| Urmările Reformei anglicane.
În timpul domniei reginei Elisabeta I, au apărut două direcţii religioase:
Puritanii (care doreau să „purifice" Biserica Anglicană de rămăşiţele învăţăturii catolice), numiţi şi prezbiterieni (pentru faptul că au înlocuit conducerea papală cu sinoade alcătuite din bătrâni - „prezbiteri");
Congregaţionaliştii sau independenţii.
Primii doreau o reformă radicală în favoarea protestantismului, iar ceilalţi o accentuare a dogmelor şi a elementului sacramental.
Reprezentanţii celor două curente reformatoare au fost alungaţi sub regele Carol al II-lea, în 1660, dar începând cu domnia lui Wilhelm de Orania (1689-1702) sunt toleraţi. In Scoţia, care se va uni din 1707 cu Anglia, formând Regatul Marii Britanii, reforma a fost propagată de calvinistul John Knox, care întemeiază aici o Biserică Prezbiteriană.
În Irlanda, Reforma n-a fost primită rămânând catolică. Parte din puritanii persecutaţi se vor refugia din Anglia în Olanda, întemeind aici o puternică comunitate reformată. Belgia rămâne catolică.
Dostları ilə paylaş: |
