Marea evanghelie după ioan

Chiwar spune însă: „Eu trebuie doară să fac în urechea ta un vâjâit, ca tu să afli, cum leul fuge de o muscă care zâzâie!“ - Aici începe el iarăşi: „Iisus, Fiul Celui mai înalt, să te judece şi să te pedepsească! Iisus, Fiul Celui mai înalt să te alunge veşnic de aici! Iisus, Fiul Celui mai înalt, să te pedepsească pentru nenumăratele tale nelegiuiri!“

Satan, însă, n-a mai aşteptat ultima strofă, ci s-a depărtat cu un urlet de tunet.

Aici spune Chiwar către Korah, care se zguduie încă de frică încă ca frunza în vânt: „Ai văzut tu acum, cum poţi să pui leul pe fugă? De ce nu m-a făcut aşadar de îndată praf? Iată, aceasta este neputinţa lui! Să vină el numai iarăşi, dacă ar avea mâncărime şi eu îţi garantez pe numele a lui Iisus al meu, că el va merge o a doua oară încă mai repede afară, decât a mers el afară de această dată!“

Spune superiorul: „Ascultă prietene, curajul tău de neânţeles îl admir peste toate măsurile şi - pe toţi patriarhii! - eu mă simt acum pe deplin transpus înapoi în timpurile lor minunate! Dar lasă să-ţi fie totuşi spus, să nu cumva să-l provoci pe Satana vreodată iarăşi la o luptă nouă; pentru că el este nesfârşit de inventiv şi se spune, că poate să-şi însuşească toate înfăţişările, chiar şi cea a unui înger de lumină şi eu cred, că el este într-o îmbrăcăminte blândă, cerească cu mult mai periculos decât în aceea în care noi am avut cinstea într-adevăr a iadului să-l vedem acum!“

Spune Chiwar: „Piatra de încercare o avem doară şi la aceasta se lasă imediat de recunoscut, a cărui copil este o oarecare apariţie înfăţişată în oricare formă! Dar noi putem fi acum pe deplin liniştiţi; fiindcă de această dată are el destul pe un timp îndelungat!“
90. Korah îşi aminteşte de Domnul de la curăţirea din templul de la Ierusalim.
După aceea îl întreabă Korah pe Chiwar, dacă Eu m-aş mai afla în oraş şi dacă el n-ar putea face cu Mine cunoştinţă mai apropiată. Şi el a vorbit mai departe şi a spus: „Eu am înţeles acum pe deplin, că în Mesia al tău trebuie să se afle ceva ieşit din comun de Dumnezeiesc; pentru că în protecţia Satanei el nu se află în nici un caz şi numele Lui pare să-i fie Satanei cel mai mare chin! - Acestea sunt două realităţi, fireşte aflate pe calea cea mai minunat ieşită din comun, pe care eu veşnic nu le pot vreodată tăgădui şi eu deduc acum cu un cuget mai liniştit, că tu ai avea dreptate şi în cea mai înaltă măsură cu exclamaţia ‘Fiu al Celui mai înalt’ şi aşa doresc eu, dacă ar fi realizabil, să fac totuşi cunoştinţă cu el. Condu-mă tu afară!“

Spune Chiwar: „Ar fi totul potrivit şi eu aş fi într-adevăr primul dispus, să te conduc afară la El; dar poporul este acum faţa de tine încă puţin delicat şi noi am intra prin zburdălnicia plebeii obişnuite în pericolul de a fi răniţi cu o aruncătură de piatră; şi concomitent se pregăteşte El spre plecare, aşa încât nu i-ar fi pe plac de aceea cumva totuşi, dacă i-am cădea ca povară! El vine însă către iarnă ori iarăşi aici sau la Kis şi va petrece iarna într-una din aceste localităţi cunoscute şi noi vom primi acolo ocazie îndeajunsă, de a-L cunoaşte mai îndeaproape; de aceea sunt eu de părere, ca noi să abandonăm de această dată intenţia, de a-L cunoaşte mai îndeaproape, până la iarnă.“

Spune Korah: „Totul este adevărat, ce ai spus tu acum; dar, lăsând aceasta deoparte, nu mă pot împotrivi dorului aprig, de a-L cunoaşte personal pe acest om chiar foarte ieşit din comun, prin care este activ tot belşugul puterii Dumnezeieşti, a stăpânirii şi a slavei! Sau aşteaptă, îmi amintesc acum o întâmplare de la sărbătoarea paştelui din Ierusalim la templu! La sfârşit a fost tocmai acest Iisus, care la o zi după sabat, dacă nu mă înşel, i-a alungat pe toţi vânzătorii şi cumpărătorii din templu şi le-a răsturnat ca o furtună tuturor schimbătorilor de bani barăcile lor!? Toate animalele de vânzare au început să urle urât şi fugeau în graba cea mai sălbatică din sălile de vândut ale templului!

Pentru că acel om, cu care am vorbit eu însumi - fireşte în nici un fel prietenos -, era tot galilean şi se numea de asemenea Iisus şi cu el au fost o grămadă de alţi bărbaţi şi femei, arătând foarte ordinar şi toată compania arăta asemenea unei companii de vagabonzi galileeni foarte obişnuiţi; dar liderul or Iisus arăta pe deplin asemenea unui om, în spatele căruia este ascuns ceva neobişnuit.

În fond şi la urma urmei el nu a vorbit prea multe; dar ceea ce a vorbit, a fost profund, adevărat şi plin de conţinut! El a vindecat atunci în Ierusalim foarte mulţi bolnavi; dar atunci când aceste lucruri, cred eu, - au ajuns la urechile lui Irod, care se teme foarte tare de acest Iisus, a dispărut bărbatul miraculos în noapte şi pe timp de ceaţă din Ierusalim şi noi nu am putut afla, încotro a apucat-o el. Spre Galilea nu a putut merge - imediat din Ierusalim; căci noi am fi primit de îndată ştire, deoarece am trimis mulţi cercetaşi după el.

Câteva zvonuri au ajuns până la noi despre dulgherul Iisus; dar noi nu puteam să credem, că acel om cunoscut, tăcut şi simplu, care nu era format pentru a fi cercetător, da, care nu ştia nici să scrie sau să citească, ar fi putut să fie acelaşi om măreţ Iisus, în faţa căruia mi de oameni au tremurat în faţa templului din Ierusalim, ca şi în faţa unei judecăţi dumnezeieşti. Dar, dacă aici este binecunoscutul dulgher Iisus, care desăvârşeşte astfel de lucrări Dumnezeieşti, atunci cu siguranţă că este tot acel Iisus, care a speriat întreg Ierusalimul de paşte! Deci, dacă el este acela, atunci îl cunosc deja din Ierusalim şi nu mai trebuie să îl plictisesc cu prezenţa mea!“

Spune Chiwar: „Da, el este tot acela! Eu îl cunosc deja de mai mulţi ani, cât şi pe bătrânul Iosif, care a murit de aproape un an; eu nu am văzut nici cea mai mică trăsătură de ceva extraordinar la El, cu toate, - cum se povesteşte ici şi colo - la naşterea sa, care a avut loc într-un staul din Betleem, s-au întâmplat lucruri miraculoase, cât şi după aceea până la vârsta de doisprezece ani. Dar de la vârsta de doisprezece ani, s-a pierdut tot ce a fost extraordinar, cea mai mare speranţă a părinţiilor Săi s-a scufundat şi El a rămas până acum, respectiv la vârsta de treizeci de ani, pe care îi are acum, un dulgher cât se poate de simplu şi lipsit de importanţă!

El a fost cât se poate de zgârcit în cuvinte; la zece întrebări de abia că ai primit de la El un răspuns simplu; dar, în schimb, a fost tot timpul milostiv faţă de copii şi săraci. De mai multe ori a fost văzut rugându-se şi plângând - dar în surdină -, dar niciodată nu l-a văzut cineva râzând; companiile gălăgioase şi vesele le-a ocolit El şi s-a refugiat în singurătate; dar cel mai ciudat lucru a fost, că doar arareori a fost zărit în sinagogă şi cu atât mai puţin la şcoală, care o vizita doar de câteva ori pe an după lămuririle multe ale părinţiilor Săi, dar de fiecare dată pleca de acolo vizibil supărat; dar într-o casă de rugăciuni, nu fost văzut El vreodată. Din cauza acestor ciudăţenii, a fost văzut El ca fiind puţin neghiob.

Dar la vârsta de treizeci de ani, a dispărut El deodată din casa Sa părintească şi se spune, că s-a aflat o vreme în deşertul de lângă Bethabara, acolo unde se afla faimosul Ioan şi a fost botezat de acesta. De acolo a plecat El, aşa cum este El acum, plin de putere dumnezeiască, a învăţat poporul despre împărăţia lui Dumnezeu, a însănătoşit toţi bolnavii şi a vindecat pe cei stăpâniţi de spiritele rele. Aceasta este pe scurt spus, povestea Sa actuală, pe care eu am alfat-o în parte de la El, dar în cea mai mare parte, am aflat-o din auzite.“

Spune Korah: „Da, da, tu ai probabil dreptate! Această poveste în Betleem a făcut multă zarvă acum treizeci de ani; şi dacă eu nu mă înşel, bătrânul Irod a comis chiar din cauza Lui acele crime hidoase împtriva băieţaşilor. El însă, se spune că s-a refugiat în Egipt. - Da uite, acum înţeleg eu totul limpede! Deci, deci, acesta este tot acelaşi Iisus!? Da, la acesta trebuie să fie ceva extraordinar şi cu părerea ta, tu nu poţi fi departe de adevăr! Dar eu vreau totuşi să-i vorbesc, înainte ca El să părăsească acest loc!“

Spune Chiwar: „Cum vrei tu, - mie îmi este tot una! Dar înaintea noastră trebuie să meargă un crainic în oraş, căci, altfel, nu va fi prea sigur, ca noi să mergem în oraşul plin de oameni; deoarece eu îi cunosc foarte bine pe nazarinienii mei!“

Spune Korah: „Du-te şi caută mai mulţi crainici în grabă şi lasă-i ca numele meu să fie vestit în bine poporului, căci, altfel, El va pleca mai repede de aici!“

Chiwar trimite de îndată în oraş doisprezece crainici şi aceştia îl laudă pe noul superior într-un fel atât de convingător, că, după un timp, începe poporul să jubileze şi să-i pregătească daruri mici şi costisitoare, cu care aceştia doresc să-l bineprimească pe noul superior în ziua dinaintea sâmbetei.

După ce crainicii se întorc cu vestea cea bună în sinagogă, spune superiorul către Chiwar: „Acum să mergem repede afară, căci, altfel, va pleca El, - şi eu aş vrea totuşi să-i vorbesc!“

Chiwar spune: „Eu sunt pregătit şi se cade ca noi toţi să-i facem o vizită inainte ca El să plece; dar să mergem totuşi doar noi doi!“ -

Chiwar împreună cu noul superior îşi încep imediat drumul. Dar când ei se află la câţiva paşi în afara porţii oraşului, îi întâmpină Borus, Iair, împreună cu nevasta sa, Sara şi mama Maria şi le transmit lui Chiwar şi superiorului vestea cea tristă pentru aceştia, că Domnul a plecat cu o jumătate de oră înainte împreună cu cei doisprezece ucenici ai Săi şi cu cei şapte ucenici ai lui Ioan care au venit.

91. Prietenii lui Iisus la Borus.
Această veste îl întristează pe noul superior şi el se întoarce, invitat de Borus, cu Chiwar în casa mare şi aproape asemănătoare a unui palat, unde Borus se străduieşte bineînţeles din răsputeri, pentru a-l servi pe noul superior aşa cum se cuvine.

L-i se mai alătură şi Bab cu Roban şi bineînţeles nu s-a vorbit nimic altceva în toată seara, decât de Iisus, Domnul.

Dar în sfârşit întreabă superiorul şi spune: „Dar spuneţi-mi care a fost de fapt motivul, că El, după toate, ce am auzit şi am aflat despre El, nu a mai avut curajul, să rămână aici? Căci cu totul altceva ar fi fost, dacă El ar fi trebuit să plece pentru un timp de aici din cauza slujbei Sale înalte; dar după câte se pare, l-a determinat doar marea spaimă faţă Irod să părăsească aceste împrejurimi! Dar un bărbat cum este El şi cum îmi este mie acum cunoscută fiinţă Sa, îl ascultă cerul şi pământul, care pe lângă toate acestea îl are pe guvernatorul roman, ca prieten intim, nu ar trebui evident să aibă în veci vreun motiv, să fugă din pricina prinţului Ierusalimului!

Într-adevăr, lucrul acesta se poate întoarce şi suci; dar un lucru este cert, că nu prea arată bine pentru locuitorii pământului, dacă un Dumnezeu începe să se teme de un diavol şi dacă El fuge de acesta! - Hm, hm, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai ciudată mi se pare această situaţie!

Spuneţi voi cum stau aceste lucruri, căci, altfel, va trebui să vă spun deschis, cu toate că îmi sunteţi dragi, că voi împreună cu mine ne-am inşelat amarnic în privinţa acestui bărbat; deoarece Atotputernicul nu are într-adevăr nevoie, să se teme de un Irod, care nici măcar nu s-a gândit încă să-L urmărească! Căci eu, ca fiind un apropiat al prinţului, îl cunosc mai bine decât oricare dintre voi şi ştiu, că îi pare deja de sute de mi de ori rău în prezent, că l-a omorât pe Ioan. Deoarece moartea subită a Ierodiadei şi a fiicei ei l-a înspăimântat pe prinţ, aşa că cu siguranţă nu va mai încerca el vreodată în viaţa sa să mai omoare vreun profet!

Iisus cu siguranţă, că a avut de aceea alte motive, din cauza cărora a plecat el atât de repede de aici! Şi chiar dacă cei şapte ucenici ai lui Ioan i-ar fi povestit lucruri înspăimântătoare despre Irod, atunci întreb eu, dacă un bărbat, care ştie totul de la Dumnezeu, ştie cu siguranţă ce noi vorbim acum, le dă oare crezare, acelora care au scormonit minciuni evidente!? Nu ştie nici unul dintre voi să-mi dea un motiv mai bun pentru plecarea Sa şi spre liniştea mea?“

Spune Borus: „Dragă prietene, o mică piedică există totuşi, deoarece spaima Lui ne-a pus pe gânduri ca şi pe tine, cu toate că suntem convinşi într-u totul, că El este Acela, pe care noi l-am recunoscut şi pe care l-am acceptat. El s-a - vorbind deschis - temut şi de tine şi de aceea le-a dat liber celor mulţi ucenici şi romanilor înalţi, care au poposit la El deja de nenumărate zile. Dar, cum pot vedea eu acum, nu ar fi trebuit El să aibă vreun motiv, ca să se teme de tine, deoarece tu nu eşti deloc împotriva Lui; prin urmare, a avut El un alt motiv, pentru care a plecat atât de repede, decât pe acela, pe care noi trebuie să-l credem din cauza aparenţelor.“

Spune superiorul: „Spuneţi-mi însă totuşi, cum s-a desfăşurat treaba şi cum s-a comportat, înainte ca să se pregătească de plecare! Poate îmi reuşeşte atunci, sau mai degrabă prietenului Chiwar, de a găsi un motiv rezonabil!“

Spune Borus: „Treaba s-a desfăşurat astfel: Deja dimineaţa îi trimisese El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, pe care îi numeşte „apostoli“, afară către mare, ca ei să pregătească o oarecare corabie şi probabil în acelaşi timp să culeagă informaţii, dacă nu s-ar afla oarecare iscoade şi ucigaşi stabiliţi trimişi de la Ierusalim. În Siberah, localitatea la vamă, care aparţine unui anumit Matei, care este de asemenea un ucenic al lui Iisus, s-au întrunit ucenicii lui Iisus cu cei şapte ucenici ai lui Ioan, cu care ei se întâlniseră deja o dată şi înainte - eu cred că la acea ocazie, când Ioan fusese deja în temniţă şi auzise cuvintele lui Iisus. Aceşti şapte ucenici le-au povestit apostolilor totul, ce se întâmplase în Ierusalim cu maestrul lor. Şi în celaşi timp au povestit ei, cum aşadar totuşi foarte în secret Irod - cu toate că el le-a mărturisit deschis acelora, care îi aduseseră ştirea de la Iisus, că acesta ar fi Ioan înviat din morţi - ar fi trimis iscoade şi ucigaşi, informându-i în aşa fel încât: Dacă ar găsi ei, că presusupul Iisus este într-adevăr Ioan înviat din morţi, atunci să nu-i facă nimic, ci să se reântoarcă foarte paşnici acasă; dacă ar fi acela într-adevăr Iisus, atunci să încerce să-L omoare de îndată! Dacă le-ar reuşi uciderea, atunci ar avea ei de aşteptat o răsplată mare de la Irod; iar dacă nu le-ar reuşi uciderea şi anume de aceea, că Iisus ar fi oarecum un adevărat Dumnezeu om de neomorât, atunci ei ar avea de aşteptat de la Irod aceeaşi răsplată şi el ar deveni atunci un adept al lui Iisus cu întreaga lui suită mare! - Asemenea informaţie i-au adus ucenicii lui Ioan, venind încoace la Nazaret cu ucenicii lui Iisus, Iisus Domnului.

Când a auzit El aşa ceva, a spus atunci: ‘Prin această încercare ticăloasă să nu devină Irod veşnic vreodată ucenicul Meu! Pământul e mare şi Eu voi găsi într-adevăr un loc încă, unde apostolii ticăloşi ai lui Irod să nu Mă găsească! A venit, aşadar, Fiul omului, de a deveni prin ucigaşi stabiliţi, ceea ce este El? Nu şi veşnic niciodată! Cine Mă întreabă cu unelte de ucidere în mână, cine aş fi Eu, aceluia să nu i se dea veşnic vreodată un răspuns! Este însă oricum timpul, ca noi să plecăm de aici şi aşa să mergem noi şi să vedem, de a câştiga oameni pentru noi pe pământ străin, care ne vor crede şi fără unelte de ucidere împotriva vieţii noastre trupeşti, că noi suntem ceea ce suntem!’

La aceste cuvinte ale lui Iisus s-a întâmplat însă aşadar şi de îndată plecarea; pentru că El spuse: ‘Să mergem, pentru că acum vreau Eu aceasta şi văd de aceea de asemenea, că şi unde se află deja şase sute de asemenea apostoli ucigaşi irodiani împotriva Mea şi anume deja foarte aproape; de aceea să ne şi ducem însă imediat de aici!’ - Cu aceasta s-au pus atunci toţi ai Săi şi ucenicii lui Ioan la drum către Sibarah şi se vor afla acum deja în largul mării!“
92. Milostivirea Domnului cu omenirea.
Spune după aceasta superiorul: „Ah, acum are treaba o cu totul altă înfăţişare! Atunci El doară nici pe departe n-a plecat la călătorie din cauza fricii, ci din înţelepciune curată, pentru a-i tăia lui Irod ca pedeapsă bine meritată fiecare ocazie, că el nu poate deveni acum încă nici mai rău, dar nici cu uşurinţă mai bun! Ah, aici a făcut el foarte bine şi eu îl pot de aceea numai lăuda.

Este însă acest Irod un asemenea om şi în cuvântul propriu zis, la care aşa de fapt nici un om nu se pricepe bine, cum sau lucrurile cu el în privinţa lui. El este pe jumătate un om bun, pe ici pe colo peste măsură de bine făcător, pe jumătate însă şi iarăşi imediat după aceea un diavol de primă mărime! El îţi face astăzi cele mai lăudabile făgăduinţe într-o formă deosebită de apucătură a bunătăţii de inimă şi mărinimie şi le şi îndeplineşte aceluia, care vine la el acuşi după făgăduinţă. Dar vai de acela, care l-ar aminti despre aceasta în ziua următoare; acela nu numai că nu primeşte nimic din toate făgăduinţele, ci el este respins încă într-un mod aşa de simţitor şi urât jignitor, că lui îi dispare pentru a doua oară cu siguranţă tot curajul, de a se apropia vreodată iarăşi de el şi de a-l aminti de făgăduinţa făcută!

De aceea, nu este cu el de asemenea niciodată de încheiat o oarecare prietenie aleasă; pentru că acela care n-o ţine cu siguranţă, - acela este Irod! Şi Mântuitorul nostru măreţ Iisus ştie aceasta tot aşa de bine ca unul dintre noi şi l-a evitat de aceea pe bună dreptate; pentru că, dacă Irod s-ar fi şi lămurit de o sută de ori, că Iisus ar fi imposibil de rănit, atunci aceasta ar dovedi pentru Irod totuşi aşa de mult ca nimic. Pentru că lui nu-i furnizează pentru mâine absolut nici o dovadă, ceea ce s-a întâmplat astăzi; pentru că acest om ori nu are nici o ţinere de minte sau trăieşte în asemenea doctrine, cu care doar el poate dăinui, dar pe lângă el vreun un alt om nu mai!

Că el este, de altfel, o vulpe şireată, nu necesită într-adevăr vreo altă dovadă. Pentru că a şantaja taxele, înţelege el din arta, tot aşa cum a rămâne romanilor datori cu arenda. Eu, însă, ştiu cum face el aceasta; însă despre acest lucru altă dată!

Eu doresc însă acum totuşi să aflu de la voi, dacă Mântuitorul nostru Iisus nu va veni încă o dată iarăşi la Nazaret. Nu va spus vouă tuturor nimic despre acest lucru?“

Spune Borus: „Lucruri precise într-adevăr nu; dar eu sper, că El va petrece la noi iarna aceasta! Este firesc de asemenea posibil, că El va petrece iarna chiar în Sidon sau în Tir; dar atunci vom primi noi desigur de ştire de la El şi ne vom duce pe timp limitat acolo.“

Spune mama Maria arătând foarte tristă: „El va veni într-adevăr aici; dar desigur numai iarăşi pentru câteva zile!“

Spune superiorul: „O mamă dragă, nu te supăra din această cauză; pentru că el nu ne va uita nici pe noi şi desigur încă mai puţin pe tine!“

Spune mama: „Aceasta n-o va face; dar pentru mine este aceasta totuşi ceva trist, dacă trebuie să văd şi să aflu, cum oamenii răi şi orbi reneagă intenţionat binefăcătorul lor veşnic cel mai mare, îl persecută şi îl întâmpină aproape peste tot cu cea mai mare nemulţumire!“

Spune superiorul: „Vezi, dragă mamă, oamenii sunt odată aşa cum sunt ei şi David n-a strigat pe degeaba în cea mai mare împresurare a lui: ‘O cât de la nimic folositor este ajutorul tuturor oamenilor; pentru că ei toţi nu-l pot ajuta pe cel împresurat!’ De altfel, a fost acesta doară încă întotdeauna destinul trist al tuturor oamenilor mari înzestraţi de către Dumnezeu cu capacităţi mai înalte şi misterioase, că ei au fost urmăriţi imediat în aşa fel de oamenii ca viermii de pământ, cum rândunicile mici urmăresc aici zburdalnic vulturul mare şi puternic. Pentru că oamenii mici vor totuşi să fie mari la toată nimicnicia lor şi nu pot de aceea să suporte, dacă iasă în evidenţă un adevărat om mare, la care ei numai prea batător la ochi trebuie să ia măsura nimicnicei lor depline!

Uită-te la marii prooroci! Care a fost destinul lor pământesc? Totdeauna sărăcie începând de la naştere, tot felul de lipsuri şi mizerie, pizmă, persecuţie şi în sfârşit chiar moartea survenită violent prin mâinile viermilor egoişti de pământ! De ce Dumnezeu vrea întotdeauna să aibă aceasta astfel, mi-a fost un mister începând din copilăria mea; dar experienţa de tot timpul ne învaţă, că a fost din păcate întotdeauna aşa şi noi putem inteprinde împotriva acestui lucru tot aşa de puţin, ca şi împotriva zilei de iarnă supărător de scurte. Dumnezeu a rânduit o dată treaba astfel şi noi n-o putem schimba, sperăm însă, că, în viitor, în viaţa cealaltă va merge aceasta mai bine!

Fiul tău Dumnezeiesc ar avea într-adevăr putere într-o măsură mai mult decât îndestulătoare, ceea ce am auzit despre el, de a sfârşi cu o lovitură întreaga nedreptate a oamenilor lumeşti; că el nu face însă aceasta, putem noi doară uşor să deducem din faptul, că el fuge oarecum mai degrabă de viermele de pământ Irod, decât să-l distrugă cu o suflare! El, care ar putea aceasta uşor, n-o face şi noi n-o putem face, - şi aşa rămâne totdeauna vechea treaba rea cunoscută! Dacă vine el o dată încoace, atunci vreu să port cu el în această privinţă o convorbire foarte serioasă între patru ochi.“

Spune Borus: „Va da însă rod puţin! Pentru că eu am fost martor la toate propunerile şi ofertele făcute în această privinţă de îmbunătăţire a lumii de către guvernatorul suprem, care este încă pe lângă aceasta şi un unchi al împăratului; dar totul a fost atunci în zadar! El a arătat foarte limpede de înţeles, ce este omenirea şi cum este ea de condus şi de cârmuit pe cât se poate fără judecăţi şi pedepse ieşite din comun, dacă ea vrea să ajungă după aceea la determinarea veşnică din viitor dată de Dumnezeu doar prin învăţătură curată şi prin determinarea ei liberă foarte proprie! Guvernatorul a trebuit să-I dea, aşa ca noi toţi, dreptatea cea mai deplină şi fără dubii şi lovirea din plin de mai multe ori propusă puternic, a încetat pe deplin şi de tot; şi astfel te pot eu asigura deja de dinainte, că şi discuţia ta între patru ochi propusă îşi va avea căile sale negative, refuzânde!“
93. Borus vorbeşte despre esenţa omului.
Spune superiorul: „Aceasta se va arătă de-abia în viitor; pentru că, văzut din punctul de vedere al relaţiilor pământeşti, a devenit omenirea încă totdeauna mai rea, în loc să devină mai bună! Ce sunt acum Moise şi toţi prorocii mari? Eu v-o spun: In cercurile aşa numite mai bune se râde despre aceasta şi sunt considerate, ce-i drept, fabule evlavioase, dar, pentru duhul omului, pe deplin inutile şi se pune învăţătura unui Pitagora şi a unui Aristotel foarte înalt peste toţi proorocii! O dovadă vie, că organizarea lui Iehova, atât de măreaţă şi adevărată cât şi este ea, nu atinge absolut de loc scopul la oameni, pe care ea vrea să-l atingă după cuvântul Său!

Ce folosesc toate relevaţiile, dacă mijloacele evidente nu-i sunt lăsate pentru totdeauna, prin care este numai posibil, de a-i menţine pe oameni în mereu acelaşi respect în faţa relevaţiei Dumnezeieşti? Să încerce numai o pereche de părinţi, de a-i educa pe copiii ei fără nuiauă şi noi am afla numai prea acuşi, ce fel de respect vor avea copiii nematuri în faţa învăţăturilor încă cât se poate de înţelepte ale părinţilor lor!

De aceea, nu dau nimic pe toate învăţăturile şi chiar pe legi, dacă ele sunt încredinţate oamenilor fără nuiauă şi sabie; pentru că omul este rău din temelie şi trebuie să fie biciuit spre bine de-abia cu nuiele!“

Spune Borus: „Sunt cu tine în această privinţă pe deplin de acord; dar există totuşi un mare Însă, pe care îl vei cunoaşte de-abia atunci, când tu vei fi o dată învăţat despre aceasta din gura Lui personală!

Vezi, dacă avem în faţa noastră un mecanism mecanic, cu care este îndeplinită o oarecare muncă, atunci ne vom minuna la început, dacă ne este însă făcut cunoscut mecanismul mai îndeaproape, atunci vom găsi imediat o grămadă de lipsuri şi ne va apuca de îndată de-a dreptul pofta, să eliberăm acest mecanism de cusururile evidente. Noi ne deplasăm de aceea la maistor şi îi spunem aceast şi acel lucru.

Dar maistorul va începe să zâmbească şi să fie negreşit astfel în legătură cu noi şi va spune: ‘Dragi prieteni, aceasta ar merge într-adevăr, - dar totuşi nu merge, pentru că maşina se orientează aici după multe puncte de care trebuie foarte ţinut seama! Cine a rânduit să se construiască, a făcut-o după trebuinţa lui; pentru această trebuinţă poate avea ea doar amenajarea observată, exactă şi aici ar fi fiecare adăugare un cusur evindent al maşinei însăşi! Maşina are nevoie să învingă doar o anume putere şi nu are voie de aceea să posede vreo putere mai mare, decât aceea care îi este necesară pentru scopul anumit. Dacă i-am da să acţioneze cu o putere mai înaltă, atunci ţesătorul ar rupe cu ea ţesătura lui cu fiecare bătaie şi în această formă n-ar face vreodată nici măcar un cot de stofă. De aceea trebuie maşina să aibă exact această amenajare pe care o are pentru scopul, căruia trebuie ea să-i corespundă şi fiecare lucru mai mult sau mai puţin este o greşeală a maşinii! Ah, dacă maşină va fi odată uzată prin folosirea îndelungată, de-abia atunci este timpul, de a o pune iarăşi în starea aceea, în care fusese ea la început, ca ea să poată corespunde iarăşi cu scopul ei.’

Vezi, astfel ne va informa maistorul şi noi doi vom trebui la sfârşit aşadar totuşi să spunem nouă înşine: Maistorul are dreptate; pentru că fiecare maistor trebuie totuşi să-şi cunoască treaba lui evident mai bine decât aşa o pereche de pseudo-maistori, cum suntem noi aici! Şi aproximativ un răspuns aproape asemănător am putea primi în această privinţă de la Iisus Domnul, dacă L-am întreba, cum este posibil, că oamenii alături de înţelepciunea Dumnezeiescă pot deveni totuşi chiar aşa de răi ca diavolii!

Ce ştim noi într-adevăr despre organizarea şi structura interioară a omului? Noi putem adesea să blestemăm, unde Domnul încă mai binecuvântează pe deplin! Pentru că nici de bine, nici de rău noi nu ne dăm seama pe deplin.

Fiecare om încă cât se poate de bun are mai mult sau mai puţin ceva egoism în firea lui. După această proprietate a lui, este el atunci tot timpul şi un judecător oamenilor împreună cu el şi le consideră deja tot timpul în primul rând şi cu drag, ca fiind o greşeală, dacă comit fapte, care nu sunt în concordanţă cu ideea lui de folosire pentru sine. Deoarece, însă, fiecare om gândeşte pentru sine tot aşa într-un mod puţin egoist, de aceea nu reiasă pe pământ nimic altceva decât o sumedenie de judecăţi strâmbe faţă de oamenii de lângă noi. Aceste judecăţi strâmbe produc reciproc nemulţumire, încetul cu încetul mânie, pizmă, furie şi mai multe asemenea onorabilităţi moraliceşti.

Cine altcineva este în consecinţă de vină la înrăutăţirea oamenilor, decât tocmai oamenii înşişi? Maşina de viaţă se uzează, deci, de asemenea cu timpul, trebuie de aceea să fie şi din timp în timp iarăşi din nou reparată de către maistorul ei măreţ, sau din când în când trebuie chiar din temelie formată din nou.

Şi o asemenea vreme de reparaţie totală pare, aşadar, iarăşi să fi venit după mai mult de aproape o mie de ani. După aceea vor ţine oamenii iarăşi de partea mai bună o bucată de timp; dar mai mult decât cel mult două mii de ani nu vor ţine iarăşi oamenii corectaţi şi noi vom fi în lumea cealaltă martori cu vedere ascuţită, că se va întâmpla aşa, cum eu ţi-am spus acum aceasta!“

Spune