Jurnal britanic 2015

Ø  Sfanta Fecioara cu Iisus, Sfanta Ana si Sfantul Ioan Botezatorul de Leonardo da Vinci, 142x106 cm, desenat in anul 1500 in carbune negru si creta alba pe carton. Este una dintre lucrarile cele mai pretioase si cele mai fragile care exista in National Gallery, foarte slab iluminata, pentru a-i proteja integritatea. Sfanta Fecioara este asezata pe unul din genunchii mamei ei – Sfanta Ana, tinand in brate pe pruncul Iisus, care este aplecat, peste genunchii bunicii sale Ana, pentru a-l binecuvanta si a-l mangaia pe obraz pe verisorul lui - Ioan Botezatorul (copil). Cele patru figuri par a fi intr-o perfecta comuniune, incarcata de o intensa emotie umana si de o semnificatie teologica binecunoscuta. Privirile schimbate de personaje si surasurile lor introspective, confera fizionomiilor sfintelor si copilasilor expresii enigmatice, care au facut celebritatea acestei opere, desenata pe 8 foi de carton lipite intre ele.

Ø  Dogele Leonardo Loredan de Giovanni Bellini, 62x45 cm, pictat intre 1501-1504 pe panou din lemn de plop in tempera. Pictorul era venetian, cu tatal - Jacopo si fratele - Gentile, tot pictori si avand drept cumnat pe Andrea Mantegna. Portretul dogelui, foarte cunoscut de altfel, este facut probabil, dupa alegerea lui Loredan ca doge – de aceea este reprezentat in tinuta de ceremonie cu boneta si pelerina festiva. Expresia fetei dogelui este asimetrica : partea stanga - cea luminata, este severa, iar cea dreapta, in umbra, este foarte blanda. Fondul picturii este in degradeuri de albastru, iar ochii lui, putin bridati, par a privi spre soare. Pictura asta ma face sa ma gandesc la timpul care trece, gand care, asociat cu fizionomia imbatranita a dogelui, ma duce la vechea comparatie dintre durata unei zile si durata unei vieti de om, care se termina si ea, ca si ziua, la caderea noptii si venirea intunericului (mortii).

Ø  Depunerea in mormant de Michelangelo, 162x150 cm, pictat in 1501, in ulei pe lemn de plop. Picturile pe panouri de lemn sunt extrem de rare in creatia lui Michelangelo. Acest panou se pare ca facea parte dintr-un altar proiectat de Michelangelo, pentru o capela funerara din biserica Sant’Agostino din Roma, pe care artistul l-a lasat neterminat pentru ca s-a intors la Florenta in primavara anului 1501. Michelangelo, pe atunci in varsta de 25 de ani, reprezinta personajele in maniera lui de sculptor, picteaza corpul lui Iisus in tente de verde oliv, cadaverice, fara a figura ranile de pe mainile, picioarele si coasta lui Christos. Acesta este sustinut, in stanga de Sfantul Ioan Evanghelistul, din spate de Sfantul Iosif din Arimateea (care ii ceruse lui Pilat trupul lui Christos) dar femeia care il sustine in dreapta nu este identificata. Femeia ingenuncheata din stanga este probabil una dintre cele trei Marii, iar silueta care lipseste din partea dreapta, spun exegetii, trebuia sa fi fost Sfanta Maica a lui Christos plangandu-si Fiul. Este clar ca acest tablou a ramas neterminat de mai bine de 500 de ani.

Ø  Portretul Papei Iulius II de Rafael Sanzio, 108x81 cm, pictat in 1512, in ulei pe panou de lemn. Privesc acest portret si ma gandesc ca ma aflu in prezenta unui inalt demnitar, asezat pe fotoliu, demn reprezentant al familiei della Rovere (stejar in italiana). Rafael nu il picteaza ca pe un monarh al Bisericii, impopotonat cu cele trei coroane  ale papalitatii, ci ca pe un batran prelat ganditor, avand pe cap o boneta stacojie garnisita cu blana de un alb diferit de albul barbii papei sau de albul rochiei sau de albul batistei. In portret, papa este pictat la 69 de ani (a murit in anul 1513) cu o expresie de aristocratica resemnare, care nu are nimic in comun cu temperamentul irascibil si activ al lui Iulius II, care a fost aspru criticat in timpul pontificatului lui, pentru ca a antrenat trupele papale in campanii militare extenuante. Iulius II a fost un papa merituos si foarte norocos pentru ca in timpul pontificatului sau a avut sansa de a fi fost “servit” de trei uriasi artisti ai Renasterii : Michelangelo, Rafael si Bramante.

Ø  Noli me tangere de Titian, 111x92 cm, pictat in 1514, in ulei pe panza. Dupa depunerea lui Christos in mormant, Maria Magdalena merge la mormant, il gaseste gol si il intreaba pe un gradinar unde a fost dus trupul lui Iisus. Dar acesta o cheama pe Maria Magdalena pe numele ei, ea il recunoaste pe Christos cel inviat si intinde mana sa-l atinga, strigand “Invatatorule !” Dar Christos ii replica : “Noli me tangere” adica   “Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am ridicat la Tatal meu”. Peisajul pictat este luxuriant : marea albastra, colinele, pajistea pe care pasc oile, cetatea de pe deal si in prim-plan, sub copacul inalt, grupul celor doua personaje integrate perfect in acest peisaj. Umbra bleu a giulgiului lui Christos atrage Cerul spre Pamant, lumina straluceste in parul Mariei Magdalena, aureste acoperisurile caselor si pune in evidenta stacojiul somptuos al rochiei venetiene a Magdalenei. Tintoreto, ca un adevarat vrajitor al culorilor, reuseste acest amestec obsedant de miracol crestin si de romantism pastoral.

Ø  Plangerea lui Cupidon catre Venus de Lucas Cranach cel Batran, 81x55 cm, pictat in 1525, in ulei pe panou de lemn. Deoarece era adept al Reformei lui Martin Luther, Cranach nu a prea pictat subiecte religioase, dar, cu multa inteligenta, in acest tablou el o picteaza pe zeita Venus, zvelta si aristocratica, fara vestminte dar cu palarie si bijuterii, intr-o padure germana, unde sunt pictati si un cerb cu o caprioara. Copilasul ei – zeul Cupidon, a incercat sa “fure” miere dintr-o scorbura de copac si a fost intepat de albine L( Venus se amuza de vaicarelile lui Cupidon, incercand sa-l faca sa inteleaga ca durerile din amor pe care el le provoaca altora (cu arculetul si sagetile lui) sunt mult mai dureroase decat intepaturile de albine.

Ø  Ambasadorii de Hans Holbein, 207x210 cm, pictat in 1533, in ulei pe panou de stejar. Este unul dintre primele tablouri in care personajele sunt reprezentate in picioare. Holbein parca a vrut sa ne atentioneze ca “ars longa, vita brevis”. In stanga se afla Jean de Dinteville – ambasadorul francez la Londra. Pe globul pamantesc de pe etajera, Holbein a pictat tinutul Polisy - Franta, unde nobilul francez detinea un castel. Pe manerul pumnalului pe care il tine in mana este scrisa cifra 29 – varsta sa. In dreapta este pictat compatriotul sau - Georges de Selve, care il vizitase pe Jean in anul 1533 la Londra. Georges era un stralucit umanist, numit cu cativa ani mai inainte episcop de Lavaur. Sta cu cotul pe o carte pe care este inscris numarul 25 – varsta sa. Prin vestmintele lor si prin pozitia lor, cei doi prieteni vor sa ilustreze respectiv – viata activa si viata contemplativa, care sunt complementare una alteia. Pe mobila care se afla intre cei doi, Holbein a plasat lucruri care ii definesc pe cei doi francezi : globul terestru si instrumentele de navigatie maritima si de astronomie, cartea “Aritmetica pentru negutatori”, o mandolina si mai multe flauturi, un crucifix si o alta carte deschisa la pagina cu textul lui Martin Luther “Vino Sfantule Duh sa ne inspiri”, asadar Holbein ne spune : “Credinta crestina ofera promisiunea unei vieti eterne, in timp ce din pamant suntem facuti si in pulbere ne vom transforma”. Pe jos, pe pardoseala, o forma bizara se intinde intre cele doua personaje. Este de fapt un craniu, cu abilitate deformat, care nu poate fi perceput cu usurinta. Acest craniu, care face trimitere la blazonul lui Jean de Dinteville (si pe bereta are un medalion cu un craniu) poate fi un memento mori prin excelenta, reamintind privitorului ca omul este muritor.

Ø  Portretul Lucretiei Collatina de Lorenzo Lotto, 96x110 cm, pictat in 1533, in ulei pe panza. Subiectul tabloului s-a petrecut la Roma antica, in anul 509 i.Ch. Conform traditiei, Lucretia a fost o matroana romana, care a fost violata de fiul regelui etrusc Tarquinius Superbus, care se numea Sextus Tarquinius. Dupa ce Lucretia le cere razbunare tatalui ei - Spurrier Lucretius Tricipitino si sotului ei - Lucius Tarquinius Collatinus, ea se sinucide. Prietenul de incredere al familiei – Junius Brutus impreuna cu Collatinus declanseaza o revolta populara la Roma, care a dus la caderea tiranului etrusc Tarquinius Superbus si la instaurarea Republicii Romane. Lotto o picteaza pe Lucretia intr-un tablou cu dimensiunile inversate - mai lat decat lung - intr-o eclatanta rochie de matase verde si portocaliu, cu niste maneci bufante enorme (la moda in secolul XVI), cu un colier somptuos din aur, rubine si perle ale carui siruri intra in decolteul generos al rochiei si cu un turban alcatuit din bucle false si fundite. Lucretia ne arata un desen in care este reprezentata o fata violata. Pe masa, langa desen se afla o floare de rapita, care, in mitologie era simbolul violului si o foaie de hartie pe care scrie in latineste : “Nici o femeie nevirtuoasa nu va trai experienta Lucretiei”. Astfel, Lotto ne da mesajul ca in antichitate, sexul si violenta erau strans legate de moralitate si politica, caci sinuciderea Lucretiei a antrenat revolta care a dus la fondarea Republicii Romane.

Ø  Adoratia magilor de Pieter Bruegel cel Batran, 111x83 cm, pictat in 1564 in ulei pe panou de stejar. Fecioara este reprezentata ca o taranca olandeza, cu copilasul in brate, avand in spate pe Sfantul Iosif (foarte batran), care asculta vorbele unui cetatean. In timp ce regii-magi ofera pruncului Iisus aur, smirna si tamaie, multimea n-are ochi decat pentru bogatia cadourilor. Cu gura cascata, cetateanul ochelarist din dreapta este pictat privind invidios spre darurile (un vapor de aur, o cochilie de argint si un glob de cristal) oferite de regele maur Balthazar in timp ce soldatul pictat in spatele Fecioarei se uita uimit la recipientul de aur ce contine smirna. Iar bebelusul Iisus surade, dar are o miscare de recul in fata aurului pe care i-l ofera cel mai batran dintre regii-magi. Astfel Bruegel face o trimitere la rastignirea lui Christos, cand acesta a fost persecutat de soldati, injurat de multime si condus la crucificare. El descrie lumea inconjuratoare care nu avea ochi decat pentru bogatie si nu pentru regele din ceruri, coborat pe pamant pentru iertarea pacatelor. “Fiule de Dumnezeu si de om, tu traiesti in mijlocul unei multimi rebele, care desi are ochi, nu vede nimic” (Ezechiel XII, 2).

Ø  Sfantul Gheorghe si Dragonul de Jacopo Robusti zis Tintoreto (pentru ca tatal lui era vopsitor), 158x100 cm, pictat in 1570, in ulei pe panza.  Subiectul este cunoscut din “Legenda aurita” din secolul III : in Cappadocia exista un monstru care teroriza populatia si cerea in fiecare zi sa ii fie sacrificati doi tineri - trasi la sorti. Intr-o zi sortii cazura pe fiica regelui Cappadociei, care trebuia sa fie data Dragonului. Un ofiter roman (din timpul domniei lui Diocletian) si martir crestin – Sfantul Gheorghe, care trecea calare pe acolo, ataca Dragonul – cu ajutorul lui Dumnezeu – si il omoara. Tintoreto picteaza un peisaj luxuriant, pe Dumnezeu Tatal in inaltul cerurilor, binecuvantand triumful Binelui asupra Raului, pe Dragonul iesind din mare si pe printesa ingrozita, tremurand, fugind si aproape “cazand” din tablou. Sfantul Gheorghe soseste din dreapta, luminat de o lumina nepamanteana care face sa straluceasca arborii, crupa calului, armura cavalerului si pielea si vestmintele rosii/bleu ale printesei. Contrar traditiei religioase, intre Sfantul Gheorghe si Printesa se afla precedenta victima a Dragonului – Christos crucificat. In acest tablou, ca si in altele, de altfel, Tintoreto a folosit faimoasele lui culori in tonuri de verde, obtinute din piatra semipretioasa de malachit, folosita din abundenta in acea perioada pentru constructia coloanelor.

Ø  Familia regelui Darius in fata lui Alexandru cel Mare de Paolo Caliari zis Veronese (pentru ca era originar din Verona), 236x475 cm, pictat in 1570 in ulei pe panza. Un tablou admirabil, cu tente somptuoase : rosu, verde, portocaliu, auriu, maron, bleu-gri si violet, care parca se diluează pentru a scoate in evidenta personajele. Scena pictata se refera la clementa lui Alexandru cel Mare, care, dupa  ce il invinsese pe regele persan Darius III in batalia de la Issos (333 i.Ch.), le gratiaza pe mama, sotia si cele doua fete ale adversarului sau. El le spune ca regele Darius III traieste si ca persoanele lor regale vor fi tratate cu respect. A doua zi de dimineata, Alexandru (pe atunci in varsta de 23 de ani) se prezinta in fata familiei lui Darius, insotit de generalul sau Hephaestion. Cand intra in pavilionul regal, mama lui Darius III se posterna in fata generalului crezand ca este Alexandru. Hephaestion face un pas inapoi, un servitor ii indica reginei mame cine este imparatul, dar Alexandru, curtenitor, ii spune aceste cuvinte : ”Nu este o greseala, generalul este si el un Alexandru !” Gesturile reginei mame si ale curteanului in directia frumoasei Stateira (sotia regelui Darius III) fac poate referire la gentiletea lui Alexandru care nu a revendicat-o pe regina persana Stateira ca prada de razboi in chip de concubina. In schimb, mai tarziu s-a casatorit cu cele doua fiice ale lui Darius III – Barsine si Drypetis. Giganticul tablou probabil ca era expus la inaltime, pentru ca personajele – dintre care unele, erau, fara indoiala, portrete de familie – sunt pictate in partea de jos a panzei, pe o terasa, in fata unei colonade, inconjurate de o multitudine de oameni, animale, arme. Marea elocventa a tabloului : si noi putem face aceeasi confuzie ca si regina mama ! Alexandru, foarte tanar, investmantat in rosu, pare mai saracacios imbracat decat Hephaestion, cu armura lui aurie si cu pelerina somptuoasa de catifea caramizie.

Ø  Christos izgonind pe negustori din templu de Domenikos Theotokopoulos zis El Greco, 106x130 cm, pictat in 1600, in ulei pe panza. Tabloul are subiectul descris in Evanghelia lui Matei (XXI, 12-14), in care, la Ierusalim, Iisus intra in templu si ii izgoneste pe vanzatorii de animale pentru sacrificiile rituale, zicand : ”Casa tatalui meu este pentru rugaciuni; dar voi ati facut din ea o taverna de banditi !” Christos este reprezentat in mijlocul tabloului, investmantat intr-o roba stacojie, avand in dreapta sa, intre coloane, pe Adam si Eva izgoniti din Paradis, iar in stanga sa pe Abraham in momentul in care ingerul Rafael ii opreste mana cu care, la dorinta lui Dumnezeu, trebuia sa il sacrifice pe fiul sau mult-iubit, pe Isac. Christos agita cu mana dreapta un bici cu care ii loveste pe negustorii aflati in dreapta sa, in timp ce cu mana stanga face un gest de scuze fata de personajele pictate in stanga sa, care au o atitudine de supunere si de pocainta. Miscarea giratorie a figurilor care il inconjoara pe Christos, ca animate de balansul bratului drept si de esarfa albastra a mantiei sale, ma fac sa ma gandesc la o timona avandu-l in centru pe Iisus. Redarea solemna a acestui subiect religios, despuiat de ornamentele traditionale ca porumbei, animale mici sau monede zburand prin aer, ar semnifica ca El Greco si comanditarii sai considerau acest tablou ca simbolic  pentru miscarea contemporana  a Contra-Reformei, vizand purificarea Bisericii si distrugerea protestantismului si a ereziilor propovaduite de doctrina lui Martin Luther.

Ø  Cina de la Emaus de Michelangelo Merisi zis Caravaggio, 141x196 cm, pictat in 1601, in ulei pe panza. Exegetii vad in tentele sumbre ale tablourilor lui o reflexie a vietii dezordonate pe care a dus-o Caravaggio : cu spada in mana, s-a batut in duel, a omorat un om pe strazile Romei, a insultat un Cavaler de Malta si a fost incarcerat, a evadat din inchisoare, a fost schingiuit de sicari (o secta medievala iudaica) si a murit de febra maligna in Porto Ercole la varsta de 39 de ani. Acest tablou, pictat la varsta de 30 de ani, descrie miracolul aparitiei lui Christos, dupa rastignire, in fata ucenicului Cleophas si a insotitorului sau, intr-un han, in drum spre Emaus. In momentul in care necunoscutul binecuvanteaza si frange painea – cum o facuse si la Cina cea de taina – cei doi comeseni il recunosc pe Iisus. Acesta a fost zugravit de Caravaggio imberb, exact cum l-a pictat si Michelangelo in tabloul, de la Vatican,  Judecata de apoi. Discipolul din dreapta poarta pe vesta cochilia pelerinilor Sfantului Iacob, Cleophas are maneca de la haina sfasiata. Lumina trece prin carafa de vin si se aseaza pe fata de masa, reflectandu-se apoi in platourile cu mancare. Parca am fi si noi in jurul mesei, privind la hangiu care pare siderat in fata Fiului lui Dumnezeu.

Ø  Samson si Dalila de Pierre Paul Rubens, 185x205 cm, pictat in 1610, ulei pe panou de lemn. Rubens, intors din Italia la 31 de ani, la capataiul mamei sale muribunde, se stabileste in Anvers, unde avea un prieten foarte bogat – consilierul municipal Nicolaas Rockocx, care i-a comandat acest tablou. Orizontalitatea patului pe care Samson doarme in poala Dalilei, ne conduce privirea spre peretele din dreapta in care este deschisa usa, lasandu-ne sa vedem pe soldatii filistinieni care vor intra in dormitor pentru a-l captura pe nenorocosul erou evreu, lasat fara podoaba capilara, taiata de vicleana Dalila. Luminile sunt savant pictate (jaratecul, lumanarea servitoarei si torta soldatilor) decupand reflexe speciale in tonuri calde pe bustul dezgolit al Dalilei, pe spatele si bratele atletice ale lui Samson, sau pe matasea vestmintelor  sau ale covorului oriental de pe pat. Pasiunea fatala a evreului Samson fata de filistiniana Dalila este relatata in Vechiul Testament : corupta Dalila il atrage pe Samson in dormitorul ei si, dupa noaptea de amor ii afla secretul fortei lui supranaturale – parul lui – pe care i-l taie si apoi ii cheama pe soldatii filistinieni sa-l orbeasca. In final, insa, credinta in Dumnezeu il salveaza si Samson, care orb si incatusat va darama templul filistinienilor si ii va invinge !

Ø  Loth si fiicele sale parasind Sodoma de Guido Reni, 111x149, pictat in 1615, in ulei pe panza. Reni era originar din Bologna, era un barbat foarte frumos, talentat si pios, dar si in jucator de carti inrait, care a ramas celibatar pana la sfarsitul vietii lui. Impactul acestui tablou, pictat pentru un colectionar particular, la varsta de 40 de ani, depinde de nivelul de cultura al privitorului si de dorinta lui de a avea timp sa-l priveasca si sa-l aprecieze. De fapt in acest tablou nu se intampla nimic ! Ar trebui sa cunoastem ce s-a intamplat cu personajele inainte de scena pictata. Episodul este descris in capitolul XIX din Cartea Genezei : doi ingeri au venit sa il previna pe credinciosul Loth (nepotul de frate al lui Abraham) ca Dumnezeu va distruge orasul pacatos Sodoma si sa il sfatuiasca sa fuga impreuna cu familia sa in munti, fara a mai privi inapoi. Dar sotia sa – priveste inapoi, spre orasul Sodoma in flacari si este transformata intr-o coloana de sare. Scena pictata de Reni se petrece in grota de pe munte, unde cele doua fete ale lui Loth se gandesc ca ei trei sunt singurii supravietuitori de pe Pamant. Din uniunile incestuoase ale lui Loth cu fiicele sale se vor naste Moab si Ben-Ammi, stramosii moabitilor si ai amonitilor – inamicii poporului lui Israel. Reni picteaza in “gros plan” pe batranul Loth si pe fiicele lui adolescente, fata mai mare purtand o carafa cu vin care va juca un rol crucial in scena incestului. Totul pare clar ca lumina zilei si totusi in atmosfera pluteste o ambiguitate sinistra : omul batran are o privire avida, libidinoasa, iar tinerele au priviri nelinistite si pline de dorinte sexuale, ca bacantele antice. Culorile sunt somptuoase cuprinzand toate nuantele din spectrul solar.

Ø  Vanitas (Tanar cu un craniu in mana) de Frans Hals, 92x81 cm, pictat in 1628, in ulei pe panza. Hals era recunoscut pentru îndrazneata spontaneitate si libertate in tratarea subiectelor sale, pe care le realiza cu repeziciune si vigoare. Criticii au ajuns la concluzia ca ochii, nasul, gura si podoaba capilara au fost realizate dintr-o singura miscare a pensulei pe panza, fara adaugiri de straturi de ulei. Poate ca Hals a vrut sa il reprezinte, in maniera personala, pe Hamlet la mormantul lui Yorick. Tinut in mana de un om tanar, craniul devine simbolul mortalitatii, evocand caracterul efemer al vietii umane – vanitas vanitatis (desertaciunea desertaciunii ca in Cartea lui Ezechiel). Costumul tanarului este jumatate italian/jumatate shakespereian, cu bereta rosie cu pana lunga portocalie si cu faldurile, savant pictate, ale mantiei sale. In anul 1902 pictorul Whistler a spus : “Cum sa iti poti imagina ca un betivan ca Hals putea sa faca niste lucruri atat de splendide !”

Ø  Sfanta Margareta (sau Marina) din Antiohia de Francisco de Zurbaran, 163x105 cm, pictat in 1634, in ulei pe panza. Este un tablou de tinerete, influentat puternic de maniera lui Caravagio. Tabloul face parte dintr-o suita de picturi despre sfintele fecioare pe care Zurbaran le executa pentru manastirile de calugarite din America Latina sau din Spania. Sfanta Margareta/Marina este pictata in picioare, in atitudinea proprie statuilor de lemn, vopsite in culori vii, care se gasesc in bisericile spaniole. Simbolul ei – Dragonul, se afla, intr-o postura agresiva, asezat la picioarele ei. Dupa legenda, diavolul i-a aparut in fata Margaretei/Marinei, in inchisoarea unde fusese inchisa pentru ca refuzase sa se casatoreasca cu paganul Olibrius – prefectul Antiohiei din timpul domniei imparatului Diocletian. Cand Dragonul a amenintat-o, Margareta si-a facut semnul crucii pe piept, cruce care a devenit reala si care, atunci cand Dragonul a inghitit-o pe Margareta/Marina, i-a perforat burta Dragonului in doua, Margareta/Marina scapand vie si nevatamata. Ulterior, ea a fost executata, dar in onoarea acestei salvari miraculoase, Sfanta Margareta/Marina este protectoarea femeilor care nasc. In tablou, Sfanta Margareta/Marina este imbracata in pastorita (la moda in secolul XVII), austera si foarte curata, avand pe bratul stang o alforjas (sacosa) de lana iar in mana dreapta avand un baston metalic de cioban. Toate detaliile costumului ei popular si, in particular, palaria ei de paie cu borurile rasfrante, sunt pictate cu atata realism, de parca Zurbaran ar fi studiat costumul intr-un muzeu etnografic.

Ø  Portretul ecvestru al lui Charles I de Antoon van Dyck, 367x292 cm, pictat in 1638, in ulei pe panza. In 1625, regele Charles I, i-a succedat la tronul Marii Britanii tatalui sau Iacob I (fiul Mariei Stuart). Tabloul, de dimensiuni considerabile, il reprezinta pe rege in postura de luptator, purtand o armura fabricata la Greenwich si avand in mana dreapta un baston de comandant. In spatele calului, un paj poarta coiful sau cu panas multicolor. Deasupra pieptarului metalic regele poarta un medalion de aur reprezentandu-l pe Sfantul Gheorghe omorand Dragonul, in care se afla un portret al sotiei sale – Henriette Marie de France. Medalionul ne reaminteste ca Charles I era cavaler al Ordinului Jartierei iar atitudinea lui ne confirma conceptia regelui despre puterea divina si absoluta a regalitatii (in lupta permanenta cu Parlamentul englez), chiar daca Charles I a fost condamnat la moarte si omorat de Cromwell in 1649. Tot Antoon van Dyck este si autorul faimosului portret triplu al regelui Charles I – profil din stanga, reprezentare din fata, reprezentare pe trei sferturi din dreapta.