Evaluarea Strategică de Mediu Evaluarea Strategică de Mediu (SEA), componentă principală a procesului de evaluare ex-ante a POR, a urmat etapele procedurale în conformitate cu HG 10762004 (care transpune Directiva UE 200142EC). Procedura SEA a început în septembrie 2006; au fost organizate 3 întâlniri ale grupului de lucru inter-instituţional, înfiinţat pentru a evalua efectele implementării POR asupra mediului. Proiectul de raport SEA a fost elaborat în noiembrie 2006, când a fost lansat şi procesul de consultare publică. Au avut loc consultări publice privind raportul SEA şi POR. Documentele au fost făcute publice şi au fost postate pe site-ul MDLPL. Publicul a fost anunţat prin intermediul canalelor media despre oportunitatea pe care o are de a-şi exprima opinia asupra documentelor, pe parcursul a 45 zile. Întâlnirea pentru dezbaterea publică a avut loc pe 18 ianuarie 2007.
Raportul SEA pentru POR identifică efecte preponderant pozitive şi neutre asupra mediului, ca urmare a implementării programului. În ceea ce priveşte efectele negative asupra mediului, care pot apărea din cauza unor investiţii specifice prevăzute în program, raportul furnizează o serie de măsuri care să prevină, să reducă sau să contracareze respectivele efecte. Aspectele de mediu conţinute în Raport, au fost luate în considerare la elaborarea programului. Toate efectele implementării POR asupra diferitelor componente de mediu vor fi monitorizate printr-un set de indicatori specifici, care vor fi introduşi în sistemul general de monitorizare a programului.