Lucrare ştiinţifico – metodicăpentru susţinerea graduluididactic I


PRINCIPIILE IMAGINII PICTURALE DE ŞEVALET



Yüklə 404,12 Kb.
səhifə8/78
tarix05.01.2022
ölçüsü404,12 Kb.
#73538
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   78
1.4. PRINCIPIILE IMAGINII PICTURALE DE ŞEVALET
Există o ştiinţă a picturii? Există o tehnică a exprimării? Sau fiecare artist se descurcă singur, cu propriile sale mijloace, în afara experienţei generale şi independent de progresul istoric, inventând pictura de la început?

Este sigur că sensul originalităţii implică descoperirea unui limbaj propriu, dar arta debutează prin ucenicie şi ucenicul învaţă; învaţă să se exprime.

Acceptând sau nu realitatea limbajului în artă, suntem nevoiţi să admitem conceptual, în faţa structurii evident gramaticale a ştiinţei moderne a paletei.

În pictura de şevalet intervenţia culorii reprezintă însuşi actul constitutiv al acestei arte. Elaborarea complexă şi raţională a paletei este în acest sens condiţia elementară a picturii culte.

Imaginea picturală de şevalet pare să aibă unele reguli şi legi stricte scrise sau nescrise moştenite din generaţie în generaţie de marii maeştrii. Pornind de la paginaţie, construcţie şi valoraţie ajungând la produsul finit, la imaginea artistică este un lung şi anevoios drum parcurs cu stricteţe pentru reuşita finală. Chiar dacă pare a fi o joacă a sufletului fiecare artist ştie să-şi folosească raţiunea pentru definirea şi finalizarea imaginii picturale.

Culoarea ca şi condiment esenţial în reţeta artistică dă gustul creaţiei dar picanteriile şi micile trucuri vin din fiecare element în parte. Artistul trebuie să respecte anumite principii pentru a putea desăvârşi opera sa. Toţi artişii inclusiv marii maeştrii au imitat şi s-au inspirat din natură, aceasta este sursa de inspiraţie şi factorul generator de idei în arta plastică. Principiile naturii sunt principiile picturii - ceea ce a creat Dumnezeu este doar sursă de inspiraţie pentru om, acesta creând şi inventând ceea ce a fost creat şi inventat deja.

Fasciculul luminos, lumina, armonia culorilor, proporţia şi izul de poveste dintr-o pictură provin din simpla inspiraţie a creaţiei divine.

Creativitatea, ca element esenţial în realizarea unei opere de artă se găseşte la limita dintre informaţie şi imaginar.

Amplul proces de creaţie provoacă artistului o grea suferinţă şi o încercare a propriului sine ca în final să dobândească investirea de creator, să stea pe aceeaşi treaptă a creaţiei cu divinitatea – păcat că cerul e prea departe, artştii sunt dumnezei doar pe pământ, în ceruri se odihnesc doar foarte puţin.

Numim pictură de şevalet pictura de orice gen, cu orice subiect, executată pe orice fel de suport mobil, de orice mărime şi în orice mod de tratare. Este numită astfel şi pentru că de obicei această pictură se execută la şevalet, în atelier sau în aer liber. Ea este socotită independentă, adică liberă de orice sarcini şi nelegată de destinaţia clădirii sau de locul unde este expusă, precum şi de alte tablouri vecine.7

În cadrul picturii de şevalet putem întâlni mai multe tehnici şi metode de execuţie, printre care: pastelul, acuarela, guaşa, tempera, pictura în ulei, pictura cu ceară. În lucrarea de faţă voi aprofunda în mod deosebit pictura în ulei având ca suport şevaletul.


Yüklə 404,12 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   78




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin