Mai abitir

3. Consideraţii finale. Direcţii de cercetare. Descrierea făcută, departe de a fi completă, a avut ca scop ilustrarea unei particularităţi a clasei eterogene a adverbelor: posibilitatea multora dintre acestea de a exprima mai multe valori semantico-pragmatice, fapt care face dificilă şi insuficientă clasificarea tradiţională de tip semantic.

Am avut în vedere în special regularităţile care apar în trecerea de la un tip de sens la altul (loc → timp, loc → cuantificare, loc → mod, timp → cuantificare, mod → cuantificare, relaţie de tip spaţial → relaţie discursivă, relaţie de tip temporal → relaţie discursivă, mod → relaţie discursivă), nu şi amalgamarea diverselor tipuri de valori. Am lăsat deoparte un tip particular de polifuncţionalitate: multe adverbe de mod pot exprima şi modalitatea sau limitarea unei predicaţii.¹³

\

[mod] A desenat mai evident casa; [modalitate] Evident, nimeni nu ştia nimic.

[mod] Maria vorbea sincer; [modalitate] Sincer, ce vrei să afli de la mine?

[mod] Ion a condus legal; [punct de vedere] Deşi locuiesc împreună de 30 de ani şi au trei copii mari, legal, nu sunt căsătoriţi.
În acest caz, sensul nu se schimbă în mod esenţial, nuanţele semantice diferite sunt date de tipul diferit de raportare a adverbului la enunţ sau la enunţare¹⁴.

În acest stadiu al descrierii, pot fi verificate unele fenomene valabile şi pentru alte limbi, cum ar fi:

▪ Tind să aibă funcţionări multiple adverbele pronominale şi cele nehotărâte, precum şi cele care exprimă e o comparaţie.

▪ Evoluţia de la un tip de sens la altul este unidirecţională. Trecerea se face dinspre clasa adverbelor de loc spre a celor de timp, nu invers.

▪ Există unele adverbe cu funcţionări duble, şi spaţială, şi temporală (înapoi, înainte, aproape etc.), în cazul cărora este dificil de stabilit care este valoarea iniţială; de altfel, multe adverbe (cu precădere cele moştenite), precum mult, mai din limba veche, semiadverbele şi, tot etc., pot îndeplini mai multe tipuri de funcţii, fără a se putea stabili o direcţie de deplasare a sensului.

▪ Adverbele care au seme substanţiale, conţinând o informaţie foarte precisă, în general nu sunt polifuncţionale (mâine, ieri, acasă etc.); în câteva limbi însă, cuvintele pentru „acasă”, „mâine”, „ieri”, de exemplu, stau la baza exprimării altor sensuri derivate: „mâine” poate fi şi marcă (gramaticală) a viitorului (Heine & Kuteva 2004: 299), „ieri” în mai multe limbi din Africa este morfem sau marcă a trecutului (Heine & Kuteva 2004: 315); adverbele precum imediat, îndată, deodată sunt mai puţin predispuse la alte tipuri de funcţionare în afară de cea temporală.

▪ Acelaşi adverb poate avea mai mult de două funcţionări, fără ca acestea să fie intermediate neapărat una prin alta – de exemplu, acolo: (înv., rar) loc → timp; loc → aproximare.

Alte câteva aspecte necesită o investigare detaliată pentru română, comparativ cu alte limbi:

▪ Pentru exprimarea unei relaţii spaţiale şi mai ales temporale¹⁵, se observă o oarecare preferinţă a românei pentru sintagmele cu formă de comparativ.
I-am zis să se dea mai încolo.

Iară giupâineasa aceaia de carea am pomenit mainte c-au deşteptat svântul şi i-au spus de şearpe, aceaia cumpără trupul svântului cu multă cheltuială (Varlaam, Cazania, 1643); A plecat mai înainte.

Întregul an următor, Elena a urmărit-o pe Maria progresând, pentru a-i oferi mai apoi şansa de a lucra împreună (sportpedia.mysport.ro).

Acmu iarăş să vinim la scosul lajilor din ţară, cari am pomenit mai înapoi că şăzând Casim-aga în Iaş, au gătit pe un ieniceri-efendi... (Pseudo-Enache Kogălniceanu, Letopiseţul Ţării Moldovii de la domnia întâi şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat voevod (1733–1774))