Marea evanghelie după ioan

Eu însă îi spun: „ce tu vrei să-Mi spui, Eu ştiu deja: dar ceea ce Eu vreu să-ţi spun, tu nu şti şi de aceea ascultă-Mă.“

Spune Roban: „Dacă tu vrei să vorbeşti, atunci spune şi eu te voi asculta!“

Spun Eu: „Tu ai citit ieri Psalmul; era cel cu numărul 37. Acest Psalm te-a lovit pe tine, cât şi pe colegii tăi foarte tare şi prin aceasta v-aţi întors în voi şi aţi sfătuit după aceea, dacă voi vă veţi comporta fată de Mine indiferent, sau dacă voi ar trebui să deveniţi ucenicii Mei. Voi v-aţi decis spre indiferenţă! Tu însă te-ai gândit azi noapte, ca tu să nu devi ucenicul Meu şi tu ai venit acum aici, ca să Mă întrebi aceasta.

Eu însă nu spun către tine nici da nici nu, ci: dacă vrei să rămâi, atunci stai; dacă vrei să pleci, du-te! Deoarece iată, eu am suficienţi ucenici! În casa Mea sunt foarte multe încăperi şi ele sunt pline de ucenici. Afară vezi tu multe corturi; ele sunt locuite tot de ucenicii Mei. Acolo, lângă odaia Mea mică, este încăperea de lucru şi totodată cea de mâncare; acolo însă se mai odihnesc, deoarece este încă devreme, marii stăpâni lumeşti a-i Romei, căci şi ei sunt ucenicii Mei. Într-o odaie mică alăturată locuieşte marele Jairus împreună cu femeia şi fiica sa, pe care Eu am înviat-o deja pentru a doua oară de la moarte; şi iată şi el este un ucenic de-al Meu. Dacă am însă astfel de oameni ca ucenici, poţi să devi şi tu unul; dar după cum tu mai poţi vedea, Eu nu depind de tine! Dacă vrei, stai; şi dacă tu nu vrei, atunci pleacă! Căci ţie îţi sunt libere ambele căi.“

Spune Roban: „Doamne, eu rământ, - şi este uşor posibil, că mai mulţi din colegii mei vor veni aici şi vor rămâne la fel ca mine! Căci eu încep să înţeleg, că în tine trebuie să existe mai multe decât doar arta secretă a vrăjitoriei a unui vrăjitor venit de la răsărit! Tu eşti un profet unic înbălsămat de Dumnezeu, cum nu a fost vreunul înaintea ta şi eu rămân de aceea aici!

Este într-adevăr, că din Galilea nu se va naşte vreun profet; dar eu nu mai cred aceasta, - căci în faţa mea valorează mai mult fapta desăvârşită deschis decât scrierile secrete, pe care nu le poate înţelege nimeni în profunzimea adevărului. Pe lângă aceasta, eşti tu după cunoaşterea mea, un om născut în Betlehem şi nu în Galilea şi tu poţi fi exact aşa bine un profet după locul naşterii tale! Eu mă simt foarte atras de tine şi mie îmi face bine apropierea ta şi de aceea eu voi rămâne. Eu nu am o avera aşa de mare; dar ceea ce am, ajunge pentru noi toţi, ca noi să trăimi trezeci de ani după aceasta! Dacă tu ceri o taxă de învăţare, poţi să faci ce vrei cu jumătate din averea mea!“

Spun Eu: „Du-te şi întreabă ucenicii Mei, cu cât Mă plătesc pentru învăţătură şi hrană; iar aceasta vei plăti şi tu!“

Roban întreabă imediat mai mulţi ucenici care sunt prezenţi acolo. Aceştia însă au spus aşa: „Învăţătorul nostru sfânt nu a cerut niciodată nici măcar un ban de la noi, cu toate că noi suntem permanent întreţinuţi de El. Cu siguranţă că El nu va cere mai mult de la tine, decât cere El de la noi! Credinţa şi dragostea sunt singurele lucruri, pe care El le cere de la noi.“

Intreabă mai departe Roban: „Puteţi voi să desăvârşiţi deja lucruri de neânţeles pentru mintea omenească? Şi dacă voi puteţi face aceasta, înţelegeţi voi, cum este posibil?“

SpunePetru: „Dacă este nevoie, atunci putem şi noi prin puterea Învăţătorului să desăvârşim astfel de lucrări şi înţelegem destul de bine, cât de uşor este posibil aceasta. Dacă vrei tu să fi un adevărat ucenic, atunci vei putea înfăptui şi tu astfel de lucruri şi vei înţelege şi tu atunci, cum sunt posibile! Căci aici dragostea este legea şi înţelepciunea o aplică!“

Întreabă mai departe Roban spunând: „Dar la astfel de fapte extraordinare nu ai observat tu până acum niciodată, din greşeală, că Satana îşi are şi el partea sa!?“

Spune Petru: „Ce lucruri rele întrebi tu sărac şi nevăzător om! Cum poate avea Satana de-a face aici, unde toate cerurile îşi au influenţa cea mai mare şi atotputernică!“ Eu şi noi toţi am văzut toate cerurile deschise şi îngerii lui Dumnezeu i-am văzut coborându-se în coloane nesfârşite pe pământ; şi noi am văzut cum l-au slujit pe El şi pe noi toţi - dar dacă aşa stau lucrurile, cum poate avea Satana aici partea sa!?

Dacă nu poţi tu crede aşa ceva, atunci du-te spre Sichar şi întreabă-l acolo pe preotul suprem Jonael şi pe negustorul mare Jairuth, care trăieşte în afara Sichar-lui în cetatea cunoscută Esaus! Aceşti prieteni a-i noştri îţi vor spune, cine este Acela, a cărui ucenici, noi nici nu merităm să primim o astfel de milostivire! La Jonael şi la Jairuth vei întâlni îngeri slujitori în trupul aparent de carne.“

Când a auzit aceste lucruri Roban, a venit lângă Mine plin de frică şi m-a întrebat, dacă nu aş avea Eu nimic împotrivă, dacă el ar face acea călătorie spre Sichar.

Spun Eu: „Nu am nimic împotrivă! Du-te şi interesează-te de toate; şi atunci când te vei întoarce, atunci înştiinţează-i pe fraţii şi colegii tăi de totul, ce ai auzit şi ai văzut! Dacă vei aduce la bun sfârşit această misiune, atunci întoarce-te din nou şi urmează-Mă! Dar dacă tu vei trece prin Sibarah, prima localiate de graniţă, după aceea prin Kis şi Kana în Samaria şi te va întreba cineva, unde şi în a cărui nume faci această călătorie, atunci spune tu numele Meu şi nimeni nu îţi va avea treaba. Dar nu călători cu rochia a unui fariseu bătrân! Căci în aceasta tu nu vei ajunge departe; ci îmbracă tu o îmbrăcăminte simplă şi atunci nu vei avea neplăceri nici în Samaria.“

După ce a auzit Roban aceste cuvinte, şi-a început imediat drumul şi a mers printre străini, pentru a căuta şi a recunoaşte ceea, ce el avea acasă atât de aproape.

Dar întotdeauna au existat oameni şi duhuri, care au fost tot timpul de părerea, că printre străini se poate vedea, afla şi învăţa mai multe decât acasă; şi totuşi străluceşte peste tot unul şi ac elaşi soare. Da, printre străini se pot vedea alte locuri, alţi oameni, alte obiceiuri şi alte limb; dar dacă inima câştigă ceva, acesta este un alt lucru!

Cine merge doar din curiozitate printre străini, pentru a se distra acolo mai bine sau pentru a se relaxa, acela va câştiga foarte puţine pentru formarea inimii; cine însă merge printre străini, pentru a le fi de folos acelor oameni şi pentru a le aduce o lumină nouă, acela să călătorească şi să înfăptuiască şi călătoria îi va aduce multe câştiguri!

Fiecare profet face mai multe târguri printre străini decât acasă.
37. Josa, bătrânul îi mulţumeşte Domnului.
După ce a plecat Roban, a venit bătrânul, pe numele Josa, cu copiii şi nepoţii săi vindecaţi în această noapte şi îmi aduc Mie mulţumiri, laude şi slăviri şi Mă roagă, dacă el împreună cu ai săi nu ar putea petrece întreaga zi alături de Mine.

Şi Eu am vorbit către el: „Ceea ce tu vrei, aşa să faci! Azi noapte ai mai avut de câştigat o bătălie din pricina Mea cu fariseii şi voi toţi v-aţi comportat bine în numele Meu. De aceea pe viitor veţi fi scutiţi de astfel de neplăceri şi de acum înainte nu vă va mai călca pragul un lacom Zelot! Duceţi-vă însă la ucenicii Mei; aceştia vă vor spune, cum să credeţi şi să faceţi în continuare!“

La aceste cuvinte se apropie Petru şi conduce întreaga companie la scribul Matei şi acesta le dă să citească, ce s-a întâmplat cu ucenicii Mei şi ceea ce Eu i-am învăţat.

După ce s-au ocupat de spiritul lor, de abia atunci ies din odăiile lor de odihnă Cireniu, Cornelui, Faustus şi Jairus împreună cu femeia şi fiica sa, Mă salută cu drag şi îmi mulţumesc pentru odihna întăritoare şi pentru frumoasele vise, pe care ei le-au avut în timpul nopţii; Eu însă îi salut şi pe ei şi le arăt pe cei nou veniţi, care au fost vindecaţi.

Şi Cireniu se apropie de ei şi îi întreabă amănunţit despre toate lucrurile. Dar când aude el de vizita nocturnă a fariseilor, a devenit furios şi a vorbit: „Nu Doamne, în numele Tău prea sfânt mie, acest lucru nu le mai pot trece cu vederea acestor slujitori satanici! Eu trebuie să-i pedepsesc, chiar dacă eu îmi voi pierde viaţa! Aceştia sunt lupi, hiene şi vulpi, cum nu mai există în Palestina, cum nu mai există de fapt în întreaga Asie! Ce diferenţă este între ei şi cei mai răi hoţi şi jefuitori? O voi răilor, voi bestiilor de prima clasă! Slujitori a lui Dumnezeu se numesc ei şi se lasă lăudaţi şi slăviţi pentru aceasta ziua; pe timp de noapte însă ies şi jefuiesc totul! Aşteptaţi, aşteptaţi, eu vă voi scoate din cap plimbările nocturne pentru jefuiri într-un fel, ca voi să nu mai aveţi astfel de gânduri!“

Spun Eu spre guvernatorul suprem: „Prietene, lasă tu aceasta; căci ceea ce tu vrei să faci, am înfăptuit Eu în această noapte spiritual şi într-un fel mult mai sensibil şi urmarea va fi, că ei toţi vor recunoaşte cât de curând învăţătura Mea. Ce mai vârstnic, pe nume Roban, a fost deja astăzi aici şi a acceptat învăţătura Mea; şi Eu l-am trimis, ca şi pe toţi ucenicii Mei spre Sichar, unde el va vedea şi va învăţa multe. În două zile el se va întoarce înapoi şi cu siguranţă îşi va aduce colegii sub acoperişul Meu! Şi iată, aceasta este mai bine, decât parul, crucea şi biciul!“

Spune Cireniu puţin mai liniştit: „Dacă este aşa, atunci îmi retrag eu cuvintele şi nu îi voi lăsa să treacă printr-o judecată ruşinoasă şi cruntă; dar totuşi trebuie să se justifice în faţa mea!“

Spun Eu: „Dar nu înainte prânz, ci după masa! Căci timpul acesta frumos îl vom petrece cu ceva mai plăcut. Dar acum să mergem cu toţii la masa de dimineaţă!“

Deoarece Borus a adus multe mese în aer liber, iar în acest lucru a fost bineînţeles ajutat de fraţii Mei, care erau dulgheri şi cum astăzi era o zi înainte de sabat, adâcă într-o zi de vineri, se servea hrana de dimineaţă în aerul liber. Afară erau aproape de 50 de mese împreună cu băncile, pline de mâncare şi vin şi era minunată priveliştea, cum stăteau deja sute de oaspeţi diferiţi la mese, cum cântau Psalmuri de laudă şi cum mâncau hrana din belşug. În mijlocul acestor mese era aranjată un fel de tribună, pe care se afla o masă minunat împodobită cu tot felul de mâncăruri, care ne aştepta pe noi - pe Mine, Cireniu, Cornelui, Faustus, Jairus împreună cu nevasta şi fiica sa, mama Mea şi cei doisprezece Apostoli - am luat loc şi am consumat hrana printre discuţii îmbucurătoare, aşa cum Faustus şi Borus au organizat aceasta.

Lipsea însă Lidia, nevasta tânără a lui Faustus, pe care el a lăsat-o în Kapernaum acasă din cauza treburilor gospodăreşti, cu toate că ea ar fi venit cu mare drag în Nazaret. Mama Mea i-a făcut bineînţeles din această cauză nişte reproşuri uşoare; şi lui îi părea rău, că a lăsat-o pe nevasta sa drăgălaşă acasă şi a decis de aceea, ca el să meargă de îndată şi s-o aducă aici.

Eu însă i-am spus aşa: „Lasă acest lucru; dacă Eu vreau, atunci ea va ajunge cu bine aici până la amiază!“ Faustus m-a rugat din această pricină şi Eu i-am promis că voi face aceasta.

Dar alături de Mine au apărut deodată doi tineri minunaţi în robe albastru deschis pline de cute. Aceştia s-au aplecat în faţa Mea până la pământ şi au spus: „Doamne, slujitorii Tăi aşteaptă cu dragoste profundă ordinele Tale sfinte!“

Şi Eu le spun: „Duceţi-vă după Lidia, ca ea să fie printre noi aici!“

Cei doi dispar şi Cireniu mă întreabă plin de mirare: „Prietene, cine au fost aceşti doi tineri nespus de minunaţi? Pentru toate cerurile, astfel de chipuri minunate nu au zărit până acum ochii mei!“

Spune Eu: „Iată, fiecare Domn are slujitorii săi şi dacă el îi cheamă, trebuie să vină şi să-l slujească. Şi pentru că şi Eu sunt un Domn, am prin urmare şi Eu slujitorii Mei, care vestesc întregului univers ordinele Mele. Pentru tine bineînţeles că nu sunt vizibili, dar de Mine sunt; şi acolo tu unde nici nu bănuieşti, aşteaptă nenumărate legiuni semnul Meu! Şi astfel de slujitori a-i Mei sunt - cu toate că par atât de fini - destul de puternici, că dacă Eu le-aş ordona, ar distruge într-o clipă acest pământ! - Dar acum uitaţi-vă, acolo vin cei doi deja îpreună cu Lidia!“

Acum îi apucă pe toţi la masă o groază şi Cireniu spune: „Cum este posibil? Aceşti doi nu au putut fi mai departe decât cinci sute de paşi - spre Kapernaum sunt două ore de mers pe jos - şi acum s-au întors deja aceşti doi! Ach, aceasta este deja prea mult, ce eu sărac om am putut trăi pe pământ!“

Când Lidia a fost primită cu blândeţe de Faustus cel mirat şi a fost adusă la masa noastră, a întrebat-o imediat Cireniu: „Dar minunată Lidia, cum ai ajuns tu aşa repede aici din Kapernaum?! Ai fost tu deja pe drum încoace?“

Spune Lidia: „Nu vezi tu cei doi îngeri a lui Dumnezeu? Aceştia m-au adus aici cu repeziciunea unei săgeţi. Pe drum eu nu am văzut aerul şi nici pământul, ci doar ici şi colo o clipă şi eu mă aflu acum aici. Intreabă-i însă pe cei doi îngeri; aceştia cu siguranţă că îţi vor spune mai multe decât mine.“

38. Despre ceea ce este omenesc şi dumnezeiesc la Domnul.

Cireniu se adresează imediat spre cei doi îngeri şi îi întreabă, cum a fost posibilă una ca aceasta. Aceştia însă arată cu mâinile lor minunate şi plini de respect spre Mine şi spun cu o voce clară şi frumoasă: „Voinţa Sa este existenţa, este puterea şi repeziciunea noastră! Din noi înşine nu putem face nimic, dar dacă El vrea, atunci luăm în noi voinţa Sa şi putem să desăvârşim totul prin aceasta. Frumuseţea noastră însă, care ia acum vederea ochiul tău, este dragostea noastră faţă de El şi această dragostea nu este iarăşi nimic altceva decât voinţa Lui în noi! Dacă voi vreţi să fiţi însă asemenea nouă, atunci primiţi cuvântul Lui viu în inima voastră şi înfăptuiţi de bună voie conform acestuia, că atunci voi veţi şi avea prin aceasta asemenea nouă o astfel de putere şi tărie a acestui cuvânt atotputernic al Său în voi; şi dacă El vă va chema atunci, să înfăptuiţi în voia Lui, atunci vă vor fi toate lucrurile posibile şi voi veţi putea face mai mult decât noi, deoarece voi sunteţi pur din dragostea Lui, în timp ce noi provenim numai mai mult din înţelepciunea Lui. - Acum ştii tu, cum ne este foarte uşor posibil, ceea ce te-a transpus pe tine în minunare. Procedează în viitor pe deplin conform cuvântului Său, căci aşa îţi vor fi posibile şi lucruri foarte minunate!“

Cireniu cască aici ochii şi spune: „Deci, am eu aşadar totuşi dreptate, dacă îl consider pe Iisus, ca fiind singurul Dumnezeu şi făcător al întregii lumi!?“

Spun îngerii: „Aici ai tu într-adevăr dreptate; dar numai nu vorbi prea tare despre acest lucru! Şi dacă vezi tu la El lucruri omeneşti, atunci nu te supăra; pentru că tot ce este omenesc n-ar fi omenesc, dacă aceasta n-ar fi fost din veşnicie de dinainte Dumnezeiesc. Dacă El se mişcă de aceea câteodată în forme ţie cunoscute şi obişnuite, atunci El însă totuşi nu se mişcă în nici o formă Lui nedemnă; pentru că fiecare formă, fiecare gând a fost mai înainte în El, înainte ca ele să fi început să definească şi să alcătuiască prin voinţa Lui o voinţă liberă şi care există în afară de El. În nemărginire nu există nici un lucru şi nici o fiinţă, care n-ar fi reieşit din El. Acest pământ şi totul ce trăieşte în el şi pe el, nu este nimic altceva decât gândul Lui veşnic la fel păstrat, care devenise adevăr prin cuvântul Lui. Dacă El acum, ceea ce i-ar fi foarte uşor posibil, ar lepăda acest gând esenţial din cugetul şi voia Lui, atunci în acelaşi moment nici n-ar mai fi un pământ şi totul, ce poartă şi conţine el, va împărtăşi destinul lui nimicitor.

Dar voia Domnului nu este ca acea a unui om, care destul de rău vrea astăzi aşa şi mâine altfel. Voia Domnului este veşnic una şi aceeaşi nimic n-o poate schimba pe aceasta în ordinea stabilită din veşnicie; dar în interiorul acestei ordini domneşte totuşi cea mai mare libertate şi Domnul poate să facă, ce vrea El, tot aşa ca şi fiecare înger şi om. Dar că aceasta este aşa, poţi tu vedea la fiinţa ta foarte proprie şi la o mie de alte apariţii.

Tu poţi face ce vrei tu în forma ta personal existentă; la aceasta nu te poate împiedica nimic, decât singură voinţa ta. Dar forma personal existentă nu permite absolut de loc nici o schimbare, pentru că ea se află sub ordinea puternică Dumnezeiească.

Astfel poţi tu să schimbi foarte însemnat exteriorul pământului; tu poţi să rânduieşti să se sape munţii din loc, poţi fluviilor să le impui o nouă cale; tu poţi să seci lacuri şi poţi să rânduieşti să se sape albii pentru lacuri noi; poţi să construieşti poduri peste mări şi poţi să schimbi deşertul într-un pământ binecuvântat şi fertil prin osteneală şi hărnicie, pe scurt, tu poţi să înfăptuieşti pe pământ o mulţime de schimbări; - dar tu nu poţi să faci ziua cu nici un păr mai lungă şi noaptea cu nici un păr mai scurtă şi nu poţi stăpâni vânturile şi furtunile.

Iarna trebuie tu s-o înduri şi să rabzi căldura verii şi la toată creatura nu poţi tu cu toată voinţa ta să-i dai o altă înfăţişare şi structură. Din miel nu vei scoate tu veşnic nici un leu şi din leu veşnic nici un miel; şi iată, aceasta este iarăşi ordinea tare a lui Dumnezeu, în interiorul căreia îţi este dată, ce-i drept, o mare libertate de acţionare, în timp ce tu nu eşti în stare să schimbi ordinea lui Dumnezeu propriu zisă cu nici o lăţime de păr.

Aici, în faţa ta, este însă Acela, Care a întemeiat o asemenea ordine din veşnicie încoace şi poate singur s-o desfiinţeze iarăşi, dacă vrea El. Cum însă tu într-o asemenea ordine a lui Dumnezeu stabilă, care mai întâi condiţionează existenţa ta şi existenţa a toate acelea, care te înconjoară, eşti totuşi liber în gândire, voinţă şi acţionare, tot aşa este Domnului cu atât mai mult liber şi poate face ce vrea El.

Noi îţi spunem însă de aceea încă o dată: Nu te supăra din pricina, că Domnul se mişcă în faţa voastră într-o formă omenească; pentru că doară orice formă este fapta Lui foarte proprie.“

39. Despre influenţa îngerilor asupra oamenilor.
Când Cireniu a auzit o asemenea învăţătură de la cei doi îngeri, i-a fost atunci această învăţătură spre deplina certitudine şi el nu s-a mai sfătuit atunci în sine despre faptul, că Eu aş fi cu siguranţă o fiinţă mai înaltă, ci a vorbit atunci în sine: „Da, El este acela!“ El a venit apoi foarte plin de respect la Mine încoace şi Mi-a spus: „Doamne, acum îmi este totul limpede! Tu eşti acesta!

Inima mea îmi spusese aceasta într-adevăr deja de mult; dar atunci au apărut tot timpul iarăşi formele şi mişcările Tale omeneşti şi m-au făcut să am dubii în credinţa mea acuşi aici, acuşi dincolo. Dar acum au dispărut toate îndoielile mele secrete din cugetul meu şi poate acum să se întâmple, ce-o vrea, căci eu voi rămâne tare ca o stâncă în credinţa mea. O cât de nemărgint de fericit sunt eu acum, că până şi ochiul meu de carne îl vede pe Acela, care m-a făcut şi care mă menţine acum şi mă poate veşnic menţine şi o va şi face!“

Spun Eu: „Cel mai drag prieten al Meu, ceea ce ai tu acum, aceasta să-ţi şi rămână pe veci! Dar păstrează aceasta numai deoacamdată pentru tine şi pentru numai foarte puţini prieteni iniţiaţi ai tăi; pentru că dacă tu ai vorbi acum prea deschis despre acest lucru, atunci tu ai dăuna lucrului Meu şi prin aceasta oamenilor mai mult decât ai fi folositor! La aceasta însă păstrează şi faptul, ca tu să nu te superi, dacă observi pe ici pe colo ceea ce este omenesc la Mine; pentru că înainte de a fi fost toţi îngerii şi toţi oamenii, am fost Eu din veşnicie înoace într-adevăr primul om şi am de aceea cu siguranţă şi dreptul, să şi fiu încă în continuare om între oamenii Mei creaţi!“

Spune Cireniu: „Fă ce vrei Tu şi Tu îmi rămâi cu toate acestea veşnic tot aşa Ceea, ce îmi eşti Tu acum fără nici un dubiu! Dar pe aceşti doi îngeri doresc eu să-i am la mine până la sfârşitul vieţii mele pământeşti! Ei sunt prea aşa de frumoşi, dragi şi înţelepţi!“

Spun Eu: „Aceasta nu poate fi; pentru că tu n-ai putea suporta prezenţa lor personal vizibilă şi ea nu ţi-ar fi la nici un folos pentru sufletul tău. Dar nevăzuţi pentru simţurile tale pământeşti să fie ei în continuare protectorii tăi, cum au fost ei astfel deja începând de la naşterea ta. Pentru acum însă, deoarece ei au de stat aici vizibili în decursul zilei de astăzi, poţi tu încă mult să discuţi cu ei.

Tu poţi însă şi dacă nici nu-i vezi, să vorbeşti cu ei şi poţi să-i întrebi despre felurite lucruri şi ei îţi vor pune răspunsul în inima ta, pe care tu îl vei simţi tot timpul ca un gând limpede reliefat în inima ta. Şi acest lucru este mai bun decât vorba exterioară! Eu îţi spun aceasta: Un cuvânt, pe care un înger ţi l-a pus în inima ta, este mai vindecător pentru sufletul tău decât mii de cuvinte, auzite prin ureche venind din afară! Pentru că ceea ce tu remarci în inima ta, aceasta este deja proprietatea ta; ceea ce auzi tu însă din afară, aceasta trebuie să ţi-o însuşeşti mai întâi prin faptă conform cuvintelor auzite.

Pentru că dacă ai tu cuvântul în inima ta şi păcătuieşti totuşi din când în când după fiinţa ta exterioara, atunci inima ta nu este la aceasta unanimă şi te obligă de îndată spre recunoaşterea păcatului şi a căinţei asupra acestui lucru şi tu nu mai eşti un păcătos deja prin acest fapt; dacă n-ai însă cuvântul în inimă, ci numai în creier, adus prin ureche acolo şi păcătuieşti, atunci şi inima goală păcătuieşte de asemenea şi nu te obligă nici la recunoaşterea nici la căinţa păcatului şi păcatul rămâne în tine şi tu te faci vinovat în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor!

Şi astfel, prietene, este pentru tine mai vindecător, să nu-i vezi pe apărătorii tăi duhovniceşti, atâta timp cât ai tu de petrecut în trup; când însă vei avea tu odată de părăsit trupul tău, atunci îi vei avea pe ei tu, ca însuşi duh, oricum veşnic de văzut şi de apucat - nu numai aceşti doi, ci nenumărat de mulţi alţii.“

Spune Cireniu: „Eu sunt deja iarăşi mulţumit, dar astăzi vreau eu pe deplin să discut cu ei într-un mod foarte duhovnicesc!“

Spun Eu: „Dar cum va fi aşadar aceasta? Tu le-ai promis doară în numele Meu fariseilor duri şi cu precădere spre furt, că le vei da o mustrare aspră; atunci după amiaza te va îndepărta doară de compania celor doi îngeri!?“

Spune Cireniu: „Da, într-adevăr, acest lucru l-aş fi uitat eu aproape de tot! Ei, ei, aceasta îmi este acum într-adevăr foarte nepotrivit! Ce să fac în acest caz?“

Spun Eu: „Cum ar fi, deci, dacă Eu te dezleg de făgăduinţă, dacă tu i-ai scuti de tot pe farisei de mustrarea intenţionată, deoarece ei oricum au destul de mestecat din pricina ameniţării tale de ieri?“

Spune Cireniu: „Doamne, dacă îţi este pe plac, atunci renunţ eu acum cu foarte mult drag la mustrarea intenţionată şi las totul în seama Ta şi a bătrânului Roban, care îi va aduce pe aceia desigur iarăşi la normal după citeva zile.“

Spun Eu: „O, atunci am Eu desigur cel mai puţin ceva împotrivă! Pentru că Eu am amânat de aceea deja intenţia ta cu fariseii pentru după-amiază, pentru că ştiam numai foarte bine, că tu vei deveni acuşi de un alt cuget. - Acum însă, pentru că ziua de astăzi a fost aşa de frumoasă, vrem noi toţi să mergem afară la mare şi să ne luăm pentru amiază şi seară câţiva peşti. Cine vrea să vină, acela să se scoale şi să vină!“

40. Dragostea către Domnul.
Intreabă Petru şi Natanael: „Dar Doamne, noi nu avem uneletele de pescuit la noi; cum va merge aceasta? Să mergem noi cumva în faţă şi să împrumutăm de la pescarii de la mare unelte de pescuit?“

Spun Eu: „Nu este nevoie de asta; dar o altă nevoie este şi aceasta este memoria voastră, care pare că uită în toate momentele, că Eu sunt Domnul, căruia nu-i este nici un lucru imposibil! Rămâneţi de aceea în companie şi explicaţi-i la pescuit bătrânului Josa şi familiei acestuia puterea şi stăpânirea lui Dumnezeu şi în om!“ - La aceste cuvinte ale Mele se retrag toţi înapoi şi reflectează asupra fapului, cum puteau ei să fie aşa de orbi, să Mi se înfăţişeze cu o întrebare aşa de prea lumească. Însuşi Josa le menţionează, că el de-abia poate înţelege, cum pot ei să Mă întrebe de această treabă!

Spune Natanael: „Prietene, noi doi suntem încă oameni asemenea ţie şi, fiind astfel, suntem prea obişnuiţi cu relaţiile lumeşti, ca din noi să nu mai iasă la suprafaţă încă din când în când aşa ceva destul de prostesc; dar pentru viitor ne vom aduna gândurile totuşi foarte îndeosebi! Noi am fost totuşi pescari începând din adolescenţa noastră şi dacă auzim noi ceva despre pescuit, atunci cădem noi usor iarăşi puţin, uitând de partea duhovnicească, înapoi în grijile noastre vechi. Dar acum este deja iarăşi bine.“

Vine însă şi Sara la Mine şi Mă roagă despre faptul, dacă ar avea voie să meargă şi ea.

Spun Eu: „Bineînţeles; pentru tine pregătesc Eu doară această treabă! Tu eşti doară tot timpul iubita Mea! De ce nu iei tu loc, aşadar, astăzi la micul dejun lângă Mine?“

Spune Sara, tremurând puternic din pricina dragostei: „Doamne, eu totuşi nu am îndrăznit; gândeşte-Te, - cei trei cei mai înalţi stăpâni ai Romei alături de Tine şi eu o slujitoare săracă! De unde să fii luat curajul?“

Spun Eu: „Aşadar, aşadar, draga Mea, Eu am observat numai foarte bine, că tu ai fi fost cu mult mai mult drag la Mine decât peste tot altundeva! O, Mie nu-Mi scapă nimic, din ce se întâmplă aici în inima cuiva şi Eu te şi îndrăgesc însă de aceea chiar aşa de tare!

Dar spune-Mi acum, tu cea mai dragă a Mea Sara, cum îţi plac cei doi tineri? Nu ai dori tu cumva să-l ai pe unul sau pe celălalt cu mai mult drag decât pe Mine? Pentru că uite, Eu nu sunt, deci, totuşi după înfăţişare aşa de frumos ca cei doi!“

Spune Sara: „Dar Doamne, Tu veşnic singura mea dragoste, cum poţi tu, aşadar, să crezi aşa ceva despre mine? Un întreg cer plin de încă de o mie de ori de mai frumoşi îngeri n-aş prefera mai mult decât nici un fir de păr al capului Tău, cu atât mai puţin unul dintre cei doi pentru Tine ca întregime, plin de dragoste în inima mea. Chiar dacă sunt ei frumoşi, întreb eu atunci: Cine le-a dat, deci, o asemenea frumuseţe a lor? Acesta ai fost doară Tu! Dar cum ai fi putut Tu să le dai o asemenea frumuseţe, dacă ea n-ar fi fost mai înainte în Tine!?

Eu îţi spun ţie aceasta: Tu eşti pentru mine totul în toate şi eu nu n-aş renunţa niciodată la Tine şi dacă Tu mi-ai şi da pentru aceasta toate cerurile pline de cei mai minunaţi îngeri!“

Spun Eu: „Aşa este bine, aşa îmi place cel mai mult! Cine Mă iubeşte, acela trebuie să Mă iubească pe deplin şi mai presus de toate, dacă vrea el să fie şi de Mine iubit mai presus de toate. Iată, cei doi îngeri sunt desigur foarte frumoşi; dar şi tu îmi eşti acum mai dragă decât nenumărate legiuni dintre cei mai curaţi îngeri şi de aceea rămâi acum numai statornică la Mine! Eu îţi spun: Tu eşti dintre multe o mireasă bună pentru Mine! - Înţelegi tu aceasta?“

Spune Sara: „Doamne, acest lucru nu-l înţeleg, într-adevăr! Cum aş putea fi eu mireasa Ta? Pot eu, aşadar, să-ţi fiu ceea, ce mama mea este pentru tatăl meu? Tu eşti Domnul cerului şi al pământului şi eu sunt numai o făptură a Ta; cum ar putea să se întâmple aceasta, că ceea ce este cel mai inferior să se poată uni cu ceea ce este cel mai înalt?“

Spun Eu: „Uite, asta merge foarte uşor şi anume din foarte simplul motiv, pentru că ceea ce este de tine presupus cel mai inferior a reieşit de asemenea din ceea ce este cel mai înalt - şi este în consecinţă tot aşa de înalt.

Eu sunt pomul vieţii şi tu eşti fructul acestuia. Fructul este după aparenţe fireşte mai mic şi mai schimbător decât pomul; dar în mijlocul lui sălăşluieşte o sămânţă hrănită şi coaptă din fruct, în care sămânţă se află însă iarăşi pomi de acelaşi fel, în stare să poarte ei înşişi aceleaşi fructe şi iarăşi sămânţă vie, din care una singură ei au reieşit.

Din aceasta însă poţi tu, deci, foarte uşor să şi înţelegi, că diferenţa dintre făcător şi făptură nu este într-o anumită privinţă chiar aşa de mare, precum tu îţi imaginezi; pentru că făptura însăşi este în sine şi pentru sine voia făcătorului, care este desigur foarte bun şi plin de demnitate. Dacă se recunoaşte această voinţă ieşită de la făcător şi sub forma făcătorului însuşi, pusă liber în singurătatea lăsată la atitudinea ei, ca fiind ceea, ce este ea din motivul motivului şi acţionează conform acestui lucru, atunci este ea asemenea făcătorului ei şi este în măsura ei mică pe deplin ceea, ce făcătorul este în măsura Lui nemărginită; dacă însă nu se recunoaşte voinţa parţială lăsată liberă la atitudinea ei ca fiind ceea, ce este ea, atunci ea, ce-i drept, nu încetează a fi de aceea totuşi, ceea ce este ea, dar ea nu poate să ajungă aşa de mult timp la cea mai înaltă determinare, până ce ea nu s-a recunoscut ca fiiind ceea, ce este ea din temelia motivului.

Pentru a face însă mai uşoară osteneala de recunoaştere de sine pentru asemenea părţi de voinţă lăsate la atitudinea lor, care se numesc aici >oameni<, a dat făcătorul în toate timpurile mărturisiri, legi şi învăţături, venind din cer şi a venit acum chiar Insuşi în carne la pământ, pentru a-i ajuta pe oameni la lucrul de a se recunoaşte pe sine şi să le dea mai multă lumină pentru ceea ce urmează, ca osteneala lor să devină una mai uşoară, decât a fost ea până acum.

Acum vei înţelege tu într-adevăr, cum este relaţia dintre făcător şi făptură şi vei putea astfel să şi admiţi uşor, cum tu, ca fiind Mie pe deplin deopotrivă, poţi fi foarte uşor mireasa Mea şi femeia Mea, pe veci legaţi prin dragostea ta mare faţă de Mine! - Înţelegi tu acum ceea, ce Eu ţi-am descoperit acum?“
41. Despre esenţa dragostei adevărate.
Spune prea frumoasa şi drăgălaşa Sara: „Da, acum înţeleg eu totul mai bine; dar prin urmare au toate fiicele Evei acelaşi drept ca şi mine!?“

Spun Eu: „Într-adevăr şi doar atunci, dacă ele sunt ca şi tine acum; dar dacă ele nu sunt aşa, atunci ele pot fi fetele, chiar şi miresele Mele, dar ele nu pot deveni întru totul femeile Mele. Doară şi strămoşul Meu după trup David a avut multe femei şi a fost un bărbat după inima lui Dumnezeu; de ce să nu am şi eu acelaşi drept, ca să am mai multe femei, deoarece Eu sunt mai mult decât David? Şi Eu mai adaug, că am resurse suficiente, să ţin atâtea femei fericite, cât nisip se află pe malul mării pe pământ şi fiecare va fi asigurată, că pe veci nu va putea vreuna să aibă o dorinţă, care nu va fi înfaptuită. Dar dacă aşa stau lucrurile, te poate jena faptul, dacă Eu le dau multora acea fericire, pe care Eu ţi-o dau din belşug?“

Spune Sara: „Tu singur eşti Domnul şi întruchipata şi nemărginita dragoste şi înţelepciune şi ceea ce Tu faci, este înţelept; dar eu nu pot face nimic, deoarece eu Te iubesc enorm şi vreau ca Tu să fii doar al meu! Dar acest lucru trebuie Tu să-i treci cu vederea inimii mele copilăroase, care încă este prostuţă în dragoste!“

Spun Eu: „Este foarte drept, îţi spun Eu aceasta. Cine nu Mă iubeşte cum Mă iubeşti tu pe deplin cu gelozie şi care vrea în inima sa să Mă aibă doar pentru sine, acela încă nu nutreşte pentru Mine o adevărată şi vie dragoste! Dar dacă nu o are pe aceasta, atunci nu era el în sine nici belşugul vieţii; căci Eu sunt adevărata viaţă în om prin dragostea sa din suflet pentru Mine şi această dragoste este duhul Meu în fiecare om.

Cine prin urmare trezeşte dragostea, acela trezeşte şi duhul primit de Mine şi pentru că acest duh sunt şi trebuie să fiu Eu Însumi, pentru că în afară de Mine nu există alt duh de viaţă, aşa Mă trezeşte el în sinea lui şi prin aceasta s-a născut cu totul în viaţa veşnică şi pe veci el nu va mai putea muri sau nu mai poate să fie distrus - chiar şi de puterea Mea absolută nu poate fi distrus, pentru că el este una cu Mine. Eu însă nu Mă pot distruge, pentru că fiinţa Mea veşnică nu se va putea schimba în nefiinţă. De aceea nu fi tu de părere că dragostea ta pentru Mine este prostească, ci ea este exact aşa, cum trebuie să fie! Rămâi aşa şi tu nu vei vedea, nu vei simţi şi nu vei gusta în veci moartea!“

Această explicaţie a Mea a făcut-o pe Sara bucuroasă, că ea m-a îmbrăţişat cu toată puterea ei şi a început să Mă alinte cu tandreţe.