Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

3.Dezvoltarea ritualului Proscomidiei după secolul al IV-lea.

a) Procesul de modificare a atins întâi cantitatea și forma materiei Sfintei Jertfe, adică a pâinilor aduse și folosite la Proscomidie. La început se aduceau pâini ce nu se deosebeau de cele din uzul comun și erau necesare pentru numărul mare al celor care se împărtășeau precum și modul împărtășirii lor.

Din cauza împuținării numărului celor ce se împărtășeau + schimbarea modului de împărtășanie, a fost deajuns o singură pâine care mai târziu s-a micșorat treptat luând denumirea, forma și mărimea tipizată a prescurii de azi, fie rotundă, fie cu 3-4-5 cornuri.

Cu timpul nu a mai fost nevoie nici de o prescură întreagă pt pregătirea Sf.Trup ci a început să se taie o parte aleasă din ea, delimitată prin pecetea întipărită pe ea. Această parte s-a numit Agneț (adică miel de jertfă). Așa s-a ajuns treptat la ritualul scoaterii și pregătirii Agnețului, care, împreună cu ritualul pregătirii potirului alcătuiesc partea esențială și totodată cea mai veche din rânduiala Proscomidiei, afară de rugăciunea punerii-înainte.

Acest ritual, în forma lui embrionară era în uz deja înainte de secolul VIII iar primul document ce cuprinde o descriere îndirectă a ritualului pentru pregătirea Sf.Agneț este comentarul liturgic al patriarhului Gherman I al Constantinopolului (sec. VIII). Din felul în care Sf.Gherman explică Liturghia timpului său, ritualul Proscomidiei se reducea la actele: liturghisitorii scoteau cu copia Agnețul, îl puneau pe disc, turnau vin și apă în potir; preotul rostea o rugăciune peste ele, învelea și tămâia.

Unele amănunte secundare ale ritualului pregătirii Agnețului și a potirului se adaugă succesiv până în sec XIV, stabilite definitiv de Filotei, patriarhul C-polului în a sa Rânduială sau Călăuză a Sf. Liturghii, care ne dă cea dintâi descriere amănunțită și sistematică a rânduielii Proscomidiei aproape exact în forma ei de azi, așa cum o aflăm în Liturghier.

b) Mult mai veche decât ritualul Agnețului trebuie să fie Rugăciunea numită azi în Liturghier a Proscomidiei sau a punerii-înainte, adică rugăciunea pentru consacrarea și binecuvântarea Darurilor, care este rugăciunea principală a Proscomidiei, pt că prin rostirea ei, pâinea și vinul capătă caracterul și valoarea de ofrande/daruri de jertfă. Textul ei întrebuințat la ambele Liturghii (Sf.Ioan +Sf.Vasile) îl găsim pentru prima dată în Codicele Barberini, din sec VIII, la începutul Liturghiei Sf.Vasile care pe atunci era cea normală.

c) Miridele (părticelele de la gr.meris/meridos = parte) derivă din pomenirile nominale, primordiale în rânduiala Liturghiei care la început se făceau la Sf.Masă în cursul dipticelor, adică al rugăciunii de mijlocire generală pentru vii și morți îndată după sfințirea Darurilor. Mai târziu (sec IV-V) se citeau înainte de anaforă, după depunerea Darurilor pe Sf.Masă și după sărutarea păcii.

Ele au urmat același drum ca și întreg ritualul Proscomidiei de care erau legate, fiind transferate prin sec VI-VIII înainte de începutul Liturghiei catehumenilor, în locul pe care îl au azi. La început se aducea câte 1 prescură pentru fiecare nume de pomenit iar mai târziu s-a făcut pogorământul să se aducă o prescură pentru mai multe nume (pt un pomelnic); mai târziu, pentru a putea fi pomeniți și cei care din lipsă nu puteau aduce prescură, s-a socotit să se scoată și să se pună pe disc – mai mult în chip simbolic – câte o simplă părticică din prescura adusă o dată cu pomelnicul respectiv sau din cea adusă de alții.

Așa s-a născut practica scoaterii miridelor, începând se pare cu cele pentru credincioșii vii și morți. Acestea au avut la început un sens real: exprimau în chip concret o participare mai intimă a credincioșilor la Sf.Jertfă și abia mai târziu au dobândit sensul mistico-simbolic atribuit cu timpul.