas­pătă. Ăştia tipăresc chiar orice acum. Un anotimp mort. Citea mai departe, aşezat calm în mirosul care se ridica din el însuşi. Curată, sigur. Matcham se mai gîndeşte de­seori la lovitura de maestru prin care a cîştigat-o pe vră­jitoarea cu rîsul frumos care acum. ⁷⁰ începe şi se sfîrşeşte moral. Mină în mină. Şmecher. îşi aruncă privirile îndărăt peste cele citite şi, simţind cum îi curge liniştit apa, îl invidie cu bunăvoinţă pe domnul Beaufoy care-o scrisese şi primise onorariul de trei lire treisprezece şilingi şi şase pence.

Aş putea să scriu şi eu o schiţă. De domnul şi doamna L .M. Bloom. Să născocesc o povestioară despre un proverb care ? Pe vremea cînd încercam să-mi notez pe manşetă ce spunea ea cînd se îmbrăca. Nu-mi place să ne îmbrăcăm deodată. M-am ciupit cînd m-am bărbierit. îşi muşca buza de jos cînd îşi potrivea copca la fustă. O cronometram, 9,15. Ţi-a dat banii Roberts ? 9,20. Greta Conroy cu ce era

30

îmbrăcată ? 9,23. Ce mi-o fi venit să-mi cumpăr peria asta ? 9,24. M-am umflat după varza aia. Un fir de praf pe pielea ghetei ei.

Felul cum îşi freca, pe rînd, repede, vîrful pantofului de călcîiul ciorapului. Dimineaţa după balul de la bazar cîncl orchestra lui May a cîntat dansul orelor de Pon-chielli. Cum să explici ceasurile acelea de dimineaţă, amiaza pe urmă seara lăsîndu-se, pe urmă orele de noapte. Cum se spală ea pe dinţi. Asta a fost prima noapte. Capul, cînd dansează. Clapele evantaiului ciocnindu-se una de alta. Boylan ăsta o fi om înstărit ? Are bani. De ce ? Am băgat de seamă că respiraţia îi miroase frumos cînd dan­sează. N-are rost să fredoneze atunci. Vreo aluzie. Ciudată muzică aveau aseară. Oglinda era în umbră. îşi freca oglin­joara repede de jacheta de lînă deasupra sinului ei mare. Se uita în ea. Linii tremurate în ochii ei. Parcă totuşi nu se potriveşte.

Ceasuri de seară, fetele în voaluri cenuşii. Pe urmă ceasurile de noapte negre, cu pumnale şi măşti peste ochi. O idee poetică, trandafiriu, pe urmă auriu, pe urmă cenu­şiu, pe urmă negru. Şi e exact ca în viaţă. Ziua, pe urmă noaptea.

Rupse jumătate din povestirea cu premiu şi se şterse cu ea. Pe urmă îşi trase în sus pantalonii, îşi prinse brete­lele şi se încheie. Trase de uşa şleampătă a privatei şi ieşi din semiîntuneric la aer curat.

în lumina vie, uşurat şi limpezit la trup, îşi examina cu grijă pantalonii negri, manşetele, genunchii, umflăturile din dreptul genunchilor. La ce oră e înmormîntarea ? Să văd în ziar.

Un scrîşnet şi un vîjîit întunecos în văzduh, deasupra. Clopotele de la biserica Sfîntul Gheorghe. Băteau ora ; dangăt fieros, puternic, întunecos.

Heiho ! Heiho ! Heiho ! Heiho ! Heiho ! Heiho !

31
Fără un sfert. Şi uite, iar ; dangătul mai tare, urmîn-du-i prin aer, al treilea. Săracul Dignam !

Trecînd⁷¹ prin faţa camioanelor pe cheiul sir John Rogerson, domnul Leopold Bloom înainta sobru, pe lîngâ aleea Windmill, pe lîngă Leask, teascul de seminţe de in, pe lîngă oficiul poştal telegrafic. Aş fi putut să-i dau şi adresa asta. Şi prin faţa casei de ajutor a marinarilor. Se abătu de la zgomotele matinale ale cheiului şi o porni pe strada Lime. Pe lîngă locuinţele ieftine Brady, un ucenic de la tăbăcărie trîndăvea, cu găleata de deşeuri prinsă de braţ, fumînd dintr-o ţigară pe care o mesteca între dinţi. O fetiţă ceva mai mică şi cu o eczemă pe frunte îl ochea, frămîntîndu-şi neliniştită în mîini un cerc strîmb de btî-' toi. Spune-i că dacă mai fumează nu mai creşte. Ei, lasă-l în pace. La urma urmei viaţa nu-i nici pentru el chiar aşa uşoară ! Stă şi-aşteaptâ prin faţa circiumelor să-l ducă pe taică-su acasă. Hai acasă la mama, tată. E-o oră moartă ; nici nu sînt prea mulţi pe aici. Traversă strada Town-send, trecu de faţada încruntată a sălii Bethel. El, da i casa lui ; Aleph. Beth. Şi pe lîngă Nichols, cu pomoele funebre. La unsprezece. Mai e vreme. Pariez că Keîleher, Corny, a pus mîna pe înmormîntare pentru O'Neiîl. Cînta cu ochii închişi. Corney. Am întîlnit-o odată în parc. Pe întuneric. Ce mai chestie. Turnătoare pentru politie. Cum şi-a mai dat numele şi adresa, cît ai zice peşte. Sigur că i-a suflat-o înmormîntarea. îl îngroapă cît mai ieftin în ce-o da Dumnezeu. Şi cu tara-rara tara-rara.

La aleea Westland se opri în faţa vitrinei de la Bel-fast şi Oriental Tea Company şi citi inscripţiile de pe pacheţelele de hîrtie groasă, lucioasă : calitate de lux, ca­litatea întîi, ceai de familie. Cam cald. Ceai. Trebuie să-i cer lui Tom Kernan. Dar nu pot să-i spun aşa ceva la o înmormîntare. In vreme ce ochii îi citeau încă, docili, îşi scoase pălăria inhalîndu-i liniştit mirosul de ulei de păr şi îşi trecu mîna dreaptă cu o graţie înceată peste frunte şi păr. Foarte cald, dimineaţa asta. Pe sub pleoa­pele coborîte leneş ochii îi căzură pe funda micuţă a benzii