Moldova national land re-parceling strategy



Yüklə 199,72 Kb.
səhifə8/9
tarix08.05.2018
ölçüsü199,72 Kb.
#50293
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Impactul social


77.Impactul social va fi unul considerabil. Pe de o parte fermierii şi familiile lor cât şi angajaţii din sectorul agrar vor beneficia de creşterea economică şi de capacitatea generatoare de venit a acestui sector.

78.Pe de altă parte, activităţile de consolidare a terenurilor vor micşora treptat numărul de fermieri şi producători agricoli antrenaţi în agricultura de subzistenţă şi mări numărul fermierilor comerciali. Pentru a preveni migraţia populaţiei rurale şi de a ocupa braţe de muncă eliberate din agricultură, susţinerea şi asistenţa trebuie acordată pentru dezvoltarea activităţilor şi serviciilor non-agricole şi crearea locurilor noi de muncă.

79.Cca 30 % din numărul total de proprietari vor participa şi beneficia de activităţile de consolidare.

    1. Costurile de implementare a strategiei


80.Guvernul susţine consolidarea terenurilor agricole prin finanţarea şi prin dezvoltarea unor mecanisme de stimulare financiare, de subsidii, taxe, etc.

81.Finanţarea activităţilor de consolidare va fi asigurată din bugetul de stat, bugetele APL, cât şi din accesarea asistenţei organizaţiilor internaţionale. Fermierii pot, de asemenea, finanţa activităţile de proiect în cost deplin.

82.Guvernul alocă anual din bugetul de stat surse financiare pentru implementarea proiectelor de consolidare a terenurilor agricole. Procedura de iniţiere a proiectelor este eşalonată, în primii 5 ani a strategiei fiind lansate cîte 5 proiecte anual, în următorii 5 ani cîte 10 proiecte anual si in ultimii 5 ani cite 15 proiecte anual. Necesităţile anuale de finanţare constituie 2 milioane lei în primii 5 ani, 4 milioane în următorii cinci ani şi 6 milioane lei în ultimii 5 ani. Evaluarea preliminară a costului de implementare a strategiei constituie 60,6 mln lei


  1. Implementarea activităţilor de consolidare poate fi finanţată din următoarele surse:

1) Bugetul de stat

2) Fondul Ecologic de Stat22

3) Fondul Rutier23

4) Fondul naţional pentru dezvoltare regională, prevăzut în Bugetul naţional24.

5) Programul de conservare şi sporire a fertilităţii solului pentru anii 2011-202025

Bugetele APL

6) Surse private (fermieri, antreprenori, alţi investitori, etc.)

  1. rezultatele scontate şi indicatorii de progres


83.Prin utilizarea mecanismelor de organizare a realizării obiectivelor pe problematica abordată, prin alocarea volumului corespunzător de resurse financiare în urma implementării prezentei Strategii vor fi obţinute următoarele rezultate:

  1. Micşorarea nivelului de fragmentare a terenurilor agricole

  2. Formarea gospodăriilor agricole cu dimensiuni optimale;

  3. Îmbunătăţirea managementului şi a capacităţilor de autogestiune funciară;

  4. Modernizarea bazei tehnologico-materiale a sectorului agricol;

  5. Creşterea nivelului de investiţii în agricultură;

  6. Sporirea competitivităţii sectorului agricol;

  7. Creşterea PIB-ului agrar pe cap de locuitor;

  8. Dezvoltarea activităţilor antreprenoriale non-agricole în mediu rural;

  9. Sporirea calităţii vieţii populaţiei în zonele rurale.

84.Implementarea prezentei Strategii va fi monitorizată prin prisma obiectivelor propuse în strategie, a numărului de proiecte implementate şi rezultatelor atinse. Indicatori generali de progres pot include diverse aspecte ale consolidării terenurilor, inclusiv: numărul de proiecte implementate în total inclusiv proiecte complexe; suprafaţa totală a terenurilor consolidate; iniţiatorii proiectelor; structura surselor de finanţare a proiectelor; numărul de publicaţii promoţionale, programe radio şi TV, dinamica procesului de sensibilizare publică şi a modificării de opinie; dinamica efectivului specialiştilor în domeniul consolidării terenurilor agricole (instruiţi şi certificaţi); volumul investiţiilor în agricultură, etc.

  1. ETAPELE DE IMPLEMENTARE

    1. Etapele de implementare a strategiei


85.Implementarea Strategiei se va efectua în două etape:

1) Etapa I de implementare se referă la perioada 2012 – 2022 şi este expusă detaliat în Planul de acţiuni, conform anexei nr. 1 la prezenta Strategie, care este parte integrantă Strategiei.

2) După realizarea Planului de acţiuni pentru anii 2012 – 2022, în baza recomandărilor, precum şi a rezultatelor evaluate, va fi elaborat şi aprobat un nou Plan de acţiuni ce vizează a II-a etapă de implementare, care va cuprinde perioada 2023– 2027.

86.La prima etapă a strategiei atenţia principală fiind pe dezvoltarea agricolă şi îmbunătăţirea structurii agricole axată pe consolidarea parcelelor, extinderea suprafeţelor deţinute de fermieri, sporirea eficienţei şi a volumului de producţie. La cea de a doua etapă accentul se schimbă treptat spre implementarea unor proiecte complexe de consolidare a terenurilor agricole cu elemente de infrastructură publică, precum şi utilizarea consolidării terenurilor în scopuri non-agricole (protecţia mediului înconjurător, restaurarea naturii, proiecte de infrastructură cu elemente de strămutare).


    1. Acţiuni prioritare (1-3 ani)


87.Acţiunile imediate se referă la fortificarea capacităţilor de implementarea a SNCT; elaborarea programului de instruire în consolidarea terenurilor şi petrecerea instruirilor; stabilirea relaţiilor de cooperare cu agenţiile partenere şi instituţiile de stat; elaborarea şi iniţierea campaniei de informare; iniţierea discuţiilor cu partenerii externi privind posibilităţile de finanţare/identificarea surselor de finanţare suplimentare; iniţierea procesului de implementare a proiectelor de consolidare a terenurilor agricole.

88.Experienţa acumulată la implementarea proiectelor de consolidare a terenurilor agricole a identificat un şir de impedimente ce au tangenţă cu legislaţia privind consolidarea terenurilor, care urmează a fi înlăturate prin modificarea cadrului legal:



Impediment

Soluţia

Actul legal

Fiecare deţinător de terenuri agricole trebuie să solicite, în mod personal, extrasul din registrul bunurilor imobile;

Modificarea legii în vederea facilitării obţinerii extrasului de către compania de implementare a proiectului

Legea cadastrului bunurilor imobile, nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998

Problema drumurilor tehnologice şi de deservire agricolă

Modificarea legii privind APL pentru a permite înstrăinarea directă a acestor drumuri de acces către deţinători aferenţi

Legea privind APL

nr. 436-XVI din 28.12.2006

Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, nr. 1308-XIII din 25 iulie 1997


Legislaţia existentă nu prevede implementarea simultană a tuturor tranzacţiilor în cadrul unui plan inter-dependent de reparcelare / consolidare.

Introducerea unor prevederi noi

Legea cu privire la notariat nr. 1453-XV din 08.11.2002;

Regulamentul privind consolidarea terenurilor agricole aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1075 din 01.10.2007



Plata pentru serviciile notariale în cazul parcelelor cu dimensiuni mici, în majoritatea cazurilor, depăşeşte valoarea de piaţă a terenului.

Propunerea modificărilor privind reducerea tarifelor în cazul consolidării terenurilor agricole

Legea cu privire la metodologia calculării plăţii pentru servicii notariale nr. 271-XV din 27.06.2003 şi Legea cu privire la notariat nr. 1453-XV din 08.11.2002

    1. Yüklə 199,72 Kb.

      Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin