Model pentru programe operaționale în temeiul obiectivului privind investițiile pentru creștere și locuri de muncă

4.4 Acordurile privind acțiunile interregionale și transnaționale, din cadrul programului operațional, încheiate cu beneficiarii din cel puțin un stat membru. (după caz)

Acțiuni interregionale și transnaționale cu beneficiarii, în cel puțin un alt stat membru, ar putea fi susținute la inițiativa autorității de management și sub rezerva aprobării de către Comitetul de Monitorizare.

4.5 Contribuția intervențiilor planificate în cadrul programului la strategii macroregionale și la strategiile aferente bazinelor maritime, în funcție de nevoile zonei vizate de program definite de statul membru (după caz)

(în cazul în care statul membru și regiunile participă la strategiile macroregionale și la strategiile aferente bazinelor maritime).

Contribuția POR la implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

SUERD a devenit un instrument deosebit de important pentru consolidarea caracterului complementar şi a sinergiilor dintre programele şi politicile Regiunii. Din această perspectivă, SUERD reprezintă un punct de plecare pentru viitoare cooperări, într-un context mai amplu, care vor fi benefice pentru întreaga regiune. Abordarea SUERD cu o privire de ansamblu a dezvoltării regionale va contribui la întărirea legăturilor existente (printre altele, cu regiunea Mării Baltice şi a regiunii Adriatică-Ionică) cu legăturile strategice ale regiunii extinse a Mării Negre.

Oportunităţile de dezvoltare sunt date, în primul rând, de posibilitatea de a fi susţinute investiţii care să aducă creştere economică, prin valorificarea potenţialului turistic, creşterea coeziunii sociale şi crearea de noi locuri de muncă. Proiectele care sunt şi vor fi elaborate şi implementate prin intermediul Strategiei vor contribui la asigurarea dezvoltării durabile și vor fi realizate cu scopul menţinerii echilibrului între creşterea economică şi protecţia mediului, inclusiv a bio-diversităţii.

Principala provocare pentru România este reprezentată de transformarea regiunii Dunării într-o regiune competitivă, dinamică şi prosperă precum şi ridicarea standardului de viaţă al comunităţilor locale. Multe dintre judeţele riverane Dunării sunt printre cele mai slab dezvoltate din punct de vedere economic din cadrul UE şi, de aceea, implicarea autorităţilor locale ar putea contribui la creşterea competitivităţii şi la revitalizarea socio-economică a localităţilor cu potenţial de creştere.

Principalele tipuri de investiții preconizate a fi implementate prin POR 2014 -2020 și relevante pentru SUERD vizează dezvoltarea următoarelor domenii: eficiență energetică, revitalizare urbană, mobilitate urbană, patrimoniu cultural, infrastructura rutieră de drumuri județene, turism.

Ariile prioritare SUERD la care vor contribui investițiile POR sunt următoarele:

• 
  1b – îmbunătățirea mobilității și a multimodalității  - legaturi rutiere, feroviare și aeriene (sprijinită prin axa prioritară 6 POR  - drumuri județene)
  
• 
  2 – încurajarea energiilor durabile (sprijinită prin axa prioritară 3 POR  - economie cu emisii reduse de carbon)
  
• 
  3 – promovarea culturii și a turismului, a contactelor directe între oameni (sprijinită prin axele prioritare 5 și 7 POR  - patrimoniul cultural, respectiv diversificarea economiilor locale)
  

În vederea obținerii impactului preconizat, pentru implementarea SUERD se vor aloca fonduri dedicate în cadrul axelor prioritare (AP 3, 5, 6 și 7) care contribuie la atingerea obiectivelor SUERD.

Astfel, pentru obținerea unui impact semnificativ în zona imediat riverană Dunării investițiile infrastructurale  POR pentru sprijinirea obiectivelor SUERD se vor concentra în cele 12 județe riverane Dunării (Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Tulcea, Constanța).

Proiectele trebuie să respecte criteriile stabilite în cadrul axelor corespunzătoare POR, precum și criterii suplimentare privind modul în care proiectele contribuie la atingerea obiectivelor SUERD. Criteriile de selecție suplimentare (grila de evaluare) vor avea în vedere evaluarea relevanței și impactului proiectelor propuse pentru SUERD.

5. NEVOILE SPECIFICE ALE ZONELOR GEOGRAFICE CEL MAI GRAV AFECTATE DE SĂRĂCIE SAU ALE GRUPURILOR ȚINTĂ SUPUSE CELUI MAI RIDICAT RISC DE DISCRIMINARE SAU DE EXCLUDERE SOCIALĂ (DUPĂ CAZ)

5.1 Zonele geografice cele mai afectate de sărăcie/grupurile-țintă cu cel mai mare risc de discriminare sau excludere socială

Identificarea zonelor geografice cu grupuri afectate de sărăcie a fost realizată pe baza unui proiect de asistenţă furnizată de către Banca Mondială, în perioada 2012-2014[1]. Astfel, conform studiului amintit, zone geografice afectate de sărăcie se întâlnesc, în proporţii diferite, la nivelul tuturor regiunilor României inclusiv în regiunea Bucureşti-Ilfov, catalogată drept regiune mai dezvoltată. Conform datelor existente, rezultate în urma unui sondaj privind zonele urbane marginalizate la nivelul oraşelor şi municipiilor din România, există un număr de 843 de zone urbane marginalizate. Tipologia acestor  zone urbane marginalizate cuprinde zonele de tip mahala, zonele aflate în centrul istoric al oraşului s.a.

Mai precis, zonele marginalizate cuprind 4 subtipuri, respectiv  zone de „ghetou”, zone de mahala cu case şi/sau adăposturi improvizate, locuinţe sociale modernizate şi clădiri de locuinţe sociale în centrul istoric al oraşului.

Zonele de „ghetou” sunt, de regulă, zone de locuinţe de proastă calitate construite înainte de 1990, astfel de zone putându-se afla într-un cartier mai mare de blocuri sau la periferia oraşelor, în zone industriale dezafectate. Numărul total al zonelor de tip ghetou cu blocuri, de la nivel urban, este de aproximativ 260, conform estimărilor autorităţilor publice locale (primării). De regulă, ghetourile sunt zone mici spre medii (150-500 locuitori) concentrate într-unul sau două blocuri aflate într-o stare avansată de degradare. În Bucureşti,  aceste ghetouri pot fi mai mari şi mai populate (sectorul 5 –zona denumită RFG: Rahova - Ferentari - Giurgiului).  De regulă, apartamentele din blocurile acestor ghetouri  includ o singură cameră, de 9-15 m2, suprapopulată cu persoane (de regulă, acolo locuiesc familii numeroase, cu mulţi copii). Utilităţile,  precum cele sanitare, sunt fie suprautilizate (băie comună pentru un etaj), uzate moral şi fizic (canalizarea, apa curentă etc.) sau lipsesc, locuitorii fiind deconectaţi de la acestea din cauza datoriilor. În aceste zone se înregistrează şi o pondere însemnată a populaţiei Roma, în medie,  1 din 2 locuitori ai acestor zone fiind de etnie romă.

Zone de mahala cu case şi/sau adăposturi improvizate cumulează multe dintre trăsăturile zonelor de ghetou. Zonele de mahala cuprind case plasate haotic, una lângă alta, fără spaţiu între ele, de regulă, fiind amplasate fie lângă linii de tren dezafectate, fie lângă cursuri de apă. Aceasta determină apariţia pericolului inundaţiilor sau al incendiilor, din cauza proastei calităţi a materialelor de construcţie  şi a vecinătăţii lor. Problemele locuitorilor vizează lipsa actelor de identitate, lipsa actelor de proprietate (asupra terenurilor, a caselor), sărăcia extremă ca şi condiţiile mizerabile de locuire. Numărul mediul de locuitori al acestui tip de zone este de aproximativ 400 de locuitori, putându-se ajunge la un maximum de 9000 de locuitori, în anumite cazuri. Ponderea populaţiei Roma în astfel de zone este, în medie, de 82%, iar numărul mediu de locuinţe în astfel de zone este de 83.

În  locuinţele sociale modernizate plata utilităţilor reprezintă o provocare continuă pentru locuitorii săraci, dublata de teama constantă de a fi evacuaţi (în cazul locuinţelor amplasate în oraşe) sau de dificultatea legată de prosta accesibilitate (în cazul locuinţelor localizate în afara oraşului, mai aproape de un sat decât de oraşul în care locuitorii s-au născut şi au crescut). Din raportările primăriilor, au fost identificate, la nivelul tuturor oraşelor ţării, un număr de 114 astfel de zone, cu un număr mediu de locuitori /zonă de 194 (putându-se ajunge însă şi la un număr de 800 de locuitori/zonă) din care ponderea populaţiei roma este de aproximativ 50%.

Există de asemenea şi clădirile de locuinţe sociale situate în centrul istoric al oraşului -  prin „centru istoric” înţelegându-se o zonă centrală de locuinţe individuale, aflate într-o stare avansată de degradare, şi utilizate, actualmente, ca locuinţe sociale. Astfel de zone există, de exemplu, în Brăila şi în Bucureşti (sector 5 – zona Uranus). Cu excepţia poziţionării centrale, în cadrul oraşului,  condiţiile de viaţă ale comunităţilor ce locuiesc în aceste zone se aseamănă, într-o mare măsură, cu cele din zonele de mahala. Se remarcă ponderea ridicată, de aproximativ 81%, a populaţiei Roma în astfel de zone.

Grupurile-ţintă cu cel mai mare risc de sărăcie şi excluziune socială sunt, după  cum s-a arătat, persoanele aparţinând etniei Roma, ponderea acestora, în zonele defavorizate, variind de la 46% (în zone de tip ghetou cu blocuri) la 85% (în zone de mahala cu adăposturi improvizate). În afara populaţiei de etnie romă, alte grupuri ţintă vulnerabile respectiv, femeile (rata riscului de sărăcie, în 2011, era de 16,8%), copiii (în cazul lor, rata riscului de sărăcie, se situa în 2010 la 26,0%), tinerii (în România, în anul 2010, unul din cinci tineri[2] era expus riscului de sărăcie, fenomen aflat în continuă expansiune din 2001), persoanele cu dizabilităţi, persoanele vârstnice se numără, şi ele, printre grupurile –ţintă risc ridicat de sărăcie.

 

[1] Studiul BM, ”Elaborarea strategiilor de integrare pentru zone sărace şi comunităţi defavorizate”, 2014.

[2] persoane în vârstă de până la 16-24 ani