Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Martiriul Sfântului Sava Gotul ( +12 aprilie 372)

Sfântul Sava Gotul a suferit martiriul pentru Hristos în răsăritul Daciei Carpatice, fiind înecat în râul Buzău, la 12 aprilie 372 din ordinul lui Atharid, conducătorul goţilor păgâni.

Informaţii despre viaţa şi pătimirea sa pe pământul patriei noastre ni s-au păstrat în actul său martiric, compus sub forma unei Scrisori trimisă de Biserica Goţiei din Dacia nord-dunăreană către Biserica din Capodocia, la rugămintea şi intervenţia Sfântului Vasile cel Mare (+ 379).

În drumul lor spre îndepărtata Capodociei, moaştele Sf. Sava Gotul erau însoţite de această lungă scrisoare în limba greacă, unul dintre cele mai interesante şi importante documente istorice referitoare la răspândirea creştinismului în Dacia Carpatică la populaţia autohtonă geto-daco-romană şi la goţi, în a doua jumătate a sec. IV-lea.

Din textul Martiriului Sfântului Sava aflăm că el era de neam got şi trăia în Gothia, că era creştin ortodox, de mic cânta psalmi în biserică, era paşnic, cumpătat, înfrânat, ,blând şi smerit, trăind în feciorie şi petrecând tot timpul în rugăciune şi post.

Sinaxarul Bisericii de Constantinopol menţionează martiriul Sf. Sava Gotul la 17 aprilie, fiind ars în această zi pe acoperişul unei case în timpul persecuţiei lui Athanaric, conducătorul goţilor păgâni.

Referitor la autorul Martiriului Sf. Sava Gotul unii cercetători români şi străini susţin că el a fost compus de episcopul Bretanio de Tomis, când moaştele Sfântului în trecerea lor spre Capodocia ar fi stat un timp la Tomis, unde-şi avea reşedinţa Iunius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor.

Martiriul Sf. Sava Gotul este un document autentic şi unic pentru cunoaşterea răspândirii creştinismului în Dacia Carpatică printre geto-daco-romani şi goţi în secolul al IV-lea. Nu e vorba numai de existenţa unor misionari şi creştini sporadici, izolaţi, ci exista chiar o Biserică organizată în sate şi oraşe, cu episcopi, preoţi şi credincioşi.

Acest preţios document menţionează existenţa a două comunităţi creştine în partea de răsărit a Daciei nord-dunărene. Acestea aparţineau populaţiei autohtone. Istoricul grec Sozomen ne relatează că goţii nord-dunăreni aveau un cler organizat, iar când triburile se deplasau în alte locuri, preoţii îi însoţeau. Aceste interesante informaţii sunt confirmate de Fericitul Ieronim în într-una din scrisorile sale.