Monotelismul; Sinodul al şaselea Ecumenic. Sinodul II Trulan (Quinisext)
Cadrul istoric al apariţiei monotelismului.
În prima jumătate a veacului al şaptelea, pe tronul Bizanţului se va aşeza unul din cei mai mari bazilei- Heraclie (610-641) - a cărui domnie a fost însă zbuciumată pe plan extern de conflictele cu perşii, iar pe plan religios intern de expansiunea şi întărirea monofiziţilor, care vor provoca o nouă erezie - monotelismul.
Chosroe II, regele perşilor, moare în 628 şi Heraclie încheie pace cu noul suveran persan şi recuperează Sfânta Cruce pe care o reinstalează în Ierusalim (630). Bazileul avea nevoie de unitate în imperiu pentru a-şi asigura efectivele militare necesare campaniilor sale armate.
Monofiziţii, care nu acceptaseră hotărârile Sinodului de la Calcedon, puteau să-i boicoteze expediţiile şi să-i refuze sprijinul militar, de aceea în timpul campaniei persane, unii lideri monofiziţi i-au propus împăratului o formulă teologică ce părea că poate aduce pacea între monofiziţi şi ortodocşi. Se propunea concepţia monotelită şi monoenergistă , conform căreia în Hristos sunt două naturi, dar o singură voinţă şi o singură energie.
Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului (634-638), a sesizat că învăţătura monotelistă era o deghizare a monofizismului.
Papa Honoriu I (625-638) se alătură şi el formulei monotelite.
Dostları ilə paylaş: | 
