Jean Delumeau civilizaţia renaşterii

(BIBL.: P. Mesnard, l'Essor de la philosophie politique au XVIe siede, Paris, 1936.)

BORGIA, Cesare

Născut la Roma în 1475. Fiul preferat al lui Alexandru al Vl-lea. Bun soldat, politician abil, dar ambiţios, viclean şi lipsit de scrupule, i-a părut lui MACCHIA-VELLI ca model al Principelui. Ţelul său era crearea unui stat în Italia centrală. La moartea lui Alexandru al Vl-lea, nu a putut să împiedice alegerea lui Iulian al II-lea, inamic al familiei sale. A murit în Spania, în ser­viciul socrului său Jean d'Albert, duce de Navarra, într-o ambuscadă.

BOSCH, Hieronymus

Hieronymus Van Aeken, zis Hieronymus Bosch, născut pe la'^1450 probabil la Hertogenbosch (Bois-le-Duc), mort în 1516. Se ştiu puţine lucruri despre ^viaţa sa; multe dintre compoziţiile sale sînt pierdute, în timpul vieţii a fost foarte stimat precum şi de-a lungul între­gului veac al XVI-lea. Filip cel Frumos a deţinut o Judecată de Apoi ieşită din mîna sa, iar Filip al II-lea a tost sedus de verva sa burlescă. Dar oare numai de caraghioslâcuri să fi fost vorba? Mai profundă pare «terpretarea lui E. Castelli (Le Demoniaque dans l'art, (ui I' Pp" 68~69)'- „Diversele Tentaţii ale sfîntu-

wton pe care (Bosch, n. a.) le-a pictat arată că ten-253

tativele Dracului spre a-i pierde pe oameni sînt fără

număr şi întortocheate, şi că seducţia artificiului nu

cunoaşte limite. Istoria omului este istoria căderilor lui

neîncetate..."

(BIBL.: L. Van Puyvelde, la Peinture flamande au sie-

ele de Bosch et de Breuţţhel, Paris, 1962.)

BOTTICELLI

Alessandro di Mariano Filipepi, zis Botticelli, s-a năs­cut la FLORENŢA în 1444 şi a murit tot acolo în 1510. A lucrat mai întîi în atelierul unui orfevru, apoi a devenit elevul lui Fra Filippo Lippi. Toată cariera i s-a desfăşurat în oraşul natal, excepţie făcînd voiajul la Roma din 1481-1482, cînd a pictat trei fresce la capela Sixtină. Preocupările umaniste şi afinităţile cu ezoteris­mul neoplatonician care exaltă în cele două opere ma­jore şi care au inspirat cercul lui Marsilio FICINO: Pri­măvara şi Naşterea lui Venus fac dintr-însul întruchi­parea omului din Quattrocento. Un lucru curios este că un pictor care pentru mulţi simbolizează Renaşterea italiană a scăpat în parte epocii sale. Problemele de volum, de perspectivă şi de lumină care îi obsedau pe contemporani îl lasă aproape indiferent; peisajul nu îl interesează; figurile sînt detaşate de orice legătură cu spaţiul care este uneori tratat ca un fond de tapiserie. Nici un surîs nu apare în opera sa, în afara celui nesi­gur, al Primăverii. Venusurile sînt copleşite de melan­colie, iar Madonele cu pruncul, profund îndurerate.

BURSĂ

Numele îşi are originea în numele familiei Van der Beurze din Bruges care erau agenţi din tată în fiu. „Casa lui Beurze" se afla într-o piaţă frecventată de negustori străini, în special de italieni. Abia mai tîrziu, în 1485, au transmis negustorii italieni la ANVERS obiceiul de la BRUGES. Faţă de TÎRGURI, avea avan­tajul că era permanentă.

BRAMANTE

Donato d'Angelo Lazzari, zis Bramante. Născut aproa­pe de URBINO în 1444. Alături de MICHELANGE-LO, cel mai mare ARHITECT italian al Renaşterii. Viaţa lui poate fi împărţită în trei perioade: prima corespunde cu formarea sa ca pictor şi arhitect, la Ur'

bino, unde este elevul lui Laurana. In 1477 - încep

oltul

celei de-a doua etape

pleacă în Lombardia unde va

254

rămîne douăzeci şi doi de ani. Atras la Milano de LUDOVIC MAURUL, ridică şi decorează Santa Măria Presso Sân Satiro şi baptisteriul din vecinătate, constru­ieşte corul de la Santa Măria delle Grazie şi colabo­rează la planurile catedralei din Padova. Ajunge la Ro­ma în 1499 Şi execută această bijuterie care este Tem-nietto pe Gianicolo (Sân Pietro in Montorio), lucrează la mănăstirea della Pace, fără îndoială la palatul Can­celariei şi se vede însărcinat de IULIU al II-lea cu lu­crări giganteşti. Are de gînd să reunească Belvedere cu palat»l VATICANULUI şi începe să edifice, în 1506, noua bazilică SÂN PIETRO cu planul în cruce greacă şi cu o cupolă imitată după Panteonul lui Agrippa. (BIBL.: O. Forster, Bramunte, Miinchen, 1956.)

BRANT, Sebastien

Născut în 1458, mort în 1521. Precursor al UMANIS­MULUI în Alsacia şi autor al Corăbiei nebunilor, operă satirică din care s-au inspirat ERASMUS şi BOSCH.

BRUEGEL CEL BĂTRÎN, Pieter Născut în satul Bruegel într-un an din intervalul 1525 şi 1530; figură dominantă a picturii flamande din vea­cul al XVI-lea. Intre 1553 şi 1554 a întreprins un voiaj în Italia care nu a lăsat nici o urmă în opera sa, s-a întors la Anvers, apoi s-a stabilit la Bruxelles unde, a murit în 1569. Bruegel a fost multă vreme privit ca pic­tor de moravuri ţărăneşti, dar arta lui depăşeşte cu mult simpla pictură de moravuri. A ştiut să reînsufleţească pictura religioasă, oferindu-i drept cadru mediul rural, flamand (Recensămîntul din Betleem, de la Bruxelles), şi să lărgească arta peisajului, cu deosebire printr-o serie de Luni (Vînători de zăpadă, la Viena, Cositul finului, la Praga). O întreagă parte a operei sale se înscrie pe linia fantastică şi neliniştitoare a lui Bosch. (BIBL.: L. Van Puyvelde, La peinture flamande au sie-cle de Bosch et de Bruegel, Paris, 1962.)

BRUGES

In veacurile al^XIV-lea şi al XV-lea, Italia şi Flandra

-au constituit în Europa ca ţări de avangardă, atît pen-

. ru economie cît şi pentru artă. Pentru două sute de ani

_' mea pentru secolul al XVI-lea, cele două tari au fost

tul pînnciPalei axe culturale şi comerciale a Occiden-

LUI n" aC-CSî SCCo1' Bruges a lăsat locul ANVERSU-ar pînă atunci avusese o strălucire vie, strălucire 255

mărturisită de operele pictorilor din „veacul de aur" al picturii flamande din secolul al XV-lea: fraţii Van EYCK, VAN DER GOES, Jean Provost, Gerard David MEMLING etc.

BRUNELLESCHI, Filippo

Născut la FLORENŢA în 1377, a fost mai întîi orfevru şi sculptor, a participat la un concurs organizat în 1401 pentru a doua poartă a Baptiseriului din Florenţa. A studiat la Roma arta antică, din 1404 pînă în 1415, după care s-a impus la Florenţa ca cel mai mare ARHI­TECT al vremii, ridicînd cupola ovoidală de la Santa Măria del Fiore, ridicată pe tambur octogonal şi pe cea a vechii sacristii, de la Sân Lorenzo, pe plan pătrat. I se datorează, de asemenea, capela Pazzi şi palatul Piui. A murit la Florenţa în 1446,

BRUNO, Giordano

Născut în 1548 lîngă Nola, în.Campania, vine la Nea-pole în 1562 şi intră în mănăstirea Sân Domenico unde face profesiune de credinţă în 1566. Este declarat preot în 1572 şi doctor în teologie în 1575. Acuzat de erezie, îşi retrage voturile şi fuge din Italia. Duce în continuare o existenţă rătăcitoare care îl conduce succesiv la Chambery, la Geneva (1579), unde se ataşează şi apoi se desparte de CALVINIŞTI, la Toulouse, la Paris (1581-1583), la Londra (1583-1585), la Wittenberg, unde predă filosof ia din 1586 pînă în 1588. După ce stă la Helmstedt, Praga şi Frankfurt, se duce la Veneţia unde este arestat de Inchiziţie (1592). Deferit Romei după o primă judecată, este supus unei a doua care durează şapte ani. La sfîrşit, este condamnat la moarte şi ars de viu, la 17 februarie 1600 pe Campo de'Fiori. A fost unul dintre primii raţionalişti ai istoriei moderne. Dar filosofia lui se îndepărta de creştinism. El 'afirma veşnicia materiei şi aceea a sufletului lumii.

BUDE, Guillaume

Născut la Paris în 1467, mort în 1540, un erudit care a fost în primul rînd cel mai bun elenist al generaţiei sale. A scris o lucrare extrem de savantă asupra mone­delor romane, De asse şi a condus biblioteca regală duţ Fontainebleau, baza Bibliotecii noastre naţionale, este acela care 1-a sfătuit pe FRANCISC I să înfiinţeze Colegiul lectorilor regali, viitorul College de France. Deşi era deschis către nou, a refuzat cu toate aceste •

256

nre deosebire de fiul său Jean Louis - să treacă la Reformă. UMANISMUL său concilia înţelepciunea erecească şi revelaţia creştină, a doua completînd-o pe nrima, de unde şi titlul lucrării sale De transitu hel-lenismi ad christianismum.

(BIBL.: J. Bohatec, Bude und Calvin, Studien zur Gedankenwelt des franzosischen Friihhumanismus, Graz, 1950.).

CABRAL, Pedro Alvares

Născut în 1470 în apropiere de Santarem. A primit comanda celei de-a doua flote portugheze trimise în Indii, la 1500. A urmat o rută foarte vestică, a atins partea orientală a Braziliei pe care a luat-o în stăpînire în numele Portugaliei şi pe care a denumit-o Terra du Santa Cruz, o nomenclatură frecventă judecînd dugă hărţile din veacul al XVI-lea consacrate Americii. In vreme ce se afla angajat din nou pe ruta Capului şi a Indiei, flota sa a fost surprinsă de o teribilă furtună, dar a ajuns, deşi cu pierderi, la destinaţie. Cabrai s-a întors la Lisabona în 1502 şi a murit în 1526.

CALVIN

Jean Cauvin, zis Calvin. Născut în ..109 la Noyon, unde tatăl său era secretar al episcopului şi procuror al capitlului catedral, a urmat la început şcolile din oraşul natal, apoi sinistrul colegiu Montaigu din Paris. A stu­diat după aceea dreptul la UNIVERSITĂŢILE din Orleans şi Bourges. Revenit la Paris, în 1531, după moartea părintelui său, a urmat „nobila şi trilingva academie" (viitorul College de France), sub oblăduirea unor elenişti şi ebraizanţi şi a publicat în 1532 un Comentariu despre «De dementia» lui Seneca, într-un stil de-a dreptul umanist. Convertirea la Reformă a intervenit, pare-se, în 1533-1534. Persecuţiile în contra protestanţilor care au început în Franţa ca urmare a „afacerii Placardelor" (octombrie 1534), 1-au silit să Părăsească regatul. S-a refugiat la Basel unde a redac-at w 1535 prima versiune a lucrării sale Legile funda-nentale ale religiei creştine, lucrare pe care nu a con-nit să o întregească după aceea vreme de douăzeci şi nci de ani. Prima şedere a lui Calvin la Geneva a Ufat doi ani (1536-1538) şi s-a terminat cu o expul-257

zare. Insă Geneva, unde prietenii săi reveniseră la pu­tere, îl cheamă înapoi, dar el nu se înduplecă să revină decît după un an de şovăială. De aici înainte, reforma­torul nu va mai părăsi oraşul. Din 1541, participă la redactarea celebrelor Ordonanţe ecleziastice care au reglementat pentru două secole viaţa religioasă a ora­şului, în 1553, contribuie la punerea sub acuzare şi la condamnarea lui Michel Şervet. In 1559, pune' pe pi­cioare ACADEMIA oraşului care urma să devină ma­rele seminar al calvinismului. A murit în 1564. (BÎBL.: F. Wendel, Calvin, source et evolution de la pensee religieuse, Paris, 1950; A. M. Schmidt, Jean Calvin et la tradition calv'mienne, Paris, 1957.)

CAMOENS, Luis de

Cel mai ilustru reprezentant al literelor portugheze din epoca Renaşterii."Născut la Lisabona în 1524r debutea­ză cu strălucire la curte, dar condamnat fiind la cinci ani de serviciu în Indii, părăseşte Portugalia ca simplu soldat, în drum spre Goa, începe un poem epic, Lu.vi-adele, unde povesteşte aventurile lui Vasco da GAMA şi istoria descoperirilor portugheze. După un sejur la Goa, participă la acţiuni contra piraţilor în lungul coas­telor Malabar şi ale Arabici. Scria şi în acelaşi timp se bătea „cu sabia într-o mînă şi cu pana în cealaltă", în Indiile orientale, vizitează Ternate, Banda, Amboine si ia parte la ocuparea lui Macao în China în 1558. Rămîne acolo de bună voie mai multe luni şi compune esenţialul Lmiadelor. La împlinirea a şaptesprezece ani de la plecare, debarcă în fine la Lisabona unde rămîne pînă la moartea survenită în 1580, cu o modestă pen­sie drept subzistenţă, acordată de rege ca mulţumire că Lusiadele îi fuseseră închinate lui. Camoens mai este şi autor" de poeme, de multe ori melancolice, şi de opere dramatice.

CARAVAGGIO

Michelangelo Amerighi sau Merisi, zis Caravaggio. Supranumele îi vine de la oraşul în care se presupune că s-ar fi născut în 1573. Caravaggio şi-a început for­marea ca pictor la Milano dar a ajuns în curînd la ROMA, la vîrsta de şaisprezece sau şaptesprezece ani. A lucrat în oraşul papilor şi în regiunea romană pînă m 1606, unde a desăvîrşit vreo cincizeci de tablouri de la Copil cojind un fruct (1591) pînă la Moartea Fecioarei (1605-1606). Partea principală a operei sale a fost rea-

258

Uzată prin urmare la Roma: picturi religioase (capela Sfintul-Matei pentru Sfintul-Ludovic-al-Francezilor; Convertirea sfîntului Pavel şi Crucificarea sfîntului Petru pentru Santa Măria del Popolo; Madona Lorette pentru Sant'Agostino etc.); de asemenea, picturi pro­fane, cu deosebire Una mu.sica, Bachus ,v; Narcis. Fire bănuitoare, ca şi CELLINI, a fost în dese rînduri impli­cat în păruieli şi a ^ avut încurcături cu poliţia şi cu justiţia de la Roma. în 1606, a trebuit să fugă din oraş, ca urmare a unui omor. De atunci, a dus o existenţă rătăcitoare, a stat la Napoli, în Malta, în Sicilia, şi a revenit finalmente în peninsulă, în 1610 .a murit de malarie la Porto Ercole, pe cînd se pregătea să se în­toarcă la Roma.

CARAVELĂ

Este greu de precizat originea caravelei, care a apărut în şantierele lusitane pe la 1420. Corabie relativ uşoară, bună la drum, era capabilă să manevreze şi să strîngă vîntul; a fost nava ideală a descoperitorilor.

CAROL AL VIII-LEA

Fiu al lui LUDOVIC al Xl-lea şi al Charlottei .de Savoia, născut la Amboise în 1470. Rege al Franţei din 1483 în 1498. In timpul minorităţii, regenţa a fost asi­gurată de sora sa, Anna de Beaujeu. Cînd s-a hotărît să reclame drepturile Franţei asupra regatului de Neapole, Carol al VlII-lea a pătruns în Italia, la 1494, a cucerit Florenţa şi a ajuns pînă la NEAPOLE (1495). însă în acelaşi an, sub ameninţarea ligii veneţiene, a trebuit să se întoarcă în Franţa. Epoca bătăliilor din Italia era declanşată.

CAROL AL IX-LEA

Al treilea fiu al lui HENRIC al II-lea şi al CATERINEI DE MEDICI, născut la Saint-Germain-en-Layc în 1550. Rege al Franţei între 1560,şi 1574. Pînă în 1570, mama sa a exercitat puterea. Ea şi-a păstrat în continuare o Profundă influenţă asupra regelui şi a fost instigatoarea masacrului din noaptea Sfîntului-Bartolomeu (24 au­gust 1572).

CAROL QUINTUL

ascut la Gând în 1500, a avut franceza limba maternă •M nu -c .1 L • *

moa h'spamzat decît puţin cîte puţin. In 1506, la ea tatălui său, Filip cel Frumos, a moştenit Ţările 259

de Jos şi Franche-Comte. Decesul lui FERDINAND DE ARAGON, survenit în 1516, a făcut din el Carol I al Spaniei. Atunci a luat în posesie, în detrimentul mamei sale Jeanne cea Nebună, cunoscută ca incapa­bilă de a domni, Castilia şi anexele ei americane, Ara-gonul, Neapole şi Sicilia. In 1519 a fost ales împărat si a devenit Carol Quintul. Constrîns la înăbuşirea multi­plelor răzmeriţe din interiorul statelor sale (cumunerm în Castilia, 1520-1522, Gantois, 1539-1540, prinţii germani favorabili Reformei, 1546-1555), în stare de război aproape permanent cu Franţa şi cu Imperiul otoman, el a fost un suveran itinerant. A obţinut de bună seamă succese importante: victoria de la Padova (1525) care i-a adus Milano, alegerea fratelui său Fer-dinand ca rege al Boemiei şi al Ungariei (1526), luarea Tunisului (1535), victoria de la Miihlberg (1547), care a părut că marchează un sfîrşit pentru liga prinţilor protestanţi germani, şi, mai ales, înstăpînirea spaniolă asupra unor imense teritorii americane. El este cel care a creat viceregatele din Mexic (1535) şi din Lima (1542). Cu toate acestea, Carol Qumtul nu a reuşit să atingă trei obiective fundamentale, întîi că nu i-a venit de hac Franţei de la care nu a putut lua înapoi Bur-gundia, mai mult, trupele sale trebuind să abandoneze „cele trei episcopate". Al doilea, că expediţiile sale contra turcilor nu au clintit puterea otomană. Cucerirea Tunisului din 1535 a fost urmată de un dezastru în toată regula de-a lungul coastelor algeriene, în fine, nu a izbutit să refacă unitatea religioasă a Germaniei. Pacea de la Augsburg a consfinţit acceptarea de către habsburgi a rupturii confesionale. Vlăguit, descurajat, suferind de gută, Carol Quintul s-a retras încetul cu încetul de pe scena politică, în octombrie 1555, la Bruxelles, a abdicat ca maestru al ordinului Lînii de aur şi ca suveran al ţărilor burgunde, în favoarea lui Filip al II-lea. în ianuarie 1566, a renunţat, tot în favoarea lui Filip al II;lea, la coroanele spaniole şi ale ţinuturilor dependente, în sfîrşit, în septembrie, i-a lăsat fratelui său Ferdinand coroana imperială - act pe care Electorii nu 1-au ratificat decît în 1558. Retras la mănăstirea Sânt Yuste în Extramadura, Carol Quintul a murit la 21 sep­tembrie 1558.

(BIBL.: C. Brandi, Charles Quint et son tempx. Par18' 1939; J. Babelon, Charles Quint, Paris, 1947; R. Tyler' L'Empereur Charles Quint, Paris, 1960.)

260

CARPACCIO, Vittore

pictor veneţian născut pe la 1455 şi mort în 1525. După Gentile BELLINI, căruia îi datorează mult, este pictorul cronicar al VENEŢIEI căreia îi dă o imagine precisă şi imaginară, cum nu o*-va face nimeni după dînsul, nici măcar Canaletto. Aşa se facă că în ciclurile sale - Le­genda vieţii sfintei Ursula, Vieţile sfîntului Gheorghe fi a sfîntului Ieronim, inspirate din Legenda de aur - isto­ria se derulează după un decupaj cinematografic, aproa­pe mereu cu Veneţia ca decor.

CARRACI

Familie de pictori bolognezi de la sfîrşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea, cu principalii reprezentanţi: Ludovico, cei doi veri, Agostino şi Anni-bale, şi Antonio, fiul natural al lui Agostino. Au înfiinţat la Bologna în 1585 societatea Incamminati, prima academie de arte frumoase din istorie. Ludovico (1555-1619) i-a fost principalul animator. Această şcoală bologneză propovăduia o artă măsurată şi armo­nioasă, şi, trăgînd învăţături din veacul al XVI-lea pe sfîrşite, căuta să îl tempereze pe MICHELANGELO prin RAFAEL. Agostino a lucrat cu fratele său Anibale la pictarea palatului FARNESE. Annihale (1560-1609) este cel mai cunoscut Carraci. Excela în decoraţia inte­rioară de palate.

CARTIER, Jacques

Născut în 1491 şi mort în 1558 la Saint-Malo. Cele trei expediţii ale sale în America, făptuite cu voia - ori din porunca - lui FRANCISC I, se situează în 1534, 1535-1536 şi 1541. Navigatorul din Malo căuta pe la nord-vest o cale înspre China pe care nu a atlat-o. A crezut, pe de altă parte, mai cu seamă după cel de-al treilea voiaj, că- a descoperit aur şi diamante, pe care le-a cărat în Franţa cu maximă grijă: în fapt, era vorba de pietre obişnuite, în fine, a încercat o colonizare a malurilor Sfîntului Laurenţiu: o întreprindere, pripită. Aceste eşecuri nu au de ce să se treacă peste faptul că ritsr°nStrat insularitatea Terrei Nova şi că a descope-Mo "tUl Laurentiu Pe care a urcat Pîna î" dreptul

CASA DE LA CONTRATACION

India^ °reată la SEVILLA- după modelul Casei da portugheze. Activităţile sale constau în a se pune 261

în aplicare decretele relative la comerţul american, în adunarea, echiparea, aprovizionarea, inspectarea şi ex­pedierea flotelor către America, în controlul navigaţiei dintre Spania şi Lumea Nouă şi în a asigura relaţiile poştale cu Indiile de vest. Poseda un birou de hidro­grafic şi o şcoală de navigaţie între formarea piloţilor VESPUCCI a fost la un moment dat pilotul mayor al Casei de la contratacivn.

(BIBL.: C. Haring, Trude and navigation hetween Spain and the Indiea, Cambridge [Mass.], 1918; E. J. Hamil-ton, American treasure and the price revolution in Spain, 1501-1660, Cambridge, [Mass.], 1934.)

CASTELELE DE PE LOARA

între sfîrşitul secolului al XV-lea şi întîii ani ai celui de-al XVI-lea, malurile Loarei şi cele ale afluenţilor: Indre, Cher, Cosson etc., se acoperă cu castele, vechi fortăreţe, amenajate, ca Langeais sau Loches, sau dărîmate, pentru a face loc noilor rezidenţe, precum Amboise, sau create pe de-a-ntregul precum Chambord. Case regale dar şi rezidenţe ale noilor prinţi ai finan­ţelor ca Chenonceaux sau Azay-le-Rideau, aceste cas­tele constituie, de la Gien la Angers, cel mai frumos ansamblu de construcţii civile din Renaşterea franceză, ansamblu cu atît mai remarcabil pentru istorie cu cît el oglindeşte toate etapele evolutive care îl poartă, parţial sub înrîurire italiană (de la CAROL al VIIMea, la Blois), prin castelul feudal şi stilul gotic, la noul tip arhitectural al Renaşterii timpurii.

CAST1GL1ONE, Baldassare

Autorul Curteanului şi-a pus adînc pecetea asupra vremii sale. A fost prin excelenţă educatorul lumii sus-puse, şi mai mult decît orice a ajutat nobilimea din Italia şi din Occident să se întoarcă cu faţa către noile valori ale civilizaţiei: instrucţie, bună cuviinţă, viaţă în societate, respect sporit acordat femeii etc. Acest neo­platonician a fost el însuşi o personalitate completă, un soldat de excepţie, un artist şi un diplomat. Născut la Mantova în 1478, a murit la Toledo în 1529, la un an de la publicarea Curteanului.

CATERINA DE MEDICI .,

Nepoată a lui CLEMENT al VH-lea, soţie a lui Hbiy RIC al II-lea căruia i-a dăruit şase copii. NăscutlLn Florenţa în 1519, moartă la Blois în 1589. Smwltai

262

superstiţioasă şi fără scrupule, a avut mai puţină pri­cepere în politică decît s-a afirmat îndeobşe. Veşnicele sale răstălmăciri şi masacrul de Sfîntul Bartolomeu, cu nrivire la care poartă o mare răspundere, au făcut să se dezlănţuie iarăşi războiul civil din Franţa.

CELLINI, Benvenuto

Născut la Florenţa în 1500, a plecat la Roma ca urmare a unui duel, acolo unde a lucrat ca orfevru şi medalist în vremea lui CLEMENT al VH-lea. S-a întors la Flo­renţa, a rămas la Mantova şi s-a stabilrt pentru a doua oară la Roma sub domnia lui PAUL al III-lea. Acuzat de crime şi de stricăciune, a fost întemniţat şi nu a datorat eliberarea sa decît intervenţiei lui FRANCISC I care 1-a adus în Franţa unde a stat cinci ani de zile (1540-1545)- Din această epocă datează celebra „sol­niţă a lui Francisc I" şi Nimfa de la Fontainebleau. Căzut în dizgraţie, Cellini a făcut cale întoarsă la Flo­renţa, unde a lucrat pentru ducele COSIMO de ME­DICI. Acesta este momentul de realizare a capodoperei sale, Perseu.

CERVANTES

Miguel de Cervantes Saavedra, născut în 1547, al pa­trulea copil al unui chirurg oarecare din Alcala, a avut o existenţă frămîntată. La Roma, în 1569, unde se află în suita unui cardinal, învaţă italieneşte şi îl citeşte pe ARJOSTO în original. Participă în 1571 la bătălia de la Lepanto unde îşi pierde mîna stingă. Este martor apoi la asaltul contra Tunisului. Galera care îl aducea în 1575 către Spania fiind capturată de corsarii turci în largul Marsiliei, Cervantes rămîne timp de cinci ani sclav „în Alger" de unde încearcă zadarnic să evadeze. Răscumpărat de ordinal Sfintei Treimi, revine în Spa­nia unde se însoară în 1584. I se dă imediat ca sarcină să aprovizioneze cu grîne Invincibila Armada şi să perceapă impozitele din Andaluzia. Acuzat de deturnare «n fondurile Bisericii, este arestat în 1589 şi excomu-nicat. Ca urmare, va mai face patru reprize de închi-fo3^' S^pesul primei părţi din Don Quijote, publicată ' " îngăduie să-şi consacre amurgul vieţii lite-IfiiA1' TotuS'- moare copleşit de sărăcie la Madrid, în ^o, în acelaşi an cu SHAKESPEARE. Galateea sa «eaza din 1585, Nuvelele exemplare, din 1613, iar a

com Parte a lui Don Qu(i(>fe> din 1615. Cervantes a

pus de ase 263

> .

de asemenea şi lucrări pentru TEATRU. Ni

s-au păstrat două dintre acestea: Numanţia şi Viata la Alger, şi una şi alta scrise, pare-se, înainte de 1585. \ înainte de a muri, a scris un roman cavaleresc, un fel '3 de anti-Quijote, Muncile lui Persiles ţi ale Sigismondei

CIUMĂ

Ciuma neagră venită din Orient a făcut ravagii în Euro­pa în veacul al XlV-lea. Ca urmare, subzista în stare endemică, cu bruşte şi violente izbucniri care devan­sează îndeosebi oraşele.

CLEMENT AL VII-LEA

Giulio de'MEDICI. Născut la Florenţa în 1478. Papă de la 1523 la 1534. Alianţa sa cu FRANCISC I 1-â costat inamiciţia lui CAROL QUINTUL ale cărui trupe au pustiit Roma în 1527. El însuşi a fost făcut pri­zonier, în 1533, a refuzat să anuleze căsătoria Caterinei de Aragon cu Henric al VllI-lea şi 1-a excomunicat pe acesta din urmă, provocînd în felul acesta schisma Bi­sericii anglicane (1534).