Mm techreport

Criterii adoptate în formularea strategiilor

Au fost adoptate criterii raționale de evaluare sistematică și progresivă pentru a alege cea mai practicabilă opțiune de gestionare a nămolului de epurare, pentru a maximizeze folosirea nămolului ca fertilizator organic sau ca sursă de energie recuperată și minimizează pe cât posibil depozitarea acestuia.

Deoarece utilizarea namolului in agricultura este cea mai complexă opțiune, este necesară explicarea demersului folosit pentru determinarea capacității acestei soluții.

Suprafețele de teren necesare aplicării nămolului sunt calculate plecând de la proiecțiile producției de nămol (producția de vârf este de așteptat în 2018) și de la suprafețele de teren determinate ca fiind adecvate aplicării nămolului la nivel județean. Este luată în considerare o rata maximă de aplicare a nămolului de 5 t SU/ha, pe baza concentrației mediane de nitrogen (3,6% N SU - rezultată din studiile efectuate de consultant asupra calității nămolului din România) și a adaosului maxim de 170 kg N/ha pe an permis în zonele vulnerabile la nitrați. Suprafețele de teren necesare aplicării nămolului sunt calculate ca procente din totalul suprafeței de teren adecvat aplicării nămolului din fiecare județ și sunt apoi agregate pe regiuni.

Acolo unde ≤10% din terenul agricol adecvat aplicării nămolului este necesar pentru a folosi întreaga producție de nămol din județ, s-a considerat că poate fi stabilit un program durabil de folosire a nămolului în agricultură (condiția este bazată pe experiența practică). Aceasta deoarece:

Nu toți fermierii vor accepta utilizarea nămolului;

Nu toți fermierii care utilizează nămol vor solicita aplicarea an de an sau pe aceleași câmpuri;

Unele ferme pot fi amplasate prea departe de SEAU pentru a se realiza un transport economic;

Unele terenuri vor primi autorizației de folosire a nămolului din motive legate de caracteristicile terenului, evaluate de OSPA și care nu pot fi determinate cu ușurință la nivel județean.

Acolo unde terenurile potențial adecvate folosirii nămolului în agricultură din județ reprezintă ≥10% dar ≤25% din suprafața terenului agricol, se consideră că un program durabil de utilizare a nămolului în agricultură poate fi stabilit pentru acea proporție maximă a nămolului produs care corespunde folosirii pe terenurile reprezentând ≤10% din suprafața agricolă a județului.

Pentru a elabora strategia se consideră că nămolul folosit numai pe terenuri agricole provine de la SEAU din județ. Fiecare operator de ape uzate își ca stabili propria ”bancă de terenuri” din interiorul arealului său geografic (OR corespund unei părți din județ). Ca urmare, cu excepția locurilor unde OR operează peste garnițele județului, nămolul folosit în agricultură nu va fi transportat pe suprafața aferentă altui OR. Rațiunea acestei ipoteze derivă nu doar din complexitatea aplicării nămolului dincolo de granițele județului, dar și din riscul ca nămolul provenit di diferite surse să nu poată fi aplicat aceluiași teren (probleme potențiale de împărțire a răspunderii).

Se consideră că sunt necesari mai mulți ani pentru dezvoltarea completă a ”pieței” folosirii nămolului în agricultură și că, până atunci, nămolul suplimentar poate fi depozitat în depozitele ecologice autorizate de deșeuri. Analiza presupune că un program durabil de utilizare a nămolului de epurare în agricultură va fi dezvoltat până în 2019⁴ și va ănlocui gradul depozitare în perioada 2012 - 2019. Mai mult, producția de nămol în exces față de cea care poate fi folosită în agricultură va fi depozitată de asemenea până în 2019.

Este dificil de stabilit când anume reglementările privind depozitele ecologice de deșeuri vor elimina depozitarea în aceste locuri a nămolului, totuși pentru nevoile modelării costurilor strategiei nămolului, s-a ales anul 2020 drept anul în care va fi atinsă ținta de 50% recuperare a deșeurilor (conform noii Legi a Deșeurilor). Din acest an se presupune că depozitarea nămolului în exces va fi înlocuită cu recuperarea energiei din nămol, atât în fabrici de ciment (co-combustie), cât și în câteva incineratoare regionale. În realitate, trecerea de la depozitare la recuperarea energiei nămolului se va face treptat, dar este imposibil de a prevedea cu exactitate cu va avea loc această tranziție.

Există mai multe rațiuni pentru care se consideră că soluția recuperării energiei nu va fi adoptată complet înainte de 2010:

Cantitățile de nămol produs vor crește lent, pe măsura dezvoltării SEAU

Costurile depozitării (transport și taxe de admisie – gate fees) sunt mai mici decât cele implicate in utilizarea fabricilor de ciment (costuri pentru deshidratarea/uscarea nămolului și taxe de admisie (gate fees)

Incineratoarele dedicate arderii nămolului sunt instalații complexe pentru a căror proiectare și execuție este nevoie de câțiva ani și se presupune că acest vor deveni operaționale de abia în 2020

Este nevoie de timp pentru ca SEAU să reușească să producă un nămol cu o calitate potrivită recuperării de energie și, probabil, pentru ca fabricile de ciment să accepte cantități tot mai mari de nămol.

Pentru estimarea costurilor care derivă din strategiile regionale, în acest proiect sunt propuse patru incineratoare regionale. Ele sunt amplasate în zonele în care utilizarea nămolului în agricultură este limitată de disponibilitatea terenurilor adecvate și în care distanțele până la cea mai apropiată fabrică de ciment sunt mai mari de 100 km. În consecință, incineratoarele regionale de nămol se propune a fi amplasate în București-Ilfov (Faza a II-a de construcție a SEAU Glina prevede de altfel un asemenea incinerator) și în județele Bacău, Cluj și Caraș-Severin.

Raționamentele și presupunerile anterioare sunt ilustrate de arborele de decizie din Figura 4.1. Cantitățile și costurile diferitelor opțiuni de gestionare a nămolului bazate pe aceste ipoteze sunt descrise în Secțiunea 5 a raportului de față.

Figura 4.11: Arbore de decizie pentru stabilirea soluțiilor (rutelor) de folosire/înlăturare a nămolului și a costurilor asociate

Prezentarea politicii de gestionare a namolurilor si a strategiillor nationale pentru gestionarea namolului necesita o clara intelegere a termenului “regiune”. O “regiune” sau “zona” ar putea fi definite in functie de cateva criterii ce reflecta caracteristici si/ sau circumstante comune; spre exemplu, regiunile marcate de puncte administrative,cele de dezvoltare, hidrografice/ bazinale.

Cele 8 regiuni de dezvoltare si judetele acestora au fost adoptate ca fiind⁵ punctele cheie in vederea prezentarii strategiei de gestionare a namolurilor. Acolo unde factorii specifici ar putea justifica a se lua in considerare sub-regiunile sau sub-zonele ce ar putea avea beneficii specifice pentru producatorii de namol si gestiunea namolului, aceste aspecte ar trebui sa fie considerate pe parcursul actiunilor ulterioare de implementare a strategiei.