Jean Delumeau civilizaţia renaşterii



Yüklə 1,22 Mb.
səhifə21/32
tarix28.10.2017
ölçüsü1,22 Mb.
#18349
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   32

încă şi mai net decît Leonardo, Copemic a văzut Terra asemenea unei planete ca oricare alta. Aristotel §' Ptolemeu invocau în favoarea imobilităţii Pămîntului, centru al lumii, căderea „gravelor" către în jos, „loc "'

240

resc" al tuturor corpurilor. Copernic le-a replicat că „gra­vele" nu tind către centrul lumii, gravitaţia nefîind decît pornirea naturală a părţilor separate dintr-un întreg de a-1 regăsi. „Gravele" de pe planeta noastră nu fac deci decît să-şi regăsească întregul lor, care este Pămîntul. Bucăţile separate de pe Lună ar căuta la fel să cadă pe Lună iar nu în centrul lumii. Această uniformizare şi această sis­tematizare a cosmosului este unul dintre aspectele cele mai importante ale revoluţiei coperniciene. Intr-o mani­eră analoagă, toate mişcările cereşti îşi găseau sistemati­zarea şi explicaţia graţie unei reguli unice, durata par­cursului unei planete împrejurul Soarelui fiind funcţie a distanţei care o separa de acesta.



Opera lui Copernic a fost destul de rapid cunoscută. Savantul polonez a fost salutat cu titlul de „nou Ptole-meu". Dar sistemul său nu a fost creditat în aceeaşi mă­sură. Este simptomatic faptul că Tycho Bahe (1546-1601), care a fost un remarcabil observator şi care a respins concepţia orbitelor solide, propusese un al trei­lea sistem al lumii, combinînd sistemele copernician şi ptolemeic. El a făcut planetele să se învîrtă' în jurul Soarelui... şi pe Soare în jurul Pămîntului. încă la mijlocul secolului al XVII-lea, Pascal mărturisea că nu se putea hotărî între cele trei sisteme.

Biserica nu s-a îngrijorat de urmările revoluţiei coperniciene decît începînd din momentul în care Gior-dano Bruno a tras de aici consecinţe filosofice, în Cena delle ceneri (1584), călugărul filozof a prezentat un elogiu viguros şi pertinent al astronomiei coperniciene. Dar, fiind urmaş spiritual nu numai al lui Copernic ci şi al lui Nicolaus Cusanus, el a afirmat curînd infini­tatea lumii. Adversar obstinat al lui Aristotel, împins către panteism de o tradiţie neoplatoniciană, Giordano Bruno a devansat descoperirile telescopice ale lui Ga-lilei. El a declarat universul „imens", „nenumărat", populat cu o infinitate de lumi asemănătoare cu ale noastre. El a respins complet noţiunea unui centru al universului. Pierzînd locul privilegiat conferit de Co-Pernic, Soarele era coborît la locul mai modest de „cen­tru al maşinii noastre". Era un soare printre sori, o stea pnntre stele. Desigur că Bruno care nu era nici fizician, ruci matematician, nici astronom, depăşea cadrul ştiin-tei Şi aluneca înspre panteism, însă el este unul dintre 241

aceia care a fisurat cosmosul medieval, căruia i-a de­ranjat frontierele. Natura era unificată, spaţiul, geome-trizat. Douăzeci şi trei de ani după moartea lui Bruno, Galilei va enunţa formula decisivă: „Natura este scrisă în limbaj matematic."

