Manual De Psihologie

2. Fiecare stadiu are trăsături proprii, se manifestă altfel în funcţie de perioada de vârstă şi de influenţele mediului şi educaţiei (învăţării). De exemplu, adolescentul este rebel, preşcolarul este instabil afectiv.

3. Procesul dezvoltării este continuu. Prin stadii ale dezvoltării înţelegem că fiecare stadiu are caracteristici definite de început şi de sfârşit, iar nu că ar există un moment precis când apare sau când dispare, pe neaşteptate, un anumit tip de comportament. Deşi un nou comportament pare să apară dintr-o dată, în realitate el s-a dezvoltat lent.

4. Prin dezvoltare, se trece de la reacţii globale la reacţii diferenţiate.

5. Dezvoltarea timpurie este mai intensă şi mai importantă decât cea de mai târziu. Să luăm cazul dezvoltării intelectuale.

R. Bloom a cercetat corelaţia dintre I. Q. la vârste succesive şi I. Q. la 17 ani, când se încheie dezvoltarea inteligenţei. Se vede că la 5 ani corelaţia este deja foarte înaltă.

Vârste I. Q. la succesive 17 ani Corelaţie 1 an 10 0 2 ani 10 0, 41 3 ani 10 0, 65 4 ani 10 0, 71 5 ani 10 0, 80 8 ani 10 0, 90 1 an 10 0, 92 să presupunem că un copil oarecare, X a fost izolat de oameni de la vârsta de un an până la vârsta de 2 ani. Un alt copil, Y a fost izolat între vârsta de 13 ani şi 14 ani. El au trăit izolaţi tot cate un an, dar consecinţele izolării fiecăruia vor fi foarte diferite. Dezvoltarea celui izolat la 1 an va fi în total compromisă, pe când pentru cel de 13 ani consecinţele va fi mult mai puţin grave.

Termeni de reţinut: dezvoltare fizică, dezvoltarea senzorială, dezvoltarea intelectuală, dezvoltare afectivă, dezvoltare socială, dezvoltare în stadii caracterul continuu al procesului dezvoltării personalităţii, caracterul intens al dezvoltării timpurii.

14.2. Copilăria.

Dezvoltarea fizică.

Masa medie la naştere: 320 g (băieţi) şi130 greci (fete). ins” Înălţimea medie la naştere: 50 cm (băieţi) şi 49 cm (fete).

La 5 ani, o persoană va cântări, în medie, cam de 5 ori mai mult decât la naştere, iar până la 12 an greutatea va deveni dublul celei de la 5 ani. la sfârşitul celui de-al treilea an, o persoană are jumătate din înălţimea pe care o va avea ca adult, iar în al cincilea an este cam de două ori mai înaltă decât la naştere.

Dezvoltarea motorie. Este foarte importantă în dezvoltarea generală a personalităţii şi este înrudită cu sănătatea fizică şi cea mentală. Învăţarea mersului permite plimbarea şi face să crească numărul de oameni cu care intră în contact, numărul de activităţi şi de situaţii trăite. Creşte numărul de contacte sociale. Dezvoltarea motorie contribuie, de asemenea, la formarea imaginii de sine.

Cei mai mulţi copii ajung să meargă între vârsta de 9 luni şi cea de 15 luni.

Coordonarea mână – ochi este implicată în apucarea şi manipularea obiectelor. Prin experimente, s-a demonstrat că este necesar să vedem mişcările palmelor pentru ca aceste mişcări să fie satisfăcătoare.

Dezvoltarea senzorială. Se produce în strânsă legătură cu cea motorie. la 5 ani, diferenţiază numai culorile roşu, verde, galben şi albastru, iar 1a 7 ani şi portocaliu, indigo şi violet. Precizia diferenţierii nuanţelor cromatice şi a sunetelor create până a 1 – 12 ani. Până la 7 ani, percepţia domină asupra gândirii, iar după această vârstă, până la 12 ani, se va subordona gândirii. Pe măsură ce creşte experienţa perceptivă şi capacitatea de reprezentare, creşte precizia perceperii însuşirilor spaţiale ale obiectelor (formă, distanţă, mărime, poziţie relativă). Creşte capacitatea de apreciere a duratelor şi capacitatea de percepere sistematică, cu scop (observaţia). Creşte capacitatea reprezentărilor generale, ducând la înţelegerea geometriei, cunoştinţelor de geografie, istorie, biologie la sfârşitul copilăriei.

Dezvoltarea limbajului.

Stadii: 1. de la naştere la 3 săptămâni – primele ţipete 2. de la 3 săptămâni la 5 luni – ţipetele variază ca intensitate şi tonalitate 3. de la ş5luni la 1 an – produce sunete similare vocalelor 4. de la 1 an înainte începe perioada limbajului. De la 15 luni la 18 luni, copilul poate să ajungă să folosească un vocabular de aproximativ 20 de cuvinte. De la 18 luni la 24 de luni, foloseşte propoziţii din 2 cuvinte, iar la 2 ani are un vocabular de circa 270-30 de cuvinte. la 3 ani, 10 de cuvinte. Până la 4 ani, cei mai mulţi copii îşi însuşesc regulile de bază ale gramaticii limbii lor. la 6 ani, înţeleg semnificaţia a circa 80 de cuvinte şi folosesc corect cam 40 de cuvinte.

Dezvoltarea intelectuală. J. Plaget a descoperit că dezvoltarea intelectuală urmează ordinea valabilă pentru toţi copiii, indiferent de cultura căreia îi aparţin. Vârsta la care un individ începe sau încheie un stadiu depinde de capacităţile lui şi de mediul în care trăieşte.

Stadiile sunt: 1. Perioada senzoriomotorie: 0-2 ani. Copilul este centrat doar pe prezent, nu înţelege ce face şi de ce face. la 9 luni, caută jucăria care a dispărut din câmpul său vizual.

2. Perioada preoperaţională: 2-7 ani. Pe baza dezvoltării limbajului, între 4 ani şi 7 ani capătă capacitatea de a clasifica obiectele în grupe. Gândirea este centrată pe sine, nu îşi dă seama că există puncte de vedere diferite de ale lui proprii (este egocentric). Tinde să atribuie obiectelor însuşiri umane (antropomorfism). De exemplu, spune “copacul este bătrân”; “soarele s-a sculat”.

3. Perioada operaţiilor concrete: de la 7-8 ani la 1 ani. Începe să gândească abstract despre obiecte particulare, înţelege cantitatea şi numărul, volumul şi greutatea. Poate să facă raţionamente inductive; înţelege şi operează cu acte reversibile.

4. Perioada operaţiilor formale: 12 – 14 ani. Operează cu enunţuri verbale despre real, imaginar şi posibil.

Dezvoltarea afectivă. Copiii mai mici îşi manifestă deschis trăirile afective; când cresc, învăţă să şi le ascundă. Copiii mai mici sunt instabili afectiv, sunt neechilibraţi emoţional.

Dezvoltarea socială. Nou-născutul pare să reacţioneze la obiecte asemănătoare feţei umane, ceea ce dovedeşte că ar fi născut cu o asemenea predispoziţie. la 2 luni, plânge când adultul pleacă şi zâmbeşte când se întoarce. la un an, dă atenţie prezenţei unui alt copil.

În timpul preşcolarităţii, dezvoltarea socială parcurge trei stadii în relaţia cu adultul: 1. Dependenţă totală faţă de adult.

2. Rezistentă. Încep să -şi dea seama că sunt indivizi separaţi cu drepturi certe (“lasă-mă” pe mine”; “al meu”, “nu”). Trebuie învăţaţi să aibă limite în această delimitare.

3. Stadiul cooperării. Încep să accepte limitele impuse lor. Când intră în şcoală, încep să adopte standardele grupei lor de vârstă. În jurul vârstei de 8 ani, încep să -şi aleagă parteneri de joacă de acelaşi gen şi aşa se vor comporta până la sfârşitul copilăriei, când vor interveni relaţii cu genul opus.

Termeni de reţinut: stadiul senzoriomotoriu, stadiul preoperaţonal, stadiul operaţilor concrete, stadiul dependenţei, stadiul rezistenţei, stadiul cooperării.

14.3. Adolescenţa (14-25 ani)

Dezvoltarea fizică. Se încheie creşterea în înălţime. Dezvoltarea fizică are, pentru anumiţi indivizi, efecte asupra dezvoltării personalităţii. De exemplu, băieţii care se dezvoltă fizic mai rapid decât vârsta lor tind să se simtă mai independenţi şi să aibă mai multă încredere în sine, iar cei care au o maturizare fizică întârziată faţă de media vârstei lor pot avea dificultăţi de adaptare, nu sunt capabili să participe la anumite jocuri şi sporturi ale grupei lor de vârstă. Ei sunt mai puţin sociabili. Nu la fel stau lucrurile la adolescente în ceea ce priveşte participarea ca lideri în primii ani de liceu. Cercetările au arătat că atât cele întârziate în creşterea fizică, cât şi cele mai precoce au, de obicei, măi mult prestigiu decât cele cu creştere medie.

În general, atitudinea părinţilor, fraţilor, profesorilor şi prietenilor influenţează mult atitudinea individului faţă de propria dezvoltare fizică. Dar cel mai important lucru este atitudinea individului însuşi faţă de propria sa dezvoltare. Nu trebuie să aibă sentimente de inferioritate. Prin studii s-a constatat că, chiar dacă înălţimea medie a piticilor era de 130 cm, ei se adaptau bine.

Dezvoltarea motorie. Coordonarea motorie creşte foarte mult în cursul adolescenţei până la 20 de ani, iar aparenta stângăcie este cauzată de nesiguranţa de sine.

Dezvoltarea limbajului. Copiii se nasc cu capacitatea de a asimila funcţia simbolică a cuvintelor şi de a învăţa limbajul (articularea şi regulile de folosire a cuvintelor). Înainte de a li se preda gramatică la şcoala, ei folosesc aceste reguli, se exprimă. Limbajul nu înseamnă simplă repetare de cuvinte, sau simple reflexe condiţionate. De aceea unii psihologi consideră că structurile limbajului sunt înnăscute. Deşi copiii sunt diferiţi în ceea ce priveşte ritmul în care învăţă limba, totuşi ei parcurg o ordine similară în învăţarea sensului cuvintelor şi însuşirea regulilor generale de folosire a lor. Noam Chomsky consideră că dezvoltarea limbajului se încheie în pubertate sau ceva mai târziu, dar nu după adolescenţă. “Dezvoltarea unei persoane porneşte de la starea iniţială S0 genetic determinată, trece printr-o succesiune de stări S1, S2,. Şi ajunge, în cele din urmă, la “starea staţionară” (steady state) S, care nu pare după aceea să se modifice decât marginal (să zicem, îmbogăţind vocabularul). Starea staţionară este atinsă la o vârstă relativ fixă, la pubertate sau ceva mai devreme.” (Noam Chomsky, în Teorii ale limbajului, teorii ale învăţării)

Dezvoltarea intelectuală. la 12 ani, începe stadiul operaţiilor formale care se întinde până la maturitatea gândirii. În adolescenţă gândirea ajunge în faza logico-matematică, este capabilă de raţionamente ipotetico-deductive, lucrează pe ipoteze şi experimentează pentru a descoperi cauzele evenimentelor, este o gândire capabilă de generalizări corecte bazate pe abstractizare.

Dezvoltarea afectivă. Alternează stări afective de exaltare cu stări depresive, ceea ce indică un oarecare dezechilibru afectiv. Atitudini protestare: amor propriu lezat, opoziţie, ironii şi uneori jigniri în mod voit. Caută prietenia şi afecţiunea. Având un pronunţat gust al competiţiei, are fie trăiri de frustrare şi anxietate, fie de admiraţie. Apare dragostea pentru genul opus, uneori tainică şi neliniştitoare. Se păstrează dependenţa afectivă de părinţi, dar unii se.

Temă.

Gândiţi-vă la acele caracteristici afective ale adolescentului pe care le recunoaşteţi în cazul dumneavoastră personal.

Îndoiesc de profunzimea afecţiunii părinţilor pe care îi acuză că se amestecă în viaţă lor personală. Există posibilitatea fixării imaturităţii afective şi a debutului unor tulburări patologice cum ar fi anxietatea şi forme de autism.

Dezvoltarea socială. În timp ce în copilărie procesul de enculturaţie se producea mai mult prin imitaţie şi era nediferenţiat, acum asimilarea valorilor şi comportamentelor umane este selectivă şi reflexivă. Continuă să-şi însuşească mijloace de comunicare, procedee de cunoaştere, de acţiune şi de comportare, reguli de viaţă, credinţe şi obişnuinţe.

Profilul personalităţii adolescentului. Se consolidează stabilitatea personalităţii.

A câştigat independenţa Pas cu pas şi-a descoperit aptitudinile şi abilităţile, trăieşte cu fervoare prezentul şi îşi construieşte viitorul având o lume a sa, interioară, cu interese, aspiraţii şi idealuri, îşi formează atitudini argumentate, au loc manifestări de creativitate, îşi îmbogăţeşte experienţa culturală, are primele experienţe erotice, iniţiază primele experienţe profesionale şi îşi pune problema alegerii profesiunii (a se vedea şi etapele alegerii profesiunii, la aptitudini).

Termeni de reţinut: caracteristici fizice ale adolescentului, caracteristica motorie a adolescentului, starea staţionară în dezvoltarea limbajului, caracteristicile stadiului operaţiilor formale, caracteristici afective ale adolescentului, caracteristicile enculturaţrei în perioada adolescenţei.

Caracterizarea generală a personalităţii mature.

Sub aspect fizic. Nu mai creşte în înălţime. Va mai creşte în greutate, iar la vârsta mijlocie poate să se îngraşe.

Sub aspect motoriu. Abilităţile motorii progresează până la 20 ani. Până la 50 de ani regresia este foarte uşoară.

Sub aspect senzorial. Diferite profesiuni perfecţionează observaţia vizuală (medic, textilist, oţelar, geolog, electronist, agronom etc.). După 40 de ani, scade uşor capacitatea atenţiei de durată şi vederea clară, necesitând ochelari. Sensibilitatea tactilă descreşte uşor după 45 de ani. Atenţia distributivă este eficientă între 25 de ani şi 50 de ani.

Sub aspectul limbajului. O persoană medie ajunge să înţeleagă, la 20 de ani, circa 50 0 de cuvinte şi poate să folosească circa 10 0 de cuvinte. Stăpâneşte bine structura gramaticală a limbii materne.

Sub aspect intelectual. Gândirea ajunge la nivelul logic, înţelege principii abstracte, înţelege legătură cauză – efect. Se păstrează un bun randament intelectual până la 5de ani (înţelegerea verbală, calcul, mobilitate cognitivă, raţionament). Inteligenţa tehnică şi intuiţia se păstrează cu performante bune până pe la 60 – 65 de ani. În rezolvarea de probleme, combină ipoteze şi înlătură variantele care nu duc la soluţie. În domeniile de performanţă pentru care s-a specializat manifestă aşa-zisul fler. Este raţional şi obiectiv, adică vede lucrurile (natura, pe sine şi pe ceilalţi oameni) aşa cum sunt, iar nu deformate de temerile şi dorinţele proprii.

Memoria mecanică scade după 40 de ani, iar cea de scurtă durată după 50 de ani, însă ideile se reţin chiar şi după 60 de ani, datorită “ancorelor semantice” proprii.

Sub aspect afectiv. Echilibrat afectiv (ca intensitate şi mobilitate a trăirilor afective). Şi manifestă emoţiile într-un mod acceptabil. După Strecker, maturitatea emoţională se manifestă în “Capacitatea de a te angaja la o muncă, onestitatea, perseverenţa în a îndeplini un plan în ciuda dificultăţilor, uşurinţa de a munci împreună cu alţi în cadrul unei organizaţii şi sub o autoritate, posibilitatea de a lua decizii, voinţă de a trăi, supleţea, independenţă şi toleranţă.” (Cf. Eric Fromm)

Sub aspect social. Găsirea şi păstrarea unei slujbe; întemeierea unei familii şi îndeplinirea tuturor responsabilităţilor de soţ şi părinte. Este posibil să încetezi de a mai aparţine unor grupuri mai vechi, precum şi să intri în alte grupuri, cum ar fi cele ale unor familii de vârstă apropiată.

14.4. Bătrâneţea.

Sub aspect fizic. Prin îmbătrânire, indivizi pierd din masă datorită pierderi de fluide din corp a schimbărilor chimice care intervin la vârstă înaintată.

Sub aspect afectiv. Emoţiile devin mai dependente de trăirile şi ideile personale şi mă puţin de lumea din jur. Create numărul de trăiri afective neplăcute, legate de confruntări.

Sub aspect intelectual. Pentru I. C. Raven, o persoană în vârstă de nivel intelectual normal (mediu) nu mai este capabilă de gândire productivă. (Performanţele la matricele progresive se prezintă astfel: la 65 de ani sunt ca la 9 ani şi jumătate; la 70 de ani ca la 9 ani; la 75 de ani ca la 8 ani şi jumătate; la 80 de ani ca la 8 ani; la 85 de ani ca la 7 ani.) Au o anumită inerţie (lipsă de flexibilitate) în gândire. O dată cu înaintarea în vârstă, declinul gândirii productive este însoţit, la omul normal, de păstrarea bună în memorie a informaţie acumulate în trecut. În cazul morbid al demenţei senile, rezultatele la testul matriceal sunt similare cu cele ale copilului mediu de 6 ani. Atât gândirea productiva cât şi amintirea (memoria) se dezintegrează”.

Studiile făcute în U. S. A. de Fots arată că informaţia eficientă este păstrată mai bine la bătrâni decât la vârsta medie şi la 20 de ani. Pentru păstrarea intelectului la un nivel bun, sunt importante, după părerea acestui autor, următoarele condiţii: 1. Să nu te retragi din viaţa socială (senilitatea survine la izolaţi).

2. Flexibilitate în planul personalităţii: a admită ambiguitatea, a tolera, a călători şi a stabili noi relaţii; 3. Păstrarea interesului pentru activitatea intelectuală: studiu, cunoaştere, participare la activitatea unor cluburi, societăţi, fundaţii.

Sub aspect social. Apropiindu-se de bătrâneţe, oamenii încep să se teamă că îşi pierd slujba sau că trebuie să se pensioneze. Cei care se pregătesc pentru pensionare, învăţând lucruri noi şi practicând hobby-un trec mai uşor acest prag. Cei care participă la activităţi intelectuale, sociale şi fizice trăiesc cu mai mult succes şi satisfacţie bătrâneţea decât cei care sunt inactivi.

Dacă se despart de soţi, pentru femei bătrâneţea poate deveni o va rată a singurătăţii. Bătrânii care continuă să întreţină relaţii sociale în diverse sfere obţin satisfacţii şi menţin o bună condiţie.

Condiţii pentru evitarea scăderii potenţialului mintal.

Din concluziile unei cercetătoare din Franţa, prezentate la un congres de gerontologie la Chicago.

După 50 de ani scad:

viteza de percepţie

viteza impulsului nervos

vedere şi auzul.

Nu trebuie să fii defetist; să nu-ţi pierzi dorinţa de viaţă. Apetit de viaţă, înseamnă motivaţie de a trăi. Lipsa motivaţiei duce chiar la leziuni cerebrale. Centrul nervos ai motivaţie se află în hipocamp; tot aici şi memoria. Pentru verificarea ipotezei, s-a făcut un experiment pe 30 şobolani, tineri şi bătrâni: Li s-au creat dificultăţi pentru a ajunge la hrană. Cei tineri se luptă, cei bătrâni renunţă. Cauza: la ce bătrâni se constată leziuni cerebrale în hipocamp.

Dacă sunt ajutaţi, împinşi, stimulaţi să se mobilizeze, atunci se opreşte moartea celulelor din hipocamp.

La om, dacă apare defetismul, dezinteresul faţă de ceea ce se întâmplă în jur, apare apatia, un fel de senilitate, ca efect şi leziunilor cerebrale.

Cine are în ereditate (în ascendentă) ~ ceva, este mai expus. Este bine, deci, ca omul să aibă “poftă de viaţă”, voind. Se poate testa tendinţa spre moarte a celulelor nervoase prin teste de percepţie ai de memorie prin care se constată “lenea creierului. Dacă o stabileaţi la timp, opreaţi moartea celulelor prin:

exerciţii de memorie;

joc de şah şi alte provocări ludice;

rezolvări de probleme;

interes pentru viaţă.

Termeni de reţinut: caracteristici ale bătrâneţi sub aspect fizic, sub aspect afectiv, sub aspect intelectual, sub aspect social.

TIPOLOGIE ŞI DIFERENŢE.

INTERINDIVIDUALE.

DIFERENŢE INDIVIDUALE ÎN CONSTITUIREA ŞI.

MANEFESTAREA PERSONALITATIE.

Motto: Natura pare să fi mizat totul pe individualitate. (Goethe, Die Nature)

În capitolul 12, am arătat ce este personalitatea. Însă termenul este prea general şi abstract când avem în vedere omul real. Deşi exista însuşiri general umane, există variaţii interindividuale, fiecare personalitate posedând diferite însuşiri, în grade diferite. În realitate, exista numai individualităţi; nu sunt identici ca personalităţi nici gemenii monozigoţi.

Tipologia.

Observaţia comuna constata ca unii oameni seamănă între ei în anumite privinţe. În limba romana s-au fixat expresii ca “ruşinos ca o fata mare” sau “parcă este birjar” sau “comandă ca un tambur major”. Psihologia diferenţiala şi psihologia clinica au stabilit criterii după care pot fi clasificaţi oamenii în diferite categorii sau tipuri, precum şi caracteristicile fiecărui tip. Fiecare tip indica un grup de caracteristici care coexista. Vom ilustra folosind tipologia “extravertit – introvertit” propusa de C. G. Jung. Acest mare clinician şi psiholog a folosit criteriile: atitudinea generală a conştientului şi particularităţi ale funcţiilor psihologice fundamentale – gândire; sentiment; percepţie; intuiţie.

Tipul extravertit Tipul introvertit.

Criteriu. Atitudinea conştientului.

Interesul şi atenţia se îndreaptă spre se opreşte mai Cu seama asupra trăirilor evenimentele obiective; exterioare; sale provocate de impresiile exterioare;

Acţiunea îi este determinata de influenta acţiunea este determinata de interpretări persoanelor şi lucrurilor din jur. personale.

Deci este obiectiv. Deci este subiectiv.

Criteriu. Gândire.

Criteriu. Sentiment.

Sentimentul lui se afla în concordanta cu sentimentul este influenţat de precauţiuni situaţia, este tulburat de gândirea personale şi se manifesta puţin; proprie; este Un sentiment mă mult negativ, care.

Este un sentiment poziţi~ care devalorizează parca lucrurile şi persoanele valorizează I ucrurile şi persoanele.

Criteriu. Percepţie.

Contează concretul palpabil, senzorial; contează semnificaţia obiectului pentru lipseşte componenta subiectiva a el, iar nu obiectul real; percepţiei; predomina componenta subiectiva a.

Dependenta de obiect. Percepţiei;

Percepţia se raportează cu precădere la el şi abia în al doilea rând la obiect.

Criteriu. Intuiţie.

Puternica dependenta de situatule puternic~ dependenta de imagini exterioare; subiective; se ataşează mereu de alte obiecte, nu visător, vizionar; prinde rădăcini”; are un limbaj mult prea subiectiv, nu unul.

Comunica uşor. ~ vorbit de toat a lumea. Poate să ajungă la

_ hipersensibilitate afectiva.

Factori ce favorizează diferenţele individuale.

Deosebiri înnăscute.

Fraţii se deosebesc între ei nu numai prin culoarea părului sau a ochilor ci şi în capacitatea de a învăţa sau temperamental. Părinţii, de exemplu, pot constata ca, deşi ş, 1 cresc copili la fel, unul este liniştit şi ascultător, iar fratele lui este iute şi greu de stăpânit; ca unul învăţa foarte uşor orice şi era foarte curios‚ încă de mic, iar altul este neinteresat de lucrurile din jur şi învăţă mai greu. Fraţii pot fi diferiţi între ei prin capacitatea de a învăţa, prin funcţionarea şi sensibilitatea organelor de simt, prin nevoia de a fi activ, prin viteza de reacţie, prin echilibrul afectiv etc.

De ce se deosebesc oamenii între ei încă de la naştere? În primul rând, din cauza eredităţii particulare sau diferenţiale care depinde de “regulile statistice ale transmiterii genelor”. În acest sens, sunt concludente comparaţiile între aptitudinile intelectuale ale fraţilor. Prezentam în tabelul de mai jos rezultatele unei cercetări făcute de Newman şi colaboratorii săi pe 50 de perechi de gemeni monozigoţi.

Fraţi Diferenţa medie între I. Q gemeni monozigoţi 3,1 p gemeni dizigoţi 8,5 p fraţi şi surori născuţi succesiv 13,2 p.

Deosebirile dintre oameni provin şi din influentele mediului social: conţinut şi calitate a experienţei, recompensarea anumitor relaţii şi atitudini, ritmuri de învăţare ~l dezvoltare etc.

Relaţiile părinţi – copii.

Relaţiile dintre părinţi şi copii au un rol aproape la fel de hotărâtor asupra constituirea personalităţii copilului Temă ca şi potenţialul înnăscut. Chiar şi în cazul gemenilor, Ce consecinţe credeţi părinţii pot avea legături preferenţiale care au consecinţe că are frustrarea copilului asupra dezvoltări personalităţii lor. De exemplu, o mama în recunoaşterea valorii educată (cu studii universitare) se plânge de unul dintre proprii?

Fiii ei gemeni care avea la şcoală performante inferioare faţă de cele ale fratelui lui, care era un şcolar excelent.

Fizic, ei erau absolut identici, nu-l puteai deosebi. Discutând mai amănunţit cu mama, aceasta a recunoscut că de mic l-a preferat pe cel care acum, în clasa a VI-a, avea performante excepţionale. Copiii au crescut ca adolescenţi, după aspectul fizic nu puteau fi deosebiţi unul de celălalt, îi confundai. Ca adulţi, de asemenea, nu pot fi deosebiţi fizic. Dar ca personalităţi, ei au urmat traiectorii cu totul diferite.

Diferenţe de educaţie.

Este vizibil pentru oricine ci educaţia contribuie la constituirea şi diferenţierea personalităţii oamenilor. Psihologii au pus în evidenţă rolul educaţiei comparând perechi de gemeni monozigoţi crescuţi în familii diferite. Newman a constatat diferenţă de 24 de puncte între coeficientul intelectual la două gemene, una având fati de cealaltă o perioadă de şcolarizare mai mare cu 14 ani (16 puncte respectiv 92 puncte). În cazul altor două perechi de gemeni crescuţi în familii diferite, diferenţele au fost de 19 puncte şi de 17 puncte. (cf. Jaques larmăt, Genetica inteligenţei)