Lumina lumii

Cum a ajuns cineva să înţeleagă
adevărul

Trenul a intrat zgomotos în gară. Tânărul student şi-a
împachetat încet valiza şi a coborât. S-a îndreptat încet
spre ieşire. Preţ de o clipă, s-a uitat de jur împrejur. Apoi
a intrat încet în oraş. Nu, nu se grăbea, deşi acasă îl aş-
teptau mama şi surorile lui.

Gândurile lui au început să roiască: cu totul altfel au
fost lucrurile înainte! Atunci nu\a ştiut cum să iasă mai
repede din gară. A sărit în caleaşca - direcţia: cartierul
frumos unde locuiau părinţii! Acolo, vila aceea drăguţă
era casa părintească. Se dădea jos din caleaşca încă din
mers. Şi dădea buzna direct la poartă! Atunci veneau chi-
uind surorile. Şi mama! Şi tata, acest tată minunat! Şi
apoi venea Crăciunul, cu toată strălucirea şi bucuria lui.
Da, aşa a fost pe vremuri.

Mergea adâncit în gânduri. Drumul era lung. Şi nu
avea la el nici măcar acei câţiva bănuţi pentru tramvai.

De fapt, bănuţi nu este cuvântul potrivit. Era doar pe-
rioada grea a inflaţiei, în care chiar şi numai o călătorie cu
tramvaiul costa câteva mii de lei.

8

Ah, toate se schimbaseră! Studentul nostru s-a în-
dreptat abătut spre partea de nord a oraşului. Acolo îl aş-
tepta acum o casa mare şi mohorâtă. Acolo locuia mama,
în nişte condiţii îngrozitoare.

Cât de repede s-au schimbat-toate! Tatăl murise brusc.
Inflaţia a dus la pierderea averii. Au fost nevoiţi să plece
din frumoasa lor casă.

- Totul ar fi suportabil dacă ar mai trăi tata, tatăl nostru
puternic şi vesel, s-a gândit studentul, în timp ce mergea
pe străzi tot mai mohorâte şi mai triste. Dar aşa - nu pu-
tem - să sărbătorim Crăciunul! Nu aşa! Fără tata! Şi fără
bani! Şi fără un brad de Crăciun! Şi fără cadouri! Nu, aşa
nu se poate sărbători Crăciunul!

Merge încet. Nu se grăbeşte. Dar, în cele din urmă,
ajunge totuşi în faţa casei mari şi mohorâte. Aici se miră
pentru prima dată că nu a venit nimeni să-1 aştepte.

- Ei da, se gândeşte el, ele nu mai au nici o nădejde în
viaţă!

Şi apoi urcă scările. Mama locuieşte sus de tot.

- Mama mea dragă, biata mea mamă! se gândeşte la
etajul întâi.

Apoi urcă mai departe.

- Nici nu ar fi trebuit să vin. Numai mă umplu de amă-
răciune, se gândeşte la etajul al doilea.

Apoi urcă mai departe. La etajul al treilea se opreşte
din nou.

- Este Ajunul Crăciunului! se gândeşte amărât. Urcă
mai departe. Câteva trepte - apoi se opreşte. Deasupra lui
se aude o cântare: veselă, cristalină, cerească.

Acolo sus sunt mama şi surorile. Şi ele ü cântă în în-
tâmpinare:

„De ce să mă-ntristez?

Doar îl mai am pe Cristos.
Cine mi-L va lua?

Cine-mi va fura cerul
Pe care mi 1-a dat Fiul lui Dumnezeu
Prin credinţă?"

Tânărul student stă nemişcat. Nu este o fire prea sen-
sibilă. A trecut prin războiul mondial, ca mic copil. A lup-
tat ca partizan după război. Dar acum îi curg lacrimi pe
obraji, lacrimi de bucurie!

Trăieşte ceea ce au trăit păstorii de pe câmpiile Bet-
leemului. Şi aude vestea îngerilor:
- Astăzi vi s-a născut un Mântuitor!
Şi înţelege: această veste face parte din Crăciun. Toate
celelalte pot să treacă sau să lipsească. Dacă Mântuitorul
este aici, atunci este Crăciun, strălucire, şi bucurie, şi sla-
vă. - Şi se aruncă chiuind în braţele mamei.