Marea evanghelie după ioan

Fariseii însă, care mai înainte nu auziseră încă nimic de acesta cu demenţa furioasă, încep să se minuneze foarte tare şi spun: „Adevărat, aceasta este o vindecare, care numai lui Dumnezeu singur îi poate fi posibilă! Aşa ceva nu s-a mai auzit încă niciodată în întreg Israelul! Adevărat, acest om face lucruri, pe care nu le-a făcut încă niciodată vreunul dintre cei mai mari prooroci! Nu există nici o boală, pe care El n-ar fi în stare s-o vindece şi nici un mort în mormânt, pe care nu l-ar mai putea chema iarăşi înapoi la viaţă! Ce om este acesta totuşi, cum pământul n-a mai purtat încă niciodată unul asemenea acestuia! Mergeţi acum acasă şi veniţi mâine iarăşi noi vrem atunci să aflăm de la voi mai multe despre el!“
68. O Evanghelie către cei înstăriţi.
Cetăţenii se duc acum acasă şi dau în persoana acelui însănătoşit copiilor acestuia şi femeii lui peste măsură de triste pe bărbatul iarăşi pe delin sănătos, care, la început, de-abia poate crede simţurilor sale, dar apoi se erupe acuşi într-un fluviu de lacrimi de mulţumire şi bucurie şi cu copiii, de care avea zece, merge în grabă de îndată afară la Mine şi Îmi mulţumeşte în genunchi împreună cu copiii pentru o asemenea faptă bună nemaiauzită acordată ei şi copiilor ei. Ea Mă şi roagă însă în acelaşi timp, să aibă voie să-i slujească casei Mele cu tot ce este posibil, orice ar sta numai oricând în puterile lor, precum şi fiecărui altul, pe care Eu l-aş recomanda numai oricând!

Spun Eu: „Totul ce le vei face tu săracilor pentru numele Meu, va fi văzut aşa, de parcă Mi-ai face-o Mie! Casa Mea este însă acum prevăzută în măsură îndestulătoare pentru timpul scurt, pe care îl voi mai petrece aici; când voi veni însă iarăşi, atunci vei afla tu într-adevăr aceasta.“

Femeia plânge de bucurie şi mulţumire şi spune: „Doamne, Tu adevărat maestru, dat nouă din ceruri! Eu am o avere mare; jumătate vreau eu de îndată să le-o dau celor într-adevăr săraci şi cealaltă jumătate vreau eu s-o administrez pentru ei, ca ei să găsească întotdeauna ceva la mine. Pentru că eu sunt de părere, că aşa ceva ar fi bine, deoarece îmi este cunoscut, că săracii nu pot să se poarte gospodar cu o avere mai mare, de obicei cheltuie dintr-o dată prea mult şi la timpul de necesitate nu au atunci iarăşi nimic!“

Spun Eu: „Fă aceasta, tu femeie dragă! Astfel să facă aceasta toţi bogaţii, căci atunci săracii n-ar avea niciodată de suferit de lipsă; pentru că lipsa este un lucru rău şi îi duce pe oameni adesea la mai mari patimi decât bogăţia. Bogatul rămâne cel puţin în cinstea lui public în faţa lumii şi dă arareori lumii aşa de multă supărare ca un sărac, pe care sărăcia îl face capabil numai prea uşor pentru cele mai rele fapte; dar bogatul nemilostiv, care îi foloseşte pe săraci pentru îndeplinirea patimilor sale, este totuşi la toată învăţătura lui a lumii de o mie de ori mai rău decât săracul pătimaş. Pentru că săracul devine pătimaş prin lipsă şi bogatul este făcătorul patimei în belşugul ei de neconsumat.

Dar cum tu, draga Mea femeie, vrei acum să-ţi foloseşti bogăţia ta şi o vei şi face, atunci este bogăţia o binecuvântare din ceruri şi îi va aduce administratorilor ei cel mai mare câştig limitat în timp şi veşnic! De aceea, cine vrea să fie aici bine virtuos, acela să fie întotdeauna economicos şi gospodar, ca în timpuri de restrişte să fie în stare, a-i prinde de braţe pe cei săraci şi slabi.

Eu v-o spun vouă tuturor: Dragostea voastră faţă de copiii voştri să ardă ca o lumină; dar dragostea faţă de copiii străini a părinţilor săraci să fie o mare ardere de foc! Pentru că nimeni în lume nu este mai sărac decât un copil sărac abandonat, dacă un băieţel sau o fetiţă, aceasta este tot una. Cine primeşte un asemenea copil sărac în numele Meu şi îl întreţine trupesc şi duhovnicesc tot aşa ca şi pe sângele său propriu, acela Mă primeşte pe Mine şi cine Mă primeşte pe Mine, acela îl primeşte pe Acela, care M-a trmis în această lume şi este pe deplin Una cu Mine!

Dacă voi vreţi să intre binecuvântare de la Dumnezeu în casele voastre şi s-o ridicaţi ca o ţarină bine lucrată la recolta bogată, atunci înfiinţaţi în casele voastre pepiniere şcolare pentru copii săraci şi voi să fiţi copleşiţi cu toată binecuvântarea aşa cum un fluviu umflat tare varsă nisip şi pietriş peste câmpiile joase pe care le inundă; dar dacă voi respingeţi copilaşi săraci, flămânzi şi pe deasupra vă mai înfuriaţi pe ei, de parcă ei v-ar fi pricinuit deja o pagubă, care de-abia ar fi de înlocuit, atunci binecuvântarea de la casele voastre se va da în lături tot aşa, precum ziua care dă să se termine se dă în lături de la noaptea care o urmăreşte cu paşi repezi. Vai atunci unor asemenea case, care au fost cuprinse de o asemenea noapte! Cu adevărat, în acestea nu va mai începe niciodată iarăşi să se facă ziuă! Şi acum mergi tu, draga Mea femeie, acasă şi fă, ceea ce tu ţi-ai propus şi aminteşte-ţi mai ales de văduvele sărace şi orfanii săraci!“

După aceasta învăţătură se ridică femeia cu copiii ei, Îmi mulţumeşte încă o dată împreună cu copiii ei şi strigă în sfârşit tare: „O Dumnezeule lui Avraam, Isaac şi Iacob, cât de mare, bun şi sfânt eşti Tu şi cât de nesfârşit de puternic şi de înţelept, care Tu ne-ai dat nouă, săracilor păcătoşi, un om din inima Ta, care este într-adevăr în stare, de a vindeca toate bolile noastre, în mod trupesc şi duhovnicesc! Ţie, Tată sfânt, să-ţi fie singur toată slava, toată dragostea, toată cinstea şi toată mărirea pe veci! O Tu Tată drag Tu, cât de bun eşti Tu totuşi acelora, care se încred numai în Tine! Tu îi pedepseşti într-adevăr dur pe toţi, care nu respectă poruncile Tale; dar dacă Te cheamă atunci iarăşi păcătosul căit: ‘Dragă Tată sfânt, iartă-ma pe mine, neputinciosul!’, o atunci îl aude Tatăl sfânt şi bun imediat iarăşi îi ajută cu braţul Său atotputernic din orice lipsă!“

O oamenilor, luaţi-vă voi toţi un exemplu de la mine! Şi eu am fost o păcătoasă şi Dumnezeu m-a pus imens sub nuiaua Lui totdeauna sfântă; dar eu nu m-am clătinat în încrederea mea, m-am căit de păcatele mele şi m-am rugat pasionat catre Tatăl din cer; şi iată, El, El singur mi-a ascultat jalea şi mi-a ajutat minunat din cea mai mare şi îngrozitoare lipsă!

De aceea încredeţi-vă şi construiţi toţi numai în El! Pentru că acolo unde nici un om nu mai poate ajuta, acolo vine El şi îl ajută pe cel împresurat! De aceea, să-L slăvească toate neâncetat! Pentru că El singur poate numai ajuta într-adevăr fiecăruia! ţie, tu drag trimis din cer, îţi şi mulţumesc însă încă o dată; pentru că tu însuţi trebuie să fii o unealtă sfântă în mâna atotputernicului Dumnezeu!“

Această exclamaţie (strigăt), care Mă privea, femeii inconştient, pe Mine singur, M-a costat unele lacrimi de cea mai pasionată emoţionare, că Eu am fost nevoit să Mă întorc de la ea.

A observat însă Cireniu aşa ceva şi a spus: „Doamne, ce îţi este, că plângi?“

Şi Eu am răspuns: „Prietene, asemenea copilaşi ca aceasta sunt într-adevăr puţini pe pământ! Să nu fi putut Eu ca Tatăl, pe care ea l-a lăudat aşa de inimos, să fiu şi Eu emoţionat până la lacrimi de bucurie? O, Eu îţi spun aceasta: Mai mult decât orice alt Tată! Iată, aceasta este una, care este aici, precum trebuie să fie fiecare şi Eu am o bucurie de nedescris din pricina ei! Dar şi ea să observe, ce este aceasta, că am plâns de mare bucurie din pricina ei!“

După aceste cuvinte Mi-am şters lacrimile de pe ochii Mei şi i-am spus femeii şi copiilor acesteia, care era încă pe deplin pătrunzător şi pătrunzător de înfocată de dragoste pentru Dumnezeu singur: „Tu draga Mea femeie! Pentru că dragostea şi credinţa ta către Dumnezeu este aşa de puternică, cum asemenea încă rar s-a mai ivit, de aceea Eu nu-ţi pot aşadar totuşi da drumul aşa cum eşti tu acum. Trimite fiul tău cel mai vârstnic după bărbătul tău, ca el să vină afară; pentru că Eu mai am de vorbit cu el încă multe lucruri importante!“

După aceste cuvinte fuge băiatul de îndată în oraş şi vine după un timp scurt iarăşi cu tatăl vindecat.

Când au ajuns cei doi, i-Am spus lui: „Prietene, ca tu să nu devii pe deplin sănătos numai după trup, ci mai ales şi după suflet, care va trăi veşnic şi ca să ştii, cum stau lucrurile pentru tine cu toate acestea, ce s-a întâmplat aici, de aceea am rânduit să fii acum chemat afară. Mai întâi, vei fii tu în decursul acestei seri oaspetele Meu împreună cu femeia ta dragă şi a copiilor tăi, şi, în al doilea rând, vei vedea şi vei auzi tu aici unele lucruri şi vei înţelege uşor din acestea, cine este Acela, care te-a vindecat. După ce tu şi femeia ta veţi fi conştienţi de acest fapt, vă va fi încă de o mie de ori mai bine în cuget şi tu vei admite, că eşti într-adevăr pe deplin vindecat.

Dar încă înainte de a veni timpul cinei, vrem noi să facem o cale mică la sinagoga nouă, construită de Iair şi Iair, femeia lui, fiica lui, soţul ei Borus, Cireniu, Corneliu, Faustus, Kisjonah, femeia ta şi copiii tăi să ne însoţească. Acolo trebuie să-ţi fie arătat ceva, ce te va întări foarte tare în credinţa ta!“

Spune cel vindecat, care se numea Bab: „Invăţătorule, să se întâmple, cum şi ce vrei tu! Eu sunt dispus, să te urmez până la sfârşitul lumii.“

La acest cuvânt al lui Bab ne-am dus noi de îndată la sinagogă, la care se putea ajunge în mers rapid într-un sfert de oră, foarte comod însă într-o jumătate de oră.
69. În cripta lui Iair.
Noi am şi ajuns astfel acuşi acolo, am intrat în sinagogă şi ne-am dus în cripta, în care Sara zăcuse deja peste patru zile, în care se mai aflau încă legaturile materiale ale cadavrului şi cearşafurile, cu care Sara fusese înfăşurată ca cadavru şi în care criptă se mai afla însă încă un trup neânsufleţit dintre prietenii lui Iair. Acela era un băiat de doisprezece ani, care murise din cauza unei boli grave deja cu o jumătate de an înainte; acesta se afla într-un sicriu făcut din lemn de cedru şi a trecut deja pe deplin în putrefacţie până la oase.

La privirea sicriului i-au venit lui Iair lacrimi în ochi şi el spuse pe jumătate plângând: „Ce lucru rău este totuşi lumea! Pe cele mai gingaşe flori le lasă el să se formeze pe pământul ei şi care este soarta lor? Că ele mor şi trec! Mirosul de balsam al rozei devine numai prea acuşi un miros scârbos şi lilia gingaşă, nevinovată raspândeşte miros dezgustător în putrefacţia ei; Pomul ceresc de hiazintă se face un gri gălbui de mort şi garoafa moare - asemenea miilor surorilor ei drăgălaş mirositoare.

Acest băiat a fost, s-ar putea spune, un înger! Frica de Dumnezeu îl însufleţise deja începând din leagăn şi în al zecelea an al lui înţelegea el deja scriptura şi ţinea poruncile ca un iudeu matur evlavios; pe scurt, modul lui de viaţă într-adevăr copilăros evlavios şi capacitatea duhului trezită spre minunare ne-au îndreptăţit spre cele mai frumoase speranţe. Dar atunci a venit o boală rea asupra lui şi nici un doctor n-a putut fi maestrul acesteia, şi, astfel, a murit în acest băiat totul, ce s-ar fi putut aştepta în scurt timp cu dreptate de la el.

Aici se poate, aşadar, totuşi întreba, de ce Dumnezeu Domnul, care este plin de dragoste şi milostivire, le face aşa ceva oamenilor, care nădăjduiesc şi se încred în el! Mii de copii săraci rătăcesc de-a valma fără acoperiş şi orice fel de educaţie şi Dumnezeu nu-i cheamă de pe acest pământ; dar copiii unor asemenea părinţi, care posedă orice bogăţie, de a da copiilor lor acea educaţie, care numai lui Dumnezeu singur poate să-I fie bineplăcută, trebuie de obicei să dea ortul popii. De ce, aşadar, astfel?

Dacă îi este lui Dumnezeu bineplăcut, de a pune numai sălbatici pe acest pământ, care de-abia sunt în atare să vorbească cinci cuvinte, atunci face Dumnezeu bine, de a lua de îndată de pe pământ fiecare copil, care începe să arate numai un oarecare duh mai bun şi să lase numai proştii să trăiască pe lângă maimuţe! Dar, dacă lui Dumnezeu îi este important, de a avea pe acest pământ oamnei treziţi în duh, evlavioşi, recunoscători şi iubitori de Dumnezeu, atunci cred eu, că Dumnezeu ar trebui să ia mai mult în consideraţie viaţa unor asemenea copii, decât cum a fost până acum mereu cazul trist!“

Spun Eu: „Dragul Meu prieten Iair, tu vorbeşti, cum înţelegi tu aceasta într-un mod omenesc; dar Dumnezeu face, cum vede El şi înţelege aceasta şi trebuie să înţeleagă şi să vadă aceasta în felul Său Dumnezeiesc începând din veşnicie, căci altfel tu şi toate, ce sunt aici, n-ar avea o existenţă! Pe lângă aceasta, îi faci tu, însă, lui Dumnezeu totuşi nedreptate în cearta ta.

Căci dacă Dumnezeu, ar lua toţi copiii, care divulgă doar puţin duh şi talent în copilăria lor, atunci aţi fi voi toţi, care sunteţi acum alături de Mine, deja de multă vreme descompuşi în pământ! Dar, pentru că încă vă mai aflaţi aici la o vârstă impresionantă, este reproşul tău spre Dumnezeu unul nedrept! Căci tot aşa aţi dat de bănuit voi în copilăria voastră mult spirit, aţi fost copiii unor părinţi înstăriţi şi Dumnezeu v-a lăsat totuşi să trăiţi, în timp ce păgânilor le-a luat multe mii de copii prin boli grele de pe acest pământ, pentru care părinţii acelor copii au suferit tot atât ca şi părinţii acestui băiat, care încă trăiesc şi au primit în locul acestui băiat încă alţi trei copii săraci. Aceşti trei copii sunt urmaşi demni ai acestui băiat, care cu timpul ar fi devenit răsfăţat de părinţii lui, din cauza talentelor sale înalte şi la sfârşit nu s-ar fi ridicat la înălţimea aşteptăriilor; căci la sfârşit nu ar fi devenit altceva din el decât un om mândru şi încăpăţânat, cu care nu ar fi putut face nimic vreun preot suprem!

Dumnezeu însă a văzut aceasta dinainte, l-a luat la timpul potrivit de pe această lume şi l-a dat îngerilor în lumea de apoi spre o educaţie mai bună, ca el să ajungă cât mai repede la destinul său, care i s-a dat unic lui, ca fiecărui om, de la Dumnezeu.

Pe lângă aceasta a prevăzut Dumnezeu, că va veni o vreme, în care pentru puţini va fi numele lui Dumnezeu minunat. Şi iată, de aceea l-a lăsat Dumnezeu să moară acum un an şi jumătate, ca el să se afle în descompunere, atunci când Dumnezeu Domnul îl va învia din nou. Ridicaţi de aceea sicriul afară şi deschideţi-l!“
70. Învierea lui Josoe.
La aceste cuvinte coboară de îndată Borus împreună cu Kisjonah în criptă şi încearcă să ridice sicriul; dar ei nu au putut să-l mişte din loc, căci era foarte greu, deoarece era lucrat din lemn de cedru masiv şi avea ornamente grele de cupru, aur şi argint. După mai multe încercări a vorbit Borus: „Doamne, sicriul este prea greu, noi nu putem să devenim stăpâni pe el! Acest sicriu este pus aici înăuntru cu măşinării şi pe cale naturală va putea fi scos de aici doar cu acestea!“

Spun Eu: „Atunci ieşiţi din criptă; cei doi tineri care se află aici, îl vor scoate afară!“ - Borus şi Kisjonah ies repede din criptă şi cei doi tineri ridică repede coşciugul cu o asemenea uşurinţă, aşa de parcă ei aveau de-a face cu o pană.

Bab cască ochii mari împreună cu nevasta şi copiii săi şi spune foarte mirat, de forţa acelor doi tineri: „Dar cum se poate să stăpânească ei aşa o forţă şi putere! Aceşti doi tineri fini, care nu pot număra mai mult de cinsprezece ani, se joacă - ca o rafală de vânt cu o pană - cu această greutate, care doi bărbaţi tari nu au putut s-o ridice! Ah, aşa ceva nu s-a auzit chiar niciodată!“

Spun Eu: „Stai tu liniştit; căci tu vei fi martor la lucruri şi mai măreţe! Dar acest lucru este totuşi valabil pentru toţi: ca voi să nu spuneţi nici unui om, chiar nici uceniciilor Mei, despre aceasta! Căci pentru ei nu a venit încă vremea; atunci însă când ea va veni, vor afla şi ei totul. - Dar acum deschideţi coşciugul, ca noi să putem vedea, cât de mult s-a descompus băiatul!“

Sicriul a fost deschis de îndată şi corpul foarte descompus al băiatului, care era învelit în pânze a fost imediat vizibil ochiilor noştri prin mâinile îndemânatice ale lui Borus.

Şi Faustus a spus: „ Ecce homo! Să vadă aceasta un om! Un sfârşit frumos pentru carnea frumoasă a omenirii! Un cap osos urât, cu câteva fire de păr lipite ici şi colo; o piele pe piept adâncită şi de culoare galben-maronie, unde şi unde este străpunsă de coaste mucegăite, coloana vertebrală neagră, peste care se mai află încă câteva maţe descompuse, care sunt acoperite cu mucegai. În sfârşit picioarele, - cât de groaznic de deformate sunt acestea; în plină descompunere şi mucegai! Şi nasurile noastre simt şi ele, că nu se află în încăperea unui negustor de balsamuri; căci mirosul este mai puternic, decât m-am aşteptat eu! Nu, acesta este un corp, care este ideal, să-i facă omului cât mai dispreţuitoare existenţa sa, căci un astfel de sfârşit îl va avea fiecare! Din acest motiv prefer eu la înmormântări arderea cadavrelor.“

Spun Eu: „Dar, dacă Fiul omului are puterea şi astfel de trupuri ca şi toate, care se află descompuse în pământ de la Adam încoace, să le însufleţească şi să le redea viaţa, este atunci şi aceasta o imagine de groază pentru oamenii pământului? Poate avea moartea încă ceva înfricoşător, dacă s-a ridicat asupra ei un maestru? Dar ca să vedeţi voi toţi, care vă aflaţi aici, că Eu, sunt Fiul omului pe acest pământ şi am puterea desăvârşită, să chem înapoi la viaţă şi astfel de trupuri şi să le însufleţesc nemuritor, aşa să vă fie acest băiat o mărturie suficientă!“

La aceasta spun Eu spre băiat: „Josoe, Eu îţi spun, ridică-te şi trăieşte şi mărturiseşte, că Eu am puterea, să chem înapoi la viaţă şi astfel de morţi cum eşti tu!“

În acea clipă s-a instalat un curent mare de aer; mucegaiul descompunerii a dispărut, peste oase a apărut repede carne şi în interior a început să se umfle trupul, ca un aluat de pâine şi în doar câteva clipe s-a ridicat băiatul întru totul viu din sicriul deschis, l-a recunoscut imediat pe Iair, pe Faustus şi pe Corneliu, pe care îi cunoştea destul de bine din Nazaret şi l-a întrebat mai ales pe Iair, spunând: „Dar drag unchi, cum am ajuns aici, în acest sicriu? Ce s-a întâmplat cu mine? Eu am fost mai înainte într-o companie minunată şi nu ştiu într-adevăr, cum am ajuns deodată aici!“

Spune Iair: „Dragul meu Josoe, uită-te la Acela, care stă lângă tine, El este Domnul asupra vieţii şi a morţii! Tu ai fost trupeşte mort şi ai zăcut deja de un an şi jumătate aici în acest coşciug şi nici o putere, provenită de la oameni, nu ar fi fost în stare, să te facă viu pentru această lume; dar Acesta, care arată ca şi un om, dar este cu mult mai mult decât unul, te-a chemat din nou la viaţă de la moarte! De aceea să-i mulţumeşti doar Lui pentru această viaţă nouă care ţi-a dăruit-o!“

Băiatul s-a uitat cu ochi mari la Mine şi m-a privit din cap şi până la picioare şi spune după un timp, aducându-şi aminte: „Acesta este chiar Acela, care m-a chemat din acea companie plăcută şi mi-a spus: ‘Josoe, vino, căci tu trebuie să devii pe pământ un martor al Meu, că Eu am toate puterile asupra cerului şi a pământului!’

Şi eu l-a urmat de bunăvoie; deoarece eu am observat imediat, că este de la Dumnezeu şi că poartă în Sine belşugul puterii dumnezeieşti şi are forţă asupra cerului şi a pământului. Căci aşa cum este El aici, l-am văzut eu mai înainte în lumea duhurilor, în care eu m-am aflat cu siguranţă, atunci când am fost chemat de El, ca să mă reântorc în această lume.

Acum devine de abia totul limpede pentru mine şi eu recunosc acum, că am trăit deja pe acest pământ şi am murit după aceea; dar cum a fost moartea, nu ştiu să spun! Căci de abia am părăsit această lume - eu nu ştiu cum şi în ce fel - , m-am aflat deja într-o casă frumoasă şi într-o companie dragă, în care mie mi-a mers bine. Eu îi vedeam din când în când pe părinţii şi pe fraţii mei şi vorbeam cu ei despre lucruri dumnezeieşti, care le-am învăţat şi mi s-au arătat de camarazii mei. Dar pe acest sfânt al sfinţilor nu l-am văzut decât cu o clipă înainte de a mă întoarce înapoi în această lume!“

Spun Eu către cei doi tineri: „Aduceţi-i îmbrăcăminte şi ceva pâine şi puţin vin, ca să se întărească carnea sa şi ca el să poată să vină împreună cu noi spre Nazaret!“ - Când Eu le-am spus aceste cuvinte celor doi, au adus ei imediat ceea ce am cerut.

71. Bab şi nevasta sa se minunează de miracol.

Prezicerile de nemurire către Josoe.

Acest lucru a fost pentru Bab şi femeia sa prea mult şi ea a vorbit aşa spre bărbatul ei: „Dragă Bab, nu observi tu, că noi doi suntem mari păcătoşi că aici în omul Iisus se află din belşug Dumnezeu? Nu este El acela, pe care toţi profeţii l-au prezis în afară de Zaharia şi fiul său Ioan? Nu este El acela, pe care David l-a numit Domnul, spunând: ‘Zis-a Domnul Domnului Meu’? Nu este El acela, de care vorbeşte marele David şi spune: ‘Deschide-ţi larg porţile cetăţii, ca să intre înpăratul slavei! Dar cine este acesta, împăratul slavei? El este Domnul Iehova Savaot!’? Soţul meu drag, aici nu se află nimeni altcineva decât Insuşi Iehova! Noi însă suntem păcătoşi nu suntem demni, să păşim în faţa Lui! Vino, ca noi să ne curăţăm după legea lui Moise, atunci de abia ne putem noi reântoarce ca să ne apropiem de El!“

Spun Eu către cei doi profund emoţionaţi: „Acela care poate învia morţii, Acela vă poate curăţa şi fără Moise! De aceea rămâneţi; căci Moise nu este mai mult decât Mine şi Acela, care l-a trezit să fie ceea ce a fost! Păcatele voastre vă sunt iertate şi prin aceasta voi sunteţi curaţi şi nu mai aveţi nevoie de Moise al vostru; căci Moise nu este nimic fără Mine!“

Spune Bab: „Dacă aşa stau lucrurile, eu nu mai am nici cel mai mic dubiu şi de aceea rămânem; căci mai curat decât Însuşi Atotputernicul nu ne va putea spăla Moise!“

Spune femeia sa: „Eu sunt într-una o fată a Domnului şi aşa să se întâmple, ce vrei tu şi ce crezi că e bine şi drept! Dar pe mine mă striveşte aproape prezenţa prea sfântă a lui Dumnezeu!“

Spun Eu: „Femeie, Eu am auzit de adoraţia ta pentru Dumnezeu în Nazaret şi am făcut, ceea ce ai văzut tu acum, mai ales din pricina ta! De aceea vei putea tu foarte bine să suporţi prezenţa Mea! Dar, acum, vă spun vouă, ca nu cumva să spuneţi cuiva vreo silabă şi aceasta nu din cauza Mea şi nici din pricina voastră, ci doar din cauza celor mulţi oameni necredincioşi, ca ei să nu creadă forţat în Fiul omului, ci ei să creadă liber, atunci când li se va predica Evanghelia!

Căci oamenii actuali ar fi forţaţi prin lanţuri să creadă din pricina faptei, în Mine, prin care viaţa lor liberă ar fi afectată, dar urmaşii nu ar accepta oricum astfel de dovezi şi le-ar considera exagerate şi le-ar privi ca nişte fantezii pure răsărite din imaginaţia omenească şi s-ar lovi prin aceasta de învăţătura pură şi de adevărul veşnic; şi prin urmare este mai bine, ca astfel de fapte, care sunt desăvârşite de Mine, să nu fie rostite, căci nu ar folosi nimănui - mai ales în întâia vreme a învăţăturii Mele.

Tu însă, Iair, care va trebuie să-l duci înapoi pe acest băiat părinţiilor săi într-o vreme favorabilă şi să le spui acestora cu încredere, cum trebuie să privească el acest fapt. El trebuie să creadă, dar să nu atragă atenţia oamenilor! Acest băiat înviat, care a trecut prin descompunere, nu va mai muri după trup; ci atunci când va veni vremea sa, va fi chemat de doi îngeri şi el va urma liber această chemare, - şi după aceasta nu-l va mai zări vreodată un ochi omenesc, păşind pe acest pământ.

Dar acum, pentru că a mâncat şi a băut băiatul pâinea şi vinul şi pentru că s-a înserat destul de mult, vrem ca noi să ne întoarcem din nou acasă!“

Noi mergem imediat din sinagogă, a cărui criptă este închisă de Iair şi Borus, după ce ei i-au rugat pe cei doi tineri, să ducă înapoi în criptă coşciugul, ce au făcut aceşti doi într-o clipă.
72. Adevărata slujbă pentru Dumnezeu.
Ajunşi în aerul liber, spune Cireniu către Mine: „Doamne, dacă astfel de lucruri s-ar întâmpla în Roma, atunci ar îngenunchia în faţa Ta chiar şi pietrele şi te-ar adora cu voce tare; şi noi ne comportăm aici de parcă s-ar fi întâmplat ceva obişnuit! Doamne, să ia răbdare cu - ori slăbiciunea noastră sau cu marea noastră prostie!“

Spun Eu: „Dacă aş fi vrut; m-aş fi născut în Roma şi nu în Nazaret! Dar faceţi voi ceeea ce am cerut de la voi! Tot ce este peste aceasta, aparţine păgânilor şi este un păcat. Nu şti tu încă, că ‘iubeşte-L pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe aproapele tau ca pe tine însuţi’ este de nerostit mai mult, decât să-i construieşti Domnului din ceruri şi al pământului temple din pietre şi din lemne?

Dacă, cum a vorbit Solomon, sunt prea mici cerul şi pământul, să cuprindă majestatea lui Dumnezeu, cum să-L poată cuprinde o amărâtă clădire din pietre cioplite sau arse, cu toate că întreg pământul, cât şi tot universul sunt create de Dumnezeu?!

Spune-Mi: Ce ar spune un tată spre copiii săi, dacă aceştia ar fi destul de proşti, să construiască din excrementele tatălui lor o casă mare cât pentru o muscă, sau poate mai mare şi ar vrea să facă din excrementele tatălui o imagine, care să-l reprezinte pe tatăl şi atunci când toate acestea ar fi gata, să se arunce în genunchi în faţa templului de excremente şi să-l cinstească şi să-l laude aşa pe tatăl lor? Ce ai face tu dacă ţi-ar face una ca aceasta copiii tăi, chiar dacă le explici că este prosteşte, ei însă să se târească cu mai multă hărnicie în jurul templului şi să cinstească imaginea ta făcută din aceeiaşi stofă, da chiar împotriva voinţei tale şi pe lângă aceasta să-i forţeze spre aceasta pe fraţii şi surorile lor mai luminate prin ameninţarea cu pedeapsa cu moartea şi să le mai ceară pentru aceasta impozite credincioase? Spune, ce ai face tu atunci? Te-ar putea îmbucura o astfel de cinste porcoasă şi prostească a copiilor tăi?

Iată, tu refuzi aceasta foarte ferm în inima ta şi Eu îţi spun, că o astfel de cinste din partea copiilor proşti pentru tatăl lor lumesc, ar fi cu mult mai bună decât templele pe care oamenii le-au construit pentru Dumnezeu! Căci copiii folosesc spre construirea unor astfel de temple, din ce a mâncat tatăl lor; dar oamenii construiesc din excrementele lui Satana - temple şi se roagă în acestea la Dumnezeu şi Tatăl lor! Spune, prin urmare cum îţi convine o astfel de cinste pentru Dumnezeu - şi o astfel de adoraţie?“

Spune Cireniu: „Doamne, acum aş vrea să distrug cu o mie de fulgere toate templele din întreaga lume! Sau pe îngerii Tăi i-ar costa doar o clipă şi toate templele s-ar prăbuşi dintr-o dată!?“

Spun Eu: „Prietene, aceasta s-a întâmplat, se întâmplă şi se va mai întâmpla deseori în viitor şi oamenii tot nu se vor opri ca să construiască temple! Acela din Ierusalim va fi distrus şi nici acele temple de idoli nu vor mai exista. Dar, în locul câtorva temple vor veni mii şi atâta timp cât pământul va fi locuit de oameni, ei vor construi temple, mici şi mari şi în acestea ei îşi vor căuta vindecarea; dar să construiască un templu viu pentru Dumnezeu în inimile lor, în care să fie recunoscut El singur demn în acesta, să fie preţuit şi lăudat, pentru că doar de aceasta depinde viaţa veşnică a sufletului, se vor apuca doar puţin de această construire!

Atâta timp cât oamenii vor trăi în Palestina şi se vor lăsa respectaţi doar din cauza palatelor, de cei care nu au palate, se vor construi pe lângă acestea mici temple pentru vreun zeu şi el va fi cinstit în acestea, chiar dacă nu în adevăr, dar totuşi spre faima palatului şi a aceluia care a construit templul.

Şi aşa va veni vremea, în care vor lua oamenii cinstea, pe care ei ar trebui s-o dăruiască lui Dumnezeu; dar răsplata pentru lucrăriile lor să fie tot aceeiaşi, ce şi-au luat ei! În lumea de apoi însă nu vor fi recunoscuţi şi ei vor fi alungaţi în întunericul deplin, unde răsplata lor va fi văitatul şi urlatul, care este războiul şi cearta veşnică din cauza întunericului! De aceea, să lăsăm totul cum este acum; căci toate nodurile îşi au dezlegările doar în lumea de apoi!“

73.Cina la Maria.

După ce i-am spus aceasta lui Cireniu, am ajuns noi deja acasă, unde ne aştepta o cină îmbelşugată, care era alcătuită ca de obicei din pâine, vin şi o grămadă de peşti bine pregătiţi. Băiatul Josoe avea mai ales poftă pe acei peşti şi-a arătat bucuria pentru mesele îmbelşugate.