Lista acronimelor şi abrevierilor
Yüklə 3,02 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Necesarul estimat de campusuri şcolare, pe Regiune (2005)
EducaţiaGrafic 10 Î Graficul de alături ilustrează evoluţia populaţiei şcolare (toate nivelurile) în perioada 1998 – 2005. Rata medie de participare la educaţie a populaţiei cu vârsta între 15 – 24 ani (nivel ISCED 1-6 – învăţământ primar - post universitar) este de 46,1%, cea mai scăzută faţă de media UE (59,0%). Numărul elevilor din învăţământul primar şi gimnazial a scăzut relativ constant în ultimii ani. Cu toate acestea numărul unităţilor de învăţământ primar şi gimnazial a scăzut într-un ritm mult mai accelerat: la nivel naţional aceste unităţi au scăzut cu 48% faţă de 2002. În plan regional, cu excepţia regiunii Bucureşti Ilfov în care numărul unităţilor a scăzut cu 19%, în celelalte regiuni scăderea s-a situat între 30% (Nord Est) şi 56% (Nord Vest). Prognozele prevăd o creştere a numărului elevilor ceea ce va conduce la exercitarea presiunii asupra infrastructurii şcolare. În învăţământul liceal numărul elevilor a crescut în toate regiunile, în perioada 1998-2005, cu procente diferite (între 1,27% la nivelul regiunii Regiunii Bucureşti-Ilfov şi 14,63% la nivelul Regiunii Nord-Est), spre deosebire de numărul unităţilor care nu a variat semnificativ. Acelaşi trend poate fi remarcat şi în ceea ce priveşte învăţământul profesional şi tehnic, cele mai semnificative creşteri fiind înregistrate în regiunile Sud Vest (38,5%) şi Nord Est (29,27%). O explicaţie a fenomenului îl poate constitui faptul că la nivelul populaţiei şcolare s-a conştientizat importanţa nivelului educaţional pe piaţa muncii şi necesitatea unei calificări pentru asigurarea unei retribuţii superioare. La această creştere au contribuit şi măsurile luate de MECT. În anul 2003. nivelul învăţământului obligatoriu a fost extins de la 8 la 10 ani. Pentru a absolvi învăţământul obligatoriu elevii se pot înscrie în licee teoretice, licee tehnologice (componentă a rutei de profesionalizare directă) sau în şcolile de artă şi meserii (componentă a rutei de profesionalizare progresivă). În 2005/2006 rata brută de cuprindere în învăţământul obligatoriu era de 95,8%. Acest procent este supradimensionat ca urmare a prevederii Legii educaţiei din 2003 care permitea înscrierea în clasa întâi la vârsta de 6 ani, fată de 7 ani, care era limita minimă anterioară. Aşadar rata brută de cuprindere în învăţământul obligatoriu din 2005/2006 era mai scăzută decât cea înregistrată în 2002/2003, când era de 98%. La nivelul universitar situaţia este relativ stabilizată ca urmare a creşterii simultane atât a infrastructurii cât şi a numărului de studenţi. Din 1990 numărul de studenţi a crescut cu 371% (de la 192.810 în 1990 la 716.464 în anul şcolar 2005/2006). În două regiuni creşterile au fost semnificative în perioada 1990 – 2000, respectiv în regiunea Centru (numărul de studenţi a crescut de patru ori) şi în regiunea Sud Muntenia (numărul de studenţi a crescut de şase ori). Aceste creşteri mari sunt parţial explicate de apariţia unui număr mare de universităţi private precum şi de conştientizarea populaţiei de beneficiile unei educaţii superioare. Numărul instituţiilor de învăţământ superior a crescut la 107 (din care 49 sunt publice), acestea având în structura lor 770 facultăţi. Cele mai multe instituţii de învăţământ superior şi facultăţi sunt înregistrate la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov (aproximativ o treime). La nivelul regiunilor Nord-Est, Vest, Nord-Vest , Centru aceste instituţii au o prezenţă relativ echilibrată între 12 şi 15 % din total. Începând cu anii 2000, cu excepţia regiunilor Centru şi Bucureşti Ilfov (42 respectiv 47%) creşterea numărului de studenţi s-a situat între 20–30 procente pe an. În 2004/2005, rata medie de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior era de30,1%. În ceea ce priveşte absolvenţii de studii superioare distribuţia pe discipline pentru anul 2005 se prezintă astfel: 22% absolvenţi de ştiinţe tehnice, 28% absolvenţi în economie, 10% absolvenţi în ştiinţe juridice şi 32% în ştiinţe umane. Infrastructura educaţională Infrastructura şcolară are o deosebită importanţă pentru atragerea activităţilor cu nivel înalt de cunoştinţe, acestea asigurând condiţiile adecvate pentru pregătirea şi calificarea populaţiei. Grafic 11 P Prin urmare, situaţia instituţiilor de învăţământ din mediul preuniversitar s-a agravat, majoritatea având deficienţe atât în ceea ce priveşte gradul de siguranţă, gradul de uzură al utilităţilor de bază precum şi dotarea cu echipamente. Unităţile de învăţământ din mediul rural sunt mai afectate, urmare a accesul mai dificil. Principala problemă a infrastructurii de învăţământ o reprezintă lipsa de siguranţă în exploatare datorită avariilor provocate de cutremure dar şi de vechimea clădirilor. O parte din clădiri au fost construite în secolul al XVIII-lea, unele concepute iniţial pentru a avea altă destinaţie, transformate şi amenajate ulterior cu o structură de rezistenţă şi conformare funcţională prezentând deficienţe majore. Primele norme de protecţie antiseismică în construcţia clădirilor au fost introduse în 1940, ceea ce înseamnă că toate clădirile construite înainte de acest an prezintă un potenţial ridicat de avariere sau chiar dărâmare. Învăţământul obligatoriu Evoluţia ascendentă a natalităţii din ultimii ani, coroborată cu disponibilitatea infrastructurii de învăţământ obligatoriu, va determina, în perioada imediat următoare o creştere a presiunii manifestate asupra infrastructurii de învăţământ obligatoriu. Din punct de vedere tehnico-edilitar situaţia cea mai precară o au şcolile din mediul rural, unde, mai funcţionează, încă, 43 unităţi fără curent electric şi 2805 fără nici o sursă de apă. Mobilierul şcolar din mediul rural este de asemenea într-o stare foarte proastă, numai 28% fiind într-o stare adecvată. Dotarea şcolilor cu materiale didactice este slabă, ea variază între 5-10% pentru învăţământul preşcolar, gimnazial şi profesional şi între 15-20% pentru cel liceal. Peste 70% dintre unităţile de învăţământ necesită lucrări de reabilitare. Investiţiile cele mai mari sunt necesare în Regiunea Nord-Est (90,8% din şcoli) comparativ cu Regiunea Bucureşti-Ilfov, unde numai 32,92% din şcoli necesită investiţii pentru reabilitare. În cazul laboratoarelor de specialitate se impune şi dotarea acestora cu echipamentele necesare în vederea atingerii standardelor de pregătire profesională. Tabel 20
Situaţia şcolilor pe regiuni de dezvoltare17, pe regiuni, in 2004 - număr -
Sursa: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, 2004 Ponderea şcolilor din mediul rural este foarte mare, iar aceste şcoli, de regulă nu corespund unor standarde moderne şi europene. Această situaţie afectează atât calitatea învăţământului, cât şi sănătatea elevilor şi cadrelor care îşi desfăşoară activitatea în respectivele unităţi. Dotările de bază pentru dezvoltarea unui învăţământ bazat pe sistemul informatic sunt extrem de modeste: 3 calculatoare / 100 elevi de gimnaziu (39.983 calculatoare pentru 1.229.449 elevi) si 5 calculatoare / elevi de liceu (34.396 calculatoare pentru 697.919 elevi). Aproximativ 57% din unităţile şcolare erau conectate la Internet. Accesul la Internet era de 1 calculator conectat la internet / 100 elevi gimnaziu şi 3,5 calculatoare conectate la internet / 100 elevi liceu. În anul 2001 s-a lansat ca parte a strategiei Guvernului României privind informatizarea si educaţia asistată pe calculator – programul Sistemul Educaţional Informatizat (SEI). Programul s-a derulat pe etape, 3 până în prezent, etapa a IV-a fiind prevăzută a se desfăşura în intervalul 2005-2008. Până în anul 2004, din punct de vedere al dotărilor privind tehnologia informaţiei au fost realizate următoarele: au fost alocate 37.150 calculatoare, 1.510 servere şi au fost create 1.510 reţele informatice, totodată au fost conectate la internet 600 de şcoli. Se preconizează că în ultima fază de implementare a SEI să se doteze 3.228 de laboratoare, ceea ce va însemna un număr suplimentar de aproximativ 80.000 calculatoare (3228 lab x 25 staţii). 55,26% din aceste calculatoare vor fi repartizate în unităţile şcolare din mediul rural, iar restul de 44,74% în unităţile şcolare din mediul urban. Având în vedere nivelul mediu de dotări cu echipamente privind tehnologia informaţiei la nivel UE, 10,8 calculatoare / învăţământ secundar inferior şi 12,5 calculatoare/ învăţământ secundar superior, 10 calculatoare conectate la internet /100 elevi (învăţământ primar, secundar, vocaţional) şi 93% din şcoli conectate la internet, este necesară continuarea dotării învăţământului pre-universitar cu echipamente privind tehnologia informaţiei. Campusuri educaţionale Campusuri preuniversitare În anul 2003, nivelul învăţământului obligatoriu a fost extins de la 8 la 10 ani. În acest context, elevii din mediul rural vor întâmpina dificultăţi în a absolvi învăţământul obligatoriu, ca urmare a existenţei la nivel rural numai a şcolilor gimnaziale care au predare până la nivelul clasei a opta. Pentru contracararea acestui fenomen, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a iniţiat un proiect de comasare a activităţilor educaţionale în centre şcolare care să deservească o zonă mai mare, denumite campusuri educaţionale. Aceste campusuri reunesc în acelaşi perimetru toate activităţile procesului educaţional (predare, practică, activităţi sociale, activităţi recreative, etc.) prin concentrarea clădirilor educaţionale şi a serviciilor (gruparea activităţilor educaţionale şi de suport în anumite zone). Un campus preuniversitar include, aşadar: şcoala, facilităţi de cazare, cantină, bibliotecă, ateliere speciale pentru dezvoltarea capacităţilor practice, săli de sport; aceste facilităţi pot fi folosite atât pentru formare iniţială, cât şi pentru formare continuă şi pot fi adaptate nevoilor locale. Scopul urmărit prin înfiinţarea acestor campusuri este de a facilita accesul elevilor din zonele rurale la educaţie şi instruire, precum şi asigurarea accesului egal la învăţământ. În momentul acordării statutului de campus, se va ţine seama de cerinţele dezvoltării economice a zonei respective, aceste unităţi şcolare fiind înfiinţate /dotate în funcţie de specificul zonei respective şi de cererea pieţei muncii. S-a identificat necesitatea unui număr de 458 campusuri. Acestea vor fi reabilitate / construite în perioada următoare din diferite surse: bugetul de stat, împrumuturi externe, POR. Necesarul de campusuri şcolare estimat, se prezintă astfel pe regiuni de dezvoltare: Tabel 21 Necesarul estimat de campusuri şcolare, pe Regiune (2005)
Pentru a răspunde cerinţelor de integrare pe piaţa muncii, campusurile preuniversitare finanţate prin POR se vor concentra pe unităţile de învăţământ profesional şi tehnic (IPT). Capacitatea de şcolarizare prin IPT a crescut semnificativ de la 844 de şcoli în 2002/2003 (518 în mediul rural) la 1367 de unităţi (din care 611 în mediul rural) în 2006/2007. Chiar dacă numărul acestor unităţi a crescut, nivelul lor de dotare este inadecvat pentru a funcţiona în condiţii bune şi la standarde. Un număr de 325 de unităţi au beneficiat de asistenţa Phare pentru reabilitare, aceste unităţi funcţionând la standarde. Având în vedere experienţa acumulată până în prezent prin programe de preaderare, şi legătura directă între acest sector educaţional şi piaţa muncii, precum şi necesarul de reabilitare s-a considerat oportună continuarea sprijinirii acestui sector prin POR. Campusuri universitare Grafic 12 Î  ncepând cu anul universitar 2004/2005 organizarea învăţământului universitar se face în baza programelor de studii pe trei cicluri, conform prevederilor convenţiei de la Bologna.
Aşa cum s-a arătat mai devreme în analiză, numărul instituţiilor de învăţământ superior a crescut, dar condiţiile oferite de acestea nu au înregistrat îmbunătăţiri semnificative, afectând aşadar procesul educaţional. Baza de documentare din biblioteci sau echipamentele din laboratoare sunt insuficient dezvoltate în cele mai multe universităţi. Condiţiile de viaţă şi învăţare ale studenţilor nu sunt asigurate la un nivel adecvat de calitate. Cele 49 de universităţi de stat au în evidenţă un număr total de 333 cămine, din care 303 sunt clădiri în proprietatea universităţilor. Standardele de locuire nu pot fi asigurate ca urmare a vechimii clădirilor, lipsa utilităţilor, gradul ridicat de uzură. Majoritatea covârşitoare a acestor clădiri au peste 35 de ani, depăşind perioada normală de funcţionare. Costurile de întreţinere sunt foarte mari şi eficienţa energetică foarte scăzută. Din punct de vedere al asigurării cu utilităţi, 65% din totalul căminelor sunt dotate cu grupuri sanitare comune (băi, WC-uri, spălătoare), şi 40% din totalul căminelor îşi asigură confortul termic prin puncte termice sau centrale termice de zonă, crescând aşadar costurile de încălzire, şi ca urmare a vechimii ţevilor din cauza căreia se pierde energia. Având în vedere că după 1981 au fost construite doar 44 de cămine, coroborat cu creşterea numărului de studenţi, capacitatea de cazare a unităţilor de cazare este depăşită, studenţii fiind cazaţi în condiţii de supraaglomerare (1-2 paturi în cameră peste capacitatea normată de cazare). Datorită lipsei de spaţiu şi a condiţiilor normale, în anul universitar 2006/2007 au fost respinse peste o treime din cererile de cazare. Bibliotecile universitare sunt componente definitorii ale sistemului de învăţământ. Ele trebuie să răspundă cerinţelor şi nevoilor de studiu ale studenţilor şi cadrelor didactice, contribuind la dezvoltarea lor. Fondurile alocate pentru dotarea bibliotecilor sunt insuficiente, multe cărţi nemaifiind relevante pentru situaţia curentă. Cu toate că au fost atrase fonduri pentru investiţii în universităţi, atât de la bugetul de stat cât şi din surse externe, nevoia de reabilitare încă persistă. Multe instituţii necesită lucrări de reabilitare, echipamente IT, cărţi, documentaţie. Formarea profesională continuă În anul 2004, în România se înregistra cea mai scăzută rată de participare la activităţile de formare continuă: 1,5% comparativ cu media UE-25 de 10,6% (raportat la populaţia cu vârstă cuprinsă între 25 şi 64 ani). Costurile cursurilor de formare precum şi numărul insuficient de oferte la nivel local sunt câteva dintre motivele acestei participări scăzute. Centrele Regionale de Formare Profesională (aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă) sunt puţine la număr, iar cele 1200 de unităţi şcolare care oferă atât servicii de educaţie iniţială şi formare continuă nu sunt suficient implicate în formarea adulţilor. La sfârşitul anului 2005, reţeaua ANOFM a centrelor de formare profesională a adulţilor cuprindea 20 centre de pregătire profesională aflate în subordinea agenţiilor judeţene pentru formare profesională (în 19 judeţe) şi 6 centre regionale de formare profesională a adulţilor din subordinea ANOFM. Aceste centre îşi desfăşoară activitatea atât în spaţii închiriate cât şi în spaţii aflate în administrare sau preluate prin contract de comodat şi dispun, în totalitatea lor, de 178 săli de curs, 132 ateliere/laboratoare pentru instruire practică (dispuse pe o suprafaţă totală de 28.325 mp). Centrele sunt autorizate să furnizeze servicii de formare profesională pentru 98 de meserii, care, deşi sunt cele mai solicitate, în prezent, pe piaţa muncii se dovedesc a fi insuficiente pentru a contribui la creşterea mobilităţii şi (re)integrării şomerilor pe piaţa forţei de muncă. Tabel 22 Calificări oferite de centrele de formare profesională pentru adulţi - număr -
*Notă: În prezent, Centrul de Formare Profesională nu este funcţional Dezvoltarea insuficientă a segmentului de meserii pentru care centrele proprii ale ANOFM deţin autorizare este reflectată şi în numărul cursanţilor din anul 2005. Din totalul celor 42.996 persoane care au beneficiat de serviciile de formare profesională finanţate de ANOFM în cursul anului 2005, numai 18.582 (43,2%) au participat la cursurile organizate prin centrele proprii, după cum urmează: - 11.514 persoane au participat la cele 614 cursuri organizate de centrele de formare profesională ale agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (cele mai solicitate cursuri fiind cele de: lucrător în comerţ, ospătar, zidar, operator introducere, validare şi introducere date, bucătar); - 7.068 persoane au participat la cele 418 cursuri organizate de centrele regionale de formare profesională a adulţilor (cele mai multe cursuri fiind cele de: zidar, operator introducere, validare şi introducere date, ospătar, bucătar, dulgher tâmplar parchetar).
Yüklə 3,02 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
n România, natalitatea a scăzut începând cu anii ’90, fiind urmată de o uşoară revigorare la începutul anilor 2000. Acest fenomen a afectat într-o oarecare măsură populaţia în vârstă de şcolarizare. . Interesul pentru şcoală a scăzut din diferite 
resiunea asupra reducerii cheltuielilor publice sau controlul strict al acestora, precum şi fiscalitatea ridicată, au sacrificat în mod constant stimularea programelor sociale. În mod special a fost afectată finanţarea învăţământului, consecinţa inevitabilă fiind deteriorarea capitalului uman şi reducerea potenţialului de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung.