Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Situaţia socială era de asemenea defectuoasă. Bogaţii constituiau clasa privilegiată. Ei stăpâneau domenii întinse şi aveau sute şi mii de sclavi. Ceilalţi oameni liberi duceau viaţă grea şi umilită. Sclavii, care formau o mare parte din populaţia Imperiului, erau lipsiţi de drepturi şi de demnitatea de oameni.

Criza socială era mare. În oraşe se îngrămădeau capitaluri însemnate, mizeria creştea în rândurile poporului. Impozitele erau grele, cei care le adunau erau adesea arbitrari şi abuzivi.

Filozofia timpului era reprezentată de trei sisteme mai însemnate:

- epicureismul, care avea ca principiu moral plăcerea, nega Providenţa, învăţa indiferenţa religioasă;

- scepticismul, profesat de noua Academie a lui Carneade, care era totodată şi imoral;

- stoicismul, care învăţa panteismul, socotea că lumea este condusă de necesitate (destin), admitea că chiar răul este necesar, recomanda în morală apatia.

În general, aşa cum religia era sincretistă, filozofia era eclectică: culegea idei din mai multe sisteme. Într-o oarecare măsură, filozofia pregătea calea pentru propovăduirea ideilor creştine, dar ea a constituit şi unul din obstacolele puse în calea creştinismului. Acesta a găsit între filozofi ca Cels, Profiriu, Ierocles, Iulian Apostatul, mari adversari.

Aşa cum se prezenta lumea antică, la apariţia creştinismului, situaţia era favorabilă răspândirii lui, ceea ce explică întinderea lui rapidă. Exista un stat universal, pace, ordine, căi şi mijloace de comunicaţie, amestec şi apropiere de popoare şi de idei, unificare culturală, o limbă înţeleasă mai peste tot. Răspândirea creştinismului mai era favorizată de insuficienţa religioasă şi morală a politeismului greco-roman, de propaganda cultelor orientale şi a filozofilor, de situaţia socială a lumii vechi. Pe de altă parte, însă, situaţia era defavorabilă, ceea ce explică rezistenţa păgânismului, polemica anticreştină şi persecuţiile îndurate de creştini în timpul împăraţilor romani până la publicarea Edictului de la Milan de către Constantin cel Mare, în ianuarie 313.