Să încercăm aşadar să degajăm componentele unei mentalităţi care a permis ştiinţei să se nască. Una din­tre ele a fost o atenţie - o supunere - mai mare acor­dată concretului, interesul acordat fetei, peisajului, plantelor, geografiei. O alta a fost dorinţa de a organi­za şi de a stăpîni spaţiul, încă din veacul al XV-lea, Veneţia îşi pornea flotele negustoreşti la nişte date aproape regulate: în jur de 15 februarie şi 15 august înspre Levant, în martie-aprilie înspre Barbaria şi Aigues-Mortes, în iunie înspre Flandra. Drumurile de întoarcere din Siria şi din Egipt aveau loc în decembrie şi. în iunie, cele din Africa de Nord şi din Aigues-Mortes, la sfîrşitul anului sau în ianuarie, cele din Flan­dra, în mai sau în iunie. Tot mersul afacerilor din Ve­neţia era comandat de acest calendar şi se depuneau eforturi pentru a-1 respecta, în secolul al XVI-lea, spa­niolii au organizat şi ei deplasarea flotelor lor în Atlan­tic. Armada din Noua Spanie (Mexic) părăsea Cadizul între martie şi iunie, cea din Terra Firme (Nombre de Dios), între iunie şi septembrie, întoarcerea se efectua din iunie în octombrie a anului următor, începînd cu întîlnirea de la Havana, unde cele două flote se regru-•pau. Ritmul de rotaţie a convoaielor era astfel, în me­die, de paisprezece-cincisprezece luni. Punerea la punct a serviciilor poştale demonstrează aceeaşi grijă a oame­nilor din Renaştere pentru ordonarea spaţiului şi a tim­pului. La sfîrşitul veacului al XVI-lea, Roma, princi­pala piaţă poştală a epocii, primea un curier obişnuit din Spania în fiecare lună, unul din Lyon la zece zile. Cu Veneţia, Milano, Genova, Florenţa şi Neapole, legătura era săptămînală; cu Bologna, bisăptămînală. I'1 mod normal, capitala papilor se găsea la 26 ori 28 de zile de centrul Spaniei, la 10 sau 12 zile de Lyon, la ° de Milano, 6 sau 7 de Genova, 4 sau 5 de Veneţia, •> sau 4 de Bologna, Florenţa şi Neapole.

242

Lumea nu s-a mulţumit să măsoare vremea cu orologii şi să pună stăpînire- pe mări şi pe continente prin convoaie şi curse regulate. Oare cercetările artiştilor asupra perspectivei nu revelează oare o voinţă conştientă de structurare a viziunii spaţiului? în toate domeniile s-a încercat o astfel de organizare. Renaşte­rea a dezvoltat birocraţia, a supus oraşele unei geome­trii de planuri riguroase, a reglementat viaţa religioasă. Ordonanţele ecleziastice adoptate de Geneva în 1541 la cererea lui Calvin, multiplicarea congregaţiilor romane sub Sixtus Quintul ce dovedesc oare dacă nu voinţa de a pune capăt anarhismului creştin? în domeniul credin­ţei, secolului al XVI-lea a fost marea epocă a clarifi­cării doctrinale: aceea a catehismelor şi a mărturisirilor, ele credinţă. El a dat urmaşilor săi un model de medi­taţie metodică: Exerciţiile spirituale ale sfîntului Igna-ţiu. în acelaşi timp, el a fost martor la dezvoltarea duhului abstracţiunii. A văzut triumful contabilităţii în dublă partidă; a inventat exponenţii în matematică; a supus calculului numerele negative şi imaginare; a în­văţat să trateze fracţiile zecimale ca numere întregi; a înzestrat algebra cu simboluri.



Orientarea către matematică şi către ştiinţa cantitativă a fost una dintre contribuţiile majore ale Renaşterii la crearea civilizaţiei noastre, încă de la jumătatea veacu­lui al XV-lea, Nicolau Cusanus a structurat un dialog cu adevărat profetic asupra „experienţelor ponderale" care, în ciuda unor erori inevitabile, trasa întru totul Programul ştiinţei moderne: acela de a experimenta şi de a supune calculului rezultatele experienţei; căci, spunea el, „Domnul le-a făcut pe toate cu număr, greu­tate şi măsură". El propunea să se cîntărească pămîntul, apa, aerul, metalele, să se măsoare adîncimea mării, viteza navelor (locul nu era încă inventat), umiditatea atmosferei, temperatura, puterea arbaletelor, mişcarea rpurilor cereşti, „ca să se poată ajunge cu mai multă ^snicmne la masa de adevăruri care ne rămîn necunos-c_

e aPrecierea cantitativă a fenomenelor. 243

l

Un al doilea mesaj al Renaşterii - tributar într-o mare măsură neoplatonismului - este un mesaj pe care vremea noastră, care a abandonat ascetismul medieval şi austeritatea jansenistă, îl înţelege mai bine decît ori­care altă epocă: convingerea că frumuseţea pămîntească este bună, că este un reflex al lui Dumnezeu. Michelan-gelo 1-a exprimai cu putere într-un poem: „Ochii mei îndrăgostiţi de lucrurile frumoase şi sufletul meu în­drăgostit de mîntuirea sa nu au altceva să se ridice la cer afară de contemplarea tuturor frumuseţilor. Din prea înalte stele pogoară o minunăţie cu care ne chea­mă dorul: şi ceea ce aici, jos, se cheamă dragoste. Şi o inimă nobilă nu are nimic spre îndrăgostire, înflăcărare şi îndreptare decît un obraz care, după cum vede cu



ochii, i se aseamănă."

Un al treilea mesaj pe care Renaşterea continuă să ni-1 adreseze este acela al lui Erasmus, umanistul şi respectat şi neînţeles, de la care s-au întors şi Luther şi Roma şi toţi cei care nu au vrut a-şi aminti că porun­ca bunătăţii constituie esenţialul bunei vestiri. „Dacă nu îl iert pe fratele meu, îi scria Erasmus lui Carondelet în 1523, Dumnezeu nu mă va ierta... Pedeapsa nu va fi pentru că nu se ştie dacă principiul Duhului sfînt este unic sau dublu; dar nu se va putea scăpa de ea, dacă nu este o strădanie de aflare a roadelor Duhului, care sînt dragoste, bucurie, răbdare, dulceaţă, credinţă, mo­destie, cumpătare... Sîmburele religiei noastre este pa­cea şi buna înţelegere: ceea ce nu se poate păzi decît cu condiţia unui acord asupra unui mănunchi de puncte dogmatice şi prin a i se lăsa fiecăruia libertatea de a-şi forma propria judecată cu privire la majoritatea proble­melor."

Matematică, frumuseţe, bunătate: cele trei condiţii

de reuşită ale întreprinderii omeneşti.

Leş Houches, de Crăciun, 1966.

•«ptfl


INDEX OOCUMENTAR

ACADEMII


Inovaţie a Renaşterii născută în Italia. Noua formulă, în epoca de declin a UNIVERSITĂŢILOR, era hărăzită unui mare succes în secolul al XVII-lea.

AGRICULTURĂ

în multe locuri, culturile pierd teren în dauna creşterii animalelor, însă Flandra cunoaşte o dezvoltare a unei agriculturi aproape moderne cu randamente mult mai ridicate decît în restul Europei. Se constată, de o manieră mai generală, un interes nou acordat fructelor şi legumelor precum şi plantelor industriale. Este dis­cutată importanţa aportului american.

ALBERTI, Leone Battista

Platonician eminent al Renaşterii şi filosof al ARHI­TECTURII şi al URBANISMULUI. Născut la Genova în 1404. Cititor atent al lui Vitruviu, şi-a redactat cele­brul tratat, De re aedificatoria (tipărit în 1485, după moartea sa), luînd drept bază de referinţă arta antică. I se datorează faţada Santa Măria Novella şi palatul Rucellai din Rorenţa, Sân Sebastiano şi Sânt'Andrea din Mantova, şi Tempio Malatesta din Rimini: biserica Sân Francesco căreia i-a construit un arc triumfal ca faţadă. A murit la Roma în 1472.

ALTDORFER, Albrecht

f 1Cp°r'. 8rav°r Şi arhitect, se naşte puţin înainte de 1480 a Ratisbonne unde moare în 1538. Pictura sa ar putea

245


fi socotită aproape ca o pictură de peisaj pe care nararea unei legende 1-ar anima. La Altdorfer există noţiunea fundamentală a unei legături indisolubile între natura şi evenimentele omeneşti care se derulează în acest cadru.

ALAUN


Sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu hidratat. A fost un produs fundamental în economiile de tip vechi unde industria textilă trecea înaintea metalurgiei. Or, alaunul servea la mordansarea şi colorarea stofelor, în Evul Mediu, alaunul utilizat în Occident venea mai ales din Anatolia (Foceea). După ocuparea turcească a acestei regiuni, s-a căutat alaun în altă parte şi s-a descoperit, pe la 1461, la Tolfa, aproape de Roma, şi la Mazarron, aproape de Cartagena. în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, alaunul englezesc, cel din Liege, alaunul saxon si cel suedez au concurat cu succes alaunul din ţările meridionale. In secolul al XVI-lea, fabricile de alaun pontificale, în apogeul prosperităţii, după ce 1-au îmbogăţit pe Agostino Chigi, au fost arendate cînd j societăţilor florentine, cînd companiilor genoveze. j (BIBL. J. Delumeau, L'Alaun de Rome, Paris, 1962.)

| AMALGAM -

[j Acest procedeu constă în tratarea minereului argintifer cu mercur. El a permis creşterea producţiei de argint în Europa centrală mai întîi, şi apoi în America.

ANABAPTISM

Termenul de anabaptişti a desemnat, încă din primele momente ale Reformei, (1522-1523), creştini care cereau „aleşilor" să se adune, să rupă cu lumea păcă­toasă şi să constituie comunităţi de „sfinţi" unde se pătrundea printr-un nou botez. Grupurile de anabaptişti s-au constituit spontan în Elveţia, în Germania şi în Ţările de Jos. Foarte curînd s-au format două tendinţe. Una preconiza violenţa cu scopul de a-i distruge pe cei necuraţi împreuna cu lucrările lor. Adepţii ei au condus revolta ţăranilor germani din 1525 şi au provocat „tragedia Miinster-ului" în 1535. Dar, chiar înainte de eşecul celor două revolte, se manifestase un anabaptisni pacific şi pacifist în Elveţia, în Ţările de Jos, în Ger­mania de Sud şi în Austria. Doi olandezi ostili violenţei, David Joris, mort în 1556, şi Menno Simons. mort prin 1561, au fost principalii susţinători şi propa-

246


tori j-n clandestinitate ai anabaptismului în Europa occidentală.

ANTONELLO DA MESSINA

Născut la Messina către 1430, a murit tot aici în 1479. S-a format la Neapole. Antonello da Messina a ştiut mai bine ca nimeni altul să se adapteze formulelor fla­mande şi sensibilităţii italiene, în urma unei călătorii la Veneţia în 1475, ar fi contribuit la răspîndirea în acest oraş a tehnicii de pictură în ulei. Printre operele sale cele mai remarcabile pot fi citate Bunavestire din Sira-cusa, Sfîntul Sebastian din Dresda şi Crucificarea, de la Londra.

ANVERS


„Excelenta şi faimoasa cetate a Anvers-ului", pentru a se relua expresia lui Ludovico Guicciardini în celebra sa Descriz.ione di tutti i Paesi Bassi (1567), a fost una din capitalele economice ale Europei din secolul al XVI-lea. Posedînd puţine nave, dar primind multe (ci­fra de 500 pe zi, care este citată uneori, dovedeşte to­tuşi fantezie), locuit de numeroase colonii străine, în special de negustori italieni, spanioli şi portughezi, dar frecventat de marinari de toate naţionalităţile, dintre care mulţi francezi, celebru prin puternica sa macara, mîndru de catedrala înaltă şi spaţioasă, de BURSA refăcută în 1531, oraşul a fost veritabila inimă n impe­riului lui CAROL QUINTUL şi a devenit, începînd din 1525-1530, o piaţă bancară foare importantă. BIBL.: H. Van der Wee, The Growth of the Antwerp market and the European economy (XVIth-XVIIth cen-turies), 3 voi., La Haye, 1963.)

ARHITECTURĂ

Arhitectura medievală nu funcţiona fără un anumit empirism. Naosurile gotice au trebuit să fie consolidate prin arcuri butante, iar cele ale catedralei din Beauvais s-au prăbuşit, în epoca Renaşterii, arhitectura a devenit obiect de reflecţie teoretică. Nu numai Vilruviu a fost

LTVR' °' Ş' ALBERTI> SERLIO, Philibert DE s URME care au scris tratate despre arta de a construi. NAPr!Udlat Pr°P°rtme monumentelor antice, iar LEO-ble , °A VINCI a căuta{ să rezolve matematic pro-la mele crevaselor şi a rezistenţei arcurilor, întoarcerea rim °a grec°-romană a condus în general la prefe-W pentru liniile orizontale în dauna liniilor verticale 247

pe care le preferase Evul Mediu. Filosofia neoplatoni-ciană i-a îndemnat pe cei mai mari arhitecţi (BRA-MANTE, MICHELANGELO etc.) să ridice biserici de plan central acoperite cu cupole.

ARCIMBOLDO, Giuseppe

Născut probabil între 1527 şi 1530 la Milano, unde a murit în 1593. Pînă în 1587 a fost, la Viena, pictor la curtea Habsburgilor. „Naturile moarte" stranii exprimă aspectul fantastic al manierismului din Europa centrală în a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

ARIOSTO


Ludovico Ariosto, zis Ariosto. Născut la Reggio d'Emi-lia în 1474. Opera sa ne introduce în mediul umanist al curţii din FERRARA unde, pentru a veni în ajutorul ce­lor nouă fraţi şi surori ale sale, după moartea tatălui, trebuie să îi slujească întîi pe cardinalul Ippolito d'Este, apoi pe ducele Alfonso d'Esle. Amabil, visător, puţin ambiţios, tînjeşte după o viaţă liniştită şi, în 1525, îşi recapătă mai multă libertate, fără să părăsească totuşi Ferrara unde a trăit cu Alessandra Benucci Strozzi, cu care se va căsători mai tîrziu; aici va muri în 1533. Este autorul lui Orlando furioso, unul din cele mai mari suc­cese de librărie al secolului al XVI-lea.

ARMAMENT


Armamentul defensiv şi ofensiv s-a transformat profund prin folosirea pulberii, fabricarea de tunuri şi de archebuze, precum şi prin punerea la punct a forti­ficaţiilor cu bastioane. Pe mare, artileria a adus victo­ria vaselor cu bord înalt asupra galerei.

ASIGURĂRI

Folosirea contractului de asigurare, în special a con­tractului de asigurare maritimă s-a dezvoltat în secolul al XV-lea. Oraşele de interior care erau importante pie­ţe bancare, precum Lyon şi Burgos, constituiau în seco-Iul al XVI-lea pieţe pentru asigurări. Asigurările mariti­me dădeau loc speculaţiei, cu deosebire la ANVERs-Se mai practicau de asemenea, în secolul al XVl-lea> cu deosebire la Anvers, asigurările pe viaţă cu terme scurt. , .

(BIBL.: I. A. Goris, Ies Colonies marchandes m*" dionales a Anvers de 1488 u 1567, Louvain, H. Lapeyre, U ne familie de marchands: Ies Ruiz,

IQS5' A Tenenti, Naufrages, corsaires et assurancex maritime* ă Venise, 1592-1609, Paris, 1959.)

ASTROLOGIE

A iucat fără îndoială un rol mai important in Renaştere decît în timpul Evului Mediu, după cum o dovedesc multe mărturii iconografice şi literare. Decurge dintr-o concepţie vitalistă a universului care vede în aştri fiinţe dotate cu sentimente omeneşti penare le transmit celor care sînt născuţi sub semnul lor. în plus, fiecare plane­tă cîrmuieşte un sector geografic şi comandă unei părţi a lumii minerale. Astrologia conducea astfel spre o concepţie restrînsă a libertăţii. Neoplatonismul FICI-NIAN a reuşit să concilieze inchietudinea saturniană cu exaltarea omului.

ASTRONOMIE

Nicolaus CUSANUS a susţinut cel dintîi că lumea nu are un capăt, în secolul următor, voga pitagorismului 1-a făcut pe COPERNIC să examineze concepţia helio­centrică avansată odinioară de unii pitagoreici. A pro-pus-o apoi cu o claritate revoluţionară, nu fără a rămîne prizonier el însuşi, în unele privinţe, cosmogonici aris­totelice şi medievale, în sfîrşit, Giordano BRUNO a afirmat infinitatea universului.

AUGSBURG


Unul din principalele centre economice ale Europei în epoca Renaşterii, şi unul din sejururile preferate ale lui MAXIMILIAN. Situat în proximitatea minelor de argint şi de cupru din Europa centrală, ca şi în proxi­mitatea unor regiuni în care artizanatul activ fabrica barcheturi, legat de VENEŢIA şi de Orient prin Bren-ner, oraşul a cunoscut maximum de prosperitate la . sfîrşitul secolului al XV-lea şi în secolul al XVI-lea. A fost oraşul familiei FUGGER şi al familiei WELSER. Războiul de Treizeci de Ani i-a fost dezastruos.

B

BACON, Francis



Născut în 1561, mort în 1626. Formula sa des citată:

". u triumfi asupra naturii decît supunîndu-i-te" poate

modterpretată la M de bine Ca ° Premonitie a ştiinţei vit i6™6 .ş' ca ° c°nsimţire în privinţa concepţiilor «aiiste şi ASTROLOGICE ale Renaşterii. Pe de altă 249

parte, el nu a înţeles, spre deosebire de Galilei, tot pro­fitul pe care cercetarea experimentală ar putea-o ex­trage din matematici. Este totuşi dificil să nu se vadă în Bacon decît un om al trecutului, în afara operelor pur literare (Eseuri), chiar interesul său pentru ştiinţă interzice o asemenea judecată. Intr-adevăr, principalele sale opere se intitulează: Tratat despre valoare şi de­spre înaintarea ştiinţelor (1605); Gînduri si vederi cu privire la interpretarea naturii (1607); Novum organuni scientiarum (1620). Novum organum, prin chiar titlul său („noua logică" se opune celei a lui Aristotel), a sta­bilit şi a fost interpretat ca o declaraţie de război împotriva aristotelismului. (B1BL.: A. Cresson, Francis Bacon, sa vie, son iKuvre

Paris, 1956.)

BALDUNG GRIEN, Hans

Născut la Schwăbisch-Gmiind în 1484 sau 1485, într-o familie de savanţi, Hans Baldung, supranumit Grien, a trăit la Fribourg-en-Brisgau şi la Strasbourg, unde a murit în 1540. A fost cel mai important si cel mai inde­pendent dintre elevii lui DURER; tablourile sale sînt totuşi măi baroce şi'fantastice decît cele ale maestrului său. Pictor, gravor, desenator, Baldung a pictat subiecte religioase şi portrete; dar tema morţii si a decăderii trupului feminin - asociată adesea cu tema VRĂJITO­RIEI - este poate tema care revine cel mai frecvent de-a lungul întregii sale opere.

BĂNCI


în Italia începutului de veac al XV-lea, la FLORENŢA mai cu seamă, se distingeau mai multe feluri de bănci: banchi di pe^no, hanchi a ininuto, banchi in mercato, banchi grossi. Primele erau birouri de ÎMPRUMUT cu gajuri care presupuneau o rată a dobînzii foarte ridica­tă: pentru care motiv franciscanii au lansat în secolul al XV-lea formula „munţilor-de-pietate". Banchi a ininuto sînt destul de puţin cunoscute. Activitatea lor consta mai ales în vînzarea pe credit a bijuteriilor cu plăţi e&~ lonate şi, după caz, în împrumuturi garantate cu giuva-eruri. La Florenţa, aceste banchi a ininuto operau cîteo-dală schimbul manual dar nu acceptau depuneri şi ^ practicau transferuri de bani dintr-un cont într-altul. Din contra, activitatea de căpătîi pentru banchi in niat-cato a constat în schimbul manual. Cei care schimb»11 au căpătat repede obiceiul de a accepta bani depuşi spre

250


fructificare. Banchi in mercato falimentau în mod frec­vent. Bănci ca acelea ale lui Bardi şi MEDICA nu erau evident banchi in mercato, ci banchi gmssi. în 1464, Tommaso Portinari, reprezentînd pe MEDICI la BRUGES declara: „Fundamentul activităţii companiei este comerţul în cadrul căruia avem investit cea mai mare parte din capital." Totuşi, în secolul al XVI-lea, cele mai mari bănci, în particular cele ale GENOVE-Z.ILOR din vremea lui FILIP al II-lea, au avut tendinţa de a se specializa în speculaţia schimburilor, a împru­muturilor pentru particulari şi suverani. Banchi grossi erau şi ele fragile. De aceea au apărut bănci publice care mai înlîi au fost cu deosebire bănci municipale. (BIBL.: J. C. Van Dillen, History of the principal pu­blic banks. La Haye, 1934; R. De Roover, The Medici bank, New York, 1948, şi The Rise and decline of the Medici bank, Cambridge (Mass.), 1963.)

BELLINI


Familie de pictori vcnetieni cu o influentă determinantă asupra picturii din VENEŢIA. Jacopo (pe la 1400-1470), primul Bellini, se raliază încă „goticului inter­naţional", chiar dacă se exersează în arta perspectivei şi copiază opere antice. A avut doi băieţi, Gentile si Giovanni şi o fiică măritată cu MANTEGNA. Gentile (pe la 1429-1507) a fost mai ales un narator. Giovan­ni (pe la 1430-1516) a fost figura dominantă a picturii veneţiene în a doua jumătate din Quattrocento. Asi-milîndu-i pe marii maeştri toscani - PIERO DELLA FRANCESCA, MASACCIO - şi pe pictorii flamanzi pe care îi cunoştea prin ANTONELLO DA MESSINA, el a ştiut să tempereze prin ştiinţa luminii şi prin rea­lismul intimist al acestora din urmă viziunea idealistă Şi mai arhitecturală a italienilor.

BENEDETTI, Giambattista

Născut la Veneţia în 1530, mort la Torino în 1590. Cel roai de seamă dintre fizicienii italieni ai veacului al . "Mea. A prefigurat importanţa unei ştiinţe cantitative 51 i-a deschis drumul lui Galilei. •

BERRUGUETE

ată şi fiu, născuţi amîndoi la Paredes de Nava în

fiind H Pedr° t1450?-1-^) era pictor. Prin formaţie

"Q deosebit de influenţat de şcoala flamandă, şi-a dat

Ura cea mai înaltă a valorii sale, între 1474 şi 1478,

251 . •

la corul catedralei din Toledo şi retablul bisericii Sun Benito din Valladolid.



de h,-

P^1 f. a"l 11THER s-a situat în interiorul unei miş­ei tăcuta de LU IHbK s a Asemenea urna-

retipărite după acestea.

unu, b^er norenjin ^ »«|

posteritatea 1-a reţinut pe^Boccaccio ^ai cu seama opera scrisă în italiană înainte de 1350, m P« J Secameronul, Fiammetta ^"^^^ ™ tuni* logică, şi Ameto, operă alegorica, Boccaccio a ni 1375 la Certaldo, în Toscana.

St \Xers în 1530, avocat f deputa, a ^ începînd din 1584, locotenent general, apoi procu

regelui la Laon unde a murit în 1596. Spirit remarcabil in varietatea preocupărilor sale intelectuale si prin profunzimea analizelor sale. în Methodus ad j'acilern hixtoriarum cognitione (1566), el insistă asupra nece­sităţii unei bune formaţii istorice pentru un jurist. Scri­itor politic, se, arată partizan, în cele şase cărţi ale Republicii sale (1576) - opera sa principală - unei monarhii, absolute bineînţeles, dar temperate de state generale şi de un senat inamovibil. Pune accentul pe importanţa familiei şi pe rolul jucat în istorie de pămînt si de climat, anunţîndu-1 astfel pe Montesquieu. Ca economist, Jean Bodin este autor al celebrului Răspuns la paradoxurile Domnului de Malestroit (1568), unde stabileşte o relaţie între afluxul de metale preţioase americane şi creşterea preţurilor din veacul al XVI-lea. Chiar dacă are justificări pentru procesele de VRĂJI­TORIE în a sa Demonomania vrăjitorilor (1580), se erijează în apărător al toleranţei religioase, cu deosebire în Heptaplomere.


Yüklə 1,22 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin