Strategia a fost elaborată pe baza analizelor economice şi sociale şi reflectă politica României de dezvoltare regională, conform Legii Dezvoltării Regionale (Legea nr. 315/2004) precum şi procesul de descentralizare, aşa cum este detaliat în Legea Cadru privind Descentralizarea nr. 339/2004 precum şi alte legi relevante. De asemenea, Strategia ia în considerare Orientările Strategice Comunitare pentru perioada 2007–2013, Agenda Lisabona, îndeosebi în ceea ce priveşte precondiţiile necesare asigurării creşterii economice, preum şi Agenda Teritorială a Uniunii Europene, privind sprijinirea unei dezvoltări teritoriale echilibrate. In procesul elaborării strategiei, s-a utilizat o abordare de sus în jos şi de jos în sus, fiind elaborată pe baza Strategiilor de Dezvoltare ale Regiunilor, elaborate la nivel regional, în largi grupuri de lucru parteneriale. Strategia a luat în considerare, în mod realist, capacitatea limitată de planificare strategică şi financiară a nivelului local, îndeosebi în arealele mai puţin dezvoltate şi de aceea se are în vedere, în principal, ca proiectele să fie gestionate la nivel local, iar nivelul central să asigure şi să supervizeze coerenţa întregului program.
Strategia POR respectă prevederile Cadrului Strategic Naţional de Referinţă, contribuind la atingerea obiectivului global al acestuia, privind diminiuarea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi celelalte state membre ale UE. Programul Operaţional Regional contribuie la realizarea celor 5 priorităţi ale CSNR, prin soluţionarea a numeroase probleme de dezvoltare pe care acesta le-a identificat. În comparaţie cu UE 27, regiunile României sunt printre cele mai puţin dezvoltate şi vor fi necesari mulţi ani şi resurse semnificative pentru atingerea convergenţei cu celelalte state membre. Pornind de la ceea ce s-a realizat până în prezent prin programele investiţionale din perioada preaderării, POR îşi propune să impulsioneze dezvoltarea regiunilor României pentru realizarea obiectivului convergenţei.
Dostları ilə paylaş: |