Mai abitir

A plecat de acasă. Mai târziu (*târziu), i-a spus că nu se mai întoarce niciodată.
▪ Sistemul adverbelor nehotărâte româneşti a suferit modificări vizibile; în cercetarea acestuia, cel mai potrivit este ca fenomenele de evoluţie să fie analizate ca înlănţuite.
–––––––

NOTE
¹În general, criteriul semantic este combinat şi cu unul pragmatic (tipul de referinţă, atitudinea vorbitorului faţă de enunţ şi enunţare etc.) sau sintactic. Clasificările numite „semantice” au un aspect neomogen şi diferă între ele. De exemplu, în DSL 2001: 28–29, „după rolul semantic îndeplinit”, se identifică următoarele tipuri de adverbe: a) circumstanţiale (care exprimă locul, timpul sau o apreciere modală, cantitativă, graduală), b) modalizatoare, c) pronominale, d) de afirmaţie şi de negaţie, e) care funcţionează ca mărci ale exclamaţiei, ale interogaţiei şi ale gradării şi f) adverbe sau locuţiuni adverbiale cu funcţie de conectori textuali. Se face precizarea: „Clasele semantice enumerate sunt interferente, căci criteriile avute în vedere sunt eterogene” (DSL 2001: 29). Şi în GALR 2008 I: 595 se insistă asupra dificultăţii de a întocmi o asemenea clasificare („Criteriile în funcţie de care se realizează descrierea nu sunt însă omogene, iar apartenenţa la diverse clase este justificată uneori pe baza unui singur criteriu, alteori pe baza unor criterii combinate. Ca urmare, clasele sunt interferente şi este greu de realizat o delimitare riguroasă.”). Subclasele semantice descrise în GALR 2008 I: 595–602 sunt: a) adverbele circumstanţiale (de loc, de timp, de mod, cantitative, de cauză şi de scop, concesive şi condiţionale), b) adverbele substitute (demonstrative, nehotărâte, negative, interogative şi relative), c) modalizatoare, d) relaţionale (adverbele relative şi adverbele ca şi decât), e) adverbele cu utilizări discursive (adverbe care marchează în planul enunţării atitudinea locutorului, introducând valori contextuale suplimentare – îndoială, uimire, surpriză etc.; adverbe care actualizează în discurs valori pragmatice, având roluri argumentative sau metadiscursive; substitutele adverbiale).

²O descriere mai cuprinzătoare ar trebui să pornească de la grupurile prepoziţionale.

³Numim conectori discursivi adverbialele considerate în GALR 2008 II: 526 pseudocircumstanţiale conectori, care exprimă operaţii de organizare discursivă şi indică raporturi argumentative (mai ales, de asemenea, în esenţă, dimpotrivă etc.), şi adverbialele circumstanţiale ale enunţării (mai bine zis, mai exact, de exemplu, mai precis etc.), exceptând circumstanţialele enunţării de tip ilocuţionar precum sincer, serios.

⁴Vezi şi Heine & Kuteva 2004: 206: „It is hard to find languages where some expressions for locative concepts are not extended to also refer to temporal concepts”.

⁵„Cu mult mai des, aci este adverb de timp: atunci, în acel moment” (DA).

⁶Valoarea de aproximare a adverbului undeva este înregistrată de Valeria Guţu Romalo în Corectitudine şi greşeală; în ediţia din 1972, autoarea arată că preferinţa pentru adverbul nedefinit undeva este „de dată foarte recentă (a început să se manifeste în mod evident de vreo 2 ani)”, Guţu Romalo 1972: 116.

⁷În limba veche, adverbul undeva pare a avea şi o valoare de aproximare în care indicaţia spaţială este secundară, putând fi echivalat cu adverbul cumva: Ce voi v-aţi întristat la păreare rea, voi pre Dumnezeu v aţi întristat, ca voi dentru noi nici o pagubă undeva în voi să luaţi (Coresi, Apostolul, c.1566); De nu-i vor băga în samă pre părinţi pentru că sânt săraci, sau de se vor face pentru aceaia undeva a nu-i cunoaşte (P. Maior, Propovedanii, 1809); să fereşte a mă priimi pă lângă ei să muncesc, sau să-mi dea vr-o marfă ori bani pă mână, ca să nu mi-i li răpească datornicii undevaş din mână şi să să nască gâlciavă şi judecată (N. Iorga, DVT, nr. XXVII, 1811).

⁸În limba actuală, în limbajul jurnalistic, a început să fie folosită şi locuţiunea hibridă, preţioasă pe de cealaltă parte: La întâlnirea cu reprezentanţii Educaţiei, preşedintele Traian Băsescu a profitat şi a făcut şi alte declaraţii, că tot i se reproşa în ultima perioadă că tace, şi tace destul de suspect. Una dintre ele se referă la faptul că unii moguli de presă au intrat în trepidaţii, pe de-o parte, iar, pe de cealaltă parte, că nu s-ar mira ca şi soţia sa să fie obiectul unor, să spunem, teme de dezbatere ale presei (Antena 3, 13.IV.2009, http://www.cna.ro).

⁹Vezi şi Ciompec 1985: 66.

¹⁰O numărătoare făcută pe corpusul electronic de texte din secolele XVI–XVIII a arătat un raport de 5:1 între cumva şi cândai. În secolul al XVI-lea, din 10 texte, numai în două apare adverbul cândai, iar în secolul al XVIII-lea numai Dimitrie Cantemir îl utilizează, secolul al XVII-lea părând a fi perioada în care acest adverb a fost cel mai frecvent (raportul de frecvenţă dintre cumva şi cândai fiind de aproximativ 3,5:1).

¹¹Sensul „cândva” era exprimat mai clar prin oarecând: Că mearse cătr-însul oarecând un cărtulari şi grăi (Coresi, Cazania II, 1581); Iară acum, în Iisus Hristos, voi carii eraţi oarecând departe, aproape v-aţi făcut, pren sângele lui Hristos (Noul Testament, 1648). Vezi şi Ciompec 1985: 67 şi DA.

¹²Sintagmele marcate mai abitir, mai dihai au în limba noastră numai formă de comparativ, fiind numai conectori discursivi, nu şi adverbiale de mod.

¹³Aici se includ adverbele epistemice, deontice sau apreciative/evaluative, care se raportează la enunţ, adverbele care modalizează enunţarea, făcând referire la interlocutori, şi adverbele categoriale, ale punctului de vedere.

¹⁴Vezi şi Van Raemdonck 2005: 387, care consideră că în cazul adverbelor polifuncţionale precum légalement, heureusement şi franchement există un nucleu semantic (un signifié de puissance) şi nuanţe de sens (effets de sens), aceste adverbe fiind polisemantice.

¹⁵În cazul relaţiilor discursive, forma comparativă a adverbului este singura posibilă pentru a îndeplini această funcţie (mai degrabă, mai ales etc.).