Meci/ cndipt-uip activitate 05 Cursuri de formare pentru personalul şcolilor tvet în furnizarea instrumentelor alternative de învăţare
Yüklə 130,58 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Scurtă prezentare a protocolului de comunicare TCP
- Game de adrese IP rezervate
- Împărţirea unei reţele în subreţele
- Măşti de subreţea implicite pentru clase de adrese IP standard
- Împărţirea în subreţele a unei reţele clasa C
- Reţea clasa C împărţită în patru subreţele
- Reţea clasa C împărţită în opt subreţele
- Rutarea fără clasă între domenii (CIDR)
- Exemplu de tipuri de reţele CIDR
- Bazele reţelelor wireless
- Proiectarea unei reţele
- Airport Base Stations (puncte de acces)
- Reţele calculator-calculator (reţele ad hoc)
- Conectivitate bluetooth
- Conectarea telefoanelor celulare
- Comenzile din terminal cuprind trei părţi
- Pentru informaţii suplimentare despre unix, consultaţi…
- Ştergerea permanentă a fişierelor
- Controlarea la distanţă a altui Mac
- Supravieţuirea în situaţii limită
- Publicare web cu un sistem MAMP
- Elementele unui sistem MAMP
|
UNIUNEA EUROPEANĂ 
Proiect finanţat prin Phare 
MECI/ CNDIPT-UIP 
Activitate 05 Cursuri de formare pentru personalul şcolilor TVET în furnizarea instrumentelor alternative de învăţare 
5.3: Formarea pentru administrarea reţelelor de tip internet şi extranet pentru promovarea pachetelor electronice de învăţare Instruire şi Consultanţă pentru Dezvoltarea Continuă a Sectorului ÎPT, România, PHARE TVET RO 2006/018-147.04.01.02.01.03.01
CuprinsIntroducere 3 Scurtă prezentare a protocolului de comunicare TCP 3 DHCP 4 Game de adrese IP rezervate 4 Împărţirea unei reţele în subreţele 4 Măşti de subreţea implicite pentru clase de adrese IP standard 5 Împărţirea în subreţele a unei reţele clasa C 5 Reţea clasa C împărţită în patru subreţele 6 Reţea clasa C împărţită în opt subreţele 6 Rutarea fără clasă între domenii (CIDR) 6 Exemplu de tipuri de reţele CIDR 6 Bazele reţelelor wireless 7 Proiectarea unei reţele 7
Reţele calculator-calculator (reţele ad hoc) 9 Activarea securităţii 9 Conectivitate bluetooth 10 Conectarea telefoanelor celulare 10
Publicare web cu un sistem MAMP 15 MacIntosh 15 Apache 15 MySQL 15 PHP, Perl, Python 15 Webserver încorporat 16 IntroducereAceste note vin în sprijinul unui atelier de lucru cu durată de două zile, având un program structurat, ce acoperă secţiunile principale enumerate în cuprins. Toate materialele sunt disponibile pentru descărcare pe parcursul atelierului de lucru. Bazele TCP/IP Scurtă prezentare a protocolului de comunicare TCPIată câteva aspecte de reţinut referitor la comunicarea TCP:
DHCPAcronim pentru Dynamic Host Configuration Protocol, este un protocol utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP la dispozitivele dintr-o reţea (atunci când sunt necesare dispozitivului). Prin alocarea dinamică, unui dispozitiv i se poate distribui o adresă IP diferită de fiecare dată când se conectează la o reţea. DHCP poate sprijini o combinaţie de adrese IP statice şi dinamice. Când ce este alocată, adresa IP este considerată închiriată, şi în majoritatea sistemelor trebuie reînnoită după o anumită perioadă de timp. Alocarea dinamică a adreselor este mai uşoară pentru administratorii de reţele, deoarece DHCP gestionează această activitate. Pot fi adăugate calculatoare la o reţea, eliminând activitatea de alocare manuală a noii adrese IP. Pe PC comanda IPCONFIG /renew poate obliga calculatorul să elimine actuala adresă IP şi să solicite una nouă de la serverul DHCP. Pe Mac, accesaţi System Preferences/Network/Advanced/TCPIP/ şi clic pe “renew DHCP lease”. Dacă depanaţi o problemă de conexiune la reţea, deconectarea routerului pentru câteva secunde permite DHCP să reconfigureze, dacă este cazul, şi adesea problema de conexiune va dispărea! Game de adrese IP rezervateExistă câteva game de adrese IP care sunt rezervate, cu alte cuvinte nu au fost eliberate sau emise pentru utilizare ca adrese de internet. Acestea sunt utilizate în reţele locale sau ad-hoc. 169.254.x.x – gamă de adrese autoalocate pentru reţele ad-hoc 192.168.x.x – conectat la o conexiune la internet prin router broadband Împărţirea unei reţele în subreţeleIniţial, cei care au conceput internetul nu au prevăzut dezvoltarea acestuia în ritmul în care s-a petrecut. La momentul acela, o adresă de 32 de biţi părea atât de mare, încât au împărţit-o în clase diferite de reţele, pentru a fi mai uşor de gestionat. Odată cu expansiunea internetului, a devenit evident că nu existau suficiente clase/adrese de internet. Pentru rezolvarea problemei, s-a introdus împărţirea în subreţele. Când reţelele IP sunt împărţite în subreţele, acestea pot fi rutate independent, ceea ce permite o utilizare mult mai bună a spaţiului adresei şi a lăţimii de bandă disponibile. Pentru a împărţi o reţea IP în subreţele definiţi o mască de subreţea în care un model al biţilor anulează biţii care nu sunt necesari, rămânând astfel numai biţii care prezintă interes. Împărţirea în subreţele reprezintă o activitate complexă în administrarea reţelei. Dacă reţeaua dumneavoastră constă într-un singur segment (cu alte cuvinte, nu există routere pe reţeaua dumneavoastră), nu va trebui să utilizaţi acest tip de compartimentare, însă dacă aveţi două sau mai multe segmente (sau subreţele), va trebui să vă asiguraţi că adresele IP sunt distribuite corespunzător. Pentru aceasta, aveţi nevoie de o mască de subreţea. Masca de subreţea este similară unei adrese IP în sensul că are patru părţi, sau octeţi, însă acum defineşte trei elemente (reţea, subreţea şi gazdă) în loc de două (reţea şi gazdă). Este un şablon care, atunci când este suprapus peste adresa IP, indică ce biţi din adresa IP identifică reţeaua şi ce biţi identifică gazda. Dacă un bit este în mască, bitul echivalent din adresă este interpretat ca un bit de reţea. Dacă un bit este în afara măştii, acesta este parte a adresei gazdei. Atunci, valoarea de 32 de biţi este convertită în notarea zecimală separată prin puncte. O subreţea este cunoscută şi înţeleasă numai local; pentru restul internetului, adresa este interpretată tot ca o adresă IP standard. Atunci routerele pot utiliza masca de subreţea pentru a extrage segmentul de reţea al adresei astfel încât să poată trimite pachetele de date pe ruta adecvată. Măşti de subreţea implicite pentru clase de adrese IP standard
Împărţirea în subreţele a unei reţele clasa CPuteţi împărţi în subreţele orice clasă de adrese IP, însă cerinţa cea mai comună este să puteţi împărţi în subreţele o adresă IP clasa C. Cum puteţi găsi valorile pe care le puteţi utiliza pentru o mască de subreţea pentru o reţea clasa C? Organizaţia InterNIC defineşte primii trei octeţi ai adresei, iar dumneavoastră pe ultimii trei pentru adresele propriei reţele. Dacă reţeaua dumneavoastră constă într-un singur segment, aveţi următoarea mască de subreţea: 11111111 11111111 11111111 00000000 Exprimată ca număr zecimal, adresa arată după cum urmează: 255.255.255.0 Din cauză că toate adresele dumneavoastră trebuie să corespundă acestor 24 de biţi din stânga, puteţi proceda cum doriţi cu ultimii 8 biţi, cu câteva excepţii. Puteţi hotărî să vă împărţiţi reţeaua în segmente egale, să spunem cu numerele 1 până la 127 pentru prima subreţea (00000001 până la 01111111 în sistem binar), şi cu 128 până la 255 pentru a doua subreţea (10000000 până la 11111111 în sistem binar). Acum numărul din interiorul subreţelelor poate varia numai în ultimele şapte poziţii, iar masca de subreţea devine: 255.255.255.128 În sistem binar, aceasta este: 11111111.11111111.11111111.10000000 Numărul reţelei este primul număr în fiecare gamă, astfel încât numărul de reţea al primei subreţele este X.Y.Z.0, iar al celei de-a doua este X.Y.Z.128 (unde X, Y, şi Z sunt octeţii de clasa C alocaţi de InterNIC). Adresa implicită a routerului sau poarta de reţea (gateway) implicită este al doilea număr în fiecare gamă, X.Y.Z.1 şi X.Y.Z.129, iar adresa de difuzare (broadcast address) este ultima adresă, sau X.Y.Z.127 şi X.Y.Z.255. Puteţi utiliza toate celelalte adrese din gamă, după cum consideraţi adecvat în reţeaua dumneavoastră. Tabelul de mai jos descrie modul în care puteţi împărţi o reţea de clasa C în patru subreţele egale cu o mască de subreţea de 255.255.255.192. Aceasta vă oferă 61 de adrese IP gazdă pe fiecare subreţea, după ce aţi stabilit adresele implicite de reţea, router şi difuzare. Reţea clasa C împărţită în patru subreţele
Tabelul de mai jos descrie modul în care puteţi împărţi o reţea de clasa C în opt subreţele egale cu o mască de subreţea de 255.255.255.224. Aceasta vă oferă 29 61 de adrese IP gazdă pe fiecare subreţea. Reţea clasa C împărţită în opt subreţele
Rutarea fără clasă între domenii (CIDR)InterNIC nu mai oferă adrese din clasele A, B, sau C. În schimb, foloseşte o metodă numită „rutarea fără clasă între domenii” (CIDR), pronunţată de obicei “cider.” Reţelele CIDR sunt descrise ca reţele “/ x”; x reprezintă numărul de biţi din gama adresei IP pe care o controlează InterNIC. Aceasta permite InterNIC să definească reţele care nu se încadrează în vechile clasificări, însemnând că puteţi obţine o gamă de adrese mult mai bine adecvată nevoilor dumneavoastră decât înainte. În termeni CIDR, o reţea încadrată în schema veche ca reţea clasa C devine o reţea / 24, pentru că InterNIC controlează primii 24 de biţi, iar dumneavoastră ultimii 8 biţi. Exemplu de tipuri de reţele CIDR
WiFi pe Mac Bazele reţelelor wirelessApple oferă informaţii la zi privind utilizarea produselor lor WiFi la adresele: http://www.apple.com/wifi/ ultimele detalii privind Apple WiFi base stations. http://www.apple.com/findouthow/ serie de filme ‘cum facem’ http://www.pure-mac.com/network.htm privind folosirea utilităţilor Proiectarea unei reţeleÎnainte de a implementa o reţea, trebuie să vă gândiţi la câteva aspecte:
Aceste întrebări vă vor permite să stabiliţi necesarul de hardware şi software. Aceasta include elemente precum numărul de porturi ethernet necesare pentru dispozitive precum imprimate, copiatoare, vă ajută să stabiliţi dacă routerele au nevoie de funcţionalitate DHCP.
Acestea sunt preocupări pentru asigurarea securităţii pentru orice serviciu de reţea pe care îl oferiţi; atunci când vă proiectaţi reţeaua trebuie să înţelegeţi toate aceste aspecte, pentru a şti cum să le asiguraţi corespunzător securitatea. Un bun punct de pornire este documentarea proiectării reţelei. O schiţă simplă poate fi suficientă pentru o reţea mică. Airport Base Stations (puncte de acces)Airport base station a apărut în 1999 pentru Mac. Ulterior, au fost lansate diferite versiuni noi pentru a reflecta progresele înregistrate atât prin sistemul wireless, cât şi prin standardele de securitate/criptare. Marca Airport extreme a apărut în 2003, pentru a răspunde nevoilor de sprijin pentru standarde 802.11g. Au apărut alte caracteristici noi precum „wireless bridging” – capacitatea de a extinde aria de acoperire a reţelei. Ultimul AirPort Extreme sprijină specificaţia 802.11n, oferind o lăţime de bandă de până la cinci ori mai mare decât reţelele 802.11g. De asemenea, au o arie de acoperire wireless mai mare decât modelele anterioare. Toate laptopurile Mac Book Pro au cardul airport hardware preinstalat, iar software-ul pentru instalare este parte din Mac OS. Un punct de acces AirPort transmite semnalele pentru reţeaua AirPort. Există trei tipuri de bază ale acestora. Airport Acesta este modelul de bază mai vechi. AirPort Express Base Station, similar – deşi mai mic cu extreme base station, însă are un singur port Ethernet la care conectaţi un cablu sau un modem DSL sau un alt dispozitiv ethernet. Orice Mac echipat cu AirPort poate funcţiona eficace şi ca express base station, utilizând capabilităţile de partajare a conexiunii la internet încorporate în Mac OS. AirPort Extreme Base Station este un dispozitiv hardware dedicat care cuprinde porturi pentru cablu sau modem DSL, printer USB sau hard drive, şi maximum trei dispozitive Ethernet. Standarde de criptareWPA2 Personal (acces protejat WiFi) este criptarea cea mai sigură sprijinită de reţelele Airport. Numai dispozitivele cu sprijin pentru WPA2 pot participa la reţea. WEP (Wired Equivalent Privacy), un nivel de securitate mai bun, similar celui al reţelelor wired şi este mai compatibil cu o gamă mai largă de calculatoare MS Windows. Aceasta este opţiunea cea mai bună pentru calculatoare Mac şi Windows mai vechi. Fără securitate Orice se poate alătura reţelei, fără a fi necesară o parolă. Aceasta este configuraţia cea mai vulnerabilă pentru reţele wireless. SSIDService Set Identifier, sau SSID, este termenul tehnic folosit pentru numele unei reţele wireless. Toate dispozitivele care participă la o anumită reţea wireless trebuie să utilizeze acest SSID. Punctele de acces (base stations) îşi difuzează SSID, iar acest nume al reţelei apare în meniul AirPort, după cum este ilustrat mai jos. 
Este posibil să împiedicaţi un punct de acces să îşi difuzeze SSID, situaţi denumită de Apple reţea închisă. Pentru a se conecta, alte dispozitive vor trebui să aibă SSID. Aceasta va împiedica utilizatorii nedoriţi să se conecteze întâmplător la reţeaua dumneavoastră, însă nu va împiedica un hacker hotărât să obţină accesul la ea. Reţele calculator-calculator (reţele ad hoc)Este posibil să conectaţi în sistem wireless două sau mai multe Mac-uri. Apple denumeşte această facilitate reţea calculator-calculator, însă de obicei o veţi găsi sub denumirea de reţea ad-hoc. Este utilizată în principal pentru transferul fişierelor între calculatoare, pentru utilizarea iChat, sau pentru a juca jocuri în mai mulţi jucători. Din meniul AirPort, selectaţi "Create network" Apare dialogul Computer to Computer: 
Introduceţi numele reţelei. Numele implicit este numele calculatorului. Îl puteţi schimba, după preferinţe. Activarea securităţiiDacă dorii să activaţi WEP pentru conexiune, clic Show Options. Fereastra se va extinde pentru a afişa setările WEP. Selectaţi Enable encryption (using WEP). Din meniul derulant WEP selectaţi lungimea biţilor pentru criptarea WEP. Introduceţi o parolă, apoi o repetaţi, pentru a confirma că aţi scris-o corect. Clic OK. Se va activa reţeaua Computer to Computer. Pe alte Mac-uri va apărea acum numele reţelei în meniul AirPort. Se pot conect şi alte sisteme de operare, utilizând oricare dintre procedurile pe care o utilizează în mod normal. În cadrul atelierului de lucru vom stabili un număr de configuraţii wireless cu punctele de acces Airport Extreme şi Express. Conectivitate bluetoothTehnologia Bluetooth a fost inventată de compania Ericsson. Bluetooth Special Interest Group (http://www.bluetooth.com/) reprezintă în prezent interesele majorităţii companiilor comerciale interesate de tehnologie. Este conceput pentru a facilita conectivitatea pe o arie de acoperire mică între dispozitive, fără a fi necesar un punct dde acces central, precum un hub sau punct de acces WiFi. În mod tipic, dispozitivele conectate prin Bluetooth sunt: mouse, tastatură, telefon celular, cameră digital, Apple iPod, alte tipuri de MP3 player… Când se conectează dispozitivul Bluetooth, acestea formează o reţea ad-hoc numită piconet. La un piconet se pot conecta maximum opt dispozitive, dintre care unul trebuie să fie un master – dispozitivul care iniţiază conexiunea, şi unul sau mai mulţi slave – dispozitive găsite de master. Producătorii dispozitivului Bluetooth creează adesea propria aplicaţie care gestionează conexiunea şi sincronizarea elementelor acesteia. Mac OS are două astfel de aplicaţii: Aplicaţia Bluetooth File Exchange, care se găseşte la /Applications/Utilities/ Aplicaţia iSync pentru sincronizarea informaţiei între dispozitive Conectarea telefoanelor celulareUtilizarea cea mai comună a Bluetooth este transferul de date între calculator şi un telefon celular sau MP3 player. În loc să trebuiască să introduceţi toate numele şi numerele de telefon din agendă atât pe calculator, cât şi în telefon, Apple consideră că ar trebui să puteţi sincroniza cele două dispozitive. Pentru exemplificare se va folosi telefonul Sony Ericsson K850i. Găsiţi gratuit pentru descărcare o aplicaţie Sony, astfel încât procesul este facil. Apple are o listă de telefoane (şi alte dispozitive) compatibile Bluetooth la http://www.apple.com/isync/devices.html. Multe telefoane cu Bluetooth de la Nokia, Motorola, Sony Ericsson şi Siemens pot fi configurate pentru a se sincroniza wireless cu Mac-ul dumneavoastră. În cadrul atelierului de lucru vom conecta un număr de dispozitive Bluetooth la Mac. TerminalDespre terminalTerminalul este o interfaţă de comandă cu utilizatorul. Puteţi să comunicaţi unui calculator Mac ce doriţi să facă introducând o comandă text, nu prin accesare şi selectare cu mouse-ul. Aşa se lucra „pe timpuri”. Mac OS este o implementare a sistmului de operare UNIX, iar mediul său de interfaţă de comandă cu utilizatorul este numit de Mac OS Terminal. Comanda pe care o introduceţi activează un program utilitar care îndeplineşte sau execută scopul comenzii. Iată câteva aspecte de bază pe care trebuie să vi le amintiţi:
Comenzile din terminal cuprind trei părţi:Numele comenzii utilitatea care va fi executată de terminal Opţiunile comenzii parametrii sau opţiunile care modifică comanda Argument fişierul sau directorul asupra căruia va acţiona comanda Comandă parametri argument Layers-mac:~ layers$ chmod –r 777 /shared/music ls listează fişierele din directorul curent. ls –a listează toate fişierele, inclusiv pe cele ascunse, din directorul curent. cd schimbă directoarele; scrieţi această comandă, urmată de calea către directorul unde doriţi să ajungeţi. man afişează pagina de manual pentru o comandă. su înseamnă “superuser” (administrator) şi activează temporar contul de utilizator administrator, discutat ulterior în cadrul acestui capitol. Scrieţi su urmat de comanda pe care doriţi să o invocaţi în calitate de superuser, apoi apăsaţi Return. Introduceţi parola pentru contul de administrator când vi se solicită. mv Mută sau redenumeşte un fişier. Scrieţi mv urmat de numele fişierului (şi, în anumite cazuri, de calea către fişier) pe care doriţi să îl mutaţi, apoi introduceţi calea şi numele fişierului unde doriţi să îl mutaţi. Această acţiune creează un fişier nou, într-un loc nou, şi îl şterge pe cel original. rm Şterge un fişier. Introduceţi comanda, urmată de calea şi numele fişierului pe care doriţi să îl ştergeţi. pwd Afişează calea către directorul în care lucraţi în prezent. cp Copiază un fişier. Scrieţi cp urmat de calea şi numele fişierului pe care doriţi să îl copiaţi, apoi introduceţi calea şi numele fişierului unde doriţi să îl mutaţi. Această acţiune creează un fişier nou, într-un loc nou, dar îl păstrează şi pe cel original. mkdir Creează un director nou. Scrieţi mkdir, apoi introduceţi calea şi numele noului director. Pentru informaţii suplimentare despre unix, consultaţi…www.apple.com/macosx/technology/unix.html http://images.apple.com/macosx/pdf/L355785C_UNIX_TB.pdf www.apple.com/opensource/ http://developer.apple.com/opensource/ www.unix.org Cum ne mişcămCând accesaţi Terminal, se presupune că vă interesează directorul dumneavoastră home. Vă mutaţi la directoare diferite folosind comanda cd: cd cd – vă va înapoia întotdeauna la directorul home cd.. înapoi la directorul părinte Pentru a vedea fişierele dintr-un director: ls pentru a vedea o listă a tuturor fişierelor dintr-un director ls –al vizualizarea tuturor fişierelor (chiar şi a celor ascunseîn format lung Pentru a opri sesiunea terminal Clear Pentru a încheia sesiunea terminal logout sau exit Preferinţe de sistemAţi putea crede că opţiunile listate în preferinţele de sistem sunt destul de numeroase. De fapt, sunt mult mai multe care pot fi schimbat numai prin comanda defaults. Iată câteva exemple: Observaţie: când modificaţi comportamentul sau preferinţele pentru o aplicaţie, închideţi întotdeauna aplicaţia înainte. Oricare dintre următoarele setări poate fi anulată, înlocuind TRUE cu FALSE! Fiţi atenţi….. Deschideţi toate link-urile Safari ca tab-uri noi: Defaults write com.applesafari targetedClickscreateTabs –bool TRUE Schimbaţi formatul fişierului pentru capturile de ecran (PNG este cel implicit) Defaults write com.apple.screencapture type Unde, Dezactivaţi dashboard (poate pentru a lăsa memoria liberă pentru alte aplicaţii) Defaults write com.apple.dashboard mcx-disabled –boolean YES Arătaţi fişierele ascunse în Finder. Există multe alte aşa-numite fişiere de sistem care în mod normal nu este necesar să fie afişate utilizatorilor ‘obişnuiţi’. Însă dacă ştiţi ce faceţi, vizualizarea lor poate fi utilă. Defaults write com.apple.finder AppleShowAllfiles TRUE OBESVAŢIE toate numele de fişiere ascunse încep cu „.” (punct) Ştergerea permanentă a fişierelorAtunci când este şters un fişier, conţinutul acestuia rămâne pe hard drive, iar Trash pur şi simplu înregistrează spaţiul pe disc eliberat, disponibil acum pentru a fi refolosit. Conţinutul fişierului şters va fi încă pe drive şi poate fi citit de oricine care dispune de software-ul sau cunoştinţele necesare, până când spaţiul este alocat altui fişier. Chiar şi atunci, fragmente ale fişierului original pot fi încă prezente, dacă spaţiul eliberat nu este utilizat integral de un nou fişier. Disk utility oferă o comandă pentru a produce spaţiu liber: Diskutil SecureErase freespace 3 /volumes/ Acesta scrie de 35 de ori pe fiecare sector de drive 35, utilizând un algoritm special care suprascrie datele în spaţiul liber. Este suprascris de atâtea ori pentru că uneori datele pot fi recuperate de pe hard drive prin intermediul unor echipamente electronice speciale, chiar dacă au fost înlocuite de date noi. Observaţie: poate dura foarte mult … dacă aveţi un drive mare, uneori durează zile! Controlarea la distanţă a altui MacÎn primul rând, stabiliţi o conexiune sigură cu comanda SSH. Aceasta deschide o sesiune terminal pe un alt Mac, astfel încât toate comenzile sunt executate în terminalul de la distanţă, nu în cel local! Conexiunea este criptată, ceea ce îi conferă un anumit nivel de securitate. Dacă experimentaţi asta în cadrul seminarului, cu un alt participant, puteţi dori să creaţi un cont ‘test user’, în loc să îi permiteţi accesul la propriul cont t. Logări sigure ShellPe Mac-ul controlat la distanţă trebuie activate logările SSH. Utilizaţi: System preferences/Sharing/remote login Apoi, în tip terminal ssh –l sau ssh înlocuind Orice comandă terminal poate fi executată de la distanţă. Deci aveţi grijă! Să ne distrăm ….Conectaţi-vă la un Mac la distanţă prin ssh şi introduceţi: Say Au! Nu mai apăsa tastele în halul ăsta!! Vocea implicită a Mac-ului controlat la distanţă va rosti cuvintele, pe măsură ce le scrieţi. Însă o utilizare mai utilă a lui „say” este crearea unui fişier audio: Say -0 savedaudio.aiff –f „Say” va converti fişierul file-to-read.txt în file-to-read.aiff şi îl va plasa în directorul curent. Închiderea unui Mac de la distanţă ssh către PC-ul respectiv sudo –h shutdown now Ping… Pentru a depana o conexiune de reţea este util să ştiţi dacă serverul sau hub-ul de la distanţă la care vă conectaţi este online şi funcţionează. Comanda ping face acest lucru, verificând dacă există acces la adresa IP a serverului. Ping eg Ping 192.168.10.54 Apăsaţi Supravieţuirea în situaţii limităCum să supravieţuiţi unor calamităţi precum … cafeaua vărsată pe tastatură, http://www.maclife.com/article/feature/how_survive_17_worst_mac_disasters Probleme de pornireDacă nu reuşiţi să porniţi calculatorul sub nici o formă – nici măcar în Safe Mode – puteţi porni în modul single-user şi utiliza fsck pentru a încerca să remediaţi situaţia. fsck este o comandă similară Disk Utility. Restartaţi Mac apăsând Command-S. Aceasta deschide o fereastră terminal. Scrieţi: /sbin/fsck –fy Sperăm că va apărea următorul mesaj: ** The volume (name_of_volume) appears to be OK. Dacă nu, s-ar putea să vedeţi: ***** FILE SYSTEM WAS MODIFIED ***** Dacă vedeţi asta, trebuie să aplicaţi fsck în mod repetat, până când vedeţi primul mesaj. Pentru a restarta scrieţi: reboot. Publicare web cu un sistem MAMPMAMP este un acronim pentru Mac, Apache, MySQL, şi PHP/Perl/Python, componentele necesare pentru a crea o platformă de publicare open-source puternică şi scalabilă pe un sistem Mac OS X. De fapt, este o adaptare a mai vechiului termen LAMP, L reprezentând Linux. Elementele unui sistem MAMPIdeea este foarte simplă. Conţinutul site-ului este stocat într-o bază de date la care are acces serverul web. Încă pot exista pagini statice care nu necesită modificări, însă fiecare a doua pagină de pe site este construită “în zbor” prin scripturi de program care creează HTML pe baza informaţiilor accesate din baza de date. De obicei, acest lucru se face folosind un sistem şablon şi scripturi de program. Vom folosi o implementare Open Source a MAMP. MacIntoshUnele referinţe utilizează acronimul DAMP. D vine de la “Darwin” şi este numele dat unui set de servicii de reţea şi software care funcţionează numai pe stratul UNIX al Mac OS X. Nu utilizează nici una dintre aplicaţiile sau straturile de interfaţă cu utilizatorul care formează jumătatea superioară a arhitecturii sistemului de operare. ApacheApache este serverul web. Este un sistem modular care poate fi extins pentru a îngloba interpretori Perl, PHP sau Python în server, permiţând utilizarea acestor limbaje de programare pentru a accesa informaţii şi variabile în Apache. Aceasta permite procesarea foarte rapidă a conţinutului paginii web. MySQLMySQL este un foarte popular sistem open source de baze de date al companiei suedeze MySQL AB (http://www.mysql.com). Este solid şi utilizat de obicei pentru baze de date open source. MySQL poate fi folosit gratuit pentru proiecte care se desfăşoară pe serverele dumneavoastră, însă trebuie să achiziţionaţi licenţe pentru el dacă îl includeţi ca parte a unei soluţii comerciale pachet. MySQL nu este singura opţiune pentru a folosi un sistem MAMP; orice bază de date SQL cu care poate lucra limbajul pe care l-aţi ales este bună. Aceasta poate include alte sisteme de baze de date open source precum Postgres SQL, sau pachete comerciale ca Microsoft SQL Server sau Oracle (aceasta este baza de date utilizată de platforma naţională TVET). PHP, Perl, PythonAcestea sunt trei limbaje portabile interpretate, renumite pentru capacitatea lor de a eservi pagini web dinamice. Toate sunt open source, cu comunităţi de sprijin online şi toate sunt incluse în mod standard în versiunile recente ale Mac OS X. (Versiunile mai vechi includ numai Perl.) Indiferent de limbajul utilizat, funcţia acestuia în cadrul sistemului MAMP este aceeaşi, acţionând ca un liant între Apache şi MySQL. Când Apache primeşte o solicitare pentru o pagină web, un script de progra separat generează HTML-ul pentru pagina respectivă, construit prin combinarea şabloanelor cu informaţia pe care o ia din baza de date. PHP a fost conceput integral pentru programare web; poate fi înglobat în HTML pentru a fi procesat de browser. Este considerat cel mai bun dinte cele trei, deoarece creează aplicaţii web care folosesc baze de date simple. Pentru seminar, vom adopta opţiunea mai facilă, instalând mediul de învăţare Moodle. Este însoţit de un mediu MAMP arhivat. Moodle în sine este un sistem de management al cursantului cu numeroase caracteristici şi poate fi utilizat ca mediu de stocare pentru obiecte eLearning sau pentru testarea proiectelor de dezvoltare a ÎPT. Webserver încorporatMac OS, datorită moştenirii sale UNIX, are un webserver încorporat. În cadrul atelierul de lucru îl vom activa şi vom crea pagini web pentru fi accesate ori local, ori în cadrul întregii reţele. Pot fi accesate chiar şi pe internet!
Yüklə 130,58 Kb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||