Lupusor cristina liceul teoretic "GH. Asachi" profesor-lucia argint

Adolescenta-analizata cu ochii unui adolescent
LUPUSOR CRISTINA
LICEUL TEORETIC "GH. ASACHI"
PROFESOR-LUCIA ARGINT
CUVINTE CHEIE: adolescenta, parinti, eu, prietenie, dragoste

Cuprins

1 Copil-parinte.......................3
2Eul propriu...........................4
3Prietenie................................6
4Dragostea...............................8
5Concluzia...............................10
6Bibliografia............................10



Adolescenta

1Copil-Parinte

Toti adultii actuali au avut cindva 15 ani. Toti parintii au avut 15 ani, toti bunicii au avut 15 ani. Si cum se face ca toti copii de acum au zis nu o data ceva de genu, parca mama( tata)meu niciodata n-ar fi avut 15 ani si nu stiu cit e de important sa : prietenesti , sa petreci timpul cu prietenii, sa iubesti. Si fix asa ziceau si parintii nostri despre parintii lor, si chiar si bunicii nostri despre parintii lor. Hmm paradoxal ca toti la 15 ani gindesc la fel, si cei cel mai interesant toti in asa cazuri zic : eu cind o sa fiu parinte eu am sa-i permit totul copilului meu ... toate bune si frumoase insa urmatoarea generatie tot zice ceva de genu . Si respectiv cuvintele zise acum citiva ani isi pierd sensul, de ce? Pentru ca timpurile se schimba si oamenii sunt mai rai si copii trebuie izolati? Nu, cred eu, pur si simplu adolescentul , cred eu , vede lumea cu alti ochi, nu vede multe, de fapt ar fi mai corect de zis ca vede multe insa multe abstracte pe cind adultul vede mai mult concretul, in cazul dat concretul pericol pentru odrasla lui. O afirmatie care ar demonstra faptul ca valorile se schimba odata cu trecerea timpului e afirmatia lui Mark Twain : " La 14 ani nu-l puteam suporta pe tatal meu, mi se parea atit de limitat, ca sa ajung la 21 de ani si sa fiu uimit de modul in care a progresat acest om in ultimii 7 ani..." Oare intr-adevar in acesti 7 ani tatal lui a devenit mai intelept, putin probabil cu mult mai probabil e faptul ca notiunea de intelepciune s-a schimbat pentru Mark Twain. Si cred ca pot sa explic acest fapt. Modul in care percep tinerii parintii deseori e un mod subiectiv pentru ca deseori parintii spun ceva sa nu facem si ei fac acelasi lucru fata de noi, exemplu: Un parinte ii zic ecopilului nu fuma, dupa ce isi incheie discursul ia bricheta si tigara si trage un fum" astefel escriditindu-si cuvintele, si daca mai punem ca exemplul parintilor e exemlul pe care copiii il umreaza toata viata subconstient, nu vorbele ci exemplul. Rezulta ca astfel d einvataturi sunt absurde. Sau mai este un soi de cazuri care in opinia mea influenteaza la aprecierea obiectiva a parintilor , cazuri in care copilul e destul de mare pentru a face ceva ince e cointeresant un adult , parintele de regula, dar e si prea mic ca sa faca ce vrea el. Astfel de comportament apare in ochii mei ca o nedreptate si eu personal parca as vrea sa protestez contra unei nedreptati precum asta pentru ca si normal mie mi se pare ca trebuie sa fie invers, sa fiu destul de mare pentru ce-mi place si totusi prea mica pentru a indeplimi anumite feluri de munca. Si sunt sigura ca cel putin 70% din adolescenti gindesc la fel. Si de fapt astea sunt un fel de crize adolescentine care sunt destul de normale pentru virsta respectiva. Un fel de lupta pentru independenta, care de obicei are efecte pozitive in acel moment in care omul devin matur. El poate sa-si exprime opinia si poate lupta pentru opinia lui si cel mai important el poate avea opinie. Multi parinti ar vrea sa-si vada copilul om matur, insa n-ar vrea sa vada crize la virsta de 12-17 ani. O dorinta de fapt daunatoare, pentru ca adolescenta linistita poate avea 2 urmari:

1) Copilul a crescut un adult stabil, fara foarte multe opinii contraversate, fact pozitiv.

2) Ajung maturi, insa dupa starea psihologica raman aceeasi copii dependenti de parinti.

In urma celor scrise totul apre cit de cit clar insa asta-i doar teorie, care respectiv se manifetsa si practic insa practic e cu mult mai incarcat emotional si cu mult mai complicat aparent, insa e doar nevoie de o analiza. Cam asta am vrut sa spun referitor la relatii : Copil vs Adult

2 Eul propriu

Atceva ce as vrea sa descriu referitor la adolescenta e autocunoasterea, adica defapt mai mult subaprecierea, ai supraaprecierea incepind de la simple definitii, insa nu de la definitiile subaprecierii si supraaprecierii ci de la urmatoarea definitie: Conceptul de sine reprezinta totalitatea percepţiilor si cunostintelor pe care oamenii le au despre calitatile si caracteristicile lor. Componenta evaluativa a eului, care se refera la auto-evaluările pozitive sau negative sau negative ale persoanei, se numeste stima de sine. Si de aici deja e simplu de definit subaprecierea (autoevaluare negativa), supraaprecierea ( autoevaluare exagerat de pozitiva, de fap nici nu e autoevaluare ci propria idolizare). Conceptul de sine ne da mult de furca, eu personal prefer sa ma subapreciez putin, intr-o masura foarte mica si imi dau seama ca o fac subconstient pentru a ma apara de critica. Posibil din punct de vedere psihologic nu e destul de bine, insa din moment ce imi stiu aproximativ fortele astfel de situatie e foarte comoda, atunci cind primesc critica ea trece pe linga mine si ma gindecs la ceva de genu : Nu-i nimeni perfect , si deci nici eu nu trebuie sa fiu, si astefle orice lovitura morala trece pe linga mine. Personele care insa se subapreciaza prea tare, de obicei vad totul putin altfel ei in comparatie cu mine se considera ne demni de multe, lipsiti de talent etc, si respectiv orice critica le este drept o confirmare. Atsfel de persoane necesita o convorbire in umra careea ar trebui gasite punctele prin care ar putea sa se afirme si sa creasca in proprii ochi, si respctiv in ochii tuturor. Adolescentii cu supraapreciere insa iau critica drept invidie, de fapt in viziunea mea ei sunt persoane foarte slabe. Astfel de pozitie este un mecanism de aparare, pentru ca deseori ei isi stiu subconstrien defectele, sau ce e si cel mai rau ei sunt partial lipsiti de capacitatea de a analiza – fapt daunator.

Sincer vorbind eu cred ca fiecare adolescent terce prin aceste 2 faze si la inceput trece prin supraapreciere, cred ca pe la 10-12 ani, se simte mare si frumos si crede ca are mai multe drepturi si are si mai multa increde in sine deseori prea multa si se considera superior altora, ca apoi sa creasca putin si sa-i vada pe cei din jur si sa inteleaga ca sunt multi mai mari ca el. Un astfel de climat creeaza liceul meu( Asachi) unde organizarea schimburilor presupune un astfel de risc. Invatind din clasa a cincea pina intr-a saptea in schimbul 2 fiind acolo practic cei mai mari, ca apoi sa ajunga in schimbul 1 si sa fie cei mai mici... doar o opinie din propriile observatii.

La fete autoaprecierea e strins legata de aspectul exterior, modul in care isi autoapreciaza frumusetea. Baietii insa tin cont nu de aspectul exterior al corpuui, ci de eficacitatea lui- puterea, elasticitatea etc.In general un studiu spune ca baietii se apreciaza mai mult ca fetele, ei sunt cu mult mai singuri in capacitatea lor de a pune pe altii la respect si mai usor isi primesc defectele. Fetele invers sunt cu mult mai critice fata de dinsele, isi apreciaza mai jos capacitatile si sunt mai predispuse la autoacuzare.

O fata care se infrumuseteaza nu o face pentru a atrage atentia baietilor ci pentru a se creste in ochii fetelor. Pentru ca anume fetele atrag mai multa atentie la machiajul, prietenii si la modul in care e imbracata, si nu baietii. Baietii insa isi ridica de obicei statutul printre semeni cu ajutorul muschilor, de si depinde de societatea in care creste, acum sunt populare multe stiuri de dansuri care la fel sunt un mod de a se evedentia intre prieteni.

Autoaprecierea scazuta nu e o davoda a atitudinii negative fata de sine ci de fapt, lipsa atitudinii pozitive o concluzie care se refera si la fete si la baieti. Lipsa atitudinii pozitive nu poate duce la ridicarea autoaprecierii, poate mai multa atentie fata de persoanele care sunt soricei suri in societate ( deseori asa se manifesta persoane care nu se apreciaza) si poate descoperim viitori lideri, sau viitoarele talente. La acest capitol pot spune multe insa versiunea scrisa e deseori cu mult mai plictisitoare decit versiunea orala, si acea scrisa daca e lipsita de varietate duce la plictiseala. Si cam aici inchei ideiile cu atuoaprecierea in adolescenta.

3 Prietenia

Prietenia= amicitie, asta e definitia din dictionar cam putin pentru a descrie unul din elementele principale ale adolescentei si de fapt a intregii vieti. Cind ajung batrini oamenii isi amintesc intimplarile amuzante, sau poate triste alaturi de prieteni si nu modul in care ei mergeau singuri acasa. De citeori si cu cita usurinta spun multi semeni de ai mei cel mai bun prieteni, cei mai buni prieteni pe viata... uhhh niciodata n-am inteles asta. Mai ales ca fraze care urmeaza aceste cuvinte dupa un anumit interval de timp sunt ceva de genu: " Aaaa aceea,nu-i drept, noi niciodata n-am fost prieteni.", sau "Eu n-am stiut persoana respectiva bine , si nu m-am asteptat multe de la dinsa". Toate astea le spun pentru a ajunge la concluzia cit de usuratici suntem noi la alegirea prietenilor. Si in acelasi timp de cit egoism dam dovada cind gasim o persoana pe care o consideram prieten. Pentru a demonstra egoirmul in prietenie vreau pentru inceput sa va tog sa va ginditi cei este un prieten? Majoritatea la aceasta intrebare raspund ceva de genu : e omul care ma ajuta, in care pot sa am incredere etc. Adica axind prietenia doar pe sine, subconstient cautam o persoana care sa se dedice noua... dar ce putem face noi pentru persoana data? De regula, nu prea multe, le impunem sa ne asculte si sa ne inteleaga pe cind noi nu prea le ascultam... fiindca majoritatea persoanelor iubesc mai mult sa vorbeasca decit sa asculte. Probabil prieteniile scurte sunt niste urmari si a acestui fenomen.

Prietenul este persoana in care noi apreciem in primul rind personalitatea, care pentru noi devine speciala. Conform psihologiei capacitatea de a prieteni cu adevarat apare doar dupa ce un adolescent se descurca in propria personalitate. De ce? Petnru ca cind un adolescent nu se cunoaste el vede in "prieteni" propriile copiii si nu persoane cu propriile idei, propriile aspiratii. Astfel de pseudoprieteni le ajuta sa se ascunda de la crizele interioare de cautare a propriile personalitati.

Inca un fapt curios perceptia prieteniei e diferita de virsta de exemplu:

1.Pina la 7 ani prietenia e bazata pe cestiuni simple spre exemplu: eu prietenesc cu tinepentru ca suntem vecini.

2. De la 7 la 9 ani preitenia e bazata pe ideea de reciprocitate: el e prietenul meu pentru ca eu sunt prietenul lui.

3. De la 9 la 12 ani amcitatea e o manifestare a egalitatii: eu te ajut-tu ma ajuti, eu te ascult-tu ma asculti etc

4. La adolescenti prietenia este o dovada a increderii reciproce si obligatorii: acel care stie totul despre mien si despre care eu stiu, acel care os ama ajute oricind si pe care eu o sa-l ajut. Relatiile deja devin mai stabile.

( Fenomen descris de G.Craig-Psihologia dezvoltarii)



Parca au ceva in comun aceste perceptii insa sunt complet diferite, la fel ca si atitudinea fata de prietenie. In clasele primare prieteni erau toti cu care ma salutam. Cu virsta prietenii din primare au devenit in mare parte cunoscuti sua colegi. Eu as putea explica acest fenomen prin 2 feluri: 1 maturizarea si revederea opiniilor. 2 definirea subconstienta a increderii si devizarea cunoscutilor in persoane in care poti avea incredere si persoane de companie. Acum cred ca a devenit extrem de important pentru un adolescent prezenta acestui prieten din motiv ca perioada complicata ( adolescenta) s-a marit ( 200-300 de ani in urma fetele de seama noastra incepeau deja viata familiara, si respectiv una matura ) , un alt motiv al acestei necesitati sunt filmele in care se propaga cea mai buna prietena, show-uri de gen "Best Friend Forever", nu-i nimic rau in asta, insa astfel de programe , in opinia mea, priveaza gindirea si creaza cleseuri referitor la prietenie. Si respectiv multi isi imagineaza prietenia anume asa cum o vad de mici.

Si totusi necesitatea de comunicare ne pune sa cautam prieteni, la fel aceasta necesitatea ne activeaza sa cautam si alte sentimente... de tipul dragostei...
4 Dragostea

Dragostea este un sentiment complex, manifestat prin afecțiune puternică . Eu personal cred ca dragostea, anume dragostea si nu alt sentiment care ar semana cu ea, e alcatuita din atractia de la inceput( specifica copiilor mici de 2-3 ani, totusi cred ca majoritatea au vazut cum copii mici vreau sa sarute alt copil de sex opus, chiar neconstientizind ce face), simpatia si pasiunea de la mijloc care apar in adolescenta si se dezvolta in marturitate si respectul de la sfirsit care vine odata cu batrinetea, probabil ca tot atunci vine si intelepciunea, cind sentimental omul e cu mult mai calm si rational, si nu-si lasa emotiile sa-i conduca gindirea.Hmm sa nu ma abat de la subiect, anume aceste 3 faze unite, si ar fi ideal daca ar fi respecatat si continuitatea virstelor si a sentimentelor, reprezinta dragostea sau de altfel viata petrcuta cu o persoana care nu displace odata cu trecerea anilor.

In adolescenta insa,cred eu ca dragostea poate fi o forma de autoafirmare in fata semenilor sau poate fi o atractie, care de ce nu se transforma in dragoste. De regula chiar si in literatura dragostea in aceasta perioada e descrisa ca una foarte fina,si una efimera (din pacate).... Insa foarte des asupra dragostei se rasfring si aspectele sociale. Dragostea din pacate devine doar o cursa pentru experienta si pentru profit. Si totusi ea e o stiinta care nu se supune studierii... totusi cit n-ai studia-o- 2 iubiri la fel nu exista.

Putin ma sperie usurinta cu care multi spun "te iubesc", dar revin des la acest gind si ma conving ca e ceva normal, din cauza maximalizmului, ceva de genu : daca sa simti ceva, nu trebuie sa fie doar o simatie ci o adevarata iubire. Astfel multi se autoconving, si din pacate asta duce la multe suferinte. Pentur ca utoconvingerea si realitatea totusi difera, si devin cu totul straine cind apare o alta afectiune, care la rindul ei este o "dragoste".

Pina acum am descris dragostea destul de dur, poate pentru ca incerc sa fiu obiectiva si astfel devin subiectiva? Posibil, e greu sa descrii ceva ce nu intelegi pina la capat, si ceva despre care toti povestesc atitea experiente rele. Dar toate aceste experiente rele nu costa nimic pe linga o experienta frumoasa. Un caz cunoscut mie o relatie care dureaza de 8 ani ( de la 13 ani) si a dus la formarea unei familii... poate e prea devreme de spus ceva , insa o verificare de 8 ani,mai ales in virsta cea mai instabila cred ca demonstreaza ceva. Concluzia a cele spuse anterior este ca dragostea totusi e foarte imprevizibila.

Acest sentiment poate fi manifestat diferit si datorita subculturilor(sau prin alte cuvinte spus: preferintelor cultarale). De exemplu rockerii au un mod de a iubi, cu totul diferit de dragostyea manifetsata de emo, pentru care dragostea este de fapt o necesitate. Insa in ambele cazuri dragostea e demonstrativa. Si totusi cit de taere n-as vrea sa recunosc dar la virsta noastra cam tot soiul de relatii sunt demonstrative: "ca sa le vada fata cu care nu ma impac si sa-i para rau ca nu se impaca cu mine"

Concluzia

Personal pentru mine tot ce am scris a fost mai mult o autoanaliza. Si cred ca acesta si este sensul lucrarilor de acest tip: autodescoperirea, si respectiv un astfel de proiect presupune si cercetari, literatura care mi-a permis sa vad lumea in mai multe aspecte s-o vad mai matura, posibil, sau invers sa ramin devotata copilariei. Cred ca ambele . Ins indiferent de ce am invatat mai tare amble extremitati imi convin.

Si la fel consider esential analiza comportamentului social facuta de mine. Si constientizarea faptului de cite ori o fac fara sa-mi dau seama.

Si totusi concluzia generala referitor la adolescenti este ca: toti stim ca toti difera insa la adolescenti aceasta e mai pronuntat, si la ei cu mult mai mult conteaza aprecierea sociala decit propria apreciere.

Bibliografie

"Psihologie practica " de A. Gretov