Monografia poate fi folosită în procesul didactic de către profesori

§5. Colaborarea poliţiei cu companiile de asigurări în lupta împotriva circuitului ilegal al mijloacelor de transport auto

Unul din factorii ce reţin activitatea poliţiei în lupta împotriva furturilor de autovehicule îl constituie restricţiile bugetare. De aici rezultă lipsa resurselor financiare, tehnice şi umane, necesare combaterii eficiente a criminalităţii. În unele ţări, problemele finanţării activităţii poliţiei sunt soluţionate din contul atragerii mijloacelor companiilor de asigurare, interesate în prevenirea furturilor de automobile, deoarece daunele pe care le pricinuieşte acest gen de infracţiuni sunt foarte mari.

Astfel, încă în 1984 în statul Michigan (SUA) câteva companii, care plăteau prime de asigurare enorme posesorilor de automobile furate, s-au asociat şi au format un grup lobist având ca scop transpunerea în viaţă a iniţiativelor privind combaterea furturilor de autovehicule. Grupul a propus poliţiei ajutorul său în acordarea de mijloace pentru completarea şi dotarea tehnică a unor unităţi de poliţie suplimentare de combatere a comerţului ilicit cu mijloace de transport auto. Mai târziu, pe baza grupului s-a constituit Consiliul pentru prevenirea furturilor de automobile. El a luat decizia ca, începând din 1986, să fie mărite cu 1 dolar toate taxele de asigurare necomerciale. Mijloacele financiare suplimentare astfel adunate sunt plasate într-un fond de trust, veniturile căruia se folosesc pentru asigurarea activităţii brigăzilor de poliţie speciale. Spiritul activ de care au dat dovadă firmele de asigurare a avut ca rezultat reducerea vizibilă a numărului furturilor de automobile în Michigan pe fundalul creşterii acestor infracţiuni în alte state ale ţării.

După adoptarea, în 1992, a Legii cu privire la combaterea furtului de autovehicule, pe întreg teritoriul ţării au început să se creeze structuri analoge. Ele îşi formează fondurile parţial din impozitele pe mijloacele de transport şi parţial – din defalcările de 1 dolar din taxele de asigurare pentru fiecare automobil asigurat. Totodată, mijloacele adunate pot fi utilizate numai pentru consolidarea organelor de drept care se ocupă cu lupta împotriva răpirii mijloacelor de transport.

Fiecare comitet are dreptul să primească o sumă proporţională cu numărul de automobile asigurate ce se află sub jurisdicţia lui. Statul care nu este membru al sistemului naţional de informaţie asupra mijloacelor de transport auto nu poate conta pe obţinerea amintitelor fonduri. Pentru programul de activitate a comitetelor, înfăptuit în 1993–1995, s-au alocat 10 mln. de dolari.

Experienţa SUA a fost studiată în mod special de către Ministerul Afacerilor Interne al Marii Britanii. În 1994 în cadrul Ministerului a fost format un grup pentru prevenirea furturilor de autovehicule, constituit din reprezentanţi ai poliţiei, ai societăţilor de asigurare, ai industriei de automobile şi ai diferitelor asociaţii ale automobiliştilor. Invitaţia grupului de a majora cu 50 de pense taxele de asigurare, şi aşa mari, pentru formarea fondului de ajutorare a poliţiei n-a fost susţinută de multe societăţi. În afară de aceasta, înainte de 1995, când a intrat în vigoare Legea cu privire la poliţie şi judecătoriile magistraţilor, chestiunile sponsorizării în activitatea poliţiei nu erau reglementate legislativ. Cu toate acestea, după o serie de negocieri între poliţie, Asociaţia asiguratorilor britanici şi Asociaţia de asigurare Lloyd, societăţile de asigurare au fondat o cameră de clearing, unde toate subdiviziunile de poliţie din Anglia şi Ţara Galilor îşi pot prezenta cererile de ajutor.

La cererea societăţilor de asigurare, în subdiviziunile de poliţie este numit un ofiţer coordonator al ajutorului de sponsor. În obligaţiile sale intră întocmirea cererilor subdiviziunii (şi fundamentarea lor) pentru acordarea mijloacelor băneşti sau tehnice speciale. Cererile sunt depuse după o formă anumită. Camera de clearing difuzează cererile în rândul societăţilor de asigurare şi, în curs de trei săptămâni, trimite răspuns poliţiei despre acceptarea lor spre plată. După trecerea a şase luni, camera verifică folosirea mijloacelor afectate. Astfel de verificări pot fi făcute periodic şi de acum încolo. Camera ţine o evidenţă centralizată a cererilor acceptate spre executare şi a rezultatelor obţinute în lupta împotriva furturilor de autovehicule.

La sumele cerute nu se fixează restricţii. În schimb, nu se examinează cererile privind recompense acordate poliţiştilor, precum şi de alocare a mijloacelor pentru activităţi ce nu sunt legate de combaterea furturilor de autovehicule. Banii se acordă pentru procurarea utilajului de urmărire şi a altor mijloace tehnice operative, plata informatorilor, perfecţionarea şi implementarea sistemelor de informare-urmărire, funcţionarea liniilor telefonice „fierbinţi“ de legătură cu poliţia, ridicarea nivelului de pregătire profesională a poliţiştilor.

La începutul anului 1996, aproximativ o jumătate din forţele poliţieneşti ale ţării au solicitat ajutorul camerei de clearing. După părerea poliţiei, tendinţa spre reducerea numărului de automobile furate, ce se contura în ţară, a fost rezultatul unei serii de factori, printre care un loc important îi revine stabilirii unor contacte strânse cu societăţile de asigurare. Persoanele oficiale de la Ministerul Afacerilor Interne al Marii Britanii subliniază faptul că iniţiativa examinată trebuie să existe ca un element suplimentar, dar nu în locul multor altor contacte, deja statornicite, ale poliţiei cu sponsorii. În prezent, subdiviziunile de poliţie au voie să primească ajutor de la sponsori în proporţie de 1% din alocaţiile de la buget. În practica poliţiştilor sunt cunoscute şi alte forme de cooperare cu societăţile de asigurare, în special în organizarea căutării automobilelor furate şi restituirii lor.

În baza acordurilor cu organele de poliţie şi vamale, Uniunea asiguratorilor contra daunelor din RFG (VdS) a organizat activitatea unor birouri speciale, care se ocupă de soluţionarea problemei readucerii în ţară a automobilelor scoase în mod ilegal. Astfel de birouri acţionau la începutul anului 1995 şi pe teritoriul Poloniei, Bulgariei, Cehiei. Personalul lor era constituit din 37 de lucrători. Birourile VdS din exterior au stabilit contacte permanente între poliţiile ţărilor din Europa de Est şi RFG. În activitatea lor, birourile VdS se bazează pe normele de drept din acele state în care lucrează. Organele locale de poliţie primesc de la birou informaţia despre automobilele furate şi date în căutare pe teritoriul RFG şi, la rândul lor, le informează despre descoperirea autovehiculelor furate. Experţii VdS participă la depistarea mijloacelor de transport furate, la identificarea posesorilor lor legitimi cu ajutorul bazelor de date, inclusiv şi ale altor uniuni de asigurare din Europa Occidentală. Biroul organizează primirea din RFG, traducerea în limba ţării unde a fost descoperit autovehiculul şi transmiterea către organele de anchetă a documentelor necesare pentru automobilele identificate, pregăteşte contracte pentru restituirea lor.

De regulă, poliţia ţine automobilele furate (şi descoperite) la staţii de parcare private, cu paza asigurată. Păstrarea lor este plătită de stat. În mod obişnuit, plata pentru păstrarea autovehiculelor este destul de mare. Biroul VdS îşi asumă cheltuielile pentru păstrarea automobilelor furate şi descoperite şi realizează returnarea lor după rezolvarea tuturor problemelor juridice legate de aceasta.

În 1994 birourile externe ale VdS au identificat 3 mii de automobile furate. Jumătate din ele VdS le-a întors în RFG de sine stătător. Celelalte au fost aduse pe teritoriul ţării de către transportatori particulari. Mijloacele de transport ce se află la păstrare sunt o sursă de venit pentru transportatorii particulari. Ei adună informaţii despre astfel de autovehicule şi propun firmelor de asigurare să efectueze transportarea lor în direcţie inversă – în primul rând, a automobilelor scumpe, la legalizarea cărora nu apar probleme juridice. Spre deosebire de transportatorii particulari, VdS efectuează returnarea tuturor automobilelor descoperite, indiferent de valoarea lor şi de problemele juridice legate de înapoierea lor în RFG.

Transportarea automobilelor în Germania, cu rare excepţii, se face în mod organizat. Informaţia despre ele, la momentul expedierii, VdS o comunică Direcţiei federale a poliţiei criminale şi Direcţiei pazei de frontieră.

În opinia poliţiei şi societăţilor de asigurare, o piedică în calea bunei desfăşurări a acţiunilor în comun la căutarea şi restituirea posesorilor legali a mijloacelor de transport furate o constituie lipsa unui contract cu privire la asistenţa juridică între RFG şi ţările Europei Centrale şi de Est.