Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

Ministrul (savarsitorul) – cine poate impartasi? Inca din vechime se marturiseste ca Sf Impartasanie se dadea numai prin mana sfintitilor slujitori. Dreptul de a da sf Impartasanie il au pana azi numai arhiereii sau preotii( 58 trulan). In cazuri normale, este interzis acestora sa dea spre administrare laicilor Sf Euhar. Clericii caterisiti si mirenii nu se pot impartasii singuri cu sfintele Taine, trebuie sa vina la preot

Diaconul il poate impartasi doar in caz de mare nevoie, pe mireanul muribund(daca lipseste preotul.

Monahii si pusnicii, aflandu-se in locuri departate,unde nu sunt biserici sau preot, se pot impartasi singuri, cu o anumita randuiala

2. 
   Subiectul ( primitorul) – Cine se poate impartasi? Se pot impartasi numai credinciosii pregatiti si vrednici de a primi Trupul si Sangele Domnului, verificati ca atare de catre duhovnic, prin spovedanie. Povatuirile din Liturghieri mentioneaza ca „toti crestinii cei ce sunt de o credinta, de o Biserica,care n-au asupra lor idepartare ori blestem si isi aduc prin marturisire pocainta curata, care trainesc in dreapta credinta si de duhovnicul lor nu sunt opriti pe o vreme, aceia sa se impartaseasca, cu cuvenita cinste. Si copilasii mai in varsta, care pot fi primiti la marturisire, si pruncii mai mici, dupa obiceiul Bisericii, se cade pt credinta celor ce i aduc pe dansii, sa se invredniceasca de SF Taine, intru sfintirea sufletelor lor si primirea Harului.
   

Cei care nu se pot impartasi – sunt aceia care au asupra lor blestem de la episcop, sau care sunt opriti fie de parinti, fie de duhovnic, pt o pricina oarecare, pacatosi inveterati, desfranati, concubinii, pervertitii sexual, camatarii, fermecatorii si vrajitorii, ghicitorii si descantatorii, cei care fura cele sfinte, jucatorii de carti, hulitorii si cei care graiesc cuvinte de ocara, provocatorii de scandal.(in general toti cei cu pacate grave). Ei vor fi primiti la impartasire doar dupa un rastimp mai lung de pocainta sau si curatire. Durata opririi de la impartasire e altfel pt fiecare pacat(gasim in Molitfelnic, la invatatura pentru canoane-asezata dupa randuiala marturisirii)dar ea poate fi scurtata de duhovnic , de la caz la caz.

• 
  Pacatosii aflati pe moarte, dupa ce se spovedesc, se pot impartasi, daca cer asta, fara implinirea canonului, sau fara spovedanie si fara ajunare.
  
• 
  Nu se da Sf. Impartasanie alienatilor(celor iesiti din minte) sau celor lesinati, atata vreme cat sunt in stare de nebunie sau lesin, precum nici celor care nu au capacitatea fizica de a primi si retine Sf. Taine(care vomeaza, tusesc, scuipa).
  
• 
  Cei indraciti se pot impartasi in momente de luciditate, daca nu hulesc Sf Taine.
  
• 
  Nu pot fi impartasite femeile in timpul scurgerii lunare(menstruatie) si in perioada lauziei(primele 40 de zile dupa ce au nascut) si nici barbatii care in noaptea precedenta au avut scurgere in vis.
  
• 
  Neofitii, indiferent de varsta lor, vor fi admisi la impartasire indata dupa botez, fara nici o exceptie, asa cum a fost practica unanima a Bisericii unversale pana in sec XII-XIII. De atunci incoace, Biserica Apuseana(catolici, protestanti), iar dupa si cea armeana, au incep sa amana impartasania pruncilor(7-12), sub pretextul ca impartasirea n-ar fi indispensabila pt mantuire si pt faptul ca primirea impartasaniei cere primitorului sa si dea seama de importanta tainei.
  

3. Timpul( cand trebuie/putem sa ne impartasim) – primiii crestini se impartaseau zilnic.Dupa, pana in sec VII-VIII, maj crestinilor se impartaseau in toate zilele cand se savarsea Liturghie(in toate dumiicile si sarb. De peste an) si mai ales la aniversarea sf. Martiri; erau exclusi de la acest drept numai penintentii si excomunicatii. Canonul 9 Apos. Si Can 2 al sin din Antiohia ii pedepseau cu excomunicarea pe cei care asistau la Liturghie fara sa se impartaseasca.

Mai tarziu,racindu se zelul si crescand respectul fata de SF. Imaprtasanie, numarul celor care se impartaseau a scazut, ei impartasindu-se din ce in ce mai rar. Astazi, la Sf liturghie se impartasesc uneori numai sfintitii slujitori, pe cand cei mai multi credinciosi se impartasesc de obicei o data pe an, de Pasti.

Povatuirile din liturghier socotesc obligatorie impartasirea de cel putin 4 pri pe an(in cele 4 posturi). Dupa Simeon al Tesalonicului, fiecare crestin temator de Dumnezeu ar trebui sa se impartaseasca la cel putin 40 de zile, iar cel ce se simte vrednic, chiar in fiecare duminica(mai ales batranii si bolnavii)In aceasi categorie pot fi socototi cei care se afla in preajma unui ev important(candidatii la hirotonie, femeile nainte de nastere, ostasii inainte de lupta, tinerii inainte de cununie.
4. Pregatirea pentru impartasire.- Fiinta noastra trebuie sa fie curatita si ridicata la rangul de salas vrednic si cinstit al Sf. Taine. Este necesara o pregatire trupeasca si sufleteasca:

1. 
   Spovedania si indeplinirea canonoului de pocainta dat de duhovnic(copii pana la 7 ani sunt scutiti de spovedanie)
   
2. 
   Impacarea cu toti; cel care vrea sa se impartaseasca nu trebuie sa fie certat cu nimeni
   
3. 
   Post si rugaciune; cel care vrea sa se impartaseasca in afara celor 4 posturi de peste an trebuie sa posteasca o sapt inainte, sau macar 3 zile, sau cel putin o zi, iar in ziua respectiva sa se abtina complet de la mancare si bautura, pana la vremea impartasirii, incepand de cu seara, sau cel putin de la miezul noptii. Numai celor bolnavi pe moare li se poate da Sf impartasanie pe mancate. Poate fi impartasit si cel ce, fara voie, a inghitit apa, spalandu si gura, dupa ajunare. Pentru cei casatoriti, in notiunea de post se intelege si infranarea de la impreunarea cu sotile.
   
4. 
   Citirea pravilei pt impartasire – adica a rugaciunilor pregatitoare pt impartasire,tiparite in Liturghier(clerici), Ceaslov si in Cartile de rugaciuni(pt laici).Pe cele mai imp le citeste de obicei preotul insusi, in numele credinciosilor,ori unul dintre acestia, in bise, inainte de impartasire.
   

5. Randuiala impartasirii. - Ca si mirungerea, taina impartasirii nu constituie o slujba liturgica de sine statatoare, ci e legata de Sf Liturghie, in care se incadreaza pregatirea ei(Sfanta Jertfa), cat si administrarea ei. Pregatirea Sfintei impartasanii pt cei ce se impartasesc in imprejurimi normale(sfintirea Darurilor sau jertfa euharistica) se face la fiecare Liturghie, dupa raunduiala. Legat de savarsirea tainei, de regula are loc in cursul Sf Liturghii si anume dupa ce preotul zice : Sa luam aminte.Sfintele Sfintilor.

1. 
   Impartasirea clericilor. Clericii liturghisitori sunt obligati sa se impartaseasca.Cfm povatuirilor din liturghier, este un pacat de moarte sa slujesti si sa nu te impartajesti, poti fi caterisit. In Regulamentul de disciplina a clerului – prevede pedepsa opririi de la lucrarea celor sfinte, pe timp de 1-3 luni si cu canonisire la manansire, pt clericii impreuna liturghisitori care nu se impartasesc la Liturghie.
   

Preotii slujitori se impartasesc inaintea laicilor, in altar, din particica HS, dupa randuiala:D..;ei iau intai Sfantul Trup cu mana si apoi sorb Sf. Sange din potir.La slujirea in sobor, se impartasesc in ordinea descrescanda a treptelor ierarhice:arhierei, preoti, diaconi.Diaconii nu se pot impartasii singuri(o primesc de la arhiereu, sau de la preot. La liturghia arhiereasca, arhiereul slujitor ii impartaseste el insusi atat pe preotim cat si pe diaconi.(precum Mantuitorul la cina cea de taina).

Clericii care vor sa se impartaseasca fara sa fi slujit la Liturghia din ziua respectiva, se impartasesc tot in altar, o data cu liturghisitorii, si dupa aceasi randuiala. Ei trebuie sa fie pregatiti ca si cand ar trebui sa slujeasca, citindu-si rugaciunile dinainte de imp. La vremea cuvenita, ei intra in altar, isi pun epitrahilul(diaconii orarul) isi spala mainile si apoi se impartasesc dupa randuiala.Se impartasesc dupa preotii liturghisitori si dupa iau anafura, isi clatesc gura cu vin si apa, isi spala din nou mainile, isi scot epitrahilul si citesc rugaciunile de multumire de dupa impartasanie

Clericii batrani sau greu bolnavi , care nu pot veni la biserica, pot fi impartasiti la patul de suferinta, dupa randuiala mirenilor(cu lingurita). In unele parti (Bucovina N moldovei), din Agnetul pregatit in Joia Mare pt tot anul, se rezerva partile IS si HS pt impartasirea clericilor bolnavi, desi atat povatuirile din liturghier cat si invatatura din Penticostar nu fac distictie in aceasta privinta

2. 
   Impartasirea laicilor – credinciosii laici se impartasesc dupa clerici, in fata usilor imparatesti, la chemarea: Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste...In fruntea lor, indata dupa clerici, se impartasesc mai intai slujitorii bisericesti inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi, citeti si cantareti, apoi monahii neclerici(fara hirotonie) si pe urma mirenii.
   

Inainte de inceperea impartasirii, preotul (sau un credincios) citeste rugaciunea pe care o zic si clericii in altar inainte de impartasanie: Cred Doamne si marturisesc...si Cinei tale celei de Taina..Nu spre judecata sau spre osanda. Unii preoti citesc acum si Molifta de dezlegare din Molitfelnic, Rugaciunea in luminata zi a Invierii lui Hristos. In acest timp, credinciosii stau in genunchi. Dupa se apropie fiecare cu umilinta si evlavie(intai barbatii, mai batrani, apoi femeile si la urma copiii) inchidandu se si tinand in dreapta lumanarea aprinsa. In semn de bucurie pt Sf Taine cu care se vor impartasi.

Spre deosebire de cleri, laicii primesc deodata atat Trupul cat si Sangele Domnului, de la preot, cu lingurita. Preotul sta intre usile imparatesti, tinand in stanga sfantul poti cu un acoperamant, iar in dreapta lingurita, si da sf Impartasanie zicand: Se impartaseste robul(roaba) lui Dumnezeu (X), cu Cinstitul si Sfantul Trup si Sange al Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertare pacatelor si spre viata de veni.Acolo unde sunt mai multi slujitori, doi dintre ei, sau in lpsa doi batrani(epitropi), stand inainte usilor imparatesti, de o parte si de alta a preotulu, tin intins Aerul sub sfantul potir, pt ca nu cunva sa pice pe jos.

In trecut, pana in sec VIII-IX, laicii se impartaseau la fel ca si clericii, separat(primind de la preot particica in palma dreata pusa peste cea stanga) si apoi cu sfantul Sange, sorbind din potir. Dar a aparut riscul profanarii Sf Trup, pe care unii nu il consumau, si il duceau acasa, pastrandu l pt alte scopuri. Mai exista de altfel riscul sa cada Sf sange pe jos. De aceea s-a introdus uzul impartasirii credinciosilor cu lingurita, desi sin Trulan(can 101) recomanda pastrarea practicii vechi(fara lingurita) Lingurita folosita la impartasirea simbolizeaza clestele cu care ingerul din vedenia proroocului Isaia a luat carbunele de foc si l a pus pe buzele acestuia. Carbunele este Insusi Sfantul Trup si Sange, care este numit carbune si foc arzator.

In timpul impartasirii credinciosilor, strana canta diferite chinonice (Trupul lu Hristos primiti, Cinei tale celei de taina, Paharul mantuirii.

Dupa impartasire, fiecare isi sterge buzele cu acoperamantul p care il tine preotul, apoi primeste anafura(la Pasti artos sau Paste mic) si putin vin, pt a si spala gura si pt ca sa nu manance altceva indata dupa imaprtasanie. Cel ce s-a imaprtasit nu mai saruta nici sfintele icoane nici mana preotului,, nu trebuie sa scuipe sau sa vb urat, sa blesteme.Cand se impartasesc grupuri mai mari de credinciosi se vor citi in acest timp rugaciunile de multumire pt impartasanie.

3. 
   Impartasirea bolnavilor si a pruncilor – numai bolnavii, pruncii si cei care din bincuvantate pricini, nu pot veni la biserica sau care trebuie sa fie impartasiti grabnic si in imprejurari exceptionale , sunt exceptati de la regula generala. Ei pot fi impartasiti de preoti acasa, sau unde se afla, cu particele din SF Impartasanie sfintita in fiecare an la Liturgia din Joia Patimilor, uscata de obicei in martea Saptamanii Luminate.Ea este pastrata anume in acest scop, in chivotul de pe Sfanta Masa.Nu este permisa pastrarea ei in afara de biserica.
   

Mai exista o randuiala deosebita, pe care o gasim in Molitfelnic: Randuiala ce se face cand se va intampla a se da foarte grabnic celui bolnav impartasirea. Preotul ia atunci cu sine epitrahilul si Molitfelnicul precum si cele necesare impartasirii(sfintee taine, lingurita , procovatul.

Inainte de a lua Sf Taine din Chivot, preotul isi pune epitrahilul, isi spala mainile si inchinandu se cu evlavie in fata Sfintei Mese, ia cu buretele sau cu o lingurita mica particelele necesare din chivot, le inveleste intr-o panzacurata, sau macar intr o hartie curata si le pune intr o cutie mica, lemn sau metal.(care sa se inchida ermetic si sa fie aurita pe dinauntru eventual) PE drum preotul va pastra o atitudine de cea mai desavarsita cuviinta si evlavie.

Ajuns la bolnav, isi pune epitrahilul, desface cutiile si luad un procovat mai mare, il intinde pe o masuta acoperita pe care se pune un sfesnic mic cu lumanarea aprinsa si aseaza lingurita si cutiuta cu Sfintele pe procovatul intins, facand o rugaciune inaintea lor. Citeste rugaciunile dupa randuiala din Molitfelnic, iar in mom imartarisii, pune Sf in lingurita si toarta putin vin, daca nu are – pune agheaza sau apa curata, apoi citeste restul randuielii.

Tot din aceste Sfinte se impartasesc tot anul pruncii. In cazul impartasirii lor, se toarta in lingurita mai putin lichid si se pune o mica firimitura din SF taine.

Dupa un obicei rusesc, pruncii nu se impartasesc decat cu Sange(prob o masura de precautie pt pruncii fragezi care nu pot inghiti particica din SF trup)Intrucat pruncii pana la 7 ani nu se spoveesc s-a introdus urmatoarea formula de impartasire a pruncilor: se impartaseste robul(roaba) lui Dumnezeu X spre sfintirea sufletului si a trupului.
Cununia(slujba nuntii)
Este serviciul divin prin care Biserica binecuvanteaza si consfinteste casatoria, adica legatura dintre barbat si femeie, ridicand-o la rangul de taina.

1. 
   Savarsitorul cununiei – este arhiereul sau preotul. Vechile Pravile ii opresc pe preotii-calugari (ieromonahi) sa oficieze nunta, ca unii care au facut votul castitatii si care nu pot deci lua parte nici la dansul ritual de la Isaie, dantuieste... nici la ospatul si petrecerea cu care e impreunata de obicei nunta.(Astazi, ieromonahii savarsesc adesea slujba cununiei) Preotul poate oficia cununia propriului fiu sau a fiicei sale, daca nu exista alt preot.
   
2. 
   Primitorul tainei – legat de casatoriile mixte- intre crestini si necrestini sau intre ortodocsi si neortodocsi, catolici si protestanti, acestea erau oprite in vechime , prin canoane. Daca insa intr o casnicie de neortodocsi, casatoriti legitim, unul din soti se convertea la Ortodoxie, iar celalalt ramanea mai departe in credinta(confesiune sau secta) lui, sotul convertit putea pastra mai departe legatura casatoriei, potrivit sfatului Sf Ap Pavel, care zice ca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si invers.
   

In timpurile mai noi, in fata faptului implinit, biserica nu refuza savarsirea casatoriilor mixte, pt a nu lasa fara binecuvantarea ei asemenea insotiri. Si sa si creasca copiii in credinta ortodoxa. In ultimul timp insa, s au oprit dn nou oficierea casatoriilor mixte, prin actualul Regulament de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale BOR, asemenea casatorii fiind ingaduite numai cu dezlegarea chiriarhului locului. Cei de alt cult, sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile de trecere la Ortodoxie.

3. 
   Nasii – Atat la logodna cat si la cununie, mirii sunt asistati de nasi sau nuni. Rostul si datoria lor este ca si a nasilor de la botez. Sunt martori si garanti ai seriozitatii aranjamentelor reciprice luate de viitorii soti si trainiciei casniciei lor.De aceea la logonda pun mana pe inele iar la cununie pe cununile mirilor(Atat la asezarea cat si la depunerea lor.Acestia trebuie sa fie ortodocsi, mai in varsta decat mirii, fiind ca nisite parinti s invatatori ai lor. Vechile pravile ii opreau pe calugari sa indeplineasca oficiul de nasi, atat la botez cat si la nunta. In Bucovin este curiosul obicei ca mirii sa fie asistati de cat mai multe perechi de nasi.
   
4. 
   Locul savarsirii – slujba cununiei se face de regula in biserica, iar nu in case(cum se face uneori., pt ca biserica este locasul in care Dumnezeu e intotdeauna prezent, prin Sfintele Daruri si in care se savarsesc SF. Taine. Facandu se in biserica, nunta are caracter de act sfant si o garantie mai mare de trainicie. Al doilea aspect- pt ca nunta, fiind unul dintre cele mai de seama acte din viata omului, trebuie savarsita in mijlocul colectivitatii, adica in vazul si cu participarea obstii crestine din care facem parte.(biserica). Preotii sunt datori sa ii svatuiasca pe cei ce se casatoresc sa vina pentru aceasta la biserica, ei nu vor oficia cununia in case decat in cazuri cu totul exceptionale si pt motive intemeiate.
   
5. 
   Timpul savarsirii – fiind slujba de bucurie, ea se savarseste in zilele de sarbatoare, de regula duminica. Molitfelnicul zice sa se facea de dimineata, dupa Liturghie(de obicei in moldova), desi obiceiul mai nou este sa se faca dupa masa
   

Cfm poruncii a IX bisericesti, nu se fac nunti in urmatoarele perioade din cursul anului Bisericesc:

1. 
   In cele 4 posturi de peste an(inclusiv in sapt alba sau a branzei) ca si in toate zilele de post din cursul anului(miercurea si vinerea, 14 sept sau Inaltarea Sf Cruci, 29 august sau Taierea capului SF Ioan Botezatorul, pt ca petrecerile si ospetele care insotesc taina nuntii ar contrasta cu atmosfera de rugaciune, infranare si pocainta). Exista si cazuri exceptionale cand se face pogoramant, admitandu se oficierea nuntii in prima parte a Postului Craciunului(pana la SF Nicolae), dar fara petrecere.In postul Pastelui este ingaduite, la nevoie, numai logodna si aceasta numai in ziua Bunei vestiri(daca nu cade in saptamana Patimilor) si in Duminica Floriilor.
   
2. 
   Nu se fac nunti in Sapt Luminata, in rastimpul dintre Craciun si Boboteaza, in Duminica Rusaliilor, in toate praznicele imparatesti, precum si in ajunul tuturor praznicelor imparatesti, pt ca veselia lumeasca a nuntii sa nu intunece sau sa eclipsese bucuria duhovniceasca a celor mai mari sarbatori crestine.
   

8. Explicarea randuielii nuntii. – Randuiala logodnei, cat si rugaciunile principale din slujba Cununiei(cele 4 binecuvantari ale mirilor) si din randuiala Nuntii a doua sunt atribuite, in cel mai vechi manuscris al Evhologhiului grecesc Barberini(sec VIII- IX), lui Metodic Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

a) Logodna – actul principal din slujba logodnei este punerea si schimbarea inelelor. Intrebuintarea inelelor la logodna e un obicei stravechi, pe care Bis Crestina numai l-a preluat si l a consfiintit, prin incadrarea lui in slujba bisericeasca. Inelele, care sunt cercuri inchise, fara inceput si fara sfarsit, erau in VT simbol al puterii si increderii care se acorda cuiva. In ritualul crestin al logodnei ele sunt simbolul iubirii nesfarsite si al fidelitatii reciproce pe care si-au jurat –o logodnicii unul fata de altul, precum si semnul trainiciei legaturii dintre viitori soti. Facliile aprinse – pe care le tin nasii, iar odinioara le purtau si sfintitii slujitori, sunt simbol al curatiei mirilor, al luminii darului de sus si al bucuriei nuntasilor. In unele parti, la logodna facliile le tin logodnicii(mirii) insisi, cum prevedeau unele din vechile Molitfelnice romanesti si cum prevad si azi Evhologhiile grecesti.

b) Cununia, Psalmul 127(Fericiti toti cei ce se tem de Domnul..) cu care incepe slujba Cununiei, zugraveste fericirea vietii familiale a celor ce se tem de Domnul. Momentul principal din slujba, acela in care se savarseste consfintirea legaturii dintre barbat si femeie, este atunci cand preotul rosteste cuvintele din a treia rug de binecuvantare a mirilor: Insuti si Tu acum Stapane, trimite mana Ta din Sfantul Tau locas si uneste pe robul Tau x, cu roaba ta X(cuvite socotite ca o epicleza a slujbei Cununiei) Semnul vazut al sfintirii nevazute a acestei legaturi este unirea mainii drepte a barbatului cu dreapta femeii, de catre preot, iar actul ritual care simbolizeaza si pecetluieste savarsirea tainei este punerea cununiilor pe capetele mirilor.

Cununiile sunt facute in chipul coroanelor cu care se incununau odinioara regii si imparatii, biruitori in razboaie. Ele erau semnele puterii, ale stapanirii, ale biruintei(la barbati); ale frumusetii si curatiei virginale(la femei). Ele intruchipau cinstea si slava ce se dadea imparatilor de catre supusii lor, precum si sentimente de admiratie , recunostiinta sau omagiu datorate biruitei in lupta. SE pun pe capul mirilor ca un elogiu sau ca o rasplata adusa curatiei si fecioriei acestora, pe care au pastrat o pana la nunta si pt care sunt incununati.De aceea se canta pt miri: Doamne Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza i pe dansii. Punerea cununiilor a dat si denumirea tainei, obisnuita la greci(incununare,incoronare)

Apostolol este luat din ep catre Efeseni(cap 5 20-33), in care acesta compara nunta cu legatura sfanta si indisolubila dintre Hristos si Biserica, indemnandu-i pe viitorii soti sa se iubeasca intre ei cu aceeasi dragoste netarmurita si sfanta.

Evanghelia e formata din pericopa in care se instoriseste minunea savarsita de Mantuitorul la nunta din Cana Galileii, la care El a luat parte cu mama Sa(In. 2, 1-11)

Paharul cu vin pe care preotul il binecuvinteaza si din care gusta mirii, e numit in Molitfelnic paharul comun sau de obste. El simbolizeaza bucuria si veselia nuntii, cat si soarta comuna a viitorilor soti, pe care o vor impartasi impreuna, avand acealasi necazuri si bucurii.Acelasi lucru il arata si bucata de paine, cozonac(piscot) din care se da acum mirilor sa guste, o data cu paharul de obste.Aceasta este o reminiscenta veche, precrestina, mostenita din ritualul nuntii la romani si amintind de painea comuna(un fel de placinta) care se frangea la ei cu ocazia nuntii si pe care mirii o mancau atunci impreuna. Atat paharul, cat si painea, ne aduc aminte si de impartasirea mirilor, care avea loc odinioara in acest moment al slujbei, deoarece cununia se savarsea de regula indata dupa SF. Liturghie, cand mirii se impartaseau.De aceea se canta acum Paharul mantuirii...(cantare care se canta in timpul impartasirii credinciosilor.In randuiala Cununiei ea nu se gaseste decat in Molitfelnicele romanesti mai noi(in cele grecesti nu exista)

Inconjurarea mesei de catre alaiul de nunta(slujitori, miri, nasi) in chip de hora, simbolizeaza si exprima bucuria fireasca si sentimentul de jubilare prilejuite de nunta. Ceremonia aceasta este un rest din dansul ritual(religios), care face parte integranta din cultul ebraic, ca si din cultele altor religii si popoare vechi precrestine. Deoarece nunta se face in vederea nasterii de prunci in frica Domnului, Biserica ne duce a cu gandul mai intai la nasterea Mantuitorului din Fecioara Maria prin (Isaie dantuieste). Cele 2 tropare care se canta dupa(sfintilor mucenici si Slava Tie , Hristoase)sunt stihiri mucenicesti luate din cantarile Octoihului(vecernia de vineri seara gl 7), vor sa spuna ca mirii trebuie sa fie partasi lui Hristos si sfintilor Lui, prin viata lor curata, pe care o vor duce in casnicie. Cununile care li s-au pus pe capete sunt asemenea celor cu care Mantuitorul ii incununeaza in ceruri pe sfintii si pe alesii Sai dupa moarte.

Formulele Marit sa fii, mire, ca Avraam si Iar tu, mireasa, marita sa fi ca Sarra, pe care preotu le rosteste la depunerea cununiilor sunt formulele de felcitare rituala a mirilor de catre biserica, prin glasul preotului

Obiceiul ca tinerii casatoriti sa vina a opta zi dupa cununie la biserica pt a li se citi randuiala pe care credinciosii o numesc dezlegarea cununiilor este stravechi. El are analogie cu ritualul spalarii si tunderii noului botezat, din randuiala botezului.

In vechime, se puneau pe capetele mirilor cununi de ramuri de merisor, pe care ei le purtau timp de o sapt si cu care veneau dupa 8 zile de la nunta la iserica, unde preotul le lua de pe capetele lor. Deci depunearea cununiilor se facea a 8 a zi dua cununie.Ulterior a fost incadrata in insasi slujba Cununiei, dar obiceiul ca tinerii sa vina a 8 a zi s a pastrat si azi numindu-se dezlegarea cununiilor. Tinerii stau atunci la usile bisericii(sau in pronaos) ca unii ce se socotesc nevrednici de a intra in biserica, pt ca si-au pierdut curatia feciorelnica. De aceea, preotul se roaga, in molitfa pe care o citeste, ca Dumnezeu sa i invredniceasca de a intra din nou in biserica si a se impartasi cu SF Taine, la vremea cuvenita.Odinioara, molitfa se citea dimineata, inainte de slujba, pt ca ei sa poata intra in biserica si sa participe la slujba.

Hirotonia si hirotesiile

Taina preotiei se da prin hirotonie. Dpdv etimologicm cuvantul grecesc hirotonie inseamna intinderea mainlor, apoi votare sau alegere, pt ca votarea sau alegerea cuiva se facea de obicei prin ridicarea mainii. In sens crestin, cuvantul insemna, la inceput, alegerea sau desemnarea cuiva pt preotie, lucru pe care Biserica sau obstea credinciosilor il face prin votare; iar pt ca aceasta alegere este confirmata apoi prin punerea mainilor episcopului asupra celui ales, cu timpul, termenul de hirotonie s a aplicat randuielii de slujba sau ceremonei religoase a consacrari candidatilor la preotie, slujba al carei miez este, astazi, punerea mainilor episcopului asupra celui ales, unica cu invocarea harului SF. Duh.

Punerea mainilor e un rit care se practica si in VT. Asa erau consacrati de ex. levitii Legii Vechi, asa il consacra Moise pe Iosua ca succesor al sau la conducerea poporului. In crestinism a fost practicat, in continuare, ca rit de consacrare, sau ca semn de transmitere a unei functii religioase si a harulu special necesar pt implinirea ei

Prin hirotonie intelegem deci azi taina prin care cineva este investit cu darul sau vrednicia uneia din cele 3 trepte ale preotiei, adica: diaconia, preotia, arhieria; ea este deci, transmiterea mai departe a „limbilor de foc”, adica a puterii harismatice venite, prin Apostoli, de la Mantuitorul insusi.

Hirotesia este cuvant de origine greaca si inseamna punerea mainilor. La inceput el se folosea pt a exprima acordarea, prin punerea mainilor episcopului- a oricarui dar in legatura cu slujba preotiei, de orice natura ar fi fost(adica ceea ce intelegem azi prin hirotonie).

Astazi insa, prin hirotesie intelegem randuiala de slujba, prin care se acorda fie una dintre gradele(rangurile) onorifice care se dau fetelor bisericesti pentru merite deosebite pe taramul activitatii pastorale(sachelar, iconom, iconom stavrofor, la preotii de mir si singhel, protosinghel si arhimandrit la calugari), fie confirmarea intr o functie bisericeasca administrativa(staret sau egumen, protoiereu)

Intre hirotonie si hirotesie exista o deosebire; si anume prima este taina, a doua este ierurgie. De aceea hirotoniile se savarsesc numai in altar, iar hirotesiile in naos. Hirotonia are caracter indelebil, pe cand hirotesiile se pot anula formal.

Cele mai vechi randuieli de hirotesie le aflam in Rasarit, in diferiele randuieli bisericesti(Constitutiile apostolice, Testamentum Domini, Canoanele lui Ipolit) iar in Apus in Sacramentarul Gregorian

1. 
   Ministrul (savarsitorul) hirotoniei este numai episcopul(arhiereul). Hirotonia de diacon si cea de preot o savarseste un singur arhiereu, iar pt hirotoni de arhiereu trebuice cel putin 2 arhierei.
   

Hirotosiile se savarsesc de catre arhiereu. Numai in manastiri, staretul sau egumenul poate hirotesii citeti si ipodiaconi pt manastirea respectiva si numai cu voia sau cu consimtamantul episcopului. Orice episcop hiroteseste preoti si diaconi numai pt si in eparhia sa; in alta eparhie poate savarsi hirotonii sau hirotesii numai cu voia sau cu delegatia episcopului acelei eparhii.

2. 
   Locul savarsirii. Hirotoniile se savarsesc numai in biserica si anume in sf Altar, in jurul Sf Mese, deoarece Sf Masa este in biserica izvorul sfintirii, iar exercitarea darului preotiei este strans legat de ea. Hirotesiile, de asemenea, se savarsesc, in biserica, in naos. In chip exceptional, ele se pot savarsi in paraclisul episcopal sau chiar in resedinta episcopala, inaintea unui iconostas.
   
3. 
   Timpul savarsirii. Ca si mirungerea, taina hirotoniei nu constituie o slujba independenta, si se incadreaza in Sf Liturghie deplina (Sf Ioan Gura de Aur, Sf vasile cel mare). Nu se savarsesc hirotonii la Liturghia darurilor mai inainte sfintite. Hirotoniile se savarsesc in orice zi de sarbatoare, in cursul Sf Liturghii, si anume:
   

1. 
   Hirotonia in arhiereu se face inainte de citirea Apostolului si a Evangheliei(indata dupa „Sfinte Dumnezeule”), deoarece in acest moment incepea odinioara Liturghia, in prezenta arhiereului.
   
2. 
   Hirotonia in preot se savarseste inainte de sfintirea Darurilor(indata dupa intrarea cu Cinstitele Daruri), deoarece preotului i se da putere de a sfinti darurile, adica de a sluji Sf Liturghie)
   
3. 
   Hirotonia in diacon are loc dupa sfintirea Darurilor(ndata ce arhiereul rosteste ecfonisul:” Si sa fie milele marelui Dumnezeu...”) deoarece diaconul nu poate sluji singur si nu poate sfinti Darurile.
   

Hirotesiile treptelor inferioare ale clerului se savarsesc de regula inainte de Liturghie, in mij bisericii; hirotesia de igumen sau staret se poate face inainte de vecernie.Hirotesiile pt acordarea distinctiilor onorifice se fac si in cursul Sf Liturghii(dupa intrarea cu Sf Evanghelie) sau chiar dupa Liturghie, cand este popor mai mult in biserica, spre deosebita cinste a celor ce le primesc; de aceea ele se fac mai aproape de altar, pe solee.

La aceasi Liturghie nu se pot hirotonii mai multi diaconi(preoti sau arhierei) ci numai cate unul. Dar se pot face mai multe hirotesii deodata.

1 Atât în Joia și în Sâmbăta Patimilor cât și în cele două ajunuri, Liturghia Sf.Vasile se face unită cu Vecernia. DACĂ, cele două ajunuri cad sâmbăta sau duminica, atunci în ziua ajunului se oficiază Liturghia Sf.Ioan, iar Liturghia Sf.Vasile se face în înseși zilele Praznicelor.

2 În Bis.Grecească se mai oficiază și Liturghia Sf.Iacob, 1 dată / an, adică în ziua Sf.Iacob (23 octombrie) sau în Duminica cea mai apropiată de această zi. În unele Biserici se mai face și în prima duminică după Crăciun – Sf. Iacob fiind pomenit printre rudele după trup ale Domnului